Art. 71. - Art. 71: Scoaterea pârâtului din proces - Codul de Procedura Civila din 2010 - Republicare
M.Of. 247
În vigoare Versiune de la: 14 Decembrie 2025
Art. 71: Scoaterea pârâtului din proces
(1)În cazul prevăzut la art. 70, când pârâtul, chemat în judecată pentru o datorie bănească, recunoaşte datoria şi declară că vrea să o execute faţă de cel căruia îi va fi stabilit dreptul pe cale judecătorească, el va fi scos din proces, dacă a consemnat la dispoziţia instanţei suma datorată.
(2)Tot astfel, pârâtul, chemat în judecată pentru predarea unui bun sau a folosinţei acestuia, va fi scos din proces dacă declară că va preda bunul celui al cărui drept va fi stabilit prin hotărâre judecătorească. Bunul în litigiu va fi pus sub sechestru judiciar de către instanţa învestită cu judecarea cauzei, dispoziţiile art. 972 şi următoarele fiind aplicabile.
(3)În aceste cazuri, judecata va continua numai între reclamant şi terţul chemat în judecată. Hotărârea se va comunica şi pârâtului, căruia îi este opozabilă.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (7321)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (7321)
- Sentinta nr. RJ 3ge8e5587/2025 din 23-oct-2025, Tribunalul Valcea, anulare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)
- Sentinta nr. RJ 65g28eg67/2025 din 29-aug-2025, Tribunalul Mures, hotarare care sa tina loc de act autentic (Civil)
- Sentinta nr. RJ d94472632/2025 din 29-iul-2025, Judecatoria Bucuresti Sectorul 6, contestatie la executare (Civil)
Comentarii, monografii, reviste şi webinarii numărul de obiecte din listă: (8)
Monografii numărul de obiecte din listă: (1)
Articole numărul de obiecte din listă: (4)
- Întâlnirea preşedinţilor secţiilor specializate (foste comerciale) din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel dedicată unificării practicii judiciare, 21 octombrie 2024, online, platforma ZOOM
- Revederi. II. Cererile în justiţie
- Acţiune în revendicare şi grăniţuire. Necitarea proprietarului actual. Rolul activ al judecătorului