Art. 654. - Art. 654: Competenţa. Conexarea executărilor - Codul de Procedura Civila din 2010 - Republicare
M.Of. 247
În vigoare Versiune de la: 14 Decembrie 2025
Art. 654: Competenţa. Conexarea executărilor
(1)Când, privitor la aceleaşi bunuri, se efectuează mai multe executări silite de către executori judecătoreşti diferiţi, instanţa de executare în circumscripţia căreia a început prima executare, la cererea persoanei interesate sau a oricăruia dintre executori, le va conexa, dispunând să se facă o singură executare de către executorul judecătoresc care a îndeplinit actul de executare cel mai înaintat, iar dacă executările sunt în acelaşi stadiu, de către executorul judecătoresc care a început cel dintâi executarea.
(2)În cazul în care dispune conexarea executărilor, instanţa, prin încheiere, se va pronunţa şi asupra cheltuielilor de executare efectuate până în momentul conexării. Totodată, instanţa va dispune trimiterea dosarelor conexate la executorul desemnat potrivit alin. (1).
(3)După conexare, procedura de executare va continua de la actul de urmărire cel mai înaintat.
(4)Desistarea, după conexare, a oricăruia dintre creditorii urmăritori nu va putea să împiedice continuarea executării de la actul de executare cel mai înaintat.
(5)În cazul executărilor silite aflate pe rolul aceluiaşi executor, conexarea se va dispune de executor, prin încheiere dată cu citarea părţilor, dispoziţiile alin. (2) aplicându-se în mod corespunzător.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (1)
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (1)
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (4502)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (4502)
- Sentinta nr. RJ 584ed4e57/2025 din 24-oct-2025, Judecatoria Iasi, alte cereri privind executarea silita (Civil)
- Sentinta nr. RJ ggdg86228/2025 din 04-sept-2025, Judecatoria Focsani, contestatie la executare (Litigii cu profesionistii)
- Sentinta nr. RJ d94ed4e7g/2025 din 26-aug-2025, Judecatoria Buftea, alte cereri privind executarea silita (Civil)
Comentarii, monografii, reviste şi webinarii numărul de obiecte din listă: (9)
Articole numărul de obiecte din listă: (6)
- Debutul procedurii de executare silită. Motivele de respingere a cererii de încuviinţare a executării silite întâlnite în practica judecătorului stagiar
- Executarea silită a unei obligaţii în bani stabilite generic în cuprinsul titlului executoriu (hotărâre judecătorească definitivă) în sarcina debitorului profesionist şi inconvenientele punerii sale în executare silită de către consumatorul creditor. Studiu de caz
- Conexare dosare de executare. Cadru procesual - necesitatea formulării cererii în contradictoriu cu părţile raporturilor execuţionale vizate de cererea de conexare