Art. 53. - Art. 53: Căi de atac - Codul de Procedura Civila din 2010 - Republicare
M.Of. 247
În vigoare Versiune de la: 14 Decembrie 2025
Art. 53: Căi de atac
(1)Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părţi, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri.
(2)Încheierea prin care s-a încuviinţat sau s-a respins abţinerea, cea prin care s-a încuviinţat recuzarea, precum şi încheierea prin care s-a respins recuzarea în cazul prevăzut la art. 48 alin. (3) nu sunt supuse niciunei căi de atac.
(3)În cazul prevăzut la alin. (1), dacă instanţa de apel constată că recuzarea a fost în mod greşit respinsă, reface toate actele de procedură şi, dacă apreciază că este necesar, dovezile administrate la prima instanţă. Când instanţa de recurs constată că recuzarea a fost greşit respinsă, ea va casa hotărârea, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel sau, atunci când calea de atac a apelului este suprimată, la prima instanţă.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Fluxuri numărul de obiecte din listă: (2)
Fluxuri numărul de obiecte din listă: (2)
Acte numărul de obiecte din listă: (10)
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (10)
- Decizia 348/2025 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 alin. (2) din Codul de procedură civilă
- Decizia 527/2023 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 din Codul de procedură civilă
- Decizia 524/2023 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48, art. 49 alin. (1), art. 50 şi ale art. 53 alin. (2) din Codul de procedură civilă
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (5500)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (5500)
- Sentinta nr. RJ 46g239734/2025 din 03-nov-2025, Judecatoria Craiova, cerere de valoare redusa (Litigii cu profesionistii)
- Sentinta nr. RJ ggd2gd26g/2025 din 27-oct-2025, Judecatoria Craiova, cerere de valoare redusa (Litigii cu profesionistii)
- Sentinta nr. RJ ggdg3d7e5/2025 din 15-sept-2025, Judecatoria Iasi, pretentii (Civil)
Comentarii, monografii, reviste şi webinarii numărul de obiecte din listă: (18)
Articole numărul de obiecte din listă: (13)
- Cerere de intervenţie accesorie. Justificarea interesului juridic propriu. Litigiu de muncă
- Incompatibilitatea căii de atac a apelului cu materia contenciosului administrativ
- Construcţii edificate de promitentulcumpărător pe terenul obiect al antecontractului de vânzare-cumpărare. Condiţiile constituirii dreptului de superficie