Art. 497. - Art. 497: Soluţiile pe care le poate pronunţa Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Codul de Procedura Civila din 2010 - Republicare
M.Of. 247
În vigoare Versiune de la: 2 Decembrie 2025 până la: 13 Decembrie 2025
Art. 497: Soluţiile pe care le poate pronunţa Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite, o singură dată în cursul procesului, cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată. Atunci când interesele bunei administrări a justiţiei o cer, cauza va putea fi trimisă oricărei alte instanţe de acelaşi grad, cu excepţia cazului casării pentru lipsă de competenţă, când cauza va fi trimisă instanţei competente sau altui organ cu activitate jurisdicţională competent potrivit legii. În cazul în care casarea s-a făcut pentru că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti sau când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, cererea se respinge ca inadmisibilă.
*) Prin Decizia nr. 79/2022 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite sesizarea şi stabileşte că, în interpretarea dispoziţiilor art. 497 din Codul de procedură civilă, în forma modificată prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, în corelaţie cu prevederile art. 492 alin. (1), art. 498 şi ale art. 501 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură civilă, în cazul în care în al doilea ciclu procesual se admite recursul, casându-se decizia atacată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va reţine cauza spre judecare în fond numai atunci când nu ar fi pusă în situaţia de a proceda la analizarea stării de fapt prin recalificarea faptelor sau prin completarea sau readministrarea probatoriului, în caz contrar cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare la instanţa de apel sau, după caz, la prima instanţă.Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (3)
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (3)
- Decizia 494/2018 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi ale art. 488, art. 493, art. 497 şi art. 498 din Codul de procedură civilă
- Decizia 233/2018 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 488, art. 490 alin. (1), art. 493 şi art. 497 din Codul de procedură civilă
- Decizia 778/2017 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 488, art. 490 alin. (1), art. 493 şi art. 497 din Codul de procedură civilă
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (4374)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (4374)
- Sentinta nr. RJ e94eg5282/2025 din 01-sept-2025, Judecatoria Galati, contestatie la executare (Civil)
- Sentinta nr. RJ 73d24883d/2025 din 28-aug-2025, Judecatoria Reghin, ordonanta presedintiala (Minori si familie)
- Sentinta nr. RJ 39383438g/2025 din 03-mar-2025, Judecatoria Bacau, ordonanta presedintiala (Minori si familie)
Comentarii, monografii, reviste şi webinarii numărul de obiecte din listă: (52)
Articole numărul de obiecte din listă: (48)
- Procedură administrativă derulată în faţa Centrului de Mediere şi Arbitraj al OMPI privind înregistrarea unui nume de domeniu. Acţiune în constatarea legalităţii înregistrării aceluiaşi nume de domeniu formulată în faţa instanţei naţionale. Admisibilitate*
- Contestaţie decizii ale Biroului Electoral Central. Cerere de sesizare a CJUE. Recurs admis. Necercetarea fondului cauzei
- Acţiune în rezoluţiunea unui contract de vânzare-cumpărare pentru neplata preţului. Inserarea în contract a unei clauze cu valoare de chitanţă liberatorie. Sarcina probei neexecutării obligaţiei de plată a preţului vânzării