Art. 194. - Art. 194: Cuprinsul cererii de chemare în judecată - Codul de Procedura Civila din 2010 - Republicare
M.Of. 247
În vigoare Versiune de la: 18 Octombrie 2024 până la: 12 Mai 2025
Art. 194: Cuprinsul cererii de chemare în judecată
Cererea de chemare în judecată va cuprinde:
a)numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoane juridice, denumirea şi sediul lor. De asemenea, cererea va cuprinde şi codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar ale reclamantului, precum şi ale pârâtului, dacă părţile posedă ori li s-au atribuit aceste elemente de identificare potrivit legii, în măsura în care acestea sunt cunoscute de reclamant. Dispoziţiile art. 148 alin. (1) teza a II-a sunt aplicabile. Dacă reclamantul locuieşte în străinătate, va arăta şi domiciliul ales în România unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul;
b)numele, prenumele şi calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul reprezentării prin avocat, numele, prenumele acestuia şi sediul profesional. Dispoziţiile art. 148 alin. (1) teza a II-a sunt aplicabile în mod corespunzător. Dovada calităţii de reprezentant, în forma prevăzută la art. 151, se va alătura cererii;
c)obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum şi modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare. Pentru imobile se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 104. Pentru identificarea imobilelor se vor arăta localitatea şi judeţul, strada şi numărul, iar în lipsă, vecinătăţile, etajul şi apartamentul, precum şi, când imobilul este înscris în cartea funciară, numărul de carte funciară şi numărul cadastral sau topografic, după caz. La cererea de chemare în judecată se va anexa extrasul de carte funciară, cu arătarea titularului înscris în cartea funciară, eliberat de biroul de cadastru şi publicitate imobiliară în raza căruia este situat imobilul, iar în cazul în care imobilul nu este înscris în cartea funciară, se va anexa un certificat emis de acelaşi birou, care atestă acest fapt;
d)arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea;
e)arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere. Când dovada se face prin înscrisuri, se vor aplica, în mod corespunzător, dispoziţiile art. 150. Când reclamantul doreşte să îşi dovedească cererea sau vreunul dintre capetele acesteia prin interogatoriul pârâtului, va cere înfăţişarea în persoană a acestuia, dacă pârâtul este o persoană fizică. În cazurile în care legea prevede că pârâtul va răspunde în scris la interogatoriu, acesta va fi ataşat cererii de chemare în judecată. Când se va cere dovada cu martori, se vor arăta numele, prenumele şi adresa martorilor, dispoziţiile art. 148 alin. (1) teza a II-a fiind aplicabile în mod corespunzător;
f)semnătura.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (24)
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (24)
- Decizia 506/2023 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 194 lit. f) din Codul de procedură civilă
- Decizia 353/2023 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 194 lit. e) teza a patra şi ale art. 470 alin. (1) lit. d) şi alin. (4) din Codul de procedură civilă
- Decizia 394/2021 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 100 alin. (3) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi ale art. 200 alin. (3) şi (4) coroborat cu art. 194 lit. c) ultima teză şi lit. e) din Codul de procedură civilă
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (471051)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (471051)
- Sentinta nr. RJ de793g88d/2024 din 11-oct-2024, Judecatoria Moinesti, plangere contraventionala (Civil)
- Sentinta nr. RJ de795g22g/2024 din 08-oct-2024, Judecatoria Satu Mare, pretentii (Litigii cu profesionistii)
- Sentinta nr. RJ g85g92g57/2024 din 08-oct-2024, Judecatoria Satu Mare, pretentii (Litigii cu profesionistii)
Comentarii, monografii, reviste şi webinarii numărul de obiecte din listă: (62)
Articole numărul de obiecte din listă: (58)
- Acţiune în pretenţii contractuale. Aplicarea dispoziţiilor art. 2537 Cod civil în analiza prescripţiei dreptului material la acţiune în condiţiile existenţei unor adrese de înfiinţare a popririi faţă de pârâtă, cât şi a unei cereri de validare a popririi
- Prezumţiile şi principiul contradictorialităţii în procesul civil
- Rezilierea contractului de închiriere. Efecte. Contravaloarea investiţiilor realizate de locatar. Răspundere contractuală