Secţiunea 1 - Recursul - Codul de Procedura Civila din 2010 - Republicare

M.Of. 247

În vigoare
Versiune de la: 14 Decembrie 2025
SECŢIUNEA 1:Recursul
Art. 483: Obiectul şi scopul recursului. Instanţa competentă
(1)Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului.
(2)Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)- j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

(3)Recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

(4)Recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

*) În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 483, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel.

Art. 484: Suspendarea executării
(1)Recursul suspendă de drept executarea hotărârii în cauzele privitoare la desfiinţarea de construcţii, plantaţii sau a oricăror lucrări cu aşezare fixă, precum şi în cazurile anume prevăzute de lege.
(2)La cererea recurentului formulată în condiţiile art. 83 alin. (2) şi (3), instanţa sesizată cu judecarea recursului poate dispune, motivat, suspendarea hotărârii atacate cu recurs în alte cazuri decât cele la care se referă alin. (1). Cererea se depune direct la instanţa de recurs, alăturându-se o copie certificată de pe cererea de recurs şi dovada depunerii cauţiunii prevăzute la art. 719. În cazul în care cererea se face înainte de a ajunge dosarul la instanţa de recurs, se va alătura şi o copie legalizată de pe dispozitivul hotărârii atacate cu recurs.
(3)Cererea se judecă în camera de consiliu, cu citarea părţilor printr-un agent procedural al instanţei sau prin alt salariat al acesteia ori prin modalităţile prevăzute la art. 154 alin. (4) şi (5), după cum urmează:
1.de un complet anume constituit, format din 3 judecători, în condiţiile legii, în cazul în care cererea s-a depus înainte de ajungerea dosarului la instanţa de recurs;
2.[textul din Art. 484, alin. (3), punctul 2. din cartea II, titlul II, capitolul III, sectiunea 1 a fost abrogat la 21-dec-2018 de Art. I, punctul 50. din Legea 310/2018]
3.de completul care judecă recursul pe fond, în cazul în care s-a fixat termen în şedinţă publică.
(4)Termenul de judecată, pentru care se face citarea, se stabileşte astfel încât să nu treacă mai mult de 10 zile de la primirea cererii de suspendare.
(5)Completul se pronunţă, în cel mult 48 de ore de la judecată, printr-o încheiere motivată, care este definitivă.
(6)[textul din Art. 484, alin. (6) din cartea II, titlul II, capitolul III, sectiunea 1 a fost abrogat la 21-dec-2018 de Art. I, punctul 51. din Legea 310/2018]
(7)Pentru motive temeinice, instanţa de recurs poate reveni asupra suspendării acordate, dispoziţiile alin. (3)-(5) aplicându-se în mod corespunzător.

Art. 485: Termenul de recurs
(1)Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Dispoziţiile art. 468 alin. (2)-(4), precum şi cele ale art. 469 se aplică în mod corespunzător.
*) Prin Decizia nr. 15/2025 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite recursul în interesul legii şi, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 485 alin. (1) teza I din Codul de procedură civilă, stabileşte următoarele:
Calea de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii judecătoreşti prin care prima instanţă ia act de renunţarea la judecata unei cereri formulate în cadrul procedurilor speciale reglementate de Codul de procedură civilă sau de legi speciale este recursul.
Termenul de exercitare a recursului este termenul special din materia procedurilor speciale respective.

(2)Dacă intimatul nu a invocat prin întâmpinare sau din dosar nu reiese că recursul a fost depus peste termen, el se va socoti în termen.
Art. 486: Cererea de recurs
(1)Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:
a)numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţii în favoarea căreia se exercită recursul, sau, după caz, numele, prenumele şi domiciliul reprezentantului convenţional, numele, prenumele şi domiciliul profesional al avocatului care formulează cererea ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi numele şi prenumele consilierului juridic care întocmeşte cererea. Prezentele dispoziţii se aplică şi în cazul în care recurentul locuieşte în străinătate;

b)numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, denumirea şi sediul intimatului;
c)indicarea hotărârii care se atacă;
d)motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat;
e)semnătura părţii sau, după caz, a mandatarului părţii, a reprezentantului legal al părţii sau a consilierului juridic.

(2)La cererea de recurs se vor ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, precum şi, dacă este cazul, procura specială, împuternicirea avocaţială sau delegaţia consilierului juridic.

(3)Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii. Dispoziţiile art. 82 alin. (1) şi ale art. 87 alin. (2) rămân aplicabile.

Art. 487: Motivarea recursului
(1)Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs.
(2)În cazurile în care Ministerul Public a participat în proces, se va depune o copie de pe motivele de casare pentru procuror.
Art. 488: Motivele de casare
(1)Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:
1.când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale;
2.dacă hotărârea a fost pronunţată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii;
*) Prin Decizia nr. 52/2023 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:
În interpretarea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă, prin raportare la cele ale art. 19 şi 214 din acelaşi cod, în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă nu pot fi analizate criticile privind legalitatea măsurii de schimbare a compunerii completului de judecată în apel dispuse printr-o hotărâre a colegiului de conducere al instanţei, legalitatea acestei hotărâri putând fi analizată în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

3.când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii;
4.când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti;
5.când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii;
6.când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei;
7.când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat;
8.când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
*) În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă, motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

(2)Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.
Art. 489: Sancţiunea nemotivării recursului
(1)Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3).
(2)Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.
(3)Dacă legea nu dispune altfel, motivele de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în şedinţă publică.
Art. 490: Depunerea recursului
(1)Recursul şi, dacă este cazul, motivele de casare se depun la instanţa a cărei hotărâre se atacă, sub sancţiunea nulităţii.
(2)Dispoziţiile art. 4711 se aplică în mod corespunzător. Termenul prevăzut la art. 4711 alin. (3) şi (5) se dublează în cazul recursului. La redactarea şi semnarea întâmpinării şi a răspunsului la întâmpinare, dispoziţiile art. 83 şi art. 84 alin. (1) rămân aplicabile.

Art. 491: Recursul incident şi recursul provocat
(1)Recursul incident şi recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 şi 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispoziţiile art. 488 rămân aplicabile.
(2)Prevederile art. 474 se aplică în mod corespunzător.
*) Prin Decizia nr. 14/2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 472 şi art. 491 din Codul de procedură civilă, apelul sau recursul incident nu poate fi limitat la obiectul apelului sau recursului principal, ci poate viza orice alte soluţii cuprinse în dispozitivul hotărârii atacate şi/sau considerentele acesteia.

Art. 492: Probe noi în recurs
(1)În instanţa de recurs nu se pot produce noi probe, cu excepţia înscrisurilor noi, care pot fi depuse, sub sancţiunea decăderii, odată cu cererea de recurs, respectiv odată cu întâmpinarea.
(2)În cazul în care recursul urmează să fie soluţionat în şedinţă publică, pot fi depuse şi alte înscrisuri noi până la primul termen de judecată.
Art. 493:
[textul din Art. 493 din cartea II, titlul II, capitolul III, sectiunea 1 a fost abrogat la 21-dec-2018 de Art. I, punctul 56. din Legea 310/2018]
Art. 494: Reguli privind judecata
Dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă şi în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secţiune.
Art. 495: Ordinea cuvântului în şedinţă
(1)Preşedintele va da mai întâi cuvântul recurentului, iar apoi intimatului.
(2)Procurorul vorbeşte cel din urmă, în afară de cazul când este recurent. Dacă procurorul a pornit acţiunea civilă în care s-a pronunţat hotărârea atacată cu recurs, procurorului i se va da cuvântul după recurent.
Art. 496: Soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa de recurs
(1)Instanţa, verificând toate motivele invocate şi judecând recursul, îl poate admite, îl poate respinge sau anula ori poate constata perimarea lui.

(2)În caz de admitere a recursului, hotărârea atacată poate fi casată, în tot sau în parte.
Art. 497: Soluţiile pe care le poate pronunţa Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite, o singură dată în cursul procesului, cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată. Atunci când interesele bunei administrări a justiţiei o cer, cauza va putea fi trimisă oricărei alte instanţe de acelaşi grad, cu excepţia cazului casării pentru lipsă de competenţă, când cauza va fi trimisă instanţei competente sau altui organ cu activitate jurisdicţională competent potrivit legii. În cazul în care casarea s-a făcut pentru că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti sau când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, cererea se respinge ca inadmisibilă.

*) Prin Decizia nr. 79/2022 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite sesizarea şi stabileşte că, în interpretarea dispoziţiilor art. 497 din Codul de procedură civilă, în forma modificată prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, în corelaţie cu prevederile art. 492 alin. (1), art. 498 şi ale art. 501 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură civilă, în cazul în care în al doilea ciclu procesual se admite recursul, casându-se decizia atacată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va reţine cauza spre judecare în fond numai atunci când nu ar fi pusă în situaţia de a proceda la analizarea stării de fapt prin recalificarea faptelor sau prin completarea sau readministrarea probatoriului, în caz contrar cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare la instanţa de apel sau, după caz, la prima instanţă.

Art. 498: Soluţiile pe care le pot pronunţa alte instanţe de recurs
(1)În cazul în care competenţa de soluţionare a recursului aparţine tribunalului sau curţii de apel şi s-a casat hotărârea atacată, rejudecarea procesului în fond se va face de către instanţa de recurs, fie la termenul la care a avut loc admiterea recursului, situaţie în care se pronunţă o singură decizie, fie la un alt termen stabilit în acest scop.
(2)Instanţele prevăzute la alin. (1) vor casa cu trimitere, o singură dată în cursul procesului, în cazul în care instanţa a cărei hotărâre este atacată cu recurs a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului sau judecata s-a făcut în lipsa părţii care a fost nelegal citată, atât la administrarea probelor, cât şi la dezbaterea fondului. În vederea rejudecării, cauza se trimite la instanţa care a pronunţat hotărârea casată ori la altă instanţă de acelaşi grad cu aceasta, din aceeaşi circumscripţie. Dispoziţiile art. 497 se aplică în mod corespunzător, în caz de necompetenţă, de depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti şi de încălcare a autorităţii de lucru judecat.
Art. 499: Motivarea hotărârii
Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare.
Art. 500: Efectele casării
(1)Hotărârea casată nu are nicio putere.
(2)Actele de executare sau de asigurare făcute în temeiul unei asemenea hotărâri sunt desfiinţate de drept, dacă instanţa de recurs nu dispune altfel. Instanţa va constata aceasta, din oficiu, prin dispozitivul hotărârii de casare.
Art. 501: Judecata în fond după casare
(1)În caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul.
(2)Când hotărârea a fost casată pentru încălcarea regulilor de procedură, judecata va reîncepe de la actul anulat.
(3)După casare, instanţa de fond va judeca din nou, în limitele casării şi ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.
(4)În cazul rejudecării după casare, cu reţinere sau cu trimitere, sunt admisibile orice probe prevăzute de lege.
Art. 502: Neînrăutăţirea situaţiei în propria cale de atac
La judecarea recursului, precum şi la rejudecarea procesului după casarea hotărârii de către instanţa de recurs, dispoziţiile art. 481 sunt aplicabile în mod corespunzător.