Capitolul i1 - Contestaţia în anulare - Codul de Procedura Civila din 1865 CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ - Actualizat

Brosura 1

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 31 Ianuarie 2013
CAPITOLUL I1:Contestaţia în anulare
Art. 317
(1)Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.
1.când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii;
2.când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
(2)Cu toate acestea, contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.
Art. 318
(1)Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

(2)abrogat prin art. I pct. 121 din O.U.G. nr. 138/2000.
Art. 319
(1)Contestaţia se introduce la instanţa a cărei hotărâre se atacă.
(2)Contestaţia se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit la art. 401 alin. 1 lit. b) sau c). Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestaţia poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.

Art. 3191
Instanţa poate suspenda executarea hotărârii a cărei anulare se cere, sub condiţia depunerii unei cauţiuni. Dispoziţiile art. 403 alin. 3 şi 4 se aplică în mod corespunzător.

Art. 320
(1)Contestaţia se judecă de urgenţă şi cu precădere.
(2)Întâmpinarea este obligatorie şi se depune la dosar cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată.
(3)Hotărârea dată în contestaţie este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată.
Art. 321
Nu se poate face o nouă contestaţie pentru motive ce au existat la data celei dintâi.