Capitolul i - Dispoziţii generale - Codul Civil din 2009 (Legea nr. 287/2009) - Republicare

M.Of. 505

În vigoare
Versiune de la: 19 Decembrie 2025
CAPITOLUL I:Dispoziţii generale
Art. 2500: Obiectul prescripţiei extinctive
(1)Dreptul material la acţiune, denumit în continuare drept la acţiune, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.
(2)În sensul prezentului titlu, prin drept la acţiune se înţelege dreptul de a constrânge o persoană, cu ajutorul forţei publice, să execute o anumită prestaţie, să respecte o anumită situaţie juridică sau să suporte orice altă sancţiune civilă, după caz.
Art. 2501: Prescriptibilitatea dreptului la acţiune
(1)Drepturile la acţiune având un obiect patrimonial sunt supuse prescripţiei extinctive, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel.
(2)De asemenea, în cazurile anume prevăzute de lege, sunt supuse prescripţiei extinctive şi alte drepturi la acţiune, indiferent de obiectul lor.
Art. 2502: Imprescriptibilitatea dreptului la acţiune. Cazuri
(1)Dreptul la acţiune este imprescriptibil în cazurile prevăzute de lege, precum şi ori de câte ori, prin natura sau obiectul dreptului subiectiv ocrotit, exerciţiul său nu poate fi limitat în timp.
(2)În afara cazurilor prevăzute la alin. (1), sunt imprescriptibile drepturile privitoare la:
1.acţiunea privind apărarea unui drept nepatrimonial, cu excepţia cazului în care prin lege se dispune altfel;
2.acţiunea în constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept;
3.acţiunea în constatarea nulităţii absolute a unui act juridic;
4.acţiunea în constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor, dacă obiectul său îl constituie fie stabilirea masei succesorale, fie partajul succesoral, sub condiţia acceptării moştenirii în termenul prevăzut de lege.
Art. 2503: Prescripţia dreptului la acţiune privind drepturile accesorii
(1)Odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal, se stinge şi dreptul la acţiune privind drepturile accesorii, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel.
(2)În cazul în care un debitor este obligat la prestaţii succesive, dreptul la acţiune cu privire la fiecare dintre aceste prestaţii se stinge printr-o prescripţie deosebită, chiar dacă debitorul continuă să execute una sau alta dintre prestaţiile datorate.
(3)Dispoziţiile alin. (2) nu sunt aplicabile în cazul în care prestaţiile succesive alcătuiesc, prin finalitatea lor, rezultată din lege sau convenţie, un tot unitar.
Art. 2504: Prescripţia dreptului la acţiune privind creanţa garantată
(1)Prescripţia dreptului la acţiune privind creanţa principală nu atrage şi stingerea dreptului la acţiunea ipotecară. În acest din urmă caz, sub rezerva prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită, creditorul ipotecar va putea oricând urmări, în condiţiile legii, bunurile mobile sau imobile ipotecate, însă numai în limita valorii acestor bunuri.

(2)Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică prescripţiei dreptului la acţiune pentru plata dobânzilor şi a altor accesorii ale creanţei ipotecare, care, în afara capitalului, nu mai pot fi acoperite după împlinirea prescripţiei din valorificarea, pe cale silită, a bunului grevat.
Art. 2505: Compensaţia şi dreptul de retenţie
Prescripţia nu împiedică stingerea prin compensaţie a creanţelor reciproce şi nici exercitarea dreptului de retenţie, dacă dreptul la acţiune nu era prescris în momentul în care s-ar fi putut opune compensarea sau dreptul de retenţie, după caz.
Art. 2506: Efectele prescripţiei împlinite
(1)Prescripţia nu operează de plin drept.
(2)După împlinirea termenului de prescripţie, cel obligat poate să refuze executarea prestaţiei.
(3)Cel care a executat de bunăvoie obligaţia după ce termenul de prescripţie s-a împlinit nu are dreptul să ceară restituirea prestaţiei, chiar dacă la data executării nu ştia că termenul prescripţiei era împlinit.
(4)Recunoaşterea dreptului, făcută printr-un act scris, precum şi constituirea de garanţii în folosul titularului dreptului a cărui acţiune este prescriptibilă sunt valabile, chiar dacă cel care le-a făcut nu ştia că termenul de prescripţie era împlinit. În aceste cazuri sunt aplicabile regulile de la renunţarea la prescripţie.
Art. 2507: Renunţarea la prescripţie
Nu se poate renunţa la prescripţie cât timp nu a început să curgă, dar se poate renunţa la prescripţia împlinită, precum şi la beneficiul termenului scurs pentru prescripţia începută şi neîmplinită.
Art. 2508: Felurile renunţării la prescripţie
(1)Renunţarea la prescripţie este expresă sau tacită.
(2)Renunţarea tacită trebuie să fie neîndoielnică. Ea poate rezulta numai din manifestări neechivoce.
Art. 2509: Persoanele care nu pot renunţa la prescripţie
Cel lipsit de capacitatea de a înstrăina sau, după caz, de a se obliga nu poate renunţa la prescripţie.
Art. 2510: Efectele renunţării la prescripţie
(1)După renunţare, începe să curgă o nouă prescripţie de acelaşi fel.
(2)Dacă partea îndreptăţită renunţă la beneficiul termenului scurs până la acea dată, sunt aplicabile dispoziţiile privind întreruperea prescripţiei prin recunoaşterea dreptului.
Art. 2511: Întinderea renunţării la prescripţie
Renunţarea îşi produce efecte numai în privinţa celui care a făcut-o. Ea nu poate fi invocată împotriva codebitorilor solidari ori ai unei obligaţii indivizibile sau împotriva fideiusorilor.
Art. 2512: Invocarea prescripţiei de partea interesată
(1)Prescripţia poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge, personal sau prin reprezentant, şi fără a fi ţinut să producă vreun titlu contrar ori să fi fost de bună-credinţă.
(2)Organul de jurisdicţie competent nu poate aplica prescripţia din oficiu.
(3)Dispoziţiile prezentului articol sunt aplicabile chiar dacă invocarea prescripţiei ar fi în interesul statului sau al unităţilor sale administrativ-teritoriale.
Art. 2513: Momentul până la care se poate invoca prescripţia
Prescripţia poate fi opusă numai în primă instanţă, prin întâmpinare, sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate.
Art. 2514: Invocarea prescripţiei de către alte persoane
Codebitorii unei obligaţii solidare sau indivizibile şi fideiusorii pot invoca prescripţia, chiar dacă unul dintre debitori a neglijat să o facă ori a renunţat la ea. Tot astfel o pot face creditorii celui interesat, precum şi orice altă persoană interesată.
Art. 2515: Regulile aplicabile prescripţiei extinctive
(1)Prescripţia extinctivă este reglementată prin lege.
(2)Este interzisă orice clauză prin care fie direct, fie indirect o acţiune ar fi declarată imprescriptibilă, deşi, potrivit legii, aceasta este prescriptibilă, sau invers, o acţiune declarată de lege imprescriptibilă ar fi considerată prescriptibilă.
(3)Cu toate acestea, în limitele şi condiţiile prevăzute de lege, părţile care au capacitatea deplină de exerciţiu pot, prin acord expres, să modifice durata termenelor de prescripţie sau să modifice cursul prescripţiei prin fixarea începutului acesteia ori prin modificarea cauzelor legale de suspendare ori de întrerupere a acesteia, după caz.
(4)Termenele de prescripţie pot fi reduse sau mărite, prin acordul expres al părţilor, fără însă ca noua durată a acestora să fie mai mică de un an şi nici mai mare de 10 ani, cu excepţia termenelor de prescripţie de 10 ani ori mai lungi, care pot fi prelungite până la 20 de ani.
(5)Dispoziţiile alin. (3) şi (4) nu se aplică în cazul drepturilor la acţiune de care părţile nu pot să dispună şi nici acţiunilor derivate din contractele de adeziune, de asigurare şi cele supuse legislaţiei privind protecţia consumatorului.
(6)Orice convenţie sau clauză contrară dispoziţiilor prezentului articol este lovită de nulitate absolută.
Art. 2516: Domeniul de aplicare
(1)Dispoziţiile prezentului titlu constituie dreptul comun în materia prescripţiei extinctive.
(2)Prescripţia dreptului de a obţine executarea silită a unei hotărâri judecătoreşti sau arbitrale ori a altui titlu executoriu este supusă dispoziţiilor Codului de procedură civilă, afară de cazul în care acestea din urmă ar fi neîndestulătoare.