Capitolul v - Gajul - Codul Civil din 2009 (Legea nr. 287/2009) - Republicare
M.Of. 505
În vigoare Versiune de la: 19 Decembrie 2025
Arată norme de aplicare
CAPITOLUL V:Gajul
SECŢIUNEA 1:Constituirea gajului
Art. 2480: Obiectul gajului
Gajul poate avea ca obiect bunuri mobile corporale sau titluri negociabile emise în formă materializată.
Art. 2481: Constituirea gajului
(1)Gajul se constituie prin remiterea bunului sau titlului către creditor sau, după caz, prin păstrarea acestuia de către creditor, cu consimţământul debitorului, în scopul garantării creanţei.
(2)Gajul asupra titlurilor negociabile se constituie, în cazul titlurilor nominative sau la purtător, prin remiterea acestora, iar în cazul titlurilor la ordin, prin andosarea acestora, în scop de garanţie.
Art. 2482: Publicitatea gajului
(1)Publicitatea gajului bunurilor mobile corporale se realizează fie prin deposedarea debitorului, fie prin înscrierea gajului la arhivă.
(2)Publicitatea gajului asupra sumelor de bani se realizează numai prin deţinerea acestora.
(3)Gajul asupra titlurilor negociabile este perfectat prin remiterea sau, după caz, prin andosarea titlurilor.
Art. 2483: Deţinerea bunului de către creditor
Deţinerea bunului de către creditorul gajist trebuie să fie publică şi neechivocă. Atunci când faţă de terţi se creează aparenţa că debitorul deţine bunul, gajul nu poate fi opus acestora.
Art. 2484: Deţinerea prin intermediul unui terţ
Creditorul poate, cu acordul debitorului său, să exercite detenţia prin intermediul unui terţ, însă deţinerea exercitată de acesta nu asigură opozabilitatea gajului decât din momentul în care a primit înscrisul constatator al gajului.
Art. 2485: Conservarea gajului
(1)Gajul există numai atât timp cât creditorul deţine bunul gajat sau, după caz, cât timp este valabilă andosarea titlului la ordin.
(2)Cu toate acestea, gajul nu se stinge atunci când:
a)creditorul nu mai deţine bunul, fără voia sa, prin fapta altei persoane;
b)creditorul a remis temporar bunul debitorului sau unui terţ pentru a-l evalua, repara, transforma sau ameliora;
c)creditorul a remis bunul unui alt creditor al debitorului său în cadrul unei proceduri de urmărire silită.
Art. 2486: Restituirea bunului către creditor
Sub rezerva regulilor privitoare la dobândirea proprietăţii bunurilor mobile prin posesia de bună-credinţă, creditorul gajist poate să ceară restituirea bunului de la cel care îl deţine, cu excepţia cazului în care bunul a fost preluat de un creditor ipotecar cu rang superior sau preluarea a intervenit în cadrul procedurii de executare silită.
SECŢIUNEA 2:Drepturile şi obligaţiile creditorului gajist
Art. 2487: Drepturile şi obligaţiile creditorului gajist
Creditorul gajist are drepturile şi obligaţiile unui administrator al bunului altuia însărcinat cu administrarea simplă. Dispoziţiile art. 795-799 se aplică în mod corespunzător.
Art. 2488: Fructele bunului gajat
În lipsă de stipulaţie contrară, creditorul predă debitorului fructele naturale şi industriale. El impută fructele civile mai întâi asupra cheltuielilor făcute, apoi asupra dobânzilor şi, la urmă, asupra capitalului.
Art. 2489: Răscumpărarea titlurilor participative
În cazul răscumpărării acţiunilor sau a altor titluri participative la capitalul social al unei societăţi comerciale, creditorul este îndreptăţit să impute preţul plătit potrivit regulilor prevăzute la art. 2.488.
Art. 2490: Pieirea bunului
Creditorul nu răspunde pentru pieirea bunului atunci când aceasta se datorează forţei majore, vechimii ori folosirii normale şi autorizate a bunului.
Art. 2491: Cheltuielile de conservare
Debitorul este ţinut să restituie creditorului cheltuielile făcute cu conservarea bunului.
Art. 2492: Restituirea bunului către debitor
(1)Debitorul nu poate cere restituirea bunului decât după ce a executat obligaţia, cu excepţia cazului în care creditorul foloseşte ori conservă bunul în mod abuziv.
(2)Gajul se stinge atunci când creditorul este obligat să restituie bunul în temeiul unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în condiţiile alin. (1).
Art. 2493: Indivizibilitatea gajului
(1)Gajul poartă asupra tuturor bunurilor grevate până la stingerea integrală a obligaţiei garantate.
(2)Moştenitorul debitorului, plătind partea din datorie care îi revine, nu poate cere partea sa din bunul grevat cât timp obligaţia nu este stinsă în întregime.
(3)Moştenitorul creditorului gajist, primind partea din creanţă care îi revine, nu poate remite bunul grevat în dauna celorlalţi moştenitori care nu au fost plătiţi.
Art. 2494: Aplicarea regulilor privitoare la ipotecă
Dispoziţiile privitoare la publicitatea, prioritatea, executarea şi stingerea ipotecilor mobiliare se aplică în mod corespunzător.