Capitolul xii - Contractul de depozit - Codul Civil din 2009 (Legea nr. 287/2009) - Republicare
M.Of. 505
În vigoare Versiune de la: 12 Noiembrie 2024
CAPITOLUL XII:Contractul de depozit
SECŢIUNEA 1:Reguli comune privind contractul de depozit
SUBSECŢIUNEA 1:Dispoziţii generale
Art. 2103: Noţiune
(1)Depozitul este contractul prin care depozitarul primeşte de la deponent un bun mobil, cu obligaţia de a-l păstra pentru o perioadă de timp şi de a-l restitui în natură.
(2)Remiterea bunului este o condiţie pentru încheierea valabilă a contractului de depozit, cu excepţia cazului când depozitarul deţine deja bunul cu alt titlu.
Art. 2105: Delimitarea
(1)Când sunt remise fonduri băneşti sau alte asemenea bunuri fungibile şi consumptibile prin natura lor, acestea devin proprietatea celui care le primeşte şi nu trebuie să fie restituite în individualitatea lor.
(2)În această situaţie se aplică, în mod corespunzător, regulile de la împrumutul de consumaţie, cu excepţia cazului în care intenţia principală a părţilor a fost aceea ca bunurile să fie păstrate în interesul celui care le predă. Existenţa acestei intenţii se prezumă atunci când părţile au convenit că restituirea se poate cere anterior expirării termenului pentru care bunurile au fost primite.
Art. 2106: Remuneraţia depozitarului
(1)Depozitul este cu titlu gratuit, dacă din convenţia părţilor sau din uzanţe ori din alte împrejurări, precum profesia depozitarului, nu rezultă că trebuie să fie plătită o remuneraţie.
(2)Când cuantumul remuneraţiei nu este stabilit prin contract, instanţa judecătorească îl va stabili în raport cu valoarea serviciilor prestate.
SUBSECŢIUNEA 2:Obligaţiile depozitarului
Art. 2107: Diligenţa depozitarului
(1)Dacă nu s-a convenit altfel, depozitarul răspunde numai în cazul în care nu a depus diligenţa dovedită pentru păstrarea propriilor sale bunuri.
(2)În lipsă de stipulaţie contrară, atunci când depozitarul este remunerat sau este un profesionist ori i s-a permis să se folosească de bunul depozitat, el are obligaţia de a păstra bunul cu prudenţă şi diligenţă.
Art. 2108: Folosirea bunului
Depozitarul nu se poate servi de bunul încredinţat lui fără învoirea expresă sau prezumată a deponentului.
Art. 2109: Răspunderea depozitarului incapabil Dacă depozitarul este minor sau beneficiază de consiliere judiciară sau tutelă specială, deponentul poate cere restituirea bunului remis atât timp cât acesta se află în mâinile depozitarului incapabil. În cazul în care restituirea în natură nu mai este posibilă, deponentul are dreptul de a cere să i se plătească o sumă de bani egală cu valoarea bunului, dar numai până la concurenţa sumei cu care s-a îmbogăţit depozitarul.Art. 2110: Dovada proprietăţii
Dacă nu se prevede altfel prin lege, depozitarul nu poate solicita deponentului să facă dovada că este proprietar al bunului depozitat. Această dovadă nu poate fi cerută nici persoanei desemnate de către deponent în vederea restituirii bunului.
Art. 2111: Modul de executare
Depozitarul este obligat să schimbe locul şi felul păstrării stabilite prin contract, dacă această schimbare este necesară pentru a feri bunul de pieire, pierdere, sustragere sau stricăciune şi este atât de urgentă încât consimţământul deponentului nu ar putea fi aşteptat.
Art. 2112: Încredinţarea bunului
Depozitarul nu poate încredinţa altuia păstrarea bunului, fără consimţământul deponentului, cu excepţia cazului în care este silit de împrejurări să procedeze astfel.
Art. 2113: Încredinţarea bunului către subdepozitar
(1)Depozitarul îndreptăţit să încredinţeze unei alte persoane păstrarea bunului răspunde numai pentru alegerea acesteia sau pentru instrucţiunile pe care i le-a dat, cu condiţia să fi adus de îndată la cunoştinţa deponentului locul depozitului şi numele persoanei care a primit bunul.
(2)În caz contrar, depozitarul răspunde pentru fapta subdepozitarului ca pentru fapta sa proprie.
(3)În toate cazurile, subdepozitarul răspunde faţă de deponent pentru fapta sa.
Art. 2114: Răspunderea
Depozitarul care, fără a avea acest drept, a schimbat locul sau felul păstrării ori s-a folosit de bunul depozitat sau l-a încredinţat unei terţe persoane răspunde şi pentru caz fortuit, cu excepţia situaţiei în care dovedeşte că bunul ar fi pierit chiar şi dacă nu şi-ar fi depăşit drepturile.
Art. 2115: Denunţarea depozitului
(1)Deponentul poate să solicite oricând restituirea bunului depozitat, chiar înăuntrul termenului convenit. El este însă obligat să ramburseze depozitarului cheltuielile pe care acesta le-a făcut în considerarea acestui termen.
(2)Atunci când depozitarul a emis un înscris care face dovada depozitului ori care conferă deţinătorului său dreptul de a retrage bunul depozitat, depozitarul poate cere să îi fie înapoiat acel înscris.
(3)Depozitarul îl poate constrânge pe deponent să reia bunul, dacă există motive grave pentru aceasta, chiar înaintea expirării termenului convenit.
(4)În cazul în care nu s-a convenit un termen, depozitarul poate restitui oricând bunul, dar poate fi obligat la plata de despăgubiri, dacă restituirea este intempestivă sau are loc inoportun.
Art. 2116: Restituirea bunului
(1)Dacă nu s-a convenit altfel, restituirea bunului primit trebuie să se facă la locul unde acesta trebuia păstrat, iar cheltuielile ocazionate de restituire sunt în sarcina deponentului. Totuşi, atunci când depozitarul, fără să se fi aflat în ipoteza avută în vedere la art. 2.111, a schimbat unilateral locul păstrării bunului, deponentul poate cere depozitarului fie să aducă bunul în acel loc în vederea restituirii, fie să suporte diferenţa dintre cheltuielile prilejuite de restituire şi acelea care s-ar fi făcut în lipsa acestei schimbări.
(2)Bunul se restituie în starea în care acesta se află la momentul restituirii. Deteriorarea ce nu a fost pricinuită de fapta depozitarului rămâne în sarcina deponentului.
(3)În caz de neexecutare culpabilă a obligaţiei de restituire, dacă bunul nu poate fi recuperat în natură de către deponent, depozitarul are obligaţia de a plăti despăgubiri, al căror cuantum se determină prin raportare la valoarea de înlocuire a bunului, iar nu la valoarea pe care acesta a avut-o la data la care a fost încheiat contractul.
Art. 2117: Restituirea către moştenitorul deponentului
(1)În caz de deces al deponentului, bunul se restituie moştenitorului, la cererea acestuia, chiar dacă prin contract fusese desemnată o altă persoană în acest scop. Atunci când există mai mulţi moştenitori, restituirea făcută unuia sau unora dintre aceştia nu le conferă alte drepturi decât cele rezultate din aplicarea prevederilor legale referitoare la moştenire.
(2)Aceste reguli se aplică în mod corespunzător atunci când deponentul este persoană juridică.
Art. 2118: Restituirea fructelor şi plata dobânzilor
(1)Depozitarul este obligat să restituie fructele bunului, dacă le-a perceput.
(2)Depozitarul nu datorează dobândă pentru fondurile băneşti depozitate decât din ziua în care a fost pus în întârziere să le restituie.
Art. 2119: Pluralitatea de deponenţi sau de depozitari
(1)Când există mai mulţi deponenţi, iar obligaţia este indivizibilă sau solidară între aceştia, depozitarul este liberat prin restituirea bunului oricăruia dintre ei, dacă nu s-a stabilit altfel prin contractul de depozit.
(2)Dacă sunt mai mulţi depozitari, obligaţia de restituire revine aceluia sau acelora în deţinerea cărora se află bunul, cu notificarea către ceilalţi depozitari a efectuării restituirii.
Art. 2120: Cazurile de nerestituire a bunului
(1)Depozitarul este apărat de obligaţia de a restitui bunul, dacă acesta i-a fost cerut de către proprietar sau de o altă persoană îndreptăţită ori dacă a fost rechiziţionat de autoritatea publică sau dacă i-a fost în alt mod ridicat potrivit legii ori a pierit prin caz fortuit.
(2)Atunci când în locul bunului care i-a fost ridicat sau care a pierit depozitarul a primit o sumă de bani sau un alt bun, el este obligat să le predea deponentului.
(3)Dacă depozitarul descoperă că bunul depozitat fusese furat ori pierdut, precum şi pe adevăratul proprietar al bunului, el trebuie să îl informeze pe acesta din urmă despre depozitul ce i s-a făcut şi să îl someze să îşi exercite drepturile într-un termen determinat şi îndestulător, fără încălcarea dispoziţiilor penale aplicabile. Numai după expirarea acelui termen depozitarul se poate libera prin restituirea lucrului către deponent. În această perioadă, depozitarul este îndreptăţit să primească aceeaşi remuneraţie ca şi în cursul depozitului. Chiar şi atunci când contractul de depozit fusese încheiat cu titlu gratuit, deponentul datorează, pentru această perioadă, remuneraţie, al cărei cuantum se stabileşte potrivit art. 2.106 alin. (2).
(4)În toate cazurile, depozitarul este ţinut, sub sancţiunea obligării la plata de despăgubiri, să denunţe deponentului procesul care i-a fost intentat de revendicant, intervenirea rechiziţiei sau a altei măsuri de ridicare ori faptul care îl împiedică să restituie bunul.
Art. 2121: Obligaţia moştenitorului depozitarului
Dacă moştenitorul depozitarului a vândut cu bună-credinţă bunul, fără să fi ştiut că este depozitat, el este ţinut să înapoieze numai preţul primit sau să cedeze deponentului acţiunea sa împotriva cumpărătorului, dacă preţul nu i-a fost plătit.
SUBSECŢIUNEA 3:Obligaţiile deponentului
Art. 2122: Cheltuielile şi despăgubirile
(1)Deponentul este obligat să ramburseze depozitarului cheltuielile pe care acesta le-a făcut pentru păstrarea bunului.
(2)Deponentul trebuie, de asemenea, să îl despăgubească pe depozitar pentru toate pierderile suferite ca urmare a depozitării bunului, cu excepţia cazului în care depozitarul a primit bunul cunoscând sau trebuind să cunoască natura sa periculoasă.
Art. 2123: Plata remuneraţiei
(1)Dacă nu s-a convenit altfel, plata remuneraţiei către depozitar se face la data restituirii bunului.
(2)În lipsă de stipulaţie contrară, dacă restituirea are loc înainte de termen, depozitarul nu are dreptul decât la partea din remuneraţie convenită, corespunzătoare timpului cât a păstrat bunul.
SECŢIUNEA 2:Depozitul necesar
Art. 2124: Noţiune
(1)Dacă bunul a fost încredinţat unei persoane sub constrângerea unei întâmplări neprevăzute, care făcea cu neputinţă alegerea persoanei depozitarului şi întocmirea unui înscris constatator al contractului, depozitul este necesar.
(2)Depozitul necesar poate fi dovedit prin orice mijloc de probă, oricare ar fi valoarea lui.
Art. 2125: Obligaţia de acceptare
Depozitarul nu poate refuza primirea bunului decât în cazul în care are un motiv serios pentru aceasta.
Art. 2126: Regim juridic
(1)Cu excepţia dispoziţiilor cuprinse în prezenta secţiune, depozitul necesar este guvernat de regulile comune privind contractul de depozit.
(2)Depozitarul răspunde, în caz de pieire a lucrului, conform regulilor aplicabile depozitului neremunerat.
SECŢIUNEA 3:Depozitul hotelier
Art. 2127: Răspunderea pentru bunurile aduse în hotel
(1)Persoana care oferă publicului servicii de cazare, denumită hotelier, este răspunzătoare, potrivit regulilor privitoare la răspunderea depozitarului, pentru prejudiciul cauzat prin furtul, distrugerea sau deteriorarea bunurilor aduse de client în hotel.
(2)Sunt considerate ca fiind aduse în hotel:
a)bunurile aflate în hotel pe perioada cazării clientului;
b)bunurile aflate în afara hotelului, pentru care hotelierul, un membru al familiei sale ori un prepus al hotelierului îşi asumă obligaţia de supraveghere pe perioada cazării clientului;
c)bunurile aflate în hotel sau în afara acestuia, pentru care hotelierul, un membru al familiei sale ori un prepus al hotelierului îşi asumă obligaţia de supraveghere pentru un interval de timp rezonabil, anterior sau ulterior cazării clientului.
(3)Hotelierul răspunde şi pentru vehiculele clienţilor lăsate în garajul sau în parcarea hotelului, precum şi pentru bunurile care, în mod obişnuit, se găsesc în acestea.
(4)În lipsă de stipulaţie contrară, dispoziţiile prezentei secţiuni nu se aplică în cazul animalelor de companie.
Art. 2128: Răspunderea limitată
Răspunderea hotelierului este limitată până la concurenţa unei valori de o sută de ori mai mare decât preţul pentru o zi afişat pentru camera oferită spre închiriere clientului.
Art. 2129: Răspunderea nelimitată
Răspunderea hotelierului este nelimitată:
a)dacă prejudiciul este cauzat din culpa hotelierului sau a unei persoane pentru care acesta răspunde;
b)dacă bunurile au fost încredinţate spre păstrare hotelierului;
c)dacă hotelierul a refuzat primirea în depozit a bunurilor clientului pe care, potrivit legii, era obligat să le primească.
Art. 2130: Lipsa răspunderii
Hotelierul nu răspunde atunci când deteriorarea, distrugerea ori furtul bunurilor clientului este cauzată:
a)de client, de persoana care îl însoţeşte sau care se află sub supravegherea sa ori de vizitatorii săi;
b)de un caz de forţă majoră;
c)de natura bunului.
Art. 2131: Obligaţii ale hotelierului
(1)Hotelierul este obligat să primească în depozit documente, bani sau alte obiecte de valoare aparţinând clienţilor săi.
(2)Hotelierul nu poate refuza depozitul acestor bunuri decât în cazul în care, ţinând seama de importanţa şi condiţiile de exploatare ale hotelului, acestea sunt excesiv de valoroase ori sunt incomode sau periculoase.
(3)Hotelierul poate să examineze bunurile care îi sunt predate spre depozitare şi să ceară depozitarea acestora într-un loc închis sau sigilat.
Art. 2132: Cazul special
Hotelierul care pune la dispoziţia clienţilor săi, în camerele de hotel, o casă de valori nu este presupus a fi primit în depozit bunurile care vor fi depuse de clienţii săi în casa de valori. În acest caz, sunt aplicabile dispoziţiile art. 2.128.
Art. 2133: Dovada
Dovada introducerii bunurilor în hotel poate fi făcută prin martori, indiferent de valoarea acestor bunuri.
Art. 2134: Decăderea din dreptul la repararea prejudiciului
(1)Clientul este decăzut din dreptul la repararea prejudiciului suferit prin furtul, distrugerea sau deteriorarea bunurilor pe care le-a adus el însuşi ori care au fost aduse pentru el în hotel dacă:
a)în cel mult 24 de ore de la data la care a cunoscut prejudiciul nu a înştiinţat administraţia hotelului;
b)nu a exercitat dreptul la acţiunea în repararea prejudiciului în termen de 6 luni de la data producerii acestuia.
(2)Dispoziţiile alin. (1) nu sunt aplicabile în privinţa bunurilor prevăzute la art. 2129 lit. b) şi c).
Art. 2135: Dreptul de retenţie
În cazul neplăţii de către client a preţului camerei şi a serviciilor hoteliere prestate, hotelierul are un drept de retenţie asupra bunurilor aduse de client, cu excepţia documentelor şi a efectelor personale fără valoare comercială.
Art. 2136: Valorificarea bunurilor
Hotelierul poate cere valorificarea bunurilor asupra cărora şi-a exercitat dreptul de retenţie, potrivit regulilor prevăzute de Codul de procedură civilă în materia urmăririi silite mobiliare.
Art. 2137: Localuri asimilate hotelurilor
Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică în mod corespunzător şi bunurilor aduse în sanatorii, spitale, pensiuni, vagoane de dormit şi altele asemănătoare.
SECŢIUNEA 4:Sechestrul convenţional
Art. 2138: Noţiune
Sechestrul convenţional este depozitul prin care două sau mai multe persoane încredinţează unui terţ, denumit administrator-sechestru, unul sau mai multe bunuri mobile ori imobile în privinţa cărora există o contestaţie sau incertitudine juridică, cu obligaţia pentru acesta de a le păstra şi a le restitui celui recunoscut ca titular al dreptului.
Art. 2139: Obligaţiile, drepturile şi puterile administratorului-sechestru
Obligaţiile, drepturile şi puterile administratorului-sechestru sunt determinate prin convenţia părţilor, iar în lipsă se aplică regulile prezentei secţiuni.
Art. 2140: Conservarea şi înstrăinarea obiectului sechestrului
(1)Administratorul-sechestru este ţinut să păzească şi să conserve obiectul sechestrului cu diligenţa unui depozitar.
(2)Dacă natura bunului o cere, administratorul-sechestru este ţinut să îndeplinească acte de administrare, regulile din materia mandatului fiind aplicabile în mod corespunzător.
(3)Cu autorizarea instanţei judecătoreşti, administratorul-sechestru poate să înstrăineze bunul, în cazul în care acesta nu poate fi conservat sau dacă, pentru un alt motiv, măsura înstrăinării este vădit necesară.
Art. 2141: Liberarea administratorului-sechestru
(1)Administratorul-sechestru trebuie să predea bunul celui desemnat de instanţa judecătorească sau, după caz, celui indicat prin acordul tuturor părţilor care l-au numit.
(2)Până la finalizarea contestaţiei sau până la încetarea stării de incertitudine juridică, administratorul-sechestru nu va putea fi liberat decât prin acordul tuturor părţilor care l-au numit sau, pentru motive temeinice, prin hotărâre judecătorească.
Art. 2142: Remuneraţia, cheltuielile şi despăgubirile
(1)Dacă nu s-a convenit altfel, administratorul-sechestru are dreptul la o remuneraţie.
(2)Chiar şi în cazul sechestrului cu titlu gratuit, administratorul-sechestru are dreptul la restituirea tuturor cheltuielilor făcute pentru conservarea şi administrarea bunului sechestrat, precum şi la plata despăgubirilor pentru pierderile suferite în legătură cu acesta.
Art. 2143: Sechestrul judiciar
Sechestrul poate fi dispus de instanţa de judecată, cu aplicarea prevederilor Codului de procedură civilă şi, după caz, a dispoziţiilor prezentei secţiuni.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »