Art. 263. - Art. 263: Principiul interesului superior al copilului - Codul Civil din 2009 (Legea nr. 287/2009) - Republicare
M.Of. 505
În vigoare Versiune de la: 12 Noiembrie 2024
Art. 263: Principiul interesului superior al copilului
(1)Orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului.
(2)Pentru rezolvarea cererilor care se referă la copii, autorităţile competente sunt datoare să dea toate îndrumările necesare pentru ca părţile să recurgă la metodele de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă.
(3)Procedurile referitoare la relaţiile dintre părinţi şi copii trebuie să garanteze că dorinţele şi interesele părinţilor referitoare la copii pot fi aduse la cunoştinţa autorităţilor şi că acestea ţin cont de ele în hotărârile pe care le iau.
(4)Procedurile privitoare la copii trebuie să se desfăşoare într-un timp rezonabil, astfel încât interesul superior al copilului şi relaţiile de familie să nu fie afectate.
(5)În sensul prevederilor legale privind protecţia copilului, prin copil se înţelege persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi nici nu a dobândit capacitatea deplină de exerciţiu, potrivit legii.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (1)
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (22045)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (22045)
- Sentinta nr. RJ 28464675e/2025 din 21-nov-2025, Judecatoria Craiova, ordonanta presedintiala (Minori si familie)
- Sentinta nr. RJ 9d243g837/2025 din 20-nov-2025, Judecatoria Constanta, ordonanta presedintiala (Minori si familie)
- Sentinta nr. RJ 84dgd7795/2025 din 17-nov-2025, Judecatoria Caransebes, ordonanta presedintiala (Minori si familie)
Comentarii, monografii, reviste şi webinarii numărul de obiecte din listă: (27)
Comentarii numărul de obiecte din listă: (5)
- Codul civil adnotat cu doctrina si jurisprudenta. Volumul I, art. 1-952 din 1-nov-2021, Universul Juridic
- Noul Cod Civil. Cartea a II-a. Despre familie. Art. 258 534. Comentarii, explicatii si jurisprudenta din 1-ian-2016, Universul Juridic
- Noul Cod Civil adnotat cu doctrina si jurisprudenta din 1-mar-2014, Universul Juridic
Articole numărul de obiecte din listă: (22)
- Interesul superior al copilului - faţeta neşlefuită a diamantului universal din domeniul juridic: dreptul de a căuta fericirea. consideraţii privind aplicarea principiului ocrotirii ''interesului superior al copilului'' în procedura divorţului pe cale notarială
- Despre semnificaţia termenului ''copil'' în legislaţia românească şi internaţională
- Protecţia drepturilor minorilor prin prisma principiului interesului superior al copilului