Art. 2506. - Art. 2506: Efectele prescripţiei împlinite - Codul Civil din 2009 (Legea nr. 287/2009) - Republicare

M.Of. 505

În vigoare
Versiune de la: 19 Decembrie 2025
Art. 2506: Efectele prescripţiei împlinite
(1)Prescripţia nu operează de plin drept.
(2)După împlinirea termenului de prescripţie, cel obligat poate să refuze executarea prestaţiei.
(3)Cel care a executat de bunăvoie obligaţia după ce termenul de prescripţie s-a împlinit nu are dreptul să ceară restituirea prestaţiei, chiar dacă la data executării nu ştia că termenul prescripţiei era împlinit.
(4)Recunoaşterea dreptului, făcută printr-un act scris, precum şi constituirea de garanţii în folosul titularului dreptului a cărui acţiune este prescriptibilă sunt valabile, chiar dacă cel care le-a făcut nu ştia că termenul de prescripţie era împlinit. În aceste cazuri sunt aplicabile regulile de la renunţarea la prescripţie.