Art. 196. - Art. 196: Cauzele de nulitate - Codul Civil din 2009 (Legea nr. 287/2009) - Republicare

M.Of. 505

În vigoare
Versiune de la: 7 Octombrie 2024
Art. 196: Cauzele de nulitate
(1)Nulitatea unei persoane juridice poate fi constatată sau, după caz, declarată de instanţa judecătorească numai atunci când:
a)lipseşte actul de înfiinţare sau nu a fost încheiat în forma autentică în situaţiile anume prevăzute de lege;
b)toţi fondatorii sau asociaţii au fost, potrivit legii, incapabili, la data înfiinţării persoanei juridice;
c)obiectul de activitate este ilicit, contrar ordinii publice ori bunelor moravuri;
d)lipseşte autorizaţia administrativă necesară pentru înfiinţarea acesteia;
e)actul de înfiinţare nu prevede denumirea, sediul sau obiectul de activitate;
f)actul de înfiinţare nu prevede aporturile fondatorilor sau ale asociaţilor ori capitalul social subscris şi vărsat;
g)s-au încălcat dispoziţiile legale privind patrimoniul iniţial sau capitalul social minim, subscris şi vărsat;
h)nu s-a respectat numărul minim de fondatori sau asociaţi prevăzut de lege;
i)au fost nesocotite alte dispoziţii legale imperative prevăzute sub sancţiunea nulităţii actului de înfiinţare a persoanei juridice.
(2)Nerespectarea dispoziţiilor alin. (1) lit. a), c) - g) se sancţionează cu nulitatea absolută.