Art. 2. - Pentru bolnavii cu boli cronice stabilizate şi cu schemă terapeutică stabilă, medicii de specialitate din specialităţile clinice aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, pot prescrie medicamente pentru o perioadă de până la 90/91/92 de zile, perioada fiind stabilită de comun acord de medicul prescriptor şi asiguratul beneficiar al prescripţiei medicale. - Actul din 2021 0/0 Modul de prescriere, eliberare şi decontare a medicamentelor cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu

M.Of. 642 bis

În vigoare
Versiune de la: 20 Ianuarie 2023
Art. 2
(1)Perioadele pentru care pot fi prescrise medicamentele sunt de maximum 7 zile în afecţiuni acute, de până la 8 - 10 zile în afecţiuni subacute şi de până la 30 - 31 de zile pentru bolnavii cu afecţiuni cronice. Perioada pentru care pot fi prescrise medicamentele ce fac obiectul contractelor cost-volum/cost-volum-rezultat este de până la 30 - 31 de zile.
(2)Pentru bolnavii cu boli cronice stabilizate şi cu schemă terapeutică stabilă, medicii de familie pot prescrie medicamente pentru o perioadă de până la 90/91/92 de zile inclusiv pentru bolnavii care sunt incluşi în "Programul pentru compensarea în procent de 90% a preţului de referinţă al medicamentelor acordate pensionarilor cu venituri din pensii şi indemnizaţie socială pentru pensionari, de până la 1.608 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri", medicul de familie prescrie inclusiv medicamente ca o consecinţă a actului medical prestat de alţi medici de specialitate aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, pe baza scrisorii medicale, pentru o perioadă de până la 90/91/92 de zile, perioada fiind stabilită de comun acord de medicul prescriptor şi asiguratul beneficiar al prescripţiei medicale. Asiguraţii respectivi nu mai beneficiază de o altă prescripţie medicală pentru boala cronică respectivă pentru perioada acoperită de prescripţia medicală.

(3)Pentru bolnavii cu boli cronice stabilizate şi cu schemă terapeutică stabilă, medicii de specialitate din specialităţile clinice aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, pot prescrie medicamente pentru o perioadă de până la 90/91/92 de zile, perioada fiind stabilită de comun acord de medicul prescriptor şi asiguratul beneficiar al prescripţiei medicale.
Asiguraţii respectivi nu mai beneficiază de o altă prescripţie medicală pentru boala cronică respectivă pentru perioada acoperită de prescripţia medicală.
(4)Prescripţia medicală eliberată de medicii din spitale la externarea bolnavului - în urma unui episod de spitalizare continuă/spitalizare de zi, cuprinde medicaţia pentru maximum 30/31 de zile, cu respectarea prevederilor alin. (1). Dacă situaţia o impune, medicii din spital pot elibera la externarea asiguratului, prescripţie medicală pentru medicamente cu şi fără contribuţie personală în ambulatoriu pentru maximum 90/91/92 de zile, cu excepţia medicamentelor ce fac obiectul contractelor cost-volum/cost-volum-rezultat pentru care durata de prescriere este de până la 30/31 de zile.
(5)Prescripţia medicală pentru afecţiunile cronice este valabilă maximum 30 de zile de la data emiterii acesteia, iar în afecţiunile acute şi subacute prescripţia medicală este valabilă maximum 48 de ore. Prescripţia medicală electronică on-line pentru o perioadă de până la 90/91/92 de zile pentru care medicul prescriptor are semnătură electronică extinsă, şi care se eliberează de mai multe farmacii atât în ceea ce priveşte numărul, cât şi cantitatea din fiecare medicament, este valabilă maximum 92 de zile de la data emiterii acesteia în funcţie de numărul de zile pentru care s-a făcut prescrierea.