Art. 18. - Dacă nu dispune de informaţii contrare, prestatorul poate considera că un client stabilit în Comunitate are statutul de persoană impozabilă: - Regulamentul 282/15-mar-2011 de stabilire a măsurilor de punere în aplicare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (reformare)
Acte UE
Jurnalul Oficial 77L
În vigoare Versiune de la: 14 Aprilie 2025 până la: 30 Iunie 2028
Art. 18
(1)Dacă nu dispune de informaţii contrare, prestatorul poate considera că un client stabilit în Comunitate are statutul de persoană impozabilă:
a)atunci când respectivul client i-a comunicat codul său individual de înregistrare în scopuri de TVA şi dacă prestatorul obţine confirmarea validităţii codului de înregistrare respectiv, precum şi a numelui şi adresei aferente acestuia, în conformitate cu articolul 31 din Regulamentul (CE) nr. 904/2010 al Consiliului din 7 octombrie 2010 privind cooperarea administrativă şi combaterea fraudei în domeniul taxei pe valoare adăugată (1).
(1)JO L 268, 12.10.2010, p. 1.
b)atunci când clientul nu a primit încă un cod individual de înregistrare în scopuri de TVA, însă îl informează pe prestator că a depus o cerere în acest sens, şi dacă prestatorul obţine orice altă dovadă care demonstrează că clientul este o persoană impozabilă sau o persoană juridică neimpozabilă care trebuie să fie înregistrată în scopuri de TVA precum şi dacă efectuează o verificare la un nivel rezonabil a exactităţii informaţiilor furnizate de client, pe baza procedurilor de securitate comerciale normale, cum ar fi cele legate de verificarea identităţii sau a plăţii.
(2)Dacă nu dispune de informaţii contrare, prestatorul poate considera că un client stabilit în Comunitate are statutul de persoană neimpozabilă atunci când demonstrează că acel client nu i-a comunicat codul său individual de înregistrare în scopuri de TVA.
Cu toate acestea, indiferent de existenţa unor informaţii care dovedesc contrariul, prestatorul de servicii de telecomunicaţii, de servicii de radiodifuziune şi televiziune sau de servicii prestate pe cale electronică ori de servicii menţionate la articolul 54 alineatul (1) al doilea paragraf din Directiva 2006/112/CE poate considera un client stabilit în Comunitate drept persoană neimpozabilă atât timp cât clientul în cauză nu a comunicat prestatorului serviciilor respective codul său individual de înregistrare în scopuri de TVA.
(3)Dacă nu dispune de informaţii contrare, prestatorul poate considera că un client stabilit în afara Comunităţii are statutul de persoană impozabilă:
a)dacă obţine din partea clientului un certificat eliberat de autorităţile fiscale competente din ţara clientului, prin care se confirmă că respectivul client desfăşoară activităţi economice astfel încât să i se permită acestuia să obţină o rambursare a TVA în temeiul Directivei 86/560/CEE a Consiliului din 17 noiembrie 1986 privind armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - Sisteme de restituire a taxei pe valoarea adăugată persoanelor impozabile care nu sunt stabilite pe teritoriul Comunităţii (2);
(2)JO L 326, 21.11.1986, p. 40.
b)atunci când clientul nu deţine certificatul respectiv, dacă prestatorul dispune de codul de înregistrare în scopuri de TVA al clientului sau de un cod similar atribuit clientului de ţara de stabilire şi utilizat pentru a identifica societăţile sau de orice altă dovadă care să ateste faptul că clientul este o persoană impozabilă şi dacă prestatorul efectuează o verificare la un nivel rezonabil a exactităţii informaţiilor furnizate de client, pe baza procedurilor de securitate comerciale normale, cum ar fi cele legate de verificarea identităţii sau a plăţii.