Art. 15. - Art. 15: Baza de date cu datele privind sustenabilitatea din punctul de vedere al mediului - Regulamentul 2455/26-nov-2025 de înfiinţare a unei platforme comune de date privind substanţele chimice, de stabilire a unor norme pentru a se asigura că datele conţinute în aceasta sunt uşor de găsit, accesibile, interoperabile şi reutilizabile şi de stabilire a unui cadru de monitorizare şi de perspectivă pentru substanţele chimice

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 12 Decembrie 2025
Art. 15: Baza de date cu datele privind sustenabilitatea din punctul de vedere al mediului
(1)Până la 2 ianuarie 2032, ECHA înfiinţează, ca parte a platformei comune de date, o bază de date care conţine date privind sustenabilitatea din punctul de vedere al mediului şi care are funcţionalităţile prevăzute la alineatul (4), pe care o gestionează.
(2)În cazul în care Comisia sau una dintre agenţii găzduieşte sau deţine date privind sustenabilitatea din punctul de vedere al mediului, aceasta pune datele respective la dispoziţia ECHA fără întârziere, pentru a fi încorporate în baza de date cu datele privind sustenabilitatea din punctul de vedere al mediului, de îndată ce Comisia sau agenţia care găzduieşte sau deţine datele respective finalizează, după caz, evaluările în materie de valabilitate şi confidenţialitate. În plus, statele membre sau alte părţi, inclusiv agenţiile naţionale, institutele de cercetare şi organizaţiile din ţări terţe, pot transmite ECHA date privind sustenabilitatea din punctul de vedere al mediului. Comisia şi agenţiile asigură cooperarea tehnică necesară pentru ECHA pentru a permite încorporarea datelor privind sustenabilitatea din punctul de vedere al mediului în baza de date cu datele privind sustenabilitatea din punctul de vedere al mediului. ECHA oferă sprijinul necesar Comisiei şi agenţiilor pentru a facilita încorporarea unor astfel de date.
(3)În cazul în care, în temeiul articolului 5 alineatul (6), cercetătorii sau consorţiile de cercetare finanţate prin programele-cadru ale Uniunii pun la dispoziţia ECHA orice date privind sustenabilitatea din punctul de vedere al mediului privind substanţele chimice sau materialele pe care le colectează sau le generează, ECHA încorporează datele respective în baza de date cu datele referitoare la sustenabilitatea din punctul de vedere al mediului.
(4)Până la 2 ianuarie 2029, Comisia, în consultare cu statele membre, proiectează funcţionalităţile bazei de date şi identifică seturile existente de date privind sustenabilitatea din punctul de vedere al mediului referitoare la substanţele chimice, altele decât datele menţionate la alineatul (2). Astfel de date sunt găzduite şi întreţinute de ECHA.