Regulamentul 1333/16-dec-2008 privind aditivii alimentari
Jurnalul Oficial 354L
În vigoarePentru Parlamentul European Preşedintele H.-G. POTTERING Pentru Consiliu Preşedintele B. LE MAIRE |
"1 | Produse alimentare neprelucrate, astfel cum sunt definite la articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 1333/2008, cu excepţia preparatelor din carne, astfel cum sunt definite în Regulamentul (CE) nr. 853/2004 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1 | Produse alimentare neprelucrate, astfel cum sunt definite la articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 |
2 | Miere, astfel cum este definită în Directiva 2001/110/CE a Consiliului (1) |
3 | Uleiuri şi grăsimi de origine animală sau vegetală neemulsionate |
4 | Unt |
5 | Lapte pasteurizat şi sterilizat nearomatizat (inclusiv UHT) şi smântână integrală pasteurizată nearomatizată (cu excepţia smântânii cu conţinut redus de grăsimi) |
6 | Produse lactate fermentate nearomatizate, netratate termic după fermentare |
7 | Lapte bătut nearomatizat (cu excepţia laptelui bătut sterilizat) |
8 | Apă minerală naturală, astfel cum este definită în Directiva 2009/54/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (2), şi apă de izvor, precum şi toate celelalte ape îmbuteliate sau ambalate |
9 | Cafea (cu excepţia cafelei solubile aromate) şi extracte de cafea |
10 | Frunze de ceai nearomatizate |
11 | Zaharuri, astfel cum sunt definite în Directiva 2001/111/CE a Consiliului (3) |
12 | Paste făinoase uscate, cu excepţia pastelor fără gluten şi/sau a pastelor destinate regimurilor alimentare hipoproteice, în conformitate cu Directiva 2009/39/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (4) |
(1)JO L 10, 12.1.2002, p. 47. (2)JO L 164, 26.6.2009, p. 45. (3)JO L 10, 12.1.2002, p. 53. (4)JO L 124, 20.5.2009, p. 21. | |
1 | Produse alimentare neprelucrate, astfel cum sunt definite la articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 |
2 | Toate apele îmbuteliate sau ambalate |
3 | Lapte, lapte integral, semidegresat şi degresat, pasteurizat sau sterilizat (inclusiv prin sterilizare UHT) (nearomatizat) |
4 | Lapte cu ciocolată |
5 | Lapte fermentat (nearomatizat) |
6 | Tipuri de lapte conservat, astfel cum sunt menţionate în Directiva 2001/114/CE a Consiliului (1) (nearomatizat) |
7 | Lapte bătut (nearomatizat) |
8 | Smântână şi smântână praf (nearomatizate) |
9 | Uleiuri şi grăsimi de origine animală sau vegetală |
10 | Brânză maturată şi nematurată (nearomatizată) |
11 | Unt din lapte de oaie şi de capră |
12 | Ouă şi produse din ouă, astfel cum sunt definite în Regulamentul (CE) nr. 853/2004 |
13 | Făină şi alte produse de morărit şi amidonuri |
14 | Pâine şi produse similare |
15 | Paste făinoase şi gnocchi |
16 | Zaharuri, inclusiv toate mono- şi dizaharidele |
17 | Pastă de tomate şi tomate conservate în cutii sau sticle |
18 | Sosuri pe bază de tomate |
19 | Sucuri de fructe şi nectar de fructe, astfel cum sunt menţionate în Directiva 2001/112/CE a Consiliului (2), şi sucuri din legume şi nectaruri de legume |
20 | Fructe, legume (inclusiv cartofi) şi ciuperci - conservate în cutii, sticle sau deshidratate; fructe, legume (inclusiv cartofi) şi ciuperci prelucrate |
21 | Gemuri extra, jeleuri extra şi piure de castane, astfel cum sunt menţionate în Directiva 2001/113/CE a Consiliului (3); creme de pruneaux |
22 | Peşte, moluşte şi crustacee, carne, carne de pui şi de vânat, precum şi preparate din acestea, dar fără să includă mâncarea preparată care le conţine ca ingrediente |
23 | Produse din cacao şi componente de ciocolată din produsele de ciocolată, astfel cum sunt menţionate în Directiva 2000/36/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (4) |
24 | Cafea prăjită, ceai, infuzii de plante şi fructe, cicoare; extracte de ceai şi de infuzii de plante şi de fructe şi de cicoare; preparate de ceai, de plante, de fructe şi de cereale pentru infuzii, precum şi amestecuri sau amestecuri solubile din aceste produse |
25 | Sare, înlocuitori de sare, condimente şi amestecuri de condimente |
26 | Vin şi alte produse reglementate de Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului (5), astfel cum sunt enumerate în anexa I partea XII |
27 | Băuturi spirtoase definite la punctele 1-14 din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 110/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului (6), rachiuri (urmate de numele fructului) obţinute prin macerare şi distilare şi London Gin (punctele 16 şi, respectiv, 22 din anexa II) Sambuca, Maraschino, Marrasquino sau Maraskino şi Mistrâ, astfel cum sunt definite punctele 38, 39 şi, respectiv, 43 din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 110/2008 |
28 | Sangria, Clarea şi Zurra, astfel cum sunt menţionate în Regulamentul (CEE) nr. 1601/91 al Consiliului (7) |
29 | Oţet de vin, reglementat de Regulamentul (CE) nr. 1234/2007, astfel cum figurează în anexa I partea XII |
30 | Alimente destinate sugarilor şi copiilor de vârstă mică, conform Directivei 2009/39/CE, inclusiv alimentele pentru scopuri medicale speciale destinate sugarilor şi copiilor de vârstă mică |
31 | Miere, astfel cum este definită în Directiva 2001/110/CE |
32 | Malţ şi produse din malţ |
(1)JO L 15, 17.1.2002, p. 19. (2)JO L 10, 12.1.2002, p. 58. (3)JO L 10, 12.1.2002, p. 67. (4)JO L 197, 3.8.2000, p. 19. (5)JO L 299, 16.11.2007, p. 1. (6)JO L 39, 13.2.2008, p. 16. (7)JO L 149, 14.6.1991, p. 1. | |
Numărul E | Denumire | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 100 | Curcumină | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 102 | Tartrazină | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 104 | Galben de chinolină | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/galben portocaliu S | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 120 | Coşenilă, acid carminic, carmine | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 122 | Azorubină, carmoizină | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 123 | Amarant | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 127 | Eritrozină | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 129 | Roşu allura AC | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 131 | Albastru patent V | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 132 | Indigotină, carmin indigo | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 133 | Albastru strălucitor FCF | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 141 | Complecşi de cupru ai clorofilelor şi clorofilinelor | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 142 | Verde S | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 151 | Negru strălucitor BN, negru PN | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 155 | Brun HT | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 163 | Antocianine | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 180 | Litolrubină BK | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 969 | Advantam | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"13 | Alimente destinate sugarilor şi copiilor de vârstă mică, astfel cum sunt menţionate în Regulamentul (UE) nr. 609/2013 (*), inclusiv alimentele pentru scopuri medicale speciale destinate sugarilor şi copiilor de vârstă mică. | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(*) Regulamentul (UE) nr. 609/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 iunie 2013 privind alimentele destinate sugarilor şi copiilor de vârstă mică, alimentele destinate unor scopuri medicale speciale şi înlocuitorii unei diete totale pentru controlul greutăţii şi de abrogare a Directivei 92/52/CEE a Consiliului, a Directivelor 96/8/CE, 1999/21/CE, 2006/125/CE şi 2006/141/CE ale Comisiei, a Directivei 2009/39/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi a Regulamentelor (CE) nr. 41/2009 şi (CE) nr. 953/2009 ale Comisiei (JO L 181, 29.6.2013, p. 35). | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
„E 101 | Riboflavine | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
26 | Vin şi alte produse reglementate prin Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului (*1), astfel cum sunt menţionate în anexa VII partea II (*1) JO L 347, 20.12.2013, p. 671. | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
27 | Băuturi spirtoase definite în categoriile 1-14 din anexa I la Regulamentul (UE) 2019/787 al Parlamentului European şi al Consiliului (*2), rachiul de (urmat de numele fructului, al bacelor sau al fructelor cu coajă lemnoasă) obţinut prin macerare şi distilare şi London gin (categoriile 16 şi, respectiv, 22 din anexa I la regulamentul respectiv) (*2) JO L 130, 17.5.2019, p. 1. Sambuca, Maraschino, Marrasquino sau Maraskino şi Mistra astfel cum sunt definite în anexa I, categoriile 36, 37 şi 41 din Regulamentul (UE) 2019/787, respectiv | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
28 | Sangria, Clarea şi Zurra astfel cum sunt menţionate în Regulamentul (UE) nr. 251/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului (*3) (*3) JO L 84, 20.3.2014, p. 14. | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
29 | Oţet de vin, reglementat prin Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, astfel cum figurează în partea II a anexei sale VII | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
12 | Paste făinoase uscate, cu excepţia pastelor fără gluten (ca alimente produse special pentru a reduce conţinutul de gluten al ingredientelor care conţin gluten sau pentru a înlocui ingredientele care conţin gluten) şi paste făinoase destinate alimentaţiei hipoproteice |
30 | Băuturi pe bază de lapte şi produse similare destinate copiilor de vârstă mică (*1) şi alimente pentru sugari şi copii de vârstă mică, astfel cum se menţionează în Regulamentul (UE) nr. 609/2013, inclusiv alimente destinate unor scopuri medicale speciale pentru sugari şi copii de vârstă mică (*1) Categorie de produse stabilită cu unicul scop de a reglementa utilizarea aditivilor în alimentele respective. | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Numărul E | Denumire |
E 100 | Curcumină |
E 101 | Riboflavine |
E 102 | Tartrazină |
E 104 | Galben de chinolină |
E 110 | Galben Sunset (sunset yellow) FCF/galben portocaliu S |
E 120 | Coşenilă, acid carminic, carmine |
E 122 | Azorubină, carmoizină |
E 123 | Amarant |
E 124 | Ponceau 4R, Roşu coşenilă A |
E 127 | Eritrozină |
E 129 | Roşu Allura AC |
E 131 | Albastru patent V |
E 132 | Indigotină, carmin indigo |
E 133 | Albastru briliant FCF |
E 140 | Clorofile şi clorofiline |
E 141 | Complecşi de cupru ai clorofilelor şi clorofilinelor |
E 142 | Verde S |
E 150a | Caramel simplu (1) |
E 150b | Caramel de sulfit caustic |
E 150c | Caramel amoniacal |
E 150d | Caramel cu sulfit de amoniu |
E 151 | Negru briliant BN, negru PN |
E 153 | Cărbune vegetal |
E 155 | Brun HT |
E 160a | Caroteni |
E 160b | Annatto, bixină, norbixină |
E 160c | Extract de ardei roşu, capsantină, capsorubină |
E 160d | Licopen |
E 160e | Beta-apo-8'-carotenal (C 30) |
E 161b | Luteină |
E 161g | Cantaxantină (*) |
E 162 | Roşu sfeclă, betanină |
E 163 | Antocianine |
E 170 | Carbonat de calciu |
E 171 | Dioxid de titan |
E 172 | Oxizi şi hidroxizi de fier |
E 173 | Aluminiu |
E 174 | Argint |
E 175 | Aur |
E 180 | Litolrubină BK |
(1)Termenul caramel se referă la produse de o culoare brună mai mult sau mai puţin intensă, care sunt destinate utilizării ca şi coloranţi. Termenul nu corespunde produsului zaharos aromat obţinut prin încălzirea zaharurilor şi care este folosit pentru aromatizarea alimentelor (de exemplu, a produselor de cofetărie, patiserie, a băuturilor alcoolice). (*)Cantaxantina nu este autorizată în categoriile de alimente enumerate în părţile D şi E. Substanţa figurează în lista B1 pentru că este utilizată în produsele medicamentoase, în conformitate cu Directiva 2009/35/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (JO L 109, 30.4.2009, p. 10). | |
E 160b(i) | Annatto bixină |
E 160b(ii) | Annatto norbixină |
E 171 | Dioxid de titan (**) |
Numărul E | Denumire |
E 420 | Sorbitoli |
E 421 | Manitol |
E 950 | Acesulfam-K |
E 951 | Aspartam |
E 952 | Ciclamaţi |
E 953 | Izomalt |
E 954 | Zaharine |
E 955 | Sucraloză |
E 957 | Taumatină |
E 959 | Neohesperidină DC |
E 961 | Neotam |
E 962 | Sare de aspartam-acesulfam |
E 965 | Maltitoli |
E 966 | Lactitol |
E 967 | Xilitol |
E 968 | Eritritol |
"E 960 | Glicozide derivate din steviol | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 964 | Sirop de poliglicitol" | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 960a | Glicozide steviolice din stevia |
E 960c | Glicozide steviolice produse enzimatic | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 960d | Glicozide steviolice glucozilate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 960b | Glicozide steviolice obţinute prin fermentaţie | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Numărul E | Denumire |
E 170 | Carbonat de calciu |
E 200 | Acid sorbic |
E 202 | Sorbat de potasiu |
E 203 | Sorbat de calciu |
E 210 | Acid benzoic (1) |
E 211 | Benzoat de sodiu (1) |
E 212 | Benzoat de potasiu (1) |
E 213 | Benzoat de calciu (1) |
E 214 | P-hidroxibenzoat de etil |
E 215 | Sarea de sodiu a p-hidroxibenzoatului de etil |
E 218 | P-hidroxibenzoat de metil |
E 219 | Sarea de sodiu a p-hidroxibenzoatului de metil |
E 220 | Dioxid de sulf |
E 221 | Sulfit de sodiu |
E 222 | Sulfit acid de sodiu |
E 223 | Metabisulfit de sodiu |
E 224 | Metabisulfit de potasiu |
E 226 | Sulfit de calciu |
E 227 | Sulfit acid de calciu |
E 228 | Sulfit acid de potasiu |
E 234 | Nizină |
E 235 | Natamicină |
E 239 | Hexametilentetramină |
E 242 | Dicarbonat de dimetil |
E 249 | Nitrit de potasiu |
E 250 | Nitrit de sodiu |
E 251 | Nitrat de sodiu |
E 252 | Nitrat de potasiu |
E 260 | Acid acetic |
E 261 | Acetat de potasiu |
E 262 | Acetaţi de sodiu |
E 263 | Acetat de calciu |
E 270 | Acid lactic |
E 280 | Acid propionic |
E 281 | Propionat de sodiu |
E 282 | Propionat de calciu |
E 283 | Propionat de potasiu |
E 284 | Acid boric |
E 285 | Tetraborat de sodiu (borax) |
E 290 | Dioxid de carbon |
E 296 | Acid malic |
E 297 | Acid fumaric |
E 300 | Acid ascorbic |
E 301 | Ascorbat de sodiu |
E 302 | Ascorbat de calciu |
E 304 | Esteri ai acidului ascorbic cu acizi graşi |
E 306 | Extract bogat în tocoferol |
E 307 | Alfa-tocoferol |
E 308 | Gama-tocoferol |
E 309 | Delta-tocoferol |
E 310 | Galat de propil |
E 311 | Galat de octil |
E 312 | Galat de dodecil |
E 315 | Acid eritorbic |
E 316 | Eritorbat de sodiu |
E 319 | Butilhidrochinonă terţiară (TBHQ) |
E 320 | Butilhidroxianisol (BHA) |
E 321 | Butilhidroxitoluen (BHT) |
E 322 | Lecitine |
E 325 | Lactat de sodiu |
E 326 | Lactat de potasiu |
E 327 | Lactat de calciu |
E 330 | Acid citric |
E 331 | Citraţi de sodiu |
E 332 | Citraţi de potasiu |
E 333 | Citraţi de calciu |
E 334 | Acid tartric (L(+)-) |
E 335 | Tartraţi de sodiu |
E 336 | Tartraţi de potasiu |
E 337 | Tartrat de sodiu şi potasiu |
E 338 | Acid fosforic |
E 339 | Fosfaţi de sodiu |
E 340 | Fosfaţi de potasiu |
E 341 | Fosfaţi de calciu |
E 343 | Fosfaţi de magneziu |
E 350 | Malaţi de sodiu |
E 351 | Malat de potasiu |
E 352 | Malaţi de calciu |
E 353 | Acid metatartric |
E 354 | Tartrat de calciu |
E 355 | Acid adipic |
E 356 | Adipat de sodiu |
E 357 | Adipat de potasiu |
E 363 | Acid succinic |
E 380 | Citrat triamonic |
E 385 | Etilendiaminotetraacetat de calciu disodic (calciu disodic EDTA) |
E 392 | Extracte de rozmarin |
E 400 | Acid alginic |
E 401 | Alginat de sodiu |
E 402 | Alginat de potasiu |
E 403 | Alginat de amoniu |
E 404 | Alginat de calciu |
E 405 | Alginat de propan-1, 2-diol |
E 406 | Agar |
E 407a | Algă marină Eucheuma prelucrată |
E 407 | Caragenan |
E 410 | Gumă din seminţe de carruba |
E 412 | Gumă de guar |
E 413 | Tragacant |
E 414 | Gumă arabică (gumă de acacia) |
E 415 | Gumă de xantan |
E 416 | Gumă Karaya |
E 417 | Gumă Tara |
E 418 | Gumă Gellan |
E 422 | Glicerol |
E 425 | Konjac |
E 426 | Hemiceluloză de soia |
E 427 | Guma cassia |
E 431 | Stearat de polioxietilenă (40) |
E 432 | Monolaurat de polioxietilenă sorbitan (polisorbat 20) |
E 433 | Monooleat de polioxietilenă sorbitan (polisorbat 80) |
E 434 | Monopalmitat de polioxietilenă sorbitan (polisorbat 40) |
E 435 | Monostearat de polioxietilenă sorbitan (polisorbat 60) |
E 436 | Tristearat de polioxietilenă sorbitan (polisorbat 65) |
E 440 | Pectine |
E 442 | Fosfatide de amoniu |
E 444 | Acetat izobutirat de zaharoză |
E 445 | Esteri glicerici ai răşinilor din lemn |
E 450 | Difosfaţi |
E 451 | Trifosfaţi |
E 452 | Polifosfaţi |
E 459 | Beta-ciclodextrină |
E 460 | Celuloză |
E 461 | Metilceluloză |
E 462 | Etilceluloză |
E 463 | Hidroxipropilceluloză |
E 464 | Hidroxipropilmetilceluloză |
E 465 | Etilmetilceluloză |
E 466 | Carboximetilceluloză, carboximetilceluloză de sodiu, gumă de celuloză |
E 468 | Carboximetilceluloză de sodiu reticulată, gumă de celuloză cu structură reticulată |
E 469 | Carboximetilceluloză hidrolizată enzimatic, gumă de celuloză hidrolizată enzimatic |
E 470a | Săruri de sodiu, potasiu şi calciu ale acizilor graşi |
E 470b | Săruri de magneziu ale acizilor graşi |
E 471 | Mono- şi digliceride ale acizilor graşi |
E 472a | Esteri ai acidului acetic cu mono- şi digliceridele acizilor graşi |
E 472b | Esteri ai acidului lactic cu mono- şi digliceridele acizilor graşi |
E 472c | Esteri ai acidului citric cu mono- şi digliceridele acizilor graşi |
E 472d | Esteri ai acidului tartric cu mono- şi digliceridele acizilor graşi |
E 472e | Esteri ai acizilor mono- şi diacetiltartric cu mono- şi digliceridele acizilor graşi |
E 472f | Amestec de esteri ai acidului acetic şi ai acidului tartric cu mono- şi digliceridele acizilor graşi |
E 473 | Esteri ai zaharozei cu acizi graşi |
E 474 | Zaharogliceride |
E 475 | Esteri poliglicerici ai acizilor graşi |
E 476 | Poliricinoleat de poliglicerină |
E 477 | Esteri ai propan-1,2-diolului cu aciziir graşi |
E 479b | Ulei din seminţe de soia oxidat termic interacţionat cu mono- şi digliceride ale acizilor graşi |
E 481 | Stearoil-2-lactilat de sodiu |
E 482 | Stearoil-2-lactilat de calciu |
E 483 | Tartrat de stearil |
E 491 | Monostearat de sorbitan |
E 492 | Tristearat de sorbitan |
E 493 | Monolaurat de sorbitan |
E 494 | Monooleat de sorbitan |
E 495 | Monopalmitat de sorbitan |
E 500 | Carbonaţi de sodiu |
E 501 | Carbonaţi de potasiu |
E 503 | Carbonaţi de amoniu |
E 504 | Carbonaţi de magneziu |
E 507 | Acid clorhidric |
E 508 | Clorură de potasiu |
E 509 | Clorură de calciu |
E 511 | Clorură de magneziu |
E 512 | Clorură stanoasă |
E 513 | Acid sulfuric |
E 514 | Sulfaţi de sodiu |
E 515 | Sulfaţi de potasiu |
E 516 | Sulfat de calciu |
E 517 | Sulfat de amoniu |
E 520 | Sulfat de aluminiu |
E 521 | Sulfat de aluminiu şi sodiu |
E 522 | Sulfat de aluminiu şi potasiu |
E 523 | Sulfat de aluminiu şi amoniu |
E 524 | Hidroxid de sodiu |
E 525 | Hidroxid de potasiu |
E 526 | Hidroxid de calciu |
E 527 | Hidroxid de amoniu |
E 528 | Hidroxid de magneziu |
E 529 | Oxid de calciu |
E 530 | Oxid de magneziu |
E 535 | Ferocianură de sodiu |
E 536 | Ferocianură de potasiu |
E 538 | Ferocianură de calciu |
E 541 | Fosfat acid de aluminiu şi sodiu |
E 551 | Dioxid de siliciu |
E 552 | Silicat de calciu |
E 553a | Silicat de magneziu |
E 553b | Talc |
E 554 | Silicat de aluminiu şi sodiu |
E 555 | Silicat de aluminiu şi potasiu |
E 556 | Silicat de aluminiu şi calciu |
E 558 | Bentonită |
E 559 | Silicat de aluminiu (Kaolin) |
E 570 | Acizi graşi |
E 574 | Acid gluconic |
E 575 | Glucono-delta-lactonă |
E 576 | Gluconat de sodiu |
E 577 | Gluconat de potasiu |
E 578 | Gluconat de calciu |
E 579 | Gluconat feros |
E 585 | Lactat feros |
E 586 | 4-hexilrezorcinol |
E 620 | Acid glutamic |
E 621 | Monoglutamat de sodiu |
E 622 | Monoglutamat de potasiu |
E 623 | Diglutamat de calciu |
E 624 | Monoglutamat de amoniu |
E 625 | Diglutamat de magneziu |
E 626 | Acid guanilic |
E 627 | Guanilat disodic |
E 628 | Guanilat dipotasic |
E 629 | Guanilat de calciu |
E 630 | Acid inozinic |
E 631 | Inozinat disodic |
E 632 | Inozinat dipotasic |
E 633 | Inozinat de calciu |
E 634 | 5'-ribonucleotide de calciu |
E 635 | 5 '-ribonucleotide disodice |
E 640 | Glicină şi sarea sa de sodiu |
E 650 | Acetat de zinc |
E 900 | Dimetilpolisiloxan |
E 901 | Ceară de albine, albă şi galbenă |
E 902 | Ceară de candelilla |
E 903 | Ceară de carnauba |
E 904 | Şelac |
E 905 | Ceară microcristalină |
E 907 | Poli-1-decenă hidrogenată |
E 912 | Esteri ai acidului montanic |
E 914 | Ceară polietilenică oxidată |
E 920 | L-cisteină |
E 927b | Carbamidă |
E 938 | Argon |
E 939 | Heliu |
E 941 | Azot |
E 942 | Protoxid de azot |
E 943a | Butan |
E 943b | Izobutan |
E 944 | Propan |
E 948 | Oxigen |
E 949 | Hidrogen |
E 999 | Extract de Quillaia |
E 1103 | Invertază |
E 1105 | Lizozim |
E 1200 | Polidextroză |
E 1201 | Polivinilpirolidonă |
E 1202 | Polivinilpolipirolidonă |
E 1203 | Alcool polivinilic (PVA) |
E 1204 | Pululan |
E 1205 | Copolimer metacrilat bazic |
E 1404 | Amidon oxidat |
E 1410 | Fosfat de monoamidon |
E 1412 | Fosfat de diamidon |
E 1413 | Fosfat de diamidon fosfatat |
E 1414 | Fosfat de diamidon acetilat |
E 1420 | Amidon acetilat |
E 1422 | Adipat de diamidon acetilat |
E 1440 | Amidon hidroxipropilic |
E 1442 | Fosfat de diamidon hidroxipropilat |
E 1450 | Octenil succinat de amidon şi sodiu |
E 1451 | Amidon oxidat acetilat |
E 1452 | Octenilsuccinat de amidon şi aluminiu |
E 1505 | Trietil citrat |
E 1517 | Diacetat de glicerină (diacetină) |
E 1518 | Triacetat de glicerină (triacetină) |
E 1519 | Alcool benzilic |
E 1520 | Propan-1,2-diol (propilenglicol) |
E 1521 | Polietilenglicol |
(1)Acidul benzoic poate fi prezent în anumite produse fermentate rezultând dintr-un proces de fermentare care respectă bunele practici de fabricaţie. | |
"E 556 | Silicoaluminat de calciu (*) |
E 558 | Bentonită (**) |
E 559 | Silicat de aluminiu (caolin) (*) |
"E 261 | Acetaţi de potasiu (*) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(*)Perioada de aplicare: de la 6 februarie 2013. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 172 | Oxizi şi hidroxizi de fier | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 499 | Steroli vegetali bogaţi în stigmasterol | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 1206 | Copolimer metacrilat neutru | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1207 | Copolimer metacrilat anionic | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 466 | Carboximetilceluloză de sodiu, Gumă de celuloză | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 1208 | Copolimer polivinilpirolidonă-vinil acetat | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 243 | Etil lauroil arginat | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 1209 | Copolimer grefat de alcool polivinilic şi polietilenglicol | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 456 | Poliaspartat de potasiu | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 463a | Hidroxipropilceluloză de joasă substituţie (L-HPC) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 322a | Lecitină de ovăz | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 246 | Glicolipide | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
“E 1210 | Carbomer | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 267 | Oţet tamponat; | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
„E 345(i) | Dicitrat de trimagneziu | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 423 | Gumă arabică modificată cu acid octenilsuccinic | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 151 | Negru briliant PN | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 641 | L-leucină | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 534 | Tartrat de fier | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Numărul E | Denumire | Concentraţie maximă specifică |
E 170 | Carbonat de calciu | quantum satis |
E 260 | Acid acetic | quantum satis |
E 261 | Acetat de potasiu | quantum satis |
E 262 | Acetaţi de sodiu | quantum satis |
E 263 | Acetat de calciu | quantum satis |
E 270 | Acid lactic | quantum satis |
E 290 | Dioxid de carbon | quantum satis |
E 296 | Acid malic | quantum satis |
E 300 | Acid ascorbic | quantum satis |
E 301 | Ascorbat de sodiu | quantum satis |
E 302 | Ascorbat de calciu | quantum satis |
E 304 | Esteri ai acidului ascorbic cu acizi graşi | quantum satis |
E 306 | Extract bogat în tocoferol | quantum satis |
E 307 | Alfa-tocoferol | quantum satis |
E 308 | Gama-tocoferol | quantum satis |
E 309 | Delta-tocoferol | quantum satis |
E 322 | Lecitine | quantum satis |
E 325 | Lactat de sodiu | quantum satis |
E 326 | Lactat de potasiu | quantum satis |
E 327 | Lactat de calciu | quantum satis |
E 330 | Acid citric | quantum satis |
E 331 | Citraţi de sodiu | quantum satis |
E 332 | Citraţi de potasiu | quantum satis |
E 333 | Citraţi de calciu | quantum satis |
E 334 | Acid tartric (L(+)-) | quantum satis |
E 335 | Tartraţi de sodiu | quantum satis |
E 336 | Tartraţi de potasiu | quantum satis |
E 337 | Tartrat de sodiu şi potasiu | quantum satis |
E 350 | Malaţi de sodiu | quantum satis |
E 351 | Malat de potasiu | quantum satis |
E 352 | Malaţi de calciu | quantum satis |
E 354 | Tartrat de calciu | quantum satis |
E 380 | Citrat triamonic | quantum satis |
E 400 | Acid alginic | quantum satis (1) |
E 401 | Alginat de sodiu | quantum satis (1) |
E 402 | Alginat de potasiu | quantum satis (1) |
E 403 | Alginat de amoniu | quantum satis (1) |
E 404 | Alginat de calciu | quantum satis (1) |
E 406 | Agar | quantum satis (1) |
E 407 | Caragenan | quantum satis (1) |
E 407a | Algă Euchema prelucrată | quantum satis (1) |
E 410 | Gumă din seminţe de carruba | quantum satis (1) (2) |
E 412 | Gumă de guar | quantum satis (1) (2) |
E 413 | Tragacant | quantum satis (1) |
E 414 | Gumă arabică (gumă de acacia) | quantum satis (1) |
E 415 | Gumă de xantan | quantum satis (1) (2) |
E 417 | Gumă Tara | quantum satis (1) (2) |
E 418 | Gumă Gellan | quantum satis (1) (3) |
E 422 | Glicerol | quantum satis |
E 425 | Konjac (i) gumă Konjac (ii) glucomanan de Konjac | 10 g/kg, individual sau în combinaţie (1) (3) |
E 440 | Pectine | quantum satis (1) |
E 460 | Celuloză | quantum satis |
E 461 | Metilceluloză | quantum satis |
E 462 | Etilceluloză | quantum satis |
E 463 | Hidroxipropilceluloză | quantum satis |
E 464 | Hidroxipropilmetilceluloză | quantum satis |
E 465 | Etilmetilceluloză | quantum satis |
E 466 | Carboximetilceluloză | quantum satis |
E 469 | Carboximetilceluloză hidrolizată enzimatic | quantum satis |
E 470a | Săruri de sodiu, potasiu şi calciu ale acizilor graşi | quantum satis |
E 470b | Săruri de magneziu ale acizilor graşi | quantum satis |
E 471 | Mono- şi digliceride ale acizilor graşi | quantum satis |
E 472a | Esteri ai acidului acetic cu mono- şi digliceridele acizilor graşi | quantum satis |
E 472b | Esteri ai acidului lactic cu mono- şi digliceridele acizilor graşi | quantum satis |
E 472c | Esteri ai acidului citric cu mono- şi digliceridele acizilor graşi | quantum satis |
E 472d | Esteri ai acidului tartric cu mono- şi digliceridele acizilor graşi | quantum satis |
E 472e | Esteri ai acizilor mono- şi diacetiltartric cu mono- şi digliceridele acizilor graşi | quantum satis |
E 472f | Amestec de esteri ai acidului acetic şi ai acidului tartric cu mono- şi digliceridele acizilor graşi | quantum satis |
E 500 | Carbonaţi de sodiu | quantum satis |
E 501 | Carbonaţi de potasiu | quantum satis |
E 503 | Carbonaţi de amoniu | quantum satis |
E 504 | Carbonaţi de magneziu | quantum satis |
E 507 | Acid clorhidric | quantum satis |
E 508 | Clorură de potasiu | quantum satis |
E 509 | Clorură de calciu | quantum satis |
E 511 | Clorură de magneziu | quantum satis |
E 513 | Acid sulfuric | quantum satis |
E 514 | Sulfaţi de sodiu | quantum satis |
E 515 | Sulfaţi de potasiu | quantum satis |
E 516 | Sulfat de calciu | quantum satis |
E 524 | Hidroxid de sodiu | quantum satis |
E 525 | Hidroxid de potasiu | quantum satis |
E 526 | Hidroxid de calciu | quantum satis |
E 527 | Hidroxid de amoniu | quantum satis |
E 528 | Hidroxid de magneziu | quantum satis |
E 529 | Oxid de calciu | quantum satis |
E 530 | Oxid de magneziu | quantum satis |
E 570 | Acizi graşi | quantum satis |
E 574 | Acid gluconic | quantum satis |
E 575 | Glucono-delta-lactonă | quantum satis |
E 576 | Gluconat de sodiu | quantum satis |
E 577 | Gluconat de potasiu | quantum satis |
E 578 | Gluconat de calciu | quantum satis |
E 640 | Glicină şi sarea sa de sodiu | quantum satis |
E 920 | L-cisteină | quantum satis |
E 938 | Argon | quantum satis |
E 939 | Heliu | quantum satis |
E 941 | Azot | quantum satis |
E 942 | Protoxid de azot | quantum satis |
E 948 | Oxigen | quantum satis |
E 949 | Hidrogen | quantum satis |
E 1103 | Invertază | quantum satis |
E 1200 | Polidextroză | quantum satis |
E 1404 | Amidon oxidat | quantum satis |
E 1410 | Fosfat de monoamidon | quantum satis |
E 1412 | Fosfat de diamidon | quantum satis |
E 1413 | Fosfat de diamidon fosfatat | quantum satis |
E 1414 | Fosfat de diamidon acetilat | quantum satis |
E 1420 | Amidon acetilat | quantum satis |
E 1422 | Adipat de diamidon acetilat | quantum satis |
E 1440 | Amidon hidroxipropilic | quantum satis |
E 1442 | Fosfat de diamidon hidroxipropilic | quantum satis |
E 1450 | Octenil succinat de amidon şi sodiu | quantum satis |
E 1451 | Amidon oxidat acetilat | quantum satis |
E 620 | Acid glutamic | 10 g/kg, individual sau în combinaţie, exprimată ca acid glutamic |
E 621 | Monoglutamat de sodiu | |
E 622 | Monoglutamat de potasiu | |
E 623 | Diglutamat de calciu | |
E 624 | Monoglutamat de amoniu | |
E 625 | Diglutamat de magneziu | |
E 626 | Acid guanilic | 500 mg/kg, individual sau în combinaţie, exprimată ca acid guanilic |
E 627 | Guanilat disodic | |
E 628 | Guanilat dipotasic | |
E 629 | Guanilat de calciu | |
E 630 | Acid inozinic | |
E 631 | Inozinat disodic | |
E 632 | Inozinat dipotasic | |
E 633 | Inozinat de calciu | |
E 634 | 5'-ribonucleotide de calciu | |
E 635 | 5 '-ribonucleotide disodice | |
E 420 | Sorbitoli | quantum satis (în alte scopuri decât cele de îndulcire) |
E 421 | Manitol | |
E 953 | Izomalt | |
E 965 | Maltitoli | |
E 966 | Lactitol | |
E 967 | Xilitol | |
E 968 | Eritritol | |
(1)Nu poate fi utilizat în minijeleuri. (2)Nu poate fi utilizată pentru a produce produse alimentare deshidratate destinate a fi rehidratate la ingerare. (3)Nu poate fi utilizat în jeleuri de cofetărie. | ||
"E 261 | Acetaţi de potasiu (*) | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(*)Perioada de aplicare: de la 6 februarie 2013. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 466 | Carboximetilceluloză de sodiu, Gumă de celuloză | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 425 | Konjac (i) gumă Konjac (ii) glucomanan de Konjac | 10 g/kg, individual sau în combinaţie (1) (2) (3) | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 426 | Hemiceluloză de soia | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 267 | Oţet tamponat | quantum satis; | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Numărul E | Denumire |
E 101 | Riboflavine |
E 140 | Clorofile, clorofiline |
E 141 | Complecşi de cupru ai clorofilelor şi clorofilinelor |
E 150a | Caramel simplu |
E 150b | Caramel de sulfit caustic |
E 150c | Caramel amoniacal |
E 150d | Caramel cu sulfit de amoniu |
E 153 | Cărbune vegetal |
E 160a | Caroteni |
E 160c | Extract de ardei roşu, capsantină, capsorubină |
E 162 | Roşu sfeclă, betanină |
E 163 | Antocianine |
E 170 | Carbonat de calciu |
E 171 | Dioxid de titan |
E 172 | Oxizi şi hidroxizi de fier |
Numărul E | Denumire |
E 100 | Curcumină |
E 102 | Tartrazină |
E 104 | Galben de chinolină |
E 110 | Galben Sunset (sunset yellow) FCF/galben portocaliu S |
E 120 | Coşenilă, acid carminic, carmine |
E 122 | Azorubină, carmoizină |
E 124 | Ponceau 4R, roşu coşenilă A |
E 129 | Roşu Allura AC |
E 131 | Albastru patent V |
E 132 | Indigotină, carmin indigo |
E 133 | Albastru briliant FCF |
E 142 | Verde S |
E 151 | Negru briliant BN, negru BN |
E 155 | Brun HT |
E 160e | Beta-apo-8'-carotenal (C 30) |
E 161b | Luteină |
"E 104 | Galben de chinolină | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/galben portocaliu S | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 151 | Negru briliant PN | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Numărul E | Denumire |
E 420 | Sorbitoli |
E 421 | Manitol |
E 953 | Izomalt |
E 965 | Maltitoli |
E 966 | Lactitol |
E 967 | Xilitol |
E 968 | Eritritol |
Numărul E | Denumire | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200 | Acid sorbic | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 202 | Sorbat de potasiu | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Numărul E | Denumire |
E 210 | Acid benzoic |
E 211 | Benzoat de sodiu |
E 212 | Benzoat de potasiu |
E 213 | Benzoat de calciu |
Numărul E | Denumire |
E 200 | Acid sorbic |
E 202 | Sorbat de potasiu |
E 203 | Sorbat de calciu |
E 210 | Acid benzoic |
E 211 | Benzoat de sodiu |
E 212 | Benzoat de potasiu |
E 213 | Benzoat de calciu |
Numărul E | Denumire |
E 200 | Acid sorbic |
E 202 | Sorbat de potasiu |
E 203 | Sorbat de calciu |
E 210 | Acid benzoic |
E 211 | Benzoat de sodiu |
E 212 | Benzoat de potasiu |
E 213 | Benzoat de calciu |
E 214 | P-hidroxibenzoat de etil |
E 215 | Sarea de sodiu a p-hidroxibenzoatului de etil |
E 218 | P-hidroxibenzoat de metil |
E 219 | Sarea de sodiu a p-hidroxibenzoatului de metil |
Numărul E | Denumire | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200 | Acid sorbic | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 202 | Sorbat de potasiu | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 214 | p-Hidroxibenzoat de etil | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 215 | Sarea de sodiu a p-hidroxibenzoatului de etil | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 218 | p-Hidroxibenzoat de metil | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 219 | Sarea de sodiu a p-hidroxibenzoatului de metil | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Numărul E | Denumire |
E 214 | P-hidroxibenzoat de etil |
E 215 | Sarea de sodiu a p-hidroxibenzoatului de etil |
E 218 | P-hidroxibenzoat de metil |
E 219 | Sarea de sodiu a p-hidroxibenzoatului de metil |
Numărul E | Denumire |
E 220 | Dioxid de sulf |
E 221 | Sulfit de sodiu |
E 222 | Sulfit acid de sodiu |
E 223 | Metabisulfit de sodiu |
E 224 | Metabisulfit de potasiu |
E 226 | Sulfit de calciu |
E 227 | Sulfit acid de calciu |
E 228 | Sulfit acid de potasiu |
Numărul E | Denumire |
E 249 | Nitrit de potasiu |
E 250 | Nitrit de sodiu |
Numărul E | Denumire |
E 251 | Nitrat de sodiu |
E 252 | Nitrat de potasiu |
Numărul E | Denumire |
E 280 | Acid propionic |
E 281 | Propionat de sodiu |
E 282 | Propionat de calciu |
E 283 | Propionat de potasiu |
Numărul E | Denumire |
E 310 | Galat de propil |
E 311 | Galat de octil |
E 312 | Galat de dodecil |
E 319 | Butilhidrochinonă terţiară (TBHQ) |
E 320 | Butilhidroxianisol (BHA) |
Numărul E | Denumire | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 334 | Acid tartric (L(+)-) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 335 | Tartraţi de sodiu | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 336 | Tartraţi de potasiu | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 337 | Tartrat de sodiu şi potasiu | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 354 | Tartrat de calciu | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"Numărul E | Denumire | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338 | Acid fosforic | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 339 | Fosfaţi de sodiu | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 340 | Fosfaţi de potasiu | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 341 | Fosfaţi de calciu | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 343 | Fosfaţi de magneziu | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 450 | Difosfaţi (1) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E451 | Trifosfaţi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 452 | Polifosfaţi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1)E 450 (ix) nu este inclus | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Numărul E | Denumire |
E 355 | Acid adipic |
E 356 | Adipat de sodiu |
E 357 | Adipat de potasiu |
Numărul E | Denumire |
E 432 | Monolaurat de polioxietilenă sorbitan (polisorbat 20) |
E 433 | Monooleat de polioxietilenă sorbitan (polisorbat 80) |
E 434 | Monopalmitat de polioxietilenă sorbitan (polisorbat 40) |
E 435 | Monostearat de polioxietilenă sorbitan (polisorbat 60) |
E 436 | Tristearat de polioxietilenă sorbitan (polisorbat 65) |
Numărul E | Denumire |
E 473 | Esteri ai zaharozei cu acizi graşi |
E 474 | Zaharogliceride |
Numărul E | Denumire |
E 481 | Stearoil-2-lactilat de sodiu |
E 482 | Stearoil-2-lactilat de calciu |
Numărul E | Denumire |
E 491 | Monostearat de sorbitan |
E 492 | Tristearat de sorbitan |
E 493 | Monolaurat de sorbitan |
E 494 | Monooleat de sorbitan |
E 495 | Monopalmitat de sorbitan |
Numărul E | Denumire |
E 520 | Sulfat de aluminiu |
E 521 | Sulfat de aluminiu şi sodiu |
E 522 | Sulfat de aluminiu şi potasiu |
E 523 | Sulfat de aluminiu şi amoniu |
Numărul E | Denumire |
E 551 | Dioxid de siliciu |
E 552 | Silicat de calciu |
E 553a | Silicat de magneziu |
E 553b | Talc |
E 554 | Silicat de aluminiu şi sodiu |
E 555 | Silicat de aluminiu şi potasiu |
E 556 | Silicat de aluminiu şi calciu |
E 559 | Silicat de aluminiu (Kaolin) |
Numărul E | Denumire | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 551 | Dioxid de siliciu | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 552 | Silicat de calciu | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 553a | Silicat de magneziu | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 553b | Talc | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 554 | Silicat de aluminiu şi sodiu | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 555 | Silicat de aluminiu şi potasiu | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 556 | Silicat de aluminiu şi calciu | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 559 | Silicat de aluminiu (Caolin) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(s.2.) E 551 - 553: Dioxid de siliciu - silicaţi (**) | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 551 | Dioxid de siliciu | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 552 | Silicat de calciu | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 553a | Silicat de magneziu | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 553b | Talc | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(**)se aplică de la 1 februarie 2014. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Numărul E | Denumire |
E 620 | Acid glutamic |
E 621 | Monoglutamat de sodiu |
E 622 | Monoglutamat de potasiu |
E 623 | Diglutamat de calciu |
E 624 | Monoglutamat de amoniu |
E 625 | Diglutamat de magneziu |
Numărul E | Denumire |
E 626 | Acid guanilic |
E 627 | Guanilat disodic |
E 628 | Guanilat dipotasic |
E 629 | Guanilat de calciu |
E 630 | Acid inozinic |
E 631 | Inozinat disodic |
E 632 | Inozinat dipotasic |
E 633 | Inozinat de calciu |
E 634 | 5'-ribonucleotide de calciu |
E 635 | 5 '-ribonucleotide disodice |
Numărul E | Denumire | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 960a | Glicozide steviolice din Stevia | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 960b | Glicozide steviolice obţinute prin fermentaţie | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 960c | Glicozide steviolice produse enzimatic | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 960d | Glicozide steviolice glucozilate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Numărul E | Denumire | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 310 | Galat de propil | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 319 | Butilhidrochinonă terţiară (TBHQ) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 320 | Butilhidroxianisol (BHA) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Număr | Denumire |
0. | Toate categoriile de produse alimentare |
01. | Produse lactate şi analogi |
01.1. | Lapte pasteurizat şi sterilizat nearomatizat (inclusiv UHT) |
01.2. | Produse lactate fermentate nearomatizate, inclusiv lapte bătut natural nearomatizat (cu excepţia laptelui bătut sterilizat) netratat termic după fermentare |
01.3. | Produsele lactate fermentate nearomatizate, tratate termic după fermentare |
01.4. | Produse lactate fermentate aromatizate, inclusiv produse tratate termic |
01.5. | Lapte deshidratat, astfel cum este definit în Directiva 2001/114/CE |
01.6. | Smântână şi smântână praf |
01.6.1. | Smântână pasteurizată nearomatizată (cu excepţia smântânii cu conţinut redus de grăsime) |
01.6.2. | Produse nearomatizate pe bază de smântână fermentate cu fermenţi vii şi produse de substituţie cu un conţinut de grăsime mai mic de 20 % |
01.6.3. | Alte tipuri de smântână |
01.7. | Brânză şi brânzeturi |
01.7.1. | Brânză nematurată, cu excepţia produselor de la categoria 16 |
01.7.2. | Brânză maturată |
01.7.3. | Coajă comestibilă de brânză |
01.7.4. | Brânză din zer |
01.7.5. | Brânză topită |
01.7.6. | Brânzeturi (cu excepţia produselor de la categoria 16) |
01.8. | Analogi de produse lactate, inclusiv preparate de albire a băuturilor |
02. | Grăsimi şi uleiuri şi emulsii de grăsimi şi uleiuri |
02.1. | Grăsimi şi uleiuri practic anhidre (cu excepţia grăsimilor lactate anhidre) |
02.2. | Emulsii de grăsimi şi uleiuri, în principal de tip apă în ulei |
02.2.1. | Unt şi unt concentrat şi ulei de unt şi grăsimi lactate anhidre |
02.2.2. | Alte emulsii de grăsimi şi uleiuri, inclusiv tartinabile, astfel cum sunt definite în Regulamentul (CE) nr. 1234/2007, precum şi emulsii lichide |
02.3. | Spray de ulei comestibil vegetal pentru ungerea tăvilor |
03. | Înghetaţă |
04. | Fructe şi legume |
04.1. | Fructe şi legume neprelucrate |
04.1.1. | Fructe şi legume proaspete întregi |
04.1.2. | Fructe şi legume descojite, tăiate şi mărunţite |
04.1.3. | Fructe şi legume congelate |
04.2. | Fructe şi legume prelucrate |
04.2.1. | Fructe şi legume uscate |
04.2.2. | Fructe şi legume în oţet, ulei sau saramură |
04.2.3. | Fructe şi legume conservate în cutii sau borcane |
04.2.4. | Preparate din fructe şi legume, cu excepţia produselor de la punctul 5.4 |
04.2.4.1. | Preparate din fructe şi legume, cu excepţia compoturilor |
04.2.4.2. | Compoturi, cu excepţia produselor de la categoria 16 |
04.2.5. | Gem, jeleuri şi marmelade şi alte produse similare |
04.2.5.1. | Gemuri extra şi jeleuri extra, astfel cum sunt definite în Directiva 2001/113/CE |
04.2.5.2. | Gem, jeleuri şi marmelade şi piure de castane îndulcit, astfel cum sunt definite în Directiva 2001/113/CE |
04.2.5.3. | Alte preparate tartinabile similare din fructe şi legume |
04.2.5.4. | Unt de fructe cu coajă lemnoasă şi preparate tartinabile din fructe cu coajă lemnoasă |
04.2.6. | Produse din cartofi prelucraţi |
05. | Produse de cofetărie |
05.1. | Produse din cacao şi ciocolată reglementate de Directiva 2000/36/CE |
05.2. | Alte produse de cofetărie, inclusiv dropsuri pentru împrospătarea respiraţiei |
05.4. | Gumă de mestecat |
05.3. | Decoraţiuni, învelişuri şi umpluturi, cu excepţia umpluturilor pe bază de fructe de la categoria 4.2.4 |
06. | Cereale şi produse pe bază de cereale |
06.1. | Boabe de cereale întregi, sfărâmate, sau transformate în fulgi |
06.2. | Făinuri şi amidonuri |
06.2.1. | Făinuri şi alte produse de morărit şi amidonuri |
06.2.2. | Amidonuri |
06.3. | Cereale pentru micul dejun |
06.4. | Paste făinoase |
06.4.1. | Paste făinoase proaspete |
06.4.2. | Paste făinoase uscate |
06.4.3. | Paste făinoase proaspete preparate în prealabil |
06.4.4. | Gnocchi din cartofi |
06.4.5. | Umpluturi pentru paste alimentare umplute (ravioli şi alte paste similare) |
06.5. | Tăiţei |
06.6. | Aluaturi |
06.7. | Cereale preparate în prealabil (prefierte) sau prelucrate |
07. | Produse de panificaţie |
07.1. | Pâine şi chifle |
07.1.1. | Pâine preparată exclusiv cu următoarele ingrediente: făină de grâu, apă, drojdie sau agent de fermentare, sare |
07.1.2. | Pain courant franşais; Friss buzakenyer, feher es felbarna kenyerek |
07.2. | Produse fine de panificaţie |
08. | Carne |
08.1. | Carne neprelucrată |
08.1.1. | Carne neprelucrată, alta decât preparatele din carne definite în Regulamentul (CE) nr. 853/2004 |
08.1.2. | Preparate din carne, astfel cum sunt definite în Regulamentul (CE) nr. 853/2004 |
08.2. | Carne prelucrată |
08.2.1. | Carne prelucrată netratată termic |
08.2.2. | Carne prelucrată tratată termic |
08.2.3. | Membrane şi învelişuri şi decoraţiuni pentru carne |
08.2.4. | Produse din carne conservate în mod tradiţional, cu prevederi specifice referitoare la nitriţi şi nitraţi |
08.2.4.1. | Produse tradiţionale din carne conservate prin imersie în soluţie de saramură (produse din carne conservate prin imersie în soluţie de conservare care conţine nitriţi şi/sau nitraţi, sare şi alte componente) |
08.2.4.2. | Produse tradiţionale din carne, conservate prin uscare (procedeul de conservare prin uscare presupune aplicarea uscată a amestecului de conservare care conţine nitriţi şi/sau nitraţi, sare şi alte componente pe suprafaţa cărnii, urmată de o perioadă de stabilizare/maturare) |
08.2.4.3. | Alte produse din carne, conservate în mod tradiţional (procedeele de conservare prin imersie şi conservare prin uscare, utilizate în combinaţie sau cele în care se includ nitrit şi/sau nitrat într-un produs compus sau în care soluţia de conservare se injectează în produs înainte de preparare) |
09. | Peşte şi produse de pescărie |
09.1. | Peşte şi produse de pescărie neprelucrate |
09.1.1. | Peşte neprelucrat |
09.1.2. | Moluşte şi crustacee neprelucrate |
09.2. | Peşte şi produse de pescărie prelucrate, inclusiv moluşte şi crustacee |
09.3. | Icre |
10. | Ouă şi produse din ouă |
10.1. | Ouă neprelucrate |
10.2. | Ouă şi produse din ouă prelucrate |
11. | Zaharuri, siropuri, miere şi îndulcitori de masă |
11.1. | Zaharuri şi siropuri, astfel cum sunt definite în Directiva 2001/111/CE |
11.2. | Alte zaharuri şi siropuri |
11.3. | Miere, astfel cum este definită în Directiva 2001/110/CE |
11.4. | Îndulcitori de masă |
11.4.1. | Îndulcitori de masă sub formă lichidă |
11.4.2. | Îndulcitori de masă sub formă de pudră |
11.4.3. | Îndulcitori de masă sub formă de tablete |
12. | Săruri, condimente, supe, sosuri, salate şi produse proteice |
12.1. | Sare şi înlocuitori de sare |
12.1.1. | Sare |
12.1.2. | Înlocuitori de sare |
12.2. | Ierburi, condimente, produse de asezonare |
12.2.1. | Ierburi şi condimente |
12.2.2. | Produse de asezonare şi condimentare |
12.3. | Oţeturi |
12.4. | Muştar |
12.5. | Supe şi ciorbe |
12.6. | Sosuri |
12.7. | Salate şi produse tartinabile condimentate |
12.8. | Drojdie şi produse din drojdie |
12.9. | Produse proteice, cu excepţia produselor de la categoria 1.8 |
13. | Alimente cu destinaţie nutriţională specială, astfel cum sunt definite în Directiva 2009/39/CE |
13.1. | Alimente pentru sugari şi copii mici |
13.1.1. | Formule de început ale preparatelor pentru sugari, astfel cum sunt definite în Directiva 2006/141/CE a Comisiei (1) |
13.1.2. | Formule de continuare ale preparatelor pentru copii de vârstă mică, astfel cum sunt definite în Directiva 2006/141/CE |
13.1.3. | Preparate pe bază de cereale prelucrate şi alimente pentru sugari şi copii de vârstă mică, astfel cum sunt definite în Directiva 2006/125/CE a Comisiei (2) |
13.1.4. | Alte alimente pentru copii de vârstă mică |
13.1.5. | Alimente dietetice pentru sugari şi copii de vârstă mică, destinate unor scopuri medicale speciale, astfel cum sunt definite în Directiva 1999/21/CE a Comisiei (3), şi formule speciale pentru sugari |
13.1.5.1. | Alimente dietetice pentru sugari, destinate unor scopuri medicale speciale, şi formule speciale pentru sugari |
13.1.5.2. | Alimente dietetice pentru sugari şi copii de vârstă mică, destinate unor scopuri medicale speciale, astfel cum sunt definite în Directiva 1999/21/CE |
13.2. | Alimente dietetice destinate unor scopuri medicale speciale, definite în Directiva 1999/21/CE (cu excepţia produselor de la categoria de produse alimentare 13.1.5) |
13.3. | Alimente dietetice pentru controlul greutăţii, destinate să înlocuiască complet aportul alimentar zilnic sau o masă individuală (în totalitate sau parţial aportul alimentar zilnic total) |
13.4. | Alimente adecvate pentru persoanele cu intoleranţă la gluten, astfel cum sunt definite în Regulamentul (CE) nr. 41/2009 al Comisiei (4) |
14. | Băuturi |
14.1. | Băuturi nealcoolice |
14.1.1. | Apă, inclusiv apă minerală naturală, astfel cum este definită în Directiva 2009/54/CE, şi apă de izvor şi toate celelalte ape îmbuteliate sau ambalate |
14.1.2. | Sucuri de fructe, astfel cum sunt definite în Directiva 2001/112/CE, şi sucuri de legume |
14.1.3. | Nectaruri de fructe, astfel cum sunt definite în Directiva 2001/112/CE, şi nectaruri de legume şi alte produse similare |
14.1.4. | Băuturi aromatizate |
14.1.5. | Cafea, ceai, infuzii de plante şi de fructe, cicoare; ceai, infuzii de plante şi fructe şi extracte de cicoare; preparate din ceaiuri, plante, fructe şi cereale pentru infuzii, precum şi amestecuri sau amestecuri solubile din aceste produse |
14.1.5.1. | Cafea, extracte de cafea |
14.1.5.2. | Altele |
14.2. | Băuturi alcoolice, inclusiv echivalenţi fără alcool şi cu conţinut scăzut de alcool |
14.2.1. | Bere şi băuturi din malţ |
14.2.2. | Vin şi alte produse definite în Regulamentul (CEE) nr. 1234/2007 şi omologii fără alcool |
14.2.3. | Cidru de mere şi de pere |
14.2.4. | Vin din fructe şi Made wine |
14.2.5. | Mied |
14.2.6. | Băuturi spirtoase, astfel cum sunt definite în Regulamentul (CE) nr. 110/2008 |
14.2.7. | Produse aromatizate pe bază de vin, astfel cum sunt definite în Regulamentul (CEE) nr. 1601/91 |
14.2.7.1. | Vinuri aromatizate |
14.2.7.2. | Băuturi aromatizate pe bază de vin |
14.2.7.3. | Cocteiluri aromatizate din produse vitivinicole |
14.2.8. | Alte băuturi alcoolice şi băuturi spirtoase cu mai puţin de 15 % alcool, inclusiv amestecuri de băuturi alcoolice cu băuturi nealcoolice |
15. | Aperitive condimentate şi gustări gata de consum |
15.1. | Gustări pe bază de cartofi, cereale, făină sau amidon |
15.2. | Fructe cu coajă lemnoasă prelucrate |
16. | Deserturi, cu excepţia produselor de la categoriile 1, 3 şi 4 |
17. | Suplimente alimentare, astfel cum sunt definite în Directiva 2002/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (5), cu excepţia suplimentelor alimentare pentru sugari şi copii de vârstă mică |
17.1. | Suplimente alimentare furnizate sub formă solidă, inclusiv sub formă de capsule şi tablete şi sub alte forme similare, cu excepţia formelor masticabile |
17.2. | Suplimente alimentare furnizate sub formă lichidă |
17.3. | Suplimente alimentare furnizate sub formă de sirop sau masticabile |
18. | Produse alimentare prelucrate, altele decât cele de la categoriile 1-17, cu excepţia alimentelor destinate sugarilor şi copiilor de vârstă mică |
(1)JO L 401, 30.12.2006, p. 1. (2)JO L 339, 6.12.2006, p. 16. (3)JO L 91, 7.4.1999, p. 29. (4)JO L 16, 21.1.2009, p. 3. (5)JO L 183, 12.7.2002, p. 51. | |
"08 | Carne | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
08.1 | Carne proaspătă, cu excepţia preparatelor din carne, astfel cum sunt definite în Regulamentul (CE) nr. 853/2004 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
08.2 | Preparate din carne, astfel cum sunt definite în Regulamentul (CE) nr. 853/2004 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
08.3 | Produse din carne | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
08.3.1 | Produse din carne netratate termic | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
08.3.2 | Produse din carne tratate termic | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
08.3.3 | Membrane şi învelişuri şi decoraţiuni pentru carne | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
08.3.4 | Produse din carne conservate în mod tradiţional, cu prevederi specifice referitoare la nitriţi şi nitraţi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
08.3.4.1 | Produse tradiţionale conservate prin imersie în soluţie de saramură (produse din carne conservate prin imersie într-o soluţie de conservare care conţine nitriţi şi/sau nitraţi, sare şi alte componente) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
08.3.4.2 | Produse tradiţionale din carne, conservate prin uscare (procedeul de conservare prin uscare presupune aplicarea uscată pe suprafaţa cărnii a amestecului de conservare care conţine nitriţi şi/sau nitraţi, sare şi alte componente, urmată de o perioadă de stabilizare/maturare) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
08.3.4.3 | Alte produse din carne conservate în mod tradiţional (procedee de conservare prin imersie în soluţie de saramură şi prin uscare, utilizate în combinaţie sau cele în care se include nitrit şi/sau nitrat într-un produs compus sau în care soluţia de conservare se injectează în produs înainte de preparare) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"12.3 | Oţeturi şi acid acetic diluat (diluat cu apă până la 4-30 % din volum) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
,01.9 | Cazeinaţi comestibili | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"17. | Suplimente alimentare, astfel cum sunt definite în Directiva 2002/46/CE | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
17.1. | Suplimente alimentare furnizate sub formă solidă, cu excepţia suplimentelor alimentare pentru sugari şi copii de vârstă mică | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
17.2. | Suplimente alimentare furnizate sub formă lichidă, cu excepţia suplimentelor alimentare pentru sugari şi copii de vârstă mică | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
„08.3.4 | Produse din carne tradiţionale şi conservate în mod tradiţional, cu prevederi specifice referitoare la nitriţi şi nitraţi |
„08.3.4.3 | Alte produse din carne tradiţionale şi conservate în mod tradiţional (inclusiv procedee de conservare prin imersie în soluţie de saramură şi prin uscare, utilizate în combinaţie sau cele în care se include nitrit şi/sau nitrat într-un produs compus sau în care soluţia de conservare se injectează în produs înainte de preparare) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
14.2.2 | Vin şi alte produse definite în partea II din anexa VII la Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
14.2.6. | Băuturi spirtoase, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) 2019/787 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
14.2.7. | Produse aromatizate pe bază de vin, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 251/2014 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
14.2.8. | Alte băuturi alcoolice, inclusiv amestecuri de băuturi alcoolice cu băuturi nealcoolice şi alte băuturi alcoolice pe bază de alcool distilat cu concentraţie alcoolică pe bază de volume mai mică de 15 % | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
01.10 | Băuturi pe bază de lapte şi produse similare destinate copiilor de vârstă mică (*2) (*2) Categorie de produse stabilită cu unicul scop de a reglementa utilizarea aditivilor în alimentele respective. |
13. | Alimente destinate unor grupuri specifice, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 609/2013 |
13.1. | Alimente pentru sugari şi copii de vârstă mică |
13.1.1. | Formule de început, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 609/2013 |
13.1.2. | Formule de continuare, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 609/2013 |
13.1.3. | Preparate pe bază de cereale şi alimente pentru copii, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 609/2013 |
13.1.5. | Alimente destinate unor scopuri medicale speciale, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 609/2013, destinate sugarilor şi copiilor de vârstă mică |
13.1.5.1. | Alimente destinate unor scopuri medicale speciale, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 609/2013, destinate sugarilor |
13.1.5.2. | Alimente destinate unor scopuri medicale speciale, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 609/2013, destinate sugarilor începând cu vârsta de patru luni şi copiilor de vârstă mică |
13.2. | Alimente destinate unor scopuri medicale speciale, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 609/2013 (cu excepţia produselor din categoria de alimente 13.1.5) |
13.3. | Înlocuitorii totali ai dietei în scop de control al greutăţii, astfel cum sunt definiţi în Regulamentul (UE) nr. 609/2013 |
18. | Alimente prelucrate care nu se încadrează în categoriile 1-17 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
18.1. | Alimentele prelucrate care nu se încadrează în categoriile 18.2-18.3, cu excepţia alimentelor pentru sugari şi copii de vârstă mică | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
18.2. | Înlocuitor al unei mese pentru controlul greutăţii, astfel cum se menţionează în Regulamentul (UE) nr. 432/2012 al Comisiei (*3) (*3) JO L 136, 25.5.2012, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2012/432/oj. | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
18.3. | Alimente special produse pentru a reduce conţinutul de gluten al ingredientelor care conţin gluten sau pentru a înlocui ingredientele care conţin gluten | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Numărul categoriei | Numărul E | Denumire | Nivelul maxim (mg/l sau mg/kg, după caz) | Note de subsol | Restricţii/excepţie | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
0. | Aditivii alimentari autorizaţi în toate categoriile de produse alimentare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 290 | Dioxid de carbon | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 938 | Argon | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 939 | Heliu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 941 | Azot | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 942 | Protoxid de azot | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 948 | Oxigen | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 949 | Hidrogen | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338 – 452 | Acid fosforic – fosfaţi – di-, tri- şi polifosfaţi | 10 000 | (1) (4) (57) | Numai produsele alimentare sub formă de pudră uscată (adică produse alimentare uscate în timpul procesului de producţie, precum şi amestecuri ale acestora), cu excepţia produselor alimentare enumerate în tabelul 1 din partea A a prezentei anexe | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 551 – 559 | Dioxid de siliciu – silicaţi | 10 000 | (1) (57) | Numai produsele alimentare sub formă de pudră uscată (adică produse alimentare uscate în timpul procesului de producţie, precum şi amestecuri ale acestora), cu excepţia produselor alimentare enumerate în tabelul 1 din partea A a prezentei anexe | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 459 | Beta-ciclodextrină | quantum satis | Numai produsele alimentare sub formă de tablete şi tablete filmate, cu excepţia produselor alimentare enumerate în tabelul 1 din partea A a prezentei anexe | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 551 – 559 | Dioxid de siliciu – silicaţi | quantum satis | (1) | Doar produsele alimentare sub formă de tablete şi tablete filmate, cu excepţia produselor alimentare enumerate în tabelul 1 din partea A a prezentei anexe | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(57): Se aplică nivelul maxim, cu excepţia cazului în care un alt nivel maxim este specificat la punctele 01-18 din prezenta anexă în ceea ce priveşte produsele alimentare individuale sau categoriile de produse alimentare. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
01. | Produse lactate şi analogi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
01.1. | Lapte pasteurizat şi sterilizat nearomatizat (inclusiv UHT) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 331 | Citraţi de sodiu | 4 000 | numai lapte de capră UHT | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic - fosfaţi - di-, tri- şi polifosfaţi | 1 000 | (1), (4) | numai lapte sterilizat şi lapte UHT | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
01.2. | Produse lactate fermentate nearomatizate, inclusiv lapte bătut natural nearomatizat (cu excepţia laptelui bătut sterilizat), netratat termic după fermentare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
01.3. | Produse lactate fermentate nearomatizate, tratate termic după fermentare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-203 | Acid sorbic - sorbaţi | 1 000 | (1), (2) | numai lapte covăsit | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2): Nivelul maxim este aplicabil sumei, iar nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
01.4. | Produse lactate fermentate aromatizate, inclusiv produse tratate termic | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul II | Coloranţi autorizaţi quantum satis | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 150 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul IV | Polioli | quantum satis | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160b | Annatto, bixină, norbixină | 10 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160d | Licopen | 30 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-213 | Acid sorbic - sorbaţi; acid benzoic -benzoaţi | 300 | (1), (2) | numai deserturi pe bază de lapte netratate termic | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 297 | Acid fumaric | 4 000 | numai deserturi cu aromă de fructe | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic - fosfaţi - di-, tri- şi polifosfaţi | 3 000 | (1), (4) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 355-357 | Acid adipic - adipaţi | 1 000 | numai deserturi cu aromă de fructe | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 363 | Acid succinic | 6 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 416 | Gumă Karaya | 6 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 427 | Gumă cassia | 2 500 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 432-436 | Polisorbaţi | 1 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 473-474 | Esteri ai zaharozei cu acizi graşi -zaharogliceride | 5 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 475 | Esteri poliglicerici ai acizilor graşi | 2 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 477 | Esteri ai propan-1,2-diolului cu acizii graşi | 5 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 481-482 | Stearoil-2-lactilaţi | 5 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 483 | Tartrat de stearoil | 5 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 491-495 | Esteri de sorbitan | 5 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 950 | Acesulfam K | 350 | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 951 | Aspartam | 1 000 | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 952 | Acid ciclamic şi sărurile sale de Na şi Ca | 250 | (51) | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 954 | Zaharină şi sărurile sale de Na, K şi Ca | 100 | (52) | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 955 | Sucraloză | 400 | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 957 | Taumatină | 5 | numai ca potenţiator de aromă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 959 | Neohesperidină DC | 50 | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 962 | Sare de aspartam-acesulfam | 350 | (11)a, (49), (50) | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | 32 | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2): Nivelul maxim este aplicabil sumei, iar nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(11): Limitele sunt exprimate ca (a) echivalent acesulfam K sau (b) echivalent aspartam. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(49): Nivelurile maxime utilizabile sunt derivate din nivelurile maxime utilizabile pentru părţile sale constitutive, aspartam (E 951) şi acesulfam-K (E 950). | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(50): Nivelurile pentru E 951 şi pentru E 950 nu trebuie depăşite prin utilizarea sării de aspartam-acesulfam, fie singură, fie în combinaţie cu E 950 sau E 951. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(51): Nivelurile maxime utilizabile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(52): Nivelurile maxime utilizabile sunt exprimate în imidă liberă. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
01.5. | Lapte deshidratat, astfel cum este definit în Directiva 2001/114/CE | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul II | Coloranţi autorizaţi quantum satis | quantum satis | cu excepţia produselor nearomatizate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 300 | Acid ascorbic | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 301 | Ascorbat de sodiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 304 | Esteri ai acizilor graşi cu acid ascorbic | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 310-320 | Galaţi, TBHQ şi BHA | 200 | (1) | numai lapte praf pentru distribuitoare automate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 322 | Lecitine | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 331 | Citraţi de sodiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 332 | Citraţi de potasiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic - fosfaţi - di-, tri- şi polifosfaţi | 1 000 | (1), (4) | numai lapte parţial deshidratat cu un conţinut de substanţă uscată de mai puţin de 28 % | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic - fosfaţi - di-, tri- şi polifosfaţi | 1 500 | (1), (4) | numai lapte parţial deshidratat cu un conţinut de substanţă uscată de mai mult de 28 % | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic - fosfaţi - di-, tri- şi polifosfaţi | 2 500 | (1), (4) | numai lapte deshidratat şi lapte degresat deshidratat | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 392 | Extracte de rozmarin | 200 | (41), (46) | numai lapte praf pentru distribuitoare automate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 392 | Extracte de rozmarin | 30 | (46) | numai lapte deshidratat pentru fabricarea de îngheţată | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 407 | Caragenan | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 500 | Carbonat acid de sodiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 501(ii) | Carbonat acid de potasiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 509 | Clorură de calciu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(41): Exprimat în raport cu substanţa grasă. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(46): Ca sumă de carnosol şi acid carnosic. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
01.6. | Smântână şi smântână praf | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
01.6.1. | Smântână pasteurizată nearomatizată (cu excepţia smântânii cu conţinut redus de grăsime) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 401 | Alginat de sodiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 402 | Alginat de potasiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 407 | Caragenan | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 466 | Carboximetilceluloză | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 471 | Monogliceride şi digliceride ale acizilor graşi | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
01.6.2. | Produse nearomatizate pe bază de smântână fermentate cu fermenţi vii şi produse de substituţie cu un conţinut de grăsime mai mic de 20 % | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 406 | Agar | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 407 | Caragenan | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 410 | Gumă de carruba | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 412 | Gumă de guar | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 415 | Gumă de xantan | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 440 | Pectine | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 460 | Celuloză | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 466 | Carboximetilceluloză | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 471 | Monogliceride şi digliceride ale acizilor graşi | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1404 | Amidon oxidat | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1410 | Fosfat de monoamidon | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1412 | Fosfat de diamidon | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1413 | Fosfat de diamidon fosfatat | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1414 | Fosfat de diamidon acetilat | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1420 | Amidon acetilat | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1422 | Adipat de diamidon acetilat | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1440 | Monoamidon hidroxipropilic | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1442 | Fosfat de diamidon hidroxipropilic | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1450 | Octenil succinat de amidon şi sodiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1451 | Amidon oxidat acetilat | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
01.6.3. | Alte tipuri de smântână | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul II | Coloranţi autorizaţi quantum satis | quantum satis | numai smântâna aromatizată | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 150 | numai smântâna aromatizată | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 234 | Nizină | 10 | numai clotted cream | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic - fosfaţi - di-, tri- şi polifosfaţi | 5 000 | (1), (4) | numai smântâna sterilizată, pasteurizată, smântâna UHT şi frişca | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 473-474 | Esteri ai zaharozei cu acizi graşi -sucrogliceride | 5 000 | (1) | numai smântâna sterilizată şi smântâna sterilizată cu conţinut redus de grăsimi | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
01.7. | Brânză şi brânzeturi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
01.7.1. | Brânză nematurată, cu excepţia brânzeturilor de la categoria 16 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | cu excepţia mozzarella şi a brânzeturilor nematurate fermentate cu fermenţi vii şi nearomatizate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul II | Coloranţi autorizaţi quantum satis | quantum satis | numai brânză nematurată aromatizată | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 150 | numai brânză nematurată aromatizată | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-203 | Acid sorbic - sorbaţi | 1 000 | (1), (2) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 234 | Nizină | 10 | numai mascarpone | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 260 | Acid acetic | quantum satis | numai mozzarella | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 270 | Acid lactic | quantum satis | numai mozzarella | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 330 | Acid citric | quantum satis | numai mozzarella | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic - fosfaţi - di-, tri- şi polifosfaţi | 2 000 | (1), (4) | cu excepţia mozzarella | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 460(ii) | Celuloză pudră | quantum satis | numai mozzarella rasă şi feliată | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 575 | Glucono-delta-lactonă | quantum satis | numai mozzarella | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2): Nivelul maxim este aplicabil sumei, iar nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
01.7.2. | Brânză maturată | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1105 | Lizozimă | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 120 | Coşenilă, acid carminic, carmine | 125 | numai brânză roşie marmorată | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 140 | Clorofile, clorofiline | quantum satis | numai brânză Sage derby | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 141 | Complecşi de cupru ai clorofilelor şi clorofilinelor | quantum satis | numai brânză Sage derby | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 153 | Cărbune vegetal | quantum satis | numai brânză Morbier | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160a | Caroteni | quantum satis | numai brânză maturată portocalie, galbenă şi albicioasă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160b | Annatto, bixină, norbixină | 15 | numai brânză maturată portocalie, galbenă şi albicioasă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160b | Annatto, bixină, norbixină | 50 | numai brânză Red Leicester | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160b | Annatto, bixină, norbixină | 35 | numai brânză Mimolette | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160b | Extract de ardei roşu, capsantină, capsorubină | quantum satis | numai brânză maturată portocalie, galbenă şi albicioasă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 163 | Antocianine | quantum satis | numai brânză roşie marmorată | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 170 | Carbonat de calciu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-203 | Acid sorbic - sorbaţi | 1 000 | (1), (2) | numai brânză preambalată, feliată şi tăiată; brânză în straturi şi brânză cu adaos de produse alimentare | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-203 | Acid sorbic - sorbaţi | quantum satis | numai tratament de suprafaţă pentru produse maturate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 234 | Nizină | 12,5 | (29) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 235 | Natamicină | 1 | (8) | numai tratament de suprafaţă al brânzeturilor de pastă dură, semidură şi semimoale | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 239 | Hexametilentetramină | 25 mg/kg valoare reziduală, exprimată ca formaldehidă | numai brânza Provolone | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 251-252 | Nitraţi | 150 | (30) | numai brânza de pastă dură, semidură şi semimoale | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 280-283 | Acid propionic - propionaţi | quantum satis | numai tratament de suprafaţă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 460 | Celuloză pudră | quantum satis | numai brânză maturată feliată şi rasă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 500(ii) | Carbonat acid de sodiu | quantum satis | numai brânză din lapte acru | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 504 | Carbonaţi de magneziu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 509 | Clorură de calciu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 551-559 | Dioxid de siliciu - silicaţi | 10 000 | (1) | numai brânză de pastă dură şi semidură, feliată sau rasă | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 575 | Glucono-delta-lactonă | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2): Nivelul maxim este aplicabil sumei, iar nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(8): mg/dm2 suprafaţă, nu este prezentă la o adâncime de 5 mm. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(29): Această substanţă poate fi prezentă în mod natural în anumite brânzeturi ca urmare a procesului de fermentare. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(30): În laptele pentru brânză sau o concentraţie echivalentă, în cazul în care se adaugă după eliminarea zerului şi adăugarea de apă. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
01.7.3. | Coajă comestibilă de brânză | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul II | Coloranţi autorizaţi quantum satis | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160d | Licopen | 30 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 180 | Litolrubină BK | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160b | Annatto, bixină, norbixină | 20 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
01.7.4. | Brânză din zer | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul II | Coloranţi autorizaţi quantum satis | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-203 | Acid sorbic - sorbaţi | 1 000 | (1), (2) | numai brânză preambalată, feliată; brânză în straturi şi brânză cu adaos de produse alimentare | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 251-252 | Nitraţi | 150 | (30) | numai lapte pentru brânză de pastă dură, semidură şi semimoale | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 260 | Acid acetic | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 270 | Acid lactic | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 330 | Acid citric | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 460(ii) | Celuloză pudră | quantum satis | numai brânză rasă şi feliată | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 575 | Glucono-delta-lactonă | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2): Nivelul maxim este aplicabil sumei, iar nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(30): În laptele pentru brânză sau o concentraţie echivalentă, în cazul în care se adaugă după eliminarea zerului şi adăugarea de apă. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
01.7.5. | Brânză topită | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul II | Coloranţi autorizaţi quantum satis | quantum satis | numai brânză topită aromatizată | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 100 | Curcumină | 100 | (33) | numai brânză topită aromatizată | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 102 | Tartrazină | 100 | (33) | numai brânză topită aromatizată | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 104 | Galben de chinolină | 100 | (33) | numai brânză topită aromatizată | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 110 | Galben Sunset (sunset yellow) FCF/galben portocaliu S | 100 | (33) | numai brânză topită aromatizată | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 120 | Coşenilă, acid carminic, carmine | 100 | (33) | numai brânză topită aromatizată | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 122 | Azorubină, carmoizină | 100 | (33) | numai brânză topită aromatizată | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 124 | Ponceau 4R, roşu coşenilă A | 100 | (33) | numai brânză topită aromatizată | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160e | Beta-apo-8'-carotenal (C 30) | 100 | (33) | numai brânză topită aromatizată | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 161b | Luteină | 100 | (33) | numai brânză topită aromatizată | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160d | Licopen | 5 | numai brânză topită aromatizată | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160a | Caroteni | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160c | Extract de ardei roşu, capsantină, capsorubină | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160b | Annatto, bixină, norbixină | 15 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-203 | Acid sorbic - sorbaţi | 2 000 | (1), (2) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 234 | Nizină | 12,5 | (29) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic - fosfaţi - di-, tri- şi polifosfaţi | 20 000 | (1), (4) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 427 | Gumă cassia | 2 500 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 551-559 | Dioxid de siliciu - silicaţi | 10 000 | (1) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2): Nivelul maxim este aplicabil sumei, iar nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(29): Această substanţă poate să fie prezentă în mod natural în anumite brânzeturi ca urmare a procesului de fermentare. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(33): Maxim individual sau pentru o combinaţie de E 100, E 102, E 104, E 110, E 120, E 122, E 124, E 160e şi E 161b. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
01.7.6. | Brânzeturi (cu excepţia produselor de la categoria 16) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul II | Coloranţi autorizaţi quantum satis | quantum satis | numai produsele nematurate aromatizate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 100 | numai produsele nematurate aromatizate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1105 | Lizozim | quantum satis | numai produsele maturate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 120 | Coşenilă, acid carminic, carmine | 125 | numai produse roşii marmorate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160a | Caroteni | quantum satis | numai produsele/brânzeturile maturate portocalii, galbene şi albicioase | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160b | Annatto, bixină, norbixină | 15 | numai produsele/brânzeturile maturate portocalii, galbene şi albicioase | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160c | Extract de ardei roşu, capsantină, capsorubină | quantum satis | numai produsele/brânzeturile maturate portocalii, galbene şi albicioase | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 163 | Antocianine | quantum satis | numai produsele roşii marmorate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 170 | Carbonat de calciu | quantum satis | numai produsele maturate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-203 | Acid sorbic - sorbaţi | 1 000 | (1), (2) | numai produsele nematurate; produse maturate, preambalate, feliate; produse maturate în straturi şi produse maturate cu adaos de produse alimentare | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-203 | Acid sorbic - sorbaţi | quantum satis | numai produse maturate pentru tratament de suprafaţă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 234 | Nizină | 12,5 | (29) | numai produse maturate şi prelucrate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 235 | Natamicină | 1 mg/dm2 de suprafaţă (nu e prezentă la o adâncime de 5 mm) | numai tratare de suprafaţă pentru produsele dure, semidure şi semimoi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 251-252 | Nitraţi | 150 | (30) | numai produse maturate dure, semidure şi semimoi | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 280-283 | Acid propionic - propionaţi | quantum satis | numai produse maturate pentru tratament de suprafaţă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic - fosfaţi - di-, tri- şi polifosfaţi | 2 000 | (1), (4) | numai produse nematurate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 460 | Celuloză pudră | quantum satis | numai produse maturate şi nematurate, rase şi feliate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 504 | Carbonaţi de magneziu | quantum satis | numai produse maturate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 509 | Clorură de calciu | quantum satis | numai produse maturate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 551-559 | Dioxid de siliciu - silicaţi | 10 000 | (1) | numai produse dure şi semidure, feliate sau rase | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 575 | Glucono-delta-lactonă | quantum satis | numai produse maturate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2): Nivelul maxim este aplicabil sumei, iar nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(29): Această substanţă poate să fie prezentă în mod natural în anumite produse, ca urmare a procesului de fermentaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(30): În laptele pentru brânză sau o concentraţie echivalentă dacă se adaugă după eliminarea zerului şi adăugarea de apă. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
01.8. | Analogi de produse lactate, inclusiv preparate de albire a băuturilor | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul II | Coloranţi autorizaţi quantum satis | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-203 | Acid sorbic - sorbaţi | quantum satis | (1), (2) | numai analogi de brânză (numai pentru tratament de suprafaţă) | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-203 | Acid sorbic - sorbaţi | 2 000 | (1), (2) | numai analogi de brânză pe bază de proteine | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 251-252 | Nitraţi | 150 | (30) | numai analogi de brânză pe bază de produse lactate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 280-283 | Acid propionic - propionaţi | quantum satis | numai analogi de brânză (numai pentru tratament de suprafaţă) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic - fosfaţi - di-, tri- şi polifosfaţi | 5 000 | (1), (4) | numai analogi de frişcă | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic - fosfaţi - di-, tri- şi polifosfaţi | 20 000 | (1), (4) | numai analogi de brânză topită | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic - fosfaţi - di-, tri- şi polifosfaţi | 30 000 | (1), (4) | numai preparate de albire a băuturilor | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic - fosfaţi - di-, tri- şi polifosfaţi | 50 000 | (1), (4) | numai preparate de albire a băuturilor pentru distribuitoare automate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 432-436 | Polisorbaţi | 5 000 | (1) | numai analogi de lapte şi smântână | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 473-474 | Esteri ai zaharozei cu acizi graşi -sucrogliceride | 5 000 | (1) | numai analogi de smântână | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 473-474 | Esteri ai zaharozei cu acizi graşi -sucrogliceride | 20 000 | (1) | numai preparate de albire a băuturilor | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 475 | Esteri poliglicerici ai acizilor graşi | 5 000 | numai analogi de lapte şi smântână | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 475 | Esteri poliglicerici ai acizilor graşi | 500 | numai preparate de albire a băuturilor | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 477 | Esteri ai propan-1,2-diolului cu acizii graşi | 1 000 | numai preparate de albire a băuturilor | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 477 | Esteri ai propan-1,2-diolului cu acizii graşi | 5 000 | numai analogi de lapte şi smântână | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 481-482 | Stearoil-2-lactilaţi | 3 000 | (1) | numai preparate de albire a băuturilor | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 491-495 | Esteri de sorbitan | 5 000 | (1) | numai analogi de lapte şi smântână; preparate de albire a băuturilor | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 551-559 | Dioxid de siliciu - silicaţi | 10 000 | (1) | numai analogi de brânză feliaţi sau raşi şi analogi de brânză topită; preparate de albire a băuturilor | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2): Nivelul maxim este aplicabil sumei, iar nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(30): În laptele pentru brânză sau o concentraţie echivalentă, în cazul în care se adaugă după eliminarea zerului şi adăugarea de apă. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
02. | Grăsimi şi uleiuri şi emulsii de grăsimi şi uleiuri | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2.1. | Grăsimi şi uleiuri practic anhidre (cu excepţia grăsimii lactate anhidre) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 100 | Curcumină | quantum satis | numai grăsimi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160a | Caroteni | quantum satis | numai grăsimi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160b | Annatto, bixină, norbixină | 10 | numai grăsimi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 270 | Acid lactic | quantum satis | numai pentru gătit şi/sau prăjit sau pentru prepararea de sosuri | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 300 | Acid ascorbic | quantum satis | numai pentru gătit şi/sau prăjit sau pentru prepararea de sosuri | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 304 | Esteri ai acizilor graşi cu acid ascorbic | quantum satis | cu excepţia uleiurilor virgine şi a uleiurilor de măsline | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 306 | Extract bogat în tocoferol | quantum satis | cu excepţia uleiurilor virgine şi a uleiurilor de măsline | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 307 | Alfa-tocoferol | quantum satis | cu excepţia uleiurilor virgine şi a uleiurilor de măsline | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 307 | Alfa-tocoferol | 200 | numai uleiurile rafinate de măsline, inclusiv uleiul din turtă de măsline | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 308 | Gama-tocoferol | quantum satis | cu excepţia uleiurilor virgine şi a uleiurilor de măsline | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 309 | Delta-tocoferol | quantum satis | cu excepţia uleiurilor virgine şi a uleiurilor de măsline | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 310-320 | Galaţi, TBHQ şi BHA, individual sau combinaţi | 200 | (1), (41) | numai grăsimi şi uleiuri pentru fabricarea profesională a produselor alimentare tratate termic; ulei şi grăsime pentru prăjire (cu excepţia uleiului din turtă de măsline) şi untură de porc, ulei de peşte, grăsime de vită, pasăre şi de oaie | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 321 | Butilhidroxitoluen (BHT) | 100 | (41) | numai grăsimi şi uleiuri pentru fabricarea profesională a produselor alimentare tratate termic; ulei şi grăsime pentru prăjire (cu excepţia uleiului din turtă de măsline) şi untură de porc, ulei de peşte, grăsime de vită, pasăre şi de oaie | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 322 | Lecitine | 30 000 | cu excepţia uleiurilor virgine şi a uleiurilor de măsline | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 330 | Acid citric | quantum satis | cu excepţia uleiurilor virgine şi a uleiurilor de măsline | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 331 | Citraţi de sodiu | quantum satis | cu excepţia uleiurilor virgine şi a uleiurilor de măsline | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 332 | Citraţi de potasiu | quantum satis | cu excepţia uleiurilor virgine şi a uleiurilor de măsline | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 333 | Citraţi de calciu | quantum satis | cu excepţia uleiurilor virgine şi a uleiurilor de măsline | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 392 | Extracte de rozmarin | 30 | (41), (46) | numai uleiuri vegetale (cu excepţia uleiurilor virgine şi a uleiurilor de măsline) şi grăsimi în care conţinutul de acizi graşi polinesaturaţi este de peste 15 % G/G din totalul acizilor graşi, pentru o utilizare în produsele alimentare netratate termic | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 392 | Extracte de rozmarin | 50 | (41), (46) | numai ulei de peşte şi ulei de alge; untură de porc, grăsime de vită, pasăre, oaie şi porc; grăsimi şi uleiuri pentru fabricarea profesională a produselor alimentare tratate termic; uleiuri şi grăsime pentru prăjire, cu excepţia uleiului de măsline şi a uleiului din turtă de măsline | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 471 | Monogliceride şi digliceride ale acizilor graşi | 10 000 | cu excepţia uleiurilor virgine şi a uleiurilor de măsline | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 472c | Esteri ai acidului citric cu mono- şi diglicerideler acizilor graşi | quantum satis | numai pentru gătit şi/sau prăjit sau pentru prepararea de sosuri | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 900 | Dimetilpolisiloxan | 10 | numai uleiuri şi grăsimi pentru prăjit | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(41): Exprimat în raport cu substanţa grasă. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(46): Ca sumă de carnosol şi acid carnosic. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
02.2. | Emulsii de grăsimi şi uleiuri, în principal de tip apă în ulei | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
02.2.1. | Unt şi unt concentrat şi ulei de unt şi grăsime lactată anhidră | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160a | Caroteni | quantum satis | cu excepţia untului din lapte de ovine şi caprine | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 500 | Carbonaţi de sodiu | quantum satis | numai unt din smântână acidă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic - fosfaţi - di-, tri- şi polifosfaţi | 2 000 | (1), (4) | numai unt din smântână acidă | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
02.2.2. | Alte emulsii de grăsimi şi uleiuri, inclusiv produse tartinabile, astfel cum sunt definite în Regulamentul (CE) nr. 1234/2007, şi emulsii lichide | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 100 | Curcumină | quantum satis | cu excepţia untului cu conţinut redus de grăsime | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160a | Caroteni | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160b | Annatto, bixină, norbixină | 10 | cu excepţia untului cu conţinut redus de grăsime | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-203 | Acid sorbic - sorbaţi | 1 000 | (1), (2) | numai emulsii grase (cu excepţia untului), cu un conţinut de grăsime de 60 % sau mai mare | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-203 | Acid sorbic - sorbaţi | 2 000 | (1), (2) | numai emulsii grase, cu un conţinut de grăsime mai mic de 60 % | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 310-320 | Galaţi, TBHQ şi BHA, individual sau combinaţi | 200 | (1), (2) | numai grăsime pentru prăjit | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 321 | Butilhidroxitoluen (BHT) | 100 | numai grăsime pentru prăjit | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic - fosfaţi - di-, tri- şi polifosfaţi | 5 000 | (1) (4) | numai grăsimi tartinabile | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 385 | Etilendiaminotetraacetat de calciu disodic (calciu disodic EDTA) | 100 | numai grăsimile tartinabile definite la articolul 115 din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 şi în anexa XV la acesta, având un conţinut de grăsime de 41 % sau mai mic | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 405 | Alginat de propan-1, 2-diol | 3 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 432-436 | Polisorbaţi | 10 000 | (1) | numai emulsii grase utilizate pentru copt | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 473-474 | Esteri ai zaharozei cu acizi graşi -zaharogliceride | 10 000 | (1) | numai emulsii grase utilizate pentru copt | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 475 | Esteri poliglicerici ai acizilor graşi | 5 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 476 | Poliricinoleat de poliglicerină | 4 000 | numai grăsimile tartinabile definite la articolul 115 din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 şi anexa XV la acesta, având un conţinut de grăsime de 41 % sau mai mic şi produsele tartinabile similare, cu un conţinut de grăsime de mai puţin de 10 % | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 477 | Esteri ai propan-1,2-diolului cu acizii graşi | 10 000 | numai emulsii grase utilizate pentru copt | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 479b | Ulei din seminţe de soia oxidat termic, interacţionat cu mono- şi digliceride ale acizilor graşi | 5 000 | numai emulsiile grase pentru prăjit | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 481-482 | Stearoil-2-lactilaţi | 10 000 | (1) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 491-495 | Esteri de sorbitan | 10 000 | (1) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 551-559 | Dioxid de siliciu - silicaţi | 30 000 | (1) | numai grăsimi pentru ungerea formelor şi tăvilor de patiserie | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 900 | Dimetilpolisiloxan | 10 | numai uleiuri şi grăsimi pentru prăjit | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 959 | Neohesperidină DC | 5 | numai ca potenţiator de aromă, numai în grupurile de grăsimi B & C din anexa XV la Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2): Nivelul maxim este aplicabil sumei, iar nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
02.3. | Spray de ulei vegetal pentru ungerea tigăilor | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic - fosfaţi - di-, tri- şi polifosfaţi | 30 000 | (1), (4) | numai emulsii apoase pulverizabile pentru acoperirea formelor şi tăvilor de patiserie | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 392 | Extracte de rozmarin | 50 | (41), (46) | numai grăsimi şi uleiuri pentru fabricarea profesională a produselor alimentare tratate termic | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 551-559 | Dioxid de siliciu - silicaţi | 30 000 | (1) | numai grăsimi pentru ungerea formelor şi tăvilor de patiserie | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 943a | Butan | quantum satis | numai spray de ulei comestibil vegetal pentru ungerea tigăilor (numai pentru uz profesional) şi emulsii apoase pulverizabile | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 943b | Izobutan | quantum satis | numai spray de ulei comestibil vegetal pentru ungerea tigăilor (numai pentru uz profesional) şi emulsii apoase pulverizabile | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 944 | Propan | quantum satis | numai spray de ulei comestibil vegetal pentru ungerea tigăilor (numai pentru uz profesional) şi emulsii apoase pulverizabile | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(41): Exprimat în raport cu substanţa grasă. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(46): Ca sumă de carnosol şi acid carnosic. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
03. | Îngheţată | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul II | Coloranţi autorizaţi quantum satis | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 150 | (25) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul IV | Polioli | quantum satis | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160b | Anato, bixină, norbixină | 20 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160d | Licopen | 40 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic - fosfaţi - di-, tri- şi polifosfaţi | 1 000 | (1), (4) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 405 | Alginat de propan-1, 2-diol | 3 000 | numai îngheţata pe bază de apă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 427 | Gumă cassia | 2 500 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 432-436 | Polisorbaţi | 1 000 | (1) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 473-474 | Esteri ai zaharozei cu acizi graşi -zaharogliceride | 5 000 | (1) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 477 | Esteri aipropan-1,2-diolului cu acizii graşi | 3 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 491-495 | Esteri de sorbitan | 500 | (1) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 901 | Ceară de albine, albă şi galbenă | quantum satis | numai cornete preambalate conţinând îngheţată | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 950 | Acesulfam K | 800 | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 951 | Aspartam | 800 | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 954 | Zaharină şi sărurile sale de Na, K şi Ca | 100 | (52) | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 955 | Sucraloză | 320 | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 957 | Taumatină | 50 | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 959 | Neohesperidină DC | 50 | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | 26 | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 962 | Sare de aspartam-acesulfam | 800 | (11)b, (49), (50) | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2): Nivelul maxim este aplicabil sumei, iar nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(11): Limitele sunt exprimate ca (a) echivalent acesulfam K sau (b) echivalent aspartam. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(25): Nivelurile pentru fiecare dintre coloranţii E 110, E 122, E 124 şi E 155 nu pot depăşi 50 mg/kg sau mg/l. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(49): Nivelurile maxime utilizabile sunt derivate din nivelurile maxime utilizabile pentru părţile sale constitutive, aspartam (E 951) şi acesulfam-K (E 950). | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(50): Nivelurile pentru E 951 şi pentru E 950 nu trebuie depăşite prin utilizarea sării de aspartam-acesulfam, fie singură, fie în combinaţie cu E 950 sau E 951. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(51): Nivelurile maxime utilizabile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(52): Nivelurile maxime utilizabile sunt exprimate în imidă liberă. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
04. | Fructe şi legume | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
04.1. | Fructe şi legume neprelucrate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
04.1.1. | Fructe şi legume proaspete întregi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-203 | Acid sorbic - sorbaţi | 20 | numai pentru tratamentul de suprafaţă al citricelor proaspete nedescojite | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 10 | (3) | numai struguri de masă, litchi proaspete (măsurate pe părţile comestibile) şi afine (numai Vaccinium corymbosum) | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 100 | (3) | numai porumbul dulce ambalat în vid | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 445 | Esteri glicerici ai răşinilor din lemn | 50 | numai tratamentul de suprafaţă al citricelor | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 473-474 | Esteri ai zaharozei cu acizi graşi -zaharogliceride | quantum satis | (1) | numai fructele proaspete, tratament de suprafaţă | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 901 | Ceară de albine, albă şi galbenă | quantum satis | numai tratamentul de suprafaţă al citricelor, pepenilor, merelor, perelor, piersicilor şi ananasului şi agent de glazurare pentru fructele cu coajă lemnoasă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 902 | Ceară candelilla | quantum satis | numai tratamentul de suprafaţă al citricelor, pepenilor, merelor, perelor, piersicilor şi ananasului şi agent de glazurare pentru fructele cu coajă lemnoasă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 903 | Ceară de Carnauba | 200 | numai tratamentul de suprafaţă al citricelor, pepenilor, merelor, perelor, piersicilor şi ananasului şi agent de glazurare pentru fructele cu coajă lemnoasă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 904 | Şelac | quantum satis | numai tratamentul de suprafaţă al citricelor, pepenilor, merelor, perelor, piersicilor şi ananasului şi agent de glazurare pentru fructele cu coajă lemnoasă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 905 | Ceară microcristalină | quantum satis | numai tratamentul de suprafaţă al pepenilor, al fructelor de papaya, mango şi avocado | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 912 | Esteri ai acidului montanic | quantum satis | numai tratamentul de suprafaţă al citricelor, pepenilor, fructelor de papaya, mango, avocado şi ananas | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 914 | Ceară polietilenică oxidată | quantum satis | numai tratamentul de suprafaţă al citricelor, pepenilor, fructelor de papaya, mango, avocado şi ananas | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(3): Nivelurile maxime sunt exprimate ca SO2 şi se referă la cantitatea totală, disponibilă din toate sursele, un conţinut de SO2 de nu mai mult de 10 mg/kg sau 10 mg/l nu este considerat a fi prezent. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
04.1.2. | Fructe şi legume descojite, tăiate şi mărunţite | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 50 | (3) | numai cartofii descojiţi | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 300 | (3) | numai pastă de ceapă, usturoi şi ceapă eşalotă | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 800 | (3) | numai pastă de hrean | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 296 | Acid malic | quantum satis | numai cartofii neprelucraţi şi descojiţi preambalaţi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 300 | Acid ascorbic | quantum satis | numai fructele şi legumele neprelucrate, refrigerate şi gata pentru consum şi cartofii neprelucraţi şi descojiţi, preambalaţi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 301 | Ascorbat de sodiu | quantum satis | numai fructele şi legumele neprelucrate, refrigerate şi gata pentru consum şi cartofii neprelucraţi şi descojiţi, preambalaţi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 302 | Ascorbat de calciu | quantum satis | numai fructele şi legumele neprelucrate, refrigerate şi gata pentru consum şi cartofii neprelucraţi şi descojiţi, preambalaţi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 330 | Acid citric | quantum satis | numai fructele şi legumele neprelucrate, refrigerate şi gata pentru consum şi cartofii neprelucraţi şi descojiţi, preambalaţi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 331 | Citraţi de sodiu | quantum satis | numai fructele şi legumele neprelucrate, refrigerate şi gata pentru consum şi cartofii neprelucraţi şi descojiţi, preambalaţi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 332 | Citraţi de potasiu | quantum satis | numai fructele şi legumele neprelucrate, refrigerate şi gata pentru consum şi cartofii neprelucraţi şi descojiţi, preambalaţi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 333 | Citraţi de calciu | quantum satis | numai fructele şi legumele neprelucrate, refrigerate şi gata pentru consum şi cartofii neprelucraţi şi descojiţi, preambalaţi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(3): Nivelurile maxime sunt exprimate ca SO2 şi se referă la cantitatea totală, disponibilă din toate sursele, un conţinut de SO2 de nu mai mult de 10 mg/kg sau 10 mg/l nu este considerat a fi prezent. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
04.1.3. | Fructe şi legume congelate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 50 | (3) | numai legumele albe, inclusiv ciupercile şi leguminoasele albe | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 100 | (3) | numai cartofii refrigeraţi şi congelaţi | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 300 | Acid ascorbic | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 301 | Ascorbat de sodiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 302 | Ascorbat de calciu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 330 | Acid citric | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 331 | Citraţi de sodiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 332 | Citraţi de potasiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 333 | Citraţi de calciu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(3): Nivelurile maxime sunt exprimate ca SO2 şi se referă la cantitatea totală, disponibilă din toate sursele, un conţinut de SO2 de nu mai mult de 10 mg/kg sau 10 mg/l nu este considerat a fi prezent. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
04.2. | Fructe şi legume prelucrate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
04.2.1. | Fructe şi legume uscate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | Substanţele E 410, E 412, E 415 şi E 417 nu se pot folosi pentru a produce alimente deshidratate, care se rehidratează în momentul consumului | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 101 | Riboflavine | quantum satis | numai conservele din fructe roşii | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 120 | Coşenilă, acid carminic, carmine | 200 | (34) | numai conservele din fructe roşii | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 122 | Azorubină, carmoizină | 200 | (34) | numai conservele din fructe roşii | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 124 | Ponceau 4R, roşu coşenilă A | 200 | (34) | numai conservele din fructe roşii | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 129 | Roşu allura AG | 200 | (34) | numai conservele din fructe roşii | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 131 | Albastru patent V | 200 | (34) | numai conservele din fructe roşii | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 133 | Albastru strălucitor FCF | 200 | (34) | numai conservele din fructe roşii | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 140 | Clorofile, clorofiline | quantum satis | numai conservele din fructe roşii | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 141 | Complecşi de cupru ai clorofilelor şi clorofilinelor | quantum satis | numai conservele din fructe roşii | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 150a-d | Zaharuri şi melase caramelizate | quantum satis | numai conservele din fructe roşii | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160a | Caroteni | quantum satis | numai conservele din fructe roşii | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160c | Extract de ardei roşu, capsantină, capsorubină | quantum satis | numai conservele din fructe roşii | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 162 | Roşu sfeclă, betanină | quantum satis | numai conservele din fructe roşii | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 163 | Antocianine | quantum satis | numai conservele din fructe roşii | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-203 | Acid sorbic - sorbaţi | 1 000 | (1) (2) | numai fructele uscate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 50 | (3) | numai nucă de cocos uscată | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 50 | (3) | numai legumele albe, prelucrate, inclusiv leguminoasele | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 100 | (3) | numai ciupercile uscate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 150 | (3) | numai ghimber uscat | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 200 | (3) | numai roşii uscate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 400 | (3) | numai legume albe, uscate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 500 | (3) | numai fructe uscate şi fructe cu coajă lemnoasă în coajă, cu excepţia merelor, perelor, bananelor, caiselor, piersicilor, strugurilor, prunelor şi smochinelor uscate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 600 | (3) | numai mere şi pere uscate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 1 000 | (3) | numai banane uscate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 2 000 | (3) | numai caise, piersici, struguri, prune şi smochine uscate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 907 | Poli-1-decenă hidrogenată | 2 000 | numai fructe uscate ca agent de glazurare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2): Nivelul maxim este aplicabil sumei, iar nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(3): Nivelurile maxime sunt exprimate ca SO2 şi se referă la cantitatea totală, disponibilă din toate sursele, un conţinut de SO2 de nu mai mult de 10 mg/kg sau 10 mg/l nu este considerat a fi prezent. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(34): Maxim individual sau pentru o combinaţie de E 120, E 122, E 124, E 129, E 131, E 133. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
04.2.2. | Fructe şi legume în oţet, ulei sau saramură | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 101 | Riboflavine | quantum satis | numai conservele din fructe roşii | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 120 | Coşenilă, acid carminic, carmine | 200 | (34) | numai conservele din fructe roşii | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 122 | Azorubină, carmoizină | 200 | (34) | numai conservele din fructe roşii | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 124 | Ponceau 4R, roşu coşenilă A | 200 | (34) | numai conservele din fructe roşii | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 129 | Roşu Allura AG | 200 | (34) | numai conservele din fructe roşii | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 131 | Albastru patent V | 200 | (34) | numai conservele din fructe roşii | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 133 | Albastru briliant FCF | 200 | (34) | numai conservele din fructe roşii | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 140 | Clorofile, clorofiline | quantum satis | numai conservele din fructe roşii | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 141 | Complecşi de cupru ai clorofilelor şi clorofilinelor | quantum satis | numai conservele din fructe roşii | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 150a-d | Zaharuri şi melase caramelizate | quantum satis | numai conservele din fructe roşii | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160a | Caroteni | quantum satis | numai conservele din fructe roşii | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160c | Extract de ardei roşu, capsantină, capsorubină | quantum satis | numai conservele din fructe roşii | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 162 | Roşu sfeclă, betanină | quantum satis | numai conservele din fructe roşii | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 163 | Antocianine | quantum satis | numai conservele din fructe roşii | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 101 | Riboflavine | quantum satis | numai legumele (cu excepţia măslinelor) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 140 | Clorofile, clorofiline | quantum satis | numai legumele (cu excepţia măslinelor) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 141 | Complecşi de cupru ai clorofilelor şi clorofilinelor | quantum satis | numai legumele (cu excepţia măslinelor) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 150a-d | Zaharuri şi melase caramelizate | quantum satis | numai legumele (cu excepţia măslinelor) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160a | Caroteni | quantum satis | numai legumele (cu excepţia măslinelor) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 162 | Roşu sfeclă, betanină | quantum satis | numai legumele (cu excepţia măslinelor) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 163 | Antocianine | quantum satis | numai legumele (cu excepţia măslinelor) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-213 | Acid sorbic - sorbaţi; acid benzoic -benzoaţi | 2 000 | (1), (2) | numai legumele (cu excepţia măslinelor) | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-203 | Acid sorbic - sorbaţi | 1 000 | (1), (2) | numai măslinele şi preparatele pe bază de măsline | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 210-213 | Acid benzoic - benzoaţi | 500 | (1), (2) | numai măslinele şi preparatele pe bază de măsline | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-213 | Acid sorbic - sorbaţi; acid benzoic -benzoaţi | 1 000 | (1), (2) | numai măslinele şi preparatele pe bază de măsline | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 100 | (3) | cu excepţia măslinelor şi a ardeilor graşi galbeni în saramură | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 500 | (3) | numai ardeii graşi galbeni în saramură | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 579 | Gluconat feros | 150 | (56) | numai măsline închise la culoare din cauza oxidării | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 585 | Lactat feros | 150 | (56) | numai măsline închise la culoare din cauza oxidării | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 950 | Acesulfam K | 200 | numai conservele dulci-acrişoare din fructe şi legume | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 951 | Aspartam | 300 | numai conservele dulci-acrişoare din fructe şi legume | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 954 | Zaharină şi sărurile sale de Na, K şi Ca | 160 | (52) | numai conservele dulci-acrişoare din fructe şi legume | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 955 | Sucraloză | 180 | numai conservele dulci-acrişoare din fructe şi legume | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 959 | Neohesperidină DC | 100 | numai conservele dulci-acrişoare din fructe şi legume | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | 10 | numai conservele dulci-acrişoare din fructe şi legume | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 962 | Sare de aspartam-acesulfam | 200 | (11)a, (49), (50) | numai conservele dulci-acrişoare din fructe şi legume | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2): Nivelul maxim este aplicabil sumei, iar nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(3): Nivelurile maxime sunt exprimate ca SO2 şi se referă la cantitatea totală, disponibilă din toate sursele, un conţinut de SO2 de nu mai mult de 10 mg/kg sau 10 mg/l nu este considerat a fi prezent. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(11): Limitele sunt exprimate ca (a) echivalent acesulfam K sau (b) echivalent aspartam. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(34): Maxim individual sau pentru o combinaţie de E 120, E 122, E 124, E 129, E 131, E 133. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(49): Nivelurile maxime utilizabile sunt derivate din nivelurile maxime utilizabile pentru părţile sale constitutive, aspartam (E 951) şi acesulfam-K (E 950). | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(50): Nivelurile pentru E 951 şi pentru E 950 nu trebuie depăşite prin utilizarea sării de aspartam-acesulfam, fie singură, fie în combinaţie cu E 950 sau E 951. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(52): Nivelurile maxime utilizabile sunt exprimate în imidă liberă. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(56): Exprimată ca Fe. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
04.2.3. | Fructe şi legume conservate în cutii sau borcane | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 101 | Riboflavine | quantum satis | numai conservele din fructe roşii | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 120 | Coşenilă, acid carminic, carmine | 200 | (34) | numai conservele din fructe roşii | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 122 | Azorubină, carmoizină | 200 | (34) | numai conservele din fructe roşii | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 124 | Ponceau 4R, roşu coşenilă A | 200 | (34) | numai conservele din fructe roşii | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 129 | Roşu Allura AG | 200 | (34) | numai conservele din fructe roşii | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 131 | Albastru patent V | 200 | (34) | numai conservele din fructe roşii | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 133 | Albastru briliant FCF | 200 | (34) | numai conservele din fructe roşii | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 140 | Clorofile, clorofiline | quantum satis | numai conservele din fructe roşii | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 141 | Complecşi de cupru ai clorofilelor şi clorofilinelor | quantum satis | numai conservele din fructe roşii | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 150a-d | Zaharuri şi melase caramelizate | quantum satis | numai conservele din fructe roşii | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160a | Caroteni | quantum satis | numai conservele din fructe roşii | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160c | Extract de ardei roşu, capsantină, capsorubină | quantum satis | numai conservele din fructe roşii | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 162 | Roşu sfeclă, betanină | quantum satis | numai legumele (cu excepţia măslinelor) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 163 | Antocianine | quantum satis | numai conservele din fructe roşii | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 102 | Tartrazină | 100 | numai pastă de mazăre şi mazăre de grădină prelucrate (conservate în cutii) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 133 | Albastru briliant FCF | 20 | numai pastă de mazăre şi mazăre de grădină prelucrate (conservate în cutii) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 142 | Verde S | 10 | numai pastă de mazăre şi mazăre de grădină prelucrate (conservate în cutii) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 127 | Eritrozină | 200 | numai cireşe pentru cocktail şi cireşe confiate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 127 | Eritrozină | 150 | numai cireşe biggareaux în sirop şi în cocktailuri | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 50 | (3) | numai legume albe, inclusiv leguminoase | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 250 | (3) | numai lămâi feliate conservate în borcane | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 100 | (3) | numai cireşe albe conservate în borcane; porumb dulce ambalat în vid | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 260 | Acid acetic | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 261 | Acetat de potasiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 262 | Acetaţi de sodiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 263 | Acetat de calciu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 270 | Acid lactic | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 296 | Acid malic | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 300 | Acid ascorbic | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 301 | Ascorbat de sodiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 302 | Ascorbat de calciu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 325 | Lactat de sodiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 326 | Lactat de potasiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 327 | Lactat de calciu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 330 | Acid citric | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 331 | Citraţi de sodiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 332 | Citraţi de potasiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 333 | Citraţi de calciu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 334 | Acid tartric (L(+)-) | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 335 | Tartraţi de sodiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 336 | Tartraţi de potasiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 337 | Tartrat de sodiu şi potasiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 385 | Etilendiaminotetraacetat de calciu disodic (calciu disodic EDTA) | 250 | numai leguminoase, legume, ciuperci şi anghinare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 410 | Gumă de carruba | quantum satis | numai castane în lichid | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 412 | Gumă de guar | quantum satis | numai castane în lichid | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 415 | Gumă de xantan | quantum satis | numai castane în lichid | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 509 | Clorură de calciu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 512 | Clorură stanoasă | 25 | (55) | numai sparanghel alb | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 575 | Glucono-delta-lactonă | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 579 | Gluconat feros | 150 | (56) | numai măsline înegrite prin oxidare | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 585 | Lactat feros | 150 | (56) | numai măsline înegrite prin oxidare | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 900 | Dimetilpolisiloxan | 10 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 950 | Acesulfam K | 350 | numai fructele cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 951 | Aspartam | 1 000 | numai fructele cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 952 | Acid ciclamic şi sărurile sale de Na şi Ca | 1 000 | (51) | numai fructele cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 954 | Zaharină şi sărurile sale de Na, K şi Ca | 200 | (52) | numai fructele cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 955 | Sucraloză | 400 | numai fructele cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 959 | Neohesperidină DC | 50 | numai fructele cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | 32 | numai fructele cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 962 | Sare de aspartam-acesulfam | 350 | (11)a, (49), (50) | numai fructele cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(3): Nivelurile maxime sunt exprimate ca SO2 şi se referă la cantitatea totală, disponibilă din toate sursele, un conţinut de SO2 de nu mai mult de 10 mg/kg sau 10 mg/l nu este considerat a fi prezent. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(11): Limitele sunt exprimate ca (a) echivalent acesulfam K sau (b) echivalent aspartam. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(34): Maxim individual sau pentru o combinaţie de E 120, E 122, E 124, E 129, E 131, E 133. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(49): Nivelurile maxime utilizabile sunt derivate din nivelurile maxime utilizabile pentru părţile sale constitutive, aspartam (E 951) şi acesulfam-K (E 950). | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(50): Nivelurile pentru E 951 şi pentru E 950 nu trebuie depăşite prin utilizarea sării de aspartam-acesulfam, fie singură, fie în combinaţie cu E 950 sau E 951. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(51): Nivelurile maxime utilizabile sunt exprimate în acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(52): Nivelurile maxime utilizabile sunt exprimate în imidă liberă. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(55): Exprimate ca Sn. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(56): Exprimate ca Fe. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
04.2.4. | Preparate din fructe şi legume, cu excepţia produselor de la punctul 5.4 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
04.2.4.1. | Preparate din fructe şi legume, cu excepţia compoturilor | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul II | Coloranţi autorizaţi quantum satis | quantum satis | numai mostarda di frutta | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 200 | numai mostarda di frutta | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul IV | Polioli | quantum satis | numai cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr, cu excepţia celor destinate fabricării de băuturi pe bază de suc de fructe | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 101 | Riboflavine | quantum satis | numai conservele din fructe roşii | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 120 | Coşenilă, acid carminic, carmine | 200 | (34) | numai conservele din fructe roşii | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 122 | Azorubină, carmoizină | 200 | (34) | numai conservele din fructe roşii | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 124 | Ponceau 4R, roşu coşenilă A | 200 | (34) | numai conservele din fructe roşii | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 129 | Roşu Allura AG | 200 | (34) | numai conservele din fructe roşii | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 131 | Albastru patent V | 200 | (34) | numai conservele din fructe roşii | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 133 | Albastru briliant FCF | 200 | (34) | numai conservele din fructe roşii | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 140 | Clorofile, clorofiline | quantum satis | numai conservele din fructe roşii | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 141 | Complecşi de cupru ai clorofilelor şi clorofilinelor: | quantum satis | numai conservele din fructe roşii | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 150a-d | Zaharuri şi melase caramelizate | quantum satis | numai conservele din fructe roşii | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160a | Caroteni | quantum satis | numai conservele din fructe roşii | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160c | Extract de ardei roşu, capsantină, capsorubină | quantum satis | numai conservele din fructe roşii | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 162 | Roşu sfeclă, betanină | quantum satis | numai legumele (cu excepţia măslinelor) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 163 | Antocianine | quantum satis | numai conservele din fructe roşii | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-203 | Acid sorbic - sorbaţi | 1 000 | (1), (2) | numai preparatele din fructe şi legume, inclusiv preparatele pe bază de alge marine, sosurile pe bază de fructe, aspicul, cu excepţia piureurilor, a spumelor, a compoturilor, a salatelor şi a produselor similare, conservate în cutii sau borcane | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 210-213 | Acid benzoic - benzoaţi | 500 | (1), (2) | numai preparate din alge, măsline şi preparate pe bază de măsline | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 210-213 | Acid benzoic - benzoaţi | 2 000 | (1), (2) | numai sfeclă roşie preparată termic | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-213 | Acid sorbic - sorbaţi; acid benzoic -benzoaţi | 1 000 | (1), (2) | numai preparate pe bază de măsline | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 50 | (3) | numai legume albe şi ciuperci prelucrate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 100 | (3) | numai fructe uscate rehidratate şi litchi, mostarda di frutta | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 300 | (3) | numai pastă de ceapă, usturoi şi ceapă eşalotă | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 800 | (3) | numai pastă de hrean | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 800 | (3) | numai extract de fructe sub formă de jeleu, pectină lichidă pentru vânzare către consumatorul final | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic - fosfaţi - di-, tri- şi polifosfaţi | 800 | (1), (4) | numai preparate din fructe | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic - fosfaţi - di-, tri- şi polifosfaţi | 4 000 | (1), (4) | numai glazuri pentru produse din legume | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 405 | Alginat de propan-1, 2-diol | 5 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 481-482 | Stearoil-2-lactilaţi | 2 000 | (1) | numai mostarda di frutta | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 950 | Acesulfam K | 350 | numai cu valoare energetică redusă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 951 | Aspartam | 1 000 | numai cu valoare energetică redusă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 952 | Acid ciclamic şi sărurile sale de Na şi Ca | 250 | (51) | numai cu valoare energetică redusă | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 954 | Zaharină şi sărurile sale de Na, K şi Ca | 200 | (52) | numai cu valoare energetică redusă | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 955 | Sucraloză | 400 | numai cu valoare energetică redusă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 959 | Neohesperidină DC | 50 | numai cu valoare energetică redusă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | 32 | numai cu valoare energetică redusă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 962 | Sare de aspartam-acesulfam | 350 | (11)a, (49), (50) | numai cu valoare energetică redusă | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2): Nivelul maxim este aplicabil sumei, iar nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(3): Nivelurile maxime sunt exprimate ca SO2 şi se referă la cantitatea totală, disponibilă din toate sursele, un conţinut de SO2 de nu mai mult de 10 mg/kg sau 10 mg/l nu este considerat a fi prezent. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(11): Limitele sunt exprimate ca (a) echivalent acesulfam K sau (b) aspartam echivalent. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(34): Maxim individual sau pentru o combinaţie de E 120, E 122, E 124, E 129, E 131, E 133. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(49): Nivelurile maxime utilizabile sunt derivate din nivelurile maxime utilizabile pentru părţile sale constitutive, aspartam (E 951) şi acesulfam-K (E 950). | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(50): Nivelurile pentru E 951 şi pentru E 950 nu trebuie depăşite prin utilizarea sării de aspartam-acesulfam, fie singură, fie în combinaţie cu E 950 sau E 951. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(51): Nivelurile maxime utilizabile sunt exprimate în acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(52): Nivelurile maxime utilizabile sunt exprimate în imidă liberă. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
04.2.4.2. | Compoturi, cu excepţia produselor de la categoria 16 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 300 | Acid ascorbic | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 301 | Ascorbat de sodiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 302 | Ascorbat de calciu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 330 | Acid citric | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 331 | Citraţi de sodiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 332 | Citraţi de potasiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 333 | Citraţi de calciu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 440 | Pectine | quantum satis | numai compot de fructe, altul decât de mere | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 509 | Clorură de calciu | quantum satis | numai compot de fructe, altul decât de mere | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
04.2.5. | Gemuri, jeleuri, marmelade şi alte produse similare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
04.2.5.1. | Gemuri extra şi jeleu extra, astfel cum sunt definite în Directiva 2001/113/CE | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul IV | Polioli | quantum satis | numai gemuri, jeleuri, marmelade cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-213 | Acid sorbic - sorbaţi; acid benzoic -benzoaţi | 1 000 | (1) (2) | numai produse cu un conţinut scăzut de zahăr şi produse similare cu o valoare calorică redusă sau fără zahăr, mermeladas | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 210-213 | Acid benzoic - benzoaţi | 500 | (1) (2) | numai produse cu un conţinut scăzut de zahăr şi produse similare cu o valoare energetică redusă sau fără zahăr, mermeladas | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 100 | (3) | numai gemuri, jeleuri şi marmelades produse din fructe sulfitate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 270 | Acid lactic | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 296 | Acid malic | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 300 | Acid ascorbic | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 327 | Lactat de calciu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 330 | Acid citric | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 331 | Citraţi de sodiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 333 | Citraţi de calciu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 334 | Acid tartric (L(+)-) | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 335 | Tartraţi de sodiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 350 | Malaţi de sodiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 440 | Pectine | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 471 | Monogliceride şi digliceride ale acizilor graşi | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 950 | Acesulfam K | 1 000 | numai gemuri, jeleuri şi marmelade cu valoare energetică redusă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 951 | Aspartam | 1 000 | numai gemuri, jeleuri şi marmelade cu valoare energetică redusă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 952 | Acid ciclamic şi sărurile sale de Na şi Ca | 1 000 | numai gemuri, jeleuri şi marmelade cu valoare energetică redusă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 954 | Zaharină şi sărurile sale de Na, K şi Ca | 200 | (51) | numai gemuri, jeleuri şi marmelade cu valoare energetică redusă | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 955 | Sucraloză | 400 | (52) | numai gemuri, jeleuri şi marmelade cu valoare energetică redusă | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 959 | Neohesperidină DC | 50 | numai gemuri, jeleuri şi marmelade cu valoare energetică redusă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | 32 | numai gemuri, jeleuri şi marmelade cu valoare energetică redusă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | 2 | numai gemuri, jeleuri şi marmelade cu valoare energetică redusă, ca potenţiator de aromă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 962 | Sare de aspartam-acesulfam | 1 000 | (11)b, (49), (50) | numai gemuri, jeleuri şi marmelade cu valoare energetică redusă | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2): Nivelul maxim este aplicabil sumei, iar nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(11): Limitele sunt exprimate ca (a) echivalent acesulfam K sau (b) echivalent aspartam. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(49): Nivelurile maxime utilizabile sunt derivate din nivelurile maxime utilizabile pentru părţile sale constitutive, aspartam (E 951) şi acesulfam-K (E 950). | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(50): Nivelurile pentru E 951 şi pentru E 950 nu trebuie depăşite prin utilizarea sării de aspartam-acesulfam, fie singură, fie în combinaţie cu E 950 sau E 951. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(51): Nivelurile maxime utilizabile sunt exprimate în acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(52): Nivelurile maxime utilizabile sunt exprimate în imidă liberă. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
04.2.5.2. | Gemuri, jeleuri şi marmelade şi piure de castane îndulcit, astfel cum sunt definite în Directiva 2001/113/CE | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul IV | Polioli | quantum satis | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 100 | Curcumină | quantum satis | cu excepţia piureului de castane | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 104 | Galben de chinolină | 100 | (31) | cu excepţia piureului de castane | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 110 | Galben Sunset (sunset yellow) FCF/galben portocaliu S | 100 | (31) | cu excepţia piureului de castane | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 120 | Coşenilă, acid carminic, carmine | 100 | (31) | cu excepţia piureului de castane | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 124 | Ponceau 4R, roşu coşenilă A | 100 | (31) | cu excepţia piureului de castane | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 140 | Clorofile, clorofiline | quantum satis | cu excepţia piureului de castane | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 141 | Complecşi de cupru ai clorofilelor şi clorofilinelor: | quantum satis | cu excepţia piureului de castane | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 142 | Verde S | 100 | (31) | cu excepţia piureului de castane | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 150a-d | Zaharuri şi melase caramelizate | quantum satis | cu excepţia piureului de castane | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160a | Caroteni | quantum satis | cu excepţia piureului de castane | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160c | Extract de ardei roşu, capsantină, capsorubină | quantum satis | cu excepţia piureului de castane | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160d | Licopen | 10 | (31) | cu excepţia piureului de castane | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 161b | Luteină | 100 | (31) | cu excepţia piureului de castane | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 162 | Roşu sfeclă, betanină | quantum satis | cu excepţia piureului de castane | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 163 | Antocianine | quantum satis | cu excepţia piureului de castane | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-213 | Acid sorbic - sorbaţi; acid benzoic -benzoaţi | 1 000 | (1), (2) | numai produse tartinabile cu un conţinut scăzut de zahăr şi produse similare cu o valoare calorică redusă sau fără zahăr, mermeladas | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 210-213 | Acid benzoic - benzoaţi | 500 | (1), (2) | numai produse cu un conţinut scăzut de zahăr şi produse similare cu o valoare calorică redusă sau fără zahăr; mermeladas | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 50 | (3) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 100 | (3) | numai gemuri, jeleuri şi marmelade produse din fructe sulfitate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 270 | Acid lactic | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 296 | Acid malic | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 300 | Acid ascorbic | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 327 | Lactat de calciu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 330 | Acid citric | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 331 | Citraţi de sodiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 333 | Citraţi de calciu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 334 | Acid tartric (L(+)-) | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 335 | Tartraţi de sodiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 350 | Malaţi de sodiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 400-404 | Acid alginic - alginaţi | 10 000 | (32) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 406 | Agar | 10 000 | (32) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 407 | Caragenan | 10 000 | (32) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 410 | Gumă de carruba | 10 000 | (32) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 412 | Gumă de guar | 10 000 | (32) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 415 | Gumă de xantan | 10 000 | (32) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 418 | Gumă Gellan | 10 000 | (32) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 440 | Pectine | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 471 | Monogliceride şi digliceride ale acizilor graşi | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 493 | Monolaurat de sorbitan | 25 | numai marmelade tip jeleu | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 509 | Clorură de calciu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 524 | Hidroxid de sodiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 900 | Dimetilpolisiloxan | 10 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 950 | Acesulfam K | 1 000 | numai gemuri, jeleuri şi marmelade cu valoare energetică redusă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 951 | Aspartam | 1 000 | numai gemuri, jeleuri şi marmelade cu valoare energetică redusă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 952 | Acid ciclamic şi sărurile sale de Na şi Ca | 1 000 | (51) | numai gemuri, jeleuri şi marmelade cu valoare energetică redusă | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 954 | Zaharină şi sărurile sale de Na, K şi Ca | 200 | (52) | numai gemuri, jeleuri şi marmelade cu valoare energetică redusă | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 955 | Sucraloză | 400 | numai gemuri, jeleuri şi marmelade cu valoare energetică redusă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 959 | Neohesperidină DC | 50 | numai gemuri, jeleuri şi marmelade cu valoare energetică redusă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 959 | Neohesperidină DC | 5 | numai jeleuri de fructe ca potenţiator de aromă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | 32 | numai gemuri, jeleuri şi marmelade cu valoare energetică redusă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | 2 | numai gemuri, jeleuri şi marmelade cu valoare energetică redusă, ca potenţiator de aromă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 962 | Sare de aspartam-acesulfam | 1 000 | (11)b (49) (50) | numai gemuri, jeleuri şi marmelade cu valoare energetică redusă | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2): Nivelul maxim este aplicabil sumei, iar nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(11): Limitele sunt exprimate ca (a) echivalent acesulfam K sau (b) echivalent aspartam. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(49): Nivelurile maxime utilizabile sunt derivate din nivelurile maxime utilizabile pentru părţile sale constitutive, aspartam (E 951) şi acesulfam-K (E 950). | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(50): Nivelurile pentru E 951 şi pentru E 950 nu trebuie depăşite prin utilizarea sării de aspartam-acesulfam, fie singură, fie în combinaţie cu E 950 sau E 951. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(51): Nivelurile maxime utilizabile sunt exprimate în acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(52): Nivelurile maxime utilizabile sunt exprimate în imidă liberă. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(31): Maxim individual sau în combinaţie cu E 104, E 110, E 120, E 124, E 142, E 160d şi E 161b. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(32): Maxim individual sau în combinaţie cu E 400-404, E 406, E 407, E 410, E 412, E 415 şi E 418. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
04.2.5.3. | Alte paste tartinabile similare din fructe sau legume | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul II | Coloranţi autorizaţi quantum satis | cu excepţia creme de pruneaux | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul IV | Polioli | quantum satis | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 100 | Curcumină | quantum satis | cu excepţia creme de pruneaux | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 104 | Galben de chinolină | 100 | (31) | cu excepţia creme de pruneaux | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 110 | Galben Sunset (sunset yellow) FCF/galben portocaliu S | 100 | (31) | cu excepţia creme de pruneaux | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 120 | Coşenilă, acid carminic, carmine | 100 | (31) | cu excepţia creme de pruneaux | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 124 | Ponceau 4R, roşu coşenilă A | 100 | (31) | cu excepţia creme de pruneaux | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 142 | Verde S | 100 | (31) | cu excepţia creme de pruneaux | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160d | Licopen | 10 | (31) | cu excepţia creme de pruneaux | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 161b | Luteină | 100 | (31) | cu excepţia creme de pruneaux | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-213 | Acid sorbic - sorbaţi; acid benzoic -benzoaţi | 1 000 | (1), (2) | alte paste tartinabile pe bază de fructe, mermeladas | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-213 | Acid sorbic - sorbaţi; acid benzoic -benzoaţi | 1 500 | (1), (2) | numai marmelada | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 210-213 | Acid benzoic - benzoaţi | 500 | (1), (2) | alte paste tartinabile pe bază de fructe, mermeladas | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 210-213 | Acid benzoic - benzoaţi | 1 000 | (1), (2) | numai dulce de membrillo | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 50 | (3) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 270 | Acid lactic | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 296 | Acid malic | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 300 | Acid ascorbic | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 327 | Lactat de calciu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 330 | Acid citric | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 331 | Citraţi de sodiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 333 | Citraţi de calciu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 334 | Acid tartric (L(+)-) | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 335 | Tartraţi de sodiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 350 | Malaţi de sodiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 400-404 | Acid alginic - alginaţi | 10 000 | (32) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 406 | Agar | 10 000 | (32) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 407 | Caragenan | 10 000 | (32) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 410 | Gumă de carruba | 10 000 | (32) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 412 | Gumă de guar | 10 000 | (32) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 415 | Gumă de xantan | 10 000 | (32) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 418 | Gumă Gellan | 10 000 | (32) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 440 | Pectine | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 471 | Monogliceride şi digliceride ale acizilor graşi | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 509 | Clorură de calciu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 524 | Hidroxid de sodiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 900 | Dimetilpolisiloxan | 10 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 950 | Acesulfam K | 1 000 | numai paste tartinabile pe bază de fructe uscate, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 951 | Aspartam | 1 000 | numai paste tartinabile pe bază de fructe uscate, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 952 | Acid ciclamic şi sărurile sale de Na şi Ca | 500 | (51) | numai paste tartinabile pe bază de fructe uscate, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 954 | Zaharină şi sărurile sale de Na, K şi Ca | 200 | (52) | numai paste tartinabile pe bază de fructe uscate, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 955 | Sucraloză | 400 | numai paste tartinabile pe bază de fructe uscate, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 959 | Neohesperidină DC | 50 | numai paste tartinabile pe bază de fructe uscate, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | 32 | numai paste tartinabile pe bază de fructe uscate, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 962 | Sare de aspartam-acesulfam | 1 000 | (11)b, (49), (50) | numai paste tartinabile pe bază de fructe uscate, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2): Nivelul maxim este aplicabil sumei, iar nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(3): Nivelurile maxime sunt exprimate ca SO2 şi se referă la cantitatea totală, disponibilă din toate sursele, un conţinut de SO2 de nu mai mult de 10 mg/kg sau 10 mg/l nu este considerat a fi prezent. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(11): Limitele sunt exprimate ca (a) echivalent acesulfam K sau (b) aspartam echivalent. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(49): Nivelurile maxime utilizabile sunt derivate din nivelurile maxime utilizabile pentru părţile sale constitutive, aspartam (E 951) şi acesulfam-K (E 950). | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(50): Nivelurile pentru E 951 şi pentru E 950 nu trebuie depăşite prin utilizarea sării de aspartam-acesulfam, fie singură, fie în combinaţie cu E 950 sau E 951. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(51): Nivelurile maxime utilizabile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(52): Nivelurile maxime utilizabile sunt exprimate în imidă liberă. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(31): Maxim individual sau în combinaţie cu E 104, E 110, E 120, E 124, E 142, E 160d şi E 161b. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(32): Maxim individual sau în combinaţie cu E 400-404, E 406, E 407, E 410, E 412, E 415 şi E 418. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
04.2.5.4. | Unt de fructe cu coajă lemonoasă şi produse tartinabile din fructe cu coajă lemnoasă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 310-320 | Galaţi, TBHQ şi BHA | 200 | (1), (41) | numai fructe cu coajă lemnoasă prelucrate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic - fosfaţi - di-, tri- şi polifosfaţi | 5 000 | (1), (4) | numai grăsimi tartinabile, cu excepţia untului | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 392 | Extracte de rozmarin | 200 | (41), (46) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(41): Exprimat în raport cu substanţa grasă. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(46): Ca sumă de carnosol şi acid carnosic. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
04.2.6. | Produse din cartofi prelucraţi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 100 | Curcumină | quantum satis | numai granule şi fulgi de cartofi uscaţi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-203 | Acid sorbic - sorbaţi | 2 000 | (1), (2) | numai pastă de cartofi şi felii de cartofi preprăjite | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 400 | (3) | numai produse din cartofi deshidrataţi | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 100 | (3) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 310-320 | Galaţi, TBHQ şi BHA | 25 | (1) | numai cartofi deshidrataţi | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic - fosfaţi - di-, tri- şi polifosfaţi | 5 000 | (1), (4) | inclusiv cartofi preprăjiţi refrigeraţi şi congelaţi | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 392 | Extracte de rozmarin | 200 | (46) | numai produse din cartofi deshidrataţi | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 426 | Hemiceluloză de soia | 10 000 | numai produse preambalate din cartofi prelucraţi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2): Nivelul maxim este aplicabil sumei, iar nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(3): Nivelurile maxime sunt exprimate ca SO2 şi se referă la cantitatea totală, disponibilă din toate sursele, un conţinut de SO2 de nu mai mult de 10 mg/kg sau 10 mg/l nu este considerat a fi prezent. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(46): Ca sumă de carnosol şi acid carnosic. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
05. | Produse de cofetărie | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
05.1. | Produse din cacao şi ciocolată, astfel cum sunt reglementate în Directiva 2000/36/CE | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul IV | Polioli | quantum satis | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 170 | Carbonat de calciu | 70 000 | (*) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 322 | Lecitine | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 330 | Acid citric | 5 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 334 | Acid tartric (L(+)-) | 5 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 414 | Gumă arabică (gumă de acacia) | quantum satis | numai ca agent de glazurare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 422 | Glicerol | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 440 | Pectine | quantum satis | numai ca agent de glazurare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 442 | Fosfatide de amoniu | 10 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 471 | Monogliceride şi digliceride ale acizilor graşi | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 472c | Esteri ai acidului citric cu mono- şi digliceridele acizilor graşi | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 476 | Poliricinoleat de poliglicerină | 5 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 492 | Tristearat de sorbitan | 10 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 500-504 | Carbonaţi | 70 000 | (*) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 524-528 | Hidroxizi | 70 000 | (*) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 530 | Oxid de magneziu | 70 000 | (*) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 901 | Ceară de albine, albă şi galbenă | quantum satis | numai ca agent de glazurare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 902 | Ceară candelilla | quantum satis | numai ca agent de glazurare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 903 | Ceară de Carnauba | 500 | numai ca agent de glazurare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 904 | Şelac | quantum satis | numai ca agent de glazurare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 950 | Acesulfam K | 500 | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 951 | Aspartam | 2 000 | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 954 | Zaharină şi sărurile sale de Na, K şi Ca | 500 | (52) | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 955 | Sucraloză | 800 | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 957 | Taumatină | 50 | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 959 | Neohesperidină DC | 100 | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | 65 | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 962 | Sare de aspartam-acesulfam | 500 | (11)a, (49), (50) | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(*) E 170, E 500-504, E 524-528 şi E 530: 7 % în substanţă uscată, fără grăsime, exprimată în carbonaţi de potasiu. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(11): Limitele sunt exprimate ca (a) echivalent acesulfam K sau (b) echivalent aspartam. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(49): Nivelurile maxime utilizabile sunt derivate din nivelurile maxime utilizabile pentru părţile sale constitutive, aspartam (E 951) şi acesulfam-K (E 950). | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(50): Nivelurile pentru E 951 şi pentru E 950 nu trebuie depăşite prin utilizarea sării de aspartam-acesulfam, fie singură, fie în combinaţie cu E 950 sau E 951. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(52): Nivelurile maxime utilizabile sunt exprimate în imidă liberă. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
05.2. | Alte produse de cofetărie, inclusiv dropsuri pentru împrospătarea respiraţiei | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | Substanţele cu numerele E 400, E 401, E 402, E 403, E 404, E 406, E 407, E 407a, E 410, E 412, E 413, E 414, E 415, E 417, E 418 şi E 440 nu se pot utiliza în mini jeleuri, definite, în sensul prezentei directive, ca jeleuri de cofetărie de consistenţă fermă, conţinute în minicupe sau minicapsule semirigide, destinate a fi ingerate într-o singură înghiţitură prin exercitarea presiunii pe minicupe sau minicapsule pentru a proiecta produsul de cofetărie în gură; substanţele E 410, E 412, E 415 şi E 417 nu se pot folosi pentru a produce alimente deshidratate, care se rehidratează în momentul consumului.E 425 nu poate fi utilizat în jeleuri de cofetărie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul II | Coloranţi autorizaţi quantum satis | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 300 | (25) | cu excepţia fructelor şi legumelor confiate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 200 | numai fructe şi legume confiate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul IV | Polioli | quantum satis | numai fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul IV | Polioli | quantum satis | numai produse de cofetărie pe bază de amidon, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul IV | Polioli | quantum satis | numai paste tartinabile pe bază de cacao sau de fructe uscate, pe bază de lapte sau grăsime, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul IV | Polioli | quantum satis | numai produse de cofetărie pe bază de cacao sau de fructe uscate, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul IV | Polioli | quantum satis | numai pentru fructe zaharisite, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160d | Licopen | 30 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 173 | Aluminiu | quantum satis | numai stratul exterior al produselor zaharoase pentru decorarea prăjiturilor şi a produselor de patiserie | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 174 | Argint | quantum satis | numai stratul exterior al produselor de cofetărie | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 175 | Aur | quantum satis | numai stratul exterior al produselor de cofetărie | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-219 | Acid sorbic - sorbaţi; acid benzoic -benzoaţi; p-hidroxibenzoaţi | 1 500 | (1), (2), (5) | cu excepţia fructelor şi legumelor confiate, cristalizate sau glasate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-213 | Acid sorbic - sorbaţi; acid benzoic -benzoaţi | 1 000 | (1), (2) | numai fructe şi legume confiate, cristalizate sau glasate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 100 | (3) | numai fructe, legume, angelica şi coajă de citrice confiate, cristalizate sau glasate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 50 | (3) | numai produse de cofetărie pe bază de sirop de glucoză (transfer numai de la sirop de glucoză) | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 297 | Acid fumaric | 1 000 | numai produse zaharoase de cofetărie | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic - fosfaţi - di-, tri- şi polifosfaţi | 5 000 | (1), (4) | numai produse zaharoase de cofetărie, cu excepţia fructelor confiate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic - fosfaţi - di,- tri- şi polifosfaţi | 800 | (1), (4) | numai fructe confiate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 405 | Alginat de propan-1, 2-diol | 1 500 | numai produse zaharoase de cofetărie | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 426 | Hemiceluloză de soia | 10 000 | numai jeleuri de cofetărie, cu excepţia minijeleurilor | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 432-436 | Polisorbaţi | 1 000 | (1) | numai produse zaharoase | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 442 | Fosfatide de amoniu | 10 000 | numai produse de cofetărie pe bază de cacao | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 459 | Beta-ciclodextrină | quantum satis | numai produse alimentare sub formă de tablete şi de tablete filmate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 473-474 | Esteri ai zaharozei cu acizi graşi -sucrogliceride | 5 000 | numai produse zaharoase | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 475 | Esteri poliglicerici ai acizilor graşi | 2 000 | numai produse zaharoase de cofetărie | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 476 | Poliricinoleat de poliglicerină | 5 000 | numai produse de cofetărie pe bază de cacao | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 477 | Esteri ai propan-1,2-diolului cu acizii graşi | 5 000 | numai produse zaharoase de cofetărie | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 481-482 | Stearoil-2-lactilaţi | 5 000 | (1) | numai produse zaharoase de cofetărie | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 491-495 | Esteri de sorbitan | 5 000 | (1) | numai produse zaharoase de cofetărie | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 492 | Tristearat de sorbitan | 10 000 | numai produse de cofetărie pe bază de cacao | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 520-523 | Sulfaţi de aluminiu | 200 | (1), (38) | numai fructe şi legume confiate, cristalizate sau glasate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 551-559 | Dioxid de siliciu - silicaţi | quantum satis | (1) | numai tratament de suprafaţă | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 900 | Dimetilpolisiloxan | 10 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 901 | Ceară de albine, albă şi galbenă | quantum satis | numai ca agent de glazurare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 902 | Ceară candelilla | quantum satis | numai ca agent de glazurare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 903 | Ceară de Carnauba | 500 | numai ca agent de glazurare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 904 | Şelac | quantum satis | numai ca agent de glazurare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 905 | Ceară microcristalină | quantum satis | numai tratament de suprafaţă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 907 | Poli-1-decenă hidrogenată | 2 000 | numai ca agent de glazurare pentru produsele zaharoase | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 950 | Acesulfam K | 500 | numai produse pe bază de cacao sau fructe uscate, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 951 | Aspartam | 2 000 | numai produse pe bază de cacao sau fructe uscate, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 954 | Zaharină şi sărurile sale de Na, K şi Ca | 500 | numai produse pe bază de cacao sau fructe uscate, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 955 | Sucraloză | 800 | numai produse pe bază de cacao sau fructe uscate, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 957 | Taumatină | 50 | numai produse pe bază de cacao sau fructe uscate, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 959 | Neohesperidină DC | 100 | numai produse pe bază de cacao sau fructe uscate, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | 65 | numai produse pe bază de cacao sau fructe uscate, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 962 | Sare de aspartam-acesulfam | 500 | (11)a | numai produse pe bază de cacao sau fructe uscate, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 950 | Acesulfam K | 500 | numai produse de cofetărie sub formă de tablete cu valoare energetică redusă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 955 | Sucraloză | 200 | numai produse de cofetărie sub formă de tablete cu valoare energetică redusă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotame | 15 | numai produse de cofetărie sub formă de tablete cu valoare energetică redusă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 950 | Acesulfam K | 1 000 | numai produse tartinabile pe bază de cacao, lapte, fructe uscate sau grăsime, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 951 | Aspartam | 1 000 | numai produse tartinabile pe bază de cacao, lapte, fructe uscate sau grăsime, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 952 | Acid ciclamic şi sărurile sale de Na şi Ca | 500 | (51) | numai produse tartinabile pe bază de cacao, lapte, fructe uscate sau grăsime, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 954 | Zaharină şi sărurile sale de Na, K şi Ca | 200 | (52) | numai produse tartinabile pe bază de cacao, lapte, fructe uscate sau grăsime, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 955 | Sucraloză | 400 | numai produse tartinabile pe bază de cacao, lapte, fructe uscate sau grăsime, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 959 | Neohesperidină DC | 50 | numai produse tartinabile pe bază de cacao, lapte, fructe uscate sau grăsime, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | 32 | numai produse tartinabile pe bază de cacao, lapte, fructe uscate sau grăsime, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 962 | Sare de aspartam-acesulfam | 1 000 | (11)b, (49), (50) | numai produse tartinabile pe bază de cacao, lapte, fructe uscate sau grăsime, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 950 | Acesulfam K | 1 000 | numai produse de cofetărie pe bază de amidon, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 951 | Aspartam | 2 000 | numai produse de cofetărie pe bază de amidon, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 954 | Zaharină şi sărurile sale de Na, K şi Ca | 300 | (52) | numai produse de cofetărie pe bază de amidon, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 955 | Sucraloză | 1 000 | numai produse de cofetărie pe bază de amidon, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 959 | Neohesperidină DC | 150 | numai produse de cofetărie pe bază de amidon, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | 65 | numai produse de cofetărie pe bază de amidon, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | 2 | numai produse de cofetărie pe bază de amidon, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr, ca potenţiator de aromă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 962 | Sare de aspartam-acesulfam | 1 000 | (11)a, (49), (50) | numai produse de cofetărie pe bază de amidon, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 950 | Acesulfam K | 500 | numai produse de cofetărie fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 951 | Aspartam | 1 000 | numai produse de cofetărie fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 954 | Zaharină şi sărurile sale de Na, K şi Ca | 500 | (52) | numai produse de cofetărie fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 955 | Sucraloză | 1 000 | numai produse de cofetărie fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 957 | Taumatină | 50 | numai produse de cofetărie fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 959 | Neohesperidină DC | 100 | numai produse de cofetărie fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotame | 32 | numai produse de cofetărie fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 962 | Sare de aspartam-acesulfam | 500 | (11)a, (49), (50) | numai produse de cofetărie fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 950 | Acesulfam K | 2 500 | numai dropsuri pentru împrospătarea respiraţiei, fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 951 | Aspartam | 6 000 | numai dropsuri pentru împrospătarea respiraţiei, fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 954 | Zaharină şi sărurile sale de Na, K şi Ca | 3 000 | (52) | numai dropsuri pentru împrospătarea respiraţiei, fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 955 | Sucraloză | 2 400 | numai dropsuri pentru împrospătarea respiraţiei, fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 959 | Neohesperidină DC | 400 | numai dropsuri pentru împrospătarea respiraţiei, fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | 200 | numai dropsuri pentru împrospătarea respiraţiei, fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | 3 | numai dropsuri pentru împrospătarea respiraţiei şi pastile pentru gât puternic aromatizate fără adaos de zahăr, ca potenţiator de aromă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 962 | Sare de aspartam-acesulfam | 2 500 | (11)a, (49), (50) | numai dropsuri pentru împrospătarea respiraţiei, fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 951 | Aspartam | 2 000 | numai pastile pentru gât pentru împrospătarea respiraţiei puternic aromatizate, fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 955 | Sucraloză | 1 000 | numai pastile pentru gât pentru împrospătarea respiraţiei puternic aromatizate, fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | 65 | numai pastile pentru gât pentru împrospătarea respiraţiei puternic aromatizate, fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1204 | Pululan | quantum satis | numai dropsuri pentru împrospătarea respiraţiei sub formă de foiţe | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2): Nivelul maxim este aplicabil sumei, iar nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(3): Nivelurile maxime sunt exprimate ca SO2 şi se referă la cantitatea totală, disponibilă din toate sursele, un conţinut de SO2 de nu mai mult de 10 mg/kg sau 10 mg/l nu este considerat a fi prezent. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelulmaxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(5): E 214-219: p-hidroxibenzoaţi (PHB), maxim 300 mg/kg. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(11): Limitele sunt exprimate ca (a) echivalent acesulfam K sau (b) aspartam echivalent. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(49): Nivelurile maxime utilizabile sunt derivate din nivelurile maxime utilizabile pentru părţile sale constitutive, aspartam (E 951) şi acesulfam-K (E 950). | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(50): Nivelurile pentru E 951 şi pentru E 950 nu trebuie depăşite prin utilizarea sării de aspartam-acesulfam, fie singură, fie în combinaţie cu E 950 sau E 951. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(51): Nivelurile maxime utilizabile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(52): Nivelurile maxime utilizabile sunt exprimate în imidă liberă. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(25): Nivelurile pentru fiecare dintre coloranţii E 110, E 122, E 124 şi E 155 nu pot depăşi 50 mg/kg sau mg/l. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(38): Exprimate ca aluminiu. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
05.3. | Gumă de mestecat | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul II | Coloranţi autorizaţi quantum satis | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 300 | (25) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul IV | Polioli | quantum satis | numai fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160d | Licopen | 300 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-213 | Acid sorbic – sorbaţi; acid benzoic –benzoaţi | 1 500 | (1), (2) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 297 | Acid fumaric | 2 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 310-321 | Galaţi, TBHQ, BHA şi BHT | 400 | (1) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic – fosfaţi – di-, tri- şi polifosfaţi | quantum satis | (1), (4) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 392 | Extracte de rozmarin | 200 | (46) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 405 | Alginat de propan-1, 2-diol | 5 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 416 | Gumă Karaya | 5 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 432-436 | Polisorbaţi | 5 000 | (1) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 473-474 | Esteri ai zaharozei cu acizi graşi –zaharogliceride | 10 000 | (1) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 475 | Esteri poliglicerici ai acizilor graşi | 5 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 477 | Esteri ai propan-1,2-diolului cu acizii graşi | 5 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 481-482 | Stearoil-2-lactilaţi | 2 000 | (1) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 491-495 | Esteri de sorbitan | 5 000 | (1) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 551 | Dioxid de siliciu | quantum satis | numai tratament de suprafaţă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 552 | Silicat de calciu | quantum satis | numai tratament de suprafaţă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 553a | Silicat de magneziu | quantum satis | numai tratament de suprafaţă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 553b | Talc | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 650 | Acetat de zinc | 1 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 900 | Dimetilpolisiloxan | 100 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 901 | Ceară de albine, albă şi galbenă | quantum satis | numai ca agent de glazurare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 902 | Ceară candelilla | quantum satis | numai ca agent de glazurare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 903 | Ceară de Carnauba | 1 200 | (47) | numai ca agent de glazurare | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 904 | Şelac | quantum satis | numai ca agent de glazurare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 905 | Ceară microcristalină | quantum satis | numai tratament de suprafaţă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 907 | Poli-1-decenă hidrogenată | 2 000 | numai ca agent de glazurare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 927b | Carbamidă | 30 000 | numai fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 950 | Acesulfam K | 800 | (12) | numai cu adaos de zahăr sau polioli, ca potenţiator de aromă | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 951 | Aspartam | 2 500 | (12) | numai cu adaos de zahăr sau polioli, ca potenţiator de aromă | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 959 | Neohesperidină DC | 150 | (12) | numai cu adaos de zahăr sau polioli, ca potenţiator de aromă | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 957 | Taumatină | 10 | (12) | numai cu adaos de zahăr sau polioli, ca potenţiator de aromă | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | 3 | (12) | numai cu adaos de zahăr sau polioli, ca potenţiator de aromă | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 950 | Acesulfam K | 2 000 | numai fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 951 | Aspartam | 5 500 | numai fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 954 | Zaharină şi sărurile sale de Na, K şi Ca | 1 200 | (52) | numai fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 955 | Sucraloză | 3 000 | numai fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 957 | Taumatină | 50 | numai fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 959 | Neohesperidină DC | 400 | numai fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | 250 | numai fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 962 | Sare de aspartam-acesulfam | 2 000 | (11)a, (49), (50) | numai fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1518 | Triacetat de glicerină (triacetină) | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2): Nivelul maxim este aplicabil sumei, iar nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(11): Limitele sunt exprimate ca (a) echivalent acesulfam K sau (b) aspartam echivalent. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(49): Nivelurile maxime utilizabile sunt derivate din nivelurile maxime utilizabile pentru părţile sale constitutive, aspartam (E 951) şi acesulfam-K (E 950). | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(50): Nivelurile pentru E 951 şi pentru E 950 nu trebuie depăşite prin utilizarea sării de aspartam-acesulfam, fie singură, fie în combinaţie cu E 950 sau E 951. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(52): Nivelurile maxime utilizabile sunt exprimate în imidă liberă. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(12): Dacă E 950, E 951, E 957, E 959 şi E 961 sunt utilizate în combinaţie în guma de mestecat, nivelul maxim pentru fiecare se reduce proporţional. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(25): Nivelurile pentru fiecare dintre coloranţii E 110, E 122, E 124 şi E 155 nu pot depăşi 50 mg/kg sau mg/l. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(46): Ca sumă de carnosol şi acid carnosic. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(47): Cantitatea maximă se aplică pentru toate utilizările reglementate prin prezentul regulament, inclusiv de dispoziţiile prevăzute în anexa III. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
05.4. | Decoraţiuni, învelişuri şi umpluturi, cu excepţia umpluturilor pe bază de fructe de la categoria 4.2.4 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul II | Coloranţi autorizaţi quantum satis | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 500 | numai decoraţiuni, învelişuri şi sosuri, cu excepţia umpluturilor | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 300 | (25) | numai umpluturi | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul IV | Polioli | quantum satis | numai decoraţiuni, învelişuri şi umpluturi fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul IV | Polioli | quantum satis | numai sosuri | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160b | Anato, bixină, norbixină | 20 | numai decoraţiuni şi învelişuri | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160d | Licopen | 30 | cu excepţia învelişului roşu al produselor de cofetărie din ciocolată cu un înveliş dur de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160d | Licopen | 200 | numai învelişul roşu al produselor de cofetărie din ciocolată cu un înveliş dur de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 173 | Aluminiu | quantum satis | numai învelişul exterior al produselor zaharoase de cofetărie, decorarea prăjiturilor şi a produselor de patiserie | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 174 | Argint | quantum satis | numai decorarea bomboanelor de ciocolată | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 175 | Aur | quantum satis | numai decorarea bomboanelor de ciocolată | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-203 | Acid sorbic - sorbaţi | 1 000 | (1), (2) | numai glazuri (siropuri pentru clătite, siropuri aromatizate pentru milkshakes şi îngheţată; produse similare) | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-219 | Acid sorbic - sorbaţi; acid benzoic -benzoaţi; p-hidroxibenzoaţi | 1 500 | (1), (2), (5) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 50 | (3) | numai produse de cofetărie pe bază de sirop de glucoză (transfer numai de la sirop de glucoză) | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 40 | (3) | numai glazuri (siropuri pentru clătite, siropuri aromatizate pentru milkshakes şi îngheţată; produse similare) | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 100 | (3) | numai umpluturi de fructe pentru produse de patiserie | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 297 | Acid fumaric | 1 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 297 | Acid fumaric | 2 500 | numai umpluturi şi glazuri pentru produse fine de panificaţie | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic - fosfaţi - di-, tri- şi polifosfaţi | 5 000 | (1), (4) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic - fosfaţi - di-, tri- şi polifosfaţi | 3 000 | (1), (4) | numai glazuri (siropuri pentru clătite, siropuri aromatizate pentru milkshakes şi îngheţată; produse similare) | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 355-357 | Acid adipic - adipaţi | 2 000 | (1) | numai umpluturi şi glazuri pentru produse fine de panificaţie | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 392 | Extracte de rozmarin | 100 | (41), (46) | numai sosuri | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 405 | Alginat de propan-1, 2-diol | 1 500 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 405 | Alginat de propan-1, 2-diol | 5 000 | numai umpluturi, glazuri şi învelişuri pentru produse fine de panificaţie şi deserturi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 416 | Gumă Karaya | 5 000 | numai umpluturi, glazuri şi învelişuri pentru produse fine de panificaţie şi deserturi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 426 | Hemiceluloză de soia | 10 000 | numai jeleuri de cofetărie (altele decât minijeleurile) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 427 | Gumă cassia | 2 500 | numai umpluturi, glazuri şi învelişuri pentru produse fine de panificaţie şi deserturi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 432-436 | Polisorbaţi | 1 000 | (1) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 442 | Fosfatide de amoniu | 10 000 | numai produse de cofetărie pe bază de cacao | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 473-474 | Esteri ai zaharozei cu acizi graşi -zaharogliceride | 5 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 475 | Esteri poliglicerici ai acizilor graşi | 2 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 476 | Poliricinoleat de poliglicerină | 5 000 | numai produse de cofetărie pe bază de cacao | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 477 | Esteri ai propan-1,2-diolului cu acizii graşi | 5 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 477 | Esteri ai propan-1,2-diolului cu acizii graşi | 30 000 | numai glazuri bătute pentru desert, altele decât frişca | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 481-482 | Stearoil-2-lactilaţi | 5 000 | (1) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 491-495 | Esteri de sorbitan | 5 000 | (1) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 492 | Tristearat de sorbitan | 10 000 | numai produse de cofetărie pe bază de cacao | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 551-559 | Dioxid de siliciu - silicaţi | quantum satis | numai tratament de suprafaţă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 900 | Dimetilpolisiloxan | 10 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 901 | Ceară de albine, albă şi galbenă | quantum satis | numai ca agent de glazurare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 902 | Ceară candelilla | quantum satis | numai ca agent de glazurare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 903 | Ceară de Carnauba | 500 | numai ca agent de glazurare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 903 | Ceară de Carnauba | 200 | numai ca agent de glazurare pentru produse fine de panificaţie de dimensiuni mici, învelite în ciocolată | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 904 | Şelac | quantum satis | numai ca agent de glazurare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 905 | Ceară microcristalină | quantum satis | numai tratament de suprafaţă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 907 | Poli-1-decenă hidrogenată | 2 000 | numai ca agent de glazurare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 950 | Acesulfam K | 1 000 | numai produse de cofetărie pe bază de amidon, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 951 | Aspartam | 2 000 | numai produse de cofetărie pe bază de amidon, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 954 | Zaharină şi sărurile sale de Na, K şi Ca | 300 | (52) | numai produse de cofetărie pe bază de amidon, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 955 | Sucraloză | 1 000 | numai produse de cofetărie pe bază de amidon, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 959 | Neohesperidină DC | 150 | numai produse de cofetărie pe bază de amidon, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotame | 65 | numai produse de cofetărie pe bază de amidon, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | 2 | numai produse de cofetărie pe bază de amidon, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr, ca potenţiator de aromă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 962 | Sare de aspartam-acesulfam | 1 000 | (11)a, (49), (50) | numai produse de cofetărie pe bază de amidon, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 950 | Acesulfam K | 500 | numai produse de cofetărie fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 951 | Aspartam | 1 000 | numai produse de cofetărie fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 954 | Zaharină şi sărurile sale de Na, K şi Ca | 500 | (52) | numai produse de cofetărie fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 955 | Sucraloză | 1 000 | numai produse de cofetărie fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 957 | Taumatină | 50 | numai produse de cofetărie fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 959 | Neohesperidină DC | 100 | numai produse de cofetărie fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | 32 | numai produse de cofetărie fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 962 | Sare de aspartam-acesulfam | 500 | (11)a, (49), (50) | numai produse de cofetărie fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 950 | Acesulfam K | 500 | numai produse pe bază de cacao sau fructe uscate, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 951 | Aspartam | 2 000 | numai produse pe bază de cacao sau fructe uscate, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 954 | Zaharină şi sărurile sale de Na, K şi Ca | 500 | (52) | numai produse pe bază de cacao sau fructe uscate, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 955 | Sucraloză | 800 | numai produse pe bază de cacao sau fructe uscate, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 957 | Taumatină | 50 | numai produse pe bază de cacao sau fructe uscate, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 959 | Neohesperidină DC | 100 | numai produse pe bază de cacao sau fructe uscate, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | 65 | numai produse pe bază de cacao sau fructe uscate, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 962 | Sare de aspartam-acesulfam | 500 | (11)a, (49), (50) | numai produse pe bază de cacao sau fructe uscate, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 950 | Acesulfam-K | 350 | numai sosuri | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 951 | Aspartam | 350 | numai sosuri | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 954 | Zaharină şi sărurile sale de Na, K şi Ca | 160 | (52) | numai sosuri | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 955 | Sucraloză | 450 | numai sosuri | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 959 | Neohesperidină DC | 50 | numai sosuri | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | 12 | numai sosuri | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | 2 | numai sosuri, ca potenţiator de aromă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 962 | Sarea de aspartam-acesulfam | 350 | (11)b, (49), (50) | numai sosuri | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2): Nivelul maxim este aplicabil sumei, iar nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(3): Nivelurile maxime sunt exprimate ca SO2 şi se referă la cantitatea totală, disponibilă din toate sursele, un conţinut de SO2 de nu mai mult de 10 mg/kg sau 10 mg/l nu este considerat a fi prezent. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(5): E 214-219: p-hidroxibenzoaţi (PHB), maxim 300 mg/kg. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(11): Limitele sunt exprimate ca (a) echivalent acesulfam K sau (b) aspartam echivalent. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(41): Exprimat în raport cu substanţa grasă. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(46): Ca sumă de carnosol şi acid carnosic. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(49): Nivelurile maxime utilizabile sunt derivate din nivelurile maxime utilizabile pentru părţile sale constitutive, aspartam (E 951) şi acesulfam-K (E 950). | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(50): Nivelurile pentru E 951 şi pentru E 950 nu trebuie depăşite prin utilizarea sării de aspartam-acesulfam, fie singură, fie în combinaţie cu E 950 sau E 951. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(52): Nivelurile maxime utilizabile sunt exprimate în imidă liberă. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(25): Nivelurile pentru fiecare dintre coloranţii E 110, E 122, E 124 şi E 155 nu pot depăşi 50 mg/kg sau mg/l. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
06. | Cereale şi produse pe bază de cereale | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
06.1. | Boabe de cereale întregi, sfărâmate sau transformate în fulgi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 30 | (3) | numai sago şi orz măcinat | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 553b | Talc | quantum satis | numai orez | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(3): Nivelurile maxime sunt exprimate ca SO2 şi se referă la cantitatea totală, disponibilă din toate sursele, un conţinut de SO2 de nu mai mult de 10 mg/kg sau 10 mg/l nu este considerat a fi prezent. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
06.2. | Făină şi alte produse de morărit şi amidon | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
06.2.1. | Făină | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic - fosfaţi - di-, tri- şi polifosfaţi | 2 500 | (1), (4) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic - fosfaţi - di-, tri- şi polifosfaţi | 20 000 | (1), (4) | numai făină cu ferment | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 300 | Acid ascorbic | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 920 | L-cisteină | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
06.2.2. | Amidonuri | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 50 | (3) | cu excepţia amidonului din preparatele pentru sugari, din preparatele de continuare şi din preparatele pe bază de cereale şi din alimentele pentru copii mici | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(3): Nivelurile maxime sunt exprimate ca SO2 şi se referă la cantitatea totală, disponibilă din toate sursele, un conţinut de SO2 de nu mai mult de 10 mg/kg sau 10 mg/l nu este considerat a fi prezent. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
06.3. | Cereale pentru micul dejun | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul II | Coloranţi autorizaţi quantum satis | quantum satis | numai cereale pentru micul dejun, altele decât cele extrudate, expandate şi/sau aromatizate cu aromă de fructe | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul IV | Polioli | quantum satis | numai cereale pentru micul dejun sau produse pe bază de cereale, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 120 | Coşenilă, acid carminic, carmine | 200 | (53) | numai cereale pentru micul dejun aromatizate cu aromă de fructe | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 150c | Caramel amoniacal | quantum satis | numai cereale pentru micul dejun extrudate, expandate şi/sau aromatizate cu aromă de fructe | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160a | Caroteni | quantum satis | numai cereale pentru micul dejun extrudate, expandate şi/sau aromatizate cu aromă de fructe | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160b | Annatto, bixină, norbixină | 25 | numai cereale pentru micul dejun extrudate, expandate şi/sau aromatizate cu aromă de fructe | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160c | Extract de ardei roşu, capsantină, capsorubină | quantum satis | numai cereale pentru micul dejun extrudate, expandate şi/sau aromatizate cu aromă de fructe | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 162 | Roşu sfeclă, betanină | 200 | (53) | numai cereale pentru micul dejun aromatizate cu aromă de fructe | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 163 | Antocianine | 200 | (53) | numai cereale pentru micul dejun aromatizate cu aromă de fructe | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 310-320 | Galaţi, TBHQ şi BHA | 200 | (1), (13) | numai cereale preparate termic în prealabil | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic - fosfaţi - di-, tri- şi polifosfaţi | 5 000 | (1), (4) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 475 | Esteri poliglicerici ai acizilor graşi | 10 000 | numai cereale pentru micul dejun de tip granola | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 481-482 | Stearoil-2-lactilaţi | 5 000 | (1) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 950 | Acesulfam K | 1 200 | numai cereale pentru micul dejun cu conţinut în fibre de peste 15 % şi conţinând cel puţin 20 % tărâţe, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 951 | Aspartam | 1 000 | numai cereale pentru micul dejun cu conţinut în fibre de peste 15 % şi conţinând cel puţin 20 % tărâţe, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 954 | Zaharină şi sărurile sale de Na, K şi Ca | 100 | (52) | numai cereale pentru micul dejun cu conţinut în fibre de peste 15 % şi conţinând cel puţin 20 % tărâţe, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 955 | Sucraloză | 400 | numai cereale pentru micul dejun cu conţinut în fibre de peste 15 % şi conţinând cel puţin 20 % tărâţe, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 959 | Neohesperidină DC | 50 | numai cereale pentru micul dejun cu conţinut în fibre de peste 15 % şi conţinând cel puţin 20 % tărâţe, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | 32 | numai cereale pentru micul dejun cu conţinut în fibre de peste 15 % şi conţinând cel puţin 20 % tărâţe, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 962 | Sare de aspartam-acesulfam | 1 000 | (11)b, (49), (50) | numai cereale pentru micul dejun cu conţinut în fibre de peste 15 % şi conţinând cel puţin 20 % tărâţe, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(11): Limitele sunt exprimate ca (a) echivalent acesulfam K sau (b) echivalent aspartam. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(13): Limita maximă exprimată în raport cu substanţa grasă. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(49): Nivelurile maxime utilizabile sunt derivate din nivelurile maxime utilizabile pentru părţile sale constitutive, aspartam (E 951) şi acesulfam-K (E 950). | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(50): Nivelurile pentru E 951 şi pentru E 950 nu trebuie depăşite prin utilizarea sării de aspartam-acesulfam, fie singură, fie în combinaţie cu E 950 sau E 951. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(52): Nivelurile maxime utilizabile sunt exprimate în imidă liberă. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(53): E 120, E 162 şi E 163 pot fi adăugate individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
06.4. | Paste făinoase | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
06.4.1. | Paste făinoase proaspete | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 270 | Acid lactic | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 300 | Acid ascorbic | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 301 | Ascorbat de sodiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 322 | Lecitine | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 330 | Acid citric | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 334 | Acid tartric (L(+)-) | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 471 | Monogliceride şi digliceride ale acizilor graşi | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 575 | Glucono-delta-lactonă | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
06.4.2. | Paste făinoase uscate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | numai pastele fără gluten şi/sau pastele destinate regimurilor alimentare hipoproteice, în conformitate cu Directiva 2009/39/CE | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
06.4.3. | Paste făinoase proaspete preparate termic în prealabil | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 270 | Acid lactic | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 300 | Acid ascorbic | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 301 | Ascorbat de sodiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 322 | Lecitine | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 330 | Acid citric | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 334 | Acid tartric (L(+)-) | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 471 | Monogliceride şi digliceride ale acizilor graşi | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 575 | Glucono-delta-lactonă | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
06.4.4. | Gnocchi din cartofi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-203 | Acid sorbic - sorbaţi | 1 000 | (1) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
06.4.5. | Umpluturi pentru paste umplute (ravioli şi ale produse similare) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-203 | Acid sorbic - sorbaţi | 1 000 | (1), (2) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2): Nivelul maxim este aplicabil sumei, iar nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
06.5. | Taiţei | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul II | Coloranţi autorizaţi quantum satis | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic - fosfaţi - di-, tri- şi polifosfaţi | 2 000 | (1), (4) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 426 | Hemiceluloză de soia | 10 000 | numai tăiţei orientali gata de consum, preambalaţi, destinaţi vânzării cu amănuntul | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
06.6. | Aluaturi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul II | Coloranţi autorizaţi quantum satis | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 500 | numai aluaturi pentru acoperire | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160b | Annatto, bixină, norbixină | 20 | numai aluaturi pentru acoperire | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160d | Licopen | 30 | numai aluaturi pentru acoperire | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-203 | Acid sorbic - sorbaţi | 2 000 | (1), (2) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-203 | Acid sorbic - sorbaţi | 2 000 | (1), (2) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic - fosfaţi - di-, tri- şi polifosfaţi | 12 000 | (1), (4) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 900 | Dimetilpolisiloxan | 10 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2): Nivelul maxim este aplicabil sumei, iar nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
06.7. | Cereale preparate termic în prealabil sau prelucrate (prefierte) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul II | Coloranţi autorizaţi quantum satis | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-203 | Acid sorbic - sorbaţi | 200 | (1), (2) | numai polenta | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-203 | Acid sorbic - sorbaţi | 2 000 | (1), (2) | numai semmelknddelteig | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 310-320 | Galaţi, TBHQ şi BHA | 200 | (1) | numai cereale preparate termic în prealabil | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 426 | Hemiceluloză de soia | 10 000 | numai orez şi produse de orez gata de consum, preambalate, destinate vânzării cu amănuntul | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 471 | Monogliceride şi digliceride ale acizilor graşi | quantum satis | numai orez cu preparare rapidă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 472a | Esteri ai acidului aceticcu mono- şi digliceridele acizilor graşi | quantum satis | numai orez cu preparare rapidă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 481-482 | Stearoil-2-lactilaţi | 4 000 | (2) | numai orez cu preparare rapidă | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2): Nivelul maxim este aplicabil sumei, iar nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
07. | Produse de panificaţie | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
07.1. | Pâine şi chifle | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | cu excepţia produselor de la punctele 7.1.1 şi 7.1.2 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 150a-d | Zaharuri şi melase caramelizate | quantum satis | numai pâine din malţ | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-203 | Acid sorbic - sorbaţi | 2 000 | (1), (2) | numai pâine feliată preambalată şi pâine de secară, parţial coaptă, produse de panificaţie preambalate, destinate vânzării cu amănuntul şi pâine cu valoare energetică redusă, destinată vânzării cu amănuntul | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 280-283 | Acid propionic - propionaţi | 3 000 | (1), (6) | numai pâine feliată preambalată şi pâine de secară | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 280-283 | Acid propionic - propionaţi | 2 000 | (1), (6) | numai pâine cu valoare energetică redusă, pâine coaptă parţial preambalată şi chifle şi pitta preambalate, polsebrod, flaute boller şi Dansk flutes preambalate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 280-283 | Acid propionic - propionaţi | 1 000 | (1), (6) | numai pâine preambalată | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic - fosfaţi - di-, tri- şi polifosfaţi | 20 000 | (1), (4) | numai pâine cu bicarbonat de sodiu | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 481-482 | Stearoil-2-lactilaţi | 3 000 | (1) | cu excepţia produselor de la punctele 7.1.1 şi 7.1.2 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 483 | Tartrat de stearoil | 4 000 | cu excepţia produselor de la punctele 7.1.1 şi 7.1.2 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2): Nivelul maxim este aplicabil sumei, iar nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(6): Acidul propionic şi sărurile sale pot fi prezente în anumite produse fermentate care rezultând dintr-un proces de fermentaţie care respectă bunele practici de fabricaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
07.1.1. | Pâine preparată exclusiv din următoarele ingrediente: făină de grâu, apă, drojdie sau agente de fermentare, sare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 260 | Acid acetic | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 261 | Acetat de potasiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 262 | Acetaţi de sodiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 263 | Acetat de calciu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 270 | Acid lactic | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 300 | Acid ascorbic | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 301 | Ascorbat de sodiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 302 | Ascorbat de calciu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 304 | Esteri ai acizilor graşi cu acid ascorbic | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 322 | Lecitine | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 325 | Lactat de sodiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 326 | Lactat de potasiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 327 | Lactat de calciu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 471 | Monogliceride şi digliceride ale acizilor graşi | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 472a | Esteri ai acidului acetic cu mono- şi digliceridele acizilor graşi | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 472d | Esteri ai acidului tartric cu mono- şi digliceridele acizilor graşi | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 472e | Esteri ai acizilor mono- şi diacetil tartric cu mono-şi diglicerideleor acizilor graşi | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 472f | Amestec de esteri ai acizilor tartric şi acetic cu mono- şi digliceridele acizilor graşi | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
07.1.2. | Pain courant frangais; Friss buzakenyer, feher es felbarna kenyerek | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 260 | Acid acetic | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 261 | Acetat de potasiu | quantum satis | numai Friss buzakenyer, Feher es felbarna kenyerek | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 262 | Acetaţi de sodiu | quantum satis | numai Friss buzakenyer, Feher es felbarna kenyerek | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 263 | Acetat de calciu | quantum satis | numai Friss buzakenyer, Feher es felbarna kenyerek | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 270 | Acid lactic | quantum satis | numai Friss buzakenyer, Feher es felbarna kenyerek | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 300 | Acid ascorbic | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 301 | Ascorbat de sodiu | quantum satis | numai Friss buzakenyer, Feher es felbarna kenyerek | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 302 | Ascorbat de calciu | quantum satis | numai Friss buzakenyer, Feher es felbarna kenyerek | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 304 | Esteri ai acizilor graşi cu acid ascorbic | quantum satis | numai Friss buzakenyer, Feher es felbarna kenyerek | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 322 | Lecitine | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 325 | Lactat de sodiu | quantum satis | numai Friss buzakenyer, Feher es felbarna kenyerek | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 326 | Lactat de potasiu | quantum satis | numai Friss buzakenyer, Feher es felbarna kenyerek | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 327 | Lactat de calciu | quantum satis | numai Friss buzakenyer, Feher es felbarna kenyerek | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 471 | Monogliceride şi digliceride ale acizilor graşi | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
07.2. | Produse fine de panificaţie | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul II | Coloranţi autorizaţi quantum satis | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 200 | (25) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul IV | Polioli | quantum satis | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160b | Annatto, bixină, norbixină | 10 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160d | Licopen | 25 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-203 | Acid sorbic - sorbaţi | 2 000 | (1), (2) | numai cu o activitate a apei mai mare de 0,65 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 50 | numai biscuiţi uscaţi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 280-283 | Acid propionic - propionaţi | 2 000 | (1), (6) | numai produse fine de panificaţie preambalate (inclusiv produse de cofetărie pe bază de făină) cu o activitate a apei mai mare de 0,65 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 310-320 | Galaţi, TBHQ şi BHA | 200 | (1) | numai amestecuri pentru prăjituri | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic - fosfaţi - di-, tri- şi polifosfaţi | 20 000 | (1), (4) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 392 | Extracte de rozmarin | 200 | (41), (46) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 405 | Alginat de propan-1, 2-diol | 2 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 426 | Hemiceluloză de soia | 10 000 | numai produse fine de panificaţie, preambalate, destinate vânzării cu amănuntul | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 432-436 | Polisorbaţi | 3 000 | (1) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 473-474 | Esteri ai zaharozei cu acizi graşi -zaharogliceride | 10 000 | (1) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 475 | Esteri poliglicerici ai acizilor graşi | 10 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 477 | Esteri ai propan-1,2-diolului cu acizii graşi | 5 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 481-482 | Stearoil-2-lactilaţi | 5 000 | (1) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 483 | Tartrat de stearoil | 4 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 491-495 | Esteri de sorbitan | 10 000 | (1) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 541 | Fosfat de aluminiu sodic, acid | 1 000 | (38) | numai produse scones şi sponge | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 901 | Ceară de albine, albă şi galbenă | quantum satis | numai ca agenţi de glazurare, numai pentru produse fine de panificaţie de mici dimensiuni, învelite în ciocolată | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 902 | Ceară candelilla | quantum satis | numai ca agenţi de glazurare, numai pentru produse fine de panificaţie de mici dimensiuni, învelite în ciocolată | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 903 | Ceară de Carnauba | 200 | numai ca agenţi de glazurare, numai pentru produse fine de panificaţie de mici dimensiuni, învelite în ciocolată | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 904 | Şelac | quantum satis | numai ca agenţi de glazurare, numai pentru produse fine de panificaţie de mici dimensiuni, învelite în ciocolată | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 950 | Acesulfam K | 2 000 | numai cornete şi foi napolitane, pentru îngheţată, fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 954 | Zaharină şi sărurile sale de Na, K şi Ca | 800 | (52) | numai cornete şi foi napolitane, pentru îngheţată, fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 955 | Sucraloză | 800 | numai cornete şi foi napolitane, pentru îngheţată, fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 959 | Neohesperidină DC | 50 | numai cornete şi foi napolitane, pentru îngheţată, fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | 60 | numai cornete şi foi napolitane, pentru îngheţată, fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 950 | Acesulfam K | 2 000 | numai essoblaten - hârtie de orez | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 951 | Aspartam | 1 000 | numai essoblaten - hârtie de orez | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 954 | Zaharină şi sărurile sale de Na, K şi Ca | 800 | (52) | numai essoblaten - hârtie de orez | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 955 | Sucraloză | 800 | numai essoblaten - hârtie de orez | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | 60 | numai essoblaten - hârtie de orez | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 962 | Sare de aspartam-acesulfam | 1 000 | (11)b, (49), (50) | numai essoblaten - hârtie de orez | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 950 | Acesulfam K | 1 000 | numai produse fine de panificaţie cu destinaţie nutriţională specială | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 951 | Aspartam | 1 700 | numai produse fine de panificaţie cu destinaţie nutriţională specială | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 952 | Acid ciclamic şi sărurile sale de Na şi Ca | 1 600 | (51) | numai produse fine de panificaţie cu destinaţie nutriţională specială | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 954 | Zaharină şi sărurile sale de Na, K şi Ca | 170 | (52) | numai produse fine de panificaţie cu destinaţie nutriţională specială | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 955 | Sucraloză | 700 | numai produse fine de panificaţie cu destinaţie nutriţională specială | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 959 | Neohesperidină DC | 150 | numai produse fine de panificaţie cu destinaţie nutriţională specială | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | 55 | numai produse fine de panificaţie cu destinaţie nutriţională specială | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 962 | Sare de aspartam-acesulfam | 1 000 | (11)a, (49), (50) | numai produse fine de panificaţie cu destinaţie nutriţională specială | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2): Nivelul maxim este aplicabil sumei, iar nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(6): Acidul propionic şi sărurile sale pot fi prezente în anumite produse fermentate care rezultă dintr-un proces de fermentaţie care respectă buna practică de fabricare. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(11): Limitele sunt exprimate ca (a) echivalent acesulfam K sau (b) echivalent aspartam. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(41): Exprimat în raport cu substanţa grasă. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(49): Nivelurile maxime utilizabile sunt derivate din nivelurile maxime utilizabile pentru părţile sale constitutive, aspartam (E 951) şi acesulfam-K (E 950). | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(50): Nivelurile pentru E 951 şi pentru E 950 nu trebuie depăşite prin utilizarea sării de aspartam-acesulfam, fie singură, fie în combinaţie cu E 950 sau E 951. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(51): Nivelurile maxime utilizabile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(52): Nivelurile maxime utilizabile sunt exprimate în imidă liberă. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(25): Nivelurile pentru fiecare dintre coloranţii E 110, E 122, E 124 şi E 155 nu pot depăşi 50 mg/kg sau mg/l. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(38): Exprimate ca aluminiu. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(46): Ca sumă de carnosol şi acid carnosic. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
08. | Carne | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
08.1. | Carne neprelucrată | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
08.1.1. | Carne neprelucrată, alta decât preparatele din carne definite în Regulamentul (CE) nr. 853/2004 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 129 | Roşu allura AG | quantum satis | numai în scopul marcajului sanitar | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 133 | Albastru briliant FCF | quantum satis | numai în scopul marcajului sanitar | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 155 | Brun HT | quantum satis | numai în scopul marcajului sanitar | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
08.1.2. | Preparate din carne, astfel cum sunt definite în Regulamentul (CE) nr. 853/2004 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 120 | Coşenilă, acid carminic, carmine | 100 | numai breakfast sausages cu un conţinut minim de cereale de 6 % şi burger meat cu un conţinut minim de legume şi/sau cereale de 4 % amestecate în carne; în aceste produse, carnea este tocată în aşa fel încât ţesutul muscular şi adipos sunt complet dispersate, astfel încât fibra face o emulsie cu grăsimea, conferind acestor produse aspectul lor caracteristic | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 129 | Roşu Allura AG | 25 | numai breakfast sausages cu un conţinut minim de cereale de 6 % şi burger meat cu un conţinut minim de legume şi/sau cereale de 4 % amestecate în carne; în aceste produse, carnea este tocată în aşa fel încât ţesutul muscular şi adipos sunt complet dispersate, astfel încât fibra face o emulsie cu grăsimea, conferind acestor produse aspectul lor caracteristic | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 150a-d | Zaharuri şi melase caramelizate | quantum satis | Numai breakfast sausages cu un conţinut minim de cereale de 6 % şi burger meat cu un conţinut minim de legume şi/sau cereale de 4 % amestecate în carne; în aceste produse, carnea este tocată în aşa fel încât ţesutul muscular şi adipos sunt complet dispersate, astfel încât fibra face o emulsie cu grăsimea, conferind acestor produse aspectul lor caracteristic | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 450 | (1), (3) | numai breakfast sausages; burger meat cu un conţinut minim de legume şi/sau cereale de 4 % | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 450 | (1), (3) | numai salsicha fresca, longaniza fresca, butifarra fresca | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 261 | Acetat de potasiu | quantum satis | numai preparate preambalate din carne tocată proaspătă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 262 | Acetaţi de sodiu | quantum satis | numai preparate preambalate din carne tocată proaspătă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 300 | Acid ascorbic | quantum satis | numai preparate gehakt şi preambalate din carne tocată proaspătă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 301 | Ascorbat de sodiu | quantum satis | numai preparate gehakt şi preambalate din carne tocată proaspătă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 302 | Ascorbat de calciu | quantum satis | numai preparate gehakt şi preambalate din carne tocată proaspătă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 325 | Lactat de sodiu | quantum satis | numai preparate preambalate din carne tocată proaspătă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 326 | Lactat de potasiu | quantum satis | numai preparate preambalate din carne tocată proaspătă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 330 | Acid citric | quantum satis | numai preparate gehakt şi preambalate din carne tocată proaspătă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 331 | Citraţi de sodiu | quantum satis | numai preparate gehakt şi preambalate din carne tocată proaspătă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 332 | Citraţi de potasiu | quantum satis | numai preparate gehakt şi preambalate din carne tocată proaspătă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 333 | Citraţi de calciu | quantum satis | numai preparate gehakt şi preambalate din carne tocată proaspătă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic - fosfaţi - di-, tri- şi polifosfaţi | 5 000 | (1), (4) | numai breakfast sausages; în acest produs, carnea este tocată în aşa fel încât ţesutul muscular şi adipos sunt complet dispersate, astfel încât fibra face o emulsie cu grăsimea, conferind produsului aspectul său caracteristic | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 553b | Talc | quantum satis | numai tratamentul de suprafaţă al cârnaţilor | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(3): Nivelurile maxime sunt exprimate ca SO2 şi se referă la cantitatea totală, disponibilă din toate sursele, un conţinut de SO2 de nu mai mult de 10 mg/kg sau 10 mg/l nu este considerat a fi prezent. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
08.2. | Carne prelucrată | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
08.2.1. | Carne prelucrată netratată termic | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 100 | Curcumină | 20 | numai cârnaţi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 100 | Curcumină | quantum satis | numai pasturmas | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 101 | Riboflavine | quantum satis | numai pasturmas | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 110 | Galben Sunset (sunset yellow) FCF/galben portocaliu S | 135 | num...... brasada | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 120 | Coşenilă, acid carminic, carmine | 100 | numai cârnaţi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 120 | Coşenilă, acid carminic, carmine | 200 | numai chorizo sausage/salchichon | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 120 | Coşenilă, acid carminic, carmine | quantum satis | numai pasturmas | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 124 | Ponceau 4R, roşu coşenilă A | 250 | numai chorizo sausage/salchichon | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 124 | Ponceau 4R, roşu coşenilă A | 200 | num...... brasada | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 150a-d | Zaharuri şi melase caramelizate | quantum satis | numai cârnaţi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160a | Caroteni | 20 | numai cârnaţi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160c | Extract de ardei roşu, capsantină, capsorubină | 10 | numai cârnaţi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 162 | Roşu sfeclă, betanină | quantum satis | numai cârnaţi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-219 | Acid sorbic - sorbaţi; acid benzoic -benzoaţi; p-hidroxibenzoaţi | quantum satis | (1), (2) | numai tratamentul de suprafaţă al produselor din carne uscată | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 235 | Natamicină | 1 | (8) | numai tratamentul de suprafaţă al cârnaţilor conservaţi prin uscare | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 249-250 | Nitriţi | 150 | (7) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 251-252 | Nitraţi | 150 | (7) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 315 | Acid eritorbic | 500 | numai produse din carne conservate şi produse din carne în conservă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 316 | Eritorbat de sodiu | 500 | numai produse din carne conservate şi produse din carne în conservă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 310-320 | Galaţi, TBHQ şi BHA | 200 | (1), (13) | numai carne deshidratată | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 315 | Acid eritorbic | 500 | (9) | numai produse conservate şi produse din carne în conservă | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 316 | Eritorbat de sodiu | 500 | (9) | numai produse conservate şi produse din carne în conservă | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic - fosfaţi - di-, tri- şi polifosfaţi | 5 000 | (1), (4) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 392 | Extracte de rozmarin | 100 | (46) | numai cârnaţi uscaţi | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 392 | Extracte de rozmarin | 150 | (41), (46) | cu excepţia cârnaţilor uscaţi | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 392 | Extracte de rozmarin | 150 | (46) | numai carne deshidratată | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 553b | Talc | quantum satis | tratamentul de suprafaţă al cârnaţilor | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 959 | Neohesperidină DC | 5 | numai ca potenţiator de aromă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2): Nivelul maxim este aplicabil sumei, iar nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(7): Cantitatea maximă care poate fi adăugată în timpul fabricării. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(8): mg/dm2 suprafaţă, nu este prezentă la o adâncime de 5 mm. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(9): E 315 şi E 316 sunt autorizate individual sau în combinaţie, limita maximă este exprimată ca acid eritorbic. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(13): Limita maximă exprimată în raport cu substanţa grasă. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(41): Exprimată în raport cu substanţa grasă. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(46): Ca sumă de carnosol şi acid carnosic. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
08.2.2. | Carne prelucrată tratată termic | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | cu excepţia foie gras, foie gras entier, blocs de foie gras, Libamăj, libamăj egeszben, libamăj tdmbben | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 100 | Curcumină | 20 | numai cârnaţi, pateuri şi terrines | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 120 | Coşenilă, acid carminic, carmine | 100 | numai cârnaţi, pateuri şi terrines | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 129 | Roşu allura AG | 25 | numai luncheon meat | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 150a-d | Zaharuri şi melase caramelizate | quantum satis | numai cârnaţi, pateuri şi terrines | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160a | Caroteni | 20 | numai cârnaţi, pateuri şi terrines | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160c | Extract de ardei roşu, capsantină, capsorubină | 10 | numai cârnaţi, pateuri şi terrines | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 162 | Roşu sfeclă, betanină | quantum satis | numai cârnaţi, pateuri şi terrines | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-203; 214-219 | Acid sorbic - sorbaţi; p-hidroxibenzoaţi | 1 000 | (1), (2) | numai pateuri | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-203 | Acid sorbic - sorbaţi | 1 000 | (1), (2) | numai aspic | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 210-213 | Acid benzoic - benzoaţi | 500 | (1), (2) | numai aspic | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 249-250 | Nitriţi | 150 | (7), (59) | cu excepţia produselor din carne sterilizate (Fo > 3,00) | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 249-250 | Nitriţi | 100 | (7), (58), (59) | numai produsele din carne sterilizate (Fo > 3,00) | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 300 | Acid ascorbic | quantum satis | numai foie gras, foie gras entier, blocs de foie gras/ Libamăj, libamăj egeszben, libamăj tbmbben | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 301 | Ascorbat de sodiu | quantum satis | numai foie gras, foie gras entier, blocs de foie gras/ Libamăj, libamăj egeszben, libamăj tbmbben | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 315 | Acid eritorbic | 500 | (9) | numai produse din carne conservate şi produse din carne în conservă | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 316 | Eritorbat de sodiu | 500 | (9) | numai produse din carne conservate şi produse din carne în conservă | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic - fosfaţi - di-, tri- şi polifosfaţi | 5 000 | (1), (4) | cu excepţia foie gras, foie gras entier, blocs de foie gras, Libamăj, libamăj egeszben, libamăj tbmbben | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 385 | Etilen-diaminotetraacetat de calciu disodic (calciu disodic EDTA) | 250 | numai libamăj, libamăj egeszben, libamăj tbmbben | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 392 | Extracte de rozmarin | 150 | (41), (46) | cu excepţia cârnaţilor uscaţi | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 392 | Extracte de rozmarin | 100 | (46) | numai cârnaţi uscaţi | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 392 | Extracte de rozmarin | 150 | (46) | numai carne deshidratată | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 427 | Gumă cassia | 1 500 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 473-474 | Esteri ai zaharozei cu acizi graşi -zaharogliceride | 5 000 | (1), (41) | cu excepţia foie gras, foie gras entier, blocs de foie gras, Libamăj, libamăj egeszben, libamăj tbmbben | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 481-482 | Stearoil-2-lactilaţi | 4 000 | (1) | numai produse din carne tocată şi tăiată în bucăţi, în conservă | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 553b | Talc | quantum satis | numai tratament de suprafaţă al cârnaţilor | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 959 | Neohesperidină DC | 5 | numai ca potenţiator de aromă, cu excepţia foie gras, foie gras entier, blocs de foie gras, Libamăj, libamăj egeszben, libamăj tbmbben | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2): Nivelul maxim este aplicabil sumei, iar nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(7): Cantitatea maximă care poate fi adăugată în timpul fabricării. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(9): E 315 şi E 316 sunt autorizate individual sau în combinaţie, limita maximă este exprimată ca acid eritorbic. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(41): Exprimată în raport cu substanţa grasă. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(46): Ca sumă de carnosol şi acid carnosic. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(58): Valoarea Fo 3 este echivalentă cu un tratament termic de 3 minute la 121 °C (reducerea încărcăturii bacteriene de un miliard de spori în fiecare 1 000 de conserve la un spor în 1 000 de conserve). | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(59): Nitraţii pot fi prezenţi în unele produse din carne tratate termic, rezultând din transformarea naturală a nitriţilor în nitraţi în mediu slab acid. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
08.2.3. | Membrane şi învelişuri şi decoraţiuni pentru carne | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul II | Coloranţi autorizaţi quantum satis | quantum satis | cu excepţia învelişului exterior comestibil al pasturmas | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 500 | numai decoraţiuni şi învelişuri, cu excepţia învelişului exterior comestibil al pasturmas | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | quantum satis | numai membrane comestibile | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 100 | Curcumină | quantum satis | numai învelişul exterior comestibil al pasturmas | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 101 | Riboflavine | quantum satis | numai învelişul exterior comestibil al pasturmas | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 120 | Coşenilă, acid carminic, carmine | quantum satis | numai învelişul exterior comestibil al pasturmas | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160b | Annatto, bixină, norbixină | 20 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160d | Licopen | 500 | numai decoraţiuni şi învelişuri, cu excepţia învelişului exterior comestibil al pasturmas | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160d | Licopen | 30 | numai membrane comestibile | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-203 | Acid sorbic - sorbaţi | quantum satis | numai membrane pe bază de colagen cu o activitate a apei mai mare de 0,6 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-203; 214-219 | Acid sorbic - sorbaţi; p-hidroxibenzoaţi | 1 000 | (1), (2) | numai învelişuri din aspic ale produselor din carne (preparate termic, conservate în soluţie de saramură sau prin uscare) | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic - fosfaţi - di-, tri- şi polifosfaţi | 4 000 | (1), (4) | numai glazuri pentru carne | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2): Nivelul maxim este aplicabil sumei, iar nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
08.2.4. | Produse din carne conservate în mod tradiţional, cu prevederi specifice referitoare la nitriţi şi nitraţi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
08.2.4.1. | Produse tradiţionale din carne conservate prin imersie în soluţie de saramură (produse din carne conservate prin imersie într-o soluţie de conservare care conţine nitriţi şi/sau nitraţi, sare şi alte componente) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 249-250 | Nitriţi | 175 | (39) | numai Wiltshire bacon şi produse similare: carnea este injectată cu o soluţie de conservare, fiind apoi conservată prin imersie în soluţie de saramură timp de 3 până la 10 zile. Saramura mai conţine culturi microbiologice de iniţiere | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 251-252 | Nitraţi | 250 | (39), (59) | numai Wiltshire bacon şi produse similare: carnea este injectată cu o soluţie de conservare, fiind apoi conservată prin imersie în soluţie de saramură timp de 3 până la 10 zile. Saramura mai conţine culturi microbiologice de iniţiere | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 249-250 | Nitriţi | 100 | (39) | numai Wiltshire bacon şi produse similare: carnea este injectată cu o soluţie de conservare, fiind apoi conservată prin imersie în soluţie de saramură timp de 3 până la 10 zile. Saramura mai conţine culturi microbiologice de iniţiere | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 251-252 | Nitraţi | 250 | (39), (59) | numai Wiltshire bacon şi produse similare: carnea este injectată cu o soluţie de conservare, fiind apoi conservată prin imersie în soluţie de saramură timp de 3 până la 10 zile. Saramura mai conţine culturi microbiologice de iniţiere | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 249-250 | Nitriţi | 175 | (39) | numai Entremeada, entrecosto, chispe, orelheira e cabega (salgados), toucinho fumado şi produse similare: conservare prin imersie în soluţie de saramură timp de 3-5 zile. Produsul nu este tratat termic şi prezintă o activitate a apei mare | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 251-252 | Nitraţi | 250 | (39), (59) | numai Entremeada, entrecosto, chispe, orelheira e cabega (salgados), toucinho fumado şi produse similare: Conservare prin imersie în soluţie de saramură timp de 3-5 zile. Produsul nu este tratat termic şi prezintă o activitate a apei mare | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 249-250 | Nitriţi | 50 | (39) | numai cured tongue: Conservare prin imersie în soluţie de saramură timp de cel puţin 4 zile şi preparare termică prealabilă | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 251-252 | Nitraţi | 10 | (39), (59) | numai cured tongue: Conservare prin imersie în soluţie de saramură timp de cel puţin 4 zile şi preparare termică prealabilă | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 249-250 | Nitriţi | 150 | (7) | numai kylmâsavustettu poronliha/ renkott kallrokt: se injectează soluţia de conservare în carne, după care urmează conservarea prin imersie în soluţie de saramură. Timpul de conservare este 14-21 de zile, urmat de maturare cu fum la rece timp de 4-5 săptămâni | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 251-252 | Nitraţi | 300 | (7) | numai kylmâsavustettu poronliha/ renkott kallrokt: se injectează soluţia de conservare în carne, după care urmează conservată prin imersie în soluţie de saramură. Timpul de conservare este 14-21 de zile, urmat de maturare cu fum la rece timp de 4-5 săptămâni | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 249-250 | Nitriţi | 150 | (7) | numai bacon, filet de bacon şi produse similare: produsul este conservat prin imersie în soluţie de saramură timp de 4-5 zile la 5-7 °C, se supune unei maturări de obicei timp de 24-40 ore la 22 °C, se poate afuma timp de 24 ore la 20-25 °C şi se depozitează timp de 3-6 săptămâni la 12-14 °C | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 251-252 | Nitraţi | 250 | (7), (40), (59) | numai bacon, filet de bacon şi produse similare: produsul este conservat prin imersie în soluţie de saramură timp de 4-5 zile la 5-7 °C, se supune unei maturări de obicei timp de 24-40 ore la 22 °C, se poate afuma timp de 24 ore la 20-25 °C şi se depozitează timp de 3-6 săptămâni la 12-14 °C | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 249-250 | Nitriţi | 50 | (39) | numai rohschinken, nassgepokelt şi produse similare: durata de conservare este de aproximativ 2 zile/kg, în funcţie de forma şi greutatea bucăţii de carne, urmată de stabilizare/maturare | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 251-252 | Nitraţi | 250 | (39) | numai rohschinken, nassgepokelt şi produse similare: durata de conservare este de aproximativ 2 zile/kg, în funcţie de forma şi greutatea bucăţii de carne, urmată de stabilizare/maturare | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(7): Cantitatea adăugată maximă. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(39): Valoarea reziduală maximă, nivelul de reziduuri la finalul procesului de producţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(40): Fără adaos de nitriţi. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(59): Nitraţii pot fi prezenţi în unele produse din carne tratate termic, rezultând din transformarea naturală a nitriţilor în nitraţi în mediu slab acid. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
08.2.4.2. | Produse tradiţionale din carne, conservate prin uscare (Procedeul de conservare prin uscare presupune aplicarea uscată a amestecului de conservare care conţine nitriţi şi/sau nitraţi, sare şi alte componente pe suprafaţa cărnii, urmată de o perioadă de stabilizare/maturare) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 249-250 | Nitriţi | 175 | (39) | numai dry cured bacon şi produse similare: conservare prin uscare urmată de maturare, timp de cel puţin 4 zile | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 251-252 | Nitraţi | 250 | (39), (59) | numai dry cured bacon şi produse similare: conservare prin uscare, urmată de maturare, timp de cel puţin 4 zile | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 249-250 | Nitriţi | 100 | (39) | numai dry cured bacon şi produse similare: conservare prin uscare, urmată de maturare, timp de cel puţin 4 zile | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 251-252 | Nitraţi | 250 | (39), (59) | numai dry cured bacon şi produse similare: conservare prin uscare, urmată de maturare, timp de cel puţin 4 zile | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 251-252 | Nitraţi | 250 | (39), (59) | numai jamon curado, paleta curada, lomo embuchado y cecina şi produse similare:conservare prin uscare, cu o perioadă de stabilizare de cel puţin 10 zile şi o perioadă de maturare de peste 45 de zile | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 249-250 | Nitriţi | 100 | (39) | numai presunto, presunto da pa şi paio do lombo şi produse similare: conservare prin uscare timp de 10-15 zile, urmată de o stabilizare de 30-45 zile şi o perioadă de maturare de cel puţin 2 luni | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 251-252 | Nitraţi | 250 | (39), (59) | numai presunto, presunto da pa şi paio do lombo şi produse similare: conservare prin uscare timp de 10-15 zile, urmată de o stabilizare de 30-45 zile şi o perioadă de maturare de cel puţin 2 luni | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 251-252 | Nitraţi | 250 | (39), (40)b, (59) | numai jambon sec, jambon sel şi alte produse conservate uscate similare:conservare prin uscare timp de 3 zile + 1 zi/kg, urmată de o perioadă de post-tratare cu sare timp de 1 săptămână şi o perioadă de învechire/maturare de 45 de zile pânăla 18 luni | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 249-250 | Nitriţi | 50 | (39) | numai rohschinken, nassgepokelt şi produse similare: timpul de conservare care depinde de forma şi greutatea bucăţilor de carne este de aproximativ 10-14 zile, urmat de stabilizare/maturare | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 251-252 | Nitraţi | 250 | (39), (59) | numai rohschinken, nassgepokelt şi produse similare: timpul de conservare care depinde de forma şi greutatea bucăţilor de carne este de aproximativ 10-14 zile, urmat de stabilizare/maturare | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(39): Valoarea reziduală maximă, nivelul de reziduuri la finalul procesului de producţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(40): Fără adaos de nitriţi. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(59): Nitraţii pot fi prezenţi în unele produse din carne tratate termic, rezultând din transformarea naturală a nitriţilor în nitraţi în mediu slab acid. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
08.2.4.3. | Alte produse din carne conservate în mod tradiţional. (Procedeele de conservare prin imersie în soluţie de saramură şi prin uscare, utilizate în combinaţie sau cele în care se includ nitrit şi/sau nitrat într-un produs compus sau în care soluţia de conservare se injectează în produs înainte de preparare) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 249-250 | Nitriţi | 50 | (39) | numai rohschinken, nassgepokelt şi produse similare: conservarea prin uscare şi conservarea prin imersie în soluţie de saramură utilizate în combinaţie (fără injecţia de soluţie de conservare). Timpul de conservare care depinde de forma şi greutatea bucăţilor de carne este de aproximativ 14-35 zile, urmat de stabilizare/maturare | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 251-252 | Nitraţi | 250 | (39), (59) | numai rohschinken, nassgepdkelt şi produse similare: conservarea prin uscare şi conservarea prin imersie în soluţie de saramură utilizate în combinaţie (fără injecţia de soluţie de conservare). Timpul de conservare care depinde de forma şi greutatea bucăţilor de carne este de aproximativ 14-35 zile, urmat de stabilizare/maturare | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 249-250 | Nitriţi | 50 | (39) | numai jellied veal şi brisket: injectarea de soluţie de conservare, urmată, după cel puţin 2 zile, de tratament termic în apă fiartă timp de 3 ore | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 251-252 | Nitraţi | 10 | (39), (59) | numai jellied veal şi brisket: injectarea de soluţie de conservare, urmată, după cel puţin 2 zile, de tratament termic în apă fiartă timp de 3 ore | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 251-252 | Nitraţi | 300 | (40), (7) | numai rohwurste (salami şi kantwurst): produsul are o perioadă de maturare de minimum 4 săptămâni şi un raport apă/proteine mai mic de 1,7 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 251-252 | Nitraţi | 250 | (40), (7), (59) | numai Salchichân y chorizo tradicionales de larga curaciân şi produse similare:perioadă de maturare de cel puţin 30 de zile | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 249-250 | Nitriţi | 180 | (7) | numai vysocina, selsky salam, turisticky trvanlivy salam, poliian, herkules, paprikaslovecky salam, dunjaska klobasa, paprikas: produs uscat, tratat termic până la 70 °C, urmat de uscare şi tratare cu fum timp de 8-12 zile. Produsul fermentat este supus unui proces de fermentare în trei etape timp de 14-30 zile, urmat de afumare | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 251-252 | Nitraţi | 250 | (40), (7), (59) | numai saucissons sec şi produse similare: cârnaţi uscaţi fermentaţi cruzi fără adaos de nitriţi. Produsul este fermentat la temperaturi de 18-22 °C sau mai mici (10-12 °C) şi apoi trece printr-o perioadă de maturare/coacere de 3 săptămâni. Produsul are un raport apă/proteine mai mic de 1,7 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(7): Cantitatea adăugată maximă. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(39): Valoarea reziduală maximă, nivelul de reziduuri la finalul procesului de producţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(40): Fără adaos de nitriţi. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(59): Nitraţii pot fi prezenţi în unele produse din carne tratate termic, rezultând din transformarea naturală a nitriţilor în nitraţi în mediu slab acid. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
09. | Peşte şi produse de pescărie | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
09.1. | Peşte şi produse de pescărie neprelucrate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
09.1.1. | Peşte neprelucrat | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul IV | Polioli | quantum satis | numai peşte neprelucrat îngheţat şi congelat, în alte scopuri decât cele de îndulcire | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 300 | Acid ascorbic | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 301 | Ascorbat de sodiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 302 | Ascorbat de calciu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 315 | Acid eritorbic | 1 500 | (9) | numai peşte cu piele de culoare roşie îngheţat şi congelat | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 316 | Eritorbat de sodiu | 1 500 | (9) | numai peşte cu piele de culoare roşie îngheţat şi congelat | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 330 | Acid citric | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 331 | Citraţi de sodiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 332 | Citraţi de potasiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 333 | Citraţi de calciu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic – fosfaţi – di-, tri- şi polifosfaţi | 5 000 | (1), (4) | numai fileuri de peşte îngheţate şi congelate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(9): E 315 şi E 316 sunt autorizate individual sau în combinaţie, nivelul maxim este exprimat ca acid eritorbic. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
09.1.2. | Moluşte şi crustacee neprelucrate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul IV | Polioli | quantum satis | numai crustacee, moluşte şi cefalopode îngheţate şi congelate, pentru alte scopuri decât cele de îndulcire | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf – sulfiţi | 150 | (3), (10) | numai crustacee şi cefalopode proaspete, îngheţate şi congelate; crustacee din familia Penaeidae, Solenoceridae şi Aristaeidae, până la 80 de unităţi | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf – sulfiţi | 200 | (3), (10) | numai crustacee din familia Penaeidae, Solenoceridae şi Aristaeidae, între 80 şi 120 de unităţi | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf – sulfiţi | 300 | (3), (10) | numai crustacee din familia Penaeidae, Solenoceridae şi Aristaeidae, peste 120 de unităţi | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 300 | Acid ascorbic | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 301 | Ascorbat de sodiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 302 | Ascorbat de calciu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 330 | Acid citric | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 331 | Citraţi de sodiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 332 | Citraţi de potasiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 333 | Citraţi de calciu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic - fosfaţi - di-, tri- şi polifosfaţi | 5 000 | (1), (4) | numai moluşte şi crustacee îngheţate şi congelate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 385 | Etilendiaminotetraacetat de calciu disodic (calciu disodic EDTA) | 75 | numai crustacee îngheţate şi congelate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 586 | 4-hexilrezorcinol | 2 | (42) | numai în carnea crustaceelor proaspete, îngheţate sau congelate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(3): Nivelurile maxime sunt exprimate ca SO2 şi se referă la cantitatea totală, disponibilă din toate sursele, un conţinut de SO2 de nu mai mult de 10 mg/kg sau 10 mg/l nu este considerat a fi prezent. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(10): Nivelurile maxime în părţile comestibile. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(42): Ca reziduu. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
09.2. | Peşte şi produse de pescărie prelucrate, inclusiv moluşte şi crustacee | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul II | Coloranţi conform principiului quantum satis | quantum satis | numai surimi şi produse similare şi substituenţi de somon | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 500 | numai surimi şi produse similare şi substituenţi de somon | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 100 | Curcumină | quantum satis | numai pastă de peşte şi pastă de crustacee | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 101 | Riboflavine | quantum satis | numai pastă de peşte şi pastă de crustacee | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 102 | Tartrazină | 100 | (35) | numai pastă de peşte şi pastă de crustacee | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 104 | Galben de chinolină | 100 | (35) | numai pastă de peşte şi pastă de crustacee | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 110 | Galben Sunset (sunset yellow) FCF/galben portocaliu S | 100 | (35) | numai pastă de peşte şi pastă de crustacee | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 120 | Coşenilă, acid carminic, carmine | 100 | (35) | numai pastă de peşte şi pastă de crustacee | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 122 | Azorubină, carmoizină | 100 | (35) | numai pastă de peşte şi pastă de crustacee | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 124 | Ponceau 4R, roşu coşenilă A | 100 | (35) | numai pastă de peşte şi pastă de crustacee | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 140 | Clorofile, clorofiline | quantum satis | numai pastă de peşte şi pastă de crustacee | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 141 | Complecşi de cupru ai clorofilelor şi clorofilinelor | quantum satis | numai pastă de peşte şi pastă de crustacee | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 142 | Verde S | 100 | (35) | numai pastă de peşte şi pastă de crustacee | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 150a-d | Zaharuri şi melase, caramelizate | quantum satis | numai pastă de peşte şi pastă de crustacee | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 151 | Negru briliant BN, negru BN | 100 | (35) | numai pastă de peşte şi pastă de crustacee | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 153 | Cărbune vegetal | quantum satis | numai pastă de peşte şi pastă de crustacee | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160a | Caroteni | quantum satis | numai pastă de peşte şi pastă de crustacee | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160c | Extract de ardei roşu, capsantină, capsorubină | quantum satis | numai pastă de peşte şi pastă de crustacee | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160e | Beta-apo-8'-carotenal (C 30) | 100 | (35) | numai pastă de peşte şi pastă de crustacee | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 161b | Luteină | 100 | (35) | numai pastă de peşte şi pastă de crustacee | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 162 | Roşu sfeclă, betanină | quantum satis | numai pastă de peşte şi pastă de crustacee | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 163 | Antocianine | quantum satis | numai pastă de peşte şi pastă de crustacee | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 170 | Carbonat de calciu | quantum satis | numai pastă de peşte şi pastă de crustacee | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 171 | Dioxid de titan | quantum satis | numai pastă de peşte şi pastă de crustacee | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 172 | Oxizi şi hidroxizi de fier | quantum satis | numai pastă de peşte şi pastă de crustacee | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 100 | Curcumină | 250 | (36) | numai crustacee semipreparate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 101 | Riboflavine | quantum satis | numai crustacee semipreparate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 102 | Tartrazină | 250 | (36) | numai crustacee semipreparate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 110 | Galben Sunset (sunset yellow) FCF/galben portocaliu S | 250 | (36) | numai crustacee semipreparate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 120 | Coşenilă, acid carminic, carmine | 250 | (36) | numai crustacee semipreparate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 122 | Azorubină, carmoizină | 250 | (36) | numai crustacee semipreparate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 124 | Ponceau 4R, roşu coşenilă A | 250 | (36) | numai crustacee semipreparate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 129 | Roşu Allura AG | 250 | (36) | numai crustacee semipreparate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 140 | Clorofile, clorofiline | quantum satis | numai crustacee semipreparate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 141 | Complecşi de cupru ai clorofilelor şi clorofilinelor | quantum satis | numai crustacee semipreparate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 142 | Verde S | 250 | (36) | numai crustacee semipreparate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 150a-d | Zaharuri şi melase, caramelizate | quantum satis | numai crustacee semipreparate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 151 | Negru briliant BN, negru BN | 250 | (36) | numai crustacee semipreparate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 153 | Cărbune vegetal | quantum satis | numai crustacee semipreparate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 155 | Brun HT | quantum satis | numai crustacee semipreparate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160a | Caroteni | quantum satis | numai crustacee semipreparate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160c | Extract de ardei roşu, capsantină, capsorubină | quantum satis | numai crustacee semipreparate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160e | Beta-apo-8'-carotenal (C 30) | 250 | (36) | numai crustacee semipreparate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 161b | Luteină | 250 | (36) | numai crustacee semipreparate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 162 | Roşu sfeclă, betanină | quantum satis | numai crustacee semipreparate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 163 | Antocianine | quantum satis | numai crustacee semipreparate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 171 | Dioxid de titan | quantum satis | numai crustacee semipreparate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 100 | Curcumină | quantum satis | numai peşte afumat | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 101 | Riboflavine | quantum satis | numai peşte afumat | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 102 | Tartrazină | 100 | (37) | numai peşte afumat | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 110 | Galben Sunset (sunset yellow) FCF/galben portocaliu S | 100 | (37) | numai peşte afumat | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 120 | Coşenilă, acid carminic, carmine | 100 | (37) | numai peşte afumat | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 124 | Ponceau 4R, roşu coşenilă A | 100 | (37) | numai peşte afumat | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 141 | Complecşi de cupru ai clorofilelor şi clorofilinelor | quantum satis | numai peşte afumat | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 151 | Negru briliant BN, negru BN | 100 | (37) | numai peşte afumat | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 153 | Cărbune vegetal | quantum satis | numai peşte afumat | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160a | Caroteni | quantum satis | numai peşte afumat | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160b | Annatto, bixină, norbixină | 10 | numai peşte afumat | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160c | Extract de ardei roşu, capsantină, capsorubină | quantum satis | numai peşte afumat | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160e | Beta-apo-8'-carotenal (C 30) | 100 | (37) | numai peşte afumat | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 171 | Dioxid de titan | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 172 | Oxizi şi hidroxizi de fier | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 163 | Antocianine | quantum satis | (37) | numai peşte afumat | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160d | Licopen | 10 | numai substituent de somon | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160d | Licopen | 30 | numai pastă de peşte şi crustacee, crustacee semipreparate, surimi, peşte afumat | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-203 | Acid sorbic – sorbaţi | 1 000 | (1), (2) | aspic | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-213 | Acid sorbic – sorbaţi; acid benzoic –benzoaţi | 200 | (1), (2) | numai peşte uscat, sărat | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-213 | Acid sorbic - sorbaţi; acid benzoic -benzoaţi | 2 000 | (1), (2) | numai peşte şi produse de pescărie semiconservate, inclusiv crustacee, moluşte, surimi şi pastă de peşte/crustacee; crustacee şi moluşte preparate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-213 | Acid sorbic - sorbaţi; acid benzoic -benzoaţi | 6 000 | numai Crangon crangon şi Crangon vulgaris, preparaţi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 210-213 | Acid benzoic - benzoaţi | 1 000 | (1), (2) | numai crustacee şi moluşte preparate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 50 | (3), (10) | numai crustacee şi cefalopode preparate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 135 | (3), (10) | numai crustacee preparate din familia Penaeidae, Solenoceridae şi Aristaeidae până la 80 de unităţi | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 180 | (3), (10) | numai crustacee preparate din familia Penaeidae, Solenoceridae şi Aristaeidae între 80 şi 120 de unităţi | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 200 | (3) | numai peşte sărat uscat din specia Gadidae | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 270 | (3), (10) | numai crustacee preparate din familia Penaeidae, Solenoceridae şi Aristaeidae peste 120 de unităţi | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 251-252 | Nitraţi | 500 | numai hering şi şprot marinat | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 315 | Acid eritorbic | 1 500 | (9) | numai produse din peşte conservate şi semiconservate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 316 | Eritorbat de sodiu | 1 500 | (9) | numai produse din peşte conservate şi semiconservate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 392 | Extracte de rozmarin | 150 | (41), (46) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 950 | Acesulfam K | 200 | numai conserve şi semiconserve dulci-acrişoare din peşte şi marinate din peşte, crustacee şi moluşte | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 951 | Aspartam | 300 | numai conserve şi semiconserve dulci-acrişoare din peşte şi marinate din peşte, crustacee şi moluşte | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 954 | Zaharină şi sărurile sale de Na, K şi Ca | 160 | numai conserve şi semiconserve dulci-acrişoare din peşte şi marinate din peşte, crustacee şi moluşte | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 955 | Sucraloză | 120 | numai conserve şi semiconserve dulci-acrişoare din peşte şi marinate din peşte, crustacee şi moluşte | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 959 | Neohesperidină DC | 30 | numai conserve şi semiconserve dulci-acrişoare din peşte şi marinate din peşte, crustacee şi moluşte | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | 10 | numai conserve şi semiconserve dulci-acrişoare din peşte şi marinate din peşte, crustacee şi moluşte | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 962 | Sarea de aspartam-acesulfam | 200 | (11)a | numai conserve şi semiconserve dulci-acrişoare din peşte şi marinate din peşte, crustacee şi moluşte | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic – fosfaţi – di-, tri- şi polifosfaţi | 1 000 | (1), (4) | numai produse din crustacee în conservă; surimi şi produse similare | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic – fosfaţi – di-, tri- şi polifosfaţi | 5 000 | (1), (4) | numai pastă de peşte şi pastă de crustacee şi moluşte şi crustacee prelucrate îngheţate şi congelate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 385 | Etilendiaminotetraacetat de calciu disodic (calciu disodic EDTA) | 75 | numai peşte, crustacee şi moluşte în conservă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2): Nivelul maxim se aplică sumei şi nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(3): Nivelurile maxime sunt exprimate ca SO2 şi se referă la cantitatea totală, disponibilă din toate sursele, un conţinut de SO2 de nu mai mult de 10 mg/kg sau 10 mg/l nu este considerat a fi prezent. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(9): E 315 şi E 316 sunt autorizate individual sau în combinaţie, limita maximă este exprimată ca acid eritorbic. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(10): Limitele maxime în părţile comestibile. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(11): Limitele sunt exprimate ca (a) echivalent acesulfam K sau(b) echivalent aspartam. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(35): Maxim individual sau pentru o combinaţie de E 102, E 104, E 110, E 120, E 122, E 124, E 142, E 151, E 160e, E 161b. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(36): Maxim individual sau pentru o combinaţie de E 102, E 110, E 120, E 122, E 124, E 129, E 142, E 151, E 160e, E 161b. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(37): Maxim individual sau pentru o combinaţie de E 102, E 110, E 120, E 124, E 151, E 160e. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(41): Exprimat raportat la grăsime. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(46): Ca sumă de carnosol şi acid carnosic. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
09.3. | Icre | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | numai icre prelucrate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul II | Coloranţi conform principiului quantum satis | quantum satis | cu excepţia icrelor de sturioni (caviar) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 300 | cu excepţia icrelor de sturioni (caviar) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 123 | Amarant | 30 | cu excepţia icrelor de sturioni (caviar) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160d | Licopen | 30 | cu excepţia icrelor de sturioni (caviar) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-213 | Acid sorbic – sorbaţi; acid benzoic –benzoaţi | 2 000 | (1), (2) | numai produse din peşte semiconservate, inclusiv produse din icre | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 284 | Acid boric | 4 000 | (54) | numai icre de sturioni (caviar) | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 285 | Tetraborat de sodiu (borax) | 4 000 | (54) | numai icre de sturioni (caviar) | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 315 | Acid eritorbic | 1 500 | (9) | numai produse din peşte conservate şi semiconservate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 316 | Eritorbat de sodiu | 1 500 | (9) | numai produse din peşte conservate şi semiconservate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2): Nivelul maxim se aplică sumei şi nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(9): E 315 şi E 316 sunt autorizate individual sau în combinaţie, limita maximă este exprimată ca acid eritorbic. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(54): Exprimat ca acid boric. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
10. | Ouă şi produse din ouă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
10.1. | Ouă neprelucrate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Coloranţii alimentari enumeraţi în anexa II partea B 1 pot fi utilizaţi pentru colorarea decorativă a cojilor de ouă sau pentru ştampilarea cojilor de ouă în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 589/2008. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
10.2. | Ouă şi produse din ouă prelucrate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Coloranţii alimentari enumeraţi în partea B 1 a prezentei anexe pot fi utilizaţi pentru colorarea decorativă a cojilor de ouă | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1505 | Citrat de trietil | quantum satis | numai albuş de ou deshidratat | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-203 | Acid sorbic – sorbaţi | 1 000 | (1), (2) | numai produse din ouă deshidratate, concentrate, îngheţate şi congelate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-213 | Acid sorbic - sorbaţi; acid benzoic -benzoaţi | 5 000 | (1), (2) | numai ouă lichide (albuş, gălbenuş sau ou întreg) | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 234 | Nizină | 6,25 | numai ouă lichide pasteurizate (albuş, gălbenuş sau ou întreg) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic - fosfaţi - di-, tri- şi polifosfaţi | 10 000 | (1), (4) | numai ouă lichide (albuş, gălbenuş sau ou întreg) | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 392 | Extracte de rozmarin | 200 | (46) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 426 | Hemiceluloză de soia | 10 000 | numai produse din ouă deshidratate, concentrate, îngheţate şi congelate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 475 | Esteri poliglicerici ai acizilor graşi | 1 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 520-523 | Sulfaţi de aluminiu | 30 | (1), (38) | numai albuş de ou | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1505 | Trietil citrat | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2): Nivelul maxim se aplică sumei şi nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(38): Exprimat ca aluminiu. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(46): Ca sumă de carnosol şi acid carnosic. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
11. | Zaharuri, siropuri, miere şi îndulcitori de masă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
11.1. | Zaharuri şi siropuri, astfel cum sunt definite în Directiva 2001/111/CE | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf – sulfiţi | 10 | (3) | numai zaharuri, cu excepţia siropului de glucoză | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf – sulfiţi | 20 | (3) | numai sirop de glucoză, deshidratat sau nu | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic – fosfaţi – di-, tri- şi polifosfaţi | 10 000 | (4) | numai produse alimentare deshidratate, sub formă de pudră | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 551-559 | Dioxid de siliciu – silicaţi | quantum satis | (1) | numai produse alimentare sub formă de tablete şi tablete filmate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 551-559 | Dioxid de siliciu – silicaţi | 10 000 | (1) | numai produse alimentare deshidratate, sub formă de pudră | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(3): Nivelurile maxime sunt exprimate ca SO2 şi se referă la cantitatea totală, disponibilă din toate sursele, un conţinut de SO2 de nu mai mult de 10 mg/kg sau 10 mg/l nu este considerat a fi prezent. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
11.2. | Alte zaharuri şi siropuri | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf – sulfiţi | 40 | (3) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf – sulfiţi | 70 | (3) | numai glucoză alimentară şi melasă | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(3): Nivelurile maxime sunt exprimate ca SO2 şi se referă la cantitatea totală, disponibilă din toate sursele, un conţinut de SO2 de nu mai mult de 10 mg/kg sau 10 mg/l nu este considerat a fi prezent. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
11.3. | Miere, astfel cum este definită în Directiva 2001/110/CE | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
11.4. | Îndulcitori de masă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
11.4.1. | Îndulcitori de masă sub formă lichidă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul IV | Polioli | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 950 | Acesulfam K | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 951 | Aspartam | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 952 | Acid ciclamic şi sărurile sale de Na şi Ca | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 954 | Zaharină şi sărurile sale de Na, K şi Ca | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 955 | Sucraloză | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 957 | Taumatină | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 959 | Neohesperidină DC | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotame | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 962 | Sare de aspartam-acesulfam | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-219 | Acid sorbic – sorbaţi; acid benzoic –benzoaţi; p-hidroxibenzoaţi | 500 | (1), (2) | numai în cazul în care conţinutul de apă este mai mare de 75 % | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 330 | Acid citric | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 331 | Citraţi de sodiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 407 | Caragenan | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 410 | Gumă din seminţe de carruba | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 412 | Gumă de guar | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 413 | Tragacant | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 414 | Gumă arabică (gumă de acacia) | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 415 | Gumă de xantan | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 418 | Gumă gelan | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 422 | Glicerol | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 440 | Pectine | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 460(i) | Celuloză microcristalină | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 463 | Hidroxipropilceluloză | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 464 | Hidroxipropilmetilceluloză | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 465 | Etilmetilceluloză | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 466 | Carboximetilceluloză | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 500 | Carbonaţi de sodiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 501 | Carbonaţi de potasiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 575 | Glucono-delta-lactonă | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 640 | Glicină şi sarea sa de sodiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2): Nivelul maxim se aplică sumei şi nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
11.4.2. | Îndulcitori de masă sub formă de pudră | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul IV | Polioli | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 950 | Acesulfam K | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 951 | Aspartam | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 952 | Acid ciclamic şi sărurile sale de Na şi Ca | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 954 | Zaharină şi sărurile sale de Na, K şi Ca | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 955 | Sucraloză | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 957 | Taumatină | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 959 | Neohesperidină DC | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 962 | Sare de aspartam-acesulfam | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 327 | Lactat de calciu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 330 | Acid citric | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 331 | Citraţi de sodiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 336 | Tartraţi de potasiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 341 | Fosfaţi de calciu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 407 | Caragenan | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 410 | Gumă din seminţe de carruba | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 412 | Gumă de guar | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 413 | Tragacant | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 414 | Gumă arabică (gumă de acacia) | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 415 | Gumă de xantan | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 418 | Gumă gelan | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 440 | Pectine | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 460 | Celuloză | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 461 | Metilceluloză | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 463 | Hidroxipropilceluloză | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 464 | Hidroxipropilmetilceluloză | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 465 | Etilmetilceluloză | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 466 | Carboximetilceluloză | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 468 | Carboximetilceluloză de sodiu reticulată | 50 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 500 | Carbonaţi de sodiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 501 | Carbonaţi de potasiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 551-559 | Dioxid de siliciu – silicaţi | 10 000 | (1) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 575 | Glucono-delta-lactonă | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 576 | Gluconat de sodiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 577 | Gluconat de potasiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 578 | Gluconat de calciu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 640 | Glicină şi sarea sa de sodiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1200 | Polidextroză | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1521 | Polietilenglicol | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
11.4.3. | Îndulcitori de masă sub formă de tablete | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul IV | Polioli | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 950 | Acesulfam K | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 951 | Aspartam | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 952 | Acid ciclamic şi sărurile sale de Na şi Ca | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 954 | Zaharină şi sărurile sale de Na, K şi Ca | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 955 | Sucraloză | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 957 | Taumatină | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 959 | Neohesperidină DC | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 962 | Sare de aspartam-acesulfam | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 296 | Acid malic | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 330 | Acid citric | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 331 | Citraţi de sodiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 334 | Acid tartric (L(+)-) | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 336 | Tartraţi de potasiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 414 | Gumă arabică (gumă de acacia) | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 440 | Pectine | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 460 | Celuloză | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 460(i) | Celuloză microcristalină | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 460(ii) | Celuloză pudră | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 461 | Metilceluloză | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 463 | Hidroxipropilceluloză | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 464 | Hidroxipropilmetilceluloză | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 465 | Etilmetilceluloză | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 466 | Carboximetilceluloză | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 468 | Carboximetilceluloză de sodiu reticulată | 50 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 470a | Săruri de sodiu, potasiu şi calciu ale acizilor graşi | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 470b | Săruri de magneziu ale acizilor graşi | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 471 | Mono- şi digliceride ale acizilor graşi | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 500 | Carbonaţi de sodiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 501 | Carbonaţi de potasiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 551-559 | Dioxid de siliciu – silicaţi | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 575 | Glucono-delta-lactonă | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 576 | Gluconat de sodiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 577 | Gluconat de potasiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 578 | Gluconat de calciu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 640 | Glicină şi sarea sa de sodiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1200 | Polidextroză | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1201 | Polivinilpirolidonă | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1202 | Polivinilpolipirolidonă | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1521 | Polietilenglicol | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
12. | Săruri, condimente, supe, sosuri, salate şi produse proteice | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
12.1. | Sare şi înlocuitori de sare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
12.1.1. | Sare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 170 | Carbonat de calciu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic – fosfaţi – di-, tri- şi polifosfaţi | 10 000 | (1), (4) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 535-538 | Ferocianuri | 20 | (1), (57) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 500 | Carbonaţi de sodiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 504 | Carbonaţi de magneziu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 511 | Clorură de magneziu | quantum satis | numai sare de mare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 530 | Oxid de magneziu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 551-559 | Dioxid de siliciu – silicaţi | 10 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(57): Nivelul maxim este exprimat ca ferocianură de potasiu anhidră. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
12.1.2. | Înlocuitori de sare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic – fosfaţi – di-, tri- şi polifosfaţi | 10 000 | (1), (4) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 535-538 | Ferocianuri | 20 | (1), (57) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 551-559 | Dioxid de siliciu - silicaţi | 20 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 620-625 | Acid glutamic - glutamaţi | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 626-635 | Ribonucleotide | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(57): Nivelul maxim este exprimat ca ferocianură de potasiu anhidră. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
12.2. | Ierburi, condimente, produse de asezonare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
12.2.1. | Ierburi şi condimente | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf – sulfiţi | 150 | (3) | numai scorţişoară (Cinnamomum ceylanicum) | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 460 | Celuloză | quantum satis | numai atunci când sunt uscate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 470a | Săruri de sodiu, potasiu şi calciu ale acizilor graşi | quantum satis | numai atunci când sunt uscate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(3): Nivelurile maxime sunt exprimate ca SO2 şi se referă la cantitatea totală, disponibilă din toate sursele, un conţinut de SO2 de nu mai mult de 10 mg/kg sau 10 mg/l nu este considerat a fi prezent. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
12.2.2. | Produse de asezonare şi condimentare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul II | Coloranţi conform principiului quantum satis | quantum satis | numai produse de asezonare, de exemplu pudra de curry, tandoori | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 500 | numai produse de asezonare, de exemplu pudra de curry, tandoori | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160d | Licopen | 50 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-213 | Acid sorbic – sorbaţi; acid benzoic –benzoaţi | 1 000 | (1), (2) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf – sulfiţi | 200 | (3) | numai produse de asezonare pe bază de suc de citrice | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 310-321 | Galaţi, TBHQ, BHA şi BHT | 200 | (1), (13) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 392 | Extracte de rozmarin | 200 | (41), (46) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 551-559 | Dioxid de siliciu - silicaţi | 30 000 | (1) | numai produse de asezonare | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 620-625 | Acid glutamic - glutamaţi | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 626-635 | Ribonucleotide | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2): Nivelul maxim se aplică sumei şi nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(3): Nivelurile maxime sunt exprimate ca SO2 şi se referă la cantitatea totală, disponibilă din toate sursele, un conţinut de SO2 de nu mai mult de 10 mg/kg sau 10 mg/l nu este considerat a fi prezent. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(13): Limita maximă este exprimată raportat la grăsime. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(41): Exprimat raportat la grăsime. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(46): Ca sumă de carnosol şi acid carnosic. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
12.3. | Oţeturi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 150a-d | Zaharuri şi melase, caramelizate | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf – sulfiţi | 170 | (3) | numai oţet de fermentaţie | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(3): Nivelurile maxime sunt exprimate ca SO2 şi se referă la cantitatea totală, disponibilă din toate sursele, un conţinut de SO2 de nu mai mult de 10 mg/kg sau 10 mg/l nu este considerat a fi prezent. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
12.4. | Muştar | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul II | Coloranţi conform principiului quantum satis | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 300 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul IV | Polioli | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-213 | Acid sorbic – sorbaţi; acid benzoic –benzoaţi | 1 000 | (1), (2) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf – sulfiţi | 250 | (3) | cu excepţia muştarului de Dijon | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf – sulfiţi | 500 | (3) | numai muştar de Dijon | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 392 | Extracte de rozmarin | 100 | (41), (46) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 950 | Acesulfam K | 350 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 951 | Aspartam | 350 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 954 | Zaharină şi sărurile sale de Na, K şi Ca | 320 | (52) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 955 | Sucraloză | 140 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 959 | Neohesperidină DC | 50 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | 12 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 962 | Sare de aspartam-acesulfam | 350 | (11)b, (49), (50) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2): Nivelul maxim se aplică sumei şi nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(3): Nivelurile maxime sunt exprimate ca SO2 şi se referă la cantitatea totală, disponibilă din toate sursele, un conţinut de SO2 de nu mai mult de 10 mg/kg sau 10 mg/l nu este considerat a fi prezent. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(11): Limitele sunt exprimate ca (a) echivalent acesulfam K sau (b) echivalent aspartam. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(41): Exprimat raportat la grăsime. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(49): Nivelurile maxime utilizabile sunt derivate din nivelurile maxime utilizabile pentru părţile sale constitutive, aspartam (E 951) şi acesulfam-K (E 950). | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(50): Nivelurile atât pentru E 951, cât şi pentru E 950 trebuie să nu fie depăşite prin utilizarea sării de aspartam-acesulfam, fie singură, fie în combinaţie cu E 950 sau E 951. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(52): Nivelurile maxime utilizabile sunt exprimate în amidă liberă. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(46): Ca sumă de carnosol şi acid carnosic. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
12.5. | Supe şi ciorbe | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul II | Coloranţi conform principiului quantum satis | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 50 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160d | Licopen | 20 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-213 | Acid sorbic – sorbaţi; acid benzoic –benzoaţi | 500 | (1), (2) | numai supe şi ciorbe lichide (cu excepţia conservelor) | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 310-320 | Galaţi, TBHQ şi BHA | 200 | (1), (13) | numai supe şi ciorbe deshidratate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic – fosfaţi – di-, tri- şi polifosfaţi | 3 000 | (1), (4) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 363 | Acid succinic | 5 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 392 | Extracte de rozmarin | 50 | (46) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 427 | Gumă cassia | 2 500 | numai supe şi ciorbe deshidratate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 432-436 | Polisorbaţi | 1 000 | (1) | numai supe | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 473-474 | Esteri ai zaharozei cu acizi graşi –sucrogliceride | 2 000 | (1) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 900 | Dimetilpolisiloxan | 10 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 950 | Acesulfam K | 110 | numai supe cu valoare energetică redusă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 951 | Aspartam | 110 | numai supe cu valoare energetică redusă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 954 | Zaharină şi sărurile sale de Na, K şi Ca | 110 | (52) | numai supe cu valoare energetică redusă | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 955 | Sucraloză | 45 | numai supe cu valoare energetică redusă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 959 | Neohesperidină DC | 50 | numai supe cu valoare energetică redusă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | 5 | numai supe cu valoare energetică redusă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 962 | Sare de aspartam-acesulfam | 110 | (11)b, (49), (50) | numai supe cu valoare energetică redusă | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2): Nivelul maxim se aplică sumei şi nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(11): Limitele sunt exprimate ca (a) echivalent acesulfam K sau (b) echivalent aspartam. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(49): Nivelurile maxime utilizabile sunt derivate din nivelurile maxime utilizabile pentru părţile sale constitutive, aspartam (E 951) şi acesulfam-K (E 950). | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(50): Nivelurile atât pentru E 951, cât şi pentru E 950 trebuie să nu fie depăşite prin utilizarea sării de aspartam-acesulfam, fie singură, fie în combinaţie cu E 950 sau E 951. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(52): Nivelurile maxime utilizabile sunt exprimate în amidă liberă. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(13): Limita maximă este exprimată raportat la grăsime. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(46): Ca sumă de carnosol şi acid carnosic. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
12.6. | Sosuri | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul II | Coloranţi conform principiului quantum satis | quantum satis | cu excepţia sosurilor pe bază de tomate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 500 | inclusiv murături, condimente, «chutney» şi «picalilli»; cu excepţia sosurilor pe bază de tomate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul IV | Polioli | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160d | Licopen | 50 | cu excepţia sosurilor pe bază de tomate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-203 | Acid sorbic – sorbaţi | 2 000 | (1), (2) | numai sosuri emulsionate cu un conţinut de grăsimi mai mic de 60 % | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-203 | Acid sorbic – sorbaţi | 1 000 | (1), (2) | numai sosuri emulsionate cu un conţinut de grăsimi de 60 % sau mai mult | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-213 | Acid sorbic – sorbaţi; acid benzoic –benzoaţi | 1 000 | (1), (2) | numai sosuri emulsionate cu un conţinut de grăsimi de 60 % sau mai mult; sosuri neemulsionate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-213 | Acid sorbic – sorbaţi; acid benzoic –benzoaţi | 2 000 | (1), (2) | numai sosuri emulsionate cu un conţinut de grăsimi mai mic de 60 % | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 210-213 | Acid benzoic – benzoaţi | 1 000 | (1), (2) | numai sosuri emulsionate cu un conţinut de grăsimi mai mic de 60 % | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 210-213 | Acid benzoic - benzoaţi | 500 | (1), (2) | numai sosuri emulsionate cu un conţinut de grăsimi de 60 % sau mai mult | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 310-320 | Galaţi, TBHQ şi BHA | 200 | (1), (13) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic - fosfaţi - di-, tri- şi polifosfaţi | 5 000 | (1), (4) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 385 | Etilendiaminotetraacetat de calciu disodic (calciu disodic EDTA) | 75 | numai sosuri emulsionate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 392 | Extracte de rozmarin | 100 | (41), (46) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 427 | Gumă cassia | 2 500 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 405 | Alginat de propan-1, 2-diol | 8 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 416 | Guma de karaya | 10 000 | numai sosuri emulsionate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 426 | Hemiceluloză de soia | 30 000 | numai sosuri emulsionate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 432-436 | Polisorbaţi | 5 000 | (1) | numai sosuri emulsionate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 473-474 | Esteri ai zaharozei cu acizi graşi -zaharogliceride | 10 000 | (1) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 476 | Poliricinoleatul de poliglicerină | 4 000 | numai sosuri pentru salate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 491-495 | Esteri de sorbitan | 5 000 | (1) | numai sosuri emulsionate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 950 | Acesulfam K | 350 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 951 | Aspartam | 350 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 954 | Zaharină şi sărurile sale de Na, K şi Ca | 160 | (52) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 955 | Sucraloză | 450 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 959 | Neohesperidină DC | 50 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | 12 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | 2 | numai ca potenţiator de aromă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 962 | Sare de aspartam-acesulfam | 350 | (11)b, (49), (50) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2): Nivelul maxim se aplică sumei şi nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(41): Exprimat raportat la grăsime. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(49): Nivelurile maxime utilizabile sunt derivate din nivelurile maxime utilizabile pentru părţile sale constitutive, aspartam (E 951) şi acesulfam-K (E 950). | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(50): Nivelurile atât pentru E 951, cât şi pentru E 950 trebuie să nu fie depăşite prin utilizarea sării de aspartam-acesulfam, fie singură, fie în combinaţie cu E 950 sau E 951. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(52): Nivelurile maxime utilizabile sunt exprimate în amidă liberă. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(13): Limita maximă este exprimată raportat la grăsime. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(46): Ca sumă de carnosol şi acid carnosic. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
12.7. | Salate şi produse tartinabile condimentate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul II | Coloranţi conform principiului quantum satis | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-213 | Acid sorbic – sorbaţi; acid benzoic –benzoaţi | 1 500 | (1), (2) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 950 | Acesulfam K | 350 | numai Feinkostsalat | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 951 | Aspartam | 350 | numai Feinkostsalat | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 954 | Zaharină şi sărurile sale de Na, K şi Ca | 160 | (52) | numai Feinkostsalat | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 955 | Sucraloză | 140 | numai Feinkostsalat | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 959 | Neohesperidină DC | 50 | numai Feinkostsalat | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | 12 | numai Feinkostsalat | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 962 | Sare de aspartam-acesulfam | 350 | (11)b, (49), (50) | numai Feinkostsalat | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2): Nivelul maxim se aplică sumei şi nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(11): Limitele sunt exprimate ca (a) echivalent acesulfam K sau (b) echivalent aspartam. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(49): Nivelurile maxime utilizabile sunt derivate din nivelurile maxime utilizabile pentru părţile sale constitutive, aspartam (E 951) şi acesulfam-K (E 950). | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(50): Nivelurilr atât pentru E 951, cât şi pentru E 950 trebuie să nu fie depăşite prin utilizarea sării de aspartam-acesulfam, fie singură, fie în combinaţie cu E 950 sau E 951. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(52): Nivelurile maxime utilizabile sunt exprimate în amidă liberă. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
12.8. | Drojdie şi produse din drojdie | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 491-495 | Esteri de sorbitan | quantum satis | numai drojdie uscată şi drojdie pentru panificaţie | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
12.9. | Produse proteice, cu excepţia produselor de la categoria 1.8 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul II | Coloranţi conform principiului quantum satis | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 100 | numai înlocuitori de carne şi de peşte pe bază de proteine vegetale | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160d | Licopen | 30 | numai înlocuitori de carne şi de peşte pe bază de proteine vegetale | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-203 | Acid sorbic – sorbaţi | 2 000 | (1), (2) | numai înlocuitori de carne, peşte, crustacee şi cefalopode şi brânză pe bază de proteine | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf – sulfiţi | 200 | (3) | numai înlocuitori de carne, peşte, crustacee şi cefalopode | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf – sulfiţi | 50 | (3) | numai gelatină | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic – fosfaţi – di-, tri- şi polifosfaţi | 20 000 | (1), (4) | numai băuturi din proteine vegetale | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 959 | Neohesperidină DC | 5 | numai proteine vegetale, numai ca potenţiator de aromă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2): Nivelul maxim se aplică sumei şi nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(3): Nivelurile maxime sunt exprimate ca SO2 şi se referă la cantitatea totală, disponibilă din toate sursele, un conţinut de SO2 de nu mai mult de 10 mg/kg sau 10 mg/l nu este considerat a fi prezent. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
13. | Alimente cu destinaţie nutriţională specială, astfel cum sunt definite în Directiva 2009/39/CE | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
13.1. | Alimente pentru sugari şi copii de vârstă mică | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
PARTE INTRODUCTIVĂ, SE APLICĂ TUTUROR SUBCATEGORIILOR | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Nivelurile maxime utilizate indicate se referă la produse alimentare gata pentru consum, preparate conform instrucţiunilor producătorului. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 307, E 325, E 330, E 331, E 332, E 333, E 338, E 340, E 410, E472c şi E 1450 vor fi utilizate în conformitate cu limitele stabilite în anexele la Directiva 2006/141/CE. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
13.1.1. | Formule de început ale preparatelor pentru sugari, astfel cum sunt definite în Directiva 2006/141/CE | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Notă: Pentru producerea laptelui acidifiat, pot fi folosite culturi nepatogene care produc acid lactic L(+). | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 270 | Acid lactic | quantum satis | numai forma L(+) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 304(i) | Palmitat de L-ascorbil | 10 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 306 | Extract bogat în tocoferol | 10 | (16) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 307 | Alfa-tocoferol | 10 | (16) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 308 | Gama-tocoferol | 10 | (16) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 309 | Delta-tocoferol | 10 | (16) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 322 | Lecitine | 1 000 | (14) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 330 | Acid citric | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 331 | Citraţi de sodiu | 2 000 | (43) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 332 | Citraţi de potasiu | (43) | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338 | Acid fosforic | 1 000 | (4), (44) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 339 | Fosfaţi de sodiu | 1 000 | (4), (15) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 340 | Fosfaţi de potasiu | (4), (15) | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 412 | Gumă de guar | 1 000 | numai în cazul în care produsul lichid conţine proteine parţial hidrolizate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 471 | Mono- şi digliceride ale acizilor graşi | 4 000 | (14) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 472c | Esteri ai acidului citric cu mono- şi digliceridele acizilor graşi | 7 500 | (14) | numai atunci când sunt vândute sub formă de praf | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 472c | Esteri ai acidului citric cu mono- şi diglicerideleacizilor graşi | 9 000 | (14) | vândute numai sub formă lichidă, în cazul în care produsele conţin proteine parţial hidrolizate, peptide sau aminoacizi | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 473 | Esteri ai zaharozei cu acizi graşi | 120 | (14) | numai produse care conţin proteine hidrolizate, peptide sau aminoacizi | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(14): Dacă într-un produs alimentar se adaugă mai mult de una dintre substanţele E 322, E 471, E 472c şi E 473, nivelul maxim stabilit în cazul produsului alimentar respectiv pentru fiecare dintre aceste substanţe se reduce proporţional cu cantitatea cumulată a celorlalte substanţe în produsul alimentar respectiv. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(15): E 339 şi E 340 sunt autorizate individual sau în combinaţie şi în conformitate cu limitele stabilite în Directivele 2006/141/CE, 2006/125/CE, 1999/21/CE. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(16): E 306, E 307, E 308 şi E 309 sunt autorizate individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(43): E 331 şi E 332 sunt autorizate individual sau în combinaţie şi în conformitate cu limitele stabilite în Directivele 2006/141/CE, 2006/125/CE, 1999/21/CE. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(44): În conformitate cu limitele stabilite în Directivele 2006/141/CE, 2006/125/CE, 1999/21/CE. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
13.1.2. | Formule de continuare ale preparatelor pentru copii de vârstă mică, astfel cum sunt definite în Directiva 2006/141/CE | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Notă: Pentru producerea laptelui acidifiat, pot fi folosite culturi nepatogene care produc acid lactic L(+). | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 270 | Acid lactic | quantum satis | numai forma L(+) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 304(i) | Palmitat de L-ascorbil | 10 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 306 | Extract bogat în tocoferol | 10 | (16) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 307 | Alfa-tocoferol | 10 | (16) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 308 | Gama-tocoferol | 10 | (16) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 309 | Delta-tocoferol | 10 | (16) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 322 | Lecitină | 1 000 | (14) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 330 | Acid citric | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 331 | Citraţi de sodiu | 2 000 | (43) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 332 | Citraţi de potasiu | quantum satis | (43) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338 | Acid fosforic | (4), (44) | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 339 | Fosfaţi de sodiu | 1 000 | (4), (15) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 340 | Fosfaţi de potasiu | (4), (15) | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 407 | Caragenan | 300 | (17) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 410 | Gumă din seminţe de carruba | 1 000 | (17) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 412 | Gumă de guar | 1 000 | (17) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 440 | Pectine | 5 000 | numai formule de continuare acidifiate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 471 | Mono- şi digliceride ale acizilor graşi | 4 000 | (14) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 472c | Esteri ai acidului citric cu mono- şi digliceridele acizilor graşi | 7 500 | (14) | numai atunci când sunt vândute sub formă de praf | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 472c | Esteri citrici ai mono- şi digliceridelor cu acizi graşi | 9 000 | (14) | numai atunci când sunt vândute sub formă lichidă, în cazul în care produsele conţin proteine parţial hidrolizate, peptide sau aminoacizi | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 473 | Esteri ai zaharozei cu acizi graşi | 120 | (14) | numai produse care conţin proteine hidrolizate, peptide sau aminoacizi | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(14): Dacă într-un produs alimentar se adaugă mai mult de una dintre substanţele E 322, E 471, E 472c şi E 473, nivelul maxim stabilit în cazul produsului alimentar respectiv pentru fiecare dintre aceste substanţe se reduce proporţional cu cantitatea cumulată a celorlalte substanţe în produsul alimentar respectiv. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(15): E 339 şi E 340 sunt autorizate individual sau în combinaţie şi în conformitate cu limitele stabilite în Directivele 2006/141/CE, 2006/125/CE, 1999/21/CE. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(16): E 306, E 307, E 308 şi E 309 sunt autorizate individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(17): Dacă într-un aliment se adaugă mai mult de o substanţă E 407, E 410 şi E 412, nivelul maxim stabilit pentru respectivul aliment pentru fiecare dintre aceste substanţe se reduce cu acea parte din celelalte substanţe împreună care sunt prezente în alimentul în cauză. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(43): E 331 şi E 332 sunt autorizate individual sau în combinaţie şi în conformitate cu limitele stabilite în Directivele 2006/141/CE, 2006/125/CE, 1999/21/CE. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(44): În conformitate cu limitele stabilite în Directivele 2006/141/CE, 2006/125/CE, 1999/21/CE. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
13.1.3. | Alimente pe bază de cereale prelucrate şi alimente pentru sugari şi copii de vârstă mică, astfel cum sunt definite în Directiva 2006/125/CE | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 170 | Carbonat de calciu | quantum satis | numai preparate pe bază de cereale şi alimente pentru copii, numai pentru ajustarea pH-ului | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 260 | Acid acetic | quantum satis | numai preparate pe bază de cereale şi alimente pentru copii, numai pentru ajustarea pH-ului | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 261 | Acetat de potasiu | quantum satis | numai preparate pe bază de cereale şi alimente pentru copii, numai pentru ajustarea pH-ului | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 262 | Acetaţi de sodiu | quantum satis | numai preparate pe bază de cereale şi alimente pentru copii, numai pentru ajustarea pH-ului | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 263 | Acetat de calciu | quantum satis | numai preparate pe bază de cereale şi alimente pentru copii, numai pentru ajustarea pH-ului | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 270 | Acid lactic | quantum satis | numai preparate pe bază de cereale şi alimente pentru copii, numai pentru ajustarea pH-ului, numai forma L(+) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 296 | Acid malic | quantum satis | numai preparate pe bază de cereale şi alimente pentru copii, numai pentru ajustarea pH-ului, numai forma L(+) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 300 | Acid L-ascorbic | 200 | (18) | numai alimente pe bază de cereale cu conţinut de grăsimi, inclusiv biscuiţi şi pesmeţi, şi alimente pentru copii | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 301 | L-ascorbat de sodiu | 200 | (18) | numai alimente pe bază de cereale cu conţinut de grăsimi, inclusiv biscuiţi şi pesmeţi, şi alimente pentru copii | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 302 | L-ascorbat de calciu | 200 | (18) | numai alimente pe bază de cereale cu conţinut de grăsimi, inclusiv biscuiţi şi pesmeţi, şi alimente pentru copii | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 304(i) | Palmitat de L-ascorbil | 100 | (19) | numai alimente pe bază de cereale cu conţinut de grăsimi, inclusiv biscuiţi şi pesmeţi, şi alimente pentru copii | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 306 | Extract bogat în tocoferol | 100 | (19) | numai alimente pe bază de cereale cu conţinut de grăsimi, inclusiv biscuiţi şi pesmeţi, şi alimente pentru copii | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 307 | Alfa-tocoferol | 100 | (19) | numai alimente pe bază de cereale cu conţinut de grăsimi, inclusiv biscuiţi şi pesmeţi, şi alimente pentru copii | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 308 | Gama-tocoferol | 100 | (19) | numai alimente pe bază de cereale cu conţinut de grăsimi, inclusiv biscuiţi şi pesmeţi, şi alimente pentru copii | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 309 | Delta-tocoferol | 100 | (19) | numai alimente pe bază de cereale cu conţinut de grăsimi, inclusiv biscuiţi şi pesmeţi, şi alimente pentru copii | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 322 | Lecitine | 10 000 | numai biscuiţi şi pesmeţi, alimente pe bază de cereale, alimente pentru copii | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 325 | Lactat de sodiu | quantum satis | numai preparate pe bază de cereale şi alimente pentru copii, numai pentru ajustarea pH-ului, numai forma L(+) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 326 | Lactat de potasiu | quantum satis | numai preparate pe bază de cereale şi alimente pentru copii, numai pentru ajustarea pH-ului, numai forma L(+) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 327 | Lactat de calciu | quantum satis | numai preparate pe bază de cereale şi alimente pentru copii, numai pentru ajustarea pH-ului, numai forma L(+) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 330 | Acid citric | quantum satis | numai preparate pe bază de cereale şi alimente pentru copii, numai pentru ajustarea pH-ului | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 331 | Citraţi de sodiu | quantum satis | numai preparate pe bază de cereale şi alimente pentru copii, numai pentru ajustarea pH-ului | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 332 | Citraţi de potasiu | quantum satis | numai preparate pe bază de cereale şi alimente pentru copii, numai pentru ajustarea pH-ului | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 333 | Citraţi de calciu | quantum satis | numai preparate pe bază de cereale şi alimente pentru copii, numai pentru ajustarea pH-ului | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 334 | Acid tartric (L(+)-) | 5 000 | (42) | numai forma L(+); numai biscuiţi şi pesmeţi şi alimente pentru copii | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 335 | Tartraţi de sodiu | 5 000 | (42) | numai forma L(+); numai biscuiţi şi pesmeţi şi alimente pentru copii | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 336 | Tartraţi de potasiu | 5 000 | (42) | numai forma L(+); numai biscuiţi şi pesmeţi şi alimente pentru copii | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338 | Acid fosforic | 1 000 | (4) | numai preparate pe bază de cereale şi alimente pentru copii, numai pentru ajustarea pH-ului | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 339 | Fosfaţi de sodiu | 1 000 | (4), (20) | numai cereale | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 340 | Fosfaţi de potasiu | 1 000 | (4), (20) | numai cereale | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 341 | Fosfaţi de calciu | 1 000 | (4), (20) | numai cereale | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 341 | Fosfaţi de calciu | 1 000 | (4) | numai în deserturi pe bază de fructe | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 354 | Tartrat de calciu | 5 000 | (42) | numai forma L(+); numai biscuiţi şi pesmeţi | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 400 | Acid alginic | 500 | (23) | numai deserturi şi budinci | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 401 | Alginat de sodiu | 500 | (23) | numai deserturi şi budinci | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 402 | Alginat de potasiu | 500 | (23) | numai deserturi şi budinci | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 404 | Alginat de calciu | 500 | (23) | numai deserturi şi budinci | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 410 | Gumă din seminţe de carruba | 10 000 | (21) | numai preparate pe bază de cereale şi alimente pentru copii | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 412 | Gumă de guar | 10 000 | (21) | numai preparate pe bază de cereale şi alimente pentru copii | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 414 | Gumă arabică (gumă de acacia) | 10 000 | (21) | numai preparate pe bază de cereale şi alimente pentru copii | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 415 | Gumă de xantan | 10 000 | (21) | numai preparate pe bază de cereale şi alimente pentru copii | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 440 | Pectină | 10 000 | (21) | numai preparate pe bază de cereale şi alimente pentru copii | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 410 | Gumă din seminţe de carruba | 20 000 | (21) | numai alimente pe bază de cereale fără gluten | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 412 | Gumă de guar | 20 000 | (21) | numai alimente pe bază de cereale fără gluten | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 414 | Gumă arabică (gumă de acacia) | 20 000 | (21) | numai alimente pe bază de cereale fără gluten | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 415 | Gumă de xantan | 20 000 | (21) | numai alimente pe bază de cereale fără gluten | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 440 | Pectină | 20 000 | (21) | numai alimente pe bază de cereale fără gluten | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 450 | Difosfaţi | 5 000 | (4), (42) | numai biscuiţi şi pesmeţi | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 471 | Mono- şi digliceride ale acizilor graşi | 5 000 | (22) | numai biscuiţi şi pesmeţi, alimente pe bază de cereale, alimente pentru copii | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 472a | Esteri ai acidului acetic cu mono-şi digliceridele acizilor graşi | 5 000 | (22) | numai biscuiţi şi pesmeţi, alimente pe bază de cereale, alimente pentru copii | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 472b | Esteri ai acidului lactic cu mono- şi digliceridele acizilor graşi | 5 000 | (22) | numai biscuiţi şi pesmeţi, alimente pe bază de cereale, alimente pentru copii | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 472c | Esteri ai acidului citric cu mono- şi digliceridele acizilor graşi | 5 000 | (22) | numai biscuiţi şi pesmeţi, alimente pe bază de cereale, alimente pentru copii | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 500 | Carbonaţi de sodiu | quantum satis | numai ca agent de creştere | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 501 | Carbonaţi de potasiu | quantum satis | numai ca agent de creştere | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 503 | Carbonaţi de amoniu | quantum satis | numai ca agent de creştere | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 507 | Acid clorhidric | quantum satis | numai preparate pe bază de cereale şi alimente pentru copii, numai pentru ajustarea pH-ului | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 524 | Hidroxid de sodiu | quantum satis | numai preparate pe bază de cereale şi alimente pentru copii, numai pentru ajustarea pH-ului | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 525 | Hidroxid de potasiu | quantum satis | numai preparate pe bază de cereale şi alimente pentru copii, numai pentru ajustarea pH-ului | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 526 | Hidroxid de calciu | quantum satis | numai preparate pe bază de cereale şi alimente pentru copii, numai pentru ajustarea pH-ului | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 551 | Dioxid de siliciu | 2 000 | numai cereale uscate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 575 | Glucono-delta-lactonă | 5 000 | (42) | numai biscuiţi şi pesmeţi | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 920 | L-cisteină | 1 000 | numai biscuiţi pentru sugari şi copii de vârstă mică | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1404 | Amidon oxidat | 50 000 | numai preparate pe bază de cereale şi alimente pentru copii | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1410 | Fosfat de amidon | 50 000 | numai preparate pe bază de cereale şi alimente pentru copii | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1412 | Fosfat de diamidon | 50 000 | numai preparate pe bază de cereale şi alimente pentru copii | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1413 | Fosfat de diamidon fosfatat | 50 000 | numai preparate pe bază de cereale şi alimente pentru copii | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1414 | Fosfat de diamidon acetilat | 50 000 | numai preparate pe bază de cereale şi alimente pentru copii | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1420 | Amidon acetilat | 50 000 | numai preparate pe bază de cereale şi alimente pentru copii | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1422 | Adipat de diamidon acetilat | 50 000 | numai preparate pe bază de cereale şi alimente pentru copii | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1450 | Octenil succinat de amidon sodic | 50 000 | numai preparate pe bază de cereale şi alimente pentru copii | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1451 | Amidon oxidat acetilat | 50 000 | numai preparate pe bază de cereale şi alimente pentru copii | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 300 | Acid ascorbic | 300 | (18) | numai băuturi şi sucuri pe bază de fructe şi legume şi alimente pentru copii | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 301 | Ascorbat de sodiu | 300 | (18) | numai băuturi şi sucuri pe bază de fructe şi legume şi alimente pentru copii | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 302 | Ascorbat de calciu | 300 | (18) | numai băuturi şi sucuri pe bază de fructe şi legume şi alimente pentru copii | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 333 | Citraţi de calciu | quantum satis | numai produse pe bază de fructe cu conţinut scăzut de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(18): E 300, E 301 şi E 302 sunt autorizate în mod individual sau în combinaţie, exprimat ca acid ascorbic. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(19): E 304, E 306, E 307, E 308 şi E 309 sunt autorizate individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(20): E 339, E 340 şi E 341 sunt autorizate individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(21): E 410, E 412, E 414, E 415 şi E 440 sunt autorizate individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(22): E 471, E 472a, E 472b şi E 472c sunt autorizate individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(23): E 400, E 401, E 402 şi E 404 sunt autorizate individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(42): Ca reziduu. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
13.1.4. | Alte alimente pentru copii de vârstă mică | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Notă: Pentru producerea laptelui acidifiat, pot fi folosite culturi nepatogene care produc acid lactic L(+). | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 270 | Acid lactic | quantum satis | numai forma L(+) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 304(i) | Palmitat de L-ascorbil | 100 | (19) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 306 | Extract bogat în tocoferol | 100 | (19) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 307 | Alfa-tocoferol | 100 | (19) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 308 | Gama-tocoferol | 100 | (19) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 309 | Delta-tocoferol | 100 | (19) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 322 | Lecitine | 10 000 | (14) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 330 | Acid citric | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 331 | Citraţi de sodiu | 2 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 332 | Citraţi de potasiu | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338 | Acid fosforic | (1), (4) | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 339 | Fosfaţi de sodiu | 1 000 | (1), (4), (15) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 340 | Fosfaţi de potasiu | 1 000 | (1), (4), (15) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 407 | Caragenan | 300 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 410 | Gumă din seminţe de carruba | 10 000 | (21) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 412 | Gumă de guar | 10 000 | (21) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 414 | Gumă arabică (gumă de acacia) | 10 000 | (21) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 415 | Gumă de xantan | 10 000 | (21) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 440 | Pectine | 5 000 | (21) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 471 | Mono- şi digliceride ale acizilor graşi | 4 000 | (14) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 472c | Esteri ai acidului citric cu mono- şi digliceridele acizilor graşi | 7 500 | (14) | numai atunci când sunt vândute sub formă de praf | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 472c | Esteri ai acidului citric cu mono- şi digliceridele acizilor graşi | 9 000 | (14) | numai atunci când sunt vândute sub formă lichidă, în cazul în care produsele conţin proteine parţial hidrolizate, peptide sau aminoacizi | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 473 | Esteri ai zaharozei cu acizi graşi | 120 | (14) | numai în produse care conţin proteine hidrolizate, peptide sau aminoacizi | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 500 | Carbonaţi de sodiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 501 | Carbonaţi de potasiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 503 | Carbonaţi de amoniu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 507 | Acid clorhidric | quantum satis | numai pentru ajustarea pH-ului | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 524 | Hidroxid de sodiu | quantum satis | numai pentru ajustarea pH-ului | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 525 | Hidroxid de potasiu | quantum satis | numai pentru ajustarea pH-ului | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1404 | Amidon oxidat | 50 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1410 | Fosfat de amidon | 50 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1412 | Fosfat de diamidon | 50 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1413 | Fosfat de diamidon fosfatat | 50 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1414 | Fosfat de diamidon acetilat | 50 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1420 | Amidon acetilat | 50 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1422 | Adipat de diamidon acetilat | 50 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1450 | Octenil succinat de amidon sodic | 50 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(14): Dacă într-un produs alimentar se adaugă mai mult de una dintre substanţele E 322, E 471, E 472c şi E 473, nivelul maxim stabilit în cazul produsului alimentar respectiv pentru fiecare dintre aceste substanţe se reduce proporţional cu cantitatea cumulată a celorlalte substanţe în produsul alimentar respectiv. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(15): E 339 şi E 340 sunt autorizate individual sau în combinaţie şi în conformitate cu limitele stabilite în Directivele 2006/141/CE, 2006/125/CE, 1999/21/CE. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(16): E 304, E 306, E 307, E 308 şi E 309 sunt autorizate individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(21): E 410, E 412, E 414, E 415 şi E 440 sunt autorizate individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
13.1.5. | Alimente dietetice pentru sugari şi copii de vârstă mică, destinate unor scopuri medicale speciale, astfel cum sunt definite în Directiva 1999/21/CE, şi formule speciale pentru sugari | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
13.1.5.1. | Alimente dietetice pentru sugari, destinate unor scopuri medicale speciale, şi formule speciale pentru sugari | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Pot fi utilizaţi aditivii din categoriile 13.1.1 şi 13.1.2. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 170 | Carbonat de calciu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 304(i) | Palmitat de L-ascorbil | 100 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 331 | Citraţi de sodiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 332 | Citraţi de potasiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 333 | Citraţi de calciu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338 | Acid fosforic | 1 000 | (1), (4) | numai pentru ajustarea pH-ului | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 339 | Fosfaţi de sodiu | 1 000 | (1), (4), (20) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 340 | Fosfaţi de potasiu | 1 000 | (1), (4), (20) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 341 | Fosfaţi de calciu | 1 000 | (1), (4), (20) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 401 | Alginat de sodiu | 1 000 | de la vârsta de patru luni, în produse alimentare speciale, cu o compoziţie adaptată, necesare pentru tratarea disfuncţiilor metabolice şi pentru alimentaţie generală prin sondă gastrică | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 405 | Alginat de propan-1, 2-diol | 200 | de la vârsta de 12 luni, în cadrul regimurilor alimentare speciale pentru copii de vârstă mică care suferă de intoleranţă la laptele de vacă sau cu defecte metabolice congenitale | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 410 | Gumă din seminţe de carruba | 10 000 | de la naştere, în produse destinate reducerii refluxului gastro-esofagian | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 412 | Gumă de guar | 10 000 | de la naştere, în produsele sub formă de formule lichide care conţin proteine hidrolizate, peptide sau aminoacizi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 415 | Gumă de xantan | 1 200 | de la naştere, pentru utilizare în produsele pe bază de aminoacizi sau peptide destinate a fi utilizate la pacienţii care suferă de insuficienţa tractului gastro-intestinal, malabsorbţie a proteinelor sau defecte metabolice congenitale | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 440 | Pectine | 10 000 | de la naştere, în produse utilizate în cazul tulburărilor gastro-intestinale | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 466 | Carboximetilceluloză | 10 000 | de la naştere, în produse destinate tratamentului dietetic al tulburărilor metabolice | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 471 | Mono- şi digliceride ale acizilor graşi | 5 000 | de la naştere, în cadrul regimurilor alimentare speciale, în special al celor fără proteine | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 472c | Esteri ai acidului citric cu mono- şi digliceridele acizilor graşi | 7 500 | numai atunci când sunt vândute sub formă de pulbere; de la naştere | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 472c | Esteri ai acidului citric cu mono- şi digliceridele acizilor graşi | 9 000 | numai atunci când sunt vândute sub formă lichidă; de la naştere | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 473 | Esteri ai zaharozei cu acizi graşi | 120 | numai produse care conţin proteine hidrolizate, peptide şi aminoacizi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 500 | Carbonaţi de sodiu | quantum satis | numai ca agent de creştere | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 501 | Carbonaţi de potasiu | quantum satis | numai ca agent de creştere | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 507 | Acid clorhidric | quantum satis | numai ca agent de creştere | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 524 | Hidroxid de sodiu | quantum satis | numai pentru ajustarea pH-ului | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 525 | Hidroxid de potasiu | quantum satis | numai pentru ajustarea pH-ului | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 526 | Hidroxid de calciu | quantum satis | numai pentru ajustarea pH-ului | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1450 | Octenil succinat de amidon sodic | 20 000 | numai în formulele de început şi formulele de continuare ale preparatelor pentru sugari | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(20): E 339, E 340 şi E 341 sunt autorizate individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
13.1.5.2. | Alimente dietetice pentru sugari şi copii de vârstă mică, destinate unor scopuri medicale speciale, astfel cum sunt definite în Directiva 1999/21/CE | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Pot fi utilizaţi aditivii din categoria 13.1.3, cu excepţia E 270, E 333, E 341. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 401 | Alginat de sodiu | 1 000 | de la vârsta de patru luni, în produse alimentare speciale, cu o compoziţie adaptată, necesare pentru tratarea disfuncţiilor metabolice şi pentru alimentaţie generală prin sondă gastrică | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 405 | Alginat de propan-1, 2-diol | 200 | de la vârsta de 12 luni, în cadrul regimurilor alimentare speciale pentru copii de vârstă mică care suferă de intoleranţă la laptele de vacă sau cu defecte metabolice congenitale | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 410 | Gumă din seminţe de carruba | 10 000 | de la naştere, în produse destinate reducerii refluxului gastro-esofagian | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 412 | Gumă de guar | 10 000 | de la naştere, în produsele sub formă de formule lichide care conţin proteine hidrolizate, peptide sau aminoacizi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 415 | Gumă de xantan | 1 200 | de la naştere, pentru utilizare în produsele pe bază de aminoacizi sau peptide destinate a fi utilizate la pacienţii care suferă de insuficienţa tractului gastro-intestinal, malabsorbţie a proteinelor sau defecte metabolice congenitale | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 440 | Pectine | 10 000 | de la naştere, în produse utilizate în cazul tulburărilor gastro-intestinale | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 466 | Carboximetilceluloză | 10 000 | de la naştere, în produse destinate tratamentului dietetic al tulburărilor metabolice | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 471 | Mono- şi digliceride ale acizilor graşi | 5 000 | de la naştere, în cadrul regimurilor alimentare speciale, în special al celor fără proteine | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 472c | Esteri citrici ai mono- şi digliceridelor cu acizi graşi | 7 500 | numai atunci când sunt vândute sub formă de pulbere; de la naştere | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 472c | Esteri citrici ai mono- şi digliceridelor cu acizi graşi | 9 000 | numai atunci când sunt vândute sub formă lichidă; de la naştere | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 473 | Esteri ai zaharozei cu acizi graşi | 120 | numai produse care conţin proteine hidrolizate, peptide şi aminoacizi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1450 | Octenil succinat de amidon sodic | 20 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
13.2. | Alimente dietetice destinate unor scopuri medicale speciale, astfel cum sunt definite în Directiva 1999/21/CE (cu excepţia produselor din categoria de produse alimentare 13.1.5) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Produsele din această categorie pot conţine, de asemenea, aditivi, care sunt autorizaţi în categoriile de produse alimentare corespunzătoare. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul II | Coloranţi conform principiului quantum satis | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 50 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul IV | Polioli | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160d | Licopen | 30 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-213 | Acid sorbic – sorbaţi; acid benzoic –benzoaţi | 1 500 | (1), (2) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic – fosfaţi – di-, tri- şi polifosfaţi | 5 000 | (1), (4) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 405 | Alginat de propan-1, 2-diol | 1 200 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 406 | Agar | quantum satis | numai produse alimentare sub formă de tablete şi tablete filmate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 432-436 | Polisorbaţi | 1 000 | (1) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 473-474 | Esteri ai zaharozei cu acizi graşi –sucrogliceride | 5 000 | (1) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 475 | Esteri poliglicerici ai acizilor graşi | 5 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 477 | Esteri ai propan-1,2-diolului cu acizii graşi | 1 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 481-482 | Stearoil-2-lactilaţi | 2 000 | (1) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 491-495 | Esteri de sorbitan | 5 000 | (1) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 950 | Acesulfam K | 450 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 951 | Aspartam | 1 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 952 | Acid ciclamic şi sărurile sale de Na şi Ca | 400 | (51) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 954 | Zaharină şi sărurile sale de Na, K şi Ca | 200 | (52) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 955 | Sucraloză | 400 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 959 | Neohesperidină DC | 100 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | 32 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 962 | Sare de aspartam-acesulfam | 450 | (11)a, (49), (50) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2): Nivelul maxim se aplică sumei şi nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(11): Limitele sunt exprimate ca (a) echivalent acesulfam K sau (b) echivalent aspartam. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(49): Nivelurile maxime utilizabile sunt derivate din nivelurile maxime utilizabile pentru părţile sale constitutive, aspartam (E 951) şi acesulfam-K (E 950). | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(50): Nivelurile atât pentru E 951, cât şi pentru E 950 trebuie să nu fie depăşite prin utilizarea sării de aspartam-acesulfam, fie singură, fie în combinaţie cu E 950 sau E 951. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(51): Nivelurile maxime utilizabile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(52): Nivelurile maxime utilizabile sunt exprimate în amidă liberă. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
13.3. | Alimente dietetice pentru controlul greutăţii, destinate să înlocuiască complet aportul alimentar zilnic sau o masă individuală (în total sau parţial aportul alimentar zilnic total) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul II | Coloranţi conform principiului quantum satis | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 50 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul IV | Polioli | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160d | Licopen | 30 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-213 | Acid sorbic – sorbaţi; acid benzoic –benzoaţi | 1 500 | (1), (2) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic - fosfaţi - di-, tri- şi polifosfaţi | 5 000 | (1), (4) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 405 | Alginat de propan-1, 2-diol | 1 200 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 432-436 | Polisorbaţi | 1 000 | (1) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 473-474 | Esteri ai zaharozei cu acizi graşi -sucrogliceride | 5 000 | (1) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 475 | Esteri poliglicerici ai acizilor graşi | 5 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 477 | Esteri ai propan-1,2-diolului cu acizii graşi | 1 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 481-482 | Stearoil-2-lactilaţi | 2 000 | (1) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 491-495 | Esteri de sorbitan | 5 000 | (1) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 950 | Acesulfam K | 450 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 951 | Aspartam | 800 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 952 | Acid ciclamic şi sărurile sale de Na şi Ca | 400 | (51) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 954 | Zaharină şi sărurile sale de Na, K şi Ca | 240 | (52) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 955 | Sucraloză | 320 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 959 | Neohesperidină DC | 100 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | 26 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 962 | Sare de aspartam-acesulfam | 450 | (11)a, (49), (50) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2): Nivelul maxim se aplică sumei şi nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(11): Limitele sunt exprimate ca (a) echivalent acesulfam K sau (b) echivalent aspartam. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(49): Nivelurile maxime utilizabile sunt derivate din nivelurile maxime utilizabile pentru părţile sale constitutive, aspartam (E 951) şi acesulfam-K (E 950). | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(50): Nivelurile atât pentru E 951, cât şi pentru E 950 trebuie să nu fie depăşite prin utilizarea sării de aspartam-acesulfam, fie singură, fie în combinaţie cu E 950 sau E 951. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(51): Nivelurile maxime utilizabile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(52): Nivelurile maxime utilizabile sunt exprimate în amidă liberă. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
13.4. | Alimente adecvate pentru persoanele cu intoleranţă la gluten, astfel cum sunt definite în Regulamentul (CE) nr. 41/2009 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Produsele din această categorie pot folosi, de asemenea, aditivi care sunt autorizaţi în categoriile de produse alimentare corespunzătoare omoloage. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | inclusiv paste făinoase uscate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul II | Coloranţi conform principiului quantum satis | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul IV | Polioli | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic – fosfaţi – di-, tri- şi polifosfaţi | 5 000 | (1), (4) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
În plus, sunt autorizaţi toţi aditivii în produsele omoloage care conţin gluten. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
14. | Băuturi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
14.1. | Băuturi nealcoolice | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
14.1.1. | Apă, inclusiv apă minerală naturală, astfel cum este definită în Directiva 2009/54/CE, şi apă de izvor, precum şi toate celelalte ape îmbuteliate sau ambalate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic – fosfaţi – di-, tri- şi polifosfaţi | 500 | (1), (4) | numai ape de masă preparate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(48): Sărurile minerale adăugate în apele de masă preparate în vederea standardizării nu sunt clasificate ca aditivi. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
14.1.2. | Sucuri de fructe, astfel cum sunt definite în Directiva 2001/112/CE, şi sucuri de legume | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | numai sucuri de legume | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 170 | Carbonat de calciu | quantum satis | numai suc de struguri | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-203 | Acid sorbic – sorbaţi | 500 | (1), (2) | numai S0d...saft şi sedet...saft | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-213 | Acid sorbic – sorbaţi; acid benzoic –benzoaţi | 2 000 | (1), (2) | numai suc de struguri, nefermentat, pentru uz sacramental | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 210-213 | Acid benzoic – benzoaţi | 200 | (1), (2) | numai Sed...saft şi sedet...saft | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf – sulfiţi | 2 000 | (3) | numai suc de struguri concentrat pentru vin de casă | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf – sulfiţi | 50 | (3) | numai suc de portocale, grepfrut, măr şi ananas destinat vânzării în vrac în unităţile de catering | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf – sulfiţi | 350 | (3) | numai suc de lămâie şi de chitră | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf – sulfiţi | 70 | (3) | numai suc de struguri, nefermentat, pentru uz sacramental | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 296 | Acid malic | 3 000 | numai suc de ananas | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 300 | Acid ascorbic | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 330 | Acid citric | 3 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 336 | Tartraţi de potasiu | quantum satis | numai suc de struguri | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 440 | Pectine | 3 000 | numai suc de ananas şi fructul pasiunii | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 900 | Dimetilpolisiloxan | 10 | numai suc de ananas şi Sod...saft şi sedet...saft | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2): Nivelul maxim se aplică sumei şi nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(3): Nivelurile maxime sunt exprimate ca SO2 şi se referă la cantitatea totală, disponibilă din toate sursele, un conţinut de SO2 de nu mai mult de 10 mg/kg sau 10 mg/l nu este considerat a fi prezent. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
14.1.3. | Nectaruri de fructe, astfel cum sunt definite în Directiva 2001/112/CE, şi nectaruri de legume şi alte produse similare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | numai nectar de legume, E 420, E421, E 953, E965, E 966, E 967 şi E 968 nu pot fi utilizate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-203 | Acid sorbic – sorbaţi | 300 | (1), (2) | numai siropuri suedeze şi finlandeze tradiţionale de fructe | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-203 | Acid sorbic – sorbaţi | 250 | (1), (2) | numai siropuri suedeze tradiţionale de fructe, se aplică nivelul maxim în cazul în care au fost utilizate şi E 210-213 şi acid benzoic – benzoaţi | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 210-213 | Acid benzoic – benzoaţi | 150 | (1), (2) | numai siropuri suedeze şi finlandeze tradiţionale de fructe | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 270 | Acid lactic | 5 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 296 | Acid malic | quantum satis | numai siropuri suedeze şi finlandeze tradiţionale de fructe | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 300 | Acid ascorbic | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 330 | Acid citric | 5 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 440 | Pectine | 3 000 | numai ananas şi fructul pasiunii | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 466 | Carboximetilceluloză | quantum satis | numai siropuri tradiţionale suedeze şi finlandeze din citrice | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 950 | Acesulfam K | 350 | numai cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 951 | Aspartam | 600 | numai cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 952 | Acid ciclamic şi sărurile sale de Na şi Ca | 250 | (51) | numai cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 954 | Zaharină şi sărurile sale de Na, K şi Ca | 80 | (52) | numai cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 955 | Sucraloză | 300 | numai cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 959 | Neohesperidină DC | 30 | numai cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | 20 | numai cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 962 | Sare de aspartam-acesulfam | 350 | (11)a, (49), (50) | numai cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(11): Limitele sunt exprimate ca (a) echivalent acesulfam K sau (b) echivalent aspartam. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(49): Nivelurile maxime utilizabile sunt derivate din nivelurile maxime utilizabile pentru părţile sale constitutive, aspartam (E 951) şi acesulfam-K (E 950). | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(50): Nivelurile atât pentru E 951, cât şi pentru E 950 trebuie să nu fie depăşite prin utilizarea sării de aspartam-acesulfam, fie singură, fie în combinaţie cu E 950 sau E 951. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(51): Nivelurile maxime utilizabile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(52): Nivelurile maxime utilizabile sunt exprimate în amidă liberă. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
14.1.4. | Băuturi aromatizate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | Aditivii E 420, E421, E 953, E965, E 966, E 967 şi E 968 nu pot fi utilizaţi | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul II | Coloranţi conform principiului quantum satis | quantum satis | cu excepţia laptelui cu ciocolată şi a produselor din malţ | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 100 | (25) | cu excepţia laptelui cu ciocolată şi a produselor din malţ | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160d | Licopen | 12 | cu excepţia băuturilor diluabile | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-203 | Acid sorbic – sorbaţi | 300 | (1), (2) | cu excepţia băuturilor pe bază de produse lactate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-203 | Acid sorbic – sorbaţi | 250 | (1), (2) | se aplică nivelul maxim în cazul în care a fost utilizat, de asemenea, E 210-213, acid benzoic – benzoaţi | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 210-213 | Acid benzoic – benzoaţi | 150 | (1), (2) | cu excepţia băuturilor pe bază de produse lactate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf – sulfiţi | 20 | (3) | numai transfer din concentrate în băuturi nealcoolice aromatizate conţinând suc de fructe | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf – sulfiţi | 50 | (3) | numai băuturi nealcoolice aromatizate care conţin cel puţin 235 g/l sirop de glucoză | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf – sulfiţi | 350 | (3) | numai concentrate pe bază de suc de fructe şi care conţin cel puţin 2,5 % orz (barley water) | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf – sulfiţi | 250 | (3) | numai alte concentrate pe bază de suc de fructe sau de fructe zdrobite; capile, groselha | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 242 | Dicarbonat de dimetil | 250 | (24) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 297 | Acid fumaric | 1 000 | numai prafuri instant pentru băuturi pe bază de fructe | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic – fosfaţi – di-, tri- şi polifosfaţi | 700 | (1), (4) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic - fosfaţi - di-, tri- şi polifosfaţi | 500 | (1), (4) | numai băuturi destinate sportivilor | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic - fosfaţi - di-, tri- şi polifosfaţi | 4 000 | (1), (4) | numai băuturi destinate sportivilor care conţin proteine de zer | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic - fosfaţi - di-, tri- şi polifosfaţi | 20 000 | (1), (4) | numai băuturi din proteine vegetale | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic - fosfaţi - di-, tri- şi polifosfaţi | 2 000 | (1), (4) | numai băuturi din ciocolată şi malţ pe bază de produse lactate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 355-357 | Acid adipic - adipaţi | 10 000 | (1) | numai prafuri pentru prepararea în casă a băuturilor | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 363 | Acid succinic | 3 000 | numai prafuri pentru prepararea în casă a băuturilor | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 405 | Alginat de propan-1, 2-diol | 300 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 426 | Hemiceluloză de soia | 5 000 | numai băuturi pe bază de produse lactate destinate vânzării cu amănuntul | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 444 | Acetat izobutirat de zaharoză | 300 | numai băuturi tulburi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 445 | Esteri glicerici ai răşinilor din lemn | 100 | numai băuturi tulburi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 459 | Beta-ciclodextrină | 500 | numai băuturi instant pudră aromate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 473-474 | Esteri ai zaharozei cu acizi graşi -sucrogliceride | 5 000 | (1) | numai băuturi pe bază de anason, de produse lactate, de nucă de cocos şi de migdale | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 473-474 | Esteri ai zaharozei cu acizi graşi -zaharogliceride | 10 000 | (1) | numai prafuri pentru prepararea băuturilor fierbinţi | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 481-482 | Stearoil-2-lactilaţi de sodiu şi calciu | 2 000 | (1) | numai prafuri pentru prepararea băuturilor fierbinţi | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 900 | Dimetilpolisiloxan | 10 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 950 | Acesulfam K | 350 | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 951 | Aspartam | 600 | numai cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 952 | Acid ciclamic şi sărurile sale de Na şi Ca | 250 | (51) | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 954 | Zaharină şi sărurile sale de Na, K şi Ca | 80 | (52) | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 954 | Zaharină şi sărurile sale de Na, K şi Ca | 100 | (52) | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 955 | Sucraloză | 300 | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 959 | Neohesperidină DC | 30 | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr, cu excepţia băuturilor aromatize din lapte şi din derivate de lapte | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 959 | Neohesperidină DC | 50 | numai băuturi aromatize din lapte şi din derivate de lapte, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 957 | Taumatină | 0,5 | numai băuturi nealcoolice aromatizate pe bază de apă, doar ca potenţiator de aromă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | 20 | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotame | 2 | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr, ca potenţiator de aromă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 962 | Sare de aspartam-acesulfam | 350 | (11)a, (49), (50) | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 999 | Extract de Quillaia | 200 | (45) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2): Nivelul maxim se aplică sumei şi nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(3): Nivelurile maxime sunt exprimate ca SO2 şi se referă la cantitatea totală, disponibilă din toate sursele, un conţinut de SO2 de nu mai mult de 10 mg/kg sau 10 mg/l nu este considerat a fi prezent. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(11): Limitele sunt exprimate ca (a) echivalent acesulfam K sau (b) echivalent aspartam. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(49): Nivelul maxime utilizabile sunt derivate din nivelurile maxime utilizabile pentru părţile sale constitutive, aspartam (E 951) şi acesulfam-K (E 950). | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(50): Nivelurile atât pentru E 951, cât şi pentru E 950 trebuie să nu fie depăşite prin utilizarea sării de aspartam-acesulfam, fie singură, fie în combinaţie cu E 950 sau E 951. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(51): Nivelurile maxime utilizabile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(52): Nivelurile maxime utilizabile sunt exprimate în amidă liberă. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(24): Doză de încorporare, reziduuri nedetectabile. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(25): Cantităţile din fiecare dintre coloranţii E 110, E 122, E 124 şi E 155 nu pot depăşi 50 mg/kg sau mg/l. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(45): Calculat în extract anhidru. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
14.1.5. | Cafea, ceai, infuzii de plante şi deffructe, cicoare; ceai, infuzii de plante şi fructe şi extracte de cicoare; preparate din ceaiuri, plante, fructe şi cereale pentru infuzii, precum şi amestecuri sau amestecuri solubile din aceste produse | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
14.1.5.1. | Cafea, extracte de cafea | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 901 | Ceară de albine, albă şi galbenă | quantum satis | numai boabe de cafea, ca agent de glazurare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 902 | Ceară candelilla | quantum satis | numai boabe de cafea, ca agent de glazurare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 903 | Ceară de Carnauba | 200 | numai boabe de cafea, ca agent de glazurare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 904 | Shellac | quantum satis | numai boabe de cafea, ca agent de glazurare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
14.1.5.2. | Altele | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | cu excepţia frunzelor de ceai nearomatizate; inclusiv cafea solubilă aromatizată; aditivii E 420, E421, E 953, E965, E 966, E 967 şi E 968 nu pot fi utilizaţi în băuturi | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-213 | Acid sorbic – sorbaţi; acid benzoic –benzoaţi | 600 | (1), (2) | numai concentrate lichide de ceai şi concentrate lichide de infuzii de plante şi fructe | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 242 | Dicarbonat de dimetil | 250 | (24) | numai concentrat lichid de ceai | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 297 | Acid fumaric | 1 000 | numai produse instant pentru prepararea ceaiului aromatizat şi a infuziilor din plante | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic – fosfaţi – di-, tri- şi polifosfaţi | 2 000 | (1), (4) | numai băuturi pe bază de cafea pentru distribuitoare automate, ceai instant şi infuzii de plante instant | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 355-357 | Acid adipic – adipaţi | 10 000 | (1) | numai prafuri pentru prepararea în casă a băuturilor | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 363 | Acid succinic | 3 000 | numai prafuri pentru prepararea în casă a băuturilor | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 473-474 | Esteri ai zaharozei cu acizi graşi –zaharogliceride | 1 000 | (1) | numai cafea lichidă ambalată | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 473-474 | Esteri ai zaharozei cu acizi graşi –zaharogliceride | 10 000 | (1) | numai prafuri pentru prepararea băuturilor fierbinţi | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 481-482 | Stearoil-2-lactilat de sodiu şi calciu | 2 000 | (1) | numai prafuri pentru prepararea băuturilor fierbinţi | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 491-495 | Esteri de sorbitan | 500 | (1) | numai concentrate lichide de ceai şi concentrate lichide de infuzii de plante şi fructe | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2): Nivelul maxim se aplică sumei şi nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(3): Nivelurile maxime sunt exprimate ca SO2 şi se referă la cantitatea totală, disponibilă din toate sursele, un conţinut de SO2 de nu mai mult de 10 mg/kg sau 10 mg/l nu este considerat a fi prezent. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(11): Limitele sunt exprimate ca (a) echivalent acesulfam K sau (b) echivalent aspartam. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(24): Doză de încorporare, reziduuri nedetectabile. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
14.2. | Băuturi alcoolice, inclusiv echivalenţi fără alcool sau cu conţinut scăzut de alcool | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
14.2.1. | Bere şi băuturi din malţ | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 150a-d | Zaharuri şi melase, caramelizate | quantum satis | numai bere | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 210-213 | Acid benzoic – benzoaţi | 200 | (1), (2) | numai bere fără alcool, bere în butoi care conţine peste 0,5 % zahăr fermentabil adăugat şi/sau sucuri sau concentrate din fructe adăugate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-203 | Acid sorbic – sorbaţi | 200 | (1), (2) | numai bere în butoi care conţine peste 0,5 % zahăr fermentabil adăugat şi/sau sucuri sau concentrate din fructe adăugate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf – sulfiţi | 20 | (3) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf – sulfiţi | 50 | numai bere la a doua fermentaţie, în butoiaş | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 270 | Acid lactic | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 300 | Acid ascorbic | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 301 | Ascorbat de sodiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 330 | Acid citric | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 405 | Alginat de propan-1, 2-diol | 100 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 414 | Gumă arabică (gumă de acacia) | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 950 | Acesulfam K | 350 | numai bere fără alcool sau cu un conţinut în alcool care nu depăşeşte 1,2 % din volum, «Biere de table/Tafelbier/Table beer» (conţinut de must original mai mic de 6 %) cu excepţia varietăţii «Obergăriges Einfachbier», beri cu aciditate minimă de 30 de miliechivalenţi exprimaţi în NaOH, beri brune de tipul «oud bruin» | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 951 | Aspartam | 600 | numai bere fără alcool sau cu un conţinut în alcool care nu depăşeşte 1,2 % din volum, «Biere de table/Tafelbier/Table beer» (conţinut de must original mai mic de 6 %) cu excepţia varietăţii «Obergăriges Einfachbier», beri cu aciditate minimă de 30 de miliechivalenţi exprimaţi în NaOH, beri brune de tipul «oud bruin» | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 954 | Zaharină şi sărurile sale de Na, K şi Ca | 80 | (52) | numai bere fără alcool sau cu un conţinut în alcool care nu depăşeşte 1,2 % din volum, «Biere de table/Tafelbier/Table beer» (conţinut de must original mai mic de 6 %) cu excepţia varietăţii «Obergăriges Einfachbier», beri cu aciditate minimă de 30 de miliechivalenţi exprimaţi în NaOH, beri brune de tipul «oud bruin» | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 955 | Sucraloză | 250 | numai bere fără alcool sau cu un conţinut în alcool care nu depăşeşte 1,2 % din volum, «Biere de table/Tafelbier/Table beer» (conţinut de must original mai mic de 6 %) cu excepţia varietăţii «Obergăriges Einfachbier», beri cu aciditate minimă de 30 de miliechivalenţi exprimaţi în NaOH, beri brune de tipul «oud bruin» | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 959 | Neohesperidină DC | 10 | numai bere fără alcool sau cu un conţinut în alcool care nu depăşeşte 1,2 % din volum, «Biere de table/Tafelbier/Table beer» (conţinut de must original mai mic de 6 %) cu excepţia varietăţii «Obergăriges Einfachbier», beri cu aciditate minimă de 30 de miliechivalenţi exprimaţi în NaOH, beri brune de tipul «oud bruin» | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | 20 | numai bere fără alcool sau cu un conţinut în alcool care nu depăşeşte 1,2 % din volum, «Biere de table/Tafelbier/Table beer» (conţinut de must original mai mic de 6 %) cu excepţia varietăţii «Obergăriges Einfachbier», beri cu aciditate minimă de 30 de miliechivalenţi exprimaţi în NaOH, beri brune de tipul «oud bruin» | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 962 | Sare de aspartam-acesulfam | 350 | (11)a, (49), (50) | numai bere fără alcool sau cu un conţinut în alcool care nu depăşeşte 1,2 % din volum, «Biere de table/Tafelbier/Table beer» (conţinut de must original mai mic de 6 %) cu excepţia varietăţii «Obergăriges Einfachbier», beri cu aciditate minimă de 30 de miliechivalenţi exprimaţi în NaOH, beri brune de tipul «oud bruin» | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 950 | Acesulfam K | 25 | (52) | numai bere cu valoare energetică redusă | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 951 | Aspartam | 25 | numai bere cu valoare energetică redusă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 955 | Sucraloză | 10 | numai bere cu valoare energetică redusă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 959 | Neohesperidină DC | 10 | numai bere cu valoare energetică redusă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotame | 1 | numai bere cu valoare energetică redusă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 962 | Sare de aspartam-acesulfam | 25 | (11)b, (49), (50) | numai bere cu valoare energetică redusă | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2): Nivelul maxim se aplică sumei şi nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(3): Nivelurile maxime sunt exprimate ca SO2 şi se referă la cantitatea totală, disponibilă din toate sursele, un conţinut de SO2 de nu mai mult de 10 mg/kg sau 10 mg/l nu este considerat a fi prezent. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(11): Limitele sunt exprimate ca (a) echivalent acesulfam K sau (b) echivalent aspartam. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(49): Nivelurile maxime utilizabile sunt derivate din nivelurile maxime utilizabile pentru părţile sale constitutive, aspartam (E 951) şi acesulfam-K (E 950). | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(50): Nivelurile atât pentru E 951, cât şi pentru E 950 trebuie să nu fie depăşite prin utilizarea sării de aspartam-acesulfam, fie singură, fie în combinaţie cu E 950 sau E 951. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(52): Nivelurile maxime utilizabile sunt exprimate în amidă liberă. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
14.2.2. | Vin şi alte produse definite în Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 şi omologii fără alcool | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Utilizarea aditivilor este autorizată în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului, cu Decizia 2006/232/CE a Consiliului, cu Regulamentul (CE) nr. 606/2009 al Comisiei şi cu măsurile lor de punere în aplicare. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-203 | Acid sorbic – sorbaţi | 200 | (1), (2) | numai fără alcool | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf – sulfiţi | 200 | (3) | numai fără alcool | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 242 | Dicarbonat de dimetil | 250 | (24) | numai fără alcool | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2): Nivelul maxim se aplică sumei şi nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(3): Nivelurile maxime sunt exprimate ca SO2 şi se referă la cantitatea totală, disponibilă din toate sursele, un conţinut de SO2 de nu mai mult de 10 mg/kg sau 10 mg/l nu este considerat a fi prezent. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(24): Doză de încorporare, reziduuri nedetectabile. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
14.2.3. | Cidru de mere şi de pere | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | Aditivii E 420, E421, E 953, E965, E 966, E 967 şi E 968 nu pot fi utilizaţi | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul II | Coloranţi conform principiului quantum satis | quantum satis | cu excepţia cidre bouche | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 200 | cu excepţia cidre bouche | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 150a-d | Zaharuri şi melase, caramelizate | quantum satis | numai cidre bouche | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-203 | Acid sorbic - sorbaţi | 200 | (1), (2) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf – sulfiţi | 200 | (3) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 242 | Dicarbonat de dimetil | 250 | (24) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic – fosfaţi – di-, tri- şi polifosfaţi | 1 000 | (1), (4) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 405 | Alginat de propan-1, 2-diol | 100 | cu excepţia cidre bouche | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 473-474 | Esteri ai zaharozei cu acizi graşi –sucrogliceride | 5 000 | (1) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 900 | Dimetilpolisiloxan | 10 | cu excepţia cidre bouche | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 950 | Acesulfam K | 350 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 951 | Aspartam | 600 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 954 | Zaharină şi sărurile sale de Na, K şi Ca | 80 | (52) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 955 | Sucraloză | 50 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 959 | Neohesperidină DC | 20 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotame | 20 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 962 | Sare de aspartam-acesulfam | 350 | (11)a, (49), (50) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 999 | Extract de Quillaia | 200 | (45) | cu excepţia cidre bouche | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2): Nivelul maxim se aplică sumei şi nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(3): Nivelurile maxime sunt exprimate ca SO2 şi se referă la cantitatea totală, disponibilă din toate sursele, un conţinut de SO2 de nu mai mult de 10 mg/kg sau 10 mg/l nu este considerat a fi prezent. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(11): Limitele sunt exprimate ca (a) echivalent acesulfam K sau (b) echivalent aspartam. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(49): Nivelurile maxime utilizabile sunt derivate din nivelurile maxime utilizabile pentru părţile sale constitutive, aspartam (E 951) şi acesulfam-K (E 950). | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(50): Nivelurile atât pentru E 951, cât şi pentru E 950 trebuie să nu fie depăşite prin utilizarea sării de aspartam-acesulfam, fie singură, fie în combinaţie cu E 950 sau E 951. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(52): Nivelurile maxime utilizabile sunt exprimate în amidă liberă. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(24): Doză de încorporare, reziduuri nedetectabile. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(45): Calculat în extract anhidru. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
14.2.4. | Vin din fructe şi made wine | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | Aditivii E 420, E421, E 953, E965, E 966, E 967 şi E 968 nu pot fi utilizaţi | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul II | Coloranţi conform principiului quantum satis | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 200 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160d | Licopen | 10 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-203 | Acid sorbic – sorbaţi | 200 | (1), (2) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf – sulfiţi | 200 | (3) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf – sulfiţi | 260 | (3) | numai made wine | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 242 | Dicarbonat de dimetil | 250 | (24) | numai vinurile din fructe şi vin cu conţinut redus de alcool | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic – fosfaţi – di-, tri- şi polifosfaţi | 1 000 | (1), (4) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 353 | Acid metatartaric | 100 | numai made wine | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 473-474 | Esteri ai zaharozei cu acizi graşi –sucrogliceride | 5 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2): Nivelul maxim se aplică sumei şi nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(3): Nivelurile maxime sunt exprimate ca SO2 şi se referă la cantitatea totală, disponibilă din toate sursele, un conţinut de SO2 de nu mai mult de 10 mg/kg sau 10 mg/l nu este considerat a fi prezent. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(24): Doză de încorporare, reziduuri nedetectabile. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
14.2.5. | Mied | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | Aditivii E 420, E421, E 953, E965, E 966, E 967 şi E 968 nu pot fi utilizaţi | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul II | Coloranţi conform principiului quantum satis | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-203 | Acid sorbic – sorbaţi | 200 | (1), (2) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf – sulfiţi | 200 | (3) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic – fosfaţi – di-, tri- şi polifosfaţi | 1 000 | (1), (4) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 473-474 | Esteri ai zaharozei cu acizi graşi –sucrogliceride | 5 000 | (24) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2): Nivelul maxim se aplică sumei şi nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(3): Nivelurile maxime sunt exprimate ca SO2 şi se referă la cantitatea totală, disponibilă din toate sursele, un conţinut de SO2 de nu mai mult de 10 mg/kg sau 10 mg/l nu este considerat a fi prezent. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(24): Doză de încorporare, reziduuri nedetectabile. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
14.2.6. | Băuturi spirtoase, astfel cum sunt definite în Regulamentul (CE) nr. 110/2008 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | cu excepţia whisky sau whiskey; aditivii E 420, E421, E 953, E965, E 966, E 967 şi E 968 nu pot fi utilizaţi, mai puţin în cazul lichiorurilor | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul II | Coloranţi conform principiului quantum satis | quantum satis | cu excepţia: băuturilor spirtoase, astfel cum sunt definite la articolul 5 alineatul (1) şi a denumirilor de vânzare menţionate în anexa II punctele 1-14 din Regulamentul (CE) nr. 110/2008 şi a băuturilor alcoolice (urmate de numele fructului) obţinute prin macerare şi distilare, London Gin, Sambuca, Maraschino, Marrasquino sau Maraskino şi Mistrâ | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 200 | cu excepţia: băuturilor spirtoase, astfel cum sunt definite la articolul 5 alineatul (1) şi a denumirilor de vânzare menţionate în anexa II punctele 1-14 din Regulamentul (CE) nr. 110/2008 şi a băuturilor alcoolice (urmate de numele fructului) obţinute prin macerare şi distilare, London Gin, Sambuca, Maraschino, Marrasquino sau Maraskino şi Mistrâ | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 123 | Amarant | 30 | cu excepţia: băuturilor spirtoase, astfel cum sunt definite la articolul 5 alineatul (1) şi a denumirilor de vânzare menţionate în anexa II punctele 1-14 din Regulamentul (CE) nr. 110/2008 şi a băuturilor alcoolice (urmate de numele fructului) obţinute prin macerare şi distilare, London Gin, Sambuca, Maraschino, Marrasquino sau Maraskino şi Mistrâ | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 150a-d | Zaharuri şi melase, caramelizate | quantum satis | cu excepţia: rachiurilor de fructe, a băuturilor spirtoase (urmate de numele fructului) obţinute prin macerare şi distilare, London Gin, Sambuca, Maraschino, Marrasquino sau Maraskino and Mistrâ. Whisky, whiskey-ul nu poate să conţină decât E 150a | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160b | Annatto, bixină, norbixină | 10 | numai lichioruri | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 174 | Argint | quantum satis | numai lichioruri | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 175 | Aur | quantum satis | numai lichioruri | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf – sulfiţi | 50 | (3) | numai băuturi alcoolice distilate care conţin pere întregi | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic – fosfaţi – di-, tri- şi polifosfaţi | 1 000 | (1), (4) | cu excepţia: whisky-ului, whiskey-ului | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 405 | Alginat de propan-1, 2-diol | 10 000 | numai lichioruri emulsionate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 416 | Guma de karaya | 10 000 | numai lichioruri pe bază de ouă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 445 | Esteri glicerici ai răşinilor din lemn | 100 | numai băuturi spirtoase tulburi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 473-474 | Esteri ai zaharozei cu acizi graşi –zaharogliceride | 5 000 | (1) | cu excepţia: whisky-ului, whiskey-ului | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 475 | Esteri poliglicerici ai acizilor graşi | 5 000 | numai lichioruri emulsionate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 481-482 | Stearoil-2-lactilaţi | 8 000 | (1) | numai lichioruri emulsionate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(3): Nivelurile maxime sunt exprimate ca SO2 şi se referă la cantitatea totală, disponibilă din toate sursele, un conţinut de SO2 de nu mai mult de 10 mg/kg sau 10 mg/l nu este considerat a fi prezent. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
14.2.7. | Produse aromatizate pe bază de vin, astfel cum sunt definite în Regulamentul (CEE) nr. 1601/91 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
14.2.7.1. | Vinuri aromatizate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | Aditivii E 420, E421, E 953, E965, E 966, E 967 şi E 968 nu pot fi utilizaţi | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul II | Coloranţi conform principiului quantum satis | cu excepţia americano, bitter vino | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 200 | cu excepţia americano, bitter vino | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 150a-d | Zaharuri şi melase, caramelizate | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 100 | Curcumină | 100 | (26), (27) | numai americano, bitter vino | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 101 | Riboflavine | 100 | (26), (27) | numai americano, bitter vino | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 102 | Tartrazină | 100 | (26), (27) | numai americano, bitter vino | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 104 | Galben de chinolină | 100 | (26), (27) | numai americano, bitter vino | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 110 | Galben Sunset (sunset yellow) FCF/galben portocaliu S | 100 | (27) | numai bitter vino | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 120 | Coşenilă, acid carminic, carmine | 100 | (26), (27) | numai americano, bitter vino | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 122 | Azorubină, carmoizină | 100 | (26), (27) | numai americano, bitter vino | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 123 | Amarant | 100 | (26), (27) | numai americano, bitter vino | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 124 | Ponceau 4R, roşu coşenilă A | 100 | (26), (27) | numai americano, bitter vino | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 129 | Roşu Allura AG | 100 | (27) | numai bitter vino | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 123 | Amarant | 30 | numai vinuri aperitiv | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 150a-d | Zaharuri şi melase, caramelizate | quantum satis | numai americano, bitter vino | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160d | Licopen | 10 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-203 | Acid sorbic – sorbaţi | 200 | (1), (2) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 242 | Dicarbonat de dimetil | 250 | (24) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic – fosfaţi – di-, tri- şi polifosfaţi | 1 000 | (1), (4) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 473-474 | Esteri ai zaharozei cu acizi graşi –zaharogliceride | 5 000 | (1) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2): Nivelul maxim se aplică sumei şi nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(24): Doză de încorporare, reziduuri nedetectabile. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(26): În americano, aditivii E 100, E 101, E 102, E 104, E 120, E 122, E 123, E 124 sunt autorizaţi în mod individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(27): În bitter vino, aditivii E 100, E 101, E 102, E 104, E 110, E 120, E 122, E 123, E 124, E 129 sunt autorizaţi în mod individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
14.2.7.2. | Băuturi aromatizate pe bază de vin | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | Aditivii E 420, E421, E 953, E965, E 966, E 967 şi E 968 nu pot fi utilizaţi | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul II | Coloranţi conform principiului quantum satis | quantum satis | cu excepţia bitter soda, sangria, claria, zurra | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 200 | cu excepţia bitter soda, sangria, claria, zurra | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 100 | Curcumină | 100 | (28) | numai bitter soda | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 101 | Riboflavine | 100 | (28) | numai bitter soda | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 102 | Tartrazină | 100 | (28) | numai bitter soda | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 104 | Galben de chinolină | 100 | (28) | numai bitter soda | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 110 | Galben Sunset (sunset yellow) FCF/galben portocaliu S | 100 | (28) | numai bitter soda | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 120 | Coşenilă, acid carminic, carmine | 100 | (28) | numai bitter soda | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 122 | Azorubină, carmoizină | 100 | (28) | numai bitter soda | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 123 | Amarant | 100 | (28) | numai bitter soda | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 124 | Ponceau 4R, roşu coşenilă A | 100 | (28) | numai bitter soda | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 129 | Roşu allura AG | 100 | (28) | numai bitter soda | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 150a-d | Zaharuri şi melase, caramelizate | quantum satis | numai bitter soda | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160d | Licopen | 10 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-203 | Acid sorbic – sorbaţi | 200 | (1), (2) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 242 | Dicarbonat de dimetil | 250 | (24) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic – fosfaţi – di-, tri- şi polifosfaţi | 1 000 | (1), (4) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 473-474 | Esteri ai zaharozei cu acizi graşi –zaharogliceride | 5 000 | (1) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2): Nivelul maxim se aplică sumei şi nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(24): Doză de încorporare, reziduuri nedetectabile. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(28): În bitter soda, aditivii E 100, E 101, E 102, E 104, E 110, E 120, E 122, E 123, E 124, E 129 sunt autorizaţi în mod individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
14.2.7.3. | Cocteiluri aromatizate din produse vitivinicole | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | Aditivii E 420, E421, E 953, E965, E 966, E 967 şi E 968 nu pot fi utilizaţi | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul II | Coloranţi conform principiului quantum satis | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 200 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160d | Licopen | 10 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-203 | Acid sorbic – sorbaţi | 200 | (1), (2) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 242 | Dicarbonat de dimetil | 250 | (24) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic – fosfaţi – di-, tri- şi polifosfaţi | 1 000 | (1), (4) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 473-474 | Esteri ai zaharozei cu acizi graşi –sucrogliceride | 5 000 | (1) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2): Nivelul maxim se aplică sumei şi nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(24): Doză de încorporare, reziduuri nedetectabile. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
14.2.8. | Alte băuturi alcoolice, inclusiv băuturi spirtoase cu mai puţin de 15 % alcool şi amestecuri de băuturi alcoolice cu băuturi nealcoolice | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | Aditivii E 420, E421, E 953, E965, E 966, E 967 şi E 968 nu pot fi utilizaţi | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul II | Coloranţi conform principiului quantum satis | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 200 | numai băuturi alcoolice cu un conţinut de alcool de mai puţin de 15 % | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 123 | Amarant | 30 | numai băuturi alcoolice cu un conţinut de alcool de mai puţin de 15 % | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160b | Annatto, bixină, norbixină | 10 | numai băuturi alcoolice cu un conţinut de alcool de mai puţin de 15 % | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160d | Licopen | 30 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-203 | Acid sorbic – sorbaţi | 200 | (1), (2) | numai băuturi alcoolice cu un conţinut de alcool de mai puţin de 15 % | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 210-213 | Acid benzoic – benzoaţi | 200 | (1), (2) | numai băuturi alcoolice cu un conţinut de alcool de mai puţin de 15 % | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 242 | Dicarbonat de dimetil | 250 | (24) | numai băuturi aromatizate pe bază de vin | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic – fosfaţi – di-, tri- şi polifosfaţi | 1 000 | (1), (4) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 444 | Acetat izobutirat de zaharoză | 300 | numai băuturi alcoolice tulburi aromatizate, cu un conţinut de alcool de mai puţin de 15 % | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 445 | Esteri glicerici ai răşinilor din lemn | 100 | numai băuturi alcoolice tulburi aromatizate, cu un conţinut de alcool de mai puţin de 15 % | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 473-474 | Esteri ai zaharozei cu acizi graşi –zaharogliceride | 5 000 | (1) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 481-482 | Stearoil-2-lactilaţi | 8 000 | (1) | numai băuturi aromatizate cu un conţinut de alcool de mai puţin de 15 % | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 950 | Acesulfam K | 350 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 951 | Aspartam | 600 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 952 | Acid ciclamic şi sărurile sale de Na şi Ca | 250 | (51) | numai amestecuri de băuturi alcoolice cu băuturi nealcoolice | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 954 | Zaharină şi sărurile sale de Na, K şi Ca | 80 | (52) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 955 | Sucraloză | 250 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 959 | Neohesperidină DC | 30 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | 20 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 962 | Sare de aspartam-acesulfam | 350 | (11)a, (49), (50) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2): Nivelul maxim se aplică sumei şi nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(11): Limitele sunt exprimate ca (a) echivalent acesulfam K sau (b) echivalent aspartam. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(49): Nivelurile maxime utilizabile sunt derivate din nivelurile maxime utilizabile pentru părţile sale constitutive, aspartam (E 951) şi acesulfam-K (E 950). | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(50): Nivelurile atât pentru E 951, cât şi pentru E 950 trebuie să nu fie depăşite prin utilizarea sării de aspartam-acesulfam, fie singură, fie în combinaţie cu E 950 sau E 951. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(51): Nivelurile maxime utilizabile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(52): Nivelurile maxime utilizabile sunt exprimate în amidă liberă. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(24): Doză de încorporare, reziduuri nedetectabile. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
15. | Aperitive condimentate şi gustări gata de consum | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
15.1. | Gustări pe bază de cartofi, cereale, făină sau amidon | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul II | Coloranţi conform principiului quantum satis | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 100 | cu excepţia gustărilor sărate, extrudate sau expandate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 200 | numai gustări sărate, extrudate sau expandate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160b | Annatto, bixină, norbixină | 10 | cu excepţia gustărilor sărate, extrudate sau expandate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160b | Annatto, bixină, norbixină | 20 | numai gustări sărate, extrudate sau expandate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160d | Licopen | 30 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-203; 214-219 | Acid sorbic – sorbaţi; p-hidroxibenzoaţi | 1 000 | (1), (2), (5) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf – sulfiţi | 50 | (3) | numai snackuri pe bază de cartofi şi cereale | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 310-320 | Galaţi, TBHQ şi BHA | 200 | (1) | numai gustări pe bază de cereale | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic – fosfaţi – di-, tri- şi polifosfaţi | 5 000 | (1), (4) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 392 | Extracte de rozmarin | 50 | (41), (46) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 405 | Alginat de propan-1, 2-diol | 3 000 | numai gustări/snacks pe bază de cartofi şi cereale | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 416 | Guma de karaya | 5 000 | numai gustări/snacks pe bază de cartofi şi cereale | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 481-482 | Stearoil-2-lactilaţi | 2 000 | (1) | numai gustări pe bază de cereale | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 481-482 | Stearoil-2-lactilaţi | 5 000 | (1) | numai gustări/snacks pe bază de cartofi şi cereale | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 901 | Ceară de albine, albă şi galbenă | quantum satis | numai ca agenţi de glazurare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 902 | Ceară candelilla | quantum satis | numai ca agenţi de glazurare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 903 | Ceară de Carnauba | 200 | numai ca agenţi de glazurare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 904 | Shellac | quantum satis | numai ca agenţi de glazurare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 950 | Acesulfam K | 350 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 951 | Aspartam | 500 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 954 | Zaharină şi sărurile sale de Na, K şi Ca | 100 | (52) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 955 | Sucraloză | 200 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 959 | Neohesperidină DC | 50 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | 18 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | 2 | numai ca potenţiator de aromă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 962 | Sare de aspartam-acesulfam | 500 | (11)b, (49), (50) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2): Nivelul maxim se aplică sumei şi nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(3): Nivelurile maxime sunt exprimate ca SO2 şi se referă la cantitatea totală, disponibilă din toate sursele, un conţinut de SO2 de nu mai mult de 10 mg/kg sau 10 mg/l nu este considerat a fi prezent. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(5): E 214 – 219: p-hidroxibenzoaţi (PHB), maxim 300 mg/kg. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(11): Limitele sunt exprimate ca (a) echivalent acesulfam K sau (b) echivalent aspartam. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(41): Exprimat raportat la grăsime. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(49): Nivelurile maxime utilizabile sunt derivate din nivelurile maxime utilizabile pentru părţile sale constitutive, aspartam (E 951) şi acesulfam-K (E 950). | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(50): Nivelurile atât pentru E 951, cât şi pentru E 950 trebuie să nu fie depăşite prin utilizarea sării de aspartam-acesulfam, fie singură, fie în combinaţie cu E 950 sau E 951. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(52): Nivelurile maxime utilizabile sunt exprimate în amidă liberă. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(46): Ca sumă de carnosol şi acid carnosic. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
15.2. | Fructe cu coajă lemnoasă prelucrate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul II | Coloranţi conform principiului quantum satis | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 100 | numai fructe cu coajă lemnoasă sărate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160b | Annatto, bixină, norbixină | 10 | numai fructe cu coajă lemnoasă sărate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160d | Licopen | 30 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-203; 214-219 | Acid sorbic – sorbaţi; p-hidroxibenzoaţi | 1 000 | (1), (2), (5) | numai nuci/fructe cu coajă lemnoasă glazurate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 220-228 | Dioxid de sulf – sulfiţi | 50 | (3) | numai nuci/fructe cu coajă lemnoasă marinate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 310-320 | Galaţi, TBHQ şi BHA | 200 | (1), (13) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic – fosfaţi – di-, tri- şi polifosfaţi | 5 000 | (1), (4) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 392 | Extracte de rozmarin | 200 | (41), (46) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 416 | Guma de karaya | 10 000 | numai glazură pentru fructe cu coajă lemnoasă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 901 | Ceară de albine, albă şi galbenă | quantum satis | numai ca agenţi de glazurare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 902 | Ceară candelilla | quantum satis | numai ca agenţi de glazurare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 903 | Ceară de Carnauba | 200 | numai ca agenţi de glazurare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 904 | Shellac | quantum satis | numai ca agenţi de glazurare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 950 | Acesulfam K | 350 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 951 | Aspartam | 500 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 954 | Zaharină şi sărurile sale de Na, K şi Ca | 100 | (52) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 955 | Sucraloză | 200 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 959 | Neohesperidină DC | 50 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | 18 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | 2 | numai ca potenţiator de aromă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 962 | Sare de aspartam-acesulfam | 500 | (11)b, (49), (50) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2): Nivelul maxim se aplică sumei şi nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(3): Nivelurile maxime sunt exprimate ca SO2 şi se referă la cantitatea totală, disponibilă din toate sursele, un conţinut de SO2 de nu mai mult de 10 mg/kg sau 10 mg/l nu este considerat a fi prezent. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(5): E 214-219: p-hidroxibenzoaţi (PHB), maximum 300 mg/kg. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(11): Limitele sunt exprimate ca (a) echivalent acesulfam K sau (b) echivalent aspartam. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(13): Limita maximă este exprimată raportat la grăsime. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(41): Exprimat raportat la grăsime. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(49): Nivelurile maxime utilizabile sunt derivate din nivelurile maxime utilizabile pentru părţile sale constitutive, aspartam (E 951) şi acesulfam-K (E 950). | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(50): Nivelurile atât pentru E 951, cât şi pentru E 950 trebuie să nu fie depăşite prin utilizarea sării de aspartam-acesulfam, fie singură, fie în combinaţie cu E 950 sau E 951. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(52): Nivelurile maxime utilizabile sunt exprimate în amidă liberă. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(46): Ca sumă de carnosol şi acid carnosic. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
16. | Deserturi, cu excepţia produselor din categoriile 1, 3 şi 4 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul II | Coloranţi conform principiului quantum satis | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 150 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul IV | Polioli | quantum satis | numai cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160b | Annatto, bixină, norbixină | 10 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160d | Licopen | 30 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-203 | Acid sorbic – sorbaţi | 1 000 | (1), (2) | numai frugtgmd, rote grutze şi pasha | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-203 | Acid sorbic - sorbaţi | 2 000 | (1), (2) | numai ostkaka | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-213 | Acid sorbic - sorbaţi; acid benzoic -benzoaţi | 300 | (1), (2) | numai deserturi pe bază de produse lactate, netratate termic | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 210-213 | Acid benzoic - benzoaţi | 500 | (1), (2) | numai frugtgmd şi rote Grutze | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 234 | Nizină | 3 | numai budinci din griş si tapioca şi produse similare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 280-283 | Acid propionic - propionaţi | 1 000 | (1), (6) | numai Christmas pudding | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 297 | Acid fumaric | 4 000 | numai deserturi cu aspect de jeleu, deserturi cu aromă de fructe, amestecuri de prafuri pentru prepararea deserturilor | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic - fosfaţi - di-, tri- şi polifosfaţi | 3 000 | (1), (4) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic - fosfaţi - di-, tri- şi polifosfaţi | 7 000 | (1), (4) | numai amestecuri de prafuri pentru prepararea deserturilor | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 355-357 | Acid adipic - adipaţi | 1 000 | (1) | numai amestecuri de prafuri pentru prepararea deserturilor | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 355-357 | Acid adipic - adipaţi | 6 000 | (1) | numai deserturi cu aspect de jeleu | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 355-357 | Acid adipic - adipaţi | 1 000 | (1) | numai deserturi cu aromă de fructe | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 363 | Acid succinic | 6 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 416 | Guma de Karaya | 6 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 427 | Gumă cassia | 2 500 | numai deserturi pe bază de produse lactate şi produse similare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 432-436 | Polisorbaţi | 3 000 | (1) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 473-474 | Esteri ai zaharozei cu acizi graşi -zaharogliceride | 5 000 | (1) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 475 | Esteri poliglicerici ai acizilor graşi | 2 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 477 | Esteri ai propan-1,2-diolului cu aciziir graşi | 5 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 481-482 | Stearoil-2-lactilaţi | 5 000 | (1) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 483 | Tartrat de stearoil | 5 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 491-495 | Esteri de sorbitan | 5 000 | (1) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 950 | Acesulfam K | 350 | numai cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 951 | Aspartam | 1 000 | numai cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 952 | Acid ciclamic şi sărurile sale de Na şi Ca | 250 | (51) | numai cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 954 | Zaharină şi sărurile sale de Na, K şi Ca | 100 | (52) | numai cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 955 | Sucraloză | 400 | numai cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 957 | Taumatină | 5 | numai ca potenţiator de aromă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 959 | Neohesperidină DC | 50 | numai cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | 32 | numai cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 962 | Sare de aspartam-acesulfam | 350 | (11)a, (49), (50) | numai cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2): Nivelul maxim se aplică sumei şi nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(6): Acidul propionic şi sărurile sale pot fi prezente în anumite produse fermentate rezultând din procesul de fermentaţie conform bunei practici de fabricaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(11): Limitele sunt exprimate ca (a) echivalent acesulfam K sau (b) echivalent aspartam. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(49): Nivelurile maxime utilizabile sunt derivate din nivelurile maxime utilizabile pentru părţile sale constitutive, aspartam (E 951) şi acesulfam-K (E 950). | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(50): Nivelurile atât pentru E 951, cât şi pentru E 950 trebuie să nu fie depăşite prin utilizarea sării de aspartam-acesulfam, fie singură, fie în combinaţie cu E 950 sau E 951. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(51): Nivelurile maxime utilizabile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(52): Nivelurile maxime utilizabile sunt exprimate în amidă liberă. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
17. | Suplimente alimentare, astfel cum sunt definite în Directiva 2002/46/CE, cu excepţia suplimentelor alimentare pentru sugari şi copii de vârstă mică | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
17.1. | Suplimente alimentare frunizate sub formă solidă, inclusiv sub formă de capsule şi de tablete şi sub alte forme similare, cu excepţia formelor masticabile | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | Aditivii E 410, E 412, E 415 şi E 417 nu se pot folosi pentru a produce alimente deshidratate, destinate rehidratării în momentul consumului | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul II | Coloranţi conform principiului quantum satis | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 300 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul IV | Polioli | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160d | Licopen | 30 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-213 | Acid sorbic – sorbaţi; acid benzoic –benzoaţi | 1 000 | (1), (2) | numai atunci când sunt furnizate sub formă uscată şi conţin preparate de vitamina A şi de combinaţii de vitamina A şi D | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 310-321 | Galaţi, TBHQ, BHA şi BHT | 400 | (1) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic – fosfaţi – di-, tri- şi polifosfaţi | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 392 | Extracte de rozmarin | 400 | (46) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 405 | Alginat de propan-1, 2-diol | 1 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 416 | Guma de Karaya | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 426 | Hemiceluloză de soia | 1 500 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 432-436 | Polisorbaţi | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 459 | Beta-ciclodextrină | quantum satis | numai produse alimentare sub formă de tablete şi tablete filmate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 468 | Carboximetilceluloză de sodiu reticulată | 30 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 473-474 | Esteri ai zaharozei cu acizi graşi –zaharogliceride | quantum satis | (1) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 475 | Esteri poliglicerici ai acizilor graşi | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 491-495 | Esteri de sorbitan | quantum satis | (1) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 551-559 | Dioxid de siliciu – silicaţi | 10 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 901 | Ceară de albine, albă şi galbenă | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 902 | Ceară candelilla | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 903 | Ceară de Carnauba | 200 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 904 | Shellac | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 950 | Acesulfam K | 500 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 951 | Aspartam | 2 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 952 | Acid ciclamic şi sărurile sale de Na şi Ca | 500 | (51) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 954 | Zaharină şi sărurile sale de Na, K şi Ca | 500 | (52) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 955 | Sucraloză | 800 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 959 | Neohesperidină DC | 100 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | 60 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | 2 | numai ca potenţiator de aromă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 962 | Sare de aspartam-acesulfam | 500 | (11)a, (49), (50) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1201 | Polivinilpirolidonă | quantum satis | numai produse alimentare sub formă de tablete şi tablete filmate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1202 | Polivinilpolipirolidonă | quantum satis | numai produse alimentare sub formă de tablete şi tablete filmate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1203 | Alcool polivinilic (PVA) | 18 000 | numai sub formă de capsule şi tablete | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1204 | Pululan | quantum satis | numai sub formă de capsule şi tablete | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1205 | Copolimer metacrilat bazic | 100 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1505 | Trietil citrat | 3 500 | numai sub formă de capsule şi tablete | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1521 | Polietilen-glicoli | 10 000 | numai sub formă de capsule şi tablete | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2): Nivelul maxim se aplică sumei şi nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(11): Limitele sunt exprimate ca (a) echivalent acesulfam K sau (b) echivalent aspartam. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(49): Nivelurile maxime utilizabile sunt derivate din nivelurile maxime utilizabile pentru părţile sale constitutive, aspartam (E 951) şi acesulfam-K (E 950). | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(50): Nivelurile atât pentru E 951, cât şi pentru E 950 trebuie să nu fie depăşite prin utilizarea sării de aspartam-acesulfam, fie singură, fie în combinaţie cu E 950 sau E 951. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(51): Nivelurile maxime utilizabile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(52): Nivelurile maxime utilizabile sunt exprimate în amidă liberă. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(46): Ca sumă de carnosol şi acid carnosic. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
17.2. | Suplimente alimentare furnizate sub formă lichidă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul II | Coloranţi conform principiului quantum satis | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 100 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160d | Licopen | 30 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-213 | Acid sorbic – sorbaţi; acid benzoic –benzoaţi | 2 000 | (1), (2) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 310-321 | Galaţi, TBHQ, BHA şi BHT | 400 | (1) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic – fosfaţi – di-, tri- şi polifosfaţi | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 392 | Extracte de rozmarin | 400 | (46) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 405 | Alginat de propan-1, 2-diol | 1 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 416 | Guma de karaya | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 426 | Hemiceluloză de soia | 1 500 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 432-436 | Polisorbaţi | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 473-474 | Esteri ai zaharozei cu acizi graşi –zaharogliceride | quantum satis | (1) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 475 | Esteri poliglicerici ai acizilor graşi | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 491-495 | Esteri de sorbitan | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 551-559 | Dioxid de siliciu-silicaţi | 10 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 950 | Acesulfam K | 350 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 951 | Aspartam | 600 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 952 | Acid ciclamic şi sărurile sale de Na şi Ca | 400 | (51) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 954 | Zaharină şi sărurile sale de Na, K şi Ca | 80 | (52) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 955 | Sucraloză | 240 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 959 | Neohesperidină DC | 50 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | 20 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | 2 | numai ca potenţiator de aromă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 962 | Sare de aspartam-acesulfam | 350 | (11)a, (49), (50) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2): Nivelul maxim se aplică sumei şi nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(11): Limitele sunt exprimate ca (a) echivalent acesulfam K sau (b) echivalent aspartam. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(49): Nivelurile maxime utilizabile sunt derivate din nivelurile maxime utilizabile pentru părţile sale constitutive, aspartam (E 951) şi acesulfam-K (E 950). | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(50): Nivelurile atât pentru E 951, cât şi pentru E 950 trebuie să nu fie depăşite prin utilizarea sării de aspartam-acesulfam, fie singură, fie în combinaţie cu E 950 sau E 951. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(51): Nivelurile maxime utilizabile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(52): Nivelurile maxime utilizabile sunt exprimate în amidă liberă. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(46): Ca sumă de carnosol şi acid carnosic. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
17.3. | Suplimente alimentare furnizate sub formă de sirop sau masticabile | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul II | Coloranţi conform principiului quantum satis | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul IV | Polioli | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 300 | numai suplimente alimentare solide | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 100 | numai suplimente alimentare lichide | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160d | Licopen | 30 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 310-321 | Galaţi, TBHQ, BHA şi BHT | 400 | (1) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic – fosfaţi – di-, tri- şi polifosfaţi | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 392 | Extracte de rozmarin | 400 | (46) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 405 | Alginat de propan-1, 2-diol | 1 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 416 | Guma de karaya | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 426 | Hemiceluloză de soia | 1 500 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 432-436 | Polisorbaţi | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 473-474 | Esteri ai zaharozei cu acizi graşi –sucrogliceride | quantum satis | (1) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 475 | Esteri poliglicerici ai acizilor graşi | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 491-495 | Esteri de sorbitan | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 551-559 | Dioxid de siliciu – silicaţi | 10 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 901 | Ceară de albine, albă şi galbenă | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 902 | Ceară candelilla | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 903 | Ceară de Carnauba | 200 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 904 | Shellac | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 950 | Acesulfam K | 2 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 951 | Aspartam | 5 500 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 952 | Acid ciclamic şi sărurile sale de Na şi Ca | 1 250 | (51) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 954 | Zaharină şi sărurile sale de Na, K şi Ca | 1 200 | (52) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 955 | Sucraloză | 2 400 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 957 | Taumatină | 400 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 959 | Neohesperidină DC | 400 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | 185 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | 2 | numai suplimente alimentare pe bază de vitamine şi/sau elemente minerale, ca potenţiator de aromă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 962 | Sare de aspartam-acesulfam | 2 000 | (11)a, (49), (50) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(11): Limitele sunt exprimate ca (a) echivalent acesulfam K sau (b) echivalent aspartam. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(49): Nivelurile maxime utilizabile sunt derivate din nivelurile maxime utilizabile pentru părţile sale constitutive, aspartam (E 951) şi acesulfam-K (E 950). | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(50): Nivelurile atât pentru E 951, cât şi pentru E 950 trebuie să nu fie depăşite prin utilizarea sării de aspartam-acesulfam, fie singură, fie în combinaţie cu E 950 sau E 951. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(51): Nivelurile maxime utilizabile sunt exprimate ca acid liber. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(52): Nivelurile maxime utilizabile sunt exprimate în amidă liberă. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(46): Ca sumă de carnosol şi acid carnosic. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
18. | Produse alimentare prelucrate care nu se încadrează în categoriile 1-17, cu excepţia produselor alimentare pentru sugari şi copii de vârstă mică | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Numărul categoriei | Numărul E | Denumire | Concentraţie maximă (mg/l sau mg/kg, după caz) | Note de subsol | Restricţii/excepţie | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
01.4 | Produse lactate fermentate aromatizate, inclusiv produse tratate termic | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 960 | Glicozide derivate din steviol | 100 | (60) | Numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(60): exprimată ca echivalenţi de steviol | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
03. | Gheaţă de uz alimentar | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 960 | Glicozide derivate din steviol | 200 | (60) | Numai cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(60): exprimată ca echivalenţi de steviol | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
04.2.2 | Fructe şi legume în oţet, ulei sau saramură | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 960 | Glicozide derivate din steviol | 100 | (60) | Numai conservele dulci-acrişoare din fructe şi legume | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(60): exprimată ca echivalenţi de steviol | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
04.2.4.1 | Preparate din fructe şi legume, cu excepţia compoturilor | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 960 | Glicozide derivate din steviol | 200 | (60) | Numai cu valoare energetică redusă | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(60): exprimată ca echivalenţi de steviol | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
04.2.5.1 | Gemuri extra şi jeleuri extra, astfel cum sunt definite în Directiva 2001/113/CE | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 960 | Glicozide derivate din steviol | 200 | (60) | Numai gemuri, jeleuri şi marmelade cu valoare energetică redusă | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(60): exprimată ca echivalenţi de steviol | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
04.2.5.2 | Gem, jeleuri şi marmelade şi piure de castane îndulcit, astfel cum sunt definite în Directiva 2001/113/CE | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 960 | Glicozide derivate din steviol | 200 | (60) | Numai gemuri, jeleuri şi marmelade cu valoare energetică redusă | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(60): exprimată ca echivalenţi de steviol | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
04.2.5.3 | Alte paste tartinabile similare din fructe sau legume | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 960 | Glicozide derivate din steviol | 200 | (60) | Numai paste tartinabile pe bază de fructe uscate, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(60): exprimată ca echivalenţi de steviol | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
05.1 | Produse din cacao şi ciocolată, astfel cum sunt reglementate în Directiva 2000/36/CE | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 960 | Glicozide derivate din steviol | 270 | (60) | Numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(60): exprimată ca echivalenţi de steviol | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
05.2 | Alte produse de cofetărie, inclusiv dropsuri pentru împrospătarea respiraţiei | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 960 | Glicozide derivate din steviol | 270 | (60) | Numai produse pe bază de cacao sau fructe uscate, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 960 | Glicozide derivate din steviol | 330 | (60) | Numai produse tartinabile pe bază de cacao, lapte, fructe uscate sau grăsime, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 960 | Glicozide derivate din steviol | 350 | (60) | Numai produse de cofetărie fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 960 | Glicozide derivate din steviol | 2 000 | (60) | Numai dropsuri pentru împrospătarea respiraţiei, fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 960 | Glicozide derivate din steviol | 670 | (60) | Numai pastile pentru gât pentru împrospătarea respiraţiei puternic aromatizate, fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(60): exprimată ca echivalenţi de steviol | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
05.3 | Gumă de mestecat | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 960 | Glicozide derivate din steviol | 3 300 | (60) | Numai fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(60): exprimată ca echivalenţi de steviol | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
05.4 | Decoraţiuni, învelişuri şi umpluturi, cu excepţia umpluturilor pe bază de fructe de la categoria 4.2.4 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 960 | Glicozide derivate din steviol | 330 | (60) | Numai produse de cofetărie fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 960 | Glicozide derivate din steviol | 270 | (60) | Numai produse pe bază de cacao sau fructe uscate, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(60): exprimată ca echivalenţi de steviol | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
06.3 | Cereale pentru micul dejun | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 960 | Glicozide derivate din steviol | 330 | (60) | Numai cereale pentru micul dejun cu conţinut în fibre de peste 15 % şi conţinând cel puţin 20 % tărâţe, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(60): exprimată ca echivalenţi de steviol | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
07.2 | Produse fine de panificaţie | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 960 | Glicozide derivate din steviol | 330 | (60) | Numai essoblaten - hârtie de orez | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(60): exprimată ca echivalenţi de steviol | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
09.2. | Peşte şi produse pescăreşti prelucrate, inclusiv moluşte şi crustacee | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 960 | Glicozide derivate din steviol | 200 | (60) | Numai conserve şi semiconserve dulci-acrişoare din peşte şi marinate din peşte, crustacee şi moluşte | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(60): exprimată ca echivalenţi de steviol | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
11.4.1 | Îndulcitori de masă sub formă lichidă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 960 | Glicozide derivate din steviol | (60) | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(60): exprimată ca echivalenţi de steviol | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
11.4.2 | Îndulcitori de masă sub formă de pudră | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 960 | Glicozide derivate din steviol | QS | (60) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(60): exprimată ca echivalenţi de steviol | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
11.4.3 | Îndulcitori de masă sub formă de tablete | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 960 | Glicozide derivate din steviol | (60) | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(60): exprimată ca echivalenţi de steviol | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
12.5 | Supe şi ciorbe | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 960 | Glicozide derivate din steviol | 40 | (60) | Numai supe cu valoare energetică redusă | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(60): exprimată ca echivalenţi de steviol | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
12.6 | Sosuri | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 960 | Glicozide derivate din steviol | 120 | (60) | Cu excepţia sosului de soia (fermentat şi nefermentat) | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 960 | Glicozide derivate din steviol | 175 | (60) | Numai sos de soia (fermentat şi nefermentat) | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(60): exprimată ca echivalenţi de steviol | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
13.2 | Alimente dietetice destinate unor scopuri medicale speciale, astfel cum sunt definite în Directiva 1999/21/CE (cu excepţia produselor din categoria de produse alimentare 13.1.5) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 960 | Glicozide derivate din steviol | 330 | (60) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(60): exprimată ca echivalenţi de steviol | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
13.3 | Alimente dietetice pentru controlul greutăţii, destinate să înlocuiască complet aportul alimentar zilnic sau o masă individuală (în total sau parţial aportul alimentar zilnic total) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 960 | Glicozide derivate din steviol | 270 | (60) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(60): exprimată ca echivalenţi de steviol | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
14.1.3 | Nectar de fructe, astfel cum este definit în Directiva 2001/112/CE, şi nectar de legume şi alte produse similare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 960 | Glicozide derivate din steviol | 100 | (60) | Numai cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(60): exprimată ca echivalenţi de steviol | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
14.1.4 | Băuturi aromatizate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 960 | Glicozide derivate din steviol | 80 | (60) | Numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr; | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(60): exprimată ca echivalenţi de steviol | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
14.2.1 | Bere şi băuturi din malţ | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 960 | Glicozide derivate din steviol | 70 | (60) | Numai bere fără alcool sau cu un conţinut în alcool care nu depăşeşte 1,2 % din volum, "Biere de table/Tafelbier/Table beer" (conţinut de must original mai mic de 6 %) cu excepţia varietăţii "Obergăriges Einfachbier", beri cu aciditate minimă de 30 de miliechivalenţi exprimaţi în NaOH, beri brune de tipul "oud bruin | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(60): exprimată ca echivalenţi de steviol | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
14.2.8 | Alte băuturi alcoolice, inclusiv amestecuri de băuturi alcoolice cu băuturi nealcoolice şi băuturi spirtoase cu mai puţin de 15% alcool | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 960 | Glicozide derivate din steviol | 150 | (60) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(60): exprimată ca echivalenţi de steviol | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
15.1 | Gustări pe bază de cartofi, cereale, făină sau amidon | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 960 | Glicozide derivate din steviol | 20 | (60) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(60): exprimată ca echivalenţi de steviol | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
15.2 | Fructe cu coajă lemnoasă prelucrate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 960 | Glicozide derivate din steviol | 20 | (60) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(60): exprimată ca echivalenţi de steviol | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
16. | Deserturi, cu excepţia produselor din categoriile 1, 3 şi 4 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 960 | Glicozide derivate din steviol | 100 | (60) | Numai cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(60): exprimată ca echivalenţi de steviol | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
17.1 | Suplimente alimentare furnizate sub formă solidă, inclusiv sub formă de capsule şi tablete şi sub forme similare, cu excepţia formelor masticabile | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 960 | Glicozide derivate din steviol | 670 | (60) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(60): exprimată ca echivalenţi de steviol | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
17.2 | Suplimente alimentare furnizate sub formă lichidă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 960 | Glicozide derivate din steviol | 200 | (60) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(60): exprimată ca echivalenţi de steviol | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
17.3 | Suplimente alimentare furnizate sub formă de sirop sau masticabile | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 960 | Glicozide derivate din steviol | 1 800 | (60) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(60): exprimată ca echivalenţi de steviol | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Numărul categoriei | Numărul E | Denumire | Nivel maxim (mg/l sau mg/kg, după caz) | Note de subsol | restricţii/excepţii |
"01.4 | Produse lactate fermentate aromatizate, inclusiv produse tratate termic | ||||
E 104 | Galben de chinolină | 10 | (61) | ||
E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/ galben portocaliu S | 5 | (61) | ||
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 5 | (61) | ||
(61): Cantitatea totală de E 104, E 110, E 124 şi coloranţii din grupa III nu trebuie să depăşească limitele maxime prevăzute pentru grupa III | |||||
01.6.3 | Alte tipuri de smântână | ||||
E 104 | Galben de chinolină | 10 | (61) | Numai smântâna aromatizată | |
E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/ galben portocaliu S | 5 | (61) | Numai smântâna aromatizată | |
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 5 | (61) | Numai smântâna aromatizată | |
(61): Cantitatea totală de E 104, E 110, E 124 şi coloranţii din grupa III nu trebuie să depăşească limitele maxime prevăzute pentru grupa III | |||||
01.7.3 | Crustă de brânză comestibilă | ||||
E 104 | Galben de chinolină | 10 | (62) | ||
(62): Cantitatea totală de E 104 şi coloranţii din grupa III nu trebuie să depăşească limitele maxime prevăzute pentru grupa III | |||||
04.2.4.1 | Preparate din fructe şi legume, cu excepţia compoturilor | ||||
E 104 | Galben de chinolină | 30 | (61) | Numai mostarda di frutta | |
E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/ galben portocaliu S | 35 | (61) | Numai mostarda di frutta | |
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 20 | (61) | Numai mostarda di frutta | |
(61): Cantitatea totală de E 104, E 110, E 124 şi coloranţii din grupa III nu trebuie să depăşească limitele maxime prevăzute pentru grupa III | |||||
05.2 | Alte produse de cofetărie, inclusiv dropsuri pentru împrospătarea respiraţiei | ||||
E 104 | Galben de chinolină | 30 | (61) | cu excepţia fructelor şi legumelor confiate; produse tradiţionale de cofetărie glasate pe bază de nuci sau de cacao, în formă de migdală sau hostie, în mod normal nu mai lungă de 2 cm şi consumată, în general, cu ocazii festive, şi anume nunţi, comuniuni etc. | |
E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/ galben portocaliu S | 35 | (61) | cu excepţia fructelor şi legumelor confiate; produse tradiţionale de cofetărie glasate pe bază de nuci sau de cacao, în formă de migdală sau hostie, în mod normal nu mai lungă de 2 cm şi consumată, în general, cu ocazii festive, şi anume nunţi, comuniuni etc. | |
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 20 | (61) | cu excepţia fructelor şi legumelor confiate; produse tradiţionale de cofetărie glasate pe bază de nuci sau de cacao, în formă de migdală sau hostie, în mod normal nu mai lungă de 2 cm şi consumată, în general, cu ocazii festive, şi anume nunţi, comuniuni etc. | |
E 104 | Galben de chinolină | 30 | (61) | numai fructe şi legume confiate | |
E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/ galben portocaliu S | 10 | (61) | numai fructe şi legume confiate | |
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 10 | (61) | numai fructe şi legume confiate | |
E 104 | Galben de chinolină | 300 | (61) | numai produse tradiţionale de cofetărie glasate pe bază de nuci sau de cacao, în formă de migdală sau hostie, în mod normal nu mai lungă de 2 cm şi consumată, în general, cu ocazii festive, şi anume nunţi, comuniuni etc. | |
E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/ galben portocaliu S | 50 | (61) | numai produse tradiţionale de cofetărie glasate pe bază de nuci sau de cacao, în formă de migdală sau hostie, în mod normal nu mai lungă de 2 cm şi consumată, în general, cu ocazii festive, şi anume nunţi, comuniuni etc. | |
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 50 | (61) | numai produse tradiţionale de cofetărie glasate pe bază de nuci sau de cacao, în formă de migdală sau hostie, în mod normal nu mai lungă de 2 cm şi consumată, în general, cu ocazii festive, şi anume nunţi, comuniuni etc. | |
(61): Cantitatea totală de E 104, E 110, E 124 şi coloranţii din grupa III nu trebuie să depăşească limitele maxime prevăzute pentru grupa III | |||||
05.3 | Gumă de mestecat | ||||
E 104 | Galben de chinolină | 30 | (61) | ||
E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/ galben portocaliu S | 10 | (61) | ||
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 10 | (61) | ||
(61): Cantitatea totală de E 104, E 110, E 124 şi coloranţii din grupa III nu trebuie să depăşească limitele maxime prevăzute pentru grupa III | |||||
05.4 | Decoraţiuni, învelişuri şi umpluturi, cu excepţia umpluturilor pe bază de fructe de la categoria 4.2.4 | ||||
E 104 | Galben de chinolină | 50 | (61) | numai decoraţiuni, învelişuri şi sosuri, cu excepţia umpluturilor | |
E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/ galben portocaliu S | 35 | (61) | numai decoraţiuni, învelişuri şi sosuri, cu excepţia umpluturilor | |
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 55 | (61) | numai decoraţiuni, învelişuri şi sosuri, cu excepţia umpluturilor | |
E 104 | Galben de chinolină | 50 | (61) | numai umpluturi | |
E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/ galben portocaliu S | 35 | (61) | numai umpluturi | |
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 55 | (61) | numai umpluturi | |
(61): Cantitatea totală de E 104, E 110, E 124 şi coloranţii din grupa III nu trebuie să depăşească limitele maxime prevăzute pentru grupa III | |||||
06.6 | Aluaturi | ||||
E 104 | Galben de chinolină | 50 | (61) | ||
E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/ galben portocaliu S | 35 | (61) | ||
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 55 | (61) | ||
(61): Cantitatea totală de E 104, E 110, E 124 şi coloranţii din grupa III nu trebuie să depăşească limitele maxime prevăzute pentru grupa III | |||||
08.2.3 | Membrane şi învelişuri şi decoraţiuni pentru carne | ||||
E 104 | Galben de chinolină | 50 | (61) | numai decoraţiuni şi învelişuri, cu excepţia învelişului exterior comestibil al umpluturilor | |
E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/ galben portocaliu S | 35 | (61) | numai decoraţiuni şi învelişuri, cu excepţia învelişului exterior comestibil al umpluturilor | |
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 55 | (61) | numai decoraţiuni şi învelişuri, cu excepţia învelişului exterior comestibil al umpluturilor | |
E 104 | Galben de chinolină | 10 | (62) | numai membrane comestibile | |
(61): Cantitatea totală de E 104, E 110, E 124 şi coloranţii din grupa III nu trebuie să depăşească limitele maxime prevăzute pentru grupa III | |||||
(62): Cantitatea totală de E 104 şi coloranţii din grupa III nu trebuie să depăşească limitele maxime prevăzute pentru grupa III | |||||
09.2 | Peşte şi produse pescăreşti prelucrate, inclusiv moluşte şi crustacee | ||||
E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/ galben portocaliu S | 200 | (63) | numai în înlocuitorii de somon pe bază de Theragra chalcogramma şi Pollachius virens | |
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 200 | (63) | numai în înlocuitorii de somon pe bază de Theragra chalcogramma şi Pollachius virens | |
(63): Cantitatea totală de E 110, E 124 şi coloranţii din grupa III nu trebuie să depăşească limitele maxime prevăzute pentru grupa III | |||||
09.3 | Icre | ||||
E 104 | Galben de chinolină | 200 | (61) | cu excepţia icrelor de sturioni (caviar) | |
E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/ galben portocaliu S | 200 | (61) | cu excepţia icrelor de sturioni (caviar) | |
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 200 | (61) | cu excepţia icrelor de sturioni (caviar) | |
(61): Cantitatea totală de E 104, E 110, E 124 şi coloranţii din grupa III nu trebuie să depăşească limitele maxime prevăzute pentru grupa III | |||||
12.2.2 | Produse de asezonare şi condimente | ||||
E 104 | Galben de chinolină | 10 | (62) | numai produse de asezonare, de exemplu pudra de curry, tandoori | |
(62): Cantitatea totală de E 104 şi coloranţii din grupa III nu trebuie să depăşească limitele maxime prevăzute pentru grupa III | |||||
12.4 | Muştar | ||||
E 104 | Galben de chinolină | 10 | (61) | ||
E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/ galben portocaliu S | 50 | (61) | ||
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 35 | (61) | ||
(61): Cantitatea totală de E 104, E 110, E 124 şi coloranţii din grupa III nu trebuie să depăşească limitele maxime prevăzute pentru grupa III | |||||
12.6 | Sosuri | ||||
E 104 | Galben de chinolină | 20 | (64) | inclusiv murături, «relish», «chutney» şi «picalilli»; cu excepţia sosurilor pe bază de tomate | |
E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/ galben portocaliu S | 30 | (64) | numai în murături şi «picalilli» | |
(64): Cantitatea totală de E 104 şi E 110 şi coloranţii din grupa III nu trebuie să depăşească limitele maxime prevăzute pentru grupa III | |||||
12.9 | Produse proteice, cu excepţia produselor de la categoria 1.8 | ||||
E 104 | Galben de chinolină | 10 | (61) | numai înlocuitori de carne şi de peşte pe bază de proteine vegetale | |
E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/ galben portocaliu S | 20 | (61) | numai înlocuitori de carne şi de peşte pe bază de proteine vegetale | |
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 10 | (61) | numai înlocuitori de carne şi de peşte pe bază de proteine vegetale | |
(61): Cantitatea totală de E 104, E 110, E 124 şi coloranţii din grupa III nu trebuie să depăşească limitele maxime prevăzute pentru grupa III | |||||
13.2 | Alimente dietetice destinate unor scopuri medicale speciale, astfel cum sunt definite în Directiva 1999/21/CE (cu excepţia produselor din categoria de produse alimentare 13.1.5) | ||||
E 104 | Galben de chinolină | 10 | (61) | ||
E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/ galben portocaliu S | 10 | (61) | ||
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 10 | (61) | ||
(61): Cantitatea totală de E 104, E 110, E 124 şi coloranţii din grupa III nu trebuie să depăşească limitele maxime prevăzute pentru grupa III | |||||
13.3 | Alimente dietetice pentru controlul greutăţii, destinate să înlocuiască complet aportul alimentar zilnic sau o masă individuală (în total sau parţial aportul alimentar zilnic total) | ||||
E 104 | Galben de chinolină | 10 | (61) | ||
E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/ galben portocaliu S | 10 | (61) | ||
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 10 | (61) | ||
(61): Cantitatea totală de E 104, E 110, E 124 şi coloranţii din grupa III nu trebuie să depăşească limitele maxime prevăzute pentru grupa III | |||||
14.1.4 | Băuturi aromatizate | ||||
E 104 | Galben de chinolină | 10 | (61) | cu excepţia ciocolatei cu lapte şi produselor din malţ | |
E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/ galben portocaliu S | 20 | (61) | cu excepţia ciocolatei cu lapte şi produselor din malţ | |
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 10 | (61) | cu excepţia ciocolatei cu lapte şi produselor din malţ | |
(61): Cantitatea totală de E 104, E 110, E 124 şi coloranţii din grupa III nu trebuie să depăşească limitele maxime prevăzute pentru grupa III | |||||
14.2.3 | Cidru de mere şi de pere | ||||
E 104 | Galben de chinolină | 25 | (64) | cu excepţia cidre bouche | |
E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/ galben portocaliu S | 10 | (64) | cu excepţia cidre bouche | |
(64): Cantitatea totală de E 104, E 110 şi coloranţii din grupa III nu trebuie să depăşească limitele maxime prevăzute pentru grupa III | |||||
14.2.4 | Vin din fructe şi made wine | ||||
E 104 | Galben de chinolină | 20 | (61) | ||
E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/ galben portocaliu S | 10 | (61) | ||
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 1 | (61) | ||
(61): Cantitatea totală de E 104, E 110, E 124 şi coloranţii din grupa III nu trebuie să depăşească limitele maxime prevăzute pentru grupa III | |||||
14.2.7.1 | Vinuri aromatizate | ||||
E 104 | Galben de chinolină | 50 | (61) | cu excepţia americano, bitter vino | |
E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/ galben portocaliu S | 50 | (61) | cu excepţia americano, bitter vino | |
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 50 | (61) | cu excepţia americano, bitter vino | |
(61): Cantitatea totală de E 104, E 110, E 124 şi coloranţii din grupa III nu trebuie să depăşească limitele maxime prevăzute pentru grupa III | |||||
14.2.7.2 | Băuturi aromatizate pe bază de vin | ||||
E 104 | Galben de chinolină | 50 | (61) | cu excepţia bitter soda, sangria, claria, zurra | |
E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/ galben portocaliu S | 50 | (61) | cu excepţia bitter soda, sangria, claria, zurra | |
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 50 | (61) | cu excepţia bitter soda, sangria, claria, zurra | |
(61): Cantitatea totală de E 104, E 110, E 124 şi coloranţii din grupa III nu trebuie să depăşească limitele maxime prevăzute pentru grupa III | |||||
14.2.7.3 | Cocteiluri aromatizate din produse vitivinicole | ||||
E 104 | Galben de chinolină | 50 | (61) | ||
E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/ galben portocaliu S | 50 | (61) | ||
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 50 | (61) | ||
(61): Cantitatea totală de E 104, E 110, E 124 şi coloranţii din grupa III nu trebuie să depăşească limitele maxime prevăzute pentru grupa III | |||||
14.2.8 | Alte băuturi alcoolice, inclusiv amestecuri de băuturi alcoolice cu băuturi nealcoolice şi băuturi spirtoase cu mai puţin de 15 % alcool | ||||
E 104 | Galben de chinolină | 180 | (61) | numai băuturi alcoolice cu un conţinut de alcool de mai puţin de 15 % | |
E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/ galben portocaliu S | 100 | (61) | numai băuturi alcoolice cu un conţinut de alcool de mai puţin de 15 % | |
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 170 | (61) | numai băuturi alcoolice cu un conţinut de alcool de mai puţin de 15 % | |
(61): Cantitatea totală de E 104, E 110, E 124 şi coloranţii din grupa III nu trebuie să depăşească limitele maxime prevăzute pentru grupa III | |||||
16. | Deserturi, cu excepţia produselor din categoriile 1, 3 şi 4 | ||||
E 104 | Galben de chinolină | 10 | (61) | ||
E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/ galben portocaliu S | 5 | (61) | ||
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 10 | (61) | ||
(61): Cantitatea totală de E 104, E 110, E 124 şi coloranţii din grupa III nu trebuie să depăşească limitele maxime prevăzute pentru grupa III | |||||
17.1 | Suplimente alimentare furnizate sub formă solidă, inclusiv sub formă de capsule şi de tablete şi sub alte forme similare, cu excepţia formelor masticabile | ||||
E 104 | Galben de chinolină | 35 | (61) | ||
E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/ galben portocaliu S | 10 | (61) | ||
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 35 | (61) | ||
(61): Cantitatea totală de E 104, E 110, E 124 şi coloranţii din grupa III nu trebuie să depăşească limitele maxime prevăzute pentru grupa III | |||||
17.2 | Suplimente alimentare furnizate sub formă lichidă | ||||
E 104 | Galben de chinolină | 10 | (61) | ||
E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/ galben portocaliu S | 10 | (61) | ||
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 10 | (61) | ||
(61): Cantitatea totală de E 104, E 110, E 124 şi coloranţii din grupa III nu trebuie să depăşească limitele maxime prevăzute pentru grupa III | |||||
17.3 | Suplimente alimentare furnizate sub formă de sirop sau masticabile | ||||
E 104 | Galben de chinolină | 10 | (61) | ||
E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/ galben portocaliu S | 10 | (61) | ||
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 10 | (61) | ||
(61): Cantitatea totală de E 104, E 110, E 124 şi coloranţii din grupa III nu trebuie să depăşească limitele maxime prevăzute pentru grupa III | |||||
"E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/ galben portocaliu S | 15 | numai sobrasada |
"E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 50 | numai cârnat chorizo/salchichon |
"E 104 | Galben de chinolină | 50 | (26) (27) | numai americano, bitteer vino | |
E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/ galben portocaliu S | 50 | (27) | numai bitteer vino |
"E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 50 | (26) (27) | numai americano, bitter vino |
"E 104 | Galben de chinolină | 50 | (28) | numai bitter soda | |
E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/ galben portocaliu S | 50 | (28) | numai bitter soda |
"E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 50 | (28) | numai bitter soda |
"01.7.5 | Brânză topită | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 104 | Galben de chinolină | 100 | (33) | numai brânză topită aromatizată | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/ galben portocaliu S | 100 | (33) | numai brânză topită aromatizată | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 100 | (33) | numai brânză topită aromatizată | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
04.2.1 | Fructe şi legume uscate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 200 | (34) | numai conservele din fructe roşii | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
04.2.2 | Fructe şi legume în oţet, ulei sau saramură | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 200 | (34) | numai conservele din fructe roşii | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
04.2.3 | Fructe şi legume conservate în cutii sau borcane | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 200 | (34) | numai conservele din fructe roşii | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
04.2.4.1 | Preparate din fructe şi legume, cu excepţia compoturilor | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 200 | (34) | numai conservele din fructe roşii | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
04.2.5.2 | Gemuri, jeleuri şi marmelade şi piure de castane îndulcit, astfel cum sunt definite în Directiva 2001/113/CE | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 104 | Galben de chinolină | 100 | (31) | cu excepţia piureului de castane | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/ galben portocaliu S | 100 | (31) | cu excepţia piureului de castane | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 100 | (31) | cu excepţia piureului de castane | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
04.2.5.3 | Alte paste tartinabile similare din fructe sau legume | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 104 | Galben de chinolină | 100 | (31) | cu excepţia creme de pruneaux | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/ galben portocaliu S | 100 | (31) | cu excepţia creme de pruneaux | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 100 | (31) | cu excepţia creme de pruneaux | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
08.2.1 | Carne prelucrată netratată termic | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 200 | numai sobrasada | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
09.2 | Peşte şi produse pescăreşti prelucrate, inclusiv moluşte şi crustacee | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 104 | Galben de chinolină | 100 | (35) | numai pastă de peşte şi pastă de crustacee | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/ galben portocaliu S | 100 | (35) | numai pastă de peşte şi pastă de crustacee | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 100 | (35) | numai pastă de peşte şi pastă de crustacee | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/ galben portocaliu S | 250 | (36) | numai crustacee semipreparate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 250 | (36) | numai crustacee semipreparate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/ galben portocaliu S | 100 | (37) | numai peşte afumat | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 100 | (37) | numai peşte afumat | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 551 - 559 | Dioxid de siliciu - silicaţi | 10 000 | (1) (57) | numai produsele alimentare sub formă de pudră uscată (adică produse alimentare uscate în timpul procesului de producţie, precum şi amestecuri ale acestora), cu excepţia produselor alimentare enumerate în tabelul 1 din partea A a prezentei anexe | Perioada de aplicare: până la 31 ianuarie 2014 |
E 551 - 553 | Dioxid de siliciu - silicaţi | 10 000 | (1) (57) | numai produsele alimentare sub formă de pudră uscată (adică produse alimentare uscate în timpul procesului de producţie, precum şi amestecuri ale acestora), cu excepţia produselor alimentare enumerate în tabelul 1 din partea A a prezentei anexe | Perioada de aplicare: începând cu 1 februarie 2014 |
"E 551 - 559 | Dioxid de siliciu - silicaţi | quantum satis | (1) | numai produsele alimentare sub formă de tablete şi tablete filmate, cu excepţia produselor alimentare enumerate în tabelul 1 din partea A a prezentei anexe | Perioada de aplicare: până la 31 ianuarie 2014 |
E 551 - 553 | Dioxid de siliciu - silicaţi | quantum satis | (1) | numai produsele alimentare sub formă de tablete şi tablete filmate, cu excepţia produselor alimentare enumerate în tabelul 1 din partea A a prezentei anexe | Perioada de aplicare: începând cu 1 februarie 2014 |
Grupul II | Coloranţi în concentraţie "quantum satis | quantum satis | Perioada de aplicare: până la 31 iulie 2014 | ||
Grupul II | Coloranţi în concentraţie "quantum satis | quantum satis | (74) | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 150 | Perioada de aplicare: până la 31 iulie 2014 | ||
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 150 | (74) | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
"E 104 | Galben de chinolină | 10 | (61) | Perioada de aplicare: 1 ianuarie 2014 - 31 iulie 2014 | |
E 104 | Galben de chinolină | 10 | (61) (74) | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
"E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/galben portocaliu S | 5 | (61) | Perioada de aplicare: 1 ianuarie 2014 - 31 iulie 2014 | |
E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/galben portocaliu S | 5 | (61) (74) | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
"E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 5 | (61) | Perioada de aplicare: 1 ianuarie 2014 - 31 iulie 2014 | |
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 5 | (61) (74) | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
(74): Limită maximă pentru aluminiul provenit din toate lacurile de aluminiu 15 mg/kg. În sensul articolului 22 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (CE) nr. 1333/2008, limita respectivă se aplică începând cu 1 februarie 2013. |
"E 551 - 559 | Dioxid de siliciu - silicaţi | 10 000 | (1) | numai brânză de pastă dură şi semidură, feliată sau rasă | Perioada de aplicare: până la 31 ianuarie 2014 |
E 551 - 553 | Dioxid de siliciu - silicaţi | 10 000 | (1) | numai brânză de pastă dură şi semidură, feliată sau rasă | Perioada de aplicare: începând cu 1 februarie 2014 |
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | quantum satis | Perioada de aplicare: până la 31 iulie 2014 | ||
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | quantum satis | (67) | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
E 180 | Litolrubină BK | quantum satis | Perioada de aplicare: până la 31 iulie 2014 | ||
E 180 | Litolrubină BK | quantum satis | (67) | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
(67): Limită maximă pentru aluminiul provenit din lacurile de aluminiu E 120 coşenilă, acid carminic, carmine şi E 180 litolrubină BK 10 mg/kg. În sensul articolului 22 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (CE) nr. 1333/2008, limita respectivă se aplică de la 1 februarie 2013. |
"E 120 | Coşenilă, acid carminic, carmine | 100 | (33) | numai brânză topită aromatizată | Perioada de aplicare: până la 31 iulie 2014 |
E 120 | Coşenilă, acid carminic, carmine | 100 | (33) (66) | numai brânză topită aromatizată | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
"E 551 - 559 | Dioxid de siliciu - silicaţi | 10 000 | (1) | Perioada de aplicare: până la 31 ianuarie 2014 | |
E 551 - 553 | Dioxid de siliciu - silicaţi | 10 000 | (1) | Perioada de aplicare: începând cu 1 februarie 2014 |
(66): Limită maximă pentru aluminiul provenit din lacurile de aluminiu E 120 coşenilă, acid carminic, carmine 1,5 mg/kg. În sensul articolului 22 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (CE) nr. 1333/2008, limita respectivă se aplică de la 1 februarie 2013. |
E 551 - 559 | Dioxid de siliciu, silicat de calciu, silicat de magneziu, talc | 10 000 | (1) | numai produse dure şi semidure, feliate sau rase | Perioada de aplicare: până la 31 ianuarie 2014 |
E 551 - 553 | Dioxid de siliciu - silicaţi | 10 000 | (1) | numai produse dure şi semidure, feliate sau rase | Perioada de aplicare: începând cu 1 februarie 2014 |
"E 551 - 559 | Dioxid de siliciu - silicaţi | 10 000 | (1) | numai analogi de brânză feliaţi sau raşi şi analogi de brânză topită; preparate de albire a băuturilor | Perioada de aplicare: până la 31 ianuarie 2014 |
E 551 - 553 | Dioxid de siliciu - silicaţi | 10 000 | (1) | numai analogi de brânză feliaţi sau raşi şi analogi de brânză topită; preparate de albire a băuturilor | Perioada de aplicare: începând cu 1 februarie 2014 |
"E 551 - 559 | Dioxid de siliciu - silicaţi | 30 000 | (1) | numai grăsimi pentru ungerea formelor şi tăvilor de patiserie | Perioada de aplicare: până la 31 ianuarie 2014 |
E 551 - 553 | Dioxid de siliciu - silicaţi | 30 000 | (1) | numai grăsimi pentru ungerea formelor şi tăvilor de patiserie | Perioada de aplicare: Începând cu 1 februarie 2014 |
"E 551 - 559 | Dioxid de siliciu - silicaţi | 30 000 | (1) | numai grăsimi pentru ungerea formelor şi tăvilor de patiserie | Perioada de aplicare: până la 31 ianuarie 2014 |
E 551 - 553 | Dioxid de siliciu - silicaţi | 30 000 | (1) | numai grăsimi pentru ungerea formelor şi tăvilor de patiserie | Perioada de aplicare: începând cu 1 februarie 2014 |
Grupul II | Coloranţi în concentraţie "quantum satis | quantum satis | Perioada de aplicare: până la 31 iulie 2014 | ||
Grupul II | Coloranţi în concentraţie "quantum satis | quantum satis | (75) | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
(75): Limită maximă pentru aluminiul provenit din toate lacurile de aluminiu 30 mg/kg. În sensul articolului 22 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (CE) nr. 1333/2008, limita respectivă se aplică de la 1 februarie 2013. |
"E 120 | Coşenilă, acid carminic, carmine | 100 | (31) | cu excepţia piureului de castane | Perioada de aplicare: până la 31 iulie 2014 |
E 120 | Coşenilă, acid carminic, carmine | 100 | (31) (66) | cu excepţia piureului de castane | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
(66): Limită maximă pentru aluminiul provenit din lacurile de aluminiu E 120 coşenilă, acid carminic, carmine 1,5 mg/kg. În sensul articolului 22 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (CE) nr. 1333/2008, limita respectivă se aplică de la 1 februarie 2013. |
Grupul II | Coloranţi în concentraţie "quantum satis | quantum satis | Perioada de aplicare: până la 31 iulie 2014 | ||
Grupul II | Coloranţi în concentraţie "quantum satis | quantum satis | (72) | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 300 | (25) | cu excepţia fructelor şi legumelor confiate | Perioada de aplicare: până la 31 iulie 2014 |
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 300 | (25) (72) | cu excepţia fructelor şi legumelor confiate | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
"E 104 | Galben de chinolină | 30 | (61) | cu excepţia fructelor şi legumelor confiate; produse tradiţionale de cofetărie glasate, pe bază de nuci sau de cacao, în formă de migdale sau hostii, în mod normal nu mai lungi de 2 cm şi consumate, în general, la ocazii festive, de exemplu nunţi, comuniuni etc. | Perioada de aplicare: 1 ianuarie 2014 - 31 iulie 2014 |
E 104 | Galben de chinolină | 30 | (61) (72) | cu excepţia fructelor şi legumelor confiate; produse tradiţionale de cofetărie glasate, pe bază de nuci sau de cacao, în formă de migdale sau hostii, în mod normal nu mai lungi de 2 cm şi consumate, în general, la ocazii festive, de exemplu nunţi, comuniuni etc. | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
"E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/galben portocaliu S | 35 | (61) | cu excepţia fructelor şi legumelor confiate; produse tradiţionale de cofetărie glasate, pe bază de nuci sau de cacao, în formă de migdale sau hostii, în mod normal nu mai lungi de 2 cm şi consumate, în general, la ocazii festive, de exemplu nunţi, comuniuni etc. | Perioada de aplicare: 1 ianuarie 2014 - 31 iulie 2014 |
E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/galben portocaliu S | 35 | (61) (72) | cu excepţia fructelor şi legumelor confiate; produse tradiţionale de cofetărie glasate, pe bază de nuci sau de cacao, în formă de migdale sau hostii, în mod normal nu mai lungi de 2 cm şi consumate, în general, la ocazii festive, de exemplu nunţi, comuniuni etc. | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
"E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 20 | (61) | cu excepţia fructelor şi legumelor confiate; produse tradiţionale de cofetărie glasate, pe bază de nuci sau de cacao, în formă de migdale sau hostii, în mod normal nu mai lungi de 2 cm şi consumate, în general, la ocazii festive, de exemplu nunţi, comuniuni etc. | Perioada de aplicare: 1 ianuarie 2014 - 31 iulie 2014 |
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 20 | (61) (72) | cu excepţia fructelor şi legumelor confiate; produse tradiţionale de cofetărie glasate, pe bază de nuci sau de cacao, în formă de migdale sau hostii, în mod normal nu mai lungi de 2 cm şi consumate, în general, la ocazii festive, de exemplu nunţi, comuniuni etc. | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 200 | numai fructe şi legume confiate | Perioada de aplicare: până la 31 iulie 2014 | |
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 200 | (72) | numai fructe şi legume confiate | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
"E 104 | Galben de chinolină | 30 | (61) | numai fructe şi legume confiate | Perioada de aplicare: 1 ianuarie 2014 - 31 iulie 2014 |
E 104 | Galben de chinolină | 30 | (61) (72) | numai fructe şi legume confiate | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
"E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/galben portocaliu S | 10 | (61) | numai fructe şi legume confiate | Perioada de aplicare: 1 ianuarie 2014 - 31 iulie 2014 |
E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/galben portocaliu S | 10 | (61) (72) | numai fructe şi legume confiate | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 10 | (61) | numai fructe şi legume confiate | Perioada de aplicare: 1 ianuarie 2014 - 31 iulie 2014 |
124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 10 | (61) (72) | numai fructe şi legume confiate | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
"E 104 | Galben de chinolină | 300 | (61) | numai produse tradiţionale de cofetărie glasate, pe bază de nuci sau de cacao, în formă de migdale sau hostii, în mod normal nu mai lungi de 2 cm şi consumate, în general, la ocazii festive, de exemplu nunţi, comuniuni etc. | Perioada de aplicare: 1 ianuarie 2014 - 31 iulie 2014 |
E 104 | Galben de chinolină | 300 | (61) (72) | numai produse tradiţionale de cofetărie glasate, pe bază de nuci sau de cacao, în formă de migdale sau hostii, în mod normal nu mai lungi de 2 cm şi consumate, în general, la ocazii festive, de exemplu nunţi, comuniuni etc. | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
"E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/galben portocaliu S | 50 | (61) | numai produse tradiţionale de cofetărie glasate, pe bază de nuci sau de cacao, în formă de migdale sau hostii, în mod normal nu mai lungi de 2 cm şi consumate, în general, la ocazii festive, de exemplu nunţi, comuniuni etc. | Perioada de aplicare: 1 ianuarie 2014 - 31 iulie 2014 |
E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/galben portocaliu S | 50 | (61) (72) | numai produse tradiţionale de cofetărie glasate, pe bază de nuci sau de cacao, în formă de migdale sau hostii, în mod normal nu mai lungi de 2 cm şi consumate, în general, la ocazii festive, de exemplu nunţi, comuniuni etc. | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
"E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 50 | (61) | numai produse tradiţionale de cofetărie glasate, pe bază de nuci sau de cacao, în formă de migdale sau hostii, în mod normal nu mai lungi de 2 cm şi consumate, în general, la ocazii festive, de exemplu nunţi, comuniuni etc. | Perioada de aplicare: 1 ianuarie 2014 - 31 iulie 2014 |
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 50 | (61) (72) | numai produse tradiţionale de cofetărie glasate, pe bază de nuci sau de cacao, în formă de migdale sau hostii, în mod normal nu mai lungi de 2 cm şi consumate, în general, la ocazii festive, de exemplu nunţi, comuniuni etc. | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
"E 173 | Aluminiu | quantum satis | numai stratul exterior al produselor zaharoase pentru decorarea prăjiturilor şi a produselor de patiserie | Perioada de aplicare: până la 1 februarie 2014 |
"E 520 - 523 | Sulfaţi de aluminiu | 200 | (1) (38) | numai fructe şi legume confiate, cristalizate sau glasate | Perioada de aplicare: până la 31 ianuarie 2014 |
E 520 - 523 | Sulfaţi de aluminiu | 200 | (1) (38) | numai cireşe confiate | Perioada de aplicare: începând cu 1 februarie 2014 |
"E 551 - 559 | Dioxid de siliciu - silicaţi | quantum satis | (1) | numai tratament de suprafaţă | Perioada de aplicare: până la 31 ianuarie 2014 |
E 551 - 553 | Dioxid de siliciu - silicaţi | quantum satis | (1) | numai tratament de suprafaţă | Perioada de aplicare: începând cu 1 februarie 2014 |
(72): Limită maximă pentru aluminiul provenit din toate lacurile de aluminiu 70 mg/kg. Prin derogare de la această regulă, limita maximă stabilită numai pentru dropsuri este de 40 mg/kg. În sensul articolului 22 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (CE) nr. 1333/2008, limita respectivă se aplică de la 1 februarie 2013. |
Grupul II | Coloranţi în concentraţie "quantum satis | quantum satis | Perioada de aplicare: până la 31 iulie 2014 | ||
Grupul II | Coloranţi în concentraţie "quantum satis | quantum satis | (73) | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 300 | (25) | Perioada de aplicare: până la 31 iulie 2014 | |
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 300 | (25) (73) | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
"E 104 | Galben de chinolină | 30 | (61) | Perioada de aplicare: 1 ianuarie 2014 - 31 iulie 2014 | |
E 104 | Galben de chinolină | 30 | (61) (73) | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
"E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/galben portocaliu S | 10 | (61) | Perioada de aplicare: 1 ianuarie 2014 - 31 iulie 2014 | |
E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/galben portocaliu S | 10 | (61) (73) | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
"E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 10 | (61) | Perioada de aplicare: 1 ianuarie 2014 - 31 iulie 2014 | |
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 10 | (61) (73) | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
(73): Limită maximă pentru aluminiul provenit din toate lacurile de aluminiu 300 mg/kg. În sensul articolului 22 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (CE) nr. 1333/2008, limita respectivă se aplică de la 1 februarie 2013. |
Grupul II | Coloranţi în concentraţie "quantum satis | quantum satis | Perioada de aplicare: până la 31 iulie 2014 | ||
Grupul II | Coloranţi în concentraţie "quantum satis | quantum satis | (73) | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 500 | numai decoraţiuni, învelişuri şi sosuri, cu excepţia umpluturilor | Perioada de aplicare: până la 31 iulie 2014 | |
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 500 | (73) | numai decoraţiuni, învelişuri şi sosuri, cu excepţia umpluturilor | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
"E 104 | Galben de chinolină | 50 | (61) | numai decoraţiuni, învelişuri şi sosuri, cu excepţia umpluturilor | Perioada de aplicare: 1 ianuarie 2014 - 31 iulie 2014 |
E 104 | Galben de chinolină | 50 | (61) (73) | numai decoraţiuni, învelişuri şi sosuri, cu excepţia umpluturilor | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
"E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/galben portocaliu S | 35 | (61) | numai decoraţiuni, învelişuri şi sosuri, cu excepţia umpluturilor | Perioada de aplicare: 1 ianuarie 2014 - 31 iulie 2014 |
E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/galben portocaliu S | 35 | (61) (73) | numai decoraţiuni, învelişuri şi sosuri, cu excepţia umpluturilor | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
"E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 55 | (61) | numai decoraţiuni, învelişuri şi sosuri, cu excepţia umpluturilor | Perioada de aplicare: 1 ianuarie 2014 - 31 iulie 2014 |
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 55 | (61) (73) | numai decoraţiuni, învelişuri şi sosuri, cu excepţia umpluturilor | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 300 | (25) | numai umpluturi | Perioada de aplicare: până la 31 iulie 2014 |
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 300 | (25) (73) | numai umpluturi | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
"E 104 | Galben de chinolină | 50 | (61) | numai umpluturi | Perioada de aplicare: 1 ianuarie 2014 - 31 iulie 2014 |
E 104 | Galben de chinolină | 50 | (61) (73) | numai umpluturi | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
"E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/galben portocaliu S | 35 | (61) | numai umpluturi | Perioada de aplicare: 1 ianuarie 2014 - 31 iulie 2014 |
E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/galben portocaliu S | 35 | (61) (73) | numai umpluturi | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
"E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 55 | (61) | numai umpluturi | Perioada de aplicare: 1 ianuarie 2014 - 31 iulie 2014 |
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 55 | (61) (73) | numai umpluturi | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
"E 551 - 559 | Dioxid de siliciu - silicaţi | quantum satis | numai tratament de suprafaţă | Perioada de aplicare: până la 31 ianuarie 2014 | |
E 551 - 553 | Dioxid de siliciu - silicaţi | quantum satis | numai tratament de suprafaţă | Perioada de aplicare: începând cu 1 februarie 2014 |
(73): Limită maximă pentru aluminiul provenit din toate lacurile de aluminiu 300 mg/kg. În sensul articolului 22 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (CE) nr. 1333/2008, limita respectivă se aplică de la 1 februarie 2013. |
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 200 | (25) | Perioada de aplicare: până la 31 iulie 2014 | |
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 200 | (25) (76) | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
"E 541 | Fosfat acid de aluminiu sodic | 1 000 | (38) | numai produse scone şi sponge | Perioada de aplicare: până la 31 ianuarie 2014 |
E 541 | Fosfat acid de aluminiu sodic | 400 | (38) | numai prăjiturile din pandişpan formate din segmente de culori contrastante reunite de gem sau jeleu şi acoperite cu o pastă de zahăr aromatizat (limita maximă se aplică numai părţii de pandişpan a prăjiturii) | Perioada de aplicare: începând cu 1 februarie 2014 |
(76): Limita maximă pentru aluminiul provenit din lacurile de aluminiu E 120 coşenilă, acid carminic, carmine 5mg/kg. Nu se poate utiliza niciun alt lac de aluminiu. În sensul articolului 22 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (CE) nr. 1333/2008, limita respectivă se aplică începând cu 1 februarie 2013. |
"E 120 | Coşenilă, acid carminic, carmine | 100 | numai cârnaţi | Perioada de aplicare: până la 31 iulie 2014 | ||
E 120 | Coşenilă, acid carminic, carmine | 100 | (66) | numai cârnaţi | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
"E 120 | Coşenilă, acid carminic, carmine | quantum satis | numai pasturma | Perioada de aplicare: până la 31 iulie 2014 | ||
E 120 | Coşenilă, acid carminic, carmine | quantum satis | (66) | numai pasturma | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
(66): Limită maximă pentru aluminiul provenit din lacurile de aluminiu E 120 coşenilă, acid carminic, carmine 1,5 mg/kg. În sensul articolului 22 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (CE) nr. 1333/2008, limita respectivă se aplică începând cu 1 februarie 2013. |
"E 120 | Coşenilă, acid carminic, carmine | 100 | numai cârnaţi, pateuri şi terrines | Perioada de aplicare: până la 31 iulie 2014 | |
E 120 | Coşenilă, acid carminic, carmine | 100 | (66) | numai cârnaţi, pateuri şi terrines | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
(66): Limită maximă pentru aluminiul provenit din lacurile de aluminiu E 120 coşenilă, acid carminic, carmine 1,5 mg/kg. În sensul articolului 22 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (CE) nr. 1333/2008, limita respectivă se aplică începând cu 1 februarie 2013. |
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 500 | numai decoraţiuni şi învelişuri, cu excepţia învelişului exterior comestibil al pasturma | Perioada de aplicare: până la 31 iulie 2014 | |
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 500 | (78) | numai decoraţiuni şi învelişuri, cu excepţia învelişului exterior comestibil al pasturma | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
"E 104 | Galben de chinolină | 50 | (61) | numai decoraţiuni şi învelişuri, cu excepţia învelişului exterior comestibil al pasturma | Perioada de aplicare: 1 ianuarie 2014 - 31 iulie 2014 |
E 104 | Galben de chinolină | 50 | (61) (78) | numai decoraţiuni şi învelişuri, cu excepţia învelişului exterior comestibil al pasturma | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
"E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/galben portocaliu S | 35 | (61) | numai decoraţiuni şi învelişuri, cu excepţia învelişului exterior comestibil al pasturma | Perioada de aplicare: 1 ianuarie 2014 - 31 iulie 2014 |
E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/galben portocaliu S | 35 | (61) (78) | numai decoraţiuni şi învelişuri, cu excepţia învelişului exterior comestibil al pasturma | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
"E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 55 | (61) | numai decoraţiuni şi învelişuri, cu excepţia învelişului exterior comestibil al pasturma | Perioada de aplicare: 1 ianuarie 2014 - 31 iulie 2014 |
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 55 | (61) (78) | numai decoraţiuni şi învelişuri, cu excepţia învelişului exterior comestibil al pasturma | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | quantum satis | numai membrane comestibile | Perioada de aplicare: până la 31 iulie 2014 | |
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | quantum satis | (78) | numai membrane comestibile | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
"E 104 | Galben de chinolină | 10 | (62) | numai membrane comestibile | Perioada de aplicare: 1 ianuarie 2014 - 31 iulie 2014 |
E 104 | Galben de chinolină | 10 | (62) (78) | numai membrane comestibile | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
"E 120 | Coşenilă, acid carminic, carmine | quantum satis | numai învelişul exterior comestibil al pasturma | Perioada de aplicare: până la 31 iulie 2014 | |
E 120 | Coşenilă, acid carminic, carmine | quantum satis | (78) | numai învelişul exterior comestibil al pasturma | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
(78): Limită maximă pentru aluminiul provenit din lacurile de aluminiu E 120 coşenilă, acid carminic, carmine 10 mg/kg. În sensul articolului 22 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (CE) nr. 1333/2008, limita respectivă se aplică de la 1 februarie 2013. |
"E 123 | Amarant | 30 | cu excepţia icrelor de sturioni (caviar) | Perioada de aplicare: până la 31 iulie 2014 | |
E 123 | Amarant | 30 | (68) | cu excepţia icrelor de sturioni (caviar) | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
(68): Limită maximă pentru aluminiul provenit din lacurile de aluminiu E 123 amarant 10 mg/kg. În sensul articolului 22 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (CE) nr. 1333/2008, limita respectivă se aplică de la 1 februarie 2013. |
Coloranţii alimentari enumeraţi în anexa II, partea B 1 pot fi utilizaţi pentru colorarea decorativă a cojilor de ouă sau pentru ştampilarea cojilor de ouă în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 589/2008. | Perioada de aplicare: până la 31 iulie 2014 |
Coloranţii alimentari enumeraţi în anexa II, partea B 1 pot fi utilizaţi pentru colorarea decorativă a cojilor de ouă sau pentru ştampilarea cojilor de ouă în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 589/2008. (77) | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
(77): Limită maximă pentru aluminiul provenit din toate lacurile de aluminiu "quantum satis". În sensul articolului 22 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (CE) nr. 1333/2008, limita respectivă se aplică începând cu 1 februarie 2013. |
Coloranţii alimentari enumeraţi în partea B 1 a prezentei anexe se pot utiliza pentru vopsirea decorativă a cojilor de ou | Perioada de aplicare: până la 31 iulie 2014 |
Coloranţii alimentari enumeraţi în partea B punctul 1 din prezenta anexă se poate utiliza pentru vopsirea decorativă a cojilor de ou (77) | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
"E 520 - 523 | Sulfaţi de aluminiu | 30 | (1) (38) | numai albuş de ou | Perioada de aplicare: până la 31 ianuarie 2014 |
E 520 | Sulfat de aluminiu | 25 | (38) | numai albuşuri lichide de ouă pentru spume din albuş de ou | Perioada de aplicare: începând cu 1 februarie 2014 |
(77): Limită maximă pentru aluminiul provenit din toate lacurile de aluminiu «quantum satis». În sensul articolului 22 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (CE) nr. 1333/2008, limita respectivă se aplică începând cu 1 februarie 2013. |
"E 551 - 559 | Dioxid de siliciu - silicaţi | quantum satis | (1) | numai produse alimentare sub formă de tablete şi de tablete filmate | Perioada de aplicare: până la 31 ianuarie 2014 |
E 551 - 553 | Dioxid de siliciu - silicaţi | quantum satis | (1) | numai produse alimentare sub formă de tablete şi de tablete filmate | Perioada de aplicare: începând cu 1 februarie 2014 |
"E 551 - 559 | Dioxid de siliciu - silicaţi | 10 000 | (1) | numai produse alimentare deshidratate, sub formă de prafuri | Perioada de aplicare: până la 31 ianuarie 2014 |
E 551 - 553 | Dioxid de siliciu - silicaţi | 10 000 | (1) | numai produse alimentare deshidratate, sub formă de prafuri | Perioada de aplicare: începând cu 1 februarie 2014 |
"E 551 - 559 | Dioxid de siliciu - silicaţi | 10 000 | (1) | Perioada de aplicare: până la 31 ianuarie 2014 | |
E 551 - 553 | Dioxid de siliciu - silicaţi | 10 000 | (1) | Perioada de aplicare: începând cu 1 februarie 2014 |
"E 551 - 559 | Dioxid de siliciu - silicaţi | quantum satis | Perioada de aplicare: până la 31 ianuarie 2014 | ||
E 551 - 553 | Dioxid de siliciu - silicaţi | quantum satis | Perioada de aplicare: începând cu 1 februarie 2014 |
"E 551 - 559 | Dioxid de siliciu - silicaţi | 10 000 | Perioada de aplicare: până la 31 ianuarie 2014 | ||
E 551 - 553 | Dioxid de siliciu - silicaţi | 10 000 | Perioada de aplicare: începând cu 1 februarie 2014 | ||
E 554 | Silicat de aluminiu şi sodiu | aport de 20 mg/kg în brânză | (38) | numai pentru sarea destinată tratării suprafeţei brânzei maturate, categoria de alimente 01.7.2 | Perioada de aplicare: începând cu 1 februarie 2014 |
(38): Exprimate ca aluminiu |
"E 551 - 559 | Dioxid de siliciu - silicaţi | 20 000 | Perioada de aplicare: până la 31 ianuarie 2014 | ||
E 551 - 553 | Dioxid de siliciu - silicaţi | 20 000 | Perioada de aplicare: începând cu 1 februarie 2014 |
Grupul II | Coloranţi în concentraţie "quantum satis | quantum satis | numai produse de asezonare, de exemplu pudra de curry, tandoori | Perioada de aplicare: până la 31 iulie 2014 | |
Grupul II | Coloranţi în concentraţie "quantum satis | quantum satis | (70) | numai produse de asezonare, de exemplu pudra de curry, tandoori | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 500 | numai produse de asezonare, de exemplu pudra de curry, tandoori | Perioada de aplicare: până la 31 iulie 2014 | |
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 500 | (70) | numai produse de asezonare, de exemplu pudra de curry, tandoori | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
"E 104 | Galben de chinolină | 10 | (62) | numai produse de asezonare, de exemplu pudra de curry, tandoori | Perioada de aplicare: 1 ianuarie 2014 - 31 iulie 2014 |
E 104 | Galben de chinolină | 10 | (62) (70) | numai produse de asezonare, de exemplu pudra de curry, tandoori | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
"E 551 - 559 | Dioxid de siliciu - silicaţi | 30 000 | (1) | numai produse de asezonare | Perioada de aplicare: până la 31 ianuarie 2014 |
E 551 - 553 | Dioxid de siliciu - silicaţi | 30 000 | (1) | numai produse de asezonare | Perioada de aplicare: începând cu 1 februarie 2014 |
(70): Limită maximă pentru aluminiul provenit din toate lacurile de aluminiu 120 mg/kg. În sensul articolului 22 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (CE) nr. 1333/2008, limita respectivă se aplică de la 1 februarie 2013. |
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 500 | inclusiv murături, "relish", "chutney" şi "picalilli"; cu excepţia sosurilor pe bază de tomate | Perioada de aplicare: până la 31 iulie 2014 | |
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 500 | (65) | inclusiv murături, "relish", "chutney" şi "picalilli"; cu excepţia sosurilor pe bază de tomate | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
(65): Limita maximă pentru aluminiul provenit din lacurile de aluminiu E 120 coşenilă, acid carminic, carmine 10 mg/kg. Nu se poate utiliza niciun alt lac de aluminiu. În sensul articolului 22 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (CE) nr. 1333/2008, limita respectivă se aplică începând cu 1 februarie 2013. |
Grupul II | Coloranţi în concentraţie "quantum satis | quantum satis | cu excepţia ciocolatei cu lapte şi produselor din malţ | Perioada de aplicare: până la 31 iulie 2014 | |
Grupul II | Coloranţi în concentraţie "quantum satis | quantum satis | (74) | cu excepţia ciocolatei cu lapte şi produselor din malţ | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 100 | (25) | cu excepţia ciocolatei cu lapte şi produselor din malţ | Perioada de aplicare: până la 31 iulie 2014 |
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 100 | (25) (74) | cu excepţia ciocolatei cu lapte şi produselor din malţ | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
"E 104 | Galben de chinolină | 10 | (61) | cu excepţia ciocolatei cu lapte şi produselor din malţ | Perioada de aplicare: 1 ianuarie 2014 - 31 iulie 2014 |
E 104 | Galben de chinolină | 10 | (61) (74) | cu excepţia ciocolatei cu lapte şi produselor din malţ | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
"E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/galben portocaliu S | 20 | (61) | cu excepţia ciocolatei cu lapte şi produselor din malţ | Perioada de aplicare: 1 ianuarie 2014 - 31 iulie 2014 |
E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/galben portocaliu S | 20 | (61) (74) | cu excepţia ciocolatei cu lapte şi produselor din malţ | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
"E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 10 | (61) | cu excepţia ciocolatei cu lapte şi produselor din malţ | Perioada de aplicare: 1 ianuarie 2014 - 31 iulie 2014 |
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 10 | (61) (74) | cu excepţia ciocolatei cu lapte şi produselor din malţ | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
(74): Limită maximă pentru aluminiul provenit din toate lacurile de aluminiu 15 mg/kg. În sensul articolului 22 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (CE) nr. 1333/2008, limita respectivă se aplică de la 1 februarie 2013. |
Grupul II | Coloranţi în concentraţie "quantum satis | quantum satis | Perioada de aplicare: până la 31 iulie 2014 | ||
Grupul II | Coloranţi în concentraţie "quantum satis | quantum satis | (71) | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 100 | cu excepţia gustărilor sărate, extrudate sau expandate | Perioada de aplicare: până la 31 iulie 2014 | |
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 100 | (71) | cu excepţia gustărilor sărate, extrudate sau expandate | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 200 | numai gustări sărate, extrudate sau expandate | Perioada de aplicare: până la 31 iulie 2014 | |
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 200 | (71) | numai gustări sărate, extrudate sau expandate | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
(71): Limită maximă pentru aluminiul provenit din toate lacurile de aluminiu 30 mg/kg. În sensul articolului 22 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (CE) nr. 1333/2008, limita respectivă se aplică de la 1 februarie 2013. |
Grupul II | Coloranţi în concentraţie "quantum satis | quantum satis | Perioada de aplicare: până la 31 iulie 2014 | ||
Grupul II | Coloranţi în concentraţie "quantum satis | quantum satis | (74) | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 150 | Perioada de aplicare: până la 31 iulie 2014 | ||
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 150 | (74) | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
"E 104 | Galben de chinolină | 10 | (61) | Perioada de aplicare: 1 ianuarie 2014 - 31 iulie 2014 | |
E 104 | Galben de chinolină | 10 | (61) (74) | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
"E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/galben portocaliu S | 5 | (61) | Perioada de aplicare: 1 ianuarie 2014 - 31 iulie 2014 | |
E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/galben portocaliu S | 5 | (61) (74) | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
"E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 10 | (61) | Perioada de aplicare: 1 ianuarie 2014 - 31 iulie 2014 | |
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 10 | (61) (74) | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
(74): Limită maximă pentru aluminiul provenit din toate lacurile de aluminiu 15 mg/kg. În sensul articolului 22 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (CE) nr. 1333/2008, limita respectivă se aplică începând cu 1 februarie 2013. |
Grupul II | Coloranţi în concentraţie "quantum satis | quantum satis | Perioada de aplicare: până la 31 iulie 2014 | ||
Grupul II | Coloranţi în concentraţie "quantum satis | quantum satis | (69) | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 300 | Perioada de aplicare: până la 31 iulie 2014 | ||
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 300 | (69) | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
"E 104 | Galben de chinolină | 35 | (61) | Perioada de aplicare: 1 ianuarie 2014 - 31 iulie 2014 | |
E 104 | Galben de chinolină | 35 | (61) (69) | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
"E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/galben portocaliu S | 10 | (61) | Perioada de aplicare: 1 ianuarie 2014 - 31 iulie 2014 | |
E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/galben portocaliu S | 10 | (61) (69) | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
"E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 35 | (61) | Perioada de aplicare: 1 ianuarie 2014 - 31 iulie 2014 | |
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 35 | (61) (69) | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
"E 551 - 559 | Dioxid de siliciu - silicaţi | 10 000 | Perioada de aplicare: până la 31 ianuarie 2014 | ||
E 551 - 553 | Dioxid de siliciu - silicaţi | 10 000 | Perioada de aplicare: începând cu 1 februarie 2014 |
(69): Limită maximă pentru aluminiul provenit din toate lacurile de aluminiu 150 mg/kg. În sensul articolului 22 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (CE) nr. 1333/2008, limita respectivă se aplică de la 1 februarie 2013. |
"E 551 - 559 | Dioxid de siliciu - silicaţi | 10 000 | Perioada de aplicare: până la 31 ianuarie 2014 | ||
E 551 - 553 | Dioxid de siliciu - silicaţi | 10 000 | Perioada de aplicare: începând cu 1 februarie 2014 |
Grupul II | Coloranţi în concentraţie "quantum satis | quantum satis | Perioada de aplicare: până la 31 iulie 2014 | ||
Grupul II | Coloranţi în concentraţie "quantum satis | quantum satis | (69) | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 300 | numai suplimente alimentare solide | Perioada de aplicare: până la 31 iulie 2014 | |
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 300 | (69) | numai suplimente alimentare solide | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
"E 104 | Galben de chinolină | 10 | (61) | Perioada de aplicare: 1 ianuarie 2014 - 31 iulie 2014 | |
E 104 | Galben de chinolină | 10 | (61) (69) | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
"E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/galben portocaliu S | 10 | (61) | Perioada de aplicare: 1 ianuarie 2014 - 31 iulie 2014 | |
E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/galben portocaliu S | 10 | (61) (69) | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
"E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 10 | (61) | Perioada de aplicare: 1 ianuarie 2014 - 31 iulie 2014 | |
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 10 | (61) (69) | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 |
"E 551 - 559 | Dioxid de siliciu - silicaţi | 10 000 | Perioada de aplicare: până la 31 ianuarie 2014 | ||
E 551 - 553 | Dioxid de siliciu - silicaţi | 10 000 | Perioada de aplicare: începând cu 1 februarie 2014 |
(69): Limită maximă pentru aluminiul provenit din toate lacurile de aluminiu 150 mg/kg. În sensul articolului 22 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (CE) nr. 1333/2008, limita respectivă se aplică de la 1 februarie 2013. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1200 | Polidextroză | quantum satis | Numai berile cu valoare energetică redusă şi berile slab alcoolizate | Perioada de aplicare: de la 25 iunie 2012. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1105 | Lizozim | quantum satis | Numai în berile care nu sunt supuse pasteurizaţii sau filtrării sterile | Perioada de aplicare: de la 25 iunie 2012 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 445 | Esteri glicerici din răşini lemnoase | 320 | numai pentru imprimarea pe produse de cofetărie drajeificate personalizate şi/sau promoţionale | Perioada de aplicare: de la 25 iunie 2012 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 210-213 | Acid benzoic - benzoaţi | 200 | (1) (2) | numai fără alcool | Perioada de aplicare: de la 19 iulie 2012 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 432-436 | Polisorbaţi | 500 | (1) | numai lapte de cocos | Perioada de aplicare: De la 23 iulie 2012 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 553b | Talc | 5 400 | numai pe suprafaţa ouălor fierte nedecojite colorate | Perioada de aplicare: De la 13 august 2012 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 903 | Ceară de carnauba | 3 600 | numai pe suprafaţa ouălor fierte nedecojite colorate | Perioada de aplicare: De la 13 august 2012 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 904 | Şelac | quantum satis | numai pe suprafaţa ouălor fierte nedecojite | Perioada de aplicare: De la 13 august 2012 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"03. | Îngheţată | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 964 | Sirop de poliglicitol | 200 000 | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | Perioada de aplicare: de la 29 noiembrie 2012 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
04.2.5.1 | Gemuri extra şi jeleuri extra, astfel cum sunt definite în Directiva 2001/113/CE | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 964 | Sirop de poliglicitol | 500 000 | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | Perioada de aplicare: de la 29 noiembrie 2012 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
04.2.5.2 | Gemuri, jeleuri şi marmelade şi piure de castane îndulcit, astfel cum sunt definite în Directiva 2001/113/CE | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 964 | Sirop de poliglicitol | 500 000 | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | Perioada de aplicare: de la 29 noiembrie 2012 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
04.2.5.3 | Alte paste tartinabile similare din fructe sau legume | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 964 | Sirop de poliglicitol | 500 000 | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | Perioada de aplicare: de la 29 noiembrie 2012 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
05.1 | Produse din cacao şi ciocolată, astfel cum sunt reglementate în Directiva 2000/36/CE | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 964 | Sirop de poliglicitol | 200 000 | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | Perioada de aplicare: de la 29 noiembrie 2012 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
05.2 | Alte produse de cofetărie, inclusiv dropsuri pentru împrospătarea respiraţiei | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 964 | Sirop de poliglicitol | 200 000 | numai produse pe bază de cacao cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | Perioada de aplicare: de la 29 noiembrie 2012 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 964 | Sirop de poliglicitol | 600 000 | numai produse de cofetărie pe bază de amidon, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | Perioada de aplicare: de la 29 noiembrie 2012 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 964 | Sirop de poliglicitol | 800 000 | numai bomboane gumate fără adaos de zahăr | Perioada de aplicare: de la 29 noiembrie 2012 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 964 | Sirop de poliglicitol | 990 000 | numai dropsuri fără adaos de zahăr | Perioada de aplicare: de la 29 noiembrie 2012 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
05.3 | Gumă de mestecat | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 964 | Sirop de poliglicitol | 200 000 | numai produse fără adaos de zahăr | Perioada de aplicare: de la 29 noiembrie 2012 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
06.3 | Cereale pentru micul dejun | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 964 | Sirop de poliglicitol | 200 000 | numai cereale pentru micul dejun sau produse pe bază de cereale, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | Perioada de aplicare: de la 29 noiembrie 2012 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
07.2 | Produse fine de panificaţie | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 964 | Sirop de poliglicitol | 300 000 | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | Perioada de aplicare: de la 29 noiembrie 2012 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
16. | Deserturi, cu excepţia produselor din categoriile 1, 3 şi 4 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 964 | Sirop de poliglicitol | 300 000 | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | Perioada de aplicare: de la 29 noiembrie 2012" | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 900 | Dimetilpolisiloxan | 10 | numai suplimente alimentare sub formă de tablete efervescente | Perioada de aplicare: de la 3 decembrie 2012 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(79): Nivelul maxim se aplică suplimentului alimentar dizolvat gata pentru consum atunci când este diluat în 200 ml de apă." | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 901 | Ceară de albine, albă şi galbenă | quantum satis | numai pentru tratamentul de suprafaţă al următoarelor fructe: citrice, pepeni, mere, pere, piersici, ananas, banane, mango, avocado şi rodii; şi ca agent de glazurare pentru fructele cu coajă lemnoasă | Perioada de aplicare cu privire la banane, mango, avocado şi rodii: de la 25 decembrie 2012 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 903 | Ceară de carnauba | 200 | numai pentru tratamentul de suprafaţă al următoarelor fructe: citrice, pepeni, mere, pere, piersici, ananas, rodii, mango, avocado şi papaia; şi ca agent de glazurare pentru fructele cu coajă lemnoasă | Perioada de aplicare cu privire la rodii, mango, avocado şi papaia: de la 25 decembrie 2012 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 904 | Şelac | quantum satis | numai pentru tratamentul de suprafaţă al următoarelor fructe: citrice, pepeni, mere, pere, piersici, ananas, rodii, mango, avocado şi papaia; şi ca agent de glazurare pentru fructele cu coajă lemnoasă | Perioada de aplicare cu privire la rodii, mango, avocado şi papaia: de la 25 decembrie 2012 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 905 | Ceară microcristalină | quantum satis | numai pentru tratamentul de suprafaţă al următoarelor fructe: pepeni, papaia, mango, avocado şi ananas | Perioada de aplicare cu privire la ananas: de la 25 decembrie 2012 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 20 | (3) | numai în băuturile fermentate pe bază de must de struguri | Perioada de aplicare: de la 25 decembrie 2012 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 405 | Alginat de 1,2-propandiol | 100 | numai în băuturile fermentate pe bază de must de struguri | Perioada de aplicare: de la 25 decembrie 2012 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(3): Nivelurile maxime sunt exprimate ca SO2 şi se referă la cantitatea totală, disponibilă din toate sursele, un conţinut de SO2 care nu depăşeşte 10 mg/kg sau 10 mg/l nu este considerat a fi prezent." | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 392 | Extracte de rozmarin | 250 | (41) (46) | numai în umpluturile pastelor făinoase uscate umplute | Perioada de aplicare: de la 25 decembrie 2012" |
(41): Exprimat raportat la grăsime. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(46): Ca sumă de carnosol şi acid carnosic." | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 242 | Dicarbonat de dimetil | 250 | (24) | Perioada de aplicare: De la 28 decembrie 2012 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 261 | Acetaţi de potasiu | quantum satis | Perioada de aplicare: de la 6 februarie 2013. |
"E 261 | Acetaţi de potasiu | quantum satis | Perioada de aplicare: de la 6 februarie 2013. |
"E 261 | Acetaţi de potasiu | quantum satis | numai Friss buzakenyer, feher es felbarna kenyerek Perioada de aplicare: de la 6 februarie 2013. |
"E 261 | Acetaţi de potasiu | quantum satis | numai preparate preambalate din carne tocată proaspătă Perioada de aplicare: de la 6 februarie 2013. |
"E 261 | Acetaţi de potasiu | quantum satis | numai preparate pe bază de cereale şi alimente pentru copii, numai pentru ajustarea pH-ului Perioada de aplicare: de la 6 februarie 2013. | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"Grupul I | Aditivi | cu excepţia mozzarella |
"E 300 | Acid ascorbic | quantum satis | numai fructele şi legumele neprelucrate, refrigerate şi gata pentru consum, preambalate şi cartofii neprelucraţi şi descojiţi, preambalaţi | ||
E 301 | Ascorbat de sodiu | quantum satis | numai fructele şi legumele neprelucrate, refrigerate şi preambalate, gata pentru consum şi cartofii neprelucraţi, descojiţi şi preambalaţi | ||
E 302 | Ascorbat de calciu | quantum satis | numai fructele şi legumele neprelucrate, refrigerate şi preambalate, gata pentru consum şi cartofii neprelucraţi, descojiţi şi preambalaţi | ||
E 330 | Acid citric | quantum satis | numai fructele şi legumele neprelucrate, refrigerate şi preambalate, gata pentru consum şi cartofii neprelucraţi, descojiţi şi preambalaţi | ||
E 331 | Citraţi de sodiu | quantum satis | numai fructele şi legumele neprelucrate, refrigerate şi preambalate, gata pentru consum şi cartofii neprelucraţi, descojiţi şi preambalaţi | ||
E 332 | Citraţi de potasiu | quantum satis | numai fructele şi legumele neprelucrate, refrigerate şi preambalate, gata pentru consum şi cartofii neprelucraţi, descojiţi şi preambalaţi | ||
E 333 | Citraţi de calciu | quantum satis | numai fructele şi legumele neprelucrate, refrigerate şi preambalate, gata pentru consum şi cartofii neprelucraţi, descojiţi şi preambalaţi |
"E 200-219 | Acid sorbic - sorbaţi; acid benzoic - benzoaţi; p-hidroxibenzoaţi | quantum satis | (1), (2) | numai tratamentul de suprafaţă al produselor din carne uscată |
"E 235 | Natamicină | 1 | (8) | numai tratamentul de suprafaţă al cârnaţilor conservaţi prin uscare |
"E 100 | Curcumină | 100 | (35) | numai pastă de peşte şi pastă de crustacee |
"E 100 | Curcumină | 100 | (37) | numai peşte afumat |
"E 331 | Citraţi de sodiu | 2 000 | (43) | ||
E 332 | Citraţi de potasiu | quantum satis | (43) | ||
E 338 | Acid fosforic | (1), (4), (44) |
"Grupul II | Coloranţi în concentraţie quantum satis | quantum satis | cu excepţia: băuturilor spirtoase, astfel cum sunt definite la articolul 5 alineatul (1) şi a denumirilor comerciale menţionate în anexa II punctele 1-14 din Regulamentul (CE) nr. 110/2008 şi a băuturilor spirtoase (urmate de numele fructului) obţinute prin macerare şi distilare, Geist (însoţit de numele fructului sau al materiei prime utilizate), London Gin, Sambuca, Maraschino, Marrasquino sau Maraskino şi Mistra | ||
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 200 | cu excepţia: băuturilor spirtoase, astfel cum sunt definite la articolul 5 alineatul (1) şi a denumirilor comerciale menţionate în anexa II punctele 1-14 din Regulamentul (CE) nr. 110/2008 şi a băuturilor spirtoase (urmate de numele fructului) obţinute prin macerare şi distilare, Geist (însoţit de numele fructului sau al materiei prime utilizate), London Gin, Sambuca, Maraschino, Marrasquino sau Maraskino şi Mistra | ||
E 123 | Amarant | 30 | cu excepţia: băuturilor spirtoase, astfel cum sunt definite la articolul 5 alineatul (1) şi a denumirilor comerciale menţionate în anexa II punctele 1-14 din Regulamentul (CE) nr. 110/2008 şi a băuturilor spirtoase (urmate de numele fructului) obţinute prin macerare şi distilare, Geist (însoţit de numele fructului sau al materiei prime utilizate), London Gin, Sambuca, Maraschino, Marrasquino sau Maraskino şi Mistra | ||
E 15 0a-d | Zaharuri şi melase, caramelizate | quantum satis | cu excepţia: rachiurilor de fructe, a băuturilor spirtoase (urmate de numele fructului) obţinute prin macerare şi distilare, Geist (însoţit de numele fructului sau al materiei prime utilizate), London Gin, Sambuca, Maraschino, Marrasquino sau Maraskino şi Mistra. Whisky, whiskey nu poate să conţină decât E 150a. |
"E 104 | Galben de chinolină | 180 | (61) | cu excepţia: băuturilor spirtoase, astfel cum sunt definite la articolul 5 alineatul (1) şi a denumirilor comerciale menţionate în anexa II punctele 1-14 din Regulamentul (CE) nr. 110/2008 şi a băuturilor spirtoase (urmate de numele fructului) obţinute prin macerare şi distilare, Geist (însoţit de numele fructului sau al materiei prime utilizate), London Gin, Sambuca, Maraschino, Marrasquino sau Maraskino şi Mistra. | |
E 110 | Galben Sunset (sunset yellow) FCF/galben portocaliu S | 100 | (61) | cu excepţia: băuturilor spirtoase, astfel cum sunt definite la articolul 5 alineatul (1) şi a denumirilor comerciale menţionate în anexa II punctele 1-14 din Regulamentul (CE) nr. 110/2008 şi a băuturilor spirtoase (urmate de numele fructului) obţinute prin macerare şi distilare, Geist (însoţit de numele fructului sau al materiei prime utilizate), London Gin, Sambuca, Maraschino, Marrasquino sau Maraskino şi Mistra. |
"E 124 | Ponceau 4R, roşu coşenilă A | 170 | (61) | cu excepţia: băuturilor spirtoase, astfel cum sunt definite la articolul 5 alineatul (1) şi a denumirilor comerciale menţionate în anexa II punctele 1-14 din Regulamentul (CE) nr. 110/2008 şi a băuturilor spirtoase (urmate de numele fructului) obţinute prin macerare şi distilare, Geist (însoţit de numele fructului sau al materiei prime utilizate), London Gin, Sambuca, Maraschino, Marrasquino sau Maraskino şi Mistra. |
"E 150a-d | Zaharuri şi melase, caramelizate | quantum satis | numai americano, bitter vino |
"E 551-559 | Dioxid de siliciu - silicaţi | quantum satis | Perioada de aplicare: până la 31 ianuarie 2014 | |||
E 551-553 | Dioxid de siliciu - silicaţi | quantum satis | Perioada de aplicare: de la 1 februarie 2014 |

"E 551-559 | Dioxid de siliciu - silicaţi | quantum satis | Perioada de aplicare: până la 31 ianuarie 2014 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 551-553 | Dioxid de siliciu - silicaţi | quantum satis | Perioada de aplicare: de la 1 februarie 2014 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"Grupul II | Coloranţi conform principiului quantum satis | quantum satis | cu excepţia wino owocowe markowe | ||
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 200 | cu excepţia wino owocowe markowe | ||
E 160d | Licopen | 10 | cu excepţia wino owocowe markowe | ||
E 242 | Dicarbonat de dimetil | 250 | (24) | numai vinurile din fructe, vin cu conţinut redus de alcool şi wino owocow markowe, wino owocowe wzmocnione, wino owocowe aromatyzowane, wino z sok winogronowego şi aromatyzowane wino z soku winogronowego | |
E 353 | Acid metatartaric | 100 | numai made wine şi wino z soku winogronowego şi aromatyzowane wino z sok winogronowego |
"E 1105 | Lizozimă | quantum satis | numai wino z soku winogronowego şi aromatyzowane wino z soku winogronowego |
"Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 200 | numai băuturi alcoolice cu un conţinut de alcool de mai puţin de 15 % şi nalewka na winie owocowym, aromatyzowana nalewka na winie owocowym, nalewka na winie z soku winogronowego, aromatyzowana nalewka na winie z soku winogronowego, napoj winny owocowy lub miodowy, aromatyzowany napoj winny owocowy lub miodowy, wino owocowe niskoalkoholowe şi aromatyzowane wino owocowe niskoalkoholowe | ||
E 123 | Amarant | 30 | numai băuturi alcoolice cu un conţinut de alcool de mai puţin de 15 % şi nalewka na winie owocowym, aromatyzowana nalewka na winie owocowym, nalewka na winie z soku winogronowego, aromatyzowana nalewka na winie z soku winogronowego, napoj winny owocowy lub miodowy, aromatyzowany napoj winny owocowy lub miodowy, wino owocowe niskoalkoholowe şi aromatyzowane wino owocowe niskoalkoholowe | ||
E 200-203 | Acid sorbic - sorbaţi | 200 | (1) (2) | numai băuturi alcoolice cu un conţinut de alcool de mai puţin de 15 % şi nalewka na winie owocowym, aromatyzowana nalewka na winie owocowym, nalewka na winie z soku winogronowego, aromatyzowana nalewka na winie z soku winogronowego, napoj winny owocowy lub miodowy, aromatyzowany napoj winny owocowy lub miodowy, wino owocowe niskoalkoholowe şi aromatyzowane wino owocowe niskoalkoholowe |
"E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 200 | (3) | numai nalewka na winie owocowym, aromatyzowana nalewka na winie owocowym, nalewka na winie z soku winogronowego, aromatyzowana nalewka na winie z soku winogronowego, napoj winny owocowy lub miodowy, aromatyzowany napoj winny owocowy lub miodowy, wino owocowe niskoalkoholowe şi aromatyzowane wino owocowe niskoalkoholowe |
"E 353 | Acid metatartaric | 100 | numai nalewka na winie z soku winogronowego şi aromatyzowana nalewka na winie z soku winogronowego |
"E 1105 | Lizozimă | quantum satis | numai nalewka na winie owocowym, aromatyzowana nalewka na winie owocowym, nalewka na winie z soku winogronowego, aromatyzowana nalewka na winie z soku winogronowego, napoj winny owocowy lub miodowy, aromatyzowany napoj winny owocowy lub miodowy, wino owocowe niskoalkoholowe şi aromatyzowane wino owocowe niskoalkoholowe | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 172 | Oxizi şi hidroxizi de fier | 6 | numai ca potenţiator de contrast pentru marcarea citricelor, a pepenilor galbeni şi a rodiilor, în scopul: - de a reproduce parţial sau în totalitate informaţiile specifice obligatorii prevăzute de legislaţia Uniunii şi/sau de legislaţia naţională; şi/sau - de a menţiona în mod facultativ marca, metoda de producţie, codul PLU, codul QR şi/sau codul de bare | Perioada de aplicare: de la 24 iunie 2013 |
"E 464 | Hidroxipropilmetilceluloză | 10 | numai pentru citrice, pepeni galbeni şi rodii, în scopul: - de a reproduce parţial sau în totalitate informaţiile specifice obligatorii prevăzute de legislaţia Uniunii şi/sau de legislaţia naţională; şi/sau - de a menţiona în mod facultativ marca, metoda de producţie, codul PLU, codul QR şi/sau codul de bare | Perioada de aplicare: de la 24 iunie 2013 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 392 | Extracte de rozmarin | 15 | (46) | numai carne cu conţinut de grăsime de maximum 10 %, cu excepţia cârnaţilor uscaţi | |
E 392 | Extracte de rozmarin | 150 | (41), (46) | numai carne cu conţinut de grăsime de peste 10 %, cu excepţia cârnaţilor uscaţi |

"E 392 | Extracte de rozmarin | 15 | (46) | numai peşte şi produse pescăreşti, inclusiv moluşte şi crustacee, cu conţinut de grăsime de maximum 10 % | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 392 | Extracte de rozmarin | 150 | (41), (46) | numai peşte şi produse pescăreşti, inclusiv moluşte şi crustacee, cu conţinut de grăsime de peste 10 % | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 100 | Curcumină | 50 | Numai icre de peşte analoage pe bază de alge marine | ||
E 101 | Riboflavine | quantum satis | Numai icre de peşte analoage pe bază de alge marine | ||
E 120 | Coşenilă, acid carminic, carmine | 100 | Numai icre de peşte analoage pe bază de alge marine | ||
E 141 | Complecşi de cupru ai clorofilelor şi clorofilinelor | quantum satis | Numai icre de peşte analoage pe bază de alge marine | ||
E 150a | Caramel simplu | quantum satis | Numai icre de peşte analoage pe bază de alge marine | ||
E 153 | Cărbune vegetal | quantum satis | Numai icre de peşte analoage pe bază de alge marine | ||
E 160a | Caroteni | quantum satis | Numai icre de peşte analoage pe bază de alge marine | ||
E 160c | Extract de ardei roşu, capsantină, capsorubină | quantum satis | Numai icre de peşte analoage pe bază de alge marine | ||
E 160e | Beta-apo-8'-carotenal (C 30) | 100 | Numai icre de peşte analoage pe bază de alge marine | ||
E 162 | Roşu sfeclă, betanină | quantum satis | Numai icre de peşte analoage pe bază de alge marine | ||
E 163 | Antocianine | quantum satis | Numai icre de peşte analoage pe bază de alge marine | ||
E 171 | Dioxid de titan | quantum satis | Numai icre de peşte analoage pe bază de alge marine | ||
E 172 | Oxizi şi hidroxizi de fier | quantum satis | Numai icre de peşte analoage pe bază de alge marine | ||
E 338-452 | Acid fosforic - fosfaţi - di,- tri-şi polifosfaţi | 1 000 | (1) (4) | Numai icre de peşte analoage pe bază de alge marine | |
E 392 | Extracte de rozmarin | 200 | (46) | Numai icre de peşte analoage pe bază de alge marine | |
E 954 | Zaharină şi sărurile sale de Na, K şi Ca | 50 | (52) | Numai icre de peşte analoage pe bază de alge marine |
"E 499 | Steroli vegetali bogaţi în stigmasterol | 80 | (80) | Doar în cazul cocteilurilor alcoolice gata de congelat pe bază de apă | |
E 499 | Steroli vegetali bogaţi în stigmasterol | 800 | (80) | Doar în cazul cocteilurilor alcoolice gata de congelat pe bază de frişcă |
E 1206 | Copolimer metacrilat neutru | 200 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1207 | Copolimer metacrilat anionic | 100 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 423 | Gumă arabică modificată cu acid octenilsuccinic | 10 000 | Numai pentru glasat |
"E 423 | Gumă arabică modificată cu acid octenilsuccinic | 10 000 |
"E 423 | Gumă arabică modificată cu acid octenilsuccinic | 1 000 | Numai în băuturi energetice şi în băuturile care conţin suc de fructe | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 950 | Acesulfam K | 1 000 | numai paste tartinabile din fructe sau legume cu valoare energetică redusă şi paste tartinabile pe bază de fructe uscate cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr |
"E 952 | Acid ciclamic şi sărurile sale de Na şi Ca | 500 | (51) | numai paste tartinabile din fructe sau legume cu valoare energetică redusă şi paste tartinabile pe bază de fructe uscate cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 954 | Zaharină şi sărurile sale de Na, K şi Ca | 200 | (52) | numai paste tartinabile din fructe sau legume cu valoare energetică redusă şi paste tartinabile pe bază de fructe uscate cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 955 | Sucraloză | 400 | numai paste tartinabile din fructe sau legume cu valoare energetică redusă şi paste tartinabile pe bază de fructe uscate cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 959 | Neohesperidină DC | 50 | numai paste tartinabile din fructe sau legume cu valoare energetică redusă şi paste tartinabile pe bază de fructe uscate cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 960 | Glicozide derivate din steviol | 200 | (60) | numai paste tartinabile din fructe sau legume cu valoare energetică redusă şi paste tartinabile pe bază de fructe uscate cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr". | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 450 | Difosfaţi | 5 000 | (4), (79) | Numai peştele sărat din familia Gadidae supus presărării prin injectare şi/sau imersie în saramură cu un conţinut de sare de cel puţin 18 %, supus adesea în continuare sărării uscate | Perioada de aplicare: de la 31 decembrie 2013 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 451 | Trifosfaţi | 5 000 | (4), (79) | Numai peştele sărat din familia Gadidae supus presărării prin injectare şi/sau imersie în saramură cu un conţinut de sare de cel puţin 18 %, supus adesea în continuare sărării uscate | Perioada de aplicare: de la 31 decembrie 2013 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 452 | Polifosfaţi | 5 000 | (4), (79) | Numai peştele sărat din familia Gadidae supus presărării prin injectare şi/sau imersie în saramură cu un conţinut de sare de cel puţin 18 %, supus adesea în continuare sărării uscate | Perioada de aplicare: de la 31 decembrie 2013 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(79): Nivelul maxim se aplică sumei de E 450, E 451 şi E 452, utilizaţi individual sau în combinaţie. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 339 | Fosfaţi de sodiu | 12 600 | (4) (80) | Doar în membranele naturale pentru cârnaţi | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(4): Cantitatea maximă este exprimată ca P2O5. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(80): Transferul în produsul final nu trebuie să depăşească 250 mg/kg. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 151 | Negru Briliant PN | 100 | (35) | numai pastă de peşte şi pastă de crustacee |
"E 151 | Negru Briliant PN | 250 | (36) | numai crustacee semipreparate |
"E 151 | Negru Briliant PN | 100 | (37) | numai peşte afumat |
"E 460(i) | Celuloză microcristalină, Gel de celuloză | quantum satis |
"E 460(i) | Celuloză microcristalină, Gel de celuloză | quantum satis |
"E 466 | Carboximetilceluloză de sodiu, Gumă de celuloză | quantum satis |

"E 466 | Carboximetilceluloză de sodiu, Gumă de celuloză | 10 000 | Începând de la naştere, în produse destinate tratamentului dietetic al tulburărilor metabolice |
"E 466 | Carboximetilceluloză de sodiu, Gumă de celuloză | 10 000 | Începând de la naştere, în produse destinate tratamentului dietetic al tulburărilor metabolice |
"E 466 | Carboximetilceluloză de sodiu, Gumă de celuloză | quantum satis | numai siropuri tradiţionale suedeze şi finlandeze din citrice | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 200 | (3) | ||
(3): Nivelurile maxime sunt exprimate ca SO2 şi se referă la cantitatea totală, disponibilă din toate sursele, un conţinut de SO2 care nu depăşeşte 10 mg/kg sau 10 mg/l nu este considerat a fi prezent. | |||||

"E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 200 | (3) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(3): Nivelurile maxime sunt exprimate ca SO2 şi se referă la cantitatea totală, disponibilă din toate sursele, un conţinut de SO2 care nu depăşeşte 10 mg/kg sau 10 mg/l nu este considerat a fi prezent. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 1208 | Copolimer polivinilpirolidonă-vinil acetat | 100 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 450 (ix) | Difosfat biacid de magneziu | 15 000 | (4)(81) | Numai făină cu ferment | |
(81) cantitatea totală de fosfaţi nu trebuie să depăşească nivelul maxim pentru E 338-452 | |||||
"E 450 (ix) | Difosfat biacid de magneziu | 2 000 | (4)(81) | ||
(81) cantitatea totală de fosfaţi nu trebuie să depăşească nivelul maxim pentru E 338-452 | |||||
"E 450 (ix) | Difosfat biacid de magneziu | 12 000 | (4)(81) | ||
(81) cantitatea totală de fosfaţi nu trebuie să depăşească nivelul maxim pentru E 338-452 | |||||
"E 450 (ix) | Difosfat biacid de magneziu | 15 000 | (4)(81) | Numai aluat de pizza (congelat sau refrigerat) şi «tortilla» |
"E 450 (ix) | Difosfat biacid de magneziu | 15 000 | (4)(81) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(81) cantitatea totală de fosfaţi nu trebuie să depăşească nivelul maxim pentru E 338-452 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Numărul categoriei | Numărul E | Denumire | Nivelul maxim (mg/l sau mg/ kg, după caz) | Note de subsol | Restricţii/excepţie | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
01.4 | Produse lactate fermentate aromatizate, inclusiv produse tratate termic | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 969 | Advantam | 10 | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr"; | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
03 | Îngheţată | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 969 | Advantam | 10 | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr"; | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
04.2.2 | Fructe şi legume în oţet, ulei sau saramură | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 969 | Advantam | 3 | numai conservele dulci-acrişoare din fructe şi legume"; | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
04.2.3 | Fructe şi legume conservate în cutii sau borcane | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 969 | Advantam | 10 | numai fructele cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr"; | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
04.2.4.1 | Preparate din fructe şi legume, cu excepţia compoturilor | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 969 | Advantam | 10 | numai preparatele cu valoare energetică redusă"; | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
04.2.5.1 | Gemuri extra şi jeleu extra, astfel cum sunt definite în Directiva 2001/113/CE | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 969 | Advantam | 10 | numai gemuri, jeleuri şi marmelade cu valoare energetică redusă"; | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
04.2.5.2 | Gemuri, jeleuri şi marmelade şi piure de castane îndulcit, astfel cum sunt definite în Directiva 2001/113/CE | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 969 | Advantam | 10 | numai gemuri, jeleuri şi marmelade cu valoare energetică redusă"; | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
04.2.5.3 | Alte paste tartinabile similare din fructe sau legume | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 969 | Advantam | 10 | numai paste tartinabile pe bază de fructe uscate, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr"; | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
05.1 | Produse din cacao şi ciocolată, astfel cum sunt reglementate în Directiva 2000/36/CE | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 969 | Advantam | 20 | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr"; | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
05.2 | Alte produse de cofetărie, inclusiv dropsuri pentru împrospătarea respiraţiei | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 969 | Advantam | 20 | numai produse pe bază de cacao sau fructe uscate, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 969 | Advantam | 10 | numai produse tartinabile pe bază de cacao, lapte, fructe uscate sau grăsime, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 969 | Advantam | 20 | numai produse de cofetărie pe bază de amidon, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 969 | Advantam | 10 | numai produse de cofetărie fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 969 | Advantam | 60 | numai dropsuri pentru împrospătarea respiraţiei, fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 969 | Advantam | 20 | numai pastile pentru gât pentru împrospătarea respiraţiei puternic aromatizate, fără adaos de zahăr"; | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
05.3 | Gumă de mestecat | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 969 | Advantam | 200 | numai cu adaos de zahăr sau polioli, ca potenţiator de aromă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 969 | Advantam | 400 | numai produse fără adaos de zahăr"; | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
05.4 | Decoraţiuni, învelişuri şi umpluturi, cu excepţia umpluturilor pe bază de fructe de la categoria 4.2.4 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 969 | Advantam | 20 | numai produse de cofetărie pe bază de amidon, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 969 | Advantam | 10 | numai produse de cofetărie fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 969 | Advantam | 20 | numai produse pe bază de cacao sau fructe uscate, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 969 | Advantam | 4 | numai sosuri"; | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
06.3 | Cereale pentru micul dejun | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 969 | Advantam | 10 | numai cereale pentru micul dejun cu conţinut în fibre de peste 15 % şi conţinând cel puţin 20 % tărâţe, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr"; | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
07.2 | Produse fine de panificaţie | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 969 | Advantam | 10 | numai essoblaten - hârtie de orez | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 969 | Advantam | 17 | numai produse fine de panificaţie cu destinaţie nutriţională specială"; | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
09.2. | Peşte şi produse de pescărie prelucrate, inclusiv moluşte şi crustacee | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 969 | Advantam | 3 | numai conserve şi semiconserve dulci-acrişoare din peşte şi marinate din peşte, crustacee şi moluşte"; | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
11.4.1 | Îndulcitori de masă sub formă lichidă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 969 | Advantam | quantum satis"; | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
11.4.2 | Îndulcitori de masă sub formă de pudră | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 969 | Advantam | quantum satis"; | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
11.4.3 | Îndulcitori de masă sub formă de tablete | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 969 | Advantam | quantum satis"; | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
12.4 | Muştar | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 969 | Advantam | 4"; | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
12.5 | Supe şi ciorbe | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 969 | Advantam | 2 | numai supe cu valoare energetică redusă"; | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
12.6 | Sosuri | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 969 | Advantam | 4"; | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
12.7 | Salate şi produse tartinabile condimentate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 969 | Advantam | 4 | numai Feinkostsalaf; | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
13.2 | Alimente dietetice destinate unor scopuri medicale speciale, astfel cum sunt definite în Directiva 1999/21/CE (cu excepţia produselor din categoria de produse alimentare 13.1.5) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 960 | Advantam | 10"; | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
13.3 | Alimente dietetice pentru controlul greutăţii, destinate să înlocuiască complet aportul alimentar zilnic sau o masă individuală (în total sau parţial aportul alimentar zilnic total) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 960 | Advantam | 8"; | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
14.1.3 | Nectaruri de fructe, astfel cum sunt definite în Directiva 2001/112/CE a Consiliului, şi nectaruri de legume şi alte produse similare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 969 | Advantam | 6 | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr"; | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
14.1.4 | Băuturi aromatizate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 969 | Advantam | 6 | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr"; | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
14.2.1 | Bere şi băuturi din malţ | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 969 | Advantam | 6 | numai bere fără alcool sau cu un conţinut în alcool care nu depăşeşte 1,2 % din volum;" Biere de table/ Tafelbier/Table beer "(conţinut de must original mai mic de 6 %), cu excepţia varietăţii" Obergariges Einfachbier"; beri cu aciditate minimă de 30 de miliechivalenţi exprimaţi în NaOH; beri brune de tipul" oud bruin | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 969 | Advantam | 0,5 | numai bere cu valoare energetică redusă"; | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
14.2.3 | Cidru de mere şi cidru de pere | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 969 | Advantam | 6"; | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
14.2.8 | Alte băuturi alcoolice, inclusiv băuturi spirtoase cu mai puţin de 15 % alcool şi amestecuri de băuturi alcoolice cu băuturi nealcoolice | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 969 | Advantam | 6"; | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
15.1 | Gustări pe bază de cartofi, cereale, făină sau amidon | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 969 | Advantam | 5"; | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
15.2 | Fructe cu coajă lemnoasă prelucrate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 969 | Advantam | 5"; | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
16. | Deserturi, cu excepţia produselor din categoriile 1, 3 şi 4 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 969 | Advantam | 10 | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr"; | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
17.1 | Suplimente alimentare furnizate sub formă solidă, inclusiv sub formă de capsule şi de tablete şi sub alte forme similare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 969 | Advantam | 20"; | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
17.2 | Suplimente alimentare furnizate sub formă lichidă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 969 | Advantam | 6"; | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
17.3 | Suplimente alimentare furnizate sub formă de sirop sau masticabile | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 969 | Advantam | 55 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 150a,b,d | Caramel simplu, caramel de sulfit caustic şi caramel cu sulfit de amoniu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 150c | Caramel amoniacal | 6 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 150c | Caramel amoniacal | 9 500 | numai Biere de table/Tafelbier/Table beer (conţinut de must original mai mic de 6 %); Brown ale, porter, stout şi old ale | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 243 | Etil lauroil arginat | 160 | Cu excepţia cârnaţilor emulsionaţi, cârnaţilor afumaţi şi pastei de ficat | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"08.1 | Carne proaspătă, cu excepţia preparatelor din carne, astfel cum sunt definite în Regulamentul (CE) nr. 853/2004 |
"08.2 | Preparate din carne, astfel cum sunt definite în Regulamentul (CE) nr. 853/2004 |
E 120 | Coşenilă, acid carminic, carmine | 100 | numai breakfast sausages cu un conţinut minim de cereale de 6 %, burger meat cu un conţinut minim de legume şi/sau cereale de 4 % în amestec cu carne (în aceste produse, carnea este tocată în aşa fel încât ţesutul muscular şi adipos sunt complet dispersate, astfel încât fibra formează o emulsie cu grăsimea, conferind acestor produse aspectul lor caracteristic), produse de tip merguez, salsicha fresca, mici, butifarra fresca, longa- niza fresca, chorizo fresco, cevapcici şi pljeskavice | ||
E 150a-d | Zaharuri şi melase caramelizate | quantum satis | numai breakfast sausages cu un conţinut minim de cereale de 6 %, burger meat cu un conţinut minim de legume şi/sau cereale de 4 % în amestec cu carne (în aceste produse, carnea este tocată în aşa fel încât ţesutul muscular şi adipos sunt complet dispersate, astfel încât fibra formează o emulsie cu grăsimea, conferind acestor produse aspectul lor caracteristic), produse de tip merguez, salsicha fresca, mici, butifarra fresca, longa- niza frescaşi chorizo fresco | ||
E 261 | Acetaţi de potasiu | quantum satis | numai preparate preambalate din carne tocată proaspătă şi preparate din carne în care au fost adăugate alte ingrediente decât aditivi sau sare | ||
E 262 | Acetaţi de sodiu | quantum satis | numai preparate preambalate din carne tocată proaspătă şi preparate din carne în care au fost adăugate alte ingrediente decât aditivi sau sare | ||
E 300 | Acid ascorbic | quantum satis | numai gehakt, preparate preambalate din carne tocată proaspătă şi preparate din carne în care au fost adăugate alte ingrediente decât aditivi sau sare | ||
E 301 | Ascorbat de sodiu | quantum satis | numai gehakt, preparate preambalate din carne tocată proaspătă şi preparate din carne în care au fost adăugate alte ingrediente decât aditivi sau sare | ||
E 302 | Ascorbat de calciu | quantum satis | numai gehakt, preparate preambalate din carne tocată proaspătă şi preparate din carne în care au fost adăugate alte ingrediente decât aditivi sau sare | ||
E 325 | Lactat de sodiu | quantum satis | numai preparate preambalate din carne tocată proaspătă şi preparate din carne în care au fost adăugate alte ingrediente decât aditivi sau sare | ||
E 326 | Lactat de potasiu | quantum satis | numai preparate preambalate din carne tocată proaspătă şi preparate din carne în care au fost adăugate alte ingrediente decât aditivi sau sare | ||
E 330 | Acid citric | quantum satis | numai gehakt, preparate preambalate din carne tocată proaspătă şi preparate din carne în care au fost adăugate alte ingrediente decât aditivi sau sare | ||
E 331 | Citraţi de sodiu | quantum satis | numai gehakt, preparate preambalate din carne tocată proaspătă şi preparate din carne în care au fost adăugate alte ingrediente decât aditivi sau sare | ||
E 332 | Citraţi de potasiu | quantum satis | numai gehakt, preparate preambalate din carne tocată proaspătă şi preparate din carne în care au fost adăugate alte ingrediente decât aditivi sau sare | ||
E 333 | Citraţi de calciu | quantum satis | numai gehakt, preparate preambalate din carne tocată proaspătă şi preparate din carne în care au fost adăugate alte ingrediente decât aditivi sau sare | ||
E 338-452 | Acid fosforic - fosfaţi - di-, tri- şi polifosfaţi | 5 000 | (1) (4) | numai breakfast sausages:în acest produs, carnea este tocată în aşa fel încât ţesutul muscular şi adipos sunt complet dispersate, astfel încât fibra formează o emulsie cu grăsimea, conferind produsului aspectul său caracteristic; jambon sărat gri finlandez de Crăciun, burger meat cu un conţinut minim de legume şi/sau cereale de 4 % în amestec cu carne, Kasseler, Brate, Surfleisch, toorvorst, saslokk şi ahjupraad |
E 100 | Curcumină | 20 | numai produse de tip merguez, salsicha fresca, butifarra fresca, longaniza frescaşi chorizo fresco | ||
E 160c | Extract de ardei roşu | 10 | numai produse de tip merguez, salsicha fresca, butifarra fresca, longaniza fresca, chorizo fresco, bifteki, soutzoukakişi kebap | ||
E 162 | Roşu de sfeclă | quantum satis | numai produse de tip merguez, salsicha fresca, butifarra fresca, longaniza frescaşi chorizo fresco | ||
E 249-250 | Nitriţi | 150 | (7) (7') | numai lomo de cerdo adobado, pincho moruno, careta de cerdo adobada, costilla de cerdo adobada, Kasseler, Brate, Surfleisch, toorvorst, saslokk, ahju- praad, kielbasa surowa biala, kielbasa surowa metkaşi tatar wolowy (danie tatarskie) | |
E 260 | Acid acetic | quantum satis | numai preparate preambalate din carne tocată proaspătă şi preparate din carne în care au fost adăugate alte ingrediente decât aditivi sau sare | ||
E 263 | Acetat de calciu | quantum satis | numai preparate preambalate din carne tocată proaspătă şi preparate din carne în care au fost adăugate alte ingrediente decât aditivi sau sare | ||
E 270 | Acid lactic | quantum satis | numai preparate preambalate din carne tocată proaspătă şi preparate din carne în care au fost adăugate alte ingrediente decât aditivi sau sare | ||
E 327 | Lactat de calciu | quantum satis | numai preparate preambalate din carne tocată proaspătă şi preparate din carne în care au fost adăugate alte ingrediente decât aditivi sau sare | ||
E 401 | Alginat de sodiu | quantum satis | numai preparate în care ingredientele au fost injectate; preparate din carne compuse din bucăţi de carne care au fost tratate în mod diferit: tocate, feliate sau prelucrate şi care sunt combinate împreună. Cu excepţia preparatelor bifteki, soutzoukaki, kebap, gyrosşi souvlaki | ||
E 402 | Alginat de potasiu | quantum satis | numai preparate în care ingredientele au fost injectate; preparate din carne compuse din bucăţi de carne care au fost tratate în mod diferit: tocate, feliate sau prelucrate şi care sunt combinate împreună. Cu excepţia preparatelor bifteki, soutzoukaki, kebap, gyrosşi souvlaki | ||
E 403 | Alginat de amoniu | quantum satis | numai preparate în care ingredientele au fost injectate; preparate din carne compuse din bucăţi de carne care au fost tratate în mod diferit: tocate, feliate sau prelucrate şi care sunt combinate împreună. Cu excepţia preparatelor bifteki, soutzoukaki, kebap, gyrosşi souvlaki | ||
E 404 | Alginat de calciu | quantum satis | numai preparate în care ingredientele au fost injectate; preparate din carne compuse din bucăţi de carne care au fost tratate în mod diferit: tocate, feliate sau prelucrate şi care sunt combinate împreună. Cu excepţia preparatelor bifteki, soutzoukaki, kebap, gyrosşi souvlaki | ||
E 407 | Caragenan | quantum satis | numai preparate în care ingredientele au fost injectate; preparate din carne compuse din bucăţi de carne care au fost tratate în mod diferit: tocate, feliate sau prelucrate şi care sunt combinate împreună. Cu excepţia preparatelor bifteki, soutzoukaki, kebap, gyrosşi souvlaki | ||
E 407a | Algă Euchema prelucrată | quantum satis | numai preparate în care ingredientele au fost injectate; preparate din carne compuse din bucăţi de carne care au fost tratate în mod diferit: tocate, feliate sau prelucrate şi care sunt combinate împreună. Cu excepţia preparatelor bifteki, soutzoukaki, kebap, gyrosşi souvlaki | ||
E 410 | Gumă din seminţe de carruba | quantum satis | numai preparate în care ingredientele au fost injectate; preparate din carne compuse din bucăţi de carne care au fost tratate în mod diferit: tocate, feliate sau prelucrate şi care sunt combinate împreună. Cu excepţia preparatelor bifteki, soutzoukaki, kebap, gyrosşi souvlaki | ||
E 412 | Gumă de guar | quantum satis | numai preparate în care ingredientele au fost injectate; preparate din carne compuse din bucăţi de carne care au fost tratate în mod diferit: tocate, feliate sau prelucrate şi care sunt combinate împreună. Cu excepţia preparatelor bifteki, soutzoukaki, kebap, gyrosşi souvlaki | ||
E 413 | Tragacant | quantum satis | numai preparate în care ingredientele au fost injectate; preparate din carne compuse din bucăţi de carne care au fost tratate în mod diferit: tocate, feliate sau prelucrate şi care sunt combinate împreună. Cu excepţia preparatelor bifteki, soutzoukaki, kebap, gyrosşi souvlaki | ||
E 415 | Gumă de xantan | quantum satis | numai preparate în care ingredientele au fost injectate; preparate din carne compuse din bucăţi de carne care au fost tratate în mod diferit: tocate, feliate sau prelucrate şi care sunt combinate împreună. Cu excepţia preparatelor bifteki, soutzoukaki, kebap, gyrosşi souvlaki | ||
E 500 | Carbonaţi de sodiu | quantum satis | numai preparate din carne de pasăre, mici, bifteki, soutzoukaki, kebap, seftalia, cevapcicişi pljeskavice | ||
E 1414 | Fosfat de diamidon acetilat | quantum satis | numai preparate în care ingredientele au fost injectate; preparate din carne compuse din bucăţi de carne care au fost tratate în mod diferit: tocate, feliate sau prelucrate şi care sunt combinate împreună, gyros, souvlaki, bifteki, soutzoukaki, kebap şi seftalia | ||
E 1442 | Fosfat de diamidon hidroxi- propilic | quantum satis | numai preparate în care ingredientele au fost injectate; preparate din carne compuse din bucăţi de carne care au fost tratate în mod diferit: tocate, feliate sau prelucrate şi care sunt combinate împreună, gyros, souvlaki, bifteki, soutzoukaki, kebap şi seftalia | ||
(7): Cantitatea maximă care poate fi adăugată în timpul procesului de producţie. | |||||
(7'): Cantitatea maximă este exprimată sub formă de nitrit de sodiu. | |||||
"08.3 | Produse din carne |
"08.3.1 | Produse din carne netratate termic |
"08.3.2 | Produse din carne tratate termic |
"08.3.3 | Membrane şi învelişuri şi decoraţiuni pentru carne |
"08.3.4 | Produse din carne conservate în mod tradiţional, cu prevederi specifice referitoare la nitriţi şi nitraţi |
"08.3.4.1 | Produse tradiţionale conservate prin imersie în soluţie de saramură (produse din carne conservate prin imersie într-o soluţie de conservare care conţine nitriţi şi/sau nitraţi, sare şi alte componente) |
"08.3.4.2 | Produse tradiţionale din carne, conservate prin uscare (procedeul de conservare prin uscare presupune aplicarea uscată pe suprafaţa cărnii a amestecului de conservare care conţine nitriţi şi/sau nitraţi, sare şi alte componente, urmată de o perioadă de stabilizare/maturare) |
"08.3.4.3 | Alte produse din carne conservate în mod tradiţional (procedee de conservare prin imersie în soluţie de saramură şi prin uscare, utilizate în combinaţie sau cele în care se include nitrit şi/sau nitrat într-un produs compus sau în care soluţia de conservare se injectează în produs înainte de preparare) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1209 | Copolimer grefat de alcool polivinilic şi polietilenglicol | 100 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
„E 120 | Coşenilă, acid carminic, carmine | 125 | (83) | numai brânză roşie marmorată” |
„(83): Limita maximă pentru aluminiul provenit din lacurile de aluminiu E 120 coşenilă, acid carminic, carmine este de 3,2 mg/kg Nu se poate utiliza niciun alt lac de aluminiu. În sensul articolului 22 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (CE) nr. 1333/2008, limita respectivă se aplică de la 1 februarie 2013. |
„E 120 | Coşenilă, acid carminic, carmine | 100 | (66) | numai breakfast sausages cu un conţinut minim de cereale de 6 % şi burger meat cu un conţinut minim de legume şi/sau cereale de 4 % amestecate în carne; în aceste produse, carnea este tocată în aşa fel încât ţesutul muscular şi adipos să fie complet dispersate, astfel încât fibra să facă o emulsie cu grăsimea, conferind acestor produse aspectul lor caracteristic, produse de tip merguez, salsicha fresca, mici, butifarra fresca, longaniza fresca, chorizo fresco, cevapcici şi pljeskavice” |
„(66): Limita maximă pentru aluminiul provenit din lacurile de aluminiu E 120 coşenilă, acid carminic, carmine este de 1,5 mg/kg În sensul articolului 22 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (CE) nr. 1333/2008, limita respectivă se aplică de la 1 februarie 2013. |
„Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 500 | (84) | numai surimi şi produse similare şi substituenţi de somon„ |
„E 120 | Coşenilă, acid carminic, carmine | 100 | (35) (8 5) | numai pastă de peşte şi pastă de crustacee” |
„(84): Limita maximă pentru aluminiul provenit din lacurile de aluminiu E 120 coşenilă, acid carminic, carmine este de 4 mg/kg Prin derogare de la această regulă, limita maximă stabilită numai pentru substituenţi de somon este de 5,5 mg/kg Nu se poate utiliza niciun alt lac de aluminiu. În sensul articolului 22 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (CE) nr. 1333/2008, limita respectivă se aplică de la 1 februarie 2013. | ||
(85): Limita maximă pentru aluminiul provenit din lacurile de aluminiu din E 120 coşenilă, acid carminic, carmine este de 2 mg/kg numai în pastă de peşte. Nu se poate utiliza niciun alt lac de aluminiu. În sensul articolului 22 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (CE) nr. 1333/2008, limita respectivă se aplică de la 1 februarie 2013. |
„Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 300 | (86) | cu excepţia icrelor de sturioni (caviar)” |
„(86): Limita maximă pentru aluminiul provenit din lacurile de aluminiu E 120 coşenilă, acid carminic, carmine este de 3 mg/kg Prin derogare de la această regulă, limita maximă stabilită numai pentru produse pasteurizate este de 50 mg/kg Nu se poate utiliza niciun alt lac de aluminiu. În sensul articolului 22 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (CE) nr. 1333/2008, limita respectivă se aplică de la 1 februarie 2013. |
„Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 200 | (87) | cu excepţia: băuturilor spirtoase, astfel cum sunt definite la articolul 5 alineatul (1) şi a denumirilor comerciale menţionate în anexa II punctele 1-14 din Regulamentul (CE) nr. 110/2008 şi a băuturilor alcoolice (urmate de numele fructului) obţinute prin macerare şi distilare, Geist (însoţit de numele fructului sau al materiei prime utilizate), London Gin, Sambuca, Maraschino, Marrasquino sau Maraskino şi Mistra” |
„(87): Limita maximă pentru aluminiul provenit din lacurile de aluminiu E 120 coşenilă, acid carminic, carmine este de 1,5 mg/kg Nu se poate utiliza niciun alt lac de aluminiu. În sensul articolului 22 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (CE) nr. 1333/2008, limita respectivă se aplică de la 1 februarie 2013. |
„E 120 | Coşenilă, acid carminic, carmine | 100 | (26) (27) (87) | numai americano, bitter vino” |
„(87): Limita maximă pentru aluminiul provenit din lacurile de aluminiu E 120 coşenilă, acid carminic, carmine este de 1,5 mg/kg Nu se poate utiliza niciun alt lac de aluminiu. În sensul articolului 22 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (CE) nr. 1333/2008, limita respectivă se aplică de la 1 februarie 2013. |
„E 120 | Coşenilă, acid carminic, carmine | 100 | (28) (87) | numai bitter soda” |
„(87): Limita maximă pentru aluminiul provenit din lacurile de aluminiu E 120 coşenilă, acid carminic, carmine este de 1,5 mg/kg Nu se poate utiliza niciun alt lac de aluminiu. În sensul articolului 22 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (CE) nr. 1333/2008, limita respectivă se aplică de la 1 februarie 2013. |
„Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 200 | (87)” |
„(87): Limita maximă pentru aluminiul provenit din lacurile de aluminiu E 120 coşenilă, acid carminic, carmine este de 1,5 mg/kg Nu se poate utiliza niciun alt lac de aluminiu. În sensul articolului 22 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (CE) nr. 1333/2008, limita respectivă se aplică de la 1 februarie 2013. |
„Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 200 | (87) | numai băuturi alcoolice cu un conţinut de alcool de mai puţin de 15 % şi nalewka na winie owocowym, aromatyzowana nalewka na winie owocowym, nalewka na winie z soku winogronowego, aromatyzowana nalewka na winie z soku winogronowego, napoj winny owocowy lub miodowy, aromatyzowany napoj winny owocowy lub miodowy, wino owocowe niskoalkoholowe şi aromatyzowane wino owocowe niskoalkoho- lowe” |
„(87): Limita maximă pentru aluminiul provenit din lacurile de aluminiu E 120 coşenilă, acid carminic, carmine este de 1,5 mg/kg Nu se poate utiliza niciun alt lac de aluminiu. În sensul articolului 22 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (CE) nr. 1333/2008, limita respectivă se aplică de la 1 februarie 2013. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 401 | Alginat de sodiu | 2 400 | (82) | Numai fructele şi legumele neprelucrate, refrigerate şi preambalate, gata pentru consum, care urmează a fi vândute consumatorului final | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(82): A se folosi numai în combinaţie cu E 302 ca agenţi de | glazurare şi având un nivel maxim de 800 mg/kg de E 302 în produsul alimentar final. | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 450 | Difosfaţi | 12 000 | (4) | Numai aluaturi pe bază de drojdie refrigerate şi preambalate, folosite ca bază pentru pizza, tarte sărate de tip «quiche», tarte şi produse similare | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 951 | Aspartam | 1 000 | numai paste tartinabile din fructe sau legume cu valoare energetică redusă şi paste tartinabile pe bază de fructe uscate, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotame | 32 | numai paste tartinabile din fructe sau legume cu valoare energetică redusă şi paste tartinabile pe bază de fructe uscate, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 962 | Sare de aspartam-acesulfam | 1 000 | (11)b (49) (50) | numai paste tartinabile din fructe sau legume cu valoare energetică redusă şi paste tartinabile pe bază de fructe uscate, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 120 | Coşenilă, acid carminic carmine, | 125 | (83) | numai brânză roşie marmorată şi brânză cu pesto roşu |
"E 141 | Complecşi de cupru ai clorofilelor şi clorofilinelor | quantum satis | numai brânză de Derby cu salvie, brânză cu pesto verde şi roşu, brânză cu Wasabi şi brânză verde marmorată cu ierburi |
E 160b | Annatto, bixină, norbixină | 15 | numai brânză maturată portocalie, galbenă şi albicioasă şi brânză cu pesto roşu şi verde |
"E 160c | Extract de ardei roşu, capsantină, capsorubină | quantum satis | numai brânză maturată portocalie, galbenă şi albicioasă şi brânză cu pesto roşu | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 50 | (88) |
(88) Limita maximă pentru aluminiul provenit din lacurile de aluminiu din coşenilă, acid carminic, carmine E 120 este de 3 mg/kg numai în produsele lichide tratate termic. Nu se poate utiliza niciun alt lac de aluminiu. În sensul articolului 22 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (CE) nr. 1333/2008, limita respectivă se aplică de la 1 februarie 2013. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 210-213 | Acid benzoic-benzoaţi | 1 500 | (1) (2) | Numai creveţii fierţi şi conservaţi în saramură | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 641 | L-leucină | 50 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 235 | Natamicină | 1 mg/dm 2 de suprafaţă (nu e prezentă la o adâncime de 5 mm) | numai pentru tratamentul extern al brânzeturilor de pastă dură, semidură şi semimoale netăiate |
"E 235 | Natamicină | 1 mg/dm2 de suprafaţă (nu este prezentă la o adâncime de 5 mm) | numai tratament extern pentru produsele dure, semidure şi semimoi netăiate |
"E 270 | Acid lactic | quantum satis | numai pentru gătit şi/sau prăjit sau pentru prepararea de sosuri, cu excepţia uleiurilor virgine şi a uleiurilor de măsline |
"E 300 | Acid ascorbic | quantum satis | numai pentru gătit şi/sau prăjit sau pentru prepararea de sosuri, cu excepţia uleiurilor virgine şi a uleiurilor de măsline |
"E 472c | Esteri ai acidului citric cu mono-şi di-gliceridele acizilor graşi | quantum satis | numai pentru gătit şi/sau prăjit sau pentru prepararea de sosuri, cu excepţia uleiurilor virgine şi a uleiurilor de măsline |
"E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 50 | (3) | numai legume albe, inclusiv leguminoase şi ciuperci prelucrate |
"E 961 | Neotam | 3 | numai produse de cofetărie pe bază de amidon, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr, ca potenţiator de arome |
"E 961 | Neotam | 3 | numai produse de cofetărie pe bază de amidon, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr, ca potenţiator de arome |
"E 952 | Acid ciclamic şi sărurile sale de Na şi Ca | 250 | (51) | numai frişcă aromatizată la tub, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr |
Grupa I | Aditivi | cu excepţia gnocchi din cartofi proaspeţi refrigeraţi |
"E 270 | Acid lactic | Quantum satis | numai gnocchi din cartofi proaspeţi refrigeraţi | ||
E 304 | Esteri ai acidului ascorbic cu acizi graşi | Quantum satis | numai gnocchi din cartofi proaspeţi refrigeraţi | ||
E 330 | Acid citric | Quantum satis | numai gnocchi din cartofi proaspeţi refrigeraţi | ||
E 334 | Acid tartric [L(+)-] | Quantum satis | numai gnocchi din cartofi proaspeţi refrigeraţi | ||
E 471 | Mono-şi digliceride ale acizilor graşi | Quantum satis | numai gnocchi din cartofi proaspeţi refrigeraţi |
"E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 50 | (3) | numai biscuiţi uscaţi |
"E 249-250 | Nitriţi | 150 | (7) | numai lomo de cerdo adobado, pincho moruno, careta de cerdo adobada, costilla de cerdo adobada, Kasseler, Brate, Surfleisch, toorvorst, saslokk, ahjupraad, kielbasa surowa biala, kielbasa surowa metka şi tatar wolowy (danie tatarskie) | |
E 261 | Acetaţi de potasiu | quantum satis | numai preparate preambalate din carne tocată proaspătă şi preparate din carne în care au fost adăugate alte ingrediente decât aditivi sau sare |
"E 315 | Acid eritorbic | 500 | numai produse din carne conservate şi produse din carne în conservă | ||
E 316 | Eritorbat de sodiu | 500 | numai produse din carne conservate şi produse din carne în conservă |
"E 310-320 | Galaţi, TBHQ şi BHA | 200 | (1) (13) | numai carne deshidratată |
"E 339 | Fosfaţi de sodiu | 12 600 | (4) (89) | Doar în membranele naturale pentru cârnaţi |
"E 249-250 | Nitriţi | 100 | (39) | numai presunto, presunto da pa şi paio do lombo şi produse similare: conservare prin uscare timp de 10-15 zile, urmată de o stabilizare de 30-45 de zile şi o perioadă de maturare de cel puţin două luni; jamon curado, paleta curada, lomo embuchado şi cecina şi produse similare: conservare prin uscare, cu o perioadă de stabilizare de cel puţin 10 zile şi o perioadă de maturare de peste 45 de zile |
"E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 150 | (3) (10) | numai crustacee şi cefalopode proaspete, îngheţate şi congelate; crustacee din familia Penaeidae, Solenoceridae şi Aristaeidae, până la 80 de unităţi per kg | |
E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 200 | (3) (10) | numai crustacee din familia Penaeidae, Solenoceridae şi Aristaeidae, între 80 şi 120 de unităţi per kg | |
E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 300 | (3) (10) | numai crustacee din familia Penaeidae, Solenoceridae şi Aristaeidae, peste 120 de unităţi per kg | |
E 586 | 4-hexilrezorcinol | 2 | (90) | Numai crustacee proaspete, îngheţate sau congelate |
"E 171 | Dioxid de titan | quantum satis | numai peşte afumat |
"E 172 | Oxizi şi hidroxizi de fier | quantum satis | numai peşte afumat |
"E 200-213 | Acid sorbic - sorbaţi; Acid benzoic - benzoaţi | 6 000 | (1) (2) | numai Crangon crangon şi Crangon vulgaris, preparaţi |
"E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 135 | (3) (10) | numai crustacee preparate din familia Penaeidae, Solenoceridae şi Aristaeidae, până la 80 de unităţi per kg |
"E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 180 | (3) (10) | numai crustacee preparate din familia Penaeidae, Solenoceridae şi Aristaeidae, între 80 şi 120 de unităţi per kg |
"E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 270 | (3) (10) | numai crustacee preparate din familia Penaeidae, Solenoceridae şi Aristaeidae, peste 120 de unităţi per kg |
"E 1505 | Citrat de trietil | quantum satis | numai albuş de ou deshidratat |
"Grupa II | Coloranţi în concentraţie «quantum satis» | cu excepţia americano, bitter vino | |||
Grupa III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 200 | cu excepţia americano, bitter vino | ||
E 104 | Galben de chinolină | 50 | (61) | cu excepţia americano, bitter vino | |
E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/galben portocaliu S | 50 | (61) | cu excepţia americano, bitter vino | |
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 50 | (61) | cu excepţia americano, bitter vino | |
E 160d | Licopen | 10 |
"E 163 | Antocianine | quantum satis | numai americano |
"E 104 | Galben de chinolină | 50 | (61) | numai bitter soda |
"E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/galben portocaliu S | 50 | (61) | numai bitter soda |
"E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 50 | (61) | numai bitter soda |
"E 150a-d | Zaharuri şi melase, caramelizate | quantum satis | cu excepţia sangria, clarea, zurra |
"E 900 | Dimetilpolisiloxan | 10 | (91) | numai suplimente alimentare sub formă de tablete efervescente |
"E 101 | Riboflavine | quantum satis | numai granule şi fulgi de cartofi uscaţi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160a | Caroteni | quantum satis | numai granule şi fulgi de cartofi uscaţi". | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 534 | Tartrat de fier | 110 | (92)"; |
(92): Exprimat ca substanţă uscată |
"E 534 | Tartrat de fier | 110 | (92)"; |
(92): Exprimat ca substanţă uscată | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul I | Aditivi | Aditivii E 420, E 421, E 953, E 965, E 966 şi E 967 nu pot fi utilizaţi E 968 nu poate fi utilizat, cu excepţia cazului în care este prevăzut în mod expres în această categorie de produse alimentare |
"E 968 | Eritritol | 16 000 | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr, doar ca potenţiator de aromă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 392 | Extracte de rozmarin | 100 | (41) (46) | numai grăsimi tartinabile cu un conţinut de grăsime mai mic de 80 % |
(41): Exprimat în raport cu substanţa grasă. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(46): Ca sumă de carnosol şi acid carnosic. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"12.3 | Oţeturi şi acid acetic diluat (diluat cu apă până la 4-30 % din volum) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"0 | Aditivi alimentari permişi în toate categoriile de produse alimentare cu excepţia alimentelor destinate sugarilor şi copiilor de vârstă mică, cu excepţia cazului în care acestea sunt prevăzute în mod expres |
"E 290 | Dioxid de carbon | quantum satis | Poate fi utilizat în alimentele destinate sugarilor şi copiilor de vârstă mică. | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic - fosfaţi - di-tri- şi polifosfaţi | 10 000 | (1) (4) (57) | Numai produsele alimentare sub formă de pudră uscată (adică produse alimentare uscate în timpul procesului de producţie, precum şi amestecuri ale acestora), cu excepţia produselor alimentare enumerate în tabelul 1 din partea A a prezentei anexe. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 459 | Beta-ciclodextrină | quantum satis | Numai produsele alimentare sub formă de tablete şi tablete filmate, cu excepţia produselor alimentare enumerate în tabelul 1 din partea A a prezentei anexe. | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 551-553 | Dioxid de siliciu - silicaţi | 10 000 | (1) (57) | Numai produsele alimentare sub formă de pudră uscată (adică produse alimentare uscate în timpul procesului de producţie, precum şi amestecuri ale acestora), cu excepţia produselor alimentare enumerate în tabelul 1 din partea A a prezentei anexe. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 551-553 | Dioxid de siliciu - silicaţi | quantum satis | (1) | Numai produsele alimentare sub formă de tablete şi tablete filmate, cu excepţia produselor alimentare enumerate în tabelul 1 din partea A a prezentei anexe. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 938 | Argon | quantum satis | Poate fi utilizat în alimentele destinate sugarilor şi copiilor de vârstă mică. | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 939 | Heliu | quantum satis | Poate fi utilizat în alimentele destinate sugarilor şi copiilor de vârstă mică. | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 941 | Azot | quantum satis | Poate fi utilizat în alimentele destinate sugarilor şi copiilor de vârstă mică. | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 942 | Protoxid de azot | quantum satis | Poate fi utilizat în alimentele destinate sugarilor şi copiilor de vârstă mică. | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 948 | Oxigen | quantum satis | Poate fi utilizat în alimentele destinate sugarilor şi copiilor de vârstă mică. | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 949 | Hidrogen | quantum satis | Poate fi utilizat în alimentele destinate sugarilor şi copiilor de vârstă mică. | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 960 | Glicozide derivate din steviol | 120 | (60) |
"E 960 | Glicozide derivate din steviol | 30 | (60) (93) | numai băuturi pe bază de cafea, ceai şi infuzii de plante, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |
E 960 | Glicozide derivate din steviol | 30 | (60) (93) | numai produse aromatizate pe bază de cafea solubilă şi de cappuccino solubil, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |
E 960 | Glicozide derivate din steviol | 20 | (60) (93) | numai băuturi pe bază de malţ şi băuturi cu aromă de ciocolată/cappuccino, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr |
"E 280-283 | Acid propionic - propionaţi | 3 000 | (1) (6) | numai pâine feliată preambalată şi pâine de secară | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 280-283 | Acid propionic - propionaţi | 2 000 | (1) (6) | numai pâine cu valoare energetică redusă; pâine coaptă parţial preambalată; chifle, tortilla şi pitta preambalate; polsebrod, boller şi dansk flutes preambalate | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 280-283 | Acid propionic - propionaţi | 1 000 | (1) (6) | numai pâine preambalată | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"01.9 | Cazeinaţi comestibili | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 170 | Carbonat de calciu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 331 | Citraţi de sodiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 332 | Citraţi de potasiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 333 | Citraţi de calciu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 380 | Citrat de triamoniu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 500 | Carbonaţi de sodiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 501 | Carbonaţi de potasiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 503 | Carbonaţi de amoniu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 504 | Carbonaţi de magneziu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 524 | Hidroxid de sodiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 525 | Hidroxid de potasiu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 526 | Hidroxid de calciu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 527 | Hidroxid de amoniu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 528 | Hidroxid de magneziu | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 955 | Sucraloză | 1 200 | (12) | numai cu adaos de zahăr sau polioli, ca potenţiator de aromă |
"E 960 | Glicozide derivate din steviol | 350 | (60) | numai produse de cofetărie fără adaos de zahăr numai produse de cofetărie dure cu valoare energetică redusă (bomboane şi acadele) numai produse de cofetărie moi cu valoare energetică redusă (caramele, bomboane gumate şi produse din spumă zaharoasă/bezele moi) numai lemn-dulce cu valoare energetică redusă numai nuga cu valoare energetică redusă numai marţipan cu valoare energetică redusă |
"E 960 | Glicozide derivate din steviol | 670 | (60) | numai pastile pentru gât pentru împrospătarea respiraţiei puternic aromatizate, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr |
"E 960 | Glicozide derivate din steviol | 2 000 | (60) | numai dropsuri pentru împrospătarea respiraţiei, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 249-250 | Nitriţi | 150 | (7) | Numai lomo de cerdo adobado, pinch o moruno, careta de cerdo adobada, costilla de cerdo adobada, Kas- seler, Brate, Surfleisch, toorvorst, saslokk, ahjupraad, kielbasa surowa biala, kielbasa surowa metka, tatar wolowy (danie tatarskie) şi golonka peklowana | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 338-452 | Acid fosforic, fosfaţi, difosfaţi, trifosfaţi şi polifosfaţi | 5 000 | (1) (4) | numai breakfast sausages: în acest produs, carnea este tocată în aşa fel încât ţesutul muscular şi adipos sunt complet dispersate, astfel încât fibra formează o emulsie cu grăsimea, conferind produsului aspectul său caracteristic; Jambon sărat gri finlandez de Crăciun, burger meat cu un conţinut minim de legume şi/sau cereale de 4 % în amestec cu carne, Kasseler, Brate, Surfleisch, toorvorst, saslokk, ahjupraad, Bila klobasa, Vinna klobasa, Svate crii klobasa şi Syrova klobasa | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 501 | Carbonat de potasiu | Quantum satis | numai fructele şi legumele neprelucrate refrigerate preambalate gata pentru consum, precum şi cartofii preambalaţi, neprelucraţi şi descojiţi". | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 338-452 | Acid fosforic - fosfaţi - di-, tri- şi polifosfaţi | 5 000 | (1) (4) | Numai breakfast sausages: în acest produs, carnea este tocată în aşa fel încât ţesutul muscular şi cel adipos sunt complet dispersate, astfel încât fibra formează o emulsie cu grăsimea, conferind produsului aspectul său caracteristic; jambon sărat gri finlandez de Crăciun, burger meat cu un conţinut minim de legume şi/sau de cereale de 4 % în amestec cu carnea, Kasseler, Brate, Surfleisch, toorvorst, saslokk, ahjupraad, Bilă klobăsa, Vinnd klobdsa, Svdtecm klobdsa, Syrovd klobdsa şi frigărui congelate pe ţepuşe metalice verticale rotative făcute din carne de oaie, miel, viţel şi/sau vită tratată cu mirodenii lichide sau din carne de pui tratată sau nu cu mirodenii lichide, utilizată singură sau combinată, feliată sau tocată, destinate a fi prăjite de către un operator din sectorul alimentar şi apoi consumate de consumatorul final. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-202 | Acid sorbic - sorbat de potasiu | 1 000 | (1) (2) | numai lapte covăsit |
E 200-213 | Acid sorbic - sorbat de potasiu; acid benzoic - benzoaţi | 300 | (1) (2) | numai deserturi pe bază de produse lactate, netratate termic |
E 200-202 | Acid sorbic - sorbat de potasiu | 1 000 | (1) (2) |
E 200-202 | Acid sorbic - sorbat de potasiu | 1 000 | (1) (2) | numai brânză preambalată, feliată şi tăiată; brânză în straturi şi brânză cu adaos de produse alimentare | |
E 200-202 | Acid sorbic - sorbat de potasiu | quantum satis | numai produse maturate pentru tratament de suprafaţă |
E 200-202 | Acid sorbic - sorbat de potasiu | 1 000 | (1) (2) | numai brânză preambalată, feliată şi tăiată; brânză în straturi şi brânză cu adaos de produse alimentare |
E 200-202 | Acid sorbic - sorbat de potasiu | 2 000 | (1) (2) |
E 200-202 | Acid sorbic - sorbat de potasiu | 1 000 | (1) (2) | numai produsele nematurate; produse maturate, preambalate, feliate; produse maturate în straturi şi produse maturate cu adaos de produse alimentare | |
E 200-202 | Acid sorbic - sorbat de potasiu | quantum satis | numai produse maturate pentru tratament de suprafaţă |
E 200-202 | Acid sorbic - sorbat de potasiu- | 2 000 | (1) (2) | numai analogi de brânză pe bază de proteine | |
E 200-202 | Acid sorbic - sorbat de potasiu | quantum satis | (1) (2) | numai analogi de brânză (numai pentru tratament de suprafaţă) |
E 200-202 | Acid sorbic - sorbat de potasiu- | 1 000 | (1) (2) | numai emulsii grase (cu excepţia untului) cu un conţinut de grăsime de 60% sau mai mare | |
E 200-202 | Acid sorbic - sorbat de potasiu- | 2 000 | (1) (2) | numai emulsii grase cu un conţinut de grăsime mai mic de 60% |
E 200-202 | Acid sorbic - sorbat de potasiu | 20 | numai pentru tratamentul de suprafaţă al citricelor proaspete nedecojite |
E 200-202 | Acid sorbic - sorbat de potasiu | 1 000 | (1) (2) | numai fructele uscate |
E 200-213 | Acid sorbic - sorbat de potasiu; acid benzoic - benzoaţi | 2 000 | (1) (2) | numai legumele (cu excepţia măslinelor) |
E 200-202 | Acid sorbic - sorbat de potasiu | 1 000 | (1) (2) | numai măslinele şi preparatele pe bază de măsline |
E 200-213 | Acid sorbic - sorbat de potasiu; acid benzoic - benzoaţi | 1 000 | (1) (2) | numai măslinele şi preparatele pe bază de măsline |
E 200-202 | Acid sorbic - sorbat de potasiu | 1 000 | (1) (2) | numai preparatele din fructe şi legume, inclusiv preparatele pe bază de alge marine, sosurile pe bază de fructe, aspicul, cu excepţia piureurilor, a spumelor, a compoturilor, a salatelor şi a produselor similare, conservate în cutii sau borcane |
E 200-213 | Acid sorbic - sorbat de potasiu; acid benzoic - benzoaţi | 1 000 | (1) (2) | numai preparate pe bază de măsline |
E 200-213 | Acid sorbic - sorbat de potasiu; acid benzoic - benzoaţi | 1 000 | (1) (2) | numai produse cu un conţinut mic de zaharuri şi produse similare cu o valoare calorică mică sau fără zaharuri, mermeladas |
E 200-213 | Acid sorbic - sorbat de potasiu; acid benzoic - benzoaţi | 1 000 | (1) (2) | numai produse cu un conţinut mic de zaharuri şi produse similare cu o valoare calorică mică sau fără zaharuri, produse tartinabile, mermeladas |
E 200-213 | Acid sorbic - sorbat de potasiu; acid benzoic - benzoaţi | 1 000 | (1) (2) | alte paste tartinabile pe bază de fructe, mermeladas | |
E 200-213 | Acid sorbic - sorbat de potasiu; acid benzoic - benzoaţi | 1 500 | (1) (2) | numai marmelada |
E 200-202 | Acid sorbic - sorbat de potasiu | 2 000 | (1) (2) | numai aluat de cartofi şi felii de cartofi preprăjite |
E 200-219 | Acid sorbic - sorbat de potasiu; acid benzoic - benzoaţi; p-hidroxibenzoaţi | 1 500 | (1) (2) (5) | cu excepţia fructelor şi a legumelor caramelizate, cristalizate sau glasate |
E 200-213 | Acid sorbic - sorbat de potasiu; acid benzoic - benzoaţi | 1 000 | (1) (2) | numai fructe şi legume caramelizate, cristalizate sau glasate |
E 200-213 | Acid sorbic - sorbat de potasiu; acid benzoic - benzoaţi | 1 500 | (1) (2) |
E 200-202 | Acid sorbic - sorbat de potasiu | 1 000 | (1) (2) | numai topping-uri (siropuri pentru clătite, siropuri aromatizante pentru milkshake- uri şi îngheţată; produse similare) |
E 200-219 | Acid sorbic - sorbat de potasiu; acid benzoic - benzoaţi; p-hidroxibenzoaţi | 1 500 | (1) (2) (5) |
E 200-202 | Acid sorbic - sorbat de potasiu | 1 000 | (1) |
E 200-202 | Acid sorbic - sorbat de potasiu | 1 000 | (1) (2) |
E 200-202 | Acid sorbic - sorbat de potasiu | 2 000 | (1) (2) |
E 200-202 | Acid sorbic - sorbat de potasiu | 200 | (1) (2) | numai polenta | |
E 200-202 | Acid sorbic - sorbat de potasiu | 2 000 | (1) (2) | numai Semmetknodeheig |
E 200-202 | Acid sorbic - sorbat de potasiu | 2 000 | (1) (2) | numai pâine feliată preambalată şi pâine de secară, parţial coaptă, produse de panificaţie preambalate, destinate vânzării cu amănuntul şi pâine cu valoare energetică mică, destinată vânzării cu amănuntul |
E 200-202 | Acid sorbic - sorbat de potasiu | 2 000 | (1) (2) | numai cu o activitate a apei mai mare de 0,65 |
E 200-219 | Acid sorbic - sorbat de potasiu; acid benzoic - benzoaţi; p-hidroxibenzoaţi | quantum satis | (1) (2) | numai tratamentul de suprafaţă al produselor din carne uscată |
E 200-202; 214-219: | Acid sorbic - sorbat de potasiu; p-hidroxibenzoaţi | 1 000 | (1) (2) | numai pateuri |
E 200-202 | Acid sorbic - sorbat de potasiu | 1 000 | (1) (2) | numai aspic |
E 200-219 | Acid sorbic - sorbaţi; acid benzoic - benzoaţi; p-hidroxibenzoaţi | quantum satis | (1) (2) | numai tratamentul de suprafaţă al produselor din carne uscată |
E 200-202 | Acid sorbic - sorbat de potasiu | quantum satis | numai membrane pe bază de colagen cu o activitate a apei mai mare de 0,6 |
E 200-202; 214-219: | Acid sorbic - sorbat de potasiu; p-hidroxibenzoaţi | 1 000 | (1) (2) | numai învelişuri din aspic ale produselor din carne (preparate termic, conservate în soluţie de saramură sau prin uscare) |
E 200-202 | Acid sorbic - sorbat de potasiu | 1 000 | (1) (2) | Aspic |
E 200-213 | Acid sorbic - sorbat de potasiu; acid benzoic - benzoaţi | 200 | (1) (2) | numai peşte uscat, sărat | |
E 200-213 | Acid sorbic - sorbat de potasiu; acid benzoic - benzoaţi | 2 000 | (1) (2) | numai peşte şi produse de pescărie semiconservate, inclusiv crustacee, moluşte, surimi şi pastă de peşte/crustacee; crustacee şi moluşte preparate | |
E 200-213 | Acid sorbic - sorbat de potasiu; acid benzoic - benzoaţi | 6 000 | (1) (2) | numai Crangon crangon şi Crangon vulgaris, preparaţi |
E 200-213 | Acid sorbic - sorbat de potasiu; acid benzoic - benzoaţi | 2 000 | (1) (2) | numai produse din peşte semi-conservate, inclusiv produse din icre |
E 200-202 | Acid sorbic - sorbat de potasiu | 1 000 | (1) (2) | numai produse din ouă deshidratate, concentrate, îngheţate şi congelate |
E 200-213 | Acid sorbic - sorbat de potasiu; acid benzoic - benzoaţi | 5 000 | (1) (2) | numai ouă lichide (albuş, gălbenuş sau ou întreg) |
E 200-219 | Acid sorbic - sorbat de potasiu; acid benzoic - benzoaţi; p-hidroxibenzoaţi | 500 | (1) (2) | numai în cazul în care conţinutul de apă este mai mare de 75% |
E 200-213 | Acid sorbic - sorbat de potasiu; acid benzoic - benzoaţi | 1 000 | (1) (2) |
E 200-213 | Acid sorbic - sorbat de potasiu; acid benzoic - benzoaţi | 1 000 | (1) (2) |
E 200-213 | Acid sorbic - sorbat de potasiu; acid benzoic - benzoaţi | 500 | (1) (2) | numai supe şi ciorbe lichide (cu excepţia celor în conserve) |
E 200-202 | Acid sorbic - sorbat de potasiu | 1 000 | (1) (2) | numai sosuri emulsionate cu un conţinut de grăsimi de 60% sau mai mare | |
E 200-202 | Acid sorbic - sorbat de potasiu | 2 000 | (1) (2) | numai sosuri emulsionate cu un conţinut de grăsimi mai mic de 60% |
E 200-213 | Acid sorbic - sorbat de potasiu; acid benzoic - benzoaţi | 1 000 | (1) (2) | numai sosuri emulsionate cu un conţinut de grăsimi de 60% sau mai mare; sosuri neemulsionate | |
E 200-213 | Acid sorbic - sorbat de potasiu; acid benzoic - benzoaţi | 2 000 | (1) (2) | numai sosuri emulsionate cu un conţinut de grăsimi mai mic de 60% |
E 200-213 | Acid sorbic - sorbat de potasiu; acid benzoic - benzoaţi | 1 500 | (1) (2) |
E 200-202 | Acid sorbic - sorbat de potasiu | 2 000 | (1) (2) | numai înlocuitori de carne, peşte, crustacee şi cefalopode şi brânză pe bază de proteine |
E 200-213 | Acid sorbic - sorbat de potasiu; acid benzoic - benzoaţi | 1 500 | (1) (2) |
E 200-213 | Acid sorbic - sorbat de potasiu; acid benzoic - benzoaţi | 1 500 | (1) (2) |
E 200-202 | Acid sorbic - sorbat de potasiu | 500 | (1) (2) | numai Sod ... saft şi sodet ... saft |
E 200-213 | Acid sorbic - sorbat de potasiu; acid benzoic - benzoaţi | 2 000 | (1) (2) | numai suc de struguri, nefermentat, pentru uz sacramental |
E 200-202 | Acid sorbic - sorbat de potasiu | 250 | (1) (2) | numai siropuri suedeze tradiţionale de fructe, se aplică nivelul maxim în cazul în care au fost utilizate, de asemenea, E 210-213 şi acid benzoic - benzoaţi | |
E 200-202 | Acid sorbic - sorbat de potasiu | 300 | (1) (2) | numai siropuri suedeze şi finlandeze tradiţionale de fructe |
E 200-202 | Acid sorbic - sorbat de potasiu | 250 | (1) (2) | se aplică nivelul maxim în cazul în care a fost utilizat, de asemenea, E 210-213, acid benzoic - benzoaţi | |
E 200-202 | Acid sorbic - sorbat de potasiu | 300 | (1) (2) | cu excepţia băuturilor pe bază de produse lactate |
E 200-213 | Acid sorbic - sorbat de potasiu; acid benzoic - benzoaţi | 600 | (1) (2) | numai concentrate lichide de ceai şi concentrate lichide de infuzii de plante şi fructe |
E 200-202 | Acid sorbic - sorbat de potasiu | 200 | (1) (2) | numai bere în butoi, care conţine peste 0,5% zaharuri fermentabile adăugate şi/sau sucuri sau concentrate din fructe adăugate |
E 200-202 | Acid sorbic - sorbat de potasiu | 200 | (1) (2) | numai fără alcool |
E 200-202 | Acid sorbic - sorbat de potasiu | 200 | (1) (2) |

E 200-202 | Acid sorbic - sorbat de potasiu | 200 | (1) (2) | numai băuturi alcoolice cu un conţinut de alcool de mai puţin de 15% şi nalewka na winie owocowym, aromatyzowana nalewka na winie owocowym, na- lewka na winie z soku winogrono- wego, aromatyzowana nalewka na winie z soku winogronowego, na- pâj winny owocowy lub miodowy, aromatyzowany napâj winny owo- cowy lub miodowy, wino owocowe niskoalkoholowe şi aromatyzowane wino owocowe niskoalkoholowe |
E 200-202; 214-219: | Acid sorbic - sorbat de potasiu; p-hidroxibenzoaţi | 1 000 | (1) (2) (5) |
E 200-202; 214-219: | Acid sorbic - sorbat de potasiu; p-hidroxibenzoaţi | 1 000 | (1) (2) (5) | numai nuci/fructe cu coajă lemnoasă glazurate |
E 200-202 | Acid sorbic - sorbat de potasiu | 1 000 | (1) (2) | numai frugtgrod, rote Grutze şi pasha | |
E 200-202 | Acid sorbic - sorbat de potasiu | 2 000 | (1) (2) | numai ostkaka |
E 200-213 | Acid sorbic - sorbat de potasiu; acid benzoic - benzoaţi | 300 | (1) (2) | numai deserturi pe bază de produse lactate, netratate termic |
E 200-213 | Acid sorbic - sorbat de potasiu; acid benzoic - benzoaţi | 1 000 | (1) (2) | numai atunci când sunt furnizate sub formă uscată şi conţin preparate de vitamina A şi de combinaţii de vitamina A şi D |
E 200-213 | Acid sorbic - sorbat de potasiu; acid benzoic - benzoaţi | 2 000 | (1) (2) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 957 | Taumatină | 5 | numai ca potenţiator de aromă |
"E 957 | Taumatină | 5 | numai ca potenţiator de aromă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 476 | Poliricinoleat de poliglicerină | 4 000 | numai sosuri emulsionate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 463a | Hidroxipropilceluloză de joasă substituţie (L-HPC) | 20 000 | numai suplimente alimentare sub formă de tablete | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 310-320 | Galat de propil, TBHQ şi BHA | 200 | (1) | numai lapte praf pentru distribuitoare automate |
"E 310-320 | Galat de propil, TBHQ şi BHA | 200 | (1) (41) | numai grăsimi şi uleiuri pentru fabricarea profesională a produselor alimentare tratate termic; ulei şi grăsime pentru prăjire (cu excepţia uleiului din turtă de măsline) şi untură de porc, ulei de peşte, grăsime de vită, de pasăre şi de oaie |
"E 310-320 | Galat de propil, TBHQ şi BHA | 200 | (1) (2) | numai grăsime pentru prăjit |
E 310-320 | Galat de propil, TBHQ şi BHA | 200 | (1) (41) | numai fructe cu coajă lemnoasă prelucrate |
"E 310-320 | Galat de propil, TBHQ şi BHA | 25 | (1) | numai cartofi deshidrataţi |
"E 310-321 | Galat de propil, TBHQ, BHA şi BHT | 400 | (1) |
"E 310-320 | Galat de propil, TBHQ şi BHA | 200 | (1) (13) | numai cereale preparate termic în prealabil |
"E 310-320 | Galat de propil, TBHQ şi BHA | 200 | (1) | numai cereale preparate termic în prealabil |
"E 310-320 | Galat de propil, TBHQ şi BHA | 200 | (1) | numai amestecuri pentru prăjituri |
"E 310-320 | Galat de propil, TBHQ şi BHA | 200 | (1) (13) | numai carne deshidratată |
"E 310-320 | Galat de propil, TBHQ şi BHA | 200 | (1) (13) | numai carne deshidratată |
"E 310-321 | Galat de propil, TBHQ, BHA şi BHT | 200 | (1) (13) |
"E 310-320 | Galat de propil, TBHQ şi BHA | 200 | (1) (13) | numai supe şi ciorbe deshidratate |
"E 310-320 | Galat de propil, TBHQ şi BHA | 200 | (1) (13) |
"E 310-320 | Galat de propil, TBHQ şi BHA | 200 | (1) | numai gustări pe bază de cereale |
"E 310-320 | Galat de propil, TBHQ şi BHA | 200 | (1) (13) |
"E 310-321 | Galat de propil, TBHQ, BHA şi BHT | 400 | (1) |
"E 310-321 | Galat de propil, TBHQ, BHA şi BHT | 400 | (1) |
"E 310-321 | Galat de propil, TBHQ, BHA şi BHT | 400 | (1) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"17. | Suplimente alimentare, astfel cum sunt definite în Directiva 2002/46/CE |
PARTE INTRODUCTIVĂ, SE APLICĂ TUTUROR SUBCATEGORIILOR | |
Nivelurile maxime de utilizare indicate pentru coloranţi, polioli, îndulcitori şi pentru E 200-213, E 338-452, E 405, E 416, E 426, E 432-436, E 459, E 468, E 473-475 E 491-495, E 551-553, E 901-904, E 961, E 1201-1204, E 1505 şi E 1521 se referă la suplimentele alimentare gata pentru consum, preparate în conformitate cu instrucţiunile de folosire furnizate de producător. Factorul de diluare pentru suplimentele alimentare care trebuie diluate sau dizolvate trebuie comunicat împreună cu instrucţiunile de folosire. |
"17.1. | Suplimente alimentare furnizate sub formă solidă, cu excepţia suplimentelor alimentare pentru sugari şi copii de vârstă mică |
"Grupul I | Aditivi | E 410, E 412, E 415, E 417 şi E 425 nu se pot folosi pentru a produce suplimente alimentare deshidratate, destinate rehidratării în momentul consumului. | |||
Grupul II | Coloranţi în concentraţie quantum satis | quantum satis | Perioada de aplicare: până la 31 iulie 2014 | ||
Grupul II | Coloranţi în concentraţie quantum satis | quantum satis | (69) | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 | |
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 300 | Perioada de aplicare: până la 31 iulie 2014 | ||
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 300 | (69) | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 | |
Grupul AV | Polioli | quantum satis | |||
E 104 | Galben de chinolină | 35 | (61) | Perioada de aplicare: 1 ianuarie 2014-31 iulie 2014 | |
E 104 | Galben de chinolină | 35 | (61)(69) | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 cu excepţia suplimentelor alimentare masticabile | |
E 104 | Galben de chinolină | 10 | (61) | Perioada de aplicare: 1 ianuarie 2014-31 iulie 2014 | |
E 104 | Galben de chinolină | 10 | (61)(69) | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 numai suplimente alimentare masticabile | |
E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/galben portocaliu S | 10 | (61) | Perioada de aplicare: 1 ianuarie 2014-31 iulie 2014 | |
E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/galben portocaliu S | 10 | (61)(69) | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 | |
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 35 | (61) | Perioada de aplicare: 1 ianuarie 2014-31 iulie 2014 | |
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 35 | (61)(69) | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 cu excepţia suplimentelor alimentare masticabile | |
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 10 | (61) | Perioada de aplicare: 1 ianuarie 2014-31 iulie 2014 | |
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 10 | (61)(69) | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 numai suplimente alimentare masticabile | |
E 160d | Licopen | 30 | |||
E 200-213 | Acid sorbic - sorbaţi; acid benzoic-benzoaţi | 1 000 | (1) (2) | numai suplimente alimentare sub formă uscată şi care conţin preparate de vitamina A şi de combinaţii de vitamina A şi D, cu excepţia suplimentelor alimentare masticabile | |
E 310-321 | Galat de propil, TBHQ, BHA şi BHT | 400 | (1) | ||
E 338-452 | Acid fosforic - fosfaţi - di-, tri- şi polifosfaţi | quantum satis | |||
E 392 | Extracte de rozmarin | 400 | (46) | ||
E 405 | Alginat de propan-1, 2-diol | 1 000 | |||
E 416 | Gumă de Karaya | quantum satis | |||
E 426 | Hemiceluloză de soia | 1 500 | |||
E 432-436 | Polisorbaţi | quantum satis | |||
E 459 | Beta-ciclodextrină | quantum satis | numai suplimente alimentare sub formă de tablete şi tablete filmate | ||
E 468 | Carboximetilceluloză de sodiu reticulată | 30 000 | cu excepţia suplimentelor alimentare masticabile | ||
E 473-474 | Esteri ai zaharozei cu acizi graşi - zaharogliceride | quantum satis | (1) | ||
E 475 | Esteri poliglicerici ai acizilor graşi | quantum satis | |||
E 491-495 | Esteri de sorbitan | quantum satis | (1) | ||
E 551-559 | Dioxid de siliciu - silicaţi | quantum satis | Perioada de aplicare: până la 31 ianuarie 2014 | ||
E 551-553 | Dioxid de siliciu - silicaţi | quantum satis | Perioada de aplicare: începând cu 1 februarie 2014 | ||
E 900 | Dimetilpolisiloxan | 10 | (91) | numai suplimente alimentare sub formă de tablete efervescente | |
E 901 | Ceară de albine, albă şi galbenă | quantum satis | |||
E 902 | Ceară candelilla | quantum satis | |||
E 903 | Ceară de carnauba | 200 | |||
E 904 | Shellac | quantum satis | |||
E 950 | Acesulfam K | 500 | |||
E 950 | Acesulfam K | 2 000 | numai suplimente alimentare masticabile | ||
E 951 | Aspartam | 2 000 | |||
E 951 | Aspartam | 5 500 | numai suplimente alimentare masticabile | ||
E 952 | Acid ciclamic şi sărurile sale de Na şi Ca | 500 | (51) | ||
E 952 | Acid ciclamic şi sărurile sale de Na şi Ca | 1 250 | (51) | numai suplimente alimentare masticabile | |
E 954 | Zaharină şi sărurile sale de Na, K şi Ca | 500 | (52) | ||
E 954 | Zaharină şi sărurile sale de Na, K şi Ca | 1 200 | (52) | numai suplimente alimentare masticabile | |
E 955 | Sucraloză | 800 | |||
E 955 | Sucraloză | 2 400 | numai suplimente alimentare masticabile | ||
E 957 | Taumatină | 400 | numai suplimente alimentare masticabile | ||
E 959 | Neohesperidină DC | 100 | |||
E 959 | Neohesperidină DC | 400 | numai suplimente alimentare masticabile | ||
E 960 | Glicozide derivate din steviol | 670 | (60) | ||
E 960 | Glicozide derivate din steviol | 1 800 | (60) | numai suplimente alimentare masticabile | |
E 961 | Neotam | 60 | |||
E 961 | Neotam | 185 | numai suplimente alimentare masticabile | ||
E 961 | Neotam | 2 | numai ca potenţiator de aromă, cu excepţia suplimentelor alimentare masticabile | ||
E 961 | Neotam | 2 | numai suplimente alimentare masticabile pe bază de vitamine şi/sau minerale, ca potenţiator de aromă | ||
E 962 | Sare de aspartam-acesulfam | 500 | (11)a (49) (50) | ||
E 962 | Sare de aspartam-acesulfam | 2 000 | (11)a (49) (50) | numai suplimente alimentare masticabile | |
E 969 | Advantam | 20 | |||
E 969 | Advantam | 55 | numai suplimente alimentare masticabile | ||
E 1201 | Polivinilpirolidonă | quantum satis | numai suplimente alimentare sub formă de tablete şi tablete filmate | ||
E 1202 | Polivinilpolipirolidonă | quantum satis | numai suplimente alimentare sub formă de tablete şi tablete filmate | ||
E 1203 | Alcool polivinilic (PVA) | 18 000 | numai suplimente alimentare sub formă de capsule şi tablete | ||
E 1204 | Pululan | quantum satis | numai suplimente alimentare sub formă de capsule şi tablete | ||
E 1205 | Copolimer metacrilat bazic | 100 000 | cu excepţia suplimentelor alimentare masticabile | ||
E 1206 | Copolimer metacrilat neutru | 200 000 | cu excepţia suplimentelor alimentare masticabile | ||
E 1207 | Copolimer metacrilat anionic | 100 000 | cu excepţia suplimentelor alimentare masticabile | ||
E 1208 | Copolimer polivinilpirolidonă-vinil acetat | 100 000 | cu excepţia suplimentelor alimentare masticabile | ||
E 1209 | Copolimer grefat de alcool polivinilic şi polietilenglicol | 100 000 | cu excepţia suplimentelor alimentare masticabile | ||
E 1505 | Trietil citrat | 3 500 | numai suplimente alimentare sub formă de capsule şi tablete | ||
E 1521 | Polietilenglicol | 10 000 | numai suplimente alimentare sub formă de capsule şi tablete |
"17.2. | Suplimente alimentare furnizate sub formă lichidă, cu excepţia suplimentelor alimentare pentru sugari şi copii de vârstă mică |
"Grupul I | Aditivi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul II | Coloranţi conform principiului quantum satis | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul II | Coloranţi conform principiului quantum satis | quantum satis | Perioada de aplicare: până la 31 iulie 2014 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul II | Coloranţi conform principiului quantum satis | quantum satis | (69) | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 numai suplimente alimentare sub formă de sirop | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 100 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul IV | Polioli | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 104 | Galben de chinolină | 10 | (61) | Perioada de aplicare: 1 ianuarie 2014-31 iulie 2014 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 104 | Galben de chinolină | 10 | (61) (69) | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/galben portocaliu S | 10 | (61) | Perioada de aplicare: 1 ianuarie 2014-31 iulie 2014 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/galben portocaliu S | 10 | (61) (69) | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 10 | (61) | Perioada de aplicare: 1 ianuarie 2014-31 iulie 2014 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 10 | (61) (69) | Perioada de aplicare: începând cu 1 august 2014 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160d | Licopen | 30 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-213 | Acid sorbic-sorbaţi; acid benzoic-benzoaţi | 2 000 | (1) (2) | cu excepţia suplimentelor alimentare sub formă de sirop | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 310-321 | Galat de propil, TBHQ, BHA şi BHT | 400 | (1) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 338-452 | Acid fosforic - fosfaţi - di-, tri- şi polifosfaţi | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 392 | Extracte de rozmarin | 400 | (46) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 405 | Alginat de propan-1, 2-diol | 1 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 416 | Gumă de Karaya | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 426 | Hemiceluloză de soia | 1 500 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 432-436 | Polisorbaţi | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 473-474 | Esteri ai zaharozei cu acizi graşi - zaharogliceride | quantum satis | (1) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 475 | Esteri poliglicerici ai acizilor graşi | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 491-495 | Esteri de sorbitan | quantum satis | (1) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 551-559 | Dioxid de siliciu - silicaţi | quantum satis | Perioada de aplicare: până la 31 ianuarie 2014 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 551-553 | Dioxid de siliciu - silicaţi | quantum satis | Perioada de aplicare: începând cu 1 februarie 2014 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 950 | Acesulfam K | 350 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 950 | Acesulfam K | 2 000 | numai suplimente alimentare sub formă de sirop | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 951 | Aspartam | 600 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 951 | Aspartam | 5 500 | numai suplimente alimentare sub formă de sirop | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 952 | Acid ciclamic şi sărurile sale de Na şi Ca | 400 | (51) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 952 | Acid ciclamic şi sărurile sale de Na şi Ca | 1 250 | (51) | numai suplimente alimentare sub formă de sirop | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 954 | Zaharină şi sărurile sale de Na, K şi Ca | 80 | (52) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 954 | Zaharină şi sărurile sale de Na, K şi Ca | 1 200 | (52) | numai suplimente alimentare sub formă de sirop | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 955 | Sucraloză | 240 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 955 | Sucraloză | 2 400 | numai suplimente alimentare sub formă de sirop | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 957 | Taumatină | 400 | numai suplimente alimentare sub formă de sirop | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 959 | Neohesperidină DC | 50 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 959 | Neohesperidină DC | 400 | numai suplimente alimentare sub formă de sirop | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 960 | Glicozide derivate din steviol | 200 | (60) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 960 | Glicozide derivate din steviol | 1 800 | (60) | numai suplimente alimentare sub formă de sirop | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | 20 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | 185 | numai suplimente alimentare sub formă de sirop | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | 2 | numai ca potenţiator de aromă, cu excepţia suplimentelor alimentare sub formă de sirop | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 961 | Neotam | 2 | numai suplimente alimentare sub formă de sirop pe bază de vitamine şi/sau minerale, ca potenţiator de aromă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 962 | Sare de aspartam-acesulfam | 350 | (11)a (49) (50) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 962 | Sare de aspartam-acesulfam | 2 000 | (11)a (49) (50) | numai suplimente alimentare sub formă de sirop | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 969 | Advantam | 6 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 969 | Advantam | 55 | numai suplimente alimentare sub formă de sirop | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| "E 120 | Acid carminic, carmină | 50 |
| numai următoarele specialităţi tradiţionale sărate din organe comestibile de porc şi carne de vită: groin de porc a la creole, queue de porc a la creole, pied de porc a la creole şi paleron de bxuf a la creole. Aceste produse sunt consumate după desărare şi gătire. | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| "E 471 | Mono- şi digliceride ale acizilor graşi | quantum satis |
| Numai pentru tratamentul de suprafaţă pentru citrice, pepeni galbeni, ananas, banane, papaia, mango, avocado şi rodii | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 585 | Lactat feros | 150 | 56. | numai ciuperca Albatrellus ovinus utilizată ca ingredient alimentar în pateurile de ficat suedeze şi la măslinele închise la culoare prin oxidare |
"E 585 | Lactat feros | 150 | 56. | numai ciuperca Albatrellus ovinus utilizată ca ingredient alimentar în pateurile de ficat suedeze şi la măslinele închise la culoare prin oxidare | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
17. | Suplimente alimentare, astfel cum sunt definite în Directiva 2002/46/CE | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| PARTE INTRODUCTIVĂ, SE APLICĂ TUTUROR SUBCATEGORIILOR | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| Nivelurile maxime de utilizare indicate pentru coloranţi, polioli, îndulcitori şi pentru E 200-213, E 338-452, E 405, E 416, E 432-436, E 459, E 468, E 473-475, E 491-495, E 551-553, E 901-904, E 961, E 1201-1204, E 1505 şi E 1521 se referă la suplimentele alimentare gata pentru consum, preparate în conformitate cu instrucţiunile de folosire furnizate de producător. Factorul de diluare pentru suplimentele alimentare care trebuie diluate sau dizolvate trebuie comunicat împreună cu instrucţiunile de folosire. | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
“E 330 | Acid citric | 10 000 | numai ciocolata cu lapte” | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| E 476 | Poliricinoleat de poliglicerină | 4 000 |
| numai grăsimile tartinabile, astfel cum sunt definite la articolul 75 alineatul (1) litera (h), la articolul 78 alineatul (1) litera (f), în partea VII şi în apendicele II din anexa VII la Regulamentul (CE) nr. 1308/2013 (*), cu un conţinut de grăsime de 41 % sau mai mic, precum şi produsele tartinabile similare cu un conţinut de grăsime mai mic de 10 %; emulsii lichide de uleiuri vegetale destinate vânzării către consumatorul final, cu un conţinut de grăsime de 70 % sau mai mic | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(*) JO L 347, 20.12.2013,p. 67. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| E 432-436 | Polisorbaţi | 10 | (1) | numai băuturile carbogazoase |
| E 432-436 | Polisorbaţi | 10 | (1) | numai băuturile carbogazoase |
| E 432-436 | Polisorbaţi | 10 | (1) | numai băuturile carbogazoase |
| E 432-436 | Polisorbaţi | 10 | (1) | numai băuturile carbogazoase | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 160b(i) | Annatto bixină | 15 | (94) | ||
E 160b(ii) | Annatto norbixină | 4 | (94) |
E 160b(i) | Annatto bixină | 15 | (94) | numai brânză maturată portocalie, galbenă şi albicioasă şi brânză cu pesto roşu şi verde | |
E 160b(ii) | Annatto norbixină | 15 | (94) | numai brânză maturată portocalie, galbenă şi albicioasă şi brânză cu pesto roşu şi verde | |
E 160b(ii) | Annatto norbixină | 50 | numai brânză Red. Leicester | ||
E 160b(ii) | Annatto norbixină | 35 | numai brânză Mimolette |
E 160b(i) | Annatto bixină | 20 | (94) | ||
E 160b(ii) | Annatto norbixină | 20 | (94) |
E 160b(i) | Annatto bixină | 15 | (94) | ||
E 160b(ii) | Annatto norbixină | 8 | (94) |
E 160b(ii) | Annatto norbixină | 8 | numai produsele/brânzeturile maturate portocalii, galbene şi albicioase |
E 160b(i) | Annatto bixină | 10 | numai grăsimi |
E 160b(i) | Annatto bixină | 10 | cu excepţia untului cu conţinut redus de grăsime |
E 160b(ii) | Annatto norbixină | 20 |
E 160b(i) | Annatto bixină | 20 | (94) | cu excepţia piureului de castane | |
E 160b(ii) | Annatto norbixină | 20 | (94) | cu excepţia piureului de castane |
E 160b(i) | Annatto bixină | 20 | (94) | cu excepţia creme de pruneaux | |
E 160b(ii) | Annatto norbixină | 20 | (94) | cu excepţia creme de pruneaux |
E 160b(i) | Annatto bixină | 10 | (94) | numai granule şi fulgi de cartofi uscaţi | |
E 160b(ii) | Annatto norbixină | 10 | (94) | numai granule şi fulgi de cartofi uscaţi |
E 160b(i) | Annatto bixină | 30 | (94) | ||
E 160b(ii) | Annatto norbixină | 25 | (94) |
E 160b(i) | Annatto bixină | 80 | (94) | numai decoraţiuni şi învelişuri | |
E 160b(ii) | Annatto norbixină | 20 | (94) | numai decoraţiuni şi învelişuri |
E 160b(ii) | Annatto norbixină | 20 | numai cereale pentru micul dejun extrudate, expandate şi/sau aromatizate cu aromă de fructe |
E 160b(i) | Annatto bixină | 20 | (94) | ||
E 160b(ii) | Annatto norbixină | 20 | (94) |
E 160b(i) | Annatto bixină | 50 | (94) | numai aluaturi pentru acoperire | |
E 160b(ii) | Annatto norbixină | 50 | (94) | numai aluaturi pentru acoperire |
E 160b(ii) | Annatto norbixină | 10 |
E 160b(i) | Annatto bixină | 20 | (94) | numai breakfast sausages cu un conţinut minim de cereale de 6 % şi burger meat cu un conţinut minim de legume şi/sau cereale de 4 % amestecate în carne; în aceste produse, carnea este tocată în aşa fel încât ţesutul muscular şi adipos sunt complet dispersate, astfel încât fibra face o emulsie cu grăsimea, conferind acestor produse aspectul lor caracteristic | |
E 160b(ii) | Annatto norbixină | 20 | (94) | numai breakfast sausages cu un conţinut minim de cereale de 6 % şi burger meat cu un conţinut minim de legume şi/sau cereale de 4 % amestecate în carne; în aceste produse, carnea este tocată în aşa fel încât ţesutul muscular şi adipos sunt complet dispersate, astfel încât fibra face o emulsie cu grăsimea, conferind acestor produse aspectul lor caracteristic |
E 160b(i) | Annatto bixină | 20 | (94) | numai chorizo sausage, salchichon, pasturmas şi sobrasada | |
E 160b(ii) | Annatto norbixină | 20 | (94) | numai chorizo sausage, salchichon, pasturmas şi sobrasada |
E 160b(i) | Annatto bixină | 20 | (94) | numai cârnaţi, pateuri, terrines şi luncheon meat | |
E 160b(ii) | Annatto norbixină | 20 | (94) | numai cârnaţi, pateuri, terrines şi luncheon meat |
E 160b(i) | Annatto bixină | 50 | (94) | ||
E 160b(ii) | Annatto norbixină | 50 | (94) |
E 160b(i) | Annatto bixină | 10 | (94) | numai peşte afumat | |
E 160b(i) | Annatto bixină | 30 | (94) | numai surimi şi produse similare şi substituenţi de somon | |
E 160b(ii) | Annatto norbixină | 10 | (94) | numai peşte afumat | |
E 160b(ii) | Annatto norbixină | 30 | (94) | numai surimi şi produse similare şi substituenţi de somon |
E 160b(i) | Annatto bixină | 15 | (94) | ||
E 160b(ii) | Annatto norbixină | 10 | (94) |
E 160b(i) | Annatto bixină | 30 | (94) | inclusiv murături, «relish», «chutney» şi «picalilli»; cu excepţia sosurilor pe bază de tomate | |
E 160b(ii) | Annatto norbixină | 30 | (94) | inclusiv murături, «relish», «chutney» şi «picalilli»; cu excepţia sosurilor pe bază de tomate |
E 160b(i) | Annatto bixină | 20 |
E 160b(i) | Annatto bixină | 10 | numai lichioruri |
E 160b(ii) | Annatto norbixină | 10 | numai băuturi alcoolice cu un conţinut de alcool de mai puţin de 15 % |
E 160b(i) | Annatto bixină | 20 | (94) | ||
E 160b(ii) | Annatto norbixină | 20 | (94) |
E 160b(i) | Annatto bixină | 10 | (94) | ||
E 160b(ii) | Annatto norbixină | 10 | (94) |
E 160b(i) | Annatto bixină | 15 | (94) | ||
E 160b(ii) | Annatto norbixină | 7,5 | (94) |
E 300 | Acid ascorbic | quantum satis | numai fructele şi legumele neprelucrate, refrigerate, preambalate şi gata pentru consum, cartofii preambalaţi, neprelucraţi şi descojiţi şi legumele albe preambalate destinate prelucrării ulterioare, inclusiv tratamentului termic, înainte de consum |
E 330 | Acid citric | quantum satis | numai fructele şi legumele neprelucrate, refrigerate, preambalate şi gata pentru consum, cartofii preambalaţi, neprelucraţi şi descojiţi şi legumele albe preambalate destinate prelucrării ulterioare, inclusiv tratamentului termic, înainte de consum | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupa II | Coloranţi în cantitate quantum satis | quantum satis | doar surimi şi produse similare şi înlocuitori de somon bazaţi pe Theragra chalcogramma, Pollachius virens şi Clupea harengus | ||
Grupa III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 500 | (84) | doar surimi şi produse similare şi înlocuitori de somon bazaţi pe Theragra chalcogramma, Pollachius virens şi Clupea harengus |
E 110 | galben apus de soare (sunset yellow) FCF/galben portocaliu S | 200 | (63) | doar înlocuitori de somon bazaţi pe Theragra chalcogramma, Pollachius virens şi Clupea harengus |
E 124 | roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 200 | (63) | doar înlocuitori de somon bazaţi pe Theragra chalcogramma, Pollachius virens şi Clupea harengus |
E 160d | Licopen | 10 | doar înlocuitori de somon bazaţi pe Theragra chalcogramma, Pollachius virens şi Clupea harengus | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 960a - 960c | Glicozide steviolice | 100 | (1) (60) | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr |
E 960a - 960c | Glicozide steviolice | 200 | (1) (60) | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr |
E 960a - 960c | Glicozide steviolice | 100 | (1) (60) | numai conservele dulci-acrişoare din fructe şi legume |
E 960a - 960c | Glicozide steviolice | 200 | (1) (60) | numai preparatele cu valoare energetică redusă |
E 960a - 960c | Glicozide steviolice | 200 | (1) (60) | numai gemuri, jeleuri şi marmelade cu valoare energetică redusă |
E 960a - 960c | Glicozide steviolice | 200 | (1) (60) | numai gemuri, jeleuri şi marmelade cu valoare energetică redusă |
E 960a - 960c | Glicozide steviolice | 200 | (1) (60) | numai paste tartinabile din fructe sau legume cu valoare energetică redusă şi paste tartinabile pe bază de fructe uscate, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr |
E 960a - 960c | Glicozide steviolice | 270 | (1) (60) | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr |
E 960a - 960c | Glicozide steviolice | 270 | (1) (60) | numai produse pe bază de cacao sau fructe uscate, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |
E 960a - 960c | Glicozide steviolice | 330 | (1) (60) | numai produse tartinabile pe bază de cacao, lapte, fructe uscate sau grăsime, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |
E 960a - 960c | Glicozide steviolice | 350 | (1) (60) | numai produse de cofetărie fără adaos de zahăr numai produse de cofetărie dure cu valoare energetică redusă (bomboane şi acadele) numai produse de cofetărie moi cu valoare energetică redusă (caramele, bomboane gumate şi produse din spumă zaharoasă/bezele moi) numai lemn-dulce cu valoare energetică redusă numai nuga cu valoare energetică redusă numai marţipan cu valoare energetică redusă | |
E 960a - 960c | Glicozide steviolice | 2 000 | (1) (60) | numai dropsuri pentru împrospătarea respiraţiei, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |
E 960a - 960c | Glicozide steviolice | 670 | (1) (60) | numai pastile pentru gât pentru împrospătarea respiraţiei puternic aromatizate, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr |
E 960a - 960c | Glicozide steviolice | 3 300 | (1) (60) | numai produse fără adaos de zahăr |
E 960a - 960c | Glicozide steviolice | 330 | (1) (60) | numai produse de cofetărie fără adaos de zahăr | |
E 960a - 960c | Glicozide steviolice | 270 | (1) (60) | numai produse pe bază de cacao sau fructe uscate, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr |
E 960a - 960c | Glicozide steviolice | 330 | (1) (60) | numai cereale pentru micul dejun cu conţinut în fibre de peste 15 % şi conţinând cel puţin 20 % tărâţe, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr |
E 960a - 960c | Glicozide steviolice | 330 | (1) (60) | numai essoblaten - hârtie de orez |
E 960a - 960c | Glicozide steviolice | 200 | (1) (60) | numai conserve şi semiconserve dulci-acrişoare din peşte şi marinate din peşte, crustacee şi moluşte |
E 960a - 960c | Glicozide steviolice | quantum satis | (1) (60) |
E 960a - 960c | Glicozide steviolice | quantum satis | (1) (60) |
E 960a - 960c | Glicozide steviolice | quantum satis | (1) (60) |
E 960a - 960c | Glicozide steviolice | 120 | (1) (60) |
E 960a - 960c | Glicozide steviolice | 40 | (1) (60) | numai supe cu valoare energetică redusă |
E 960a - 960c | Glicozide steviolice | 120 | (1) (60) | cu excepţia sosului de soia (fermentat şi nefermentat) | |
E 960a - 960c | Glicozide steviolice | 175 | (1) (60) | numai sos de soia (fermentat şi nefermentat) |
E 960a - 960c | Glicozide steviolice | 330 | (1) (60) |
E 960a - 960c | Glicozide steviolice | 270 | (1) (60) |
E 960a - 960c | Glicozide steviolice | 100 | (1) (60) | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr |
E 960a - 960c | Glicozide steviolice | 80 | (1) (60) | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr |
E 960a - 960c | Glicozide steviolice | 30 | (1) (60) (93) | numai băuturi pe bază de cafea, ceai şi infuzii de plante, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |
E 960a - 960c | Glicozide steviolice | 30 | (1) (60) (93) | numai produse aromatizate pe bază de cafea solubilă şi de cappuccino solubil, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |
E 960a - 960c | Glicozide steviolice | 20 | (1) (60) (93) | numai băuturi pe bază de malţ şi băuturi cu aromă de ciocolată/cappuccino, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr |
E 960a - 960c | Glicozide steviolice | 70 | (1) (60) | numai bere fără alcool sau cu un conţinut în alcool care nu depăşeşte 1,2 % din volum; «Biere de table/Tafelbier/Table beer» (conţinut de must original mai mic de 6 %), cu excepţia varietăţii «Obergäriges Einfachbier»; beri cu aciditate minimă de 30 miliechivalenţi exprimaţi în NaOH; beri brune de tipul «oud bruin» |
E 960a - 960c | Glicozide steviolice | 150 | (1) (60) |
E 960a - 960c | Glicozide steviolice | 20 | (1) (60) |
E 960a - 960c | Glicozide steviolice | 20 | (1) (60) |
E 960a - 960c | Glicozide steviolice | 100 | (1) (60) | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr |
E 960a - 960c | Glicozide steviolice | 670 | (1) (60) | ||
E 960a - 960c | Glicozide steviolice | 1 800 | (1) (60) | numai suplimente alimentare masticabile |
E 960a - 960c | Glicozide steviolice | 200 | (1) (60) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 960a - 960c | Glicozide steviolice | 1 800 | (1) (60) | numai suplimente alimentare sub formă de sirop | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul IV | Polioli | quantum satis | numai bomboane tari şi acadele, caramele, bomboane gumate şi produse din spumă zaharoasă/bezele moi, lemn dulce, nuga, marţipan, dropsuri pentru împrospătarea respiraţiei şi pastile pentru gât pentru împrospătarea respiraţiei puternic aromatizate, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 500 | Carbonaţi de sodiu | quantum satis | (95) | numai cefalopode congelate şi congelate rapid |
E 501 | Carbonaţi de potasiu | quantum satis | (95) | numai cefalopode congelate şi congelate rapid"; |
E 322a | Lecitină de ovăz | 20 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1201 | Polivinilpirolidonă | quantum satis | numai sub formă de tablete şi tablete filmate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 246 | Glicolipide | 50 | cu excepţia băuturilor pe bază de produse lactate |
E 246 | Glicolipide | 20 | (93) | numai concentrate lichide de ceai şi concentrate lichide de infuzii de plante şi fructe |
E 246 | Glicolipide | 50 | numai bere fără alcool şi băuturi din malţ | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 300 | Acid ascorbic | 300 mg/kg | (96) | numai ton | |
E 301 | Ascorbat de sodiu | 300 mg/kg | (96) | numai ton | |
E 302 | Ascorbat de calciu | 300 mg/kg | (96) | numai ton |
E 300 | Acid ascorbic | 300 mg/kg | (96) | numai ton | |
E 301 | Ascorbat de sodiu | 300 mg/kg | (96) | numai ton | |
E 302 | Ascorbat de calciu | 300 mg/kg | (96) | numai ton |
“E 1210 | Carbomer | 200 000 |
“E 1210 | Carbomer | 30 000 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 960a – 960d | Glicozide steviolice | 100 | (1) (60) | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr |
E 960a – 960d | Glicozide steviolice | 200 | (1) (60) | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr |
E 960a – 960d | Glicozide steviolice | 100 | (1) (60) | numai conservele dulci-acrişoare din fructe şi legume |
E 960a – 960d | Glicozide steviolice | 200 | (1) (60) | numai preparatele cu valoare energetică redusă |
E 960a – 960d | Glicozide steviolice | 200 | (1) (60) | numai gemuri, jeleuri şi marmelade cu valoare energetică redusă |
E 960a – 960d | Glicozide steviolice | 200 | (1) (60) | numai gemuri, jeleuri şi marmelade cu valoare energetică redusă |
E 960a – 960d | Glicozide steviolice | 200 | (1) (60) | numai paste tartinabile din fructe sau legume cu valoare energetică redusă şi paste tartinabile pe bază de fructe uscate cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr |
E 960a – 960d | Glicozide steviolice | 270 | (1) (60) | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr |
E 960a – 960d | Glicozide steviolice | 270 | (1) (60) | numai produse pe bază de cacao sau fructe uscate, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |
E 960a – 960d | Glicozide steviolice | 330 | (1) (60) | numai produse tartinabile pe bază de cacao, lapte, fructe uscate sau grăsime, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |
E 960a – 960d | Glicozide steviolice | 350 | (1) (60) | numai produse de cofetărie fără adaos de zahăr numai produse de cofetărie dure cu valoare energetică redusă (bomboane şi acadele) numai produse de cofetărie moi cu valoare energetică redusă (caramele, bomboane gumate şi produse din spumă zaharoasă/bezele moi) numai lemn-dulce cu valoare energetică redusă numai nuga cu valoare energetică redusă numai marţipan cu valoare energetică redusă | |
E 960a – 960d | Glicozide steviolice | 2 000 | (1) (60) | numai dropsuri pentru împrospătarea respiraţiei, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |
E 960a – 960d | Glicozide steviolice | 670 | (1) (60) | numai pastile pentru gât pentru împrospătarea respiraţiei puternic aromatizate, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr |
E 960a – 960d | Glicozide steviolice | 3300 | (1) (60) | numai produse fără adaos de zahăr |
E 960a – 960d | Glicozide steviolice | 330 | (1) (60) | numai produse de cofetărie fără adaos de zahăr | |
E 960a – 960d | Glicozide steviolice | 270 | (1) (60) | numai produse pe bază de cacao sau fructe uscate, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr |
E 960a – 960d | Glicozide steviolice | 330 | (1) (60) | numai cereale pentru micul dejun cu conţinut în fibre de peste 15 % şi conţinând cel puţin 20 % tărâţe, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr |
E 960a – 960d | Glicozide steviolice | 330 | (1) (60) | numai essoblaten – hârtie de orez |
E 960a – 960d | Glicozide steviolice | 200 | (1) (60) | numai conserve şi semiconserve dulci-acrişoare din peşte şi marinate din peşte, crustacee şi moluşte |
E 960a – 960d | Glicozide steviolice | quantum satis | (1) (60) |
E 960a – 960d | Glicozide steviolice | quantum satis | (1) (60) |
E 960a – 960d | Glicozide steviolice | quantum satis | (1) (60) |
E 960a – 960d | Glicozide steviolice | 120 | (1) (60) |
E 960a – 960d | Glicozide steviolice | 40 | (1) (60) | numai supe cu valoare energetică redusă |
E 960a – 960d | Glicozide steviolice | 120 | (1) (60) | cu excepţia sosului de soia (fermentat şi nefermentat) | |
E 960a – 960d | Glicozide steviolice | 175 | (1) (60) | numai sos de soia (fermentat şi nefermentat) |
E 960a – 960d | Glicozide steviolice | 330 | (1) (60) |
E 960a – 960d | Glicozide steviolice | 270 | (1) (60) |
E 960a – 960d | Glicozide steviolice | 100 | (1) (60) | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr |
E 960a – 960d | Glicozide steviolice | 80 | (1) (60) | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr |
E 960a – 960d | Glicozide steviolice | 30 | (1) (60) (93) | numai băuturi pe bază de cafea, ceai şi infuzii de plante, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |
E 960a – 960d | Glicozide steviolice | 30 | (1) (60) (93) | numai produse aromatizate pe bază de cafea solubilă şi de cappuccino solubil, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr | |
E 960a – 960d | Glicozide steviolice | 20 | (1) (60) (93) | numai băuturi pe bază de malţ şi băuturi cu aromă de ciocolată/cappuccino, cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr |
E 960a – 960d | Glicozide steviolice | 70 | (1) (60) | numai bere fără alcool sau cu un conţinut în alcool care nu depăşeşte 1,2 % din volum; «Biere de table/Tafelbier/Table beer» (conţinut de must original mai mic de 6 %), cu excepţia varietăţii «Obergäriges Einfachbier»; beri cu aciditate minimă de 30 de miliechivalenţi exprimaţi în NaOH; beri brune de tipul «oud bruin» |
E 960a – 960d | Glicozide steviolice | 150 | (1) (60) |
E 960a – 960d | Glicozide steviolice | 20 | (1) (60) |
E 960a – 960d | Glicozide steviolice | 20 | (1) (60) |
E 960a – 960d | Glicozide steviolice | 100 | (1) (60) | numai produse cu valoare energetică redusă sau fără adaos de zahăr |
E 960a – 960d | Glicozide steviolice | 670 | (1) (60) | ||
E 960a – 960d | Glicozide steviolice | 1800 | (1) (60) | numai suplimente alimentare masticabile |
E 960a – 960d | Glicozide steviolice | 200 | (1) (60) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 960a – 960d | Glicozide steviolice | 1800 | (1) (60) | numai suplimente alimentare sub formă de sirop | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 476 | Poliricinoleat de poliglicerină | 4 000 | cu excepţia sorbeturilor |
E 476 | Poliricinoleat de poliglicerină | 4 000 | numai sosuri emulsionate cu un conţinut de grăsimi mai mic de 20 % | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 476 | Poliricinoleat de poliglicerină | 8 000 | numai sosuri emulsionate cu un conţinut de grăsimi de 20 % sau mai mare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 267 | Oţet tamponat | quantum satis | numai mozzarella; |
E 267 | Oţet tamponat | quantum satis; |
E 267 | Oţet tamponat | quantum satis; |
E 267 | Oţet tamponat | quantum satis; |
E 267 | Oţet tamponat | quantum satis; |
E 267 | Oţet tamponat | quantum satis | numai gnocchi din cartofi proaspeţi refrigeraţi; |
E 267 | Oţet tamponat | quantum satis; |
E 267 | Oţet tamponat | quantum satis; |
E 267 | Oţet tamponat | quantum satis | numai preparate preambalate din carne tocată proaspătă şi preparate din carne în care au fost adăugate alte ingrediente decât aditivi sau sare. | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
„08.3.4 | Produse din carne tradiţionale şi conservate în mod tradiţional, cu prevederi specifice referitoare la nitriţi şi nitraţi |
„08.3.4.3 | Alte produse din carne tradiţionale şi conservate în mod tradiţional (inclusiv procedee de conservare prin imersie în soluţie de saramură şi prin uscare, utilizate în combinaţie sau cele în care se include nitrit şi/sau nitrat într-un produs compus sau în care soluţia de conservare se injectează în produs înainte de preparare) |
„E 251-252 | Nitraţi | 150 | (30) | numai brânza de pastă dură, semidură şi semimoale Perioada de aplicare: până la 9 octombrie 2026 | |
E 251-252 | Nitraţi | 75 | (30) (XA) (XB) | numai brânza de pastă dură, semidură şi semimoale Perioada de aplicare: de la 9 octombrie 2026 | |
E 251-252 | Nitraţi | 110 | (30) (XA) (XB) | numai brânza tradiţională suedeză cu găuri granulare din Găsene maturată timp de cel puţin 11 luni Perioada de aplicare: până la 9 octombrie 2027 | |
E 251-252 | Nitraţi | 110 | (30) (XA) (XB) | numai brânza tradiţională suedeză Cheddar din Kvibille maturată timp de cel puţin 4 luni Perioada de aplicare: până la 9 octombrie 2027 | |
E 251-252 | Nitraţi | 110 | (30) (XA) (XB) | numai brânza tradiţională suedeză cu găuri granulare din Falkoping maturată timp de cel puţin 12 luni Perioada de aplicare: până la 9 octombrie 2027” |
„E 251-252 | Nitraţi | 150 | (30) | numai lapte pentru brânză de pastă dură, semidură şi semimoale Perioada de aplicare: până la 9 octombrie 2026 | |
E 251-252 | Nitraţi | 75 | (30) (XA) (XB) | numai lapte pentru brânză de pastă dură, semidură şi semimoale Perioada de aplicare: de la 9 octombrie 2026” |
„E 251-252 | Nitraţi | 150 | (30) | numai produse maturate dure, semidure şi semimoi Perioada de aplicare: până la 9 octombrie 2026 | |
E 251-252 | Nitraţi | 75 | (30) (XA) (XB) | numai produse maturate dure, semidure şi semimoi Perioada de aplicare: de la 9 octombrie 2026” |
„E 251-252 | Nitraţi | 150 | (30) | numai analogi de brânză pe bază de produse lactate Perioada de aplicare: până la 9 octombrie 2025 | |
E 251-252 | Nitraţi | 75 | (30) (XA) (XB) | numai analogi de brânză pe bază de produse lactate Perioada de aplicare: de la 9 octombrie 2025” |
„E 249-250 | Nitriţi | 150 | (7) | numai lomo de cerdo adobado, pinch o moruno, careta de cerdo adobada, costilla de cerdo adobada, Kasseler, Brate, Surfleisch, toorvorst, saslokk, ahjupraad, kielbasa surowa biala, kielbasa surowa metka, tatar wolowy (danie tatarskie) şi golonka peklowana Perioada de aplicare: până la 9 octombrie 2025 | |
E 249-250 | Nitriţi | 80 | (XC) (XD) | numai lomo de cerdo adobado, pinch o moruno, careta de cerdo adobada, costilla de cerdo adobada, Kasseler, Brăte, Surfleisch, toorvorst, saslokk, ahjupraad, kielbasa surowa biala, kielbasa surowa metka, tatar wolowy (danie tatarskie) şi golonka peklowana Perioada de aplicare: de la 9 octombrie 2025” |
„E 249-250 | Nitriţi | 150 | (7) | Perioada de aplicare: până la 9 octombrie 2025 | |
E 249-250 | Nitriţi | 80 | (XC) (XD) | Perioada de aplicare: de la 9 octombrie 2025 | |
E 251-252 | Nitraţi | 150 | (7) | Perioada de aplicare: până la 9 octombrie 2025 | |
E 251-252 | Nitraţi | 90 | (XA) (XE) | Perioada de aplicare: de la 9 octombrie 2025 | |
E 251-252 | Nitraţi | 110 | (XA) (XF) | numai bucăţi primare mari de bacon şi cârnaţi uscaţi fără nitriţi adăugaţi Perioada de aplicare: de la 9 octombrie 2025” |
„E 249-250 | Nitriţi | 100 | (7) (58) (59) | numai produsele din carne sterilizate (Fo > 3,00) Perioada de aplicare: până la 9 octombrie 2025 | |
E 249-250 | Nitriţi | 55 | (58) (59) (XC) (XG) | numai produsele din carne sterilizate (Fo > 3,00) Perioada de aplicare: de la 9 octombrie 2025 | |
E 249-250 | Nitriţi | 150 | (7) (59) | cu excepţia produselor din carne sterilizate (Fo > 3,00) Perioada de aplicare: până la 9 octombrie 2025 | |
E 249-250 | Nitriţi | 80 | (59) (XC) (XD) | cu excepţia produselor din carne sterilizate (Fo > 3,00) Perioada de aplicare: de la 9 octombrie 2025” |
„E 249-250 | Nitriţi | 30 | (XH) | numai produse din carne conservate în mod tradiţional Perioada de aplicare: de la 9 octombrie 2025 | |
E 249-250 | Nitriţi | 175 | (39) | numai Wiltshire bacon şi produse similare: Se injectează o soluţie de tratare în carne, urmată de tratarea prin imersie timp de 3 până la 10 zile. Saramura mai conţine culturi microbiologice de iniţiere Perioada de aplicare: până la 9 octombrie 2025 | |
E 249-250 | Nitriţi | 105 | (XH) | numai Wiltshire bacon şi produse similare: Se injectează o soluţie de tratare în carne, urmată de tratarea prin imersie timp de 3 până la 10 zile. Saramura mai conţine culturi microbiologice de iniţiere Perioada de aplicare: de la 9 octombrie 2025 | |
E 251-252 | Nitraţi | 250 | (39) (59) | numai Wiltshire bacon şi produse similare: Se injectează o soluţie de tratare în carne, urmată de tratarea prin imersie timp de 3 până la 10 zile. Saramura mai conţine culturi microbiologice de iniţiere Perioada de aplicare: până la 9 octombrie 2025 | |
E 251-252 | Nitraţi | 150 | (59) (XI) | numai Wiltshire bacon şi produse similare: Se injectează o soluţie de tratare în carne, urmată de tratarea prin imersie timp de 3 până la 10 zile. Saramura mai conţine culturi microbiologice de iniţiere Perioada de aplicare: de la 9 octombrie 2025 | |
E 249-250 | Nitriţi | 100 | (39) | numai Wiltshire ham şi produse similare: Se injectează o soluţie de tratare în carne, urmată de tratarea prin imersie timp de 3 până la 10 zile. Saramura mai conţine culturi microbiologice de iniţiere Perioada de aplicare: până la 9 octombrie 2025 | |
E 249-250 | Nitriţi | 65 | (XH) | numai Wiltshire ham şi produse similare: Se injectează o soluţie de tratare în carne, urmată de tratarea prin imersie timp de 3 până la 10 zile. Saramura mai conţine culturi microbiologice de iniţiere Perioada de aplicare: de la 9 octombrie 2025 | |
E 251-252 | Nitraţi | 250 | (39) (59) | numai Wiltshire ham şi produse similare: Se injectează o soluţie de tratare în carne, urmată de tratarea prin imersie timp de 3 până la 10 zile. Saramura mai conţine culturi microbiologice de iniţiere Perioada de aplicare: până la 9 octombrie 2025 | |
E 251-252 | Nitraţi | 150 | (59) (XI) | numai Wiltshire ham şi produse similare: Se injectează o soluţie de tratare în carne, urmată de tratarea prin imersie timp de 3 până la 10 zile. Saramura mai conţine culturi microbiologice de iniţiere Perioada de aplicare: de la 9 octombrie 2025 | |
E 249-250 | Nitriţi | 175 | (39) | numai entremeada, entrecosto, chispe, orelheira e cabeca (salgados), toucinho fumado şi produse similare: Tratare prin imersie timp de 3-5 zile. Produsul nu este tratat termic şi prezintă o activitate a apei mare Perioada de aplicare: până la 9 octombrie 2025 | |
E 249-250 | Nitriţi | 105 | (XH) | numai entremeada, entrecosto, chispe, orelheira e cabeca (salgados), toucinho fumado şi produse similare: Tratare prin imersie timp de 3-5 zile. Produsul nu este tratat termic şi prezintă o activitate a apei mare Perioada de aplicare: de la 9 octombrie 2025 | |
E 251-252 | Nitraţi | 250 | (39) (59) | numai entremeada, entrecosto, chispe, orelheira e cabeca (salgados), toucinho fumado şi produse similare: Tratare prin imersie timp de 3-5 zile. Produsul nu este tratat termic şi prezintă o activitate a apei mare Perioada de aplicare: până la 9 octombrie 2025 | |
E 251-252 | Nitraţi | 150 | (59) (XI) | numai entremeada, entrecosto, chispe, orelheira e cabeca (salgados), toucinho fumado şi produse similare: Tratare prin imersie timp de 3-5 zile. Produsul nu este tratat termic şi prezintă o activitate a apei mare Perioada de aplicare: de la 9 octombrie 2025 | |
E 249-250 | Nitriţi | 50 | (39) | numai cured tongue: Conservare prin imersie în soluţie de saramură timp de cel puţin 4 zile şi preparare termică prealabilă Perioada de aplicare: până la 9 octombrie 2025 | |
E 251-252 | Nitraţi | 10 | (39) (59) | numai cured tongue: Conservare prin imersie în soluţie de saramură timp de cel puţin 4 zile şi preparare termică prealabilă Perioada de aplicare: până la 9 octombrie 2025 | |
E 251-252 | Nitraţi | 7 | (59) (XI) | numai cured tongue: Conservare prin imersie în soluţie de saramură timp de cel puţin 4 zile şi preparare termică prealabilă Perioada de aplicare: de la 9 octombrie 2025 | |
E 249-250 | Nitriţi | 150 | (7) | numai kylmâsavustettu poronliha/kallrokt renkott: Se injectează soluţia de tratare în carne, după care urmează tratarea prin imersie. Timpul de conservare este 14-21 de zile, urmat de maturare cu fum la rece timp de 4-5 săptămâni Perioada de aplicare: până la 9 octombrie 2025 | |
E 249-250 | Nitriţi | 100 | (XC) (XJ) | numai kylmâsavustettu poronliha/kallrokt renkott: Se injectează soluţia de tratare în carne, după care urmează tratarea prin imersie. Timpul de conservare este 14-21 de zile, urmat de maturare cu fum la rece timp de 4-5 săptămâni Perioada de aplicare: de la 9 octombrie 2025 | |
E 251-252 | Nitraţi | 300 | (7) | numai kylmâsavustettu poronliha/kallrokt renkott: Se injectează soluţia de tratare în carne, după care urmează tratarea prin imersie. Timpul de conservare este 14-21 de zile, urmat de maturare cu fum la rece timp de 4-5 săptămâni Perioada de aplicare: până la 9 octombrie 2025 | |
E 251-252 | Nitraţi | 180 | (XA) (XK) | numai kylmâsavustettu poronliha/kallrokt renkott: Se injectează soluţia de tratare în carne, după care urmează tratarea prin imersie. Timpul de conservare este 14-21 de zile, urmat de maturare cu fum la rece timp de 4-5 săptămâni Perioada de aplicare: de la 9 octombrie 2025 | |
E 249-250 | Nitriţi | 150 | (7) | numai bacon, filet de bacon şi produse similare: produsul este conservat prin imersie în soluţie de saramură timp de 4-5 zile la 5-7 °C, se supune unei maturări de obicei timp de 24-40 de ore la 22 °C, se poate afuma timp de 24 de ore la 20-25 °C şi se depozitează timp de 3-6 săptămâni la 12-14 °C Perioada de aplicare: până la 9 octombrie 2025 | |
E 249-250 | Nitriţi | 100 | (XC) (XJ) | numai bacon, filet de bacon şi produse similare: produsul este conservat prin imersie în soluţie de saramură timp de 4-5 zile la 5-7 °C, se supune unei maturări de obicei timp de 24-40 de ore la 22 °C, se poate afuma timp de 24 de ore la 20-25 °C şi se depozitează timp de 3-6 săptămâni la 12-14 °C Perioada de aplicare: de la 9 octombrie 2025 | |
E 251-252 | Nitraţi | 250 | (7) (40) (59) | numai bacon, filet de bacon şi produse similare: produsul este conservat prin imersie în soluţie de saramură timp de 4-5 zile la 5-7 °C, se supune unei maturări de obicei timp de 24-40 de ore la 22 °C, se poate afuma timp de 24 de ore la 20-25 °C şi se depozitează timp de 3-6 săptămâni la 12-14 °C Perioada de aplicare: până la 9 octombrie 2025 | |
E 251-252 | Nitraţi | 180 | (40) (59) (XA) (XK) | numai bacon, filet de bacon şi produse similare: produsul este conservat prin imersie în soluţie de saramură timp de 4-5 zile la 5-7 °C, se supune unei maturări de obicei timp de 24-40 de ore la 22 °C, se poate afuma timp de 24 de ore la 20-25 °C şi se depozitează timp de 3-6 săptămâni la 12-14 °C Perioada de aplicare: de la 9 octombrie 2025 | |
E 249-250 | Nitriţi | 50 | (39) | numai Rohschinken, nassgepokelt şi produse similare: Timpul de conservare care depinde de forma şi greutatea bucăţilor de carne este de aproximativ 2 zile/kg, urmat de stabilizare/maturare Perioada de aplicare: până la 9 octombrie 2025 | |
E 251-252 | Nitraţi | 250 | (39) | numai Rohschinken, nassgepokelt şi produse similare: Timpul de conservare care depinde de forma şi greutatea bucăţilor de carne este de aproximativ 2 zile/kg, urmat de stabilizare/maturare Perioada de aplicare: până la 9 octombrie 2025 | |
E 251-252 | Nitraţi | 150 | (XI) | numai Rohschinken, nassgepokelt şi produse similare: Timpul de conservare care depinde de forma şi greutatea bucăţilor de carne este de aproximativ 2 zile/kg, urmat de stabilizare/maturare Perioada de aplicare: de la 9 octombrie 2025” |
„E 249-250 | Nitriţi | 30 | (XH) | numai produse din carne conservate în mod tradiţional Perioada de aplicare: de la 9 octombrie 2025 | |
E 249-250 | Nitriţi | 175 | (39) | numai dry cured bacon şi produse similare: conservare prin uscare, urmată de maturare, timp de cel puţin 4 zile Perioada de aplicare: până la 9 octombrie 2025 | |
E 249-250 | Nitriţi | 105 | (XH) | numai dry cured bacon şi produse similare: conservare prin uscare, urmată de maturare, timp de cel puţin 4 zile Perioada de aplicare: de la 9 octombrie 2025 | |
E 251-252 | Nitraţi | 250 | (39) (59) | numai dry cured bacon şi produse similare: conservare prin uscare, urmată de maturare, timp de cel puţin 4 zile Perioada de aplicare: până la 9 octombrie 2025 | |
E 251-252 | Nitraţi | 150 | (59) (XI) | numai dry cured bacon şi produse similare: conservare prin uscare, urmată de maturare, timp de cel puţin 4 zile Perioada de aplicare: de la 9 octombrie 2025 | |
E 249-250 | Nitriţi | 100 | (39) | numai dry cured ham şi produse similare: conservare prin uscare, urmată de maturare, timp de cel puţin 4 zile Perioada de aplicare: până la 9 octombrie 2025 | |
E 249-250 | Nitriţi | 65 | (XH) | numai dry cured ham şi produse similare: conservare prin uscare, urmată de maturare, timp de cel puţin 4 zile Perioada de aplicare: de la 9 octombrie 2025 | |
E 251-252 | Nitraţi | 250 | (39) (59) | numai dry cured ham şi produse similare: conservare prin uscare, urmată de maturare, timp de cel puţin 4 zile Perioada de aplicare: până la 9 octombrie 2025 | |
E 251-252 | Nitraţi | 150 | (59) (XI) | numai dry cured ham şi produse similare: conservare prin uscare, urmată de maturare, timp de cel puţin 4 zile Perioada de aplicare: de la 9 octombrie 2025 | |
E 249-250 | Nitriţi | 100 | (39) | numai jamon curado, paleta curada, lomo embuchado y cecina şi produse similare: conservare prin uscare, cu o perioadă de stabilizare de cel puţin 10 zile şi o perioadă de maturare de peste 45 de zile Perioada de aplicare: până la 9 octombrie 2025 | |
E 249-250 | Nitriţi | 65 | (XH) | numai jamon curado, paleta curada, lomo embuchado y cecina şi produse similare: conservare prin uscare, cu o perioadă de stabilizare de cel puţin 10 zile şi o perioadă de maturare de peste 45 de zile Perioada de aplicare: de la 9 octombrie 2025 | |
E 251-252 | Nitraţi | 250 | (39) (59) | numai jamon curado, paleta curada, lomo embuchado y cecina şi produse similare: conservare prin uscare, cu o perioadă de stabilizare de cel puţin 10 zile şi o perioadă de maturare de peste 45 de zile Perioada de aplicare: până la 9 octombrie 2025 | |
E 251-252 | Nitraţi | 150 | (59) (XI) | numai jamon curado, paleta curada, lomo embuchado y cecina şi produse similare: conservare prin uscare, cu o perioadă de stabilizare de cel puţin 10 zile şi o perioadă de maturare de peste 45 de zile Perioada de aplicare: de la 9 octombrie 2025 | |
E 249-250 | Nitriţi | 100 | (39) | numai presunto, presunto da pa e paio do lombo şi produse similare: conservare prin uscare timp de 10-15 zile, urmată de o stabilizare de 30-45 de zile şi o perioadă de maturare de cel puţin 2 luni Perioada de aplicare: până la 9 octombrie 2025 | |
E 249-250 | Nitriţi | 65 | (XH) | numai presunto, presunto da pa e paio do lombo şi produse similare: conservare prin uscare timp de 10-15 zile, urmată de o stabilizare de 30-45 de zile şi o perioadă de maturare de cel puţin 2 luni Perioada de aplicare: de la 9 octombrie 2025 | |
E 251-252 | Nitraţi | 250 | (39) (59) | numai presunto, presunto da pa e paio do lombo şi produse similare: conservare prin uscare timp de 10-15 zile, urmată de o stabilizare de 30-45 de zile şi o perioadă de maturare de cel puţin 2 luni Perioada de aplicare: până la 9 octombrie 2025 | |
E 251-252 | Nitraţi | 150 | (59) (XI) | numai presunto, presunto da pa e paio do lombo şi produse similare: conservare prin uscare timp de 10-15 zile, urmată de o stabilizare de 30-45 de zile şi o perioadă de maturare de cel puţin 2 luni Perioada de aplicare: de la 9 octombrie 2025 | |
E 249-250 | Nitriţi | 50 | (39) | numai Rohschinken, trockengepokelt şi produse similare: Timpul de conservare care depinde de forma şi greutatea bucăţilor de carne este de aproximativ 10-14 zile, urmat de stabilizare/maturare Perioada de aplicare: până la 9 octombrie 2025 | |
E 251-252 | Nitraţi | 250 | (39) (59) | numai Rohschinken, trockengepokelt şi produse similare: Timpul de conservare care depinde de forma şi greutatea bucăţilor de carne este de aproximativ 10-14 zile, urmat de stabilizare/maturare Perioada de aplicare: până la 9 octombrie 2025 | |
E 251-252 | Nitraţi | 150 | (59) (XI) | numai Rohschinken, trockengepokelt şi produse similare: Timpul de conservare care depinde de forma şi greutatea bucăţilor de carne este de aproximativ 10-14 zile, urmat de stabilizare/maturare Perioada de aplicare: de la 9 octombrie 2025 | |
E 251-252 | Nitraţi | 250 | (39) (40) (59) | numai jambon sec, jambon sel şi alte produse conservate uscate similare: conservare prin uscare timp de 3 zile + 1 zi/kg, urmată de o perioadă de post-tratare cu sare timp de 1 săptămână şi o perioadă de învechire/maturare de 45 de zile până la 18 luni Perioada de aplicare: până la 9 octombrie 2025 | |
E 251-252 | Nitraţi | 150 | (40) (59) (XI) | numai jambon sec, jambon sel şi alte produse conservate uscate similare: conservare prin uscare timp de 3 zile + 1 zi/kg, urmată de o perioadă de post-tratare cu sare timp de 1 săptămână şi o perioadă de învechire/maturare de 45 de zile până la 18 luni Perioada de aplicare: de la 9 octombrie 2025” |
„E 249-250 | Nitriţi | 30 | (XH) | numai produse din carne conservate în mod tradiţional Perioada de aplicare: de la 9 octombrie 2025 | |
E 249-250 | Nitriţi | 50 | (39) | numai Rohschinken, trocken-/nassgepokelt şi produse similare: Conservarea uscată şi conservarea prin imersie utilizate în combinaţie (fără injecţia de soluţie de tratare). Timpul de conservare care depinde de forma şi greutatea bucăţilor de carne este de aproximativ 14-35 de zile, urmat de stabilizare/maturare Perioada de aplicare: până la 9 octombrie 2025 | |
E 251-252 | Nitraţi | 250 | (39) (59) | numai Rohschinken, trocken-/nassgepokelt şi produse similare: Conservarea uscată şi conservarea prin imersie utilizate în combinaţie (fără injecţia de soluţie de tratare). Timpul de conservare care depinde de forma şi greutatea bucăţilor de carne este de aproximativ 14-35 de zile, urmat de stabilizare/maturare Perioada de aplicare: până la 9 octombrie 2025 | |
E 251-252 | Nitraţi | 150 | (59) (XI) | numai Rohschinken, trocken-/nassgepokelt şi produse similare: Conservarea uscată şi conservarea prin imersie utilizate în combinaţie (fără injecţia de soluţie de tratare). Timpul de conservare care depinde de forma şi greutatea bucăţilor de carne este de aproximativ 14-35 de zile, urmat de stabilizare/maturare Perioada de aplicare: de la 9 octombrie 2025 | |
E 249-250 | Nitriţi | 50 | (39) | numai jellied veal şi brisket: injectarea de soluţie de conservare, urmată, după cel puţin 2 zile, de tratament termic în apă fiartă timp de 3 ore Perioada de aplicare: până la 9 octombrie 2025 | |
E 251-252 | Nitraţi | 10 | (39) (59) | numai jellied veal şi brisket: injectarea de soluţie de conservare, urmată, după cel puţin 2 zile, de tratament termic în apă fiartă timp de 3 ore Perioada de aplicare: până la 9 octombrie 2025 | |
E 251-252 | Nitraţi | 7 | (59) (XI) | numai jellied veal şi brisket: injectarea de soluţie de conservare, urmată, după cel puţin 2 zile, de tratament termic în apă fiartă timp de 3 ore Perioada de aplicare: de la 9 octombrie 2025 | |
E 251-252 | Nitraţi | 300 | (40) (7) | numai Rohwurste (Salami şi Kantwurst): produsul are o perioadă de maturare de minimum 4 săptămâni şi un raport apă/proteine mai mic de 1,7 Perioada de aplicare: până la 9 octombrie 2025 | |
E 251-252 | Nitraţi | 180 | (40) (XA) (XK) | numai Rohwurste (Salami şi Kantwurst): produsul are o perioadă de maturare de minimum 4 săptămâni şi un raport apă/proteine mai mic de 1,7 Perioada de aplicare: de la 9 octombrie 2025 | |
E 251-252 | Nitraţi | 250 | (40) (7) (59) | numai salchichony chorizo tradicionales de larga curacion şi produse similare: perioadă de maturare de cel puţin 30 de zile Perioada de aplicare: până la 9 octombrie 2025 | |
E 251-252 | Nitraţi | 180 | (40) (59) (XA) (XK) | numai salchichon y chorizo tradicionales de larga curacion şi produse similare: perioadă de maturare de cel puţin 30 de zile Perioada de aplicare: de la 9 octombrie 2025 | |
E 249-250 | Nitriţi | 180 | (7) | numai vysocina, selsky salam, turisticky trvanlivy salam, polican, herkules, lovecky salam, dunajska klobasa, paprikas şi produse similare: produs uscat, tratat termic până la 70 °C, urmat de uscare şi tratare cu fum timp de 8-12 zile. Produsul fermentat este supus unui proces de fermentare în trei etape timp de 14-30 de zile, urmat de afumare Perioada de aplicare: până la 9 octombrie 2025 | |
E 249-250 | Nitriţi | 105 | (XC) (XJ) | numai vysocina, selsky salam, turisticky trvanlivy salam, polican, herkules, lovecky salam, dunajska klobasa, paprikas şi produse similare: produs uscat, tratat termic până la 70 °C, urmat de uscare şi tratare cu fum timp de 8-12 zile. Produsul fermentat este supus unui proces de fermentare în trei etape timp de 14-30 de zile, urmat de afumare Perioada de aplicare: de la 9 octombrie 2025 | |
E 249-250 | Nitriţi | 100 | (XC) (XJ) | numai Svensk julskinka şi Svensk leverpastej şi produse similare: Produs maturat/negătit sau gătit în ambalajul său destinat vânzării către consumatori Perioada de aplicare: de la 9 octombrie 2025 | |
E 249-250 | Nitriţi | 100 | (XC) (XJ) | numai Mettwurst, Teewurst şi produse similar: Cârnaţi cruzi tartinabili, moi, cu maturare scurtă Perioada de aplicare: de la 9 octombrie 2025 | |
E 251-252 | Nitraţi | 250 | (40) (7) (59) | numai saucisson sec şi produse similare: cârnaţi uscaţi fermentaţi cruzi fără adaos de nitriţi. Produsul este fermentat la temperaturi de 18-22 °C sau mai mici (10-12 °C) şi apoi trece printr-o perioadă de maturare/coacere de 3 săptămâni. Produsul are un raport apă/proteine mai mic de 1,7 Perioada de aplicare: până la 9 octombrie 2025 | |
E 251-252 | Nitraţi | 180 | (40) (59) (XA) (XK) | numai saucisson sec şi produse similare: cârnaţi uscaţi fermentaţi cruzi fără adaos de nitriţi. Produsul este fermentat la temperaturi de 18-22 °C sau mai mici (10-12 °C) şi apoi trece printr-o perioadă de maturare/coacere de 3 săptămâni. Produsul are un raport apă/proteine mai mic de 1,7 Perioada de aplicare: de la 9 octombrie 2025” |
„E 251-252 | Nitraţi | 500 | numai hering şi şprot marinat Perioada de aplicare: până la 9 octombrie 2025 | ||
E 251-252 | Nitraţi | 270 | (XA) (XD) | numai hering şi şprot marinat Perioada de aplicare: de la 9 octombrie 2025” |
„E 345(i) | Dicitrat de trimagneziu | 100 000 | (97) |
14.2.2 | Vin şi alte produse definite în partea II din anexa VII la Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 |
Utilizarea aditivilor este autorizată în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, cu deciziile Consiliului privind încheierea acordurilor între Uniunea Europeană şi anumite ţări terţe privind comerţul cu vin şi cu Regulamentul delegat (UE) 2019/934 al Comisiei (*4) şi cu măsurile de punere în aplicare a lor (*4) JO L 149, 7.6.2019, p. 1. |
Grupul II | Coloranţi în cantitate quantum satis | quantum satis | cu excepţia cidre bouché, cydr jakościowy, perry jakościowe, cydr lodowy, perry lodowe | ||
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 200 | cu excepţia cidre bouché, cydr jakościowy, perry jakościowe, cydr lodowy, perry lodowe | ||
E 104 | Galben de chinolină | 25 | (64) | cu excepţia cidre bouché, cydr jakościowy, perry jakościowe, cydr lodowy, perry lodowe | |
E 110 | Sunset yellow FCF/galben-portocaliu S | 10 | (64) | cu excepţia cidre bouché, cydr jakościowy, perry jakościowe, cydr lodowy, perry lodowe | |
E 405 | Alginat de propan-1,2-diol | 100 | cu excepţia cidre bouché, cydr jakościowy, perry jakościowe, cydr lodowy, perry lodowe | ||
E 900 | Dimetil polisiloxan | 10 | cu excepţia cidre bouché, cydr jakościowy, perry jakościowe, cydr lodowy, perry lodowe | ||
E 950 | Acesulfam K | 350 | cu excepţia cydr jakościowy, perry jakościowe, cydr lodowy, perry lodowe | ||
E 951 | Aspartam | 600 | cu excepţia cydr jakościowy, perry jakościowe, cydr lodowy, perry lodowe | ||
E 954 | Zaharină şi sărurile sale de Na, K şi Ca | 80 | (52) | cu excepţia cydr jakościowy, perry jakościowe, cydr lodowy, perry lodowe | |
E 955 | Sucraloză | 50 | cu excepţia cydr jakościowy, perry jakościowe, cydr lodowy, perry lodowe | ||
E 959 | Neohesperidină DC | 20 | cu excepţia cydr jakościowy, perry jakościowe, cydr lodowy, perry lodowe | ||
E 961 | Neotam | 20 | cu excepţia cydr jakościowy, perry jakościowe, cydr lodowy, perry lodowe | ||
E 962 | Sare de aspartam-acesulfam | 350 | (11)a, (49), (50) | cu excepţia cydr jakościowy, perry jakościowe, cydr lodowy, perry lodowe | |
E 969 | Advantam | 6 | cu excepţia cydr jakościowy, perry jakościowe, cydr lodowy, perry lodowe | ||
E 999 | Extract de Quillaia | 200 | (45) | cu excepţia cidre bouché, cydr jakościowy, perry jakościowe, cydr lodowy, perry lodowe |
Grupul II | Coloranţi în cantitate quantum satis | quantum satis | cu excepţia wino owocowe jakościowe | ||
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 200 | cu excepţia wino owocowe jakościowe | ||
E 104 | Galben de chinolină | 25 | (64) | cu excepţia wino owocowe jakościowe | |
E 110 | Sunset yellow FCF/galben-portocaliu S | 10 | (64) | cu excepţia wino owocowe jakościowe | |
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 1 | (61) | cu excepţia wino owocowe jakościowe | |
E 160d | Licopen | 10 | cu excepţia wino owocowe jakościowe | ||
E 242 | Dicarbonat de dimetil | 250 | (24) | numai vin din fructe, vin din fructe cu conţinut redus de alcool şi wino owocowe jakościowe, wino owocowe likierowe, wino owocowe aromatyzowane, wino z soku winogronowego, aromatyzowane wino z soku winogronowego, wino owocowe niskoalkoholowe şi aromatyzowane wino owocowe niskoalkoholowe | |
E 1105 | Lizozim | quantum satis | numai wino z soku winogronowego, aromatyzowane wino z soku winogronowego, wino owocowe niskoalkoholowe şi aromatyzowane wino owocowe niskoalkoholowe |
Grupul II | Coloranţi în cantitate quantum satis | quantum satis | exceptând miod pitny jakościowy"; |
E 150a | Caramel simplu | quantum satis | miod pitny jakościowy poate conţine numai E 150a obţinut din miere |
14.2.6 | Băuturi spirtoase astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) 2019/787"; |
Grupul II | Coloranţi în cantitate quantum satis | quantum satis | exceptând: băuturile spirtoase astfel cum sunt definite în categoriile 1-17, 36, 37, 22 şi 41 din anexa I la Regulamentul (UE) 2019/787 | ||
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 200 | (87) | exceptând: băuturile spirtoase astfel cum sunt definite în categoriile 1-17, 36, 37, 22 şi 41 din anexa I la Regulamentul (UE) 2019/787 | |
E 104 | Galben de chinolină | 180 | (61) | exceptând: băuturile spirtoase astfel cum sunt definite în categoriile 1-17, 36, 37, 22 şi 41 din anexa I la Regulamentul (UE) 2019/787 | |
E 110 | Sunset yellow FCF/galben-portocaliu S | 100 | (61) | exceptând: băuturile spirtoase astfel cum sunt definite în categoriile 1-17, 36, 37, 22 şi 41 din anexa I la Regulamentul (UE) 2019/787 | |
E 123 | Amarant | 30 | exceptând: băuturile spirtoase astfel cum sunt definite în categoriile 1-17, 36, 37, 22 şi 41 din anexa I la Regulamentul (UE) 2019/787 | ||
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 170 | (61) | exceptând: băuturile spirtoase astfel cum sunt definite în categoriile 1-17, 36, 37, 22 şi 41 din anexa I la Regulamentul (UE) 2019/787 | |
E 150a-d | Zaharuri şi melase, caramelizate | quantum satis | exceptând: băuturile spirtoase astfel cum sunt definite în categoriile 15-17, 36, 37, 22 şi 41 din anexa I la Regulamentul (UE) 2019/787 categoria 2 din anexa I la Regulamentul (UE) 2019/787 poate conţine numai E 150a categoriile 1, 3-8, 10-14 din anexa I la Regulamentul (UE) 2019/787 pot conţine caramel adăugat numai pentru a ajusta culoarea | ||
E 338-452 | Acid fosforic - fosfaţi - di-, tri- şi polifosfaţi | 1 000 | (1) (4) | exceptând: categoria 2 din anexa I la Regulamentul (UE) 2019/787 | |
E 473-474 | Esteri ai zaharozei cu acizi graşi - zaharogliceride | 5 000 | (1) | exceptând: categoria 2 din anexa I la Regulamentul (UE) 2019/787 |
14.2.7 | Produse aromatizate pe bază de vin astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 251/2014"; |
E 123 | Amarant | 30 | numai aperitiv pe bază de vin |
14.2.8 | Alte băuturi alcoolice, inclusiv amestecuri de băuturi alcoolice cu băuturi nealcoolice şi alte băuturi alcoolice pe bază de alcool distilat cu concentraţie alcoolică pe bază de volume mai mică de 15 %"; |
Grupul III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 200 | (87) | numai băuturi alcoolice cu concentraţie alcoolică pe bază de volume mai mică de 15 % | |
E 104 | Galben de chinolină | 180 | (61) | numai băuturi alcoolice cu concentraţie alcoolică pe bază de volume mai mică de 15 % | |
E 110 | Sunset yellow FCF/galben-portocaliu S | 100 | (61) | numai băuturi alcoolice cu concentraţie alcoolică pe bază de volume mai mică de 15 % | |
E 123 | Amarant | 30 | numai băuturi alcoolice cu concentraţie alcoolică pe bază de volume mai mică de 15 % | ||
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 170 | (61) | numai băuturi alcoolice cu concentraţie alcoolică pe bază de volume mai mică de 15 % | |
E 160b(ii) | Annatto norbixină | 10 | numai băuturi alcoolice cu concentraţie alcoolică pe bază de volume mai mică de 15 % | ||
E 200-202 | Acid sorbic - sorbat de potasiu | 200 | (1) (2) | numai băuturi alcoolice cu concentraţie alcoolică pe bază de volume mai mică de 15 % | |
E 210-213 | Acid benzoic - benzoaţi | 200 | (1) (2) | numai băuturi alcoolice cu concentraţie alcoolică pe bază de volume mai mică de 15 % | |
E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 200 | (3) | numai napoj winny owocowy, napoj winny miodowy, aromatyzowany napoj winny owocowy, aromatyzowany napoj winny miodowy, | |
E 220-228 | Dioxid de sulf - sulfiţi | 20 | (3) | numai în băuturile fermentate pe bază de must de struguri | |
E 242 | Dicarbonat de dimetil | 250 | (24) | ||
E 405 | Alginat de propan-1,2-diol | 100 | numai în băuturile fermentate pe bază de must de struguri | ||
E 432-436 | Polisorbaţi | 10 | (1) | numai băuturi carbogazoase | |
E 444 | Acetat izobutirat de zaharoză | 300 | numai băuturi alcoolice tulburi aromatizate cu concentraţie alcoolică pe bază de volume mai mică de 15 % | ||
E 445 | Esteri glicerici ai răşinilor din lemn | 100 | numai băuturi alcoolice tulburi aromatizate cu concentraţie alcoolică pe bază de volume mai mică de 15 % | ||
E 481-482 | Stearoil-2-lactilaţi | 8 000 | (1) | numai băuturi aromatizate cu concentraţie alcoolică pe bază de volume mai mică de 15 % | |
E 952 | Acid ciclamic şi sărurile sale de Na şi Ca | 250 | (51) | numai amestecuri de băuturi alcoolice cu băuturi nealcoolice | |
E 1105 | Lizozim | quantum satis | numai napoj winny owocowy, napoj winny miodowy, aromatyzowany napoj winny owocowy, aromatyzowany napoj winny miodowy"; |
d, rote Grütze şi pasha la 1 000 mg/kg se înlocuieşte cu următorul text:E 200-202 | Acid sorbic - sorbat de potasiu | 1 000 | (1) (2) | doar frugtgr | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 460 | Celuloză sub formă de pulbere | quantum satis | numai produse maturate şi nematurate, rase şi feliate; brânzeturi moi tartinabile nematurate |
E 575 | Glucono-delta-lactonă | quantum satis | numai produse maturate; brânzeturi moi tartinabile nematurate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 334-337 şi E 354 | Acid tartric - tartraţi | 750 | (1) (2) |
E 334-337 şi E 354 | Acid tartric - tartraţi | 240 | (1) (2) |
E 334-337 şi E 354 | Acid tartric - tartraţi | 1 300 | (1) (2) |
E 334 | Acid tartric (L(+)-) | 9 000 | (98) |
E 335 | Tartraţi de sodiu | 9 000 | (51) (98) |
E 336 | Tartraţi de potasiu | 9 000 | (51) (98) |
E 337 | Tartrat de sodiu şi potasiu | 9 000 | (51) (98) |
E 334-337 şi E 354 | Acid tartric - tartraţi | 3 000 | (1) (2) |
E 334-337 şi E 354 | Acid tartric - tartraţi | 240 | (1) (2) |
E 334-337 şi E 354 | Acid tartric - tartraţi | 25 000 | (1) (2) |
E 334-337 şi E 354 | Acid tartric - tartraţi | 25 000 | (1) (2) |
E 334-337 şi E 354 | Acid tartric - tartraţi | 11 000 | (1) (2) |
E 334-337 şi E 354 | Acid tartric - tartraţi | 740 | (1) (2) |
E 334-337 şi E 354 | Acid tartric - tartraţi | 15 000 | (1) (2) | cu excepţia produselor de la punctele 7.1.1 şi 7.1.2 |
E 334-337 şi E 354 | Acid tartric - tartraţi | 18 000 | (1) (2) |
E 334-337 şi E 354 | Acid tartric - tartraţi | 3 000 | (1) (2) | cu excepţia foie gras, foie gras entier, blocs de foie gras, Libamaj, libamaj egészben, libamaj tömbben |
E 334-337 şi E 354 | Acid tartric - tartraţi | 2 300 | (1) (2) |
E 334 | Acid tartric (L(+)-) | 270 000 | (99) |
E 336 | Tartraţi de potasiu | 270 000 | (51) (99) |
E 334-337 şi E 354 | Acid tartric - tartraţi | 17 000 | (1) (2) |
E 334-337 şi E 354 | Acid tartric - tartraţi | 12 000 | (1) (2) |
E 334-337 şi E 354 | Acid tartric - tartraţi | 240 | (1) (2) |
E 334-337 şi E 354 | Acid tartric - tartraţi | 4 000 | (1) (2) |
E 334-337 şi E 354 | Acid tartric - tartraţi | 1 800 | (1) (2) |
E 334-337 şi E 354 | Acid tartric - tartraţi | 240 | (1) (2) |
E 334 | Acid tartric (L(+)-) | 5 000 | (100) | numai forma L(+); numai biscuiţi şi pesmeţi şi alimente pentru copii |
E 335 | Tartraţi de sodiu | 5 000 | (51) (100) | numai forma L(+); numai biscuiţi şi pesmeţi şi alimente pentru copii |
E 336 | Tartraţi de potasiu | 5 000 | (51) (100) | numai forma L(+); numai biscuiţi şi pesmeţi şi alimente pentru copii |
E 334-337 şi E 354 | Acid tartric - tartraţi | 4 000 | (1) (2) |
E 334-337 şi E 354 | Acid tartric - tartraţi | 1 000 | (1) (2) |
E 334-337 şi E 354 | Acid tartric - tartraţi | 8 000 | (1) (2) |
E 334-337 şi E 354 | Acid tartric - tartraţi | 8 000 | (1) (2) |
E 334-337 şi E 354 | Acid tartric - tartraţi | 8 000 | (1) (2) |
E 334-337 şi E 354 | Acid tartric - tartraţi | 8 000 | (1) (2) |
E 334-337 şi E 354 | Acid tartric - tartraţi | 60 000 | (1) (2) |
E 334-337 şi E 354 | Acid tartric - tartraţi | 3 000 | (1) (2) |
E 334-337 şi E 354 | Acid tartric - tartraţi | 100 000 | (1) (2) | cu excepţia suplimentelor alimentare masticabile | |
E 334 - 337 şi E 354 | Acid tartric - tartraţi | 130 000 | (1) (2) | numai suplimente alimentare masticabile |
E 334-337 şi E 354 | Acid tartric - tartraţi | 6 000 | (1) (2) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 471 | Monogliceride şi digliceride ale acizilor graşi | quantum satis | numai pentru tratamentul de suprafaţă pentru citrice, pepeni galbeni, ananas, banane, papaia, mango, avocado, rodii, fructul pasiunii, kiwi şi cassava |
E 903 | Ceară de carnauba | 200 | numai pentru tratamentul de suprafaţă pentru citrice, pepeni galbeni, mere, pere, piersici, ananas, rodii, mango, avocado, papaia şi cassava, precum şi ca agent de glazurare pentru fructele cu coajă lemnoasă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-202 | Acid sorbic - sorbat de potasiu | 500 | (1) (2) | numai spume pe bază de plante netratate termic | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 290 | Dioxid de carbon | quantum satis | pot fi utilizate în alimentele pentru sugari şi copii de vârstă mică şi în alimentele menţionate în partea E punctul 01.10 din anexa II | ||
E 938 | Argon | quantum satis | pot fi utilizate în alimentele pentru sugari şi copii de vârstă mică şi în alimentele menţionate în partea E punctul 01.10 din anexa II | ||
E 939 | Heliu | quantum satis | pot fi utilizate în alimentele pentru sugari şi copii de vârstă mică şi în alimentele menţionate în partea E punctul 01.10 din anexa II | ||
E 941 | Azot | quantum satis | pot fi utilizate în alimentele pentru sugari şi copii de vârstă mică şi în alimentele menţionate în partea E punctul 01.10 din anexa II | ||
E 942 | Protoxid de azot | quantum satis | pot fi utilizate în alimentele pentru sugari şi copii de vârstă mică şi în alimentele menţionate în partea E punctul 01.10 din anexa II | ||
E 948 | Oxigen | quantum satis | pot fi utilizate în alimentele pentru sugari şi copii de vârstă mică şi în alimentele menţionate în partea E punctul 01.10 din anexa II | ||
E 949 | Hidrogen | quantum satis | pot fi utilizate în alimentele pentru sugari şi copii de vârstă mică şi în alimentele menţionate în partea E punctul 01.10 din anexa II |
01.10 | Băuturi pe bază de lapte şi produse similare destinate copiilor de vârstă mică (*4) (*4) Categorie de produse stabilită cu unicul scop de a reglementa utilizarea aditivilor în alimentele respective. | ||||
Nivelurile maxime utilizate indicate se referă la produse alimentare gata pentru consum, preparate conform instrucţiunilor producătorului. | |||||
Notă: Pentru producerea laptelui acidifiat, pot fi folosite culturi nepatogene care produc acid lactic L(+). | |||||
E 270 | Acid lactic | quantum satis | numai forma L(+) | ||
E 304(i) | Palmitat de L-ascorbil | 100 | (19) | ||
E 306 | Extract bogat în tocoferol | 100 | (19) | ||
E 307 | Alfa-tocoferol | 100 | (19) | ||
E 308 | Gama-tocoferol | 100 | (19) | ||
E 309 | Delta-tocoferol | 100 | (19) | ||
E 322 | Lecitine | 10 000 | (14) | ||
E 330 | Acid citric | quantum satis | |||
E 331 | Citraţi de sodiu | 2 000 | (1) | ||
E 332 | Citraţi de potasiu | quantum satis | (1) | ||
E 338 | Acid fosforic | (1), (4) | |||
E 339 | Fosfaţi de sodiu | 1 000 | (1), (4) | ||
E 340 | Fosfaţi de potasiu | 1 000 | (1), (4) | ||
E 407 | Caragenan | 300 | |||
E 410 | Gumă de carruba | 10 000 | (21) | ||
E 412 | Gumă de guar | 10 000 | (21) | ||
E 414 | Gumă arabică (gumă de acacia) | 10 000 | (21) | ||
E 415 | Gumă de xantan | 10 000 | (21) | ||
E 440 | Pectine | 5 000 | (21) | ||
E 471 | Monogliceride şi digliceride ale acizilor graşi | 4 000 | (14) | ||
E 472c | Esteri ai acidului citric cu mono- şi digliceridele acizilor graşi | 7 500 | (14) | numai atunci când sunt vândute sub formă de praf | |
E 472c | Esteri ai acidului citric cu mono- şi digliceridele acizilor graşi | 9 000 | (14) | numai atunci când sunt vândute sub formă lichidă, în cazul în care produsele conţin proteine parţial hidrolizate, peptide sau aminoacizi | |
E 473 | Esterii zaharozei cu acizi graşi | 120 | (14) | numai în produse care conţin proteine hidrolizate, peptide sau aminoacizi | |
E 500 | Carbonaţi de sodiu | quantum satis | |||
E 501 | Carbonaţi de potasiu | quantum satis | |||
E 503 | Carbonaţi de amoniu | quantum satis | |||
E 507 | Acid clorhidric | quantum satis | numai pentru ajustarea pH-ului | ||
E 524 | Hidroxid de sodiu | quantum satis | numai pentru ajustarea pH-ului | ||
E 525 | Hidroxid de potasiu | quantum satis | numai pentru ajustarea pH-ului | ||
E 1404 | Amidon oxidat | 50 000 | |||
E 1410 | Fosfat de amidon | 50 000 | |||
E 1412 | Fosfat de diamidon | 50 000 | |||
E 1413 | Fosfat de diamidon fosfatat | 50 000 | |||
E 1414 | Fosfat de diamidon acetilat | 50 000 | |||
E 1420 | Amidon acetilat | 50 000 | |||
E 1422 | Adipat de diamidon acetilat | 50 000 | |||
E 1450 | Octenil succinat de amidon sodic | 50 000 | |||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie | |||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5 | |||||
(14): Dacă se adaugă mai mult de una dintre substanţele E 322, E 471, E 472c şi E 473 într-un produs alimentar, conţinutul maxim stabilit în cazul produsului alimentar respectiv pentru fiecare din substanţele menţionate scade proporţional cu cantitatea cumulată a celorlalte substanţe în produsul alimentar respectiv | |||||
(19): E 304, E 306, E 307, E 308 şi E 309 sunt autorizate individual sau în combinaţie | |||||
(21): E 410, E 412, E 414, E 415 şi E 440 sunt autorizate individual sau în combinaţie | |||||
06.4.2 | Paste făinoase uscate | ||||
Grupa I | Aditivi | numai paste făinoase fără gluten (ca alimente produse special pentru a reduce conţinutul de gluten al ingredientelor care conţin gluten sau pentru a înlocui ingredientele care conţin gluten) şi paste făinoase destinate alimentaţiei hipoproteice | |||
13. | Alimente destinate unor grupuri specifice, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 609/2013 |
13.1. | Alimente pentru sugari şi copii de vârstă mică |
PARTE INTRODUCTIVĂ, SE APLICĂ TUTUROR SUBCATEGORIILOR | |
Nivelurile maxime utilizate indicate se referă la produse alimentare gata pentru consum, preparate conform instrucţiunilor producătorului. | |
E 307, E 325, E 330, E 331, E 332, E 333, E 338, E 340, E 410, E472c şi E 1450 se utilizează în conformitate cu limitele stabilite în anexa la Regulamentul (UE) nr. 609/2013, în anexele la Regulamentul delegat (UE) 2016/127 al Comisiei (*5), în anexele la Regulamentul delegat (UE) 2016/128 al Comisiei (*6) şi în anexele la Directiva 2006/125/CE a Comisiei (*7) (*5) JO L 25, 2.2.2016, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_del/2016/127/oj. (*6) JO L 25, 2.2.2016, p. 30, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_del/2016/128/oj. (*7) JO L 339, 6.12.2006, p. 16, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2006/125/oj. |
13.1.1. | Formule de început, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 609/2013 |
13.1.2. | Formule de continuare, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 609/2013 |
13.1.3. | Preparate pe bază de cereale şi alimente pentru copii, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 609/2013 |
13.1.5. | Alimente destinate unor scopuri medicale speciale, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 609/2013, destinate sugarilor şi copiilor de vârstă mică |
13.1.5.1. | Alimente destinate unor scopuri medicale speciale, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 609/2013, destinate sugarilor |
13.1.5.2. | Alimente destinate unor scopuri medicale speciale, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 609/2013, destinate sugarilor începând cu vârsta de patru luni şi copiilor de vârstă mică |
13.2. | Alimente destinate unor scopuri medicale speciale, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 609/2013 (cu excepţia produselor din categoria de alimente 13.1.5) |
13.3. | Înlocuitorii totali ai dietei în scop de control al greutăţii, astfel cum sunt definiţi în Regulamentul (UE) nr. 609/2013 |
18. | Alimente prelucrate care nu se încadrează în categoriile 1-17 | ||||
18.1. | Alimentele prelucrate care nu se încadrează în categoriile 18.2-18.3, cu excepţia alimentelor pentru sugari şi copii de vârstă mică | ||||
Grupa I | Aditivi | ||||
18.2. | Înlocuitor al unei mese pentru controlul greutăţii, astfel cum se menţionează în Regulamentul (UE) nr. 432/2012 | ||||
Grupa I | Aditivi | ||||
Grupa II | Coloranţi în cantitate quantum satis | quantum satis | |||
Grupa III | Coloranţi cu limită maximă combinată | 50 | |||
Grupa IV | Polioli | quantum satis | |||
E 104 | Galben de chinolină | 10 | (61) | ||
E 110 | Galben apus de soare (sunset yellow) FCF/galben portocaliu S | 10 | (61) | ||
E 124 | Roşu ponceau 4R, roşu coşenilă A | 10 | (61) | ||
E 160d | Licopen | 30 | |||
E 200-213 | Acid sorbic - sorbat de potasiu; Acid benzoic - benzoaţi | 1 500 | (1), (2) | ||
E 338-452 | Acid fosforic - fosfaţi - di-, tri- şi polifosfaţi | 5 000 | (1), (4) | ||
E 405 | Alginat de propan-1, 2-diol | 1 200 | |||
E 432-436 | Polisorbaţi | 1 000 | (1) | ||
E 473-474 | Esteri ai zaharozei cu acizi graşi - sucrogliceride | 5 000 | (1) | ||
E 475 | Esteri poliglicerici ai acizilor graşi | 5 000 | |||
E 477 | Esteri ai propan-1,2-diolului cu acizi graşi | 1 000 | |||
E 481-482 | Stearoil-2-lactilaţi | 2 000 | (1) | ||
E 491-495 | Esteri de sorbitan | 5 000 | (1) | ||
E 950 | Acesulfam K | 450 | |||
E 951 | Aspartam | 800 | |||
E 952 | Acid ciclamic şi sărurile sale de Na şi Ca | 400 | (51) | ||
E 954 | Zaharină şi sărurile sale de Na, K şi Ca | 240 | (52) | ||
E 955 | Sucraloză | 320 | |||
E 959 | Neohesperidină DC | 100 | |||
E 960a - 960d | Glicozide derivate din steviol | 270 | (1), (60) | ||
E 961 | Neotam | 26 | |||
E 962 | Sare de aspartam-acesulfam | 450 | (11)a, (49), (50) | ||
E 969 | Advantam | 8 | |||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | |||||
(2): Nivelul maxim se aplică sumei şi nivelurile sunt exprimate ca acid liber. | |||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | |||||
(11): Limitele sunt exprimate ca: (a) echivalent acesulfam K; sau (b) aspartam echivalent. | |||||
(49): Nivelurile maxime utilizabile sunt derivate din nivelurile maxime utilizabile pentru părţile sale constitutive, aspartam (E 951) şi acesulfam-K (E 950). | |||||
(50): Nivelurile atât pentru E 951, cât şi pentru E 950 trebuie să nu fie depăşite prin utilizarea sării de aspartam-acesulfam, fie singură, fie în combinaţie cu E 950 sau E 951. | |||||
(51): Nivelurile maxime utilizabile sunt exprimate ca acid liber. | |||||
(52): Nivelurile maxime utilizabile sunt exprimate în imidă liberă. | |||||
(60): Exprimată ca echivalenţi de steviol. | |||||
(61): Cantitatea totală de E 104, E 110, E 124 şi coloranţii din grupa III nu trebuie să depăşească limitele maxime prevăzute pentru grupa III. | |||||
18.3. | Produse alimentare special produse pentru a reduce conţinutul de gluten al ingredientelor care conţin gluten sau pentru a înlocui ingredientele care conţin gluten | ||||
Produsele din această categorie pot folosi, de asemenea, aditivi care sunt autorizaţi în categoriile de produse alimentare corespunzătoare omoloage. | |||||
Grupa I | Aditivi | Inclusiv paste făinoase uscate | |||
Grupa II | Coloranţi în cantitate quantum satis | quantum satis | |||
Grupa IV | Polioli | quantum satis | |||
E 338-452 | Acid fosforic - fosfaţi - di-, tri- şi polifosfaţi | 5 000 | (1), (4) | ||
În plus, sunt autorizaţi toţi aditivii în produsele omoloage care conţin gluten. | |||||
(1): Aditivii pot fi adăugaţi individual sau în combinaţie. | |||||
(4): Nivelul maxim este exprimat ca P2O5. | |||||
E 969 | Advantam | 10 |
E 969 | Advantam | 8 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 999 | Extract de Quillaia | 170 | (45) |
E 999 | Extract de Quillaia | 170 | (45) | cu excepţia cidre bouché, cydr jakościowy, perry jakościowe, cydr lodowy, perry lodowe |
E 999 | Extract de Quillaia | 3350 | (45) |
E 999 | Extract de Quillaia | 3350 | (45) |
Nr. E al substanţei suport | Denumirea substanţei suport | Nivelul maxim | Aditivii alimentari la care substanţa suport poate fi adăugată |
E 1520 | Propan-1, 2-diol (propilenglicol) | 1 000 mg/kg în produsul alimentar final (după transfer) (*) | Coloranţi, emulsifianţi şi antioxidanţi |
E 422 | Glicerol | quantum satis | Toţi aditivii alimentari |
E 420 | Sorbitol | ||
E 421 | Manitol | ||
E 953 | Isomalt | ||
E 965 | Maltitol | ||
E 966 | Lactitol | ||
E 967 | Xilitol | ||
E 968 | Eritritol | ||
E 400-E 404 | Acid alginic - alginaţi (tabelul 7 din partea 6) | ||
E 405 | Alginat de propan-1, 2-diol | ||
E 406 | Agar-agar | ||
E 407 | Caragenan | ||
E 410 | Gumă de carruba | ||
E 412 | Gumă de guar | ||
E 413 | Tragacant | ||
E 414 | Gumă arabică (gumă de acacia) | ||
E 415 | Gumă de xantan | ||
E 440 | Pectine | ||
E 432-E 436 | Polisorbaţi (tabelul 4 din partea 6) | quantum satis | Agenţi antispumanţi |
E 442 | Fosfatide de amoniu | quantum satis | Antioxidanţi |
E 460 | Celuloză | quantum satis | Toţi aditivii alimentari |
E 461 | Metilceluloză | ||
E 462 | Etilceluloză | ||
E 463 | Hidroxipropilceluloză | ||
E 464 | Hidroxipropilmetilceluloză | ||
E 465 | Etilmetilceluloză | ||
E 466 | Carboximetilceluloză, Carboxilmetilceluloză sodică, Gumă de celuloză | ||
E 322 | Lecitine | quantum satis | Coloranţi şi antioxidanţi solubili în grăsimi |
E 432-E 436 | Polisorbaţi (tabelul 4 din partea 6) | ||
E 470b | Săruri de magneziu ale acizilor graşi | ||
E 471 | Monogliceride şi digliceride ale acizilor graşi | ||
E 472a | Esteri ai acidului acetic cu mono- şi digliceridele acizilor graşi | ||
E 472c | Esteri ai acidului citric cu mono- şi digliceridele acizilor graşi | ||
E 472e | Esteri ai acizilor mono- şi diacetil tartric cu mono- şi digliceridele acizilor graşi | ||
E 473 | Esterii zaharozei cu acizi graşi | ||
E 475 | Esteri poliglicerici ai acizilor graşi | ||
E 491-E 495 | Esteri de sorbitan (tabelul 5 din partea 6) | quantum satis | Coloranţi şi agenţi de antispumant |
E 1404 | Amidon oxidat | quantum satis | Toţi aditivii alimentari |
E 1410 | Fosfat de amidon | ||
E 1412 | Fosfat de diamidon | ||
E 1413 | Fosfat de diamidon fosfatat | ||
E 1414 | Fosfat de amidon acetilat | ||
E 1420 | Amidon acetilat | ||
E 1422 | Adipat de diamidon acetilat | ||
E 1440 | Amidon hidroxipropilic | ||
E 1442 | Fosfat de amidon hidroxipropilic | ||
E 1450 | Octenil succinat de amidon sodic | ||
E 1451 | Amidon oxidat acetilat | ||
E 170 | Carbonat de calciu | ||
E 263 | Acetat de calciu | ||
E 331 | Citraţi de sodiu | ||
E 332 | Citraţi de potasiu | ||
E 341 | Fosfaţi de calciu | ||
E 501 | Carbonat de potasiu | ||
E 504 | Carbonaţi de magneziu | ||
E 508 | Clorură de potasiu | ||
E 509 | Clorură de calciu | ||
E 511 | Clorură de magneziu | ||
E 514 | Sulfaţi de sodiu | ||
E 515 | Sulfaţi de potasiu | ||
E 516 | Sulfat de calciu | ||
E 517 | Sulfat de amoniu | ||
E 577 | Gluconat de potasiu | ||
E 640 | Glicină şi sarea sa de sodiu | ||
E 1505 (*) | Trietil citrat | ||
E 1518 (*) | Triacetat de glicerină (triacetină) | ||
E 551 | Dioxid de siliciu | quantum satis | Emulsifianţi şi coloranţi |
E 552 | Silicat de calciu | ||
E 553b | Talc | 50 mg/kg în pregătirea colorantului | Coloranţi |
E 901 | Ceară de albine, albă şi galbenă | quantum satis | Coloranţi |
E 1200 | Polidextroză | quantum satis | Toţi aditivii alimentari |
E 1201 | Polivinilpirolidonă | quantum satis | Îndulcitori |
E 1202 | Polivinilpolipirolidonă | ||
E 322 | Lecitine | quantum satis | Agenţi de glazurare pentru fructe |
E 432-E 436 | Polisorbaţi | ||
E 470a | Săruri de sodiu, potasiu şi calciu ale acizilor graşi | ||
E 471 | Monogliceride şi digliceride ale acizilor graşi | ||
E 491-E 495 | Esteri de sorbitan | ||
E 570 | Acizi graşi | ||
E 900 | Dimetil polisiloxan | ||
E 1521 | Polietilenglicol | quantum satis | Îndulcitori |
E 425 | Konjac | quantum satis | Toţi aditivii alimentari |
E 459 | Beta-ciclodextrin | 1 000 mg/kg în produsul alimentar final | Toţi aditivii alimentari |
E 468 | Carboximetilceluloză de sodiu reticulată Gumă de celuloză reticulară | quantum satis | Îndulcitori |
E 469 | Carboximetilceluloză hidrolizată enzimatic Gumă de celuloză hidrolizată enzimatic | quantum satis | Toţi aditivii alimentari |
E 555 | Silicat de aluminiu şi potasiu | 90 % în raport cu pigmentul | În E 171 dioxid de titan şi E 172 oxizi şi hidroxizi de fier |
(*)Nivel maxim din toate sursele în produsele alimentare 3 000 mg/kg (individual sau în combinaţie cu E 1505, E 1517 şi E 1518). În cazul băuturilor, cu excepţia lichiorurilor cremă, nivelul maxim de E 1520 este de 1 000 mg/l din toate sursele. | |||
"E 466 | Carboximetilceluloză de sodiu, Gumă de celuloză | quantum satis | Toţi aditivii alimentari | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 555 | Silicat de aluminiu şi potasiu | 90 % în raport cu pigmentul | În E 172 oxizi şi hidroxizi de fier | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 322 | Lecitine | quantum satis | Agenţi de glazurare pentru cassava | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 570 | Acizi graşi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1202 | Polivinilpolipirolidonă | quantum satis | Tabletele de colorant pentru vopsirea decorativă a cojilor de ouă de pasăre | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Nr. E al aditivului alimentar adăugat | Denumirea aditivului alimentar adăugat | Nivelul maxim | Preparatele pe bază de aditivi alimentari în care aditivul alimentar poate fi adăugat |
Tabelul 1 | quantum satis | Toate preparatele pe bază de aditivi alimentari | |
E 200-E 203 | Acid sorbic - sorbaţi (tabelul 3 din partea 6) | 1 500 mg/kg individual sau în combinaţie în preparat 15 mg/kg în produsul alimentar final exprimate ca acid liber | Preparate din coloranţi |
E 210 | Acid benzoic | ||
E 211 | Benzoat de sodiu | ||
E 212 | Benzoat de potasiu | ||
E 220-E 228 | Dioxid de sulf - sulfiţi (tabelul 3 din partea 6) | 100 mg/kg în preparat şi 2 mg/kg exprimate ca SO2 în produsul final aşa cum a fost calculat | Preparate din coloranţi (cu excepţia E 163 antocianine, E 150 b caramel de sulfit caustic şi E 150 d caramel cu sulfit de amoniu) (**) |
E 320 | Butilhidroxianisol (BHA) | 20 mg/kg, individual sau în combinaţie (exprimat în raport cu substanţa grasă) în preparat, 0,4 mg/kg în produsul final (individual sau în combinaţie) | Emulsifianţi care conţin acizi graşi |
E 321 | Butilhidroxitoluen (BHT) | ||
E 338 | Acid fosforic | 40 000 mg/kg individual sau în combinaţie în preparat (exprimate ca P2O5) | Preparate din colorantul E 163 antocianine |
E 339 | Fosfaţi de sodiu | ||
E 340 | Fosfaţi de potasiu | ||
E 343 | Fosfaţi de magneziu | ||
E 450 | Difosfaţi | ||
E 451 | Trifosfaţi | ||
E 341 | Fosfaţi de calciu | 40 000 mg/kg în preparat (exprimate ca P2O5) | Preparate din coloranţi şi emulsifianţi Preparate de polioli E 412 preparate din gumă de guar |
10 000 mg/kg în preparat (exprimate ca P2O5) | |||
10 000 mg/kg în preparat (exprimate ca P2O5) | |||
E 392 | Extracte de rozmarin | 1 000 mg/kg în preparat, 5 mg/kg în produsul final exprimat ca sumă de acid carnosic şi carnosol | Preparate din coloranţi |
E 416 | Gumă Karaya | 50 000 mg/kg în preparat, 1 mg/kg în produsul final | Preparate din coloranţi |
E 432-E 436 | Polisorbaţi | quantum satis | Preparate din coloranţi, antioxidanţi solubili în grăsimi şi agenţi de glazurare pentru fructe |
E 473 | Esterii zaharozei cu acizi graşi | quantum satis | Preparate din coloranţi şi antioxidanţi solubili în grăsimi |
E 475 | Esteri poliglicerici ai acizilor graşi | quantum satis | Preparate din coloranţi şi antioxidanţi solubili în grăsimi |
E 476 | Poliricinoleat de poliglicerină | 50 000 mg/kg în preparat, 500 mg/kg în produsul alimentar final | Ca emulsifiant în preparate din coloranţi utilizaţi în: Surimi şi produse din peşte de tip japonez (Kamaboko) (E 120 coşenilă, acid carminic, carmine) Produse din carne, paste de peşte şi preparate din fructe utilizate în produse lactate aromatizate şi deserturi (E 163 antocianine, E 100 curcumina şi E 120 coşenilă, acid carminic, carmine) |
E 491-E 495 | Esteri de sorbitan (tabelul 5 din partea 6) | quantum satis | Preparate din coloranţi, agenţi antispumanţi şi agenţi de glazurare pentru fructe |
E 551 | Dioxid de siliciu | 50 000 mg/kg în preparat | Preparate din coloranţi sub formă de pulbere uscată |
10 000 mg/kg în preparat | E 508 clorură de potasiu şi E 412 gumă de guar | ||
E 551 | Dioxid de siliciu | 50 000 mg/kg în preparat | Preparate din emulsifianţi sub formă de prafuri |
E 552 | Silicat de calciu | ||
E 551 | Dioxid de siliciu | 10 000 mg/kg în preparat | Preparate din polioli sub formă de pulbere uscată |
E 552 | Silicat de calciu | ||
E 553a | Silicat de magneziu | ||
E 553b | Talc | ||
E 900 | Dimetil polisiloxan | 200 mg/kg în preparat, 0,2 mg/l în produsul alimentar final | Preparate din coloranţi din E 160 a caroteni, E 160 b anato, bixină, norbixină, E 160 c extract de ardei roşu, capsantină, capsorubină, E 160 d licopen şi E 160 e beta-apo-8'-carotenal |
E 903 | Ceară de Carnauba | 130 000 mg/kg în preparat, 1 200 mg/kg în produsul alimentar final din toate sursele | Ca stabilizator în preparate din îndulcitori şi/sau acizi destinate a fi utilizate în fabricarea gumei de mestecat |
(*) = Cu excepţia enzimelor autorizate ca aditivi alimentari. (**) = E 163 antocianine poate conţine până la 100 000 mg/kg sulfiţi E 150 b caramel de sulfit caustic şi E 150 d caramel cu sulfit de amoniu pot conţine 2 000 mg/kg în conformitate cu criteriile de puritate (Directiva 2008/128/CE). | |||
"E 551 | Dioxid de siliciu | 5 000 mg/kg în preparat | E 1209 copolimer grefat de alcool polivinilic şi polietilenglicol | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 432-E 436 | Polisorbaţi | quantum satis | Preparate din coloranţi, potenţiatori de contrast, antioxidanţi solubili în grăsimi şi agenţi de glazurare pentru fructe | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 551 | Dioxid de siliciu | 30 000 mg/kg în preparat | Extracte de rozmarin pudră (E 392) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 943a | Butan | 1 mg/kg în produsul alimentar final | Preparate din coloranţi din grupul II şi III, astfel cum sunt definite în partea C din anexa II (numai pentru uz profesional) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 943b | Izobutan | 1 mg/kg în produsul alimentar final | Preparate din coloranţi din grupul II şi III, astfel cum sunt definite în partea C din anexa II (numai pentru uz profesional) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 944 | Propan | 1 mg/kg în produsul alimentar final | Preparate din coloranţi din grupul II şi III, astfel cum sunt definite în partea C din anexa II (numai pentru uz profesional) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 551 | Dioxid de siliciu | 10 000 mg/kg în preparat | E 252 Nitrat de potasiu | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-202 | Acid sorbic - sorbat de potasiu (tabelul 2 din partea 6) | 1 500 mg/kg individual sau în combinaţie în preparatul cu 15 mg/kg în produsul alimentar final exprimate ca acid liber | Preparate din coloranţi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 210 | Acid benzoic | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 211 | Benzoat de sodiu | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 212 | Benzoat de potasiu | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200 | Acid sorbic | 2 500 mg/kg în preparat | Preparate colorante lichide destinate vânzării către consumatorul final pentru colorarea decorativă a cojilor de ouă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 900 | Dimetil polisiloxan | 200 mg/kg în preparat, 0,2 mg/l în produsul alimentar final | Preparate din coloranţi din E 160a caroteni, E 160b(i) annatto bixină, E 160b(ii) annatto norbixină, E 160c extract de ardei roşu, capsantină, capsorubină, E 160d licopen şi E 160e beta-apo-8'-carotenal |
E 334-337 şi E 354 | Acid tartric - tartraţi (tabelul 8 din partea 6) | 220 000 mg/kg individual sau în combinaţie în preparatul cu 11 000 mg/kg în produsul alimentar final exprimate ca acid liber | E 440 Pectine utilizate în categoria de produse alimentare 05.2 (Alte produse de cofetărie, inclusiv dropsuri pentru împrospătarea respiraţiei) şi în categoria de produse alimentare 05.4 (Decoraţiuni, învelişuri şi umpluturi, cu excepţia umpluturilor pe bază de fructe de la categoria 4.2.4) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Nr. E al aditivului alimentar adăugat | Denumirea aditivului alimentar adăugat | Nivelul maxim în preparatul enzimatic | Nivelul maxim în produsul alimentar final cu excepţia băuturilor | Nivelul maxim în băuturi | Pot fi utilizate ca substanţă suport? |
E 170 | Carbonat de calciu | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 200 | Acid sorbic | 20 000 mg/kg (individual sau în combinaţie exprimat ca acid liber) | 20 mg/kg | 10 mg/l | |
E 202 | Sorbat de potasiu | ||||
E 210 | Acid benzoic | 5 000 mg/kg (individual sau în combinaţie exprimat ca acid liber) 12 000 mg/kg în cheag | 1,7 mg/kg 5 mg/kg în brânzeturi dacă s-a utilizat cheag | 0,85 mg/l 2,5 mg/l în băuturi pe bază de zer în care s-a utilizat cheag | |
E 211 | Benzoat de sodiu | ||||
E 214 | p-hidroxibenzoat de etil | 2 000 mg/kg (individual sau în combinaţie exprimat ca acid liber) | 2 mg/kg | 1 mg/l | |
E 215 | Sarea de sodiu a p-hidroxibenzoatului de etil | ||||
E 218 | p-hidroxibenzoat de metil | ||||
E 219 | Sarea de sodiu a p-hidroxibenzoatului de metil | ||||
E 220 | Dioxid de sulf | 2 000 mg/kg (individual sau în combinaţie, exprimate ca SO2) 5 000 mg/kg numai în enzimele alimentare pentru fabricarea berii 6 000 mg/kg numai pentru beta-amilază din orz 10 000 mg/kg numai pentru papaină în formă solidă | 2 mg/kg | 2 mg/l | |
E 221 | Sulfit de sodiu | ||||
E 222 | Sulfit acid de sodiu | ||||
E 223 | Metabisulfit de sodiu | ||||
E 224 | Metabisulfit de potasiu | ||||
E 250 | Nitrit de sodiu | 500 mg/kg | 0,01 mg/kg | Nu se utilizează | |
E 260 | Acid acetic | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 261 | Acetat de potasiu | quantum satis | quantum satis | quantum satis | |
E 262 | Acetaţi de sodiu | quantum satis | quantum satis | quantum satis | |
E 263 | Acetat de calciu | quantum satis | quantum satis | quantum satis | |
E 270 | Acid lactic | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 281 | Propionat de sodiu | quantum satis | quantum satis | 50 mg/l | |
E 290 | Dioxid de carbon | quantum satis | quantum satis | quantum satis | |
E 296 | Acid malic | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 300 | Acid ascorbic | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 301 | Ascorbat de sodiu | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 302 | Ascorbat de calciu | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 304 | Esteri ai acizilor graşi cu acid ascorbic | quantum satis | quantum satis | quantum satis | |
E 306 | Extract bogat de tocoferol | quantum satis | quantum satis | quantum satis | |
E 307 | Alfa-tocoferol | quantum satis | quantum satis | quantum satis | |
E 308 | Gama-tocoferol | quantum satis | quantum satis | quantum satis | |
E 309 | Delta-tocoferol | quantum satis | quantum satis | quantum satis | |
E 322 | Lecitine | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 325 | Lactat de sodiu | quantum satis | quantum satis | quantum satis | |
E 326 | Lactat de potasiu | quantum satis | quantum satis | quantum satis | |
E 327 | Lactat de calciu | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 330 | Acid citric | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 331 | Citraţi de sodiu | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 332 | Citraţi de potasiu | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 333 | Citraţi de calciu | quantum satis | quantum satis | quantum satis | |
E 334 | Acid tartric [L(+)-] | quantum satis | quantum satis | quantum satis | |
E 335 | Tartraţi de sodiu | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 336 | Tartraţi de potasiu | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 337 | Tartrat de sodiu şi potasiu | quantum satis | quantum satis | quantum satis | |
E 350 | Malaţi de sodiu | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 338 | Acid fosforic | 10 000 mg/kg exprimate ca P2O5) | quantum satis | quantum satis | |
E 339 | Fosfaţi de sodiu | 50 000 mg/kg (individual sau în combinaţie exprimate ca P2O5) | quantum satis | quantum satis | Da |
E 340 | Fosfaţi de potasiu | ||||
E 341 | Fosfaţi de calciu | ||||
E 343 | Fosfaţi de magneziu | ||||
E 351 | Malat de potasiu | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 352 | Malaţi de calciu | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 354 | Tartrat de calciu | quantum satis | quantum satis | quantum satis | |
E 380 | Citrat de triamoniu | quantum satis | quantum satis | quantum satis | |
E 400 | Acid alginic | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 401 | Alginat de sodiu | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 402 | Alginat de potasiu | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 403 | Alginat de amoniu | quantum satis | quantum satis | quantum satis | |
E 404 | Alginat de calciu | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 406 | Agar-agar | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 407 | Caragenan | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 407a | Algă Euchema prelucrată | quantum satis | quantum satis | quantum satis | |
E 410 | Gumă de carruba | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 412 | Gumă de guar | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 413 | Tragacant | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 414 | Gumă de acacia (gumă arabică) | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 415 | Gumă de xantan | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 417 | Gumă Tara | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 418 | Gumă Gellan | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 420 | Sorbitol | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 421 | Manitol | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 422 | Glicerol | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 440 | Pectine | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 450 | Difosfaţi | 50 000 mg/kg (individual sau în combinaţie exprimate ca P2O5) | quantum satis | quantum satis | |
E 451 | Trifosfaţi | ||||
E 452 | Polifosfaţi | ||||
E 460 | Celuloză | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 461 | Metilceluloză | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 462 | Etilceluloză | quantum satis | quantum satis | quantum satis | |
E 463 | Hidroxipropilceluloză | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 464 | Hidroxipropilmetilceluloză | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 465 | Etilmetilceluloză | quantum satis | quantum satis | quantum satis | |
E 466 | Carboximetilceluloză Carboxilmetilceluloză sodică Gumă de celuloză | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 469 | Carboximetilceluloză hidrolizată enzimatic | quantum satis | quantum satis | quantum satis | |
E 470a | Săruri de sodiu, potasiu şi calciu ale acizilor graşi | quantum satis | quantum satis | quantum satis | |
E 470b | Săruri de magneziu ale acizilor graşi | quantum satis | quantum satis | quantum satis | |
E 471 | Monogliceride şi digliceride ale acizilor graşi | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 472a | Esteri ai acidului acetic cu mono- şi digliceridele acizilor graşi | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 472b | Esteri ai acidului lactic cu mono- şi digliceridele acizilor graşi | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 472c | Esteri ai acidului citric cu mono- şi digliceridele acizilor graşi | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 472d | Esteri ai acidului tartric cu mono- şi digliceridele acizilor graşi | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 472e | Esteri ai acizilor mono- şi diacetil tartric cu mono- şi digliceridele acizilor graşi | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 472f | Amestec de esteri ai acizilor acetic şi tartric cu mono- şi digliceridele acizilor graşi | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 473 | Esterii zaharozei cu acizi graşi | 50 000 mg/kg | 50mg/kg | 25 mg/L | Da, numai ca suport |
E 500 | Carbonaţi de sodiu | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 501 | Carbonaţi de potasiu | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da, numai E 501 (i) carbonat de potasiu |
E 503 | Carbonaţi de amoniu | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 504 | Carbonaţi de magneziu | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 507 | Acid clorhidric | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 508 | Clorură de potasiu | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 509 | Clorură de calciu | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 511 | Clorură de magneziu | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 513 | Acid sulfuric | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 514 | Sulfaţi de sodiu | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da, numai E 514 (i) sulfat de sodiu |
E 515 | Sulfaţi de potasiu | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 516 | Sulfat de calciu | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 517 | Sulfat de amoniu | 100 000 mg/kg | 100 mg/kg | 50 mg/l | Da |
E 524 | Hidroxid de sodiu | quantum satis | quantum satis | quantum satis | |
E 525 | Hidroxid de potasiu | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 526 | Hidroxid de calciu | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 527 | Hidroxid de amoniu | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 528 | Hidroxid de magneziu | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 529 | Oxid de calciu | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 530 | Oxid de magneziu | quantum satis | quantum satis | quantum satis | |
E 551 | Dioxid de siliciu | 50 000 mg/kg în preparat sub formă de pulbere uscată | quantum satis | quantum satis | Da |
E 570 | Acizi graşi | quantum satis | quantum satis | quantum satis | |
E 574 | Acid gluconic | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 575 | Glucono-delta-lactonă | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 576 | Gluconat de sodiu | quantum satis | quantum satis | quantum satis | |
E 577 | Gluconat de potasiu | quantum satis | quantum satis | quantum satis | |
E 578 | Gluconat de calciu | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 640 | Glicină şi sarea sa de sodiu | quantum satis | quantum satis | quantum satis | |
E 920 | L-cisteină | 10 000 mg/kg | 10mg/kg | 5 mg/l | |
E 938 | Argon | quantum satis | quantum satis | quantum satis | |
E 939 | Heliu | quantum satis | quantum satis | quantum satis | |
E 941 | Azot | quantum satis | quantum satis | quantum satis | |
E 942 | Protoxid de azot | quantum satis | quantum satis | quantum satis | |
E 948 | Oxigen | quantum satis | quantum satis | quantum satis | |
E 949 | Hidrogen | quantum satis | quantum satis | quantum satis | |
E 965 | Maltitol | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 966 | Lactitol | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da, (numai ca suport) |
E 967 | Xilitol | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da, (numai ca suport) |
E 1200 | Polidextroză | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 1404 | Amidon oxidat | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 1410 | Fosfat de amidon | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 1412 | Fosfat de diamidon | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 1413 | Fosfat de diamidon fosfatat | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 1414 | Fosfat de amidon acetilat | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 1420 | Amidon acetilat | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 1422 | Adipat de diamidon acetilat | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 1440 | Amidon hidroxipropilic | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 1442 | Fosfat de diamidon hidroxipropilic | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 1450 | Octenil succinat de amidon sodic | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 1451 | Amidon oxidat acetilat | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da |
E 1520 | Propan-1, 2-diol (propilenglicol) | 500 g/kg | (**) | (**) | Da, numai ca suport |
(*)Inclusiv enzimele autorizate ca aditivi alimentari. (**)Nivel maxim din toate sursele în produsele alimentare 3 000 mg/kg (individual sau în combinaţie cu E 1505, E 1517 şi E 1518). În cazul băuturilor, cu excepţia lichiorurilor cremă, nivelul maxim de E 1520 este de 1 000 mg/l din toate sursele. | |||||
"E 261 | Acetaţi de potasiu | quantum satis | quantum satis | quantum satis | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 466 | Carboximetilceluloză de sodiu Gumă de celuloză, | quantum satis | quantum satis | quantum satis | Da | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Nr. E al aditivului | Denumirea aditivului | Categorii de arome la care poate fi adăugat aditivul | Nivelul maxim |
Tabelul 1 | Toate aromele | quantum satis | |
E 420 | Sorbitol | Toate aromele | quantum satis pentru alte scopuri decât îndulcire, nu ca potenţatori de aromă |
E 421 | Manitol | ||
E 953 | Isomalt | ||
E 965 | Maltitol | ||
E 966 | Lactitol | ||
E 967 | Xilitol | ||
E 968 | Eritritol | ||
E 200 E 203 E 210 | Acid sorbic şi sorbaţi (tabelul din partea 6), Acid benzoic, | Toate aromele | 1 500 mg/kg (individual sau în combinaţie exprimate ca acid liber) în arome |
E 211 | Benzoat de sodiu, | ||
E 212 E 213 | Benzoat de potasiu Benzoat de calciu | ||
E 310 E311 E 312 E 319 E 320 | Galat de propil Galat de octil Galat de dodecil Butilhidrochinonă terţiară (TBHQ) Butilhidroxianisol butilat (BHA) | Uleiuri esenţiale | 1 000 mg/kg (galaţi, TBHQ şi BHA, individual sau în combinaţie) în uleiurile esenţiale |
Arome, altele decât uleiurile esenţiale | 100 mg/kg (*) (galaţi, individual sau în combinaţie) 200 mg/kg (*) (TBHQ şi BHA, individual sau în combinaţie) în arome | ||
E 338 452 | Acid fosforic - fosfaţi - di-, tri- şi polifosfaţi (tabelul 6 din partea 6) | Toate aromele | 40 000 mg/kg (individual sau în combinaţie exprimate ca P2O5) în arome |
E 392 | Extracte de rozmarin | Toate aromele | 1 000 mg/kg (exprimate ca sumă de carnosol şi acid carnosic) în arome |
E 416 | Gumă Karaya | Toate aromele | 50 000 mg/kg în arome |
E 425 | Konjac | Toate aromele | quantum satis |
E 432 - E 436 | Polisorbaţi (tabelul 4 din partea 6) | Toate aromele, cu excepţia aromelor de fum lichide şi arome pe bază de oleorezine din condimente (**) | 10 000 mg/kg în arome |
Produse alimentare care conţin arome de fum lichide şi arome pe bază de oleorezine din condimente | 1 000 mg/kg în produsul alimentar final | ||
E 459 | Beta-ciclodextrină | Aromele înglobate în: | |
- ceaiuri aromate şi băuturi aromate pudră instant | 500 mg/l în produsul alimentar final | ||
- snacksuri aromate | 1 000 mg/kg în produsele alimentare consumate ca atare sau reconstituite în conformitate cu instrucţiunile producătorului | ||
E 551 | Dioxid de siliciu | Toate aromele | 50 000 mg/kg în arome |
E 900 | Dimetil polisiloxan | Toate aromele | 10 mg/kg în arome |
E 901 | Ceară de albine | Arome în băuturile aromatizate nealcoolice | 200 mg/l în băuturile aromatizate |
E 1505 | Trietil citrat | Toate aromele | 3 000 mg/kg din toate sursele în produsele alimentare consumate ca atare sau reconstituite în conformitate cu instrucţiunile producătorului; individual sau în combinaţie. În cazul băuturilor, cu excepţia lichiorurilor cremă, nivelul maxim de E 1520 este de 1 000 mg/l din toate sursele. |
E 1517 | Diacetat de gliceril (diacetină) | ||
E 1518 | Triacetat de glicerină (triacetină) | ||
E 1520 | Propan-1, 2-diol (propilenglicol) | ||
E 1519 | Alcool benzilic | Arome pentru: | |
- lichioruri, vinuri aromatizate, băuturi aromatizate pe bază de vin şi cocktailuri aromatizate pe bază de produse vinicole | 100 mg/l în produsul alimentar final | ||
- produse de cofetărie inclusiv ciocolată şi produse fine de panificaţie | 250 mg/kg din toate sursele în produsele alimentare consumate ca atare sau reconstituite în conformitate cu instrucţiunile producătorului | ||
(*)Regula de proporţionalitate: când se folosesc galaţi, TBHQ şi BHA în combinaţie, dozele individuale trebuie reduse proporţional. (**)Oleorezinele din condimente sunt definite ca extracte de condimente din care solventul de extracţie a fost evaporat, astfel încât rămâne un amestec de ulei volatil şi material răşinos din condiment. | |||
"E 473 | Esteri ai zaharozei cu acizi graşi | Arome clare pentru băuturile aromatizate pe bază de apă care fac parte din categoria 14.1.4 | 15 000 mg/kg în arome, 30 mg/l în produsul alimentar final | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 423 | Gumă arabică modificată cu acid octenilsuccinic | Emulsiile de uleiuri aromatizante utilizate în categoriile 03: îngheţată; 07.2: Produse fine de panificaţie; 08.2: Carne prelucrată, numai carne procesată de păsări de curte; 09.2: Peste şi produse pescăreşti prelucrate, inclusiv moluşte şi crustacee şi în categoria 16: Deserturi, cu excepţia produselor din categoriile 1, 3 şi 4. | 500 mg/kg în emulsia aromatizantă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Emulsiile de uleiuri aromatizante utilizate în categoria 14.1.4: Băuturi aromatizate, numai băuturile aromatizate care nu conţin sucuri de fructe şi în băuturile aromatizate carbogazoase care conţin sucuri de fructe şi în categoria 14.2: Băuturi alcoolice, inclusiv echivalenţi fără alcool sau cu conţinut scăzut de alcool | 220 mg/kg în emulsia aromatizantă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Emulsiile de uleiuri aromatizante utilizate în categoriile 05.1: Produse din cacao şi ciocolată, astfel cum sunt reglementate în Directiva 2000/36/CE, 05.2: Alte produse de cofetărie, inclusiv dropsuri pentru împrospătarea respiraţiei, 05.4: Decoraţiuni, învelişuri şi umpluturi, cu excepţia umpluturilor pe bază de fructe de la categoria 4.2.4 şi în categoria 06.3: Cereale pentru micul dejun. | 300 mg/kg în emulsia aromatizantă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Emulsiile de uleiuri aromatizante utilizate în categoria 01.7.5: Brânză topită. | 120 mg/kg în emulsia aromatizantă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Emulsiile de uleiuri aromatizante utilizate în categoria 05.3: Gumă de mestecat. | 60 mg/kg în emulsia aromatizantă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Emulsiile de uleiuri aromatizante utilizate în categoria 01.8: Analogi de produse lactate, inclusiv preparate de albire a băuturilor; 04.2.5: Gem, jeleuri şi marmelade şi alte produse similare; 04.2.5.4: Unt de fructe cu coajă lemnoasă şi produse tartinabile din fructe cu coajă lemnoasă; 08.2: Carne prelucrată; 12.5: Supe şi ciorbe; 14.1.5.2: Altele, numai cafea instant şi ceai şi preparate gata de consum pe bază de cereale. | 240 mg/kg în emulsia aromatizantă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Emulsiile de uleiuri aromatizante utilizate în categoria 10.2: Ouă şi produse din ouă prelucrate. | 140 mg/kg în emulsia aromatizantă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Emulsiile de uleiuri aromatizante utilizate în categoria 14.1.4: Băuturi aromatizate, numai băuturi aromatizate necarbogazoase care conţin sucuri de fructe; 14.1.2: Sucuri de fructe, astfel cum sunt definite în Directiva 2001/112/CE, şi sucuri de legume, numai sucuri de legume şi în categoria 12.6: Sosuri, doar sosuri cu suc de carne şi sosuri dulci. | 400 mg/kg în emulsia aromatizantă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Emulsiile de uleiuri aromatizante utilizate în categoria 15: Aperitive condimentate şi gustări gata de consum. | 440 mg/kg în emulsia aromatizantă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 423 | Gumă arabică modificată cu acid octenilsuccinic | Emulsiile de uleiuri aromatizante utilizate în categoriile 03: Îngheţată; 07.2: Produse fine de panificaţie; 08.3: Produse din carne, numai carne procesată de păsări de curte; 09.2: Peşte şi produse pescăreşti prelucrate, inclusiv moluşte şi crustacee şi în categoria 16: Deserturi, cu excepţia produselor din categoriile 1, 3 şi 4 | 500 mg/kg în produsul alimentar final |
Emulsiile de uleiuri aromatizante utilizate în categoria 14.1.4: Băuturi aromatizate, numai băuturile aromatizate care nu conţin sucuri de fructe şi băuturile aromatizate carbogazoase care conţin sucuri de fructe şi în categoria 14.2: Băuturi alcoolice, inclusiv echivalenţi fără alcool sau cu conţinut scăzut de alcool. | 220 mg/kg în produsul alimentar final | ||
Emulsiile de uleiuri aromatizante utilizate în categoriile 05.1: Produse din cacao şi ciocolată, astfel cum sunt reglementate în Directiva 2000/36/CE; 05.2: Alte produse de cofetărie, inclusiv dropsuri pentru împrospătarea respiraţiei; 05.4: Decoraţiuni, învelişuri şi umpluturi, cu excepţia umpluturilor pe bază de fructe de la categoria 4.2.4 şi în categoria 06.3: Cereale pentru micul dejun. | 300 mg/kg în produsul alimentar final | ||
Emulsiile de uleiuri aromatizante utilizate în categoria 01.7.5: Brânză topită. | 120 mg/kg în produsul alimentar final | ||
Emulsiile de uleiuri aromatizante utilizate în categoria 05.3: Gumă de mestecat | 60 mg/kg în produsul alimentar final | ||
Emulsiile de uleiuri aromatizante utilizate în categoriile 01.8: Analogi de produse lactate, inclusiv preparate de albire a băuturilor; 04.2.5: Gem, jeleuri şi marmelade şi alte produse similare; 04.2.5.4: Unt de fructe cu coajă lemnoasă şi produse tartinabile din fructe cu coajă lemnoasă; 08.3: Produse din carne; 12.5: Supe şi ciorbe; 14.1.5.2: Altele, numai cafea instant şi ceai şi preparate gata de consum pe bază de cereale. | 240 mg/kg în produsul alimentar final | ||
Emulsiile de uleiuri aromatizante utilizate în categoria 10.2: Ouă şi produse din ouă prelucrate. | 140 mg/kg în produsul alimentar final | ||
Emulsiile de uleiuri aromatizante utilizate în categoriile 14.1.4: Băuturi aromatizate, numai băuturi aromati- zate necarbogazoase care conţin sucuri de fructe; 14.1.2: Sucuri de fructe, astfel cum sunt definite în Directiva 2001/112/CE, şi sucuri de legume, numai sucuri de legume şi în categoria 12.6: Sosuri, doar sosuri cu suc de carne şi sosuri dulci. | 400 mg/kg în produsul alimentar final | ||
Emulsiile de uleiuri aromatizante utilizate în categoria 15: Aperitive condimentate şi gustări gata de consum. | 440 mg/kg în produsul alimentar final |
"E 404 | Alginat de calciu | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200-202 | Acid sorbic şi sorbat de potasiu (tabelul 2 din partea 6) | Toate aromele | 1 500 mg/kg (individual sau în combinaţie exprimate ca acid liber) în arome | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 210 | Acid benzoic | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 211 | Benzoat de sodiu | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 212 | Benzoat de potasiu | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 213 | Benzoat de calciu | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 310 E 319 | Galat de propil Butilhidrochinonă terţiară (TBHQ) | Uleiuri esenţiale | 1 000 mg/kg (galat de propil, TBHQ şi BHA, individual sau în combinaţie) în uleiurile esenţiale |
E 320 | Butilhidroxianisol (BHA) | Arome, altele decât uleiurile esenţiale | 100 mg/kg (1) (galat de propil) 200 mg/kg (1) (TBHQ şi BHA, individual sau în combinaţie) în arome |
E 334-337 şi E 354 | Acid tartric - tartraţi (tabelul 8 din partea 6) | Toate aromele | 20 000 mg/kg individual sau în combinaţie în arome şi 400 mg/kg în produsul alimentar final exprimate ca acid liber | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 999 | Extract de Quillaia | Toate aromele utilizate în următoarele categorii: | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
05.2: Alte produse de cofetărie, inclusiv dropsuri pentru împrospătarea respiraţiei | 4 mg/kg în produsul alimentar final (exprimat ca saponine) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
05.3: Gumă de mestecat | 2 mg/kg în produsul alimentar final (exprimat ca saponine) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
12.5: Supe şi ciorbe | 2 mg/l în produsul alimentar final (exprimat ca saponine) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
14.1.5: Cafea, ceai, infuzii de plante şi de fructe, cicoare; ceai, infuzii de plante şi de fructe şi extracte de cicoare; preparate din ceaiuri, plante, fructe şi cereale pentru infuzii, precum şi amestecuri sau amestecuri solubile din aceste produse | 1,2 mg/l în produsul alimentar final (exprimat ca saponine) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
15.1: Gustări pe bază de cartofi, cereale, făină sau amidon | 0,2 mg/kg în produsul alimentar final (exprimat ca saponine) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Nr. E al aditivului alimentar | Denumirea aditivului alimentar | Nivelul maxim | Nutrientul în care aditivul alimentar poate fi adăugat | Pot fi utilizate ca substanţă suport? |
E 170 | Carbonat de calciu | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da |
E 260 | Acid acetic | quantum satis | Toţi nutrienţii | |
E 261 | Acetat de potasiu | quantum satis | Toţi nutrienţii | |
E 262 | Acetat de sodiu | quantum satis | Toţi nutrienţii | |
E 263 | Acetat de calciu | quantum satis | Toţi nutrienţii | |
E 270 | Acid lactic | quantum satis | Toţi nutrienţii | |
E 290 | Dioxid de carbon | quantum satis | Toţi nutrienţii | |
E 296 | Acid malic | quantum satis | Toţi nutrienţii | |
E 300 | Acid ascorbic | quantum satis | Toţi nutrienţii | |
E 301 | Ascorbat de sodiu | quantum satis | Toţi nutrienţii | |
E 302 | Ascorbat de calciu | quantum satis | Toţi nutrienţii | |
E 304 | Esteri ai acidului ascorbic cu acizii graşi | quantum satis | Toţi nutrienţii | |
E 306 | Extract bogat de tocoferol | quantum satis | Toţi nutrienţii | |
E 307 | Alfa-tocoferol | quantum satis | Toţi nutrienţii | |
E 308 | Gama-tocoferol | quantum satis | Toţi nutrienţii | |
E 309 | Delta-tocoferol | quantum satis | Toţi nutrienţii | |
E 322 | Lecitine | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da |
E 325 | Lactat de sodiu | quantum satis | Toţi nutrienţii | |
E 326 | Lactat de potasiu | quantum satis | Toţi nutrienţii | |
E 327 | Lactat de calciu | quantum satis | Toţi nutrienţii | |
E 330 | Acid citric | quantum satis | Toţi nutrienţii | |
E 331 | Citraţi de sodiu | quantum satis | Toţi nutrienţii | |
E 332 | Citraţi de potasiu | quantum satis | Toţi nutrienţii | |
E 333 | Citraţi de calciu | quantum satis | Toţi nutrienţii | |
E 334 | Acid tartric [L(+)-] | quantum satis | Toţi nutrienţii | |
E 335 | Tartraţi de sodiu | quantum satis | Toţi nutrienţii | |
E 336 | Tartraţi de potasiu | quantum satis | Toţi nutrienţii | |
E 337 | Tartrat de sodiu şi potasiu | quantum satis | Toţi nutrienţii | |
E 338-E 452 | Acid fosforic – fosfaţi – di-, tri- şi polifosfaţi (tabelul 6 din partea 6) | 40 000 mg/kg exprimate ca P2O5 în preparatul nutritiv | Toţi nutrienţii | |
E 350 | Malaţi de sodiu | quantum satis | Toţi nutrienţii | |
E 351 | Malat de potasiu | quantum satis | Toţi nutrienţii | |
E 352 | Malaţi de calciu | quantum satis | Toţi nutrienţii | |
E 354 | Tartrat de calciu | quantum satis | Toţi nutrienţii | |
E 380 | Citrat de triamoniu | quantum satis | Toţi nutrienţii | |
E 392 | Extracte de rozmarin | 1 000 mg/kg în preparatul de betacaroten şi licopen, 5 mg/kg în produsul final exprimate ca sumă de acid carnosic şi carnosol | În preparate de betacaroten şi licopen | |
E 400-E 404 | Acid alginic – alginaţi (tabelul 7 din partea 6) | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da |
E 406 | Agar-agar | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da |
E 407 | Caragenan | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da |
E 407a | Algă Euchema prelucrată | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da |
E 410 | Gumă de carruba | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da |
E 412 | Gumă de guar | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da |
E 413 | Tragacant | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da |
E 414 | Gumă de acacia (gumă arabică) | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da |
E 415 | Gumă de xantan | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da |
E 417 | Gumă Tara | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da |
E 418 | Gumă Gellan | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da |
E 420 | Sorbitol | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da, numai ca suport |
E 421 | Manitol | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da, numai ca suport |
E 422 | Glicerol | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da |
E 432-E 436 | Polisorbaţi (tabelul 4 din partea 6) | quantum satis numai în preparate de betacaroten, luteină, licopen şi vitamina E. În preparate cu vitamina A şi D nivel maxim în produsul alimentar final 2 mg/kg | În preparate cu betacaroten, luteină, licopen şi vitaminele A, D şi E. | Da |
E 440 | Pectine | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da |
E 459 | Beta-ciclodextrin | 100 000 mg/kg în preparat, 1 000 mg/kg în produsul alimentar final | Toţi nutrienţii | Da |
E 460 | Celuloză | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da |
E 461 | Metilceluloză | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da |
E 462 | Etilceluloză | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da |
E 463 | Hidroxipropilceluloză | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da |
E 464 | Hidroxipropilmetilceluloză | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da |
E 465 | Etilmetilceluloză | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da |
E 466 | Carboximetilceluloză Carboxilmetilceluloză sodică Gumă de celuloză | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da |
E 469 | Carboximetilceluloză hidrolizată enzimatic | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da |
E 470a | Săruri de sodiu, potasiu şi calciu ale acizilor graşi | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da |
E 470b | Săruri de magneziu ale acizilor graşi | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da |
E 471 | Monogliceride şi digliceride ale acizilor graşi | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da |
E 472a | Esteri ai acidului acetic cu mono- şi digliceridele acizilor graşi | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da |
E 472b | Esteri ai acidului lactic cu mono- şi digliceridele acizilor graşi | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da |
E 472c | Esteri ai acidului citric cu mono- şi digliceridele acizilor graşi | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da |
E 472d | Esteri ai acidului tartric cu mono-şi digliceridele acizilor graşi | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da |
E 472e | Esteri ai acizilor mono- şi diacetil tartric cu mono- şi digliceridele acizilor graşi | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da |
E 472f | Amestec de esteri ai acizilor acetic i şi tartric cu mono- şi digliceridele acizilor graşi | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da |
E 473 | Esterii zaharozei cu acizi graşi | quantum satis | În preparate de betacaroten, luteină, licopen şi vitamina E | Da |
2 mg/kg în produsul alimentar final | În preparate de vitamina A şi D | |||
E 475 | Esteri poliglicerici ai acizilor graşi | quantum satis | În preparate de betacaroten, luteină, licopen şi vitamina E | Da |
2 mg/kg în produsul alimentar final | În preparate de vitamina A şi D | |||
E 491-E 495 | Esteri de sorbitan (tabelul 5 din partea 6) | quantum satis | În preparate de betacaroten, luteină, licopen şi vitamina E | Da |
2 mg/kg în produsul alimentar final | În preparate de vitamina A şi D | |||
E 500 | Carbonaţi de sodiu | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da |
E 501 | Carbonaţi de potasiu | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da |
E 503 | Carbonaţi de amoniu | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da |
E 504 | Carbonaţi de magneziu | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da |
E 507 | Acid clorhidric | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da |
E 508 | Clorură de potasiu | quantum satis | Toţi nutrienţii | |
E 509 | Clorură de calciu | quantum satis | Toţi nutrienţii | |
E 511 | Clorură de magneziu | quantum satis | Toţi nutrienţii | |
E 513 | Acid sulfuric | quantum satis | Toţi nutrienţii | |
E 514 | Sulfaţi de sodiu | quantum satis | Toţi nutrienţii | |
E 515 | Sulfaţi de potasiu | quantum satis | Toţi nutrienţii | |
E 516 | Sulfat de calciu | quantum satis | Toţi nutrienţii | |
E 524 | Hidroxid de sodiu | quantum satis | Toţi nutrienţii | |
E 525 | Hidroxid de potasiu | quantum satis | Toţi nutrienţii | |
E 526 | Hidroxid de calciu | quantum satis | Toţi nutrienţii | |
E 527 | Hidroxid de amoniu | quantum satis | Toţi nutrienţii | |
E 528 | Hidroxid de magneziu | quantum satis | Toţi nutrienţii | |
E 529 | Oxid de calciu | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da |
E 530 | Oxid de magneziu | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da |
E 551 E 552 | Dioxid de siliciu Silicat de calciu | 50 000 mg/kg în preparat sub formă de pulbere uscată (individual sau în combinaţie) | În preparate sub formă de pulbere uscată din toţi nutrienţii | |
10 000 mg/kg în preparat (numai E 551) | În preparate de clorură de potasiu utilizate în înlocuitori de sare | |||
E 554 | Silicat de aluminiu şi sodiu | 15 000 mg/kg în preparat | În preparate de vitamine solubile în grăsimi | |
E 570 | Acizi graşi | quantum satis | Toţi nutrienţii cu excepţia nutrienţilor care conţin acizi graşi nesaturaţi | |
E 574 | Acid gluconic | quantum satis | Toţi nutrienţii | |
E 575 | Glucono-delta-lactonă | quantum satis | Toţi nutrienţii | |
E 576 | Gluconat de sodiu | quantum satis | Toţi nutrienţii | |
E 577 | Gluconat de potasiu | quantum satis | Toţi nutrienţii | |
E 578 | Gluconat de calciu | quantum satis | Toţi nutrienţii | |
E 640 | Glicină şi sarea sa de sodiu | quantum satis | Toţi nutrienţii | |
E 900 | Dimetil polisiloxan | 200 mg/kg în preparat, 0,2 mg/l în produsul alimentar final | În preparate de betacaroten şi licopen | |
E 901 | Ceară de albine, albă şi galbenă | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da, numai ca suport |
E 938 | Argon | quantum satis | Toţi nutrienţii | |
E 939 | Heliu | quantum satis | Toţi nutrienţii | |
E 941 | Azot | quantum satis | Toţi nutrienţii | |
E 942 | Protoxid de azot | quantum satis | Toţi nutrienţii | |
E 948 | Oxigen | quantum satis | Toţi nutrienţii | |
E 949 | Hidrogen | quantum satis | Toţi nutrienţii | |
E 953 | Isomalt | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da, numai ca suport |
E 965 | Maltitol | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da, numai ca suport |
E 966 | Lactitol | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da, numai ca suport |
E 967 | Xilitol | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da, numai ca suport |
E 968 | Eritritol | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da, numai ca suport |
E 1103 | Invertază | quantum satis | Toţi nutrienţii | |
E 1200 | Polidextroză | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da |
E 1404 | Amidon oxidat | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da |
E 1410 | Fosfat de amidon | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da |
E 1412 | Fosfat de diamidon | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da |
E 1413 | Fosfat de diamidon fosfatat | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da |
E 1414 | Fosfat de amidon acetilat | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da |
E 1420 | Amidon acetilat | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da |
E 1422 | Adipat de diamidon acetilat | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da |
E 1440 | Amidon hidroxipropilic | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da |
E 1442 | Fosfat de diamidon hidroxipropilic | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da |
E 1450 | Octenil succinat de amidon sodic | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da |
E 1451 | Amidon oxidat acetilat | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da |
E 1452 | Octenil succinat de amidon şi aluminiu | 35 000 mg/kg în produsul alimentar final | În suplimente alimentare astfel cum sunt definite în Directiva 2002/46/CE datorită utilizării sale în preparate cu vitamine numai în scopul încapsulării | Da |
E 1518 | Triacetat de glicerină (triacetină) | (*) | Toţi nutrienţii | Da, numai ca suport |
E 1520 (*) | Propan-1, 2-diol (propilenglicol) | 1 000 mg/kg în produsul alimentar final (după transfer) | Toţi nutrienţii | Da, numai ca suport |
(*)Nivel maxim pentru E 1518 şi E 1520 din toate sursele în produsele alimentare 3 000 mg/kg (individual sau în combinaţie cu E 1505 şi E 1517). În cazul băuturilor, cu excepţia lichiorurilor cremă, nivelul maxim de E 1520 este de 1 000 mg/l din toate sursele. | ||||
"E 261 | Acetaţi de potasiu | quantum satis | Toţi nutrienţii | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 334-337 şi E 354 | Acid tartric - tartraţi (tabelul 8 din partea 6) | 1 000 mg/kg individual sau în combinaţie în preparatul nutritiv | Toţi nutrienţii | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Nr. E al aditivului alimentar | Denumirea aditivului alimentar | Nivelul maxim | Nutrientul în care aditivul alimentar poate fi adăugat | Categoria de alimente |
E 301 | Ascorbat de sodiu | Aport total prin transfer 75 mg/l | Învelişurile de glazurare a preparatelor nutritive care conţin acizi graşi polinesaturaţi | Alimente pentru sugari şi copii de vârstă mică |
E 304 (i) | Palmitat de ascorbil | Pentru utilizări în preparate nutritive cu condiţia ca nivelul maxim în produsele alimentare menţionate la punctul 13.1 din partea E din anexa II să nu fie depăşit | Toţi nutrienţii | Alimente pentru sugari şi copii de vârstă mică |
E 306 E 307 E 308 E 309 | Extract bogat de tocoferol Alfa-tocoferol Gama-tocoferol Delta-tocoferol | Pentru utilizări în preparate nutritive cu condiţia ca nivelul maxim în produsele alimentare menţionate la punctul 13.1 din partea E din anexa II să nu fie depăşit | Toţi nutrienţii | Alimente pentru sugari şi copii de vârstă mică |
E 322 | Lecitine | Pentru utilizări în preparate nutritive cu condiţia ca nivelul maxim în produsele alimentare menţionate la punctul 13.1 din partea E din anexa II să nu fie depăşit | Toţi nutrienţii | Alimente pentru sugari şi copii de vârstă mică |
E 330 | Acid citric | quantum satis | Toţi nutrienţii | Alimente pentru sugari şi copii de vârstă mică |
E 331 | Citraţi de sodiu | Pentru utilizări în preparate nutritive cu condiţia ca nivelul maxim în produsele alimentare menţionate la punctul 13.1 din partea E din anexa II să nu fie depăşit, iar condiţiile de utilizare specificate să fie respectate | Toţi nutrienţii | Alimente pentru sugari şi copii de vârstă mică |
E 332 | Citraţi de potasiu | Pentru utilizări în preparate nutritive cu condiţia ca nivelul maxim în produsele alimentare menţionate la punctul 13.1 din partea E din anexa II să nu fie depăşit iar condiţiile de utilizare specificate să fie respectate | Toţi nutrienţii | Alimente pentru sugari şi copii de vârstă mică |
E 333 | Citraţi de calciu | Aport total prin transfer 0,1 mg/kg exprimat în calciu, în limita nivelului de calciu şi a raportului calciu/fosfor, stabilit pentru categoria alimentară | Toţi nutrienţii | Alimente pentru sugari şi copii de vârstă mică |
E 341 (iii) | Fosfat tricalcic | Nivelul maxim de 1 000 mg/kg exprimat ca P2O5 din toate utilizările în produsul alimentar final menţionat la punctul 13.1.3 din anexa II partea E trebuie respectat [numai pentru E 341 (iii) cu prevedere pentru un nivel maxim de aluminiu] | Toţi nutrienţii | Alimente pe bază de cereale prelucrate şi alimente pentru sugari şi copii de vârstă mică, astfel cum sunt definite în Directiva 2006/125/CE |
E 401 | Alginat de sodiu | Pentru utilizări în preparate nutritive cu condiţia ca nivelul maxim în produsele alimentare menţionate la punctul 13.1.3 din anexa II partea E să nu fie depăşit | Toţi nutrienţii | Alimente pe bază de cereale prelucrate şi alimente pentru sugari şi copii de vârstă mică, astfel cum sunt definite în Directiva 2006/125/CE |
E 402 | Alginat de potasiu | Pentru utilizări în preparate nutritive cu condiţia ca nivelul maxim în produsele alimentare menţionate la punctul 13.1 din partea E din anexa II să nu fie depăşit | Toţi nutrienţii | Alimente pe bază de cereale prelucrate şi alimente, pentru sugari şi copii de vârstă mică, astfel cum sunt definite în Directiva 2006/125/CE |
E 404 | Alginat de calciu | Pentru utilizări în preparate nutritive cu condiţia ca nivelul maxim în produsele alimentare menţionate la punctul 13.1.3 din partea E din anexa II să nu fie depăşit | Toţi nutrienţii | Alimente pe bază de cereale prelucrate şi alimente, pentru sugari şi copii de vârstă mică, astfel cum sunt definite în Directiva 2006/125/CE |
E 414 | Gumă arabică (gumă de acacia) | 150 000 mg/kg în preparatul nutritiv şi 10 mg/kg aport în produsul final | Toţi nutrienţii | Alimente pentru sugari şi copii de vârstă mică |
E 415 | Gumă de xantan | Pentru utilizări în preparate nutritive cu condiţia ca nivelul maxim în produsele alimentare menţionate la punctul 13.1.3 din partea E din anexa II să nu fie depăşit | Toţi nutrienţii | Alimente pe bază de cereale prelucrate şi alimente, pentru sugari şi copii de vârstă mică, astfel cum sunt definite în Directiva 2006/125/CE |
E 421 | Manitol | 1 000 de ori mai mult decât vitamina B12, 3 mg/kg aport total | Ca suport pentru vitamina B12 | Alimente pentru sugari şi copii de vârstă mică |
E 440 | Pectine | Pentru utilizări în preparate nutritive cu condiţia ca nivelul maxim în produsele alimentare menţionate la punctul 13.1 din partea E din anexa II să nu fie depăşit | Toţi nutrienţii | Alimente pe bază de cereale prelucrate şi alimente, pentru sugari şi copii de vârstă mică, astfel cum sunt definite în Directiva 2006/125/CE |
E 466 | Carboximetilceluloză, Carboximetilceluloză de sodiu, Gumă de celuloză | Pentru utilizări în preparate nutritive cu condiţia ca nivelul maxim în produsele alimentare menţionate la punctul 13.1 din partea E din anexa II să nu fie depăşit | Toţi nutrienţii | Alimentele dietetice pentru sugari şi copii de vârstă mică destinate unor scopuri medicale, speciale astfel cum sunt definite în Directiva 1999/21/CE |
E 471 | Monogliceride şi digliceride ale acizilor graşi | Pentru utilizări în preparate nutritive cu condiţia ca nivelul maxim în produsele alimentare menţionate la punctul 13.1 din partea E din anexa II să nu fie depăşit, iar condiţiile de utilizare specificate să fie respectate | Toţi nutrienţii | Alimente pentru sugari şi copii de vârstă mică |
E 472c | Esteri ai acidului citric cu mono- şi digliceridele acizilor graşi | Pentru utilizări în preparate nutritive cu condiţia ca nivelul maxim în produsele alimentare menţionate la punctul 13.1 din partea E din anexa II să nu fie depăşit | Toţi nutrienţii | Formule de început şi formule de continuare pentru sugari şi copii de vârstă mică,sănătoşi. |
E 551 | Dioxid de siliciu | 10 000 mg/kg în preparatele nutritive | Preparate nutritive sub formă de prafuri | Alimente pentru sugari şi copii de vârstă mică |
E 1420 | Amidon acetilat | Pentru utilizări în preparate nutritive cu condiţia ca nivelul maxim în produsele alimentare menţionate la punctul 13.1.3 din partea E din anexa II să nu fie depăşit | Toţi nutrienţii | Alimente pe bază de cereale prelucrate şi alimente, pentru sugari şi copii de vârstă mică, astfel cum sunt definite în Directiva 2006/125/CE |
E 1450 | Octenil succinat de amidon sodic | Aport prin transfer 100 mg/kg | Preparate cu vitamine | Alimente pentru sugari şi copii de vârstă mică |
Aport prin transfer 1 000 mg/kg | Preparate pe bază de acizi graşi polinesaturaţi | |||
E 1451 | Amidon oxidat acetilat | Pentru utilizări în preparate nutritive cu condiţia ca nivelul maxim în produsele alimentare menţionate la punctul 13.1.3 din partea E din anexa II să nu fie depăşit | Toţi nutrienţii | Alimente pe bază de cereale prelucrate şi alimente, pentru sugari şi copii de vârstă mică, astfel cum sunt definite în Directiva 2006/125/CE |
"E 341 (iii) | Fosfat tricalcic | Cantitate maximă de 150 mg/kg ca P2O5 şi în limitele pentru calciu, fosfor şi pentru raportul calciu/fosfor stabilite în Directiva 2006/141/CE | Toţi nutrienţii | Preparatele pentru sugari (formulele de început) şi preparatele pentru copii de vârstă mică (formulele de continuare), astfel cum sunt definite în Directiva 2006/141/CE | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Nivelul maxim de 1 000 mg/kg exprimat ca P2O5 din toate utilizările în produsul alimentar final menţionate la punctul 13.1.3 din anexa II partea E trebuie să fie respectat | Toţi nutrienţii | Alimente pe bază de cereale prelucrate şi alimente pentru sugari şi copii de vârstă mică, astfel cum sunt definite în Directiva 2006/125/CE | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 301 | Ascorbat de sodiu | 100 000 mg/kg în preparatul de vitamina D şi Cantitate maximă de 1 mg/l în produsul alimentar final | Preparate de vitamina D | Preparatele pentru sugari (formulele de început) şi preparatele pentru copii de vârstă mică (formulele de continuare), astfel cum sunt definite în Directiva 2006/141/CE | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Cantitate totală prin transfer 75 mg/l | Învelişurile de glazurare a preparatelor nutritive care conţin acizi graşi polinesaturaţi | Alimente pentru sugari şi copii de vârstă mică | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 301 | Ascorbat de sodiu | 100 000 mg/kg în preparatul de vitamina D şi aport maxim de 1 mg/l în produsul alimentar final | Preparate de vitamina D | Formule de început şi formule de continuare, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 609/2013 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
50 000 mg/kg în preparatul de vitamina A microîncapsulată şi aport maxim de 1 mg/l în produsul alimentar final | Preparate de vitamina A microîncapsulată | Formule de început şi formule de continuare, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 609/2013 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Aport total 75 mg/l | Învelişurile de glazurare a preparatelor nutritive care conţin acizi graşi polinesaturaţi | Alimente pentru sugari şi copii de vârstă mică". | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Numărul E al aditivului alimentar | Denumirea aditivului alimentar | Nivelul maxim | Nutrientul în care aditivul alimentar poate fi adăugat | Categoria de alimente | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 301 | Ascorbat de sodiu | 100 000 mg/kg în preparatul de vitamina D şi cantitate maximă de 1 mg/l în produsul alimentar final | Preparate de vitamina D | Formule de început şi formule de continuare, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 609/2013 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
50 000 mg/kg în preparatul de vitamina A microîncapsulată şi cantitate maximă de 1 mg/l în produsul alimentar final | Preparate de vitamina A microîncapsulată | Formule de început şi formule de continuare, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 609/2013 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Cantitate totală prin transfer 75 mg/l | Învelişurile de glazurare a preparatelor nutritive care conţin acizi graşi polinesaturaţi | Alimente pentru sugari şi copii de vârstă mică şi alimentele menţionate în partea E punctul 01.10 din anexa II | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 304(i) | Palmitat de ascorbil | Pentru utilizări în preparate nutritive cu condiţia ca nivelul maxim în produsele alimentare menţionate în partea E punctele 01.10 şi 13.1. din anexa II să nu fie depăşit | Toţi nutrienţii | Alimente pentru sugari şi copii de vârstă mică şi alimentele menţionate în partea E punctul 01.10 din anexa II | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 306 E 307 E 308 E 309 | Extract bogat în tocoferol Alfa-tocoferol Gama-tocoferol Delta-tocoferol | Pentru utilizări în preparate nutritive cu condiţia ca nivelul maxim în produsele alimentare menţionate în partea E punctele 01.10 şi 13.1. din anexa II să nu fie depăşit | Toţi nutrienţii | Alimente pentru sugari şi copii de vârstă mică şi alimentele menţionate în partea E punctul 01.10 din anexa II | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 322 | Lecitine | Pentru utilizări în preparate nutritive cu condiţia ca nivelul maxim în produsele alimentare menţionate în partea E punctele 01.10 şi 13.1. din anexa II să nu fie depăşit | Toţi nutrienţii | Alimente pentru sugari şi copii de vârstă mică şi alimentele menţionate în partea E punctul 01.10 din anexa II | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 330 | Acid citric | quantum satis | Toţi nutrienţii | Alimente pentru sugari şi copii de vârstă mică şi alimentele menţionate în partea E punctul 01.10 din anexa II | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 331 | Citraţi de sodiu | Pentru utilizări în preparate nutritive cu condiţia ca nivelul maxim în produsele alimentare menţionate în partea E punctele 01.10 şi 13.1 din anexa II să nu fie depăşit, iar condiţiile de utilizare specificate să fie respectate | Toţi nutrienţii | Alimente pentru sugari şi copii de vârstă mică şi alimentele menţionate în partea E punctul 01.10 din anexa II | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 332 | Citraţi de potasiu | Pentru utilizări în preparate nutritive cu condiţia ca nivelul maxim în produsele alimentare menţionate în partea E punctele 01.10 şi 13.1 din anexa II să nu fie depăşit, iar condiţiile de utilizare specificate să fie respectate | Toţi nutrienţii | Alimente pentru sugari şi copii de vârstă mică şi alimentele menţionate în partea E punctul 01.10 din anexa II | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 333 | Citraţi de calciu | Aport total prin transfer 0,1 mg/kg exprimat în calciu, în limita nivelului de calciu şi a raportului calciu/fosfor, stabilit pentru categoria alimentară | Toţi nutrienţii | Alimente pentru sugari şi copii de vârstă mică şi alimentele menţionate în partea E punctul 01.10 din anexa II | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 341(iii) | Fosfat tricalcic | Cantitate maximă de 150 mg/kg exprimată ca P2O5 şi în limitele pentru calciu, fosfor şi pentru raportul calciu/fosfor stabilite în Regulamentul delegat (UE) 2016/127 | Toţi nutrienţii | Formule de început şi formule de continuare, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 609/2013 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Nivelul maxim de 1 000 mg/kg exprimat ca P2O5 din toate utilizările în produsul alimentar final menţionate în partea E punctul 13.1.3 din anexa II trebuie să fie respectat | Toţi nutrienţii | Preparate pe bază de cereale şi alimente pentru copii destinate sugarilor şi copiilor de vârstă mică, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 609/2013 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 401 | Alginat de sodiu | Pentru utilizări în preparate nutritive cu condiţia ca nivelul maxim în produsele alimentare menţionate la punctul 13.1.3 din partea E din anexa II să nu fie depăşit | Toţi nutrienţii | Preparate pe bază de cereale şi alimente pentru copii destinate sugarilor şi copiilor de vârstă mică, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 609/2013 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 402 | Alginat de potasiu | Pentru utilizări în preparate nutritive cu condiţia ca nivelul maxim în produsele alimentare menţionate în partea E punctele 01.10 şi 13.1.3 din anexa II să nu fie depăşit | Toţi nutrienţii | Preparate pe bază de cereale şi alimente pentru copii destinate sugarilor şi copiilor de vârstă mică, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 609/2013 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 404 | Alginat de calciu | Pentru utilizări în preparate nutritive cu condiţia ca nivelul maxim în produsele alimentare menţionate la punctul 13.1.3 din partea E din anexa II să nu fie depăşit | Toţi nutrienţii | Preparate pe bază de cereale şi alimente pentru copii destinate sugarilor şi copiilor de vârstă mică, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 609/2013 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 414 | Gumă arabică (gumă de acacia) | 150 000 mg/kg în preparatul nutritiv şi 10 mg/kg aport în produsul final | Toţi nutrienţii | Alimente pentru sugari şi copii de vârstă mică şi alimentele menţionate în partea E punctul 01.10 din anexa II | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 415 | Gumă de xantan | Pentru utilizări în preparate nutritive cu condiţia ca nivelul maxim în produsele alimentare menţionate la punctul 13.1.3 din partea E din anexa II să nu fie depăşit | Toţi nutrienţii | Preparate pe bază de cereale şi alimente pentru copii destinate sugarilor şi copiilor de vârstă mică, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 609/2013 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 421 | Manitol | 1 000 de ori mai mult decât vitamina B12, 3 mg/kg aport total | Ca suport pentru vitamina B12 | Alimente pentru sugari şi copii de vârstă mică şi alimentele menţionate în partea E punctul 01.10 din anexa II | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 440 | Pectine | Pentru utilizări în preparate nutritive cu condiţia ca nivelul maxim în produsele alimentare menţionate la punctul 13.1 din partea E din anexa II să nu fie depăşit | Toţi nutrienţii | Formule de continuare şi preparate pe bază de cereale şi alimente pentru copii destinate sugarilor şi copiilor de vârstă mică, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 609/2013 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 466 | Carboximetilceluloză de sodiu, gumă de celuloză | Pentru utilizări în preparate nutritive cu condiţia ca nivelul maxim în produsele alimentare menţionate la punctul 13.1.5 din partea E din anexa II să nu fie depăşit Numai până la 26 aprilie 2027 (1) | Toţi nutrienţii | Alimente destinate unor scopuri medicale speciale, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 609/2013, destinate sugarilor şi copiilor de vârstă mică | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 471 | Monogliceride şi digliceride ale acizilor graşi | Pentru utilizări în preparate nutritive cu condiţia ca nivelul maxim în produsele alimentare menţionate în partea E punctele 01.10 şi 13.1 din anexa II să nu fie depăşit, iar condiţiile de utilizare specificate să fie respectate | Toţi nutrienţii | Alimente pentru sugari şi copii de vârstă mică şi alimentele menţionate în partea E punctul 01.10 din anexa II | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 472c | Esteri ai acidului citric cu mono- şi digliceridele acizilor graşi | Pentru utilizări în preparate nutritive cu condiţia ca nivelul maxim în produsele alimentare menţionate în partea E punctele 01.10 şi 13.1 din anexa II să nu fie depăşit | Toţi nutrienţii | Formule de început şi formule de continuare pentru sugari şi copii de vârstă mică, sănătoşi | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 551 | Dioxid de siliciu | 10 000 mg/kg în preparatele nutritive | Preparate nutritive sub formă de prafuri | Alimente pentru sugari şi copii de vârstă mică şi alimentele menţionate în partea E punctul 01.10 din anexa II | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1420 | Amidon acetilat | Pentru utilizări în preparate nutritive cu condiţia ca nivelul maxim în produsele alimentare menţionate la punctul 13.1.3 din partea E din anexa II să nu fie depăşit | Toţi nutrienţii | Preparate pe bază de cereale şi alimente pentru copii destinate sugarilor şi copiilor de vârstă mică, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 609/2013 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1450 | Octenil succinat de amidon sodic | Aport prin transfer 100 mg/kg | Preparate cu vitamine | Alimente pentru sugari şi copii de vârstă mică şi alimentele menţionate în partea E punctul 01.10 din anexa II | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Aport prin transfer 1 000 mg/kg | Preparate pe bază de acizi graşi polinesaturaţi | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 1451 | Amidon oxidat acetilat | Pentru utilizări în preparate nutritive cu condiţia ca nivelul maxim în produsele alimentare menţionate la punctul 13.1.3 din partea E din anexa II să nu fie depăşit | Toţi nutrienţii | Preparate pe bază de cereale şi alimente pentru copii destinate sugarilor şi copiilor de vârstă mică, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 609/2013 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1) JO L, 2025/666, 7.4.2025, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2025/666/oj. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 466 | Carboximetilceluloză de sodiu, Gumă de celuloză | quantum satis | Toţi nutrienţii | Da | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 466 | Carboximetilceluloză de sodiu, Gumă de celuloză | Pentru utilizări în preparate nutritive cu condiţia ca nivelul maxim în produsele alimentare menţionate la punctul 13.1 din partea E din anexa II să nu fie depăşit | Toţi nutrienţii | Alimentele dietetice utilizate pentru sugari şi copii mici în scopuri medicale, astfel cum sunt definite în Directiva 1999/21/CE | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Nr. E | Denumirea |
E 170 | Carbonat de calciu |
E 260 | Acid acetic |
E 261 | Acetat de potasiu |
E 262 | Acetaţi de sodiu |
E 263 | Acetat de calciu |
E 270 | Acid lactic |
E 290 | Dioxid de carbon |
E 296 | Acid malic |
E 300 | Acid ascorbic |
E 301 | Ascorbat de sodiu |
E 302 | Ascorbat de calciu |
E 304 | Esteri ai acidului ascorbic cu acizii graşi |
E 306 | Extract bogat de tocoferol |
E 307 | Alfa-tocoferol |
E 308 | Gama-tocoferol |
E 309 | Delta-tocoferol |
E 322 | Lecitine |
E 325 | Lactat de sodiu |
E 326 | Lactat de potasiu |
E 327 | Lactat de calciu |
E 330 | Acid citric |
E 331 | Citraţi de sodiu |
E 332 | Citraţi de potasiu |
E 333 | Citraţi de calciu |
E 334 | Acid tartric [L(+)-] |
E 335 | Tartraţi de sodiu |
E 336 | Tartraţi de potasiu |
E 337 | Tartrat de sodiu şi potasiu |
E 350 | Malaţi de sodiu |
E 351 | Malat de potasiu |
E 352 | Malaţi de calciu |
E 354 | Tartrat de calciu |
E 380 | Citrat de triamoniu |
E 400 | Acid alginic |
E 401 | Alginat de sodiu |
E 402 | Alginat de potasiu |
E 403 | Alginat de amoniu |
E 404 | Alginat de calciu |
E 406 | Agar-agar |
E 407 | Caragenan |
E 407a | Algă Euchema prelucrată |
E 410 | Gumă de carruba |
E 412 | Gumă de guar |
E 413 | Tragacant |
E 414 | Gumă de acacia (gumă arabică) |
E 415 | Gumă de xantan |
E 417 | Gumă Tara |
E 418 | Gumă Gellan |
E 422 | Glicerol |
E 440 | Pectine |
E 460 | Celuloză |
E 461 | Metilceluloză |
E 462 | Etilceluloză |
E 463 | Hidroxipropilceluloză |
E 464 | Hidroxipropilmetilceluloză |
E 465 | Etilmetilceluloză |
E 466 | Carboximetilceluloză, Carboximetilceluloză de sodiu, Gumă de celuloză |
E 469 | Carboximetilceluloză hidrolizată enzimatic, Gumă de celuloză hidrolizată enzimatic |
E 470a | Săruri de sodiu, potasiu şi calciu ale acizilor graşi |
E 470b | Săruri de magneziu ale acizilor graşi |
E 471 | Monogliceride şi digliceride ale acizilor graşi |
E 472a | Esteri ai acidului acetic cu mono- şi digliceridele acizilor graşi |
E 472b | Esteri ai acidului lactic cu mono- şi digliceridele acizilor graşi |
E 472c | Esteri ai acidului citric cu mono- şi digliceridele acizilor graşi |
E 472d | Esteri ai acidului tartric cu mono- şi digliceridele acizilor graşi |
E 472e | Esteri ai acizilor mono- şi diacetil tartric cu mono- şi digliceridele acizilor graşi |
E 472f | Amestec de esteri ai acizilor acetic şi tartric cu mono- şi digliceridele acizilor graşi |
E 500 | Carbonaţi de sodiu |
E 501 | Carbonaţi de potasiu |
E 503 | Carbonaţi de amoniu |
E 504 | Carbonaţi de magneziu |
E 507 | Acid clorhidric |
E 508 | Clorură de potasiu |
E 509 | Clorură de calciu |
E 511 | Clorură de magneziu |
E 513 | Acid sulfuric |
E 514 | Sulfaţi de sodiu |
E 515 | Sulfaţi de potasiu |
E 516 | Sulfat de calciu |
E 524 | Hidroxid de sodiu |
E 525 | Hidroxid de potasiu |
E 526 | Hidroxid de calciu |
E 527 | Hidroxid de amoniu |
E 528 | Hidroxid de magneziu |
E 529 | Oxid de calciu |
E 530 | Oxid de magneziu |
E 570 | Acizi graşi |
E 574 | Acid gluconic |
E 575 | Glucono-delta-lactonă |
E 576 | Gluconat de sodiu |
E 577 | Gluconat de potasiu |
E 578 | Gluconat de calciu |
E 640 | Glicină şi sarea sa de sodiu |
E 938 | Argon |
E 939 | Heliu |
E 941 | Azot |
E 942 | Protoxid de azot |
E 948 | Oxigen |
E 949 | Hidrogen |
E 1103 | Invertază |
E 1200 | Polidextroză |
E 1404 | Amidon oxidat |
E 1410 | Fosfat de amidon |
E 1412 | Fosfat de diamidon |
E 1413 | Fosfat de diamidon fosfatat |
E 1414 | Fosfat de diamidon acetilat |
E 1420 | Amidon acetilat |
E 1422 | Adipat de diamidon acetilat |
E 1440 | Amidon hidroxipropilic |
E 1442 | Fosfat de diamidon hidroxipropilic |
E 1450 | Octenil succinat de amidon sodic |
E 1451 | Amidon oxidat acetilat |
"E 261 | Acetaţi de potasiu | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Numărul E | Denumirea | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 200 | Acid sorbic | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 202 | Sorbat de potasiu | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Numărul E | Denumirea |
E 220 | Dioxid de sulf |
E 221 | Sulfit de sodiu |
E 222 | Sulfit acid de sodiu |
E 223 | Metabisulfit de sodiu |
E 224 | Metabisulfit de potasiu |
E 226 | Sulfit de calciu |
E 227 | Sulfit acid de calciu |
E 228 | Sulfit acid de potasiu |
Numărul E | Denumirea |
E 432 | Monolaurat de polioxietilenă sorbitan (polisorbat 20) |
E 433 | Monooleat de polioxietilenă sorbitan (polisorbat 80) |
E 434 | Monopalmitat de polioxietilenă sorbitan (polisorbat 40) |
E 435 | Monostearat de polioxietilenă sorbitan (polisorbat 60) |
E 436 | Tristearat de polioxietilenă sorbitan (polisorbat 65) |
Numărul E | Denumirea |
E 491 | Monostearat de sorbitan |
E 492 | Tristearat de sorbitan |
E 493 | Monolaurat de sorbitan |
E 494 | Monooleat de sorbitan |
E 495 | Monopalmitat de sorbitan |
Numărul E | Denumirea |
E 338 | Acid fosforic |
E 339 | Fosfaţi de sodiu |
E 340 | Fosfaţi de potasiu |
E 341 | Fosfaţi de calciu |
E 343 | Fosfaţi de magneziu |
E 450 | Difosfaţi |
E 451 | Trifosfaţi |
E 452 | Polifosfaţi |
Numărul E | Denumirea | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 400 | Acid alginic | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 401 | Alginat de sodiu | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 402 | Alginat de potasiu | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 403 | Alginat de amoniu | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
"E 466 | Carboximetilceluloză de sodiu, Gumă de celuloză | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Numărul E | Denumirea | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 334 | Acid tartric (L(+)-) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 335 | Tartraţi de sodiu | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 336 | Tartraţi de potasiu | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 337 | Tartrat de sodiu şi potasiu | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E 354 | Tartrat de calciu". | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Stat membru | Produse alimentare | Categorii de aditivi care pot fi interzişi în continuare |
Germania | Berea tradiţională germană ("Bier nach deutschem Reinheitsgebot gebraut") | Toate cu excepţia gazelor de propulsare |
Franţa | Pâinea tradiţională franţuzească | Toate |
Franţa | Conserve de trufe de tradiţie franceză | Toate |
Franţa | Conserve de melci de tradiţie franceză | Toate |
Franţa | Conserve de gâscă şi de raţă de tradiţie franceză ("confit") | Toate |
Austria | "Bergkase" tradiţional austriac | Toate, cu excepţia conservaţilor |
Finlanda | "Mammi" tradiţional finlandez | Toate, cu excepţia conservaţilor |
Suedia Finlanda | Siropurile de fructe tradiţionale suedeze şi finlandeze | Coloranţi |
Danemarca | "Kydboller" tradiţional danez | Conservanţi şi coloranţi |
Danemarca | "Leverpostej" tradiţional danez | Conservanţi (alţii decât acidul sorbic) şi coloranţi |
Spania | "Lomo embuchado" tradiţional spaniol | Toate cu excepţia conservanţilor şi antioxidan-ţilor |
Italia | "Mortadella" tradiţională italiană | Toate, cu excepţia conservanţilor, antioxidanţilor, agenţilor de corectare a acidităţii, potenţa-torilor de aromă, stabilizatorilor şi gazelor de ambalare |
Italia | "Cotechino e zampone" tradiţionale italiene | Toate, cu excepţia conservanţilor, antioxidan-ţilor, agenţilor de corectare a acidităţii, potenţa-torilor de aromă, stabilizatorilor şi gazelor de ambalare |
Produse alimentare care conţin unul sau mai mulţi dintre următorii coloranţi alimentari | Informaţii |
Galben portocaliu (E 110) (*) Galben de chinolină (E 104) (*) | "denumirea sau numărul E al colorantului (coloranţilor): poate afecta negativ activitatea copiilor şi atenţia acestora" |
Carmoizină (E 122) (*) | |
Roşuallura(E 129)(*) | |
Tartrazină (E 102) (*) | |
Roşu ponceau 4R (E 124) (*) | |
(*)cu excepţia produselor alimentare în cazul cărora coloranţii au fost utilizaţi pentru marcarea sănătăţii sau marcarea în alt fel a produselor de carne sau pentru ştampilarea sau colorarea decorativă a cojilor de ou | |
d, rote Grótze şi pasha; deserturi de gelatină pe bază de fructe cu aromă de fructe