Art. 17. - Art. 17: Informaţii privind organizarea - Regulamentul 1143/12-iun-2025 de completare a Regulamentului (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte standardele tehnice de reglementare privind cerinţele în materie de autorizare şi cerinţele organizatorice aplicabile mecanismelor de publicare aprobate şi mecanismelor de raportare aprobate, precum şi privind cerinţele de autorizare aplicabile furnizorilor de sisteme centralizate de raportare, şi de abrogare a Regulamentului delegat (UE) 2017/571 al Comisiei

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 3 Noiembrie 2025
Art. 17: Informaţii privind organizarea
[- Articolul 27da alineatul (2) litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 600/2014]
(1)Un solicitant care doreşte să obţină o autorizaţie de exploatare a unui CT în temeiul articolului 27db din Regulamentul (UE) nr. 600/2014 include în cererea sa de autorizare următoarele informaţii privind organizarea:
a)informaţii privind structura organizatorică a solicitantului, inclusiv o organigramă şi o descriere a resurselor umane, tehnice şi juridice alocate activităţilor sale operaţionale;
b)informaţii privind politicile şi procedurile de separare a activităţilor pentru a asigura segregarea dintre CTP şi orice altă activitate desfăşurată de solicitant;
c)informaţii referitoare la politicile şi procedurile în materie de conformitate instituite de CTP, inclusiv:
(i)numele persoanei sau al persoanelor responsabile cu aprobarea şi actualizarea politicilor respective;
(ii)măsurile de monitorizare şi de asigurare a respectării politicilor şi procedurilor în materie de conformitate;
(iii)măsurile care trebuie luate în cazul unei încălcări care ar putea avea ca rezultat nerespectarea condiţiilor în care s-a acordat autorizaţia iniţială;
(iv)o descriere a procedurii de informare a ESMA cu privire la orice încălcare ce ar putea avea ca rezultat nerespectarea condiţiilor în care s-a acordat autorizaţia iniţială;
d)o listă a tuturor funcţiilor externalizate şi a resurselor alocate pentru controlul funcţiilor externalizate.
(2)Un CTP care oferă şi alte servicii decât serviciile de raportare a datelor trebuie să descrie serviciile respective în organigrama prevăzută la alineatul (1) litera (a).