Titlul xi - OBLIGAŢIILE PERSOANELOR IMPOZABILE ŞI ALE ANUMITOR PERSOANE NEIMPOZABILE - Directiva 2006/112/CE/28-nov-2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial 0
În vigoare Versiune de la: 14 August 2025 până la: 31 Decembrie 2026
TITLUL XI:OBLIGAŢIILE PERSOANELOR IMPOZABILE ŞI ALE ANUMITOR PERSOANE NEIMPOZABILE
Art. 192a
În sensul prezentei secţiuni, o persoană impozabilă care are un sediu comercial fix pe teritoriul statului membru în care trebuie plătită taxa este considerată persoană impozabilă care nu este stabilită în acel stat membru atunci când se întrunesc următoarele condiţii:
a)persoana livrează bunuri sau prestează servicii supuse TVA pe teritoriul statului membru respectiv;
b)sediul pe care furnizorul îl are pe teritoriul statului membru respectiv nu participă la respectiva livrare/prestare.
Art. 193
TVA se plăteşte de orice persoană impozabilă care efectuează o livrare de bunuri sau o prestare de servicii impozabilă, cu excepţia cazului în care se plăteşte de o altă persoană în conformitate cu articolele 194-199b şi articolul 202.»
Art. 194
(1)În cazul în care livrarea de bunuri sau prestarea de servicii impozabilă este efectuată de o persoană impozabilă care nu este stabilită în statul membru în care are obligaţia de a plăti TVA, statele membre au posibilitatea de a prevedea ca persoană obligată la plata TVA să fie persoana căreia i-au fost furnizate bunurile sau serviciile.
(2)Statele membre stabilesc condiţiile de punere în aplicare a alineatului (1).
Art. 195
TVA este datorată de orice persoană identificată în scopuri de TVA în statul membru în care taxa este datorată şi căreia îi sunt livrate bunurile în circumstanţele prevăzute la articolele 38 sau 39, în cazul în care livrările sunt efectuate de o persoană impozabilă care nu este stabilită în statul membru respectiv.
Art. 196
TVA este datorată de orice persoană impozabilă sau persoană juridică neimpozabilă înregistrată în scopuri de TVA şi căreia îi sunt prestate serviciile prevăzute la articolul 44, atunci când serviciile sunt prestate de o persoană impozabilă care nu este stabilită pe teritoriul statului membru respectiv.
Art. 197
(1)TVA este datorată de persoana căreia îi sunt livrate bunurile, în cazul în care se îndeplinesc următoarele condiţii:
a)operaţiunea taxabilă este o livrare de bunuri efectuată în conformitate cu condiţiile stabilite la articolul 141;
b)persoana căreia îi sunt livrate bunurile este o altă persoană impozabilă sau o persoană juridică neimpozabilă, identificată în scopuri de TVA în statul membru în care este efectuată livrarea;
c)factura emisă de persoana impozabilă nestabilită în statul membru în care este stabilită persoana căreia îi sunt livrate bunurile este întocmită în conformitate cu capitolul 3 secţiunile 3-5.
(2)Atunci când un reprezentant fiscal este desemnat ca persoană obligată la plata TVA în temeiul articolului 204, statele membre pot prevedea o derogare de la alineatul (1) din prezentul articol.
Art. 198
(1)În cazul în care operaţiuni specifice referitoare la aurul de investiţii între o persoană impozabilă ce operează pe o piaţă reglementată a lingourilor de aur şi o altă persoană impozabilă ce nu operează pe respectiva piaţă sunt impozitate în temeiul articolului 352, statele membre desemnează clientul ca persoană obligată la plata TVA.
În cazul în care clientul care nu operează pe piaţa reglementată a lingourilor de aur este o persoană impozabilă ce este necesar să fie înregistrată în scopuri TVA în statul membru în care se datorează taxa doar în ceea ce priveşte operaţiunile prevăzute la articolul 352, vânzătorul îndeplineşte obligaţiile fiscale în numele clientului, în conformitate cu legislaţia statului membru respectiv.
(2)Atunci când o livrare de aur sub formă de materie primă sau de produse semiprelucrate de o puritate mai mare sau egală cu 325 miimi sau o livrare de aur de investiţii, astfel cum este definit la articolul 344 alineatul (1), este efectuată de o persoană impozabilă ce exercită una dintre opţiunile prevăzute la articolele 348, 349 şi 350, statele membre pot desemna clientul ca persoană obligată la plata TVA.
(3)Statele membre stabilesc procedurile şi condiţiile pentru punerea în aplicare a alineatelor (1) şi (2).
Art. 199
(1)Statele membre pot prevedea ca persoană obligată la plata TVA să fie persoana impozabilă destinatară a următoarelor operaţiuni:
a)lucrări de construcţii, inclusiv servicii de reparaţii, curăţenie, întreţinere, transformare şi demolare legate de bunuri imobile, precum şi livrarea de lucrări de construcţii considerate ca o livrare de bunuri în temeiul articolului 14 alineatul (3);
b)punerea la dispoziţie a personalului ce participă la activităţi prevăzute la litera (a);
c)livrarea de bunuri imobile, în conformitate cu articolul 135 alineatul (1) literele (j) şi (k), în cazul în care furnizorul a optat pentru impozitarea livrării în temeiul articolului 137;
d)livrarea de materiale uzate, materiale uzate ce nu se pot reutiliza în aceeaşi stare, rebuturi, deşeuri industriale şi neindustriale, deşeuri reciclabile, deşeuri transformate parţial şi anumite bunuri şi servicii, enumerate în anexa VI;
e)livrarea de bunuri oferite în garanţie de o persoană impozabilă altei persoane impozabile, în executarea respectivei garanţii;
f)livrarea de bunuri efectuată după cesionarea unui drept de rezervare de proprietate unui cesionar care exercită acest drept;
g)livrarea unui bun imobil vândut de un debitor împotriva căruia s-a pronunţat o hotărâre în cadrul unei proceduri de vânzare silită.
(2)Atunci când se aplică opţiunea prevăzută la alineatul (1), statele membre pot specifica livrările de bunuri şi servicii reglementate şi categoriile de furnizori sau beneficiari pentru care se pot aplica aceste măsuri.
(3)În sensul alineatului (1), statele membre pot adopta următoarele măsuri:
a)să prevadă ca o persoană impozabilă care desfăşoară şi activităţi sau operaţiuni care nu sunt considerate livrări de bunuri sau prestări de servicii impozabile în conformitate cu articolul 2 să fie considerată persoană impozabilă pentru livrările primite în conformitate cu alineatul (1) din prezentul articol;
b)să prevadă ca un organism public neimpozabil să fie considerat persoană impozabilă pentru livrările primite în conformitate cu alineatul (1) literele (e), (f) şi (g).
(4)Statele membre informează comitetul TVA cu privire la măsurile legislative naţionale adoptate în temeiul alineatului (1), în măsura în care nu sunt măsuri autorizate de Consiliu înainte de 13 august 2006 în conformitate cu articolul 27 alineatele (1)-(4) din Directiva 77/388/CEE şi care sunt menţinute în temeiul alineatului (1) din prezentul articol.
Art. 199a
(1)Până la 31 decembrie 2026, statele membre pot să prevadă ca persoana obligată la plata TVA să fie persoana impozabilă beneficiară a următoarelor operaţiuni:
a)transferul de certificate de emisii de gaze cu efect de seră, astfel cum sunt definite la articolul 3 din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunităţii (*), transferabile în conformitate cu articolul 12 din directivă;
(*)JO L 275, 25.10.2003, p. 32.
b)transferul altor unităţi care pot fi utilizate de operatori în conformitate cu aceeaşi directivă.
(2)Statele membre informează Comisia cu privire la aplicarea mecanismului prevăzut la alineatul (1) cu ocazia introducerii unui astfel de mecanism şi furnizează Comisiei următoarele informaţii:
a)o declaraţie privind domeniul de aplicare al măsurii de punere în practică a mecanismului şi o descriere detaliată a măsurilor care o însoţesc, inclusiv orice obligaţii de raportare ale persoanelor impozabile şi orice măsuri de control;
b)criteriile de evaluare, pentru a permite comparaţia între activităţile frauduloase în legătură cu serviciile menţionate la alineatul (1) înainte şi după aplicarea mecanismului, activităţile frauduloase în legătură cu alte servicii înainte şi după aplicarea mecanismului şi orice intensificare a altor tipuri de activităţi frauduloase înainte şi după aplicarea mecanismului;
c)data intrării în vigoare şi perioada acoperită de măsura de aplicare a mecanismului.
(3)
[textul din Art. 199^A, alin. (3) din titlul XI, capitolul 1, sectiunea 1 a fost abrogat la 11-iun-2022 de Art. 1, punctul 1., alin. (B) din Directiva 890/03-iun-2022]
(4)[textul din Art. 199^A, alin. (4) din titlul XI, capitolul 1, sectiunea 1 a fost abrogat la 11-iun-2022 de Art. 1, punctul 1., alin. (B) din Directiva 890/03-iun-2022]
*)- Articolul 199a se aplică pînă la 30 iunie 2015
Art. 199b
(1)Un stat membru poate, în cazuri de urgenţă imperativă şi în conformitate cu alineatele (2) şi (3), să desemneze destinatarul drept persoana obligată la plata TVA pentru anumite livrări de bunuri şi prestări de servicii, prin derogare de la articolul 193, ca măsură specială bazată pe mecanismul de reacţie rapidă (MRR) cu scopul de a combate frauda neprevăzută şi masivă care ar putea duce la pierderi financiare considerabile şi ireparabile.
Măsura specială MRR face obiectul unor măsuri corespunzătoare de control de către statul membru cu privire la persoanele impozabile care livrează bunurile sau prestează serviciile cărora li se aplică măsura respectivă şi este valabilă pe o durată de maximum nouă luni.
(2)Un stat membru care doreşte să introducă o măsură specială MRR astfel cum este prevăzută la alineatul (1) trimite o notificare Comisiei utilizând formularul standardizat instituit în conformitate cu alineatul (4) şi, în acelaşi timp, notifică celelalte state membre. Statul membru furnizează Comisiei informaţii care să indice sectorul în cauză, tipul şi caracteristicile fraudei, existenţa motivelor de urgenţă imperativă, caracterul neprevăzut şi masiv şi consecinţele acesteia în ceea ce priveşte pierderile financiare considerabile şi ireparabile. în cazul în care consideră că nu dispune de toate informaţiile necesare, Comisia contactează statul membru în cauză în termen de două săptămâni de la primirea notificării şi precizează informaţiile suplimentare care sunt necesare. Eventualele informaţii suplimentare furnizate de statul membru în cauză Comisiei se transmit simultan celorlalte state membre. Dacă informaţiile suplimentare furnizate nu sunt suficiente, Comisia informează în acest sens statul membru în cauză în termen de o săptămână.
Statul membru care doreşte să introducă o măsură specială MRR astfel cum este prevăzută la alineatul (1) din prezentul articol adresează în acelaşi timp şi o cerere Comisiei în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 395 alineatele (2) şi (3).
În cazuri de urgenţă imperativă, astfel cum se prevede la alineatul (1) din prezentul articol, procedura prevăzută la articolul 395 alineatele (2) şi (3) se încheie în termen de şase luni de la primirea cererii de către Comisie.
(3)După obţinerea tuturor informaţiilor pe care le consideră necesare pentru evaluarea notificării menţionate la alineatul (2) primul paragraf, Comisia notifică acest lucru statelor membre. Dacă are obiecţii faţă de măsura specială MRR, Comisia formulează un aviz negativ în termen de o lună de la notificare şi informează statul membru în cauză şi Comitetul pentru TVA în legătură cu acest lucru. Dacă nu are obiecţii, Comisia transmite o confirmare scrisă statului membru în cauză şi Comitetului pentru TVA în acelaşi interval de timp. Statul membru poate adopta măsura specială MRR de la data primirii confirmării respective. La evaluarea notificării, Comisia ţine seama de opiniile oricărui alt stat membru care i-au fost transmise în scris.
(4)Comisia adoptă un act de punere în aplicare prin care instituie un formular standardizat pentru transmiterea notificării privind măsura specială MRR menţionată la alineatul (2) şi a informaţiilor menţionate la alineatul (2) primul paragraf. Actul de punere în aplicare respectiv se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la alineatul (5).
(5)Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului (*), iar în acest sens, comitetul este cel instituit în temeiul articolului 58 din Regulamentul (UE) nr. 904/2010 al Consiliului (**).
(*) Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor şi principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competenţelor de executare de către Comisie 00 L 55, 28.2.2011, p. 13).
(**) Regulamentul (UE) nr. 904/2010 al Consiliului din 7 octombrie 2010 privind cooperarea administrativă şi combaterea fraudei în domeniul taxei pe valoarea adăugată 00 L 268, 12.10.2010, p. 1).
(6)Măsura specială MRR, astfel cum este prevăzută la alineatul (1), se aplică până la 31 decembrie 2026.
Art. 200
Orice persoană ce efectuează o achiziţie intracomunitară de bunuri impozabilă datorează TVA.
Art. 201
(1)La import, TVA este datorată de orice persoane desemnate sau recunoscute ca persoane obligate la plata taxei de către statul membru de import.
(2)Prin derogare de la alineatul (1) din prezentul articol, furnizorul sau, după caz, persoana impozabilă considerată furnizor în conformitate cu articolul 14a alineatul (1), care efectuează vânzări la distanţă de bunuri importate din teritorii terţe sau ţări terţe care ar fi eligibile pentru regimul special prevăzut la titlul XII capitolul 6 secţiunea 4 este persoana obligată la plata TVA la import.
(3)În cazul în care furnizorul sau persoana impozabilă considerată furnizor menţionată la alineatul (2) din prezentul articol nu este stabilită în Comunitate, ci într-o ţară terţă cu care nici Uniunea, nici statul membru de import nu a încheiat un acord privind asistenţa reciprocă având un domeniu de aplicare similar cu cel al Directivei 2010/24/UE a Consiliului (*1) şi al Regulamentului (UE) nr. 904/2010, furnizorul sau persoana impozabilă considerată furnizor în cauză numeşte un reprezentant fiscal în statul membru de import ca fiind persoana obligată la plata TVA la import.
(*1)Directiva 2010/24/UE a Consiliului din 16 martie 2010 privind asistenţa reciprocă în materie de recuperare a creanţelor legate de taxe, impozite, drepturi şi alte măsuri (JO L 84, 31.3.2010, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2010/24/oj).
(4)În cazul în care importul de bunuri este scutit în conformitate cu articolul 143 alineatul (1) litera (ca), alineatul (3) din prezentul articol nu se aplică.
Art. 201a
Fără a aduce atingere articolului 201 alineatele (2) şi (3) şi în cazul în care persoanele obligate la plata TVA la import nu îndeplinesc obligaţiile fiscale care le revin în temeiul alineatelor respective, statele membre pot permite clientului, în conformitate cu condiţiile şi procedurile stabilite de acestea, să plătească TVA la import datorată de persoanele respective.
Art. 202
TVA este datorată de orice persoană responsabilă de ieşirea bunurilor din regimurile sau situaţiile enumerate la articolele 156, 157, 158, 160 şi 161.
Art. 204
(1)În cazul în care, în temeiul articolelor 193-197 şi articolelor 199 şi 200 persoană obligată la plata TVA este o persoană impozabilă care nu este stabilită în statul membru în care TVA este datorată, statele membre pot permite persoanei respective să numească un reprezentant fiscal ca persoană obligată la plata TVA.
De asemenea, în cazul în care o operaţiune taxabilă este efectuată de o persoană impozabilă care nu este stabilită în statul membru în care TVA este datorată şi în cazul în care nu există, cu ţara în care este stabilită sau îşi are sediul persoana impozabilă, niciun instrument juridic referitor la asistenţa reciprocă având o sferă de aplicare similară celei prevăzute de Directiva 2010/24/UE şi de Regulamentul (UE) nr. 904/2010, statele membre pot adopta măsuri în temeiul cărora persoana obligată la plata TVA este un reprezentant fiscal numit de persoana impozabilă nestabilită în statul membru respectiv.
Cu toate acestea, statele membre nu pot aplica opţiunea prevăzută la al doilea paragraf unei persoane impozabile în sensul articolului 358a punctul 1, care a optat pentru regimul special pentru servicii prestate de persoane impozabile nestabilite în Comunitate.
Prin derogare de la primul şi al doilea paragraf de la prezentul alineat, în cazul în care o persoană impozabilă trebuie să desemneze un reprezentant fiscal în conformitate cu articolul 201 alineatul (3), persoana impozabilă respectivă desemnează un reprezentant fiscal drept persoana obligată la plata TVA pentru vânzările la distanţă de bunuri importate din teritorii terţe sau ţări terţe care ar fi eligibile pentru regimul special prevăzut la titlul XII capitolul 6 secţiunea 4.
(2)Opţiunea prevăzută la alineatul (1) primul paragraf este supusă condiţiilor şi procedurilor stabilite de fiecare stat membru.
Art. 205
În situaţiile prevăzute la articolele 193-200 şi articolele 202, 203 şi 204, statele membre pot prevedea ca o altă persoană decât persoană obligată la plata TVA să fie ţinută răspunzătoare în mod solidar pentru plata TVA.
În plus, în situaţia menţionată la articolul 201 alineatele (2) şi (3), statele membre pot prevedea ca o altă persoană decât clientul şi persoana obligată la plata TVA să fie răspunzătoare în solidar pentru plata TVA la import.
Art. 205a
Până la 31 martie 2032, Comisia prezintă Consiliului, pe baza informaţiilor furnizate de statele membre, un raport de evaluare privind funcţionarea dispoziţiilor incluse la articolul 201 alineatele (2), (3) şi (4), la articolul 201a, la articolul 204 alineatul (1) al patrulea paragraf şi la articolul 205 al doilea paragraf, inclusiv impactul acestora asupra funcţionării pieţei interne, evaluează necesitatea menţinerii articolului 201a şi a articolului 205 al doilea paragraf şi prezintă o propunere legislativă adecvată, dacă aceasta este considerată necesară.
Art. 206
Orice persoană impozabilă obligată la plata TVA are obligaţia de a plăti valoarea netă a TVA cu ocazia depunerii declaraţiei privind TVA prevăzute la articolul 250. Cu toate acestea, statele membre pot stabili o altă dată pentru plata respectivei sume sau pot solicita efectuarea unor plăţi provizorii anticipate.
Art. 207
Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că persoanele considerate ca persoane obligate la plata TVA în locul unei persoane impozabile nestabilite pe teritoriul lor respectiv, în conformitate cu articolele 194-197 şi articolele 199 şi 204, îndeplinesc obligaţiile de plată stabilite în prezenta secţiune.
De asemenea, statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că persoanele care, în conformitate cu articolul 205, sunt ţinute răspunzătoare în mod solidar pentru plata TVA îşi îndeplinesc respectivele obligaţii de plată.
Art. 208
Atunci când statele membre desemnează cumpărătorul de aur de investiţii ca persoană obligată la plata TVA în temeiul articolului 198 alineatul (1) sau dacă, în cazul aurului sub formă de materie primă, produse semiprelucrate sau aur de investiţie, astfel cum este definit la articolul 344 alineatul (1), statele membre recurg la opţiunea prevăzută la articolul 198 alineatul (2) de a desemna clientul ca persoană obligată la plata TVA, acestea adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că persoana respectivă îndeplineşte obligaţiile de plată stabilite în prezenta secţiune.
Art. 209
Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că persoanele juridice neimpozabile care sunt obligate la plata TVA datorată pentru achiziţii intracomunitare de bunuri, în conformitate cu articolul 2 alineatul (1) litera (b) punctul (i), îndeplinesc obligaţiile de plată stabilite în prezenta secţiune.
Art. 210
Statele membre adoptă modalităţile de plată a TVA pentru achiziţiile intracomunitare de mijloace de transport noi, prevăzute la articolul 2 alineatul (1) litera (b) punctul (ii), şi pentru achiziţiile intracomunitare de produse supuse accizelor, prevăzute la articolul 2 alineatul (1) litera (b) punctul (iii).
Art. 211
Statele membre stabilesc modalităţile de plată în ceea ce priveşte importul de bunuri.
În special, statele membre pot prevedea ca, în cazul importului de bunuri efectuat de către persoane impozabile sau anumite categorii de astfel de persoane, de către persoane obligate la plata TVA sau de anumite categorii de astfel de persoane, TVA datorată pentru import să nu fie achitată la momentul importului, cu condiţia să fie menţionată ca atare în declaraţia privind TVA ce se depune în conformitate cu articolul 250.
Art. 212
Statele membre pot scuti persoanele impozabile de la plata TVA datorate, în cazul în care suma este nesemnificativă.
Art. 213
(1)Orice persoană impozabilă declară când începe, îşi modifică sau încetează activitatea ca persoană impozabilă.
Statele membre permit şi pot solicita ca declaraţia să se facă prin mijloace electronice, în condiţiile pe care le stabilesc.
(2)Fără a aduce atingere alineatului (1) primul paragraf, orice persoană impozabilă sau persoană juridică neimpozabilă ce efectuează achiziţii intracomunitare de bunuri ce nu sunt supuse TVA în temeiul articolului 3 alineatul (1) are obligaţia de a declara că efectuează aceste achiziţii, în cazul în care condiţiile pentru a nu le supune taxei, stabilite de dispoziţia respectivă, nu mai sunt îndeplinite.
Art. 214
(1)Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că următoarele persoane sunt identificate printr-un număr individual:
a)orice persoană impozabilă, cu excepţia celor prevăzute la articolul 9 alineatul (2), care desfăşoară, pe teritoriul statului respectiv, livrări de bunuri sau prestări de servicii care dau drept de deducere a taxei, altele decât livrările de bunuri sau prestările de servicii pentru care se plăteşte TVA exclusiv de clientul sau de persoana căreia îi sunt destinate bunurile sau serviciile, în conformitate cu articolele 194-197 şi articolul 199;
b)orice persoană impozabilă sau persoană juridică neimpozabilă ce efectuează achiziţii intracomunitare de bunuri supuse TVA în temeiul articolului 2 alineatul (1) litera (b) şi orice persoană impozabilă sau persoană juridică neimpozabilă ce exercită opţiunea prevăzută la articolul 3 alineatul (3) de a-şi supune TVA achiziţiile intracomunitare;
c)orice persoană impozabilă care efectuează, pe teritoriul său respectiv, achiziţii intracomunitare de bunuri în scopul unor operaţiuni legate de activităţile prevăzute la articolul 9 alineatul (1) al doilea paragraf şi pe care le efectuează în afara respectivului teritoriu.
d)orice persoană impozabilă care, pe teritoriul său respectiv, primeşte servicii pentru care are obligaţia de a plăti TVA în temeiul articolului 196;
e)orice persoană impozabilă, stabilită pe teritoriul său respectiv, care furnizează servicii pe teritoriul altui stat membru, pentru care numai beneficiarul serviciilor are obligaţia de a plăti TVA în temeiul articolului 196.
(2)Statele membre nu au obligaţia de a identifica anumite persoane impozabile care desfăşoară tranzacţii ocazional, prevăzute la articolul 12.
Art. 215
Fiecare număr de identificare în scopuri de TVA cuprinde un prefix în conformitate cu codul ISO 3166 - alfa 2 - prin care se identifică fiecare stat membru ce a atribuit respectivul număr.
Cu toate acestea, Grecia poate utiliza prefixul "EL".
Pentru Irlanda de Nord se utilizează prefixul «XI».
Art. 216
Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că sistemele lor de identificare permit identificarea persoanelor impozabile prevăzute la articolul 214 şi pentru a asigura corecta aplicare a regimului tranzitoriu de impozitare a operaţiunilor intracomunitare prevăzut la articolul 402.
Art. 217
În sensul prezentei directive, «factură electronică» înseamnă o factură care conţine informaţii solicitate în prezenta directivă şi care a fost emisă şi primită în orice format electronic.
Art. 218
În sensul prezentei directive, statele membre acceptă documentele sau mesajele pe suport de hârtie sau în format electronic ca facturi, în cazul în care îndeplinesc condiţiile stabilite în prezentul capitol.
Prin derogare de la primul paragraf de la prezentul articol, statele membre pot, în conformitate cu condiţii pe care le stabilesc, să impună persoanelor impozabile stabilite pe teritoriul lor să emită facturi electronice pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii pe teritoriul lor, altele decât cele menţionate la articolul 262.
Art. 219
Orice document sau mesaj ce modifică factura iniţială şi se referă la aceasta în mod specific şi fără echivoc este asimilat unei facturi.
Art. 219a
(1)Facturarea face obiectul normelor aplicabile în statele membre în care se consideră că este efectuată livrarea de bunuri sau prestarea de servicii, în conformitate cu dispoziţiile titlului V.
(2)Prin derogare de la alineatul (1), facturarea face obiectul următoarelor norme:
a)normele care se aplică în statul membru în care furnizorul şi-a stabilit sediul activităţii sale economice sau are un sediu comercial fix de la care este efectuată furnizarea sau, în absenţa unui astfel de sediu al activităţii economice sau sediu comercial fix, statul membru în care furnizorul îşi are domiciliul permanent sau reşedinţa obişnuită, atunci când:
(i)furnizorul nu este stabilit în statul membru în care se consideră că va avea loc livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor, în conformitate cu dispoziţiile titlului V, sau sediul său din statul membru respectiv nu participă la livrare/prestare în sensul articolului 192a litera (b), iar persoana obligată la plata TVA este persoana căreia i se furnizează bunurile sau serviciile, cu excepţia cazului în care factura este emisă de client (autofacturare);
(ii)se consideră că livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor nu are loc în Comunitate, în conformitate cu dispoziţiile titlului V;
b)normele aplicabile în statul membru în care este identificat furnizorul care utilizează unul dintre regimurile speciale menţionate în titlul XII capitolul 6.
(3)Alineatele (1) şi (2) de la prezentul articol se aplică fără a aduce atingere dispoziţiilor articolelor 244-248.
Art. 220
(1)Orice persoană impozabilă se asigură că o factură este emisă fie de propria persoană sau de clientul său, fie de un terţ, în numele său şi pe seama sa, în următoarele cazuri:
1.pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii pe care le-a efectuat către altă persoană impozabilă sau persoană juridică neimpozabilă;
2.livrările de bunuri menţionate la articolul 33 litera (a), cu excepţia cazului în care o persoană impozabilă utilizează regimul special de la titlul XII capitolul 6 secţiunea 3;
3.pentru livrările de bunuri efectuate în conformitate cu condiţiile specificate la articolul 138;
4.pentru orice avans care i-a fost achitat înainte ca una dintre livrările de bunuri menţionate la punctele 1 şi 2 să fi fost efectuată;
5.pentru orice avans care i-a fost achitat de către altă persoană impozabilă sau persoană juridică neimpozabilă înainte de încheierea prestării de servicii.
(2)Prin derogare de la alineatul (1) şi fără a se aduce atingere articolului 221 alineatul (2), nu este necesară emiterea unei facturi pentru prestările de servicii scutite de taxă în conformitate cu articolul 135 alineatul (1) literele (a)-(g).
Art. 220a
(1)Statele membre permit persoanei impozabile să emită o factură simplificată în oricare dintre următoarele cazuri:
a)atunci când valoarea facturilor nu este mai mare de 100 EUR sau echivalentul în monedă naţională;
b)atunci când factura emisă este un document sau un mesaj tratat drept factură în temeiul articolului 219.
c)în cazul în care persoana impozabilă beneficiază de scutirea pentru întreprinderile mici prevăzută la articolul 284.
(2)Statele membre nu permit persoanelor impozabile să emită facturi atunci când este necesar ca facturile să fie emise în conformitate cu articolul 220 alineatul (1) punctele 2 şi 3 sau atunci când livrarea de bunuri sau prestarea de servicii impozabilă este efectuată de o persoană impozabilă care nu este stabilită în statul membru în care este datorată taxa, sau al cărei sediu din acel stat membru nu participă la livrare sau prestare în sensul articolului 192a, iar persoana obligată la plata TVA este persoana căreia i-au fost livrate bunurile sau i-au fost prestate serviciile.
Art. 221
(1)Statele membre pot impune persoanelor impozabile obligaţia de a emite o factură în conformitate cu detaliile impuse în temeiul articolelor 226 sau 226b pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii, altele decât cele menţionate la articolul 220 alineatul (1).
(2)Statele membre pot impune persoanelor impozabile stabilite pe teritoriul lor sau care au un sediu fix pe teritoriul lor, de la care este efectuată prestarea, o obligaţie de a emite facturi în conformitate cu detaliile impuse la articolele 226 sau 226b cu privire la prestările de servicii scutite în temeiul articolului 135 alineatul (1) literele (a)-(g) pe care acele persoane impozabile le-au efectuat pe teritoriul acestor state membre sau în afara Comunităţii.
(3)Statele membre pot scuti persoanele impozabile de la obligaţia prevăzută la articolul 220 alineatul (1) sau la articolul 220a de a emite o factură pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii pe care le-au efectuat pe teritoriile lor şi care sunt scutite, cu sau fără drept de deducere a TVA achitate în etapa anterioară, în temeiul articolului 98 alineatul (2), al articolelor 105a şi 132, al articolului 135 alineatul (1) literele (h)-(l), al articolelor 136, 371, 375, 376 şi 377, al articolului 378 alineatul (2), al articolului 379 alineatul (2) şi al articolelor 380-390c.
Art. 222
Pentru livrările de bunuri efectuate în conformitate cu condiţiile menţionate la articolul 138 sau pentru prestările de servicii pentru care taxa este datorată de client în temeiul articolului 196, se emite o factură cel târziu în a cincisprezecea zi a lunii următoare celei în care intervine faptul generator.
Pentru alte livrări de bunuri sau prestări de servicii, statele membre pot impune persoanelor impozabile limite de timp pentru emiterea de facturi.
Art. 223
Statele membre permit persoanei impozabile să emită facturi centralizatoare care reiau mai multe livrări de bunuri sau prestări de servicii separate, cu condiţia ca TVA aferentă livrărilor/prestărilor menţionate în factura centralizatoare să devină exigibilă în aceeaşi lună calendaristică.
Fără a aduce atingere articolului 222, statele membre pot permite emiterea de facturi centralizatoare cuprinzând livrări/prestări pentru care TVA devine exigibilă în cursul unei perioade mai lungi de o lună calendaristică.
Art. 224
Facturile pot fi întocmite de client pentru livrarea de bunuri sau prestarea de servicii furnizate de o persoană impozabilă, în cazul în care există un acord prealabil între cele două părţi şi cu condiţia ca fiecare factură să facă obiectul unei proceduri de acceptare de către persoana impozabilă care livrează bunurile sau prestează serviciile. Statele membre pot solicita ca respectivele facturi să se emită în numele şi pe seama persoanei impozabile.
Art. 225
Statele membre pot impune condiţii specifice persoanelor impozabile în cazurile în care partea terţă sau clientul, care emite facturile, este stabilit(ă) într-o ţară cu care nu există niciun instrument juridic referitor la asistenţa reciprocă având o sferă de aplicare similară celei prevăzute de Directiva 2010/24/UE (*) şi Regulamentul (CE) nr. 1798/2003 (**).
(*)Directiva 2010/24/UE a Consiliului din 16 martie 2010 privind asistenţa reciprocă în materie de recuperare a creanţelor legate de impozite, taxe şi alte măsuri (JO L 84, 31.3.2010, p. 1).
(**)Regulamentul (CE) nr. 1798/2003 al Consiliului din 7 octombrie 2003 privind cooperarea administrativă în domeniul taxei pe valoarea adăugată (JO L 264, 15.10.2003, p. 1).
Art. 226
Fără a aduce atingere dispoziţiilor speciale prevăzute de prezenta directivă, este necesar să se menţioneze doar următoarele detalii în scopuri TVA pe facturile emise în temeiul articolelor 220 şi 221:
(1)data emiterii;
(2)un număr secvenţial, bazat pe una sau mai multe serii, ce identifică în mod unic factura;
(3)numărul de identificare în scopuri de TVA prevăzut la articolul 214, pe baza căruia persoana impozabilă a livrat bunurile sau a prestat serviciile;
(4)numărul de identificare în scopuri de TVA al clientului, prevăzut la articolul 214, pe baza căruia clientul a beneficiat de o livrare de bunuri sau o prestare de servicii pentru care are obligaţia de a plăti TVA sau a beneficiat de o livrare de bunuri, astfel cum este prevăzută la articolul 138;
(5)numele şi adresa complete ale persoanei impozabile şi ale clientului;
(6)cantitatea şi natura bunurilor livrate sau volumul şi natura serviciilor prestate;
(7)data la care s-a efectuat sau încheiat livrarea de bunuri sau prestarea de servicii sau data la care s-a efectuat plata avansului prevăzut la punctele 4 şi 5 din articolul 220, în măsura în care se poate determina respectiva dată, iar aceasta diferă de data emiterii facturii;
(7a) atunci când TVA devine exigibilă în momentul încasării plăţii, în conformitate cu articolul 66 litera (b) şi dreptul de deducere apare în momentul în care taxa deductibilă devine exigibilă, menţiunea «contabilitate de casă»;
(8)baza impozabilă pentru fiecare cotă sau scutire, preţul unitar fără TVA şi orice reduceri de preţ şi rabaturi, în cazul în care acestea nu sunt incluse în preţul unitar;
(9)cota TVA aplicată;
(10)valoarea TVA de plată, cu excepţia cazului în care se aplică un regim special pentru care prezenta directivă exclude o astfel de menţiune;
(10 a) în cazul în care clientul care beneficiază de o livrare de bunuri/prestare de servicii emite factura în locul furnizorului, menţiunea «autofacturare»;
(11)în cazul unei scutiri, trimiterile la dispoziţia aplicabilă conform prezentei directive sau la dispoziţia naţională corespondentă sau la orice altă trimitere care indică faptul că livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor sunt scutite;
(11a) în cazul în care clientul este obligat la plata TVA, menţiunea «taxare inversă»;
(12)în cazul livrării unui mijloc de transport nou, efectuate în conformitate cu condiţiile stabilite la articolul 138 alineatul (1) şi alineatul (2) litera (a), datele enumerate la articolul 2 alineatul (2) litera (b);
(13)în cazul în care se aplică regimul marjei pentru agenţiile de turism, menţiunea «regimul marjei -agenţii de turism»;
(14)în cazul în care se aplică unul dintre regimurile speciale pentru bunurile second-hand, obiecte de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi, menţiunea «regimul marjei - bunuri second-hand»; «regimul marjei - obiecte de artă» sau «regimul marjei - obiecte de colecţie şi antichităţi», după caz;
(15)în cazul în care debitorul de TVA este un reprezentant fiscal în sensul articolului 204, numărul de identificare în scopuri de TVA, prevăzut la articolul 214, al respectivului reprezentant fiscal împreună cu numele şi adresa complete ale acestuia.
Art. 226a
În cazul în care factura este emisă de o persoană impozabilă care nu este stabilită în statul membru în care este datorată taxa sau al cărei sediu din acel stat membru nu participă la livrare sau prestare în sensul articolului 192a şi care efectuează o livrare de bunuri/prestare de servicii către un client care este obligat la plata TVA, persoana impozabilă poate să omită detaliile menţionate la articolul 226 alineatele (8), (9) şi (10) şi să indice, în schimb, valoarea impozabilă a bunurilor livrate sau serviciilor prestate, referindu-se la cantitatea sau volumul acestora şi la natura lor.
Art. 226b
În ceea ce priveşte facturile simplificate emise în temeiul articolului 220a şi articolului 221 alineatele (1) şi (2), statele membre solicită cel puţin următoarele detalii:
(a)data emiterii;
(b)identificarea persoanei impozabile care furnizează bunurile sau serviciile;
(c)identificarea tipului de bunuri sau servicii furnizate;
(d)valoarea TVA datorată sau informaţiile necesare pentru calcularea acesteia;
(e)în cazul în care factura emisă este un document sau un mesaj tratat drept factură în temeiul articolului 219, referinţa specifică şi clară a facturii iniţiale respective şi detaliile specifice care sunt modificate.
Statele membre nu pot solicita pe facturi alte detalii decât cele menţionate la articolele 226, 227 şi 230.
Art. 227
Statele membre pot solicita persoanelor impozabile, stabilite pe teritoriul lor şi care efectuează pe teritoriul lor livrări de bunuri şi prestări de servicii, să indice numărul de identificare în scopuri de TVA, prevăzut la articolul 214, al clientului în alte situaţii decât cele prevăzute la articolul 226 punctul 4.
Art. 228
[textul din Art. 228 din titlul XI, capitolul 3, sectiunea 4 a fost abrogat la 11-aug-2010 de Art. 1, punctul 18. din Directiva 2010/45/UE/13-iul-2010]
Art. 230
Sumele indicate pe factură se pot exprima în orice monedă, cu condiţia ca valoarea TVA de plată sau care urmează a fi regularizată să fie exprimată în moneda naţională a statului membru, utilizând mecanismul de conversie stabilit la articolul 91.
Art. 231
[textul din Art. 231 din titlul XI, capitolul 3, sectiunea 4 a fost abrogat la 11-aug-2010 de Art. 1, punctul 20. din Directiva 2010/45/UE/13-iul-2010]
Art. 232
Utilizarea facturii electronice face obiectul acceptării de către destinatar.
Prin derogare de la primul paragraf de la prezentul articol, statele membre care exercită opţiunea prevăzută la articolul 218 al doilea paragraf pot să dispună ca utilizarea facturilor electronice emise de persoanele impozabile stabilite pe teritoriul lor să nu fie condiţionată de acceptarea de către destinatarul stabilit pe teritoriul lor.
Art. 233
(1)Autenticitatea originii, integritatea conţinutului şi lizibilitatea unei facturi, indiferent că este pe suport de hârtie sau în format electronic, trebuie garantate de la momentul emiterii până la sfârşitul perioadei de stocare a facturii.
Fiecare persoană impozabilă stabileşte modul de garantare a autenticităţii originii, a integrităţii conţinutului şi a lizibilităţii facturii. Acest lucru poate fi realizat prin controale de gestiune care stabilesc o pistă fiabilă de audit între o factură şi o livrare de bunuri sau prestare de servicii.
"Autenticitatea originii" înseamnă asigurarea identităţii furnizorului sau emitentului facturii.
"Integritatea conţinutului" înseamnă că nu a fost modificat conţinutul impus în conformitate cu prezenta directivă.
(2)În afară de tipurile de control de gestiune descrise la alineatul (1), alte exemple de tehnologii care asigură autenticitatea originii şi integrităţii conţinutului facturii electronice sunt:
a)o semnătură electronică avansată în sensul articolului 2 alineatul (2) din Directiva 1999/93/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 decembrie 1999 privind un cadru comunitar pentru semnăturile electronice (*), bazată pe un certificat calificat şi creată de un dispozitiv securizat de creare a semnăturii în sensul articolului 2 alineatele (6) şi (10) din Directiva 1999/93/CE;
(*)JO L 13, 19.1.2000, p. 12.
b)un schimb electronic de date (electronic data inter-change - EDI), astfel cum a fost definit la articolul 2 din anexa 1 la Recomandarea 1994/820/CE a Comisiei din 19 octombrie 1994 privind aspectele juridice ale schimbului electronic de date (**), în cazul în care acordul privind schimbul prevede utilizarea unor proceduri prin care se garantează autenticitatea originii şi integritatea datelor.
(**)JO L 338, 28.12.1994, p. 98.
Art. 234
[textul din Art. 234 din titlul XI, capitolul 3, sectiunea 5 a fost abrogat la 11-aug-2010 de Art. 1, punctul 23. din Directiva 2010/45/UE/13-iul-2010]
Art. 235
Statele membre pot stabili condiţii specifice pentru facturile emise prin mijloace electronice în privinţa livrării de bunuri sau prestării de servicii pe teritoriul lor dintr-o ţară cu care nu există niciun instrument juridic privind asistenţa reciprocă având o sferă de aplicare similară celei prevăzute de Directiva 2010/24/UE şi de Regulamentul (CE) nr. 1798/2003.
Art. 236
În cazul în care unele loturi ce conţin mai multe facturi electronice sunt trimise sau puse la dispoziţia aceluiaşi destinatar, detaliile comune diferitelor facturi se pot menţiona o singură dată, în cazul în care, pentru fiecare factură, toate informaţiile sunt accesibile.
Art. 237
Până la 31 decembrie 2016 cel târziu, Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului un raport de evaluare globală, pe baza unui studiu economic independent, privind impactul normelor în materie de facturare aplicabile de la 1 ianuarie 2013, în special privind măsura în care acestea au condus în mod eficient la o reducere a sarcinii administrative pentru întreprinderi, însoţit, după caz, de o propunere corespunzătoare de modificare a normelor relevante.
Art. 238
(1)În urma consultării Comitetului TVA, statele membre pot prevedea, în condiţiile pe care le pot stabili, că doar informaţiile solicitate în temeiul articolului 226b se menţionează pe facturile emise pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii efectuate, în următoarele cazuri:
a)în cazul în care valoarea facturilor este mai mare de 100 EUR, dar mai mică de 400 EUR, sau echivalentul în monedă naţională;
b)în cazul în care practica administrativă sau comercială din sectorul de activitate implicat sau condiţiile tehnice de emitere a facturilor fac ca respectarea tuturor obligaţiilor menţionate la articolele 226 sau 230 să fie extrem de dificilă.
(2)
[textul din Art. 238, alin. (2) din titlul XI, capitolul 3, sectiunea 6 a fost abrogat la 11-aug-2010 de Art. 1, punctul 25., alin. (B) din Directiva 2010/45/UE/13-iul-2010]
(3)Măsurile de simplificare prevăzute la alineatul (1) nu se aplică atunci când se solicită ca facturile să fie emise în conformitate cu articolul 220 alineatul (1) punctele 2 şi 3 sau atunci când livrarea de bunuri sau prestarea de servicii impozabilă este efectuată de o persoană impozabilă care nu este stabilită în statul membru în care se datorează TVA sau al cărei sediu în acel stat membru nu participă la livrare/prestare în sensul articolului 192a, iar persoana obligată la plata TVA este persoana căreia i-au fost livrate bunurile sau i-au fost prestate serviciile.
Art. 239
În cazurile în care statele membre recurg la opţiunea, prevăzută la articolul 272 alineatul (1) primul paragraf litera (b), de a nu aloca un număr de identificare în scopuri de TVA persoanelor impozabile care nu desfăşoară operaţiunile prevăzute la articolele 20, 21, 22, 33, 36, 138 şi 141 şi atunci când unui furnizor sau unui client nu i-a fost alocat un număr de identificare de acest tip, acesta este necesar să fie înlocuit pe factură cu un alt număr denumit cod de înregistrare fiscală, astfel cum a fost definit de statele membre în cauză.
Art. 240
În cazul în care persoana impozabilă a primit un număr de identificare în scopuri de TVA, statele membre care recurg la opţiunea prevăzută la articolul 272 alineatul (1) primul paragraf litera (b), pot, de asemenea, să solicite ca factura să cuprindă următoarele informaţii:
(1)pentru prestarea de servicii prevăzute la articolele 44, 47, 50, 53, 54 şi 55, şi livrarea de bunuri prevăzute la articolele 138 şi 141, numărul de identificare în scopuri de TVA şi codul de înregistrare fiscală ale furnizorului;
(2)pentru alte livrări de bunuri sau prestări de servicii, doar codul de înregistrare fiscală al furnizorului sau doar numărul de identificare în scopuri de TVA al acestuia.
Art. 241
În sensul prezentului capitol, "stocarea prin mijloace electronice a unei facturi" înseamnă stocarea datelor prin echipamente electronice de procesare (inclusiv compresie digitală) şi de stocare, şi utilizând mijloace prin cablu, unde radio, sisteme optice sau alte mijloace electromagnetice.
Art. 242
Fiecare persoană impozabilă ţine o contabilitate suficient de detaliată pentru a permite aplicarea TVA şi controlarea aplicării TVA de către autorităţile fiscale.
Art. 242a
(1)În cazul în care o persoană impozabilă, prin utilizarea unei interfeţe electronice cum ar fi o piaţă online, o platformă, un portal sau alte mijloace similare, facilitează livrarea de bunuri sau prestarea de servicii către o persoană neimpozabilă din Comunitate, în conformitate cu dispoziţiile titlului V, persoana impozabilă care facilitează livrarea sau prestarea este obligată să ţină registre în acest sens. Registrele respective conţin informaţii suficient de detaliate pentru a permite autorităţilor fiscale ale statelor membre în care livrările sau prestările respective sunt impozabile să verifice dacă TVA a fost contabilizată corect.
(2)Registrele prevăzute la alineatul (1) trebuie puse la dispoziţia statelor membre în cauză, la cerere, pe cale electronică.
Registrele menţionate trebuie păstrate pentru o perioadă de zece ani de la sfârşitul anului în care s-a efectuat operaţiunea.
Art. 243
(1)Fiecare persoană impozabilă ţine un registru cu bunurile pe care le-a expediat sau transportat sau care au fost expediate sau transportate pe seama sa, la o destinaţie aflată în afara teritoriului statului membru de plecare, însă în cadrul Comunităţii, în scopurile operaţiunilor constând în determinarea valorii respectivelor bunuri, lucrări asupra acestora sau utilizarea lor temporară, astfel cum se menţionează la articolul 17 alineatul (2) literele (f), (g) şi (h).
(2)Fiecare persoană impozabilă ţine o contabilitate suficient de detaliată pentru a permite identificarea bunurilor care i-au fost expediate din alt stat membru de către o persoană impozabilă identificată în scopuri de TVA în respectivul stat membru sau pe seama acesteia şi care fac obiectul unor prestări de servicii care constau în determinarea valorii sau în lucrări efectuate asupra bunurilor în cauză.
(3)Fiecare persoană impozabilă care transferă bunuri în cadrul regimului de stocuri la dispoziţia clientului menţionat la articolul 17a păstrează un registru care permite autorităţilor fiscale să verifice aplicarea corectă a articolului respectiv.
Fiecare persoană impozabilă căreia îi sunt livrate bunurile în cadrul regimului de stoc la dispoziţia clientului menţionat la articolul 17a ţine un registru al bunurilor respective.
Art. 243a
În sensul prezentei secţiuni, se aplică următoarele definiţii:
1.«prestator de servicii de plată» înseamnă oricare dintre categoriile de prestatori de servicii de plată menţionate la articolul 1 alineatul (1) literele (a)-(d) din Directiva (UE) 2015/2366 a Parlamentului European şi a Consiliului (*1) ori o persoană fizică sau juridică care beneficiază de o derogare în temeiul articolului 32 din directiva menţionată;
2.«serviciu de plată» înseamnă oricare dintre activităţile comerciale enumerate la punctele 3-6 din anexa I la Directiva (UE) 2015/2366;
3.«plată» înseamnă, cu excepţia excluderilor prevăzute la articolul 3 din Directiva (UE) 2015/2366, o «tranzacţie de plată» în sensul definiţiei de la articolul 4 punctul 5 din respectiva directivă, sau o «remitere de bani» în sensul definiţiei de la articolul 4 punctul 22 din respectiva directivă;
4.«plătitor» înseamnă «plătitor» în sensul definiţiei de la articolul 4 punctul 8 din Directiva (UE) 2015/2366;
5.«beneficiar al plăţii» înseamnă «beneficiar al plăţii» în sensul definiţiei de la articolul 4 punctul 9 din Directiva (UE) 2015/2366;
6.«stat membru de origine» înseamnă «stat membru de origine» în sensul definiţiei de la articolul 4 punctul 1 din Directiva (UE) 2015/2366;
7.«stat membru gazdă» înseamnă «stat membru gazdă» în sensul definiţiei de la articolul 4 punctul 2 din Directiva (UE) 2015/2366;
8.«cont de plăţi» înseamnă «cont de plăţi» în sensul definiţiei de la articolul 4 punctul 12 din Directiva (UE) 2015/2366;
9.«IBAN» înseamnă «IBAN» în sensul definiţiei de la articolul 2 punctul 15 din Regulamentul (UE) nr. 260/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului (*2);
10.«BIC» înseamnă «BIC» în sensul definiţiei de la articolul 2 punctul 16 din Regulamentul (UE) nr. 260/2012.
Art. 243b
(1)Statele membre impun prestatorilor de servicii de plată să păstreze evidenţe suficient de detaliate ale beneficiarilor plăţilor şi ale plăţilor în legătură cu serviciile de plată pe care le furnizează pentru fiecare trimestru calendaristic, pentru a permite autorităţilor competente ale statelor membre să efectueze controale privind livrările de mărfuri şi prestările de servicii care, în conformitate cu dispoziţiile titlului V, se consideră că au loc într-un stat membru, în vederea atingerii obiectivului de combatere a fraudei în domeniul TVA.
Obligaţia menţionată la primul paragraf se aplică numai serviciilor de plată furnizate în ceea ce priveşte plăţile transfrontaliere. Se consideră că o plată este transfrontalieră în cazul în care plătitorul se află într-un stat membru, iar beneficiarul plăţii se află într-un alt stat membru, pe un teritoriu terţ sau într-o ţară terţă.
(2)Obligaţia care le revine prestatorilor de servicii de plată în temeiul alineatului (1) se aplică în cazul în care, în cursul unui trimestru calendaristic, un prestator de servicii de plată prestează servicii de plată care corespund unui număr de peste 25 de plăţi transfrontaliere către acelaşi beneficiar al plăţilor.
Numărul de plăţi transfrontaliere menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat se calculează cu referire la serviciile de plată prestate de prestatorul de servicii de plată pentru fiecare stat membru şi pentru fiecare element de identificare astfel cum este menţionat la articolul 243c alineatul (2). În cazul în care prestatorul de servicii de plată deţine informaţii conform cărora beneficiarul plăţilor dispune de mai multe elemente de identificare, calculul se efectuează cu referire la beneficiarul plăţilor.
(3)Obligaţia prevăzută la alineatul (1) nu se aplică serviciilor de plată prestate de prestatorii de servicii de plată ai plătitorului pentru orice plată atunci când cel puţin unul dintre prestatorii de servicii de plată ai beneficiarului se află într-un stat membru, astfel cum rezultă din codul BIC al prestatorului de servicii de plată sau din orice alt cod de identificare comercială care identifică fără echivoc prestatorul de servicii de plată şi locaţia acestuia. Prestatorii de servicii de plată ai plătitorului includ, în orice caz, respectivele servicii de plată în calculul menţionat la alineatul (2).
(4)În cazul în care prestatorilor de servicii de plată li se aplică obligaţia prevăzută de alineatul (1), evidenţele:
a)sunt păstrate de către prestatorul de servicii de plată în format electronic pentru o perioadă de trei ani calendaristici de la sfârşitul anului calendaristic al datei plăţii;
b)sunt puse la dispoziţie în conformitate cu articolul 24b din Regulamentul (UE) nr. 904/2010 statului membru de origine al prestatorului de servicii de plată sau statelor membre gazdă în cazul în care prestatorul de servicii de plată prestează servicii de plată în alte state membre decât statul membru de origine.
Art. 243c
(1)În aplicarea articolului 243b alineatul (1) al doilea paragraf şi fără a aduce atingere prevederilor titlului V, locaţia plătitorului se consideră a fi în statul membru care corespunde:
a)codului IBAN al contului de plăţi al plătitorului sau oricărui alt identificator care identifică fără echivoc şi furnizează locaţia plătitorului, sau în absenţa unor astfel de identificatori;
b)codului BIC sau oricărui alt cod de identificare comercială care identifică fără echivoc şi furnizează locaţia prestatorului de servicii de plată care acţionează în numele plătitorului.
(2)În aplicarea articolului 243b alineatul (1) al doilea paragraf, locaţia beneficiarului plăţii se consideră a fi în statul membru, pe teritoriul terţ sau în ţara terţă care corespunde:
a)codului IBAN al contului de plăţi al beneficiarului plăţii sau oricărui alt identificator care identifică fără echivoc şi furnizează locaţia beneficiarului plăţii, sau în absenţa unor astfel de identificatori;
b)codului BIC sau oricărui alt cod de identificare comercială care identifică fără echivoc şi furnizează locaţia prestatorului de servicii de plată care acţionează în numele beneficiarului plăţii.
Art. 243d
(1)Evidenţele păstrate de prestatorii de servicii de plată, în temeiul articolului 243b, conţin următoarele informaţii:
a)codul BIC sau orice alt cod de identificare comercială care identifică fără echivoc prestatorul de servicii de plată;
b)numele sau denumirea comercială a beneficiarului plăţii, astfel cum figurează în evidenţele prestatorului de servicii de plată;
c)dacă este disponibil, orice cod de înregistrare în scopuri de TVA sau alt cod fiscal naţional al beneficiarului plăţii;
d)codul IBAN sau, în absenţa codului IBAN, orice alt identificator care identifică fără echivoc şi furnizează locaţia beneficiarul plăţii;
e)codul BIC sau orice alt cod de identificare comercială care identifică fără echivoc şi furnizează locaţia prestatorului de servicii de plată care acţionează în numele beneficiarului plăţii, în cazul în care beneficiarul primeşte fonduri fără să aibă un cont de plăţi;
f)dacă este disponibilă, adresa beneficiarului plăţii, astfel cum figurează în evidenţele prestatorului de servicii de plată;
g)detaliile privind orice plată transfrontalieră, astfel cum este menţionată la articolul 243b alineatul (1);
h)detaliile privind orice restituire a unei plăţi, astfel cum este identificată ca fiind legată de plăţile transfrontaliere menţionate la litera (g).
(2)Informaţiile menţionate la alineatul (1) literele (g) şi (h) conţin următoarele detalii:
a)data şi ora efectuării plăţii sau a restituirii plăţii;
b)valoarea şi moneda plăţii sau a restituirii plăţii;
c)statul membru de origine al plăţii primite de sau în numele beneficiarului plăţii, statul membru de destinaţie a restituirii, după caz, precum şi informaţiile utilizate pentru a stabili originea sau destinaţia plăţii sau a restituirii plăţii în conformitate cu articolul 243c;
d)orice referinţă care identifică fără echivoc plata;
e)dacă este cazul, informaţia că plata este iniţiată la sediul fizic al comerciantului.
Art. 244
Fiecare persoană impozabilă se asigură de stocarea copiilor facturilor pe care le-a emis sau care au fost emise de un client ori care au fost emise de un terţ în numele său şi în contul său, precum şi a tuturor facturilor pe care le-a primit.
Art. 245
(1)În sensul prezentei directive, persoana impozabilă poate decide locul de stocare a tuturor facturilor, cu condiţia de a pune la dispoziţie facturile sau informaţiile stocate în conformitate cu articolul 244, autorităţilor competente, fără întârziere nejustificată, oricând acestea solicită acest lucru.
(2)Statele membre pot solicita persoanelor impozabile stabilite pe teritoriul lor să le fie comunicat locul de stocare, în cazul în care acesta se află în afara teritoriului lor.
De asemenea, statele membre pot solicita persoanelor impozabile, stabilite pe teritoriul lor, să păstreze în acest spaţiu facturile pe care le-au emis sau care au fost emise de clienţii lor sau de părţi terţe, în numele şi în contul lor, precum şi toate facturile pe care le-au primit, atunci când stocarea nu se efectuează prin mijloace electronice ce garantează accesul on-line complet la datele în cauză.
Art. 246
[textul din Art. 246 din titlul XI, capitolul 4, sectiunea 3 a fost abrogat la 11-aug-2010 de Art. 1, punctul 27. din Directiva 2010/45/UE/13-iul-2010]
Art. 247
(1)Fiecare stat membru stabileşte perioada în cursul căreia persoanele impozabile au obligaţia de a asigura stocarea facturilor pentru livrarea de bunuri sau prestarea de servicii pe teritoriul său şi a facturilor primite de persoane impozabile stabilite pe teritoriul său.
(2)Pentru a asigura îndeplinirea cerinţelor stabilite la articolul 233, statul membru prevăzut la alineatul (1) poate solicita ca facturile să fie stocate în forma originală în care au fost trimise sau puse la dispoziţie, pe suport de hârtie sau în format electronic. De asemenea, în cazul facturilor stocate prin mijloace electronice, statul membru poate solicita ca datele ce garantează autenticitatea originii şi integritatea conţinutului lor, în conformitate cu articolul 233, să fie stocate, de asemenea, prin mijloace electronice.
(3)Statul membru menţionat la alineatul (1) poate prevedea condiţii specifice de interzicere sau de limitare a stocării facturilor în ţara cu care nu există niciun instrument juridic referitor la asistenţa reciprocă, având o sferă de aplicare similară celei prevăzute de Directiva 2010/24/UE şi de Regulamentul (CE) nr. 1798/2003 sau la dreptul menţionat la articolul 249 de a accesa prin mijloace electronice, de a descărca şi de a utiliza facturile respective."
Art. 248
În condiţiile pe care le stabilesc, statele membre pot solicita stocarea facturilor primite de persoanele neimpozabile.
Art. 248a
În scopuri de control şi în ceea ce priveşte facturile referitoare la livrarea de bunuri sau prestarea de servicii efectuate pe teritoriul lor şi facturile primite de persoane impozabile stabilite pe teritoriul lor, statele membre pot solicita, pentru anumite persoane impozabile sau în anumite cazuri, traducerea acestor facturi în limbile lor oficiale. Cu toate acestea, statele membre nu pot impune traducerea facturilor ca cerinţă generală.
Art. 249
În scopuri de control, în cazul în care o persoană impozabilă stochează prin mijloace electronice facturi pe care le emite sau le primeşte, garantând accesul online la date autorităţilor competente din statul membru în care este stabilită şi, atunci când TVA este datorată în alt stat membru, autorităţile competente din acel stat membru trebuie să aibă dreptul de a accesa, descărca şi utiliza respectivele facturi.
Art. 250
(1)Fiecare persoană impozabilă depune o declaraţie privind TVA în care se menţionează toate informaţiile necesare pentru a calcula taxa exigibilă şi deducerile de efectuat, inclusiv, în măsura în care acest lucru este necesar pentru stabilirea bazei impozabile, valoarea totală a operaţiunilor referitoare la această taxă şi la aceste deduceri, precum şi valoarea operaţiunilor scutite.
(2)Statele membre permit şi pot solicita depunerea declaraţiei privind TVA prevăzute la alineatul (1) prin mijloace electronice, în condiţiile pe care le stabilesc.
Art. 251
În afară de informaţiile prevăzute la articolul 250, declaraţia privind TVA referitor la o perioadă fiscală dată, cuprinde următoarele date:
a)valoarea totală, fără TVA, a livrărilor de bunuri prevăzute la articolul 138 pentru care TVA a devenit exigibilă în cursul acestei perioade fiscale;
b)valoarea totală, fără TVA, a livrărilor de bunuri prevăzute la articolele 33 şi 36 desfăşurate pe teritoriul altui stat membru, pentru care TVA a devenit exigibilă în cursul acestei perioade fiscale, în cazul în care locul unde a început expedierea sau transportul bunurilor este situat în statul membru în care este necesar să fie depusă declaraţia;
c)valoarea totală, fără TVA, a achiziţiilor intracomunitare de bunuri sau a operaţiunilor asimilate acestora, în temeiul articolelor 21 sau 22, efectuate în statul membru în care declaraţia este necesar să fie depusă şi pentru care TVA a devenit exigibilă în cursul acestei perioade fiscale;
d)valoarea totală, fără TVA, a livrărilor de bunuri prevăzute la articolele 3 3 şi 36 efectuate în statul membru în care declaraţia este necesar să fie depusă şi pentru care TVA a devenit exigibilă în cursul acestei perioade fiscale, în cazul în care locul în care a început expedierea sau transportul bunurilor este situat pe teritoriul altui stat membru;
e)valoarea totală, fără TVA, a livrărilor de bunuri efectuate în statul membru în care este necesar să fie depusă declaraţia pentru care persoana impozabilă a fost desemnată ca persoană obligată la plata TVA în conformitate cu articolul 197, şi pentru care TVA a devenit exigibilă în cursul acestei perioade fiscale.
Art. 252
(1)Declaraţia privind TVA se depune până la un termen ce este necesar să fie stabilit de statele membre. Termenul respectiv nu se poate fixa la mai mult de două luni de la încheierea fiecărei perioade fiscale.
(2)Fiecare stat membru stabileşte perioada fiscală la o lună, două luni sau trei luni.
Cu toate acestea, statele membre pot stabili diferite perioade fiscale, cu condiţia ca perioadele respective să nu depăşească un an.
Art. 253
Suedia poate aplica o procedură simplificată pentru întreprinderile mici şi mijlocii, prin care persoanele impozabile care desfăşoară doar operaţiuni taxabile la nivel naţional pot depune declaraţii de TVA la trei luni de la încheierea perioadei anuale de impunere directă.
Art. 254
În cazul livrărilor de mijloace de transport noi efectuate în conformitate cu condiţiile menţionate la articolul 138 alineatul (2) litera (a) de către o persoană impozabilă identificată în scopuri de TVA pentru un client neidentificat în scopuri de TVA sau de către o persoană impozabilă, astfel cum este definită la articolul 9 alineatul (2), statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că vânzătorul comunică toate informaţiile necesare pentru a permite aplicarea TVA şi controlul acestei aplicări de către autorităţile fiscale.
Art. 255
În cazul în care statele membre desemnează clientul aurului de investiţii ca persoană obligată la plata TVA în temeiul articolului 198 alineatul (1) sau dacă, în cazul aurului sub formă de materie primă, produse semifabricate sau aur de investiţii, definit la articolul 344 alineatul (1), statele membre îşi exercita opţiunea prevăzută la articolul 198 alineatul (2) de a desemna clientul ca persoană obligată la plata TVA, acestea adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că respectivul client respectă obligaţiile legate de depunerea declaraţiei privind TVA, prevăzute în prezentul capitol.
Art. 256
Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că persoanele considerate ca persoane obligate la plata TVA în locul persoanelor impozabile nestabilite pe teritoriul lor, în conformitate cu articolele 194-197 şi cu articolul 204, respectă obligaţiile referitoare la depunerea declaraţiilor privind TVA, în conformitate cu prezentul capitol.
Art. 257
Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că persoanele juridice neimpozabile care sunt persoane obligate la plata TVA datorată pentru achiziţii intracomunitare de bunuri, în conformitate cu articolul 2 alineatul (1) litera (b) punctul (i), respectă obligaţiile referitoare la depunerea de declaraţii privind TVA, în temeiul dispoziţiilor prezentului capitol.
Art. 258
Statele membre stabilesc norme de aplicare pentru depunerea declaraţiilor privind TVA pentru achiziţiile intracomunitare de mijloace de transport noi, în temeiul articolului 2 alineatul (1) litera (b) punctul (ii), şi pentru achiziţiile intracomunitare de produse supuse accizelor, în temeiul articolului 2 alineatul (1) litera (b) punctul (iii).
Art. 259
Statele membre pot solicita persoanelor care efectuează achiziţii intracomunitare de mijloace de transport noi în temeiul articolului 2 alineatul (1) litera (b) punctul (ii) să furnizeze, la depunerea declaraţiilor privind TVA, toate informaţiile necesare pentru aplicarea TVA şi controlul aplicării TVA de către autorităţile fiscale.
Art. 260
Statele membre stabilesc modalităţile de declarare în ceea ce priveşte importurile de bunuri.
Art. 261
(1)Statele membre pot solicita persoanei impozabile să depună o declaraţie care să cuprindă toate informaţiile menţionate la articolele 250 şi 251 pentru toate operaţiunile desfăşurate în anul precedent. Declaraţia respectivă furnizează toate informaţiile necesare oricăror ajustări.
(2)Statele membre permit şi pot solicita depunerea declaraţiei prevăzute la alineatul (1) prin mijloace electronice, în condiţiile pe care le stabilesc.
Art. 262
(1)Orice persoană impozabilă identificată în scopuri de TVA depune o declaraţie recapitulativă în care menţionează:
a)clienţii înregistraţi în scopuri de TVA, cărora le-a livrat bunuri în condiţiile menţionate la articolul 138 alineatul (1) şi la articolul 138 alineatul (2) litera (c);
b)persoanele identificate în scopuri de TVA cărora le-a livrat bunuri ce i-au fost livrate prin intermediul achiziţiilor intracomunitare de bunuri menţionate la articolul 42;
c)persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile identificate în scopuri de TVA cărora le-a prestat servicii, altele decât serviciile care sunt scutite de TVA în statul membru în care operaţiunea este impozabilă şi pentru care beneficiarul are obligaţia de a plăti TVA în temeiul articolului 196.
(2)Pe lângă informaţiile menţionate la alineatul (1), fiecare persoană impozabilă transmite informaţii cu privire la numărul de identificare în scopuri de TVA al persoanelor impozabile cărora le sunt destinate bunurile expediate sau transportate în cadrul regimului de stocuri la dispoziţia clientului conform condiţiilor stabilite la articolul 17a şi cu privire la orice modificare a informaţiilor furnizate.
Art. 263
(1)Declaraţia recapitulativă se întocmeşte pentru fiecare lună calendaristică într-un termen care nu depăşeşte o lună şi în conformitate cu procedurile care urmează a fi stabilite de statele membre.
(1a) Cu toate acestea, statele membre pot autoriza persoanele impozabile, în condiţiile şi limitele pe care le pot stabili, să opteze pentru depunerea declaraţiilor recapitulative pentru fiecare trimestru calendaristic, într-un termen care nu depăşeşte o lună de la sfârşitul trimestrului, atunci când valoarea totală trimestrială, fără TVA, a livrărilor de bunuri menţionate la articolul 264 alineatul (1) litera (d) şi la articolul 265 alineatul (1) litera (c) nu depăşeşte nici pentru trimestrul calendaristic respectiv, nici pentru vreunul dintre cele patru trimestre precedente suma de 50 000 EUR sau contravaloarea acestei sume în moneda naţională.
Posibilitatea prevăzută la primul paragraf încetează a fi aplicabilă odată cu sfârşitul lunii în care valoarea totală, fără TVA, a livrărilor de bunuri menţionate la articolul 264 alineatul (1) litera (d) şi la articolul 256 alineatul (1) litera (c) depăşeşte, pentru trimestrul în curs, suma de 50 000 EUR sau contravaloarea acesteia în moneda naţională. În acest caz, se întocmeşte declaraţia recapitulativă pentru luna sau lunile scurse de la începutul trimestrului, într-un termen care nu depăşeşte o lună.
(1b) Până la 31 decembrie 2011, statele membre pot fixa suma prevăzută la alineatul (1a) la 100 000 EUR sau la contravaloarea acesteia în moneda naţională.
(1c) Statele membre pot, în condiţiile şi limitele pe care le pot stabili, să autorizeze persoanele impozabile, în cazul prestărilor de servicii menţionate la articolul 264 alineatul (1) litera (d), să depună declaraţia recapitulativă pentru fiecare trimestru calendaristic într-un termen care nu depăşeşte o lună de la sfârşitul trimestrului.
Statele membre pot, în special, solicita persoanelor impozabile care efectuează livrările de bunuri sau prestările de servicii menţionate la articolul 264 alineatul (1) litera (d) să depună declaraţia recapitulativă în termenul care rezultă din aplicarea alineatelor (1) şi (1b).
(2)Statele membre autorizează şi pot solicita ca declaraţia recapitulativă menţionată la alineatul (1) să fie depusă prin transferul electronic al fişierului, în condiţiile stabilite de acestea.
Art. 264
(1)Declaraţia recapitulativă cuprinde următoarele informaţii:
a)numărul de identificare în scopuri de TVA al persoanei impozabile din statul membru în care trebuie depusă declaraţia recapitulativă, pe baza căruia respectiva persoană a efectuat livrarea de bunuri în condiţiile menţionate la articolul 138 alineatul (1) şi a prestat servicii impozabile în condiţiile stabilite la articolul 44;
b)numărul de identificare în scopuri de TVA al persoanei care achiziţionează bunurile sau primeşte serviciile în alt stat membru decât cel în care trebuie depusă declaraţia recapitulativă, pe baza căruia i-au fost furnizate bunurile sau prestate serviciile;
c)numărul de identificare în scopuri de TVA al persoanei impozabile, din statul membru în care se depune declaraţia recapitulativă şi pe baza căruia a efectuat un transfer în alt stat membru, în conformitate cu articolul 138 alineatul (2) litera (c), precum şi numărul prin care este identificată în statul membru în care s-a încheiat expedierea sau transportul;
d)pentru fiecare persoană care a achiziţionat bunuri sau a primit servicii, valoarea totală a livrărilor de bunuri şi valoarea totală a prestărilor de servicii efectuate de persoana impozabilă;
e)pentru livrările de bunuri ce constau din transferuri spre alt stat membru, în conformitate cu articolul 138 alineatul (2) litera (c), valoarea totală a livrărilor, determinată în conformitate cu articolul 76;
f)valoarea ajustărilor efectuate în temeiul articolului 90.
(2)Valoarea menţionată la alineatul (1) litera (c) se declară pentru perioada de depunere stabilită în conformitate cu articolul 263 alineatele (1)-(1c), în cursul căreia TVA a devenit eligibil.
Valoarea menţionată la alineatul (1) litera (f) se declară pentru perioada de depunere stabilită în conformitate cu articolul 263 alineatele (1)-(1c), în cursul căreia regularizarea a fost comunicată clientului.
Art. 265
(1)În cazul achiziţiilor intracomunitare de bunuri, prevăzute la articolul 42, persoana impozabilă identificată în scopuri de TVA în statul membru care i-a atribuit numărul de identificare în scopuri de TVA pe baza căruia a efectuat aceste achiziţii menţionează în mod clar următoarele informaţii în declaraţia recapitulativă:
a)numărul de identificare în scopuri de TVA în statul membru respectiv şi pe baza căruia s-a efectuat achiziţia şi livrarea ulterioară de bunuri;
b)numărul de identificare în scopuri de TVA, în statul membru în care s-a încheiat expedierea sau transportul de bunuri, al destinatarului livrării ulterioare efectuate de persoana impozabilă;
c)pentru fiecare destinatar al livrării ulterioare, valoarea totală, fără TVA, a livrărilor efectuate de persoana impozabilă în statul membru în care s-a încheiat expedierea sau transportul bunurilor.
(2)Valoarea menţionată la alineatul (1) litera (c) se declară pentru perioada de depunere stabilită în conformitate cu articolul 263 alineatele (1)-(1b), în cursul căreia TVA a devenit eligibil.
Art. 266
Prin derogare de la articolele 264 şi 265, statele membre pot prevedea ca declaraţiile recapitulative să conţină informaţii suplimentare.
Art. 267
Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că persoanele care, în conformitate cu articolele 194 şi 204, sunt considerate ca persoane obligate la plata taxei în locul unei persoane impozabile care nu este stabilită pe teritoriul lor, îndeplinesc obligaţia de a depune declaraţia recapitulativă în temeiul prezentului capitol.
Art. 268
Statele membre pot cere ca persoanele impozabile care, pe teritoriul lor, efectuează achiziţii intracomunitare de bunuri sau operaţiuni asimilate achiziţiilor intracomunitare de bunuri, în temeiul articolelor 21 sau 22, să depună declaraţii ce cuprind informaţii cu privire la achiziţiile în cauză, cu condiţia ca, totuşi, declaraţiile să nu fie solicitate pentru o perioadă care să nu fie mai mică de o lună.
Art. 269
Hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei, Consiliul poate autoriza orice stat membru să introducă măsurile speciale prevăzute la articolele 270 şi 271 pentru a simplifica obligaţia, prevăzută de prezentul capitol, de a depune o declaraţie recapitulativă. Respectivele măsuri nu pot aduce atingere monitorizării corespunzătoare a operaţiunilor intracomunitare.
Art. 270
În baza autorizaţiei prevăzute la articolul 269, statele membre pot permite persoanelor impozabile să depună declaraţii recapitulative anuale în care să se indice numerele de identificare TVA din alt stat membru, ale beneficiarilor livrărilor de bunuri efectuate de respectivele persoane impozabile, în condiţiile menţionate la articolul 138 alineatul (1) şi alineatul (2) litera (c), în cazul în care persoanele impozabile îndeplinesc următoarele trei condiţii:
a)valoarea anuală totală, exclusiv TVA, a livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii nu depăşeşte, cu mai mult de 35 000 EUR sau echivalentul în monedă naţională, valoarea cifrei de afaceri anuale care serveşte drept referinţă pentru persoanele impozabile care intră sub incidenţa scutirii pentru întreprinderile mici prevăzute la articolul 284;
b)valoarea anuală totală, exclusiv TVA, a livrărilor de bunuri efectuate în conformitate cu condiţiile prevăzute la articolul 138 nu depăşeşte 15 000 EUR sau echivalentul în monedă naţională;
c)nici una dintre livrările de bunuri efectuate în conformitate cu condiţiile prevăzute la articolul 138 nu este o livrare de mijloace de transport noi.
Art. 271
În baza autorizaţiei prevăzute la articolul 269, statele membre care stabilesc la peste trei luni perioada fiscală pentru care persoanele impozabile au obligaţia de a depune declaraţia privind TVA prevăzut la articolul 250 pot permite persoanelor respective să depună declaraţii recapitulative pentru aceeaşi perioadă, în cazul în care persoanele impozabile respective îndeplinesc următoarele trei condiţii:
a)valoarea anuală totală, exclusiv TVA, a livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii nu depăşeşte 200 000 EUR sau echivalentul în monedă naţională;
b)valoarea anuală totală, exclusiv TVA, a livrărilor de bunuri efectuate în conformitate cu condiţiile prevăzute la articolul 138 nu depăşeşte 15 000 EUR sau echivalentul în monedă naţională;
c)nici una dintre livrările de bunuri efectuate în conformitate cu condiţiile prevăzute la articolul 138 nu este o livrare de mijloace de transport noi.
Art. 272
(1)Statele membre pot scuti următoarele persoane impozabile de anumite sau de toate obligaţiile prevăzute la capitolele 2-6:
a)persoanele impozabile ale căror achiziţii intracomunitare de bunuri nu se supun TVA în baza articolului 3 alineatul (1);
b)persoanele impozabile care nu efectuează niciuna dintre operaţiunile prevăzute la articolele 20, 21, 22, 33, 36, 136a, 138 şi 141;
c)persoanele impozabile care efectuează numai livrări de bunuri sau prestări de servicii care sunt scutite în conformitate cu articolele 132, 135 şi 136, articolelor 146-149 şi articolelor 151, 152 sau 153;
d)[textul din Art. 272, alin. (1), litera D. din titlul XI, capitolul 7 a fost abrogat la 22-mar-2020 de Art. 1, punctul 7. din Directiva 285/18-feb-2020]
e)persoanele impozabile care beneficiază de regimul comun forfetar pentru producători agricoli.
Statele membre nu pot scuti persoanele impozabile menţionate la primul paragraf litera (b) de la obligaţiile de facturare prevăzute în capitolul 3 secţiunile 3-6 şi capitolul 4 secţiunea 3.
(2)În cazul în care statele membre exercită opţiunea prevăzută la alineatul (1) primul paragraf litera (e), acestea adoptă măsurile necesare pentru a asigura aplicarea corectă a regimului tranzitoriu de impunere a operaţiunilor intracomunitare.
(3)Statele membre pot scuti persoanele impozabile altele decât persoanele impozabile prevăzute la alineatul (1) de anumite obligaţii de a ţine evidenţe, prevăzute la articolul 242.
Art. 273
Statele membre pot impune alte obligaţii pe care le consideră necesare pentru a asigura colectarea în mod corect a TVA şi a preveni evaziunea, sub rezerva cerinţei de tratament egal al operaţiunilor interne şi operaţiunilor efectuate între statele membre de către persoane impozabile şi cu condiţia ca respectivele obligaţii să nu genereze, în comerţul între statele membre, unele formalităţi în legătură cu trecerea frontierelor.
Opţiunea prevăzută la primul paragraf nu poate fi considerată ca bază de plecare pentru a impune obligaţii de facturare suplimentare faţă de cele stabilite la capitolul 3.
Art. 274
Articolele 275, 276 şi 277 se aplică importurilor de bunuri aflate în liberă circulaţie, care intră în Comunitate dintr-un teritoriu terţ ce face parte din teritoriul vamal al Comunităţii.
Art. 275
Formalităţile privind importul bunurilor prevăzute la articolul 274 sunt identice cu cele stabilite de dispoziţiile vamale comunitare în vigoare pentru importul de bunuri pe teritoriul vamal al Comunităţii.
Art. 276
În cazul în care expedierea sau transportul bunurilor prevăzute la articolul 274 se încheie într-un punct situat în afara statului membru de intrare în Comunitate, bunurile respective circulă în Comunitate pe baza regimului de tranzit comunitar stabilit de dispoziţiile vamale comunitare în vigoare, în măsura în care au făcut obiectul unei declaraţii de plasare sub regimul vamal respectiv la intrarea în Comunitate.
Art. 277
În cazul în care, la intrarea în Comunitate, bunurile prevăzute la articolul 274 se află în una dintre situaţiile care le-ar permite, în cazul în care sunt importate în sensul articolului 30 primul paragraf, să fie reglementate de unul dintre regimurile sau de una dintre situaţiile prevăzute la articolul 156 sau de un regim de admitere temporară cu scutire totală de drepturi de import, statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că bunurile pot rămâne în Comunitate în aceleaşi condiţii ca cele stabilite pentru aplicarea respectivelor regimuri sau situaţii.
Art. 278
Articolele 2 79 şi 280 se aplică exportului de bunuri aflate în liberă circulaţie care sunt expediate sau transportate dintr-un stat membru către un teritoriu terţ ce face parte din teritoriul vamal al Comunităţii.
Art. 279
Formalităţile legate de exportul de bunuri prevăzute la articolul 278 de pe teritoriul Comunităţii sunt aceleaşi ca în cazul celor stabilite de dispoziţiile vamale comunitare în vigoare pentru exportul de bunuri de pe teritoriul vamal al Comunităţii.
Art. 280
În cazul bunurilor exportate temporar din Comunitate pentru a fi reimportate, statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că, în momentul reimportării în Comunitate, aceste bunuri pot fi reglementate de aceleaşi dispoziţii care se pot aplica în cazul în care au fost exportate temporar de pe teritoriul vamal al Comunităţii.