Art. 369l. - Art. 369 l - Directiva 2006/112/CE/28-nov-2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial 0
În vigoare Versiune de la: 14 August 2025 până la: 31 Decembrie 2026
Art. 369l
În sensul prezentei secţiuni, vânzarea la distanţă de bunuri importate din teritorii terţe sau ţări terţe acoperă numai bunurile, cu excepţia produselor care fac obiectul accizelor, în loturi cu o valoare intrinsecă de maximum 150 EUR.
În sensul prezentei secţiuni şi fără a aduce atingere altor dispoziţii comunitare, se aplică următoarele definiţii:
1.«persoană impozabilă nestabilită în Comunitate» înseamnă o persoană impozabilă care nu şi-a stabilit activitatea economică pe teritoriul Comunităţii şi nici nu dispune de un sediu comercial fix pe teritoriul acesteia;
2.«intermediar» înseamnă o persoană stabilită în Comunitate şi desemnată de persoana impozabilă care efectuează vânzări la distanţă de bunuri importate din ţări terţe sau din teritorii terţe ca persoană care este obligată la plata TVA şi trebuie să respecte obligaţiile prevăzute de prezentul regim special în numele şi în contul persoanei impozabile;
3.«stat membru de identificare» înseamnă următoarele:
(a)atunci când persoana impozabilă nu este stabilită în Comunitate, statul membru în care aceasta decide să se înregistreze;
(b)atunci când persoana impozabilă şi-a stabilit sediul activităţii economice în afara Comunităţii, dar deţine unul sau mai multe sedii comerciale fixe în Comunitate, statul membru cu un sediu comercial fix în care persoana impozabilă declară că va utiliza prezentul regim special;
(c)atunci când persoana impozabilă şi-a stabilit sediul activităţii economice într-un stat membru, statul membru respectiv;
(d)atunci când intermediarul şi-a stabilit sediul activităţii economice într-un stat membru, statul membru respectiv;
(e)atunci când intermediarul şi-a stabilit sediul activităţii economice în afara Comunităţii, dar deţine unul sau mai multe sedii comerciale fixe în Comunitate, statul membru cu un sediu comercial fix în care intermediarul declară că va utiliza prezentul regim special.
În sensul literelor (b) şi (e), în cazul în care are mai multe sedii comerciale fixe în Comunitate, persoana impozabilă sau intermediarul este obligat prin decizie să indice statul membru de stabilire pentru anul calendaristic în cauză şi pentru următorii doi ani calendaristici;
4.«stat membru de consum» înseamnă statul membru în care se încheie expedierea sau transportul bunurilor către client.