Art. 312. - Directiva 2006/112/CE/28-nov-2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial 0

În vigoare
Versiune de la: 14 August 2025 până la: 31 Decembrie 2026
Art. 312
În sensul prezentei subsecţiuni, se aplică următoarele definiţii:
1."preţ de vânzare" înseamnă tot ceea ce constituie contraprestaţia obţinută sau care urmează să fie obţinută de comerciantul persoană impozabilă de la client sau de la o parte terţă, inclusiv subvenţii direct legate de operaţiune, impozite, drepturi, prelevări şi taxe şi cheltuieli neprevăzute, precum cheltuieli cu comisioane, cheltuieli de ambalare, de transport şi de asigurare percepute de comerciantul impozabil clientului, dar cu excepţia sumelor prevăzute la articolul 79;
2."preţ de cumpărare" înseamnă tot ceea ce constituie contravaloarea, în sensul punctului 1, obţinută sau care urmează să fie obţinută de la comerciantul persoană impozabilă de către furnizorul său.