Art. 303. - Statele membre rambursează clientului valoarea compensării în cotă forfetară pe care acesta a achitat-o pentru oricare dintre următoarele operaţiuni: - Directiva 2006/112/CE/28-nov-2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial 0
În vigoare Versiune de la: 14 August 2025 până la: 31 Decembrie 2026
Art. 303
(1)În cazul în care un client persoană impozabilă plăteşte compensarea forfetară în temeiul articolului 301 alineatul (1), acesta are dreptul, în condiţiile stabilite la articolele 167, 168 şi 169, precum şi la articolele 173-177 şi în conformitate cu procedurile stabilite de statele membre, de a deduce valoarea compensării din TVA pe care are obligaţia de a o plăti în statul membru în care efectuează operaţiunile impozitate.
(2)Statele membre rambursează clientului valoarea compensării în cotă forfetară pe care acesta a achitat-o pentru oricare dintre următoarele operaţiuni:
a)livrarea produselor agricole, efectuată în condiţiile menţionate la articolul 138, persoanelor impozabile sau persoanelor juridice neimpozabile, acţionând în această calitate în alt stat membru pe teritoriul căruia achiziţiile intracomunitare de bunuri pe care le efectuează sunt supuse TVA în temeiul articolului 2 alineatul (1) litera (b);
b)livrarea produselor agricole, efectuată în condiţiile menţionate la articolele 146, 147, 148 şi 156, la articolul 157 alineatul (1) litera (b) şi la articolele 158, 160 şi 161, unui client persoană impozabilă stabilit în afara Comunităţii, în măsura în care produsele respective sunt folosite de clientul în cauză în scopul operaţiunilor prevăzute la articolul 169 literele (a) şi (b) sau în scopul prestărilor de servicii considerate ca fiind efectuate pe teritoriul statului membru în care este stabilit clientul şi pentru care TVA este plătibilă doar de client în temeiul articolului 196;
c)prestarea de servicii agricole unui client persoană impozabilă stabilit în Comunitate, dar în alt stat membru, sau unui client persoană impozabilă stabilit în afara Comunităţii, în măsura în care serviciile sunt folosite de client în scopul operaţiunilor prevăzute la articolul 169 literele (a) şi (b) sau în scopul prestărilor de servicii considerate ca fiind desfăşurate pe teritoriul statului membru în care este stabilit clientul şi pentru care TVA este plătibilă doar de client în temeiul articolului 196.
(3)Statele membre stabilesc metoda pe baza căreia se efectuează rambursările prevăzute la alineatul (2). Statele membre pot aplica, în special, dispoziţiile Directivelor 79/1072/CEE şi 86/560/CEE.