Art. 284b. - Art. 284 b - Directiva 2006/112/CE/28-nov-2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial 0

În vigoare
Versiune de la: 14 August 2025 până la: 31 Decembrie 2026
Art. 284b
(1)O persoană impozabilă care se prevalează de scutirea prevăzută la articolul 284 alineatul (1) într-un stat membru în care persoana respectivă nu este stabilită, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 284 alineatele (3) şi (4), raportează statului membru de stabilire, pentru fiecare trimestru calendaristic, următoarele informaţii, inclusiv numărul individual de identificare menţionat la articolul 284 alineatul (3) litera (b):
a)valoarea totală a livrărilor de bunuri şi/sau a prestărilor de servicii efectuate în cursul trimestrului calendaristic în statul membru de stabilire sau «0» în cazul în care nu s-au efectuat livrări de bunuri sau prestări de servicii;
b)valoarea totală a livrărilor de bunuri şi/sau a prestărilor de servicii efectuate în cursul trimestrului calendaristic în fiecare dintre statele membre, altele decât statul membru de stabilire, sau «0» în cazul în care nu s-au efectuat livrări de bunuri sau prestări de servicii.
(2)Persoana impozabilă comunică informaţiile prevăzute la alineatul (1) în termen de o lună de la sfârşitul trimestrului calendaristic.
(3)Atunci când plafonul cifrei de afaceri anuale la nivel de Uniune menţionat la articolul 284 alineatul (2) litera (a) este depăşit, persoana impozabilă informează statul membru de stabilire în termen de 15 zile lucrătoare. În acelaşi timp, persoana impozabilă are obligaţia de a raporta valoarea livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii menţionate la alineatul (1) care au fost efectuate de la începutul trimestrului calendaristic curent până la data la care plafonul cifrei de afaceri anuale la nivel de Uniune a fost depăşit.