Art. 265. - În cazul achiziţiilor intracomunitare de bunuri, prevăzute la articolul 42, persoana impozabilă identificată în scopuri de TVA în statul membru care i-a atribuit numărul de identificare în scopuri de TVA pe baza căruia a efectuat aceste achiziţii menţionează în mod clar următoarele informaţii în declaraţia recapitulativă: - Directiva 2006/112/CE/28-nov-2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial 0

În vigoare
Versiune de la: 14 August 2025 până la: 31 Decembrie 2026
Art. 265
(1)În cazul achiziţiilor intracomunitare de bunuri, prevăzute la articolul 42, persoana impozabilă identificată în scopuri de TVA în statul membru care i-a atribuit numărul de identificare în scopuri de TVA pe baza căruia a efectuat aceste achiziţii menţionează în mod clar următoarele informaţii în declaraţia recapitulativă:
a)numărul de identificare în scopuri de TVA în statul membru respectiv şi pe baza căruia s-a efectuat achiziţia şi livrarea ulterioară de bunuri;
b)numărul de identificare în scopuri de TVA, în statul membru în care s-a încheiat expedierea sau transportul de bunuri, al destinatarului livrării ulterioare efectuate de persoana impozabilă;
c)pentru fiecare destinatar al livrării ulterioare, valoarea totală, fără TVA, a livrărilor efectuate de persoana impozabilă în statul membru în care s-a încheiat expedierea sau transportul bunurilor.
(2)Valoarea menţionată la alineatul (1) litera (c) se declară pentru perioada de depunere stabilită în conformitate cu articolul 263 alineatele (1)-(1b), în cursul căreia TVA a devenit eligibil.