Art. 225. - Directiva 2006/112/CE/28-nov-2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial 0

În vigoare
Versiune de la: 14 August 2025 până la: 31 Decembrie 2026
Art. 225
Statele membre pot impune condiţii specifice persoanelor impozabile în cazurile în care partea terţă sau clientul, care emite facturile, este stabilit(ă) într-o ţară cu care nu există niciun instrument juridic referitor la asistenţa reciprocă având o sferă de aplicare similară celei prevăzute de Directiva 2010/24/UE (*) şi Regulamentul (CE) nr. 1798/2003 (**).
(*)Directiva 2010/24/UE a Consiliului din 16 martie 2010 privind asistenţa reciprocă în materie de recuperare a creanţelor legate de impozite, taxe şi alte măsuri (JO L 84, 31.3.2010, p. 1).
(**)Regulamentul (CE) nr. 1798/2003 al Consiliului din 7 octombrie 2003 privind cooperarea administrativă în domeniul taxei pe valoarea adăugată (JO L 264, 15.10.2003, p. 1).