Art. 105b. - Art. 105 b - Directiva 2006/112/CE/28-nov-2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial 0

În vigoare
Versiune de la: 14 August 2025 până la: 31 Decembrie 2026
Art. 105b
Statele membre care, în conformitate cu dreptul Uniunii, la 1 ianuarie 2021 aplicau cote reduse cel puţin egale cu cota minimă de 5% pentru operaţiunile privind locuinţele care nu fac parte dintr-o politică socială pot continua, în conformitate cu articolul 98 alineatul (1) primul paragraf, să aplice cotele reduse respective. Într-un astfel de caz, cota redusă care se aplică unor astfel de operaţiuni nu poate fi mai mică de 12% începând cu 1 ianuarie 2042.
Statele membre comunică comitetului TVA textul principalelor dispoziţii de drept intern şi condiţiile de aplicare a cotelor reduse menţionate la primul paragraf până la 7 iulie 2022.
O cotă redusă de cel puţin 12% poate fi aplicată de alte state membre, în conformitate cu articolul 98 alineatul (1) primul paragraf, pentru operaţiunile menţionate la primul paragraf din prezentul articol, în aceleaşi condiţii ca acelea aplicabile la 1 ianuarie 2021 în statele membre menţionate la primul paragraf din prezentul articol.
În sensul articolului 98 alineatul (1) al treilea paragraf, operaţiunile menţionate în prezentul articol sunt considerate ca încadrându-se la punctul 10 din anexa III.