Capitolul 4 - Contabilitate - Directiva 2006/112/CE/28-nov-2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial 0

În vigoare
Versiune de la: 14 August 2025 până la: 31 Decembrie 2026
CAPITOLUL 4:Contabilitate
Art. 241
În sensul prezentului capitol, "stocarea prin mijloace electronice a unei facturi" înseamnă stocarea datelor prin echipamente electronice de procesare (inclusiv compresie digitală) şi de stocare, şi utilizând mijloace prin cablu, unde radio, sisteme optice sau alte mijloace electromagnetice.
Art. 242
Fiecare persoană impozabilă ţine o contabilitate suficient de detaliată pentru a permite aplicarea TVA şi controlarea aplicării TVA de către autorităţile fiscale.
Art. 242a
(1)În cazul în care o persoană impozabilă, prin utilizarea unei interfeţe electronice cum ar fi o piaţă online, o platformă, un portal sau alte mijloace similare, facilitează livrarea de bunuri sau prestarea de servicii către o persoană neimpozabilă din Comunitate, în conformitate cu dispoziţiile titlului V, persoana impozabilă care facilitează livrarea sau prestarea este obligată să ţină registre în acest sens. Registrele respective conţin informaţii suficient de detaliate pentru a permite autorităţilor fiscale ale statelor membre în care livrările sau prestările respective sunt impozabile să verifice dacă TVA a fost contabilizată corect.
(2)Registrele prevăzute la alineatul (1) trebuie puse la dispoziţia statelor membre în cauză, la cerere, pe cale electronică.
Registrele menţionate trebuie păstrate pentru o perioadă de zece ani de la sfârşitul anului în care s-a efectuat operaţiunea.

Art. 243
(1)Fiecare persoană impozabilă ţine un registru cu bunurile pe care le-a expediat sau transportat sau care au fost expediate sau transportate pe seama sa, la o destinaţie aflată în afara teritoriului statului membru de plecare, însă în cadrul Comunităţii, în scopurile operaţiunilor constând în determinarea valorii respectivelor bunuri, lucrări asupra acestora sau utilizarea lor temporară, astfel cum se menţionează la articolul 17 alineatul (2) literele (f), (g) şi (h).
(2)Fiecare persoană impozabilă ţine o contabilitate suficient de detaliată pentru a permite identificarea bunurilor care i-au fost expediate din alt stat membru de către o persoană impozabilă identificată în scopuri de TVA în respectivul stat membru sau pe seama acesteia şi care fac obiectul unor prestări de servicii care constau în determinarea valorii sau în lucrări efectuate asupra bunurilor în cauză.

(3)Fiecare persoană impozabilă care transferă bunuri în cadrul regimului de stocuri la dispoziţia clientului menţionat la articolul 17a păstrează un registru care permite autorităţilor fiscale să verifice aplicarea corectă a articolului respectiv.
Fiecare persoană impozabilă căreia îi sunt livrate bunurile în cadrul regimului de stoc la dispoziţia clientului menţionat la articolul 17a ţine un registru al bunurilor respective.

Art. 243a
În sensul prezentei secţiuni, se aplică următoarele definiţii:
1.«prestator de servicii de plată» înseamnă oricare dintre categoriile de prestatori de servicii de plată menţionate la articolul 1 alineatul (1) literele (a)-(d) din Directiva (UE) 2015/2366 a Parlamentului European şi a Consiliului (*1) ori o persoană fizică sau juridică care beneficiază de o derogare în temeiul articolului 32 din directiva menţionată;
2.«serviciu de plată» înseamnă oricare dintre activităţile comerciale enumerate la punctele 3-6 din anexa I la Directiva (UE) 2015/2366;
3.«plată» înseamnă, cu excepţia excluderilor prevăzute la articolul 3 din Directiva (UE) 2015/2366, o «tranzacţie de plată» în sensul definiţiei de la articolul 4 punctul 5 din respectiva directivă, sau o «remitere de bani» în sensul definiţiei de la articolul 4 punctul 22 din respectiva directivă;
4.«plătitor» înseamnă «plătitor» în sensul definiţiei de la articolul 4 punctul 8 din Directiva (UE) 2015/2366;
5.«beneficiar al plăţii» înseamnă «beneficiar al plăţii» în sensul definiţiei de la articolul 4 punctul 9 din Directiva (UE) 2015/2366;
6.«stat membru de origine» înseamnă «stat membru de origine» în sensul definiţiei de la articolul 4 punctul 1 din Directiva (UE) 2015/2366;
7.«stat membru gazdă» înseamnă «stat membru gazdă» în sensul definiţiei de la articolul 4 punctul 2 din Directiva (UE) 2015/2366;
8.«cont de plăţi» înseamnă «cont de plăţi» în sensul definiţiei de la articolul 4 punctul 12 din Directiva (UE) 2015/2366;
9.«IBAN» înseamnă «IBAN» în sensul definiţiei de la articolul 2 punctul 15 din Regulamentul (UE) nr. 260/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului (*2);
10.«BIC» înseamnă «BIC» în sensul definiţiei de la articolul 2 punctul 16 din Regulamentul (UE) nr. 260/2012.
Art. 243b
(1)Statele membre impun prestatorilor de servicii de plată să păstreze evidenţe suficient de detaliate ale beneficiarilor plăţilor şi ale plăţilor în legătură cu serviciile de plată pe care le furnizează pentru fiecare trimestru calendaristic, pentru a permite autorităţilor competente ale statelor membre să efectueze controale privind livrările de mărfuri şi prestările de servicii care, în conformitate cu dispoziţiile titlului V, se consideră că au loc într-un stat membru, în vederea atingerii obiectivului de combatere a fraudei în domeniul TVA.
Obligaţia menţionată la primul paragraf se aplică numai serviciilor de plată furnizate în ceea ce priveşte plăţile transfrontaliere. Se consideră că o plată este transfrontalieră în cazul în care plătitorul se află într-un stat membru, iar beneficiarul plăţii se află într-un alt stat membru, pe un teritoriu terţ sau într-o ţară terţă.
(2)Obligaţia care le revine prestatorilor de servicii de plată în temeiul alineatului (1) se aplică în cazul în care, în cursul unui trimestru calendaristic, un prestator de servicii de plată prestează servicii de plată care corespund unui număr de peste 25 de plăţi transfrontaliere către acelaşi beneficiar al plăţilor.
Numărul de plăţi transfrontaliere menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat se calculează cu referire la serviciile de plată prestate de prestatorul de servicii de plată pentru fiecare stat membru şi pentru fiecare element de identificare astfel cum este menţionat la articolul 243c alineatul (2). În cazul în care prestatorul de servicii de plată deţine informaţii conform cărora beneficiarul plăţilor dispune de mai multe elemente de identificare, calculul se efectuează cu referire la beneficiarul plăţilor.
(3)Obligaţia prevăzută la alineatul (1) nu se aplică serviciilor de plată prestate de prestatorii de servicii de plată ai plătitorului pentru orice plată atunci când cel puţin unul dintre prestatorii de servicii de plată ai beneficiarului se află într-un stat membru, astfel cum rezultă din codul BIC al prestatorului de servicii de plată sau din orice alt cod de identificare comercială care identifică fără echivoc prestatorul de servicii de plată şi locaţia acestuia. Prestatorii de servicii de plată ai plătitorului includ, în orice caz, respectivele servicii de plată în calculul menţionat la alineatul (2).
(4)În cazul în care prestatorilor de servicii de plată li se aplică obligaţia prevăzută de alineatul (1), evidenţele:
a)sunt păstrate de către prestatorul de servicii de plată în format electronic pentru o perioadă de trei ani calendaristici de la sfârşitul anului calendaristic al datei plăţii;
b)sunt puse la dispoziţie în conformitate cu articolul 24b din Regulamentul (UE) nr. 904/2010 statului membru de origine al prestatorului de servicii de plată sau statelor membre gazdă în cazul în care prestatorul de servicii de plată prestează servicii de plată în alte state membre decât statul membru de origine.
Art. 243c
(1)În aplicarea articolului 243b alineatul (1) al doilea paragraf şi fără a aduce atingere prevederilor titlului V, locaţia plătitorului se consideră a fi în statul membru care corespunde:
a)codului IBAN al contului de plăţi al plătitorului sau oricărui alt identificator care identifică fără echivoc şi furnizează locaţia plătitorului, sau în absenţa unor astfel de identificatori;
b)codului BIC sau oricărui alt cod de identificare comercială care identifică fără echivoc şi furnizează locaţia prestatorului de servicii de plată care acţionează în numele plătitorului.
(2)În aplicarea articolului 243b alineatul (1) al doilea paragraf, locaţia beneficiarului plăţii se consideră a fi în statul membru, pe teritoriul terţ sau în ţara terţă care corespunde:
a)codului IBAN al contului de plăţi al beneficiarului plăţii sau oricărui alt identificator care identifică fără echivoc şi furnizează locaţia beneficiarului plăţii, sau în absenţa unor astfel de identificatori;
b)codului BIC sau oricărui alt cod de identificare comercială care identifică fără echivoc şi furnizează locaţia prestatorului de servicii de plată care acţionează în numele beneficiarului plăţii.
Art. 243d
(1)Evidenţele păstrate de prestatorii de servicii de plată, în temeiul articolului 243b, conţin următoarele informaţii:
a)codul BIC sau orice alt cod de identificare comercială care identifică fără echivoc prestatorul de servicii de plată;
b)numele sau denumirea comercială a beneficiarului plăţii, astfel cum figurează în evidenţele prestatorului de servicii de plată;
c)dacă este disponibil, orice cod de înregistrare în scopuri de TVA sau alt cod fiscal naţional al beneficiarului plăţii;
d)codul IBAN sau, în absenţa codului IBAN, orice alt identificator care identifică fără echivoc şi furnizează locaţia beneficiarul plăţii;
e)codul BIC sau orice alt cod de identificare comercială care identifică fără echivoc şi furnizează locaţia prestatorului de servicii de plată care acţionează în numele beneficiarului plăţii, în cazul în care beneficiarul primeşte fonduri fără să aibă un cont de plăţi;
f)dacă este disponibilă, adresa beneficiarului plăţii, astfel cum figurează în evidenţele prestatorului de servicii de plată;
g)detaliile privind orice plată transfrontalieră, astfel cum este menţionată la articolul 243b alineatul (1);
h)detaliile privind orice restituire a unei plăţi, astfel cum este identificată ca fiind legată de plăţile transfrontaliere menţionate la litera (g).
(2)Informaţiile menţionate la alineatul (1) literele (g) şi (h) conţin următoarele detalii:
a)data şi ora efectuării plăţii sau a restituirii plăţii;
b)valoarea şi moneda plăţii sau a restituirii plăţii;
c)statul membru de origine al plăţii primite de sau în numele beneficiarului plăţii, statul membru de destinaţie a restituirii, după caz, precum şi informaţiile utilizate pentru a stabili originea sau destinaţia plăţii sau a restituirii plăţii în conformitate cu articolul 243c;
d)orice referinţă care identifică fără echivoc plata;
e)dacă este cazul, informaţia că plata este iniţiată la sediul fizic al comerciantului.

Art. 244
Fiecare persoană impozabilă se asigură de stocarea copiilor facturilor pe care le-a emis sau care au fost emise de un client ori care au fost emise de un terţ în numele său şi în contul său, precum şi a tuturor facturilor pe care le-a primit.
Art. 245
(1)În sensul prezentei directive, persoana impozabilă poate decide locul de stocare a tuturor facturilor, cu condiţia de a pune la dispoziţie facturile sau informaţiile stocate în conformitate cu articolul 244, autorităţilor competente, fără întârziere nejustificată, oricând acestea solicită acest lucru.
(2)Statele membre pot solicita persoanelor impozabile stabilite pe teritoriul lor să le fie comunicat locul de stocare, în cazul în care acesta se află în afara teritoriului lor.
De asemenea, statele membre pot solicita persoanelor impozabile, stabilite pe teritoriul lor, să păstreze în acest spaţiu facturile pe care le-au emis sau care au fost emise de clienţii lor sau de părţi terţe, în numele şi în contul lor, precum şi toate facturile pe care le-au primit, atunci când stocarea nu se efectuează prin mijloace electronice ce garantează accesul on-line complet la datele în cauză.
Art. 246
[textul din Art. 246 din titlul XI, capitolul 4, sectiunea 3 a fost abrogat la 11-aug-2010 de Art. 1, punctul 27. din Directiva 2010/45/UE/13-iul-2010]
Art. 247
(1)Fiecare stat membru stabileşte perioada în cursul căreia persoanele impozabile au obligaţia de a asigura stocarea facturilor pentru livrarea de bunuri sau prestarea de servicii pe teritoriul său şi a facturilor primite de persoane impozabile stabilite pe teritoriul său.
(2)Pentru a asigura îndeplinirea cerinţelor stabilite la articolul 233, statul membru prevăzut la alineatul (1) poate solicita ca facturile să fie stocate în forma originală în care au fost trimise sau puse la dispoziţie, pe suport de hârtie sau în format electronic. De asemenea, în cazul facturilor stocate prin mijloace electronice, statul membru poate solicita ca datele ce garantează autenticitatea originii şi integritatea conţinutului lor, în conformitate cu articolul 233, să fie stocate, de asemenea, prin mijloace electronice.

(3)Statul membru menţionat la alineatul (1) poate prevedea condiţii specifice de interzicere sau de limitare a stocării facturilor în ţara cu care nu există niciun instrument juridic referitor la asistenţa reciprocă, având o sferă de aplicare similară celei prevăzute de Directiva 2010/24/UE şi de Regulamentul (CE) nr. 1798/2003 sau la dreptul menţionat la articolul 249 de a accesa prin mijloace electronice, de a descărca şi de a utiliza facturile respective."

Art. 248
În condiţiile pe care le stabilesc, statele membre pot solicita stocarea facturilor primite de persoanele neimpozabile.
Art. 248a
În scopuri de control şi în ceea ce priveşte facturile referitoare la livrarea de bunuri sau prestarea de servicii efectuate pe teritoriul lor şi facturile primite de persoane impozabile stabilite pe teritoriul lor, statele membre pot solicita, pentru anumite persoane impozabile sau în anumite cazuri, traducerea acestor facturi în limbile lor oficiale. Cu toate acestea, statele membre nu pot impune traducerea facturilor ca cerinţă generală.
Art. 249
În scopuri de control, în cazul în care o persoană impozabilă stochează prin mijloace electronice facturi pe care le emite sau le primeşte, garantând accesul online la date autorităţilor competente din statul membru în care este stabilită şi, atunci când TVA este datorată în alt stat membru, autorităţile competente din acel stat membru trebuie să aibă dreptul de a accesa, descărca şi utiliza respectivele facturi.