Capitolul 3 - Facturare - Directiva 2006/112/CE/28-nov-2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial 0
În vigoare Versiune de la: 14 August 2025 până la: 31 Decembrie 2026
CAPITOLUL 3:Facturare
Art. 217
În sensul prezentei directive, «factură electronică» înseamnă o factură care conţine informaţii solicitate în prezenta directivă şi care a fost emisă şi primită în orice format electronic.
Art. 218
În sensul prezentei directive, statele membre acceptă documentele sau mesajele pe suport de hârtie sau în format electronic ca facturi, în cazul în care îndeplinesc condiţiile stabilite în prezentul capitol.
Prin derogare de la primul paragraf de la prezentul articol, statele membre pot, în conformitate cu condiţii pe care le stabilesc, să impună persoanelor impozabile stabilite pe teritoriul lor să emită facturi electronice pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii pe teritoriul lor, altele decât cele menţionate la articolul 262.
Art. 219
Orice document sau mesaj ce modifică factura iniţială şi se referă la aceasta în mod specific şi fără echivoc este asimilat unei facturi.
Art. 219a
(1)Facturarea face obiectul normelor aplicabile în statele membre în care se consideră că este efectuată livrarea de bunuri sau prestarea de servicii, în conformitate cu dispoziţiile titlului V.
(2)Prin derogare de la alineatul (1), facturarea face obiectul următoarelor norme:
a)normele care se aplică în statul membru în care furnizorul şi-a stabilit sediul activităţii sale economice sau are un sediu comercial fix de la care este efectuată furnizarea sau, în absenţa unui astfel de sediu al activităţii economice sau sediu comercial fix, statul membru în care furnizorul îşi are domiciliul permanent sau reşedinţa obişnuită, atunci când:
(i)furnizorul nu este stabilit în statul membru în care se consideră că va avea loc livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor, în conformitate cu dispoziţiile titlului V, sau sediul său din statul membru respectiv nu participă la livrare/prestare în sensul articolului 192a litera (b), iar persoana obligată la plata TVA este persoana căreia i se furnizează bunurile sau serviciile, cu excepţia cazului în care factura este emisă de client (autofacturare);
(ii)se consideră că livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor nu are loc în Comunitate, în conformitate cu dispoziţiile titlului V;
b)normele aplicabile în statul membru în care este identificat furnizorul care utilizează unul dintre regimurile speciale menţionate în titlul XII capitolul 6.
(3)Alineatele (1) şi (2) de la prezentul articol se aplică fără a aduce atingere dispoziţiilor articolelor 244-248.
Art. 220
(1)Orice persoană impozabilă se asigură că o factură este emisă fie de propria persoană sau de clientul său, fie de un terţ, în numele său şi pe seama sa, în următoarele cazuri:
1.pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii pe care le-a efectuat către altă persoană impozabilă sau persoană juridică neimpozabilă;
2.livrările de bunuri menţionate la articolul 33 litera (a), cu excepţia cazului în care o persoană impozabilă utilizează regimul special de la titlul XII capitolul 6 secţiunea 3;
3.pentru livrările de bunuri efectuate în conformitate cu condiţiile specificate la articolul 138;
4.pentru orice avans care i-a fost achitat înainte ca una dintre livrările de bunuri menţionate la punctele 1 şi 2 să fi fost efectuată;
5.pentru orice avans care i-a fost achitat de către altă persoană impozabilă sau persoană juridică neimpozabilă înainte de încheierea prestării de servicii.
(2)Prin derogare de la alineatul (1) şi fără a se aduce atingere articolului 221 alineatul (2), nu este necesară emiterea unei facturi pentru prestările de servicii scutite de taxă în conformitate cu articolul 135 alineatul (1) literele (a)-(g).
Art. 220a
(1)Statele membre permit persoanei impozabile să emită o factură simplificată în oricare dintre următoarele cazuri:
a)atunci când valoarea facturilor nu este mai mare de 100 EUR sau echivalentul în monedă naţională;
b)atunci când factura emisă este un document sau un mesaj tratat drept factură în temeiul articolului 219.
c)în cazul în care persoana impozabilă beneficiază de scutirea pentru întreprinderile mici prevăzută la articolul 284.
(2)Statele membre nu permit persoanelor impozabile să emită facturi atunci când este necesar ca facturile să fie emise în conformitate cu articolul 220 alineatul (1) punctele 2 şi 3 sau atunci când livrarea de bunuri sau prestarea de servicii impozabilă este efectuată de o persoană impozabilă care nu este stabilită în statul membru în care este datorată taxa, sau al cărei sediu din acel stat membru nu participă la livrare sau prestare în sensul articolului 192a, iar persoana obligată la plata TVA este persoana căreia i-au fost livrate bunurile sau i-au fost prestate serviciile.
Art. 221
(1)Statele membre pot impune persoanelor impozabile obligaţia de a emite o factură în conformitate cu detaliile impuse în temeiul articolelor 226 sau 226b pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii, altele decât cele menţionate la articolul 220 alineatul (1).
(2)Statele membre pot impune persoanelor impozabile stabilite pe teritoriul lor sau care au un sediu fix pe teritoriul lor, de la care este efectuată prestarea, o obligaţie de a emite facturi în conformitate cu detaliile impuse la articolele 226 sau 226b cu privire la prestările de servicii scutite în temeiul articolului 135 alineatul (1) literele (a)-(g) pe care acele persoane impozabile le-au efectuat pe teritoriul acestor state membre sau în afara Comunităţii.
(3)Statele membre pot scuti persoanele impozabile de la obligaţia prevăzută la articolul 220 alineatul (1) sau la articolul 220a de a emite o factură pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii pe care le-au efectuat pe teritoriile lor şi care sunt scutite, cu sau fără drept de deducere a TVA achitate în etapa anterioară, în temeiul articolului 98 alineatul (2), al articolelor 105a şi 132, al articolului 135 alineatul (1) literele (h)-(l), al articolelor 136, 371, 375, 376 şi 377, al articolului 378 alineatul (2), al articolului 379 alineatul (2) şi al articolelor 380-390c.
Art. 222
Pentru livrările de bunuri efectuate în conformitate cu condiţiile menţionate la articolul 138 sau pentru prestările de servicii pentru care taxa este datorată de client în temeiul articolului 196, se emite o factură cel târziu în a cincisprezecea zi a lunii următoare celei în care intervine faptul generator.
Pentru alte livrări de bunuri sau prestări de servicii, statele membre pot impune persoanelor impozabile limite de timp pentru emiterea de facturi.
Art. 223
Statele membre permit persoanei impozabile să emită facturi centralizatoare care reiau mai multe livrări de bunuri sau prestări de servicii separate, cu condiţia ca TVA aferentă livrărilor/prestărilor menţionate în factura centralizatoare să devină exigibilă în aceeaşi lună calendaristică.
Fără a aduce atingere articolului 222, statele membre pot permite emiterea de facturi centralizatoare cuprinzând livrări/prestări pentru care TVA devine exigibilă în cursul unei perioade mai lungi de o lună calendaristică.
Art. 224
Facturile pot fi întocmite de client pentru livrarea de bunuri sau prestarea de servicii furnizate de o persoană impozabilă, în cazul în care există un acord prealabil între cele două părţi şi cu condiţia ca fiecare factură să facă obiectul unei proceduri de acceptare de către persoana impozabilă care livrează bunurile sau prestează serviciile. Statele membre pot solicita ca respectivele facturi să se emită în numele şi pe seama persoanei impozabile.
Art. 225
Statele membre pot impune condiţii specifice persoanelor impozabile în cazurile în care partea terţă sau clientul, care emite facturile, este stabilit(ă) într-o ţară cu care nu există niciun instrument juridic referitor la asistenţa reciprocă având o sferă de aplicare similară celei prevăzute de Directiva 2010/24/UE (*) şi Regulamentul (CE) nr. 1798/2003 (**).
(*)Directiva 2010/24/UE a Consiliului din 16 martie 2010 privind asistenţa reciprocă în materie de recuperare a creanţelor legate de impozite, taxe şi alte măsuri (JO L 84, 31.3.2010, p. 1).
(**)Regulamentul (CE) nr. 1798/2003 al Consiliului din 7 octombrie 2003 privind cooperarea administrativă în domeniul taxei pe valoarea adăugată (JO L 264, 15.10.2003, p. 1).
Art. 226
Fără a aduce atingere dispoziţiilor speciale prevăzute de prezenta directivă, este necesar să se menţioneze doar următoarele detalii în scopuri TVA pe facturile emise în temeiul articolelor 220 şi 221:
(1)data emiterii;
(2)un număr secvenţial, bazat pe una sau mai multe serii, ce identifică în mod unic factura;
(3)numărul de identificare în scopuri de TVA prevăzut la articolul 214, pe baza căruia persoana impozabilă a livrat bunurile sau a prestat serviciile;
(4)numărul de identificare în scopuri de TVA al clientului, prevăzut la articolul 214, pe baza căruia clientul a beneficiat de o livrare de bunuri sau o prestare de servicii pentru care are obligaţia de a plăti TVA sau a beneficiat de o livrare de bunuri, astfel cum este prevăzută la articolul 138;
(5)numele şi adresa complete ale persoanei impozabile şi ale clientului;
(6)cantitatea şi natura bunurilor livrate sau volumul şi natura serviciilor prestate;
(7)data la care s-a efectuat sau încheiat livrarea de bunuri sau prestarea de servicii sau data la care s-a efectuat plata avansului prevăzut la punctele 4 şi 5 din articolul 220, în măsura în care se poate determina respectiva dată, iar aceasta diferă de data emiterii facturii;
(7a) atunci când TVA devine exigibilă în momentul încasării plăţii, în conformitate cu articolul 66 litera (b) şi dreptul de deducere apare în momentul în care taxa deductibilă devine exigibilă, menţiunea «contabilitate de casă»;
(8)baza impozabilă pentru fiecare cotă sau scutire, preţul unitar fără TVA şi orice reduceri de preţ şi rabaturi, în cazul în care acestea nu sunt incluse în preţul unitar;
(9)cota TVA aplicată;
(10)valoarea TVA de plată, cu excepţia cazului în care se aplică un regim special pentru care prezenta directivă exclude o astfel de menţiune;
(10 a) în cazul în care clientul care beneficiază de o livrare de bunuri/prestare de servicii emite factura în locul furnizorului, menţiunea «autofacturare»;
(11)în cazul unei scutiri, trimiterile la dispoziţia aplicabilă conform prezentei directive sau la dispoziţia naţională corespondentă sau la orice altă trimitere care indică faptul că livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor sunt scutite;
(11a) în cazul în care clientul este obligat la plata TVA, menţiunea «taxare inversă»;
(12)în cazul livrării unui mijloc de transport nou, efectuate în conformitate cu condiţiile stabilite la articolul 138 alineatul (1) şi alineatul (2) litera (a), datele enumerate la articolul 2 alineatul (2) litera (b);
(13)în cazul în care se aplică regimul marjei pentru agenţiile de turism, menţiunea «regimul marjei -agenţii de turism»;
(14)în cazul în care se aplică unul dintre regimurile speciale pentru bunurile second-hand, obiecte de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi, menţiunea «regimul marjei - bunuri second-hand»; «regimul marjei - obiecte de artă» sau «regimul marjei - obiecte de colecţie şi antichităţi», după caz;
(15)în cazul în care debitorul de TVA este un reprezentant fiscal în sensul articolului 204, numărul de identificare în scopuri de TVA, prevăzut la articolul 214, al respectivului reprezentant fiscal împreună cu numele şi adresa complete ale acestuia.
Art. 226a
În cazul în care factura este emisă de o persoană impozabilă care nu este stabilită în statul membru în care este datorată taxa sau al cărei sediu din acel stat membru nu participă la livrare sau prestare în sensul articolului 192a şi care efectuează o livrare de bunuri/prestare de servicii către un client care este obligat la plata TVA, persoana impozabilă poate să omită detaliile menţionate la articolul 226 alineatele (8), (9) şi (10) şi să indice, în schimb, valoarea impozabilă a bunurilor livrate sau serviciilor prestate, referindu-se la cantitatea sau volumul acestora şi la natura lor.
Art. 226b
În ceea ce priveşte facturile simplificate emise în temeiul articolului 220a şi articolului 221 alineatele (1) şi (2), statele membre solicită cel puţin următoarele detalii:
(a)data emiterii;
(b)identificarea persoanei impozabile care furnizează bunurile sau serviciile;
(c)identificarea tipului de bunuri sau servicii furnizate;
(d)valoarea TVA datorată sau informaţiile necesare pentru calcularea acesteia;
(e)în cazul în care factura emisă este un document sau un mesaj tratat drept factură în temeiul articolului 219, referinţa specifică şi clară a facturii iniţiale respective şi detaliile specifice care sunt modificate.
Statele membre nu pot solicita pe facturi alte detalii decât cele menţionate la articolele 226, 227 şi 230.
Art. 227
Statele membre pot solicita persoanelor impozabile, stabilite pe teritoriul lor şi care efectuează pe teritoriul lor livrări de bunuri şi prestări de servicii, să indice numărul de identificare în scopuri de TVA, prevăzut la articolul 214, al clientului în alte situaţii decât cele prevăzute la articolul 226 punctul 4.
Art. 228
[textul din Art. 228 din titlul XI, capitolul 3, sectiunea 4 a fost abrogat la 11-aug-2010 de Art. 1, punctul 18. din Directiva 2010/45/UE/13-iul-2010]
Art. 230
Sumele indicate pe factură se pot exprima în orice monedă, cu condiţia ca valoarea TVA de plată sau care urmează a fi regularizată să fie exprimată în moneda naţională a statului membru, utilizând mecanismul de conversie stabilit la articolul 91.
Art. 231
[textul din Art. 231 din titlul XI, capitolul 3, sectiunea 4 a fost abrogat la 11-aug-2010 de Art. 1, punctul 20. din Directiva 2010/45/UE/13-iul-2010]
Art. 232
Utilizarea facturii electronice face obiectul acceptării de către destinatar.
Prin derogare de la primul paragraf de la prezentul articol, statele membre care exercită opţiunea prevăzută la articolul 218 al doilea paragraf pot să dispună ca utilizarea facturilor electronice emise de persoanele impozabile stabilite pe teritoriul lor să nu fie condiţionată de acceptarea de către destinatarul stabilit pe teritoriul lor.
Art. 233
(1)Autenticitatea originii, integritatea conţinutului şi lizibilitatea unei facturi, indiferent că este pe suport de hârtie sau în format electronic, trebuie garantate de la momentul emiterii până la sfârşitul perioadei de stocare a facturii.
Fiecare persoană impozabilă stabileşte modul de garantare a autenticităţii originii, a integrităţii conţinutului şi a lizibilităţii facturii. Acest lucru poate fi realizat prin controale de gestiune care stabilesc o pistă fiabilă de audit între o factură şi o livrare de bunuri sau prestare de servicii.
"Autenticitatea originii" înseamnă asigurarea identităţii furnizorului sau emitentului facturii.
"Integritatea conţinutului" înseamnă că nu a fost modificat conţinutul impus în conformitate cu prezenta directivă.
(2)În afară de tipurile de control de gestiune descrise la alineatul (1), alte exemple de tehnologii care asigură autenticitatea originii şi integrităţii conţinutului facturii electronice sunt:
a)o semnătură electronică avansată în sensul articolului 2 alineatul (2) din Directiva 1999/93/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 decembrie 1999 privind un cadru comunitar pentru semnăturile electronice (*), bazată pe un certificat calificat şi creată de un dispozitiv securizat de creare a semnăturii în sensul articolului 2 alineatele (6) şi (10) din Directiva 1999/93/CE;
(*)JO L 13, 19.1.2000, p. 12.
b)un schimb electronic de date (electronic data inter-change - EDI), astfel cum a fost definit la articolul 2 din anexa 1 la Recomandarea 1994/820/CE a Comisiei din 19 octombrie 1994 privind aspectele juridice ale schimbului electronic de date (**), în cazul în care acordul privind schimbul prevede utilizarea unor proceduri prin care se garantează autenticitatea originii şi integritatea datelor.
(**)JO L 338, 28.12.1994, p. 98.
Art. 234
[textul din Art. 234 din titlul XI, capitolul 3, sectiunea 5 a fost abrogat la 11-aug-2010 de Art. 1, punctul 23. din Directiva 2010/45/UE/13-iul-2010]
Art. 235
Statele membre pot stabili condiţii specifice pentru facturile emise prin mijloace electronice în privinţa livrării de bunuri sau prestării de servicii pe teritoriul lor dintr-o ţară cu care nu există niciun instrument juridic privind asistenţa reciprocă având o sferă de aplicare similară celei prevăzute de Directiva 2010/24/UE şi de Regulamentul (CE) nr. 1798/2003.
Art. 236
În cazul în care unele loturi ce conţin mai multe facturi electronice sunt trimise sau puse la dispoziţia aceluiaşi destinatar, detaliile comune diferitelor facturi se pot menţiona o singură dată, în cazul în care, pentru fiecare factură, toate informaţiile sunt accesibile.
Art. 237
Până la 31 decembrie 2016 cel târziu, Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului un raport de evaluare globală, pe baza unui studiu economic independent, privind impactul normelor în materie de facturare aplicabile de la 1 ianuarie 2013, în special privind măsura în care acestea au condus în mod eficient la o reducere a sarcinii administrative pentru întreprinderi, însoţit, după caz, de o propunere corespunzătoare de modificare a normelor relevante.
Art. 238
(1)În urma consultării Comitetului TVA, statele membre pot prevedea, în condiţiile pe care le pot stabili, că doar informaţiile solicitate în temeiul articolului 226b se menţionează pe facturile emise pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii efectuate, în următoarele cazuri:
a)în cazul în care valoarea facturilor este mai mare de 100 EUR, dar mai mică de 400 EUR, sau echivalentul în monedă naţională;
b)în cazul în care practica administrativă sau comercială din sectorul de activitate implicat sau condiţiile tehnice de emitere a facturilor fac ca respectarea tuturor obligaţiilor menţionate la articolele 226 sau 230 să fie extrem de dificilă.
(2)
[textul din Art. 238, alin. (2) din titlul XI, capitolul 3, sectiunea 6 a fost abrogat la 11-aug-2010 de Art. 1, punctul 25., alin. (B) din Directiva 2010/45/UE/13-iul-2010]
(3)Măsurile de simplificare prevăzute la alineatul (1) nu se aplică atunci când se solicită ca facturile să fie emise în conformitate cu articolul 220 alineatul (1) punctele 2 şi 3 sau atunci când livrarea de bunuri sau prestarea de servicii impozabilă este efectuată de o persoană impozabilă care nu este stabilită în statul membru în care se datorează TVA sau al cărei sediu în acel stat membru nu participă la livrare/prestare în sensul articolului 192a, iar persoana obligată la plata TVA este persoana căreia i-au fost livrate bunurile sau i-au fost prestate serviciile.
Art. 239
În cazurile în care statele membre recurg la opţiunea, prevăzută la articolul 272 alineatul (1) primul paragraf litera (b), de a nu aloca un număr de identificare în scopuri de TVA persoanelor impozabile care nu desfăşoară operaţiunile prevăzute la articolele 20, 21, 22, 33, 36, 138 şi 141 şi atunci când unui furnizor sau unui client nu i-a fost alocat un număr de identificare de acest tip, acesta este necesar să fie înlocuit pe factură cu un alt număr denumit cod de înregistrare fiscală, astfel cum a fost definit de statele membre în cauză.
Art. 240
În cazul în care persoana impozabilă a primit un număr de identificare în scopuri de TVA, statele membre care recurg la opţiunea prevăzută la articolul 272 alineatul (1) primul paragraf litera (b), pot, de asemenea, să solicite ca factura să cuprindă următoarele informaţii:
(1)pentru prestarea de servicii prevăzute la articolele 44, 47, 50, 53, 54 şi 55, şi livrarea de bunuri prevăzute la articolele 138 şi 141, numărul de identificare în scopuri de TVA şi codul de înregistrare fiscală ale furnizorului;
(2)pentru alte livrări de bunuri sau prestări de servicii, doar codul de înregistrare fiscală al furnizorului sau doar numărul de identificare în scopuri de TVA al acestuia.