Capitolul 2 - Livrarea de bunuri şi prestarea de servicii - Directiva 2006/112/CE/28-nov-2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial 0
În vigoare Versiune de la: 14 August 2025 până la: 31 Decembrie 2026
CAPITOLUL 2:Livrarea de bunuri şi prestarea de servicii
Art. 63
Faptul generator intervine şi TVA devine exigibilă atunci când sunt livrate bunurile sau sunt prestate serviciile.
Art. 64
(1)Atunci când determină decontări sau plăţi succesive, livrarea de bunuri, alta decât cea constând în închirierea de bunuri pe o anumită perioadă de timp sau vânzarea de bunuri cu plată în rate, în conformitate cu articolul 14 alineatul (2) litera (b), şi prestarea de servicii sunt considerate efectuate la expirarea perioadelor la care se referă decontările sau plăţile respective.
(2)Livrarea continuă de bunuri pe o perioadă care depăşeşte o lună calendaristică, care sunt expediate sau transportate într-un alt stat membru decât cel în care începe expedierea sau transportul bunurilor şi care sunt livrate în regim de scutire de TVA sau care sunt transferate în regim de scutire de TVA într-un alt stat membru de către o persoană impozabilă în scopul desfăşurării activităţii sale economice, în conformitate cu condiţiile stabilite la articolul 138, se consideră ca fiind efectuată în momentul încheierii fiecărei luni calendaristice, atât timp cât livrarea de bunuri nu a încetat.
Prestarea de servicii pentru care clientul trebuie să plătească TVA în conformitate cu articolul 196, care sunt prestate în mod continuu pe o perioadă mai mare de un an şi care nu determină decontări sau plăţi în cursul acestei perioade, se consideră efectuată la expirarea fiecărui an calendaristic, atât timp cât prestarea de servicii nu a încetat.
Statele membre pot prevedea că, în anumite cazuri, altele decât cele prevăzute la primul şi al doilea paragraf, livrarea continuă de bunuri sau prestarea continuă de servicii pe o anumită perioadă de timp se consideră efectuată cel puţin la expirarea unui termen de un an.
Art. 65
În cazul în care plata este făcută înainte de livrarea bunurilor sau prestarea de servicii, TVA devine exigibilă la încasarea plăţii şi la suma încasată.
Art. 66
Prin derogare de la articolele 63, 64 şi 65, statele membre pot prevedea ca TVA să devină exigibilă, pentru anumite operaţiuni sau anumite categorii de persoane impozabile, la una din următoarele date:
a)cel târziu la data emiterii facturii;
b)cel târziu la data încasării plăţii;
c)atunci când nu se emite o factură sau când aceasta este emisă târziu, într-un termen specificat, nu mai târziu de momentul expirării termenului-limită pentru emiterea facturilor impus de statele membre în conformitate cu articolul 222 paragraful al doilea, sau atunci când nu a fost impus un astfel de termen-limită de către statul membru, într-un termen specificat de la data faptului generator.
Cu toate acestea, derogarea prevăzută la primul paragraf nu se aplică prestărilor de servicii pentru care taxa este datorată de beneficiar în conformitate cu articolul 196 şi livrării sau transferului de bunuri menţionate la articolul 67.
Art. 66a
Prin derogare de la articolele 63, 64 şi 65, faptul generator al livrării de bunuri de către o persoană impozabilă care se consideră că a primit şi a livrat bunurile în conformitate cu articolul 14a şi al livrării de bunuri către persoana impozabilă respectivă are loc, iar TVAul devine exigibil, în momentul în care plata a fost acceptată.
Prin derogare de la articolele 63, 64 şi 65, în ceea ce priveşte livrările de bunuri pentru care TVA trebuie plătită de persoana care facilitează livrarea în temeiul articolului 14a, se produce faptul generator şi TVA devine exigibilă în momentul în care plata a fost acceptată.
Art. 67
În conformitate cu condiţiile prevăzute la articolul 138, atunci când bunurile care sunt expediate sau transportate într-un alt stat membru decât cel în care începe expedierea sau transportul bunurilor sunt livrate în regim de scutire de TVA sau atunci când bunurile sunt transferate în regim de scutire de TVA într-un alt stat membru de către o persoană impozabilă în scopul desfăşurării activităţii sale economice, TVA devine exigibilă la emiterea facturii sau la expirarea termenului menţionat la articolul 222 primul paragraf, dacă nu a fost emisă nicio factură până la data respectivă.
- Articolul 64 alineatul (1), articolul 64 alineatul (2) paragraful al treilea şi articolul 65 nu se aplică în ceea ce priveşte livrările şi transferurile de bunuri menţionate la primul paragraf.