(1)În sensul prezentei directive şi fără a aduce atingere altor dispoziţii comunitare, "aurul de investiţii" înseamnă:
1.aur, sub forma unei bare sau a unei plachete, de o greutate acceptată pe piaţa lingourilor de aur, având o puritate mai mare sau egală cu 995 miimi, reprezentat sau nu prin hârtii de valoare;
2.monede de aur de o puritate mai mare sau egală cu 900 miimi şi reconfecţionate după 1800, care au sau au avut un curs legal în ţara de origine şi care se vând în mod normal la un preţ care nu depăşeşte valoarea de piaţă liberă a aurului din monede cu mai mult de 80 %.
(2)Statele membre pot exclude din acest regim special barele sau plachetele mici cu o greutate de cel mult 1 g.
(3)În sensul prezentei directive, monedele prevăzute la alineatul (1) punctul 2 nu se consideră ca fiind vândute în scop numismatic.
Din 1999, fiecare stat membru informează anual Comisia, până la 1 iulie, cu privire la monedele care îndeplinesc criteriile stabilite la articolul 344 alineatul (1) punctul 2 şi care se comercializează în statul membru respectiv. În fiecare an, înainte de 1 decembrie, Comisia publică o listă completă a monedelor în cauză în seria "C" a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene. Se consideră că monedele incluse în lista publicată îndeplinesc criteriile respective în cursul anului pentru care lista a fost publicată.