Secţiunea 2 - Regim special pentru comercianţi persoane impozabile - Directiva 2006/112/CE/28-nov-2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial 0
În vigoare Versiune de la: 14 August 2025 până la: 31 Decembrie 2026
Secţiunea 2:Regim special pentru comercianţi persoane impozabile
Subsecţiunea 1:Regimul marjei
Art. 312
În sensul prezentei subsecţiuni, se aplică următoarele definiţii:
1."preţ de vânzare" înseamnă tot ceea ce constituie contraprestaţia obţinută sau care urmează să fie obţinută de comerciantul persoană impozabilă de la client sau de la o parte terţă, inclusiv subvenţii direct legate de operaţiune, impozite, drepturi, prelevări şi taxe şi cheltuieli neprevăzute, precum cheltuieli cu comisioane, cheltuieli de ambalare, de transport şi de asigurare percepute de comerciantul impozabil clientului, dar cu excepţia sumelor prevăzute la articolul 79;
2."preţ de cumpărare" înseamnă tot ceea ce constituie contravaloarea, în sensul punctului 1, obţinută sau care urmează să fie obţinută de la comerciantul persoană impozabilă de către furnizorul său.
Art. 313
(1)În ceea ce priveşte livrarea de bunuri second-hand, obiecte de artă, articole de colecţie sau antichităţi efectuată de comercianţi impozabili, statele membre aplică un regim special pentru impozitarea marjei de profit realizate de comerciantul impozabil, în conformitate cu dispoziţiile prezentei subsecţiuni.
(2)Până la introducerea regimului definitiv prevăzut la articolul 402, regimul prevăzut la alineatul (1) din prezentul articol nu se aplică livrării de mijloace de transport noi efectuate în condiţiile menţionate la articolul 138 alineatul (1) şi alineatul (2) litera (a).
Art. 314
Regimul marjei se aplică livrării de către un comerciant persoană impozabilă a unor bunuri second-hand, obiecte de artă, obiecte de colecţie sau antichităţi, în cazul în care respectivele bunuri i-au fost livrate în Comunitate de una dintre următoarele persoane:
a)o persoană neimpozabilă;
b)altă persoană impozabilă, în măsura în care livrarea de bunuri de către aceasta este scutită în temeiul articolului 136;
c)altă persoană impozabilă, în măsura în care livrarea de bunuri de către aceasta face obiectul unei scutiri pentru întreprinderile mici prevăzută la articolul 284 şi se referă la bunuri de capital;
d)alt comerciant persoană impozabilă, în măsura în care TVA a fost aplicată livrării de bunuri de către acesta în conformitate cu regimul marjei.
Art. 315
Baza impozabilă pentru livrarea de bunuri prevăzută la articolul 314 este marja de profit realizată de comerciantul persoană impozabilă, din care se scade valoarea TVA aferentă marjei de profit.
Marja de profit a comerciantului persoană impozabilă este egală cu diferenţa dintre preţul de vânzare solicitat de comerciantul persoană impozabilă pentru bunuri şi preţul de cumpărare.
Art. 316
(1)Sub rezerva neaplicării vreunei cote reduse pentru obiecte de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi livrate către un comerciant-persoană impozabilă sau importate de acesta, statele membre acordă comercianţilor-persoane impozabile dreptul de a opta pentru aplicarea regimului marjei pentru următoarele operaţiuni:
a)livrarea de obiecte de artă, obiecte de colecţie sau antichităţi, pe care însuşi comerciantul-persoană impozabilă le-a importat;
b)livrarea de obiecte de artă către comerciantul-persoană impozabilă de către autori sau succesorii în drepturi ai acestora;
c)livrarea de obiecte de artă către comerciantul-persoană impozabilă de către o persoană impozabilă, alta decât un comerciant-persoană impozabilă.
(2)Statele membre stabilesc norme de exercitare a opţiunii prevăzute la alineatul (1), care, în orice caz, se referă la o perioadă de cel puţin doi ani calendaristici.
Art. 317
În cazul în care un comerciant persoană impozabilă exercită opţiunea prevăzută la articolul 316, baza impozabilă se determină în conformitate cu articolul 315.
În ceea ce priveşte livrarea de obiecte de artă, obiecte de colecţie sau antichităţi pe care le-a importat comerciantul persoană impozabilă însuşi, preţul de cumpărare ce se ia în considerare pentru calcularea marjei de profit este egal cu baza impozabilă la import, determinată în conformitate cu articolele 8 5-89, la care se adaugă TVA datorată sau achitată la import.
Art. 318
(1)Pentru a simplifica procedura de colectare a taxei şi după consultarea comitetului TVA, statele membre pot prevedea că, pentru anumite operaţiuni sau pentru anumite categorii de comercianţi persoane impozabile, baza impozabilă pentru livrările de bunuri supuse regimului marjei urmează a fi determinată pentru fiecare perioadă impozabilă în cursul căreia comerciantul persoană impozabilă are obligaţia de a depune declaraţia privind TVA prevăzută la articolul 250.
În cazul unei prevederi adoptate în conformitate cu primul paragraf, baza impozabilă pentru livrările de bunuri cărora li se aplică aceeaşi cotă a TVA este marja totală de profit realizată de comerciantul persoană impozabilă din care se scade valoarea TVA aferentă marjei respective.
(2)Marja totală de profit este egală cu diferenţa dintre următoarele două valori:
a)valoarea totală a livrărilor de bunuri supuse regimului marjei de profit şi efectuate de comerciantul persoană impozabilă în cursul perioadei fiscale cuprinse în declaraţie, şi anume, totalul preţurilor de vânzare;
b)valoarea totală a achiziţiilor de bunuri, prevăzute la articolul 314, efectuate de comerciantul persoană impozabilă în cursul perioadei fiscale cuprinse în declaraţie, şi anume, totalul preţurilor de cumpărare.
(3)Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a asigura că acei comercianţi persoane impozabile prevăzuţi la alineatul (1) nu beneficiază de un avantaj nejustificat sau nu suportă prejudicii nejustificate.
Art. 319
Comerciantul persoană impozabilă poate aplica regimul normal de TVA oricărei livrări reglementate de regimul marjei.
Art. 320
(1)În cazul în care un comerciant persoană impozabilă aplică regimul normal de TVA livrării unui obiect de artă, obiect de colecţie sau o antichitate pe care el însuşi le-a importat, acesta are dreptul de a deduce din TVA, pe care are obligaţia de a o plăti, TVA datorată sau achitată la import.
În cazul în care comerciantul persoană impozabilă aplică regimul normal de TVA livrării unui obiect de artă de către autor sau succesorul în drepturi ai acestuia sau de către o persoană impozabilă, alta decât un comerciant persoană impozabilă, comerciantul persoană impozabilă are dreptul de a deduce din TVA, pe care are obligaţia de a o plăti, TVA datorată sau achitată pentru obiectul de artă care i-a fost livrat.
(2)Dreptul de deducere apare în momentul în care devine exigibilă TVA datorată pentru livrarea în privinţa căreia comerciantul persoană impozabilă optează pentru aplicarea regimului normal de TVA.
Art. 321
În cazul în care se efectuează în condiţiile menţionate la articolele 146,147,148 sau 151, livrarea de bunuri second-hand, obiecte de artă, obiecte de colecţie sau antichităţi supusă regimului marjei este scutită.
Art. 322
În măsura în care bunurile sunt folosite în scopul livrărilor efectuate de comerciantul persoană impozabilă şi supuse regimului marjei, comerciantul respectiv nu poate deduce următoarele din TVA pe care are obligaţia de a o plăti:
a)TVA datorată sau achitată pentru obiectele de artă, obiectele de colecţie sau antichităţile pe care el însuşi le-a importat;
b)TVA datorată sau achitată pentru obiectele de artă care i-au fost sau urmează să-i fie livrate de autorul lor sau de succesorii în drepturi ai acestuia;
c)TVA datorată sau achitată pentru obiectele de artă care i-au fost sau urmează să-i fie livrate de o persoană impozabilă, alta decât un comerciant persoană impozabilă.
Art. 323
Persoanele impozabile nu pot deduce din TVA pe care au obligaţia de a o plăti TVA datorată sau achitată pentru bunurile care le-au fost livrate sau urmează să le fie livrate de un comerciant persoană impozabilă, în măsura în care livrarea bunurilor respective de comerciantul persoană impozabilă se supune regimului marjei.
Art. 324
În cazul în care comerciantul persoană impozabilă aplică atât regimul normal de TVA, cât şi regimul marjei, acesta are obligaţia de a ţine evidenţia separată a operaţiunilor care fac obiectul fiecărui regim, în conformitate cu normele stabilite de statele membre.
Art. 325
Comerciantul persoană impozabilă nu poate să menţioneze, în mod distinct, pe facturile pe care le emite TVA aferentă livrărilor de bunuri cărora le aplică regimul marjei.
Subsecţiunea 2:Regimul tranzitoriu pentru mijloacele de transport second-hand
Art. 326
Statele membre care, la 31 decembrie 1992, aplicau un regim special de impunere diferit de regimul marjei pentru livrările de mijloace de transport second-hand de către comercianţi impozabili continuă să aplice acest regim, până la introducerea regimului definitiv prevăzut la articolul 402, în măsura în care acest regim respectă sau este adaptat pentru a respecta condiţiile stabilite în prezenta subsecţiune.
Danemarca este autorizată să introducă regimul de impunere prevăzut la primul paragraf.
Art. 327
(1)Acest regim tranzitoriu se aplică livrărilor de mijloace de transport second-hand efectuate de comercianţi persoane impozabile şi supuse regimului marjei.
(2)Acest regim tranzitoriu nu se aplică livrării de mijloace de transport noi efectuate în condiţiile menţionate la articolul 138 alineatul (1) şi alineatul (2) litera (a).
(3)În sensul alineatului (1), vehiculele terestre, navele şi aeronavele prevăzute la articolul 2 alineatul (2) litera (a) sunt considerate "mijloace de transport second-hand", dacă sunt bunuri second-hand care nu îndeplinesc condiţiile necesare pentru a fi considerate mijloace de transport noi.
Art. 328
TVA datorată pentru fiecare livrare prevăzută la articolul 327 este egală cu valoarea TVA care este datorată în cazul în care livrarea respectivă este supusă regimului normal de TVA, din care se scade valoarea TVA considerată ca fiind inclusă de comerciantul persoană impozabilă în preţul de cumpărare al mijlocului de transport.
Art. 329
TVA considerată ca fiind inclusă de comerciantul persoană impozabilă în preţul de cumpărare al mijlocului de transport se calculează în conformitate cu următoarea metodă:
a)preţul de cumpărare luat în considerare este preţul de cumpărare în sensul articolului 312 punctul 2;
b)se consideră că acest preţ de cumpărare, achitat de comerciantul persoană impozabilă, include TVA datorată, în cazul în care furnizorul comerciantului persoană impozabilă aplică regimul normal de TVA pentru livrarea respectivă;
c)cota care se ia în considerare este cota aplicabilă, în temeiul articolului 93, în statul membru pe teritoriul căruia se consideră că este situat locul de livrare către comerciantul persoană impozabilă, determinat în conformitate cu articolele 31 şi 32.
Art. 330
TVA datorată pentru fiecare livrare de mijloace de transport, prevăzută la articolul 327 alineatul (1), determinată în conformitate cu articolul 328, nu poate fi mai mică decât valoarea TVA datorată, în cazul în care livrarea respectivă este supusă regimului marjei de profit.
Statele membre pot stabili, dacă livrarea este supusă regimului marjei de profit, că marja nu poate fi mai mică decât 10 % din preţul de vânzare în sensul articolului 312 punctul 1.
Art. 331
Persoanele impozabile nu pot deduce din TVA pe care au obligaţia de a o plăti TVA datorată sau achitată pentru mijloacele de transport second-hand care le-au fost livrate de un comerciant persoană impozabilă, în măsura în care livrarea bunurilor respective de către comerciantul persoană impozabilă este supusă TVA în conformitate cu prezentul regim tranzitoriu.
Art. 332
Comerciantul persoană impozabilă nu poate menţiona separat pe facturile pe care le emite TVA aferentă livrărilor cărora le aplică regimul tranzitoriu.