Secţiunea 3 - Obligaţii specifice legate de stocarea tuturor facturilor - Directiva 2006/112/CE/28-nov-2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial 0

În vigoare
Versiune de la: 14 August 2025 până la: 31 Decembrie 2026
Secţiunea 3:Obligaţii specifice legate de stocarea tuturor facturilor
Art. 244
Fiecare persoană impozabilă se asigură de stocarea copiilor facturilor pe care le-a emis sau care au fost emise de un client ori care au fost emise de un terţ în numele său şi în contul său, precum şi a tuturor facturilor pe care le-a primit.
Art. 245
(1)În sensul prezentei directive, persoana impozabilă poate decide locul de stocare a tuturor facturilor, cu condiţia de a pune la dispoziţie facturile sau informaţiile stocate în conformitate cu articolul 244, autorităţilor competente, fără întârziere nejustificată, oricând acestea solicită acest lucru.
(2)Statele membre pot solicita persoanelor impozabile stabilite pe teritoriul lor să le fie comunicat locul de stocare, în cazul în care acesta se află în afara teritoriului lor.
De asemenea, statele membre pot solicita persoanelor impozabile, stabilite pe teritoriul lor, să păstreze în acest spaţiu facturile pe care le-au emis sau care au fost emise de clienţii lor sau de părţi terţe, în numele şi în contul lor, precum şi toate facturile pe care le-au primit, atunci când stocarea nu se efectuează prin mijloace electronice ce garantează accesul on-line complet la datele în cauză.
Art. 246
[textul din Art. 246 din titlul XI, capitolul 4, sectiunea 3 a fost abrogat la 11-aug-2010 de Art. 1, punctul 27. din Directiva 2010/45/UE/13-iul-2010]
Art. 247
(1)Fiecare stat membru stabileşte perioada în cursul căreia persoanele impozabile au obligaţia de a asigura stocarea facturilor pentru livrarea de bunuri sau prestarea de servicii pe teritoriul său şi a facturilor primite de persoane impozabile stabilite pe teritoriul său.
(2)Pentru a asigura îndeplinirea cerinţelor stabilite la articolul 233, statul membru prevăzut la alineatul (1) poate solicita ca facturile să fie stocate în forma originală în care au fost trimise sau puse la dispoziţie, pe suport de hârtie sau în format electronic. De asemenea, în cazul facturilor stocate prin mijloace electronice, statul membru poate solicita ca datele ce garantează autenticitatea originii şi integritatea conţinutului lor, în conformitate cu articolul 233, să fie stocate, de asemenea, prin mijloace electronice.

(3)Statul membru menţionat la alineatul (1) poate prevedea condiţii specifice de interzicere sau de limitare a stocării facturilor în ţara cu care nu există niciun instrument juridic referitor la asistenţa reciprocă, având o sferă de aplicare similară celei prevăzute de Directiva 2010/24/UE şi de Regulamentul (CE) nr. 1798/2003 sau la dreptul menţionat la articolul 249 de a accesa prin mijloace electronice, de a descărca şi de a utiliza facturile respective."

Art. 248
În condiţiile pe care le stabilesc, statele membre pot solicita stocarea facturilor primite de persoanele neimpozabile.