În sensul prezentei directive, statele membre acceptă documentele sau mesajele pe suport de hârtie sau în format electronic ca facturi, în cazul în care îndeplinesc condiţiile stabilite în prezentul capitol.
Prin derogare de la primul paragraf de la prezentul articol, statele membre pot, în conformitate cu condiţii pe care le stabilesc, să impună persoanelor impozabile stabilite pe teritoriul lor să emită facturi electronice pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii pe teritoriul lor, altele decât cele menţionate la articolul 262.