Sentinta nr. RJ d947e6966/2025 din 03-nov-2025, Judecatoria Reghin, ordonanta presedintiala (Minori si familie)
Sentinta din 3 Noiembrie 2025
TEXT SPETĂ
Persoană fizică vs Persoană fizică
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA ######
CIVIL-PENAL-CC
Cod ECLI ECLI:RO:JDREG:2025:002.######
Dosar nr. ####/289/2025
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr. 3084
SENTINŢA CIVILĂ Nr. ###/2025
Şedinţapublică din 03 noiembrie 2025
Instanţa constituită din:
PREŞEDINTE ##### ######## ######
GREFIER ###### ##### #####
Pe rol judecarea cauzei Minori şi familie privind pe reclamanta ###### ###### ##### şi pe pârâtul ###### ####### #####, având ca obiect ordonanţă preşedinţială.
La apelul nominal făcut în şedinţa camerei de consiliu se constată lipsa părţilor.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care arată că mersul dezbaterilor şi cuvântul în fond al părţilor au fost consemnate în cuprinsul încheierii de şedinţă din 30.10.2025, dată la care s-a amânat pronunţarea pentru termenul de azi, 03.11.2025, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANŢA
Deliberând asupra cauzei de faţă constată următoarele: