Ediţie provizorie

HOTĂRÂREA CURŢII (Camera a treia)

26 septembrie 2024(*)

" Recurs – Ajutoare de stat – Schemă de ajutoare pusă în aplicare de Republica Federală Germania în favoarea unor mari consumatori de energie electrică – Scutire de taxele de reţea pentru perioada 2012-2013 – Decizie prin care schema de ajutoare este declarată incompatibilă cu piaţa internă – Acţiune în anulare – Termen de introducere a acţiunii – Admisibilitate – Articolul 107 alineatul (1) TFUE – Noţiunea de «ajutor de stat» – Resurse de stat – Taxă parafiscală sau alte contribuţii obligatorii "

În cauzele conexate C-790/21 P şi C-791/21 P,

având ca obiect două recursuri formulate în temeiul articolului 56 din Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, introduse la 16 decembrie 2021,

Covestro Deutschland AG, cu sediul în Leverkusen (Germania), reprezentată de D. Fouquet, T. Hartmann, M. Kachel, J. Panknin şi R. Wilde, Rechtsanwälte,

reclamantă în cauza C-790/21 P,

celelalte părţi din procedură fiind:

Comisia Europeană, reprezentată de K. Herrmann, C. Kovács şi T. Maxian Rusche, în calitate de agenţi, asistaţi de M. Bartsch şi K. Bourazeri, Rechtsanwälte,

pârâtă în primă instanţă,

Republica Federală Germania, reprezentată de J. Möller şi R. Kanitz, în calitate de agenţi,

intervenientă în primă instanţă,

şi

Republica Federală Germania, reprezentată de J. Möller şi R. Kanitz, în calitate de agenţi,

reclamantă în cauza C-791/21 P,

celelalte părţi din procedură fiind:

Covestro Deutschland AG, cu sediul în Leverkusen, reprezentată de D. Fouquet, T. Hartmann, M. Kachel, M. J. Panknin şi R. Wilde, Rechtsanwälte,

reclamantă în primă instanţă,

Comisia Europeană, reprezentată de K. Herrmann, C. Kovács şi T. Maxian Rusche, în calitate de agenţi, asistaţi de M. Bartsch şi K. Bourazeri, Rechtsanwälte,

pârâtă în primă instanţă,

CURTEA (Camera a treia),

compusă din doamna K. Jürimäe (raportoare), preşedintă de cameră, domnul K. Lenaerts, preşedintele Curţii, îndeplinind funcţia de judecător al Camerei a treia, şi domnii N. Piçarra, N. Jääskinen şi M. Gavalec, judecători,

avocat general: doamna L. Medina,

grefier: domnul D. Dittert, şef de unitate,

având în vedere procedura scrisă şi în urma şedinţei din 28 iunie 2023,

după ascultarea concluziilor avocatei generale în şedinţa din 9 noiembrie 2023,

pronunţă prezenta

Hotărâre

1 Prin recursul formulat în cauza C-790/21 P, Covestro Deutschland AG (denumită în continuare "Covestro") solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 6 octombrie 2021, Covestro Deutschland/Comisia (T-745/18, denumită în continuare "hotărârea atacată", EU:T:2021:644), prin care acesta din urmă i-a respins acţiunea având ca obiect anularea Deciziei (UE) 2019/56 a Comisiei din 28 mai 2018 privind schema de ajutor SA.34045 (2013/C) (ex 2012/NN) pusă în aplicare de Germania pentru consumatorii de energie electrică la sarcină de bază în temeiul articolului 19 din StromNEV (JO 2019, L 14, p. 1, denumită în continuare "decizia în litigiu").

2 Prin recursul formulat în cauza C-791/21 P, Republica Federală Germania solicită anularea hotărârii atacate.

3 Prin recursurile incidente formulate în fiecare dintre cauzele C-790/21 P şi C-791/21 P, Comisia Europeană solicită de asemenea anularea hotărârii atacate.

Cadrul juridic

4 Considerentul (39) al Regulamentului (UE) 2015/1589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 [TFUE] (JO 2015, L 248, p. 9) are următorul cuprins:

"Din considerente de transparenţă şi securitate juridică, este oportună asigurarea publicităţii deciziilor Comisiei, cu respectarea în acelaşi timp a principiului conform căruia deciziile privind cazurile de ajutor de stat se adresează statelor membre în cauză. În consecinţă, este necesară publicarea tuturor deciziilor care pot afecta interesele părţilor interesate, fie integral, fie în rezumat, sau punerea la dispoziţia părţilor interesate de copii ale deciziilor care nu au fost publicate deloc sau nu au fost publicate integral."

5 Articolul 1 litera (h) din acest regulament prevede:

"În sensul prezentului regulament se aplică următoarele definiţii:

[…]

(h) «persoană interesată» înseamnă orice stat membru şi orice persoană, întreprindere sau asociaţie de întreprinderi ale căror interese pot fi afectate de acordarea unui ajutor, în special beneficiarul ajutorului, întreprinderile concurente şi asociaţiile profesionale".

6 Articolul 32 din regulamentul menţionat, intitulat "Publicarea deciziilor", prevede la alineatul (3):

"Comisia publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene deciziile adoptate în temeiul articolului 8 alineatele (1) şi (2) şi al articolului 9."

Istoricul litigiului şi decizia în litigiu

7 Istoricul litigiului, astfel cum este expus la punctele 1-22 din hotărârea atacată, se poate rezuma după cum urmează.

Cu privire la măsurile legislativeşi administrative în discuţie

Cu privire la sistemul de taxe de reţea anterior introducerii măsurilor în litigiu

8 Articolul 21 din Energiewirtschaftsgesetz (Legea privind protecţia aprovizionării cu energie), astfel cum a fost modificată prin Gesetz zur Neuregelung energiewirtschaftsrechtlicher Vorschriften (Legea privind revizuirea reglementărilor din sectorul energiei) din 26 iulie 2011 (BGBl. 2011 I, p. 1554), dar anterior modificărilor aduse de Gesetz zur Weiterentwicklung des Strommarktes (Legea privind dezvoltarea pieţei energiei electrice) din 26 iulie 2016 (BGBl. 2016 I, p. 1786) (denumită în continuare "EnWG 2011"), prevedea printre altele că taxele de reţea trebuie să fie rezonabile, nediscriminatorii, transparente şi întemeiate pe costurile unei exploatări eficiente a reţelelor.

9 Articolul 24 din EnWG 2011 autoriza guvernul federal german să stabilească, prin acte normative, dispoziţii detaliate în ceea ce priveşte, pe de o parte, definirea metodologiei generale de stabilire a taxelor de reţea şi, pe de altă parte, reglementarea cazurilor particulare de utilizare a reţelelor, precum şi condiţiile în care autoritatea de reglementare putea autoriza sau interzice taxe de reţea individuale.

10 Articolul 17 din Stromnetzentgeltverordnung (Ordonanţa privind taxele de reţea pentru energia electrică) din 25 iulie 2005 (BGBl. 2005 I, p. 2225, denumită în continuare "StromNEV 2005"), defineşte metoda de calcul care trebuie utilizată de operatorii de reţea pentru stabilirea taxelor generale. Este vorba despre o metodă în două etape care constă, mai întâi, în a determina diferitele elemente ale costurilor anuale ale tuturor reţelelor şi, apoi, în a calcula taxele generale pe baza totalului anual al costurilor de reţea.

11 La stabilirea tarifelor generale se iau în considerare cele două elemente prezentate în continuare, şi anume "funcţia de simultaneitate", care reflectă probabilitatea ca consumul individual al unui utilizator să contribuie la sarcina anuală de vârf a nivelului de reţea în cauză, şi nivelul maxim al veniturilor pentru fiecare operator, stabilit de Bundesnetzagentur (Agenţia Federală a Reţelelor, Germania) (denumită în continuare "BNetzA"), pe baza unei analize comparative cu alţi operatori de reţea care urmăreşte să evite compensarea costurilor generate de ineficienţe prin taxele de reţea.

12 Articolul 19 din StromNEV 2005 prevede taxe individuale pentru categoriile de utilizatori ale căror profiluri de consum şi de sarcină sunt foarte diferite de cele ale altor utilizatori (denumiţi în continuare "utilizatorii atipici"). Aceste taxe iau în considerare, în conformitate cu principiul potrivit căruia taxele de reţea reflectă costurile legate de reţea, contribuţia acestor utilizatori atipici la reducerea sau prevenirea unei creşteri a costurilor respective.

13 În această privinţă, articolul 19 alineatul (2) din StromNEV 2005 instituie taxe individuale pentru următoarele două categorii de utilizatori atipici:

– utilizatorii a căror contribuţie la sarcina de vârf poate să difere în mod semnificativ de sarcina anuală simultană de vârf a tuturor celorlalţi utilizatori conectaţi la acelaşi nivel de reţea, şi anume utilizatorii care consumă în mod sistematic energie electrică în afara orelor de vârf (denumiţi în continuare "consumatorii anticiclici"), şi

– utilizatorii al căror consum anual de energie electrică reprezintă cel puţin 7 000 de ore de utilizare şi mai mult de 10 gigawaţi-oră (denumiţi în continuare "consumatorii de energie electrică la sarcină de bază").

14 Până la modificarea prin EnWG 2011, StromNEV 2005 prevedea că consumatorii anticiclici şi consumatorii de energie electrică la sarcină de bază erau supuşi unor taxe individuale care se calculau în conformitate cu "metodologia traseului fizic" elaborată de BNetzA. Această metodologie ţinea seama de costurile de reţea generate de aceşti consumatori, cu o taxă minimă echivalentă cu 20 % din taxele generale publicate (denumită în continuare "taxa minimă"). Aceasta din urmă garanta o remunerare pentru exploatarea reţelei la care erau conectaţi consumatorii respectivi în cazul în care taxele individuale calculate potrivit metodologiei traseului fizic ar fi fost mai scăzute decât această taxă minimă sau chiar apropiate de zero.

Cu privire la măsurile în litigiu

15 În conformitate cu articolul 19 alineatul (2) a doua şi a treia teză din StromNEV 2005, astfel cum a fost modificată prin EnWG 2011 (denumită în continuare "StromNEV 2011"), de la 1 ianuarie 2011, data de aplicare retroactivă a acestei dispoziţii, taxele individuale pentru consumatorii de energie electrică la sarcină de bază au fost eliminate şi înlocuite cu o scutire totală de la obligaţia de plată a taxelor de reţea (denumită în continuare "scutirea în litigiu"), acordată printr-o autorizaţie a autorităţii de reglementare competente, şi anume BNetzA sau autoritatea de reglementare a landului în cauză. Costul acestei scutiri revenea operatorilor de sisteme de transport sau de distribuţie în funcţie de nivelul reţelei la care erau conectaţi beneficiarii.

16 În conformitate cu articolul 19 alineatul (2) a şasea şi a şaptea teză din StromNEV 2011, operatorii de sisteme de transport erau obligaţi să compenseze operatorii de sisteme de distribuţie pentru pierderile de venituri rezultate din scutirea în litigiu şi trebuiau să compenseze între aceştia costurile determinate de această scutire, prin intermediul unei compensaţii financiare în conformitate cu articolul 9 din Kraft-Wärme-Kopplungsgesetz (Legea privind cogenerarea energiei termice şi electrice) din 19 martie 2002 (BGBl. 2002 I, p. 1092), astfel încât fiecare suporta aceeaşi sarcină financiară în funcţie de energia electrică furnizată consumatorilor finali conectaţi la reţeaua sa.

17 Începând din anul 2012, Decizia BNetzA din 14 decembrie 2011 (BK8-11-024, denumită în continuare "Decizia BNetzA din 2011") a pus în aplicare un mecanism de finanţare. Potrivit acestui mecanism, operatorii de sisteme de distribuţie colectau, de la consumatorii finali sau de la furnizorii de energie electrică, o suprataxă (denumită în continuare "suprataxa în litigiu") al cărei cuantum era transferat operatorilor de sisteme de transport pentru a compensa pierderile de venituri provocate de scutirea în litigiu.

18 Cuantumul suprataxei în litigiu era stabilit în fiecare an, în prealabil, de operatorii de sisteme de transport, pe baza unei metodologii stabilite de BNetzA. Cuantumul referitor la anul 2012, primul an de punere în aplicare a mecanismului, a fost stabilit direct de BNetzA.

19 Aceste dispoziţii nu se aplicau costurilor scutirii în litigiu pentru anul 2011 şi, prin urmare, fiecare operator de sisteme de transport şi de distribuţie trebuia să suporte pierderile aferente acestei scutiri pentru acel an.

Cu privire la sistemul de taxe de reţea ulterior măsurilor în litigiu

20 În cursul procedurii administrative care a condus la decizia în litigiu, scutirea în litigiu a fost mai întâi declarată nulă şi neavenită prin hotărârea Oberlandesgericht Düsseldorf (Tribunalul Regional Superior din Düsseldorf, Germania) din 8 mai 2013 şi prin hotărârea Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiţie, Germania) din 6 octombrie 2015. Această scutire a fost ulterior abrogată, cu efect de la 1 ianuarie 2014, prin StromNEV 2005, astfel cum a fost modificată prin Verordnung zur Änderung von Verordnungen auf dem Gebiet des Energiewirtschaftsrechts (Ordonanţa de modificare a mai multor ordonanţe în domeniul energiei) din 14 august 2013 (BGBl. 2013 I, p. 3250, denumită în continuare "StromNEV 2013"). StromNEV 2013 a reintrodus pentru viitor taxele individuale calculate pe baza metodologiei traseului fizic, cu aplicarea, în locul taxei minime, a unor taxe forfetare de 10 %, de 15 % şi de 20 % din taxele generale, în funcţie de consumul de energie electrică (7 000, 7 500 şi, respectiv, 8 000 de ore de utilizare anuală a reţelei) (denumite în continuare "taxele forfetare").

21 StromNEV 2013 a introdus o schemă tranzitorie, în vigoare de la 22 august 2013 şi aplicabilă retroactiv consumatorilor de energie electrică la sarcină de bază care nu beneficiaseră încă de scutirea în litigiu pentru anii 2012 şi 2013 (denumită în continuare "schema tranzitorie"). În locul taxelor individuale calculate în conformitate cu metoda traseului fizic şi al taxei minime, această schemă prevedea exclusiv aplicarea în cazul acestor consumatori a taxelor forfetare.

Cu privire la procedura administrativăşi la decizia în litigiu

22 În urma mai multor plângeri, Comisia a publicat, la 4 mai 2013, decizia sa de a iniţia procedura în temeiul articolului 108 alineatul (2) TFUE cu privire la schema de ajutoare întemeiată pe măsurile în litigiu (JO 2013, C 128, p. 43).

23 În urma unei proceduri în cursul căreia Republica Federală Germania şi alte persoane interesate şi-au prezentat observaţiile, Comisia a adoptat, la 28 mai 2018, decizia în litigiu.

24 Prin această decizie, Comisia a constatat că, de la 1 ianuarie 2012 până la 31 decembrie 2013, Republica Federală Germania a acordat în mod ilegal ajutoare de stat sub forma scutirii în litigiu.

25 Mai precis, Comisia a concluzionat că cuantumul ajutorului de stat corespundea costurilor de reţea generate în anii 2012 şi 2013 de consumatorii de energie electrică la sarcină de bază care au beneficiat de scutire sau, în cazul în care aceste costuri reprezentau mai puţin decât taxa minimă, acesteia din urmă.

26 În plus, Comisia a arătat că ajutoarele în cauză erau incompatibile cu piaţa internă, întrucât nu îndeplineau condiţiile niciuneia dintre derogările prevăzute la articolul 107 alineatele (2) şi (3) TFUE şi nu puteau fi considerate ca fiind compatibile pentru niciun alt motiv.

27 În consecinţă, Comisia a decis după cum urmează:

– scutirea în litigiu constituia ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, în măsura în care consumatorii de energie electrică la sarcină de bază au fost scutiţi de plata taxelor de reţea care corespundeau costurilor de reţea generate de aceştia sau, în cazul în care aceste costuri de reţea erau mai mici decât taxa minimă, de la plata taxei minime;

– ajutorul în discuţie a fost pus în aplicare de Republica Federală Germania cu încălcarea articolului 108 alineatul (3) TFUE şi era incompatibil cu piaţa internă;

– ajutorul individual acordat în cadrul schemei în discuţie nu constituia ajutor de stat dacă, la momentul acordării, acesta îndeplinea condiţiile prevăzute într-un regulament privind ajutoarele de minimis adoptat în temeiul articolului 2 din Regulamentul (CE) nr. 994/98 al Consiliului din 7 mai 1998 de aplicare a articolelor [107 şi 108 TFUE] anumitor categorii de ajutoare de stat orizontale (JO 1998, L 142, p. 1, Ediţie specială, 08/vol. 1, p. 31) şi

– Republica Federală Germania, pe de o parte, era obligată să recupereze de la beneficiari ajutoarele incompatibile cu piaţa internă, acordate în cadrul schemei de ajutoare în discuţie, inclusiv dobânda, şi, pe de altă parte, era obligată să anuleze toate plăţile restante în cadrul acestei scheme de la data adoptării deciziei atacate.

Acţiunea în faţa Tribunalului şi hotărârea atacată

28 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 20 decembrie 2018, Covestro a introdus o acţiune în anularea deciziei în litigiu.

29 Prin Decizia preşedintelui Camerei a şasea a Tribunalului din 4 iunie 2019, s-a admis cererea de intervenţie a Republicii Federale Germania în susţinerea concluziilor societăţii Covestro, în conformitate cu cererea acestui stat membru.

30 În susţinerea acţiunii formulate, Covestro a invocat patru motive. Primul motiv, la care a renunţat în şedinţă, era întemeiat pe durata excesivă a procedurii oficiale de investigare. Al doilea motiv era întemeiat pe inexistenţa unui ajutor de stat, în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE. Al treilea motiv era întemeiat pe compatibilitatea ajutorului prezumat cu piaţa internă în temeiul, pe de o parte, al articolului 107 alineatul (3) litera (b) TFUE şi, pe de altă parte, al articolului 107 alineatul (3) litera (c) TFUE. Al patrulea motiv era întemeiat pe nelegalitatea ordinului de recuperare, pentru motivul că ar fi fost adoptat cu încălcarea, pe de o parte, a principiului nediscriminării şi, pe de altă parte, a principiului protecţiei încrederii legitime.

31 Prin hotărârea atacată, Tribunalul a declarat acţiunea admisibilă, apoi a constatat că nu mai era necesar să se pronunţe asupra primului motiv ca urmare a desistării societăţii Covestro şi, în sfârşit, a respins motivele al doilea-al patrulea şi, în consecinţă, acţiunea în anulare în ansamblu.

Procedura în faţa Curţii şi concluziile părţilor

32 Prin recursul formulat în cauza C-790/21 P, Covestro solicită Curţii:

– anularea hotărârii atacate şi anularea deciziei în litigiu pentru anii 2012 şi 2013 în totalitate sau, în subsidiar, în măsura în care această decizie o priveşte;

– cu titlu subsidiar, anularea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului şi

– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

33 Republica Federală Germania solicită Curţii admiterea recursului în cauza C-790/21 P şi obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

34 Comisia solicită Curţii respingerea recursului în cauza C-790/21 P şi obligarea societăţii Covestro la plata cheltuielilor de judecată.

35 Prin recursul formulat în cauza C-791/21 P, Republica Federală Germania solicită Curţii:

– anularea hotărârii atacate în măsura în care aceasta a respins acţiunea în anulare ca nefondată;

– anularea deciziei în litigiu şi

– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în procedura în faţa Tribunalului şi în faţa Curţii.

36 Covestro solicită Curţii admiterea recursului în cauza C-791/21 P şi obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

37 Comisia solicită Curţii respingerea recursului în cauza C-791/21 P şi obligarea Republicii Federale Germania la plata cheltuielilor de judecată.

38 Prin recursurile incidente formulate în cauzele C-790/21 P şi C-791/21 P, Comisia solicită Curţii:

– anularea hotărârii atacate;

– declararea acţiunii în anulare ca fiind inadmisibilă;

– în cauza C-790/21 P, obligarea societăţii Covestro la plata cheltuielilor de judecată efectuate în faţa Curţii şi în faţa Tribunalului şi

– în cauza C-791/21 P, obligarea, pe de o parte, a Republicii Federale Germania la plata cheltuielilor de judecată efectuate în faţa Curţii şi, pe de altă parte, obligarea societăţii Covestro la plata cheltuielilor de judecată efectuate în faţa Tribunalului.

39 Covestro şi Republica Federală Germania solicită respingerea recursurilor incidente şi obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

40 Prin decizia preşedintelui Curţii din 18 aprilie 2023, cauzele C-790/21 P şi C-791/21 P au fost conexate pentru buna desfăşurare a procedurii orale, precum şi în vederea pronunţării hotărârii.

Cu privire la cererea de redeschidere a fazei orale a procedurii în cauza C-790/21 P

41 Prin înscrisul depus la grefa Curţii la 1 februarie 2024, Covestro a solicitat să se dispună redeschiderea fazei orale a procedurii, în temeiul articolului 83 din Regulamentul de procedură al Curţii.

42 În susţinerea acestei cereri, Covestro afirmă, în primul rând, că, în concluziile sale, doamna avocată generală a omis să ţină seama în mod corespunzător de un argument decisiv invocat de această parte pentru a demonstra lipsa unei sarcini obligatorii în speţă.

43 În al doilea rând, Covestro consideră că punctul 61 din Hotărârea Tribunalului din 24 ianuarie 2024, Germania/Comisia (T-409/21, EU:T:2024:34), prin care acesta ar fi statuat că "operatorii de reţea nu sunt obligaţi în temeiul legii să solicite contribuţia [în discuţie în cauza în care s-a pronunţat această hotărâre] de la clienţii lor, aşa încât această contribuţie nu poate fi calificată drept contribuţie obligatorie", constituie un fapt nou şi decisiv pentru prezenta procedură.

44 În această privinţă, în conformitate cu articolul 83 din Regulamentul de procedură, Curtea poate să dispună oricând, după ascultarea avocatului general, redeschiderea fazei orale a procedurii, în special atunci când consideră că nu este suficient de lămurită sau atunci când o parte a invocat, după închiderea acestei faze, un fapt nou de natură să aibă o influenţă decisivă asupra deciziei Curţii sau atunci când cauza trebuie soluţionată pe baza unui argument care nu a fost încă dezbătut de părţi.

45 În primul rând, în ceea ce priveşte pretinsa omisiune a doamnei avocate generale de a ţine seama de un argument decisiv, trebuie amintit că Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi Regulamentul de procedură al Curţii nu prevăd posibilitatea ca părţile să prezinte observaţii ca răspuns la concluziile prezentate de avocatul general. În temeiul articolului 252 al doilea paragraf TFUE, avocatul general prezintă în mod public, cu deplină imparţialitate şi în deplină independenţă, concluzii motivate cu privire la cauzele care necesită intervenţia sa. Nici concluziile acestuia, nici motivarea pe care îşi întemeiază avocatul general concluziile nu sunt obligatorii pentru Curte. În consecinţă, dezacordul unei părţi faţă de concluziile avocatului general, oricare ar fi chestiunile pe care le examinează în cadrul acestora, nu poate constitui prin el însuşi un motiv care să justifice redeschiderea fazei orale a procedurii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 iulie 2023, Grupa Azoty şi alţii/Comisia, C-73/22 P şi C-77/22 P, EU:C:2023:570, punctul 25, precum şi jurisprudenţa citată, şi Hotărârea din 8 februarie 2024, Pilatus Bank/BCE, C-256/22 P, EU:C:2024:125, punctele 29 şi 30, precum şi jurisprudenţa citată).

46 În al doilea rând, în ceea ce priveşte invocarea Hotărârii Tribunalului din 24 ianuarie 2024, Germania/Comisia (T-409/21, EU:T:2024:34), este necesar să se constate că o hotărâre pronunţată de Tribunal nu poate fi obligatorie pentru Curte (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 decembrie 2019, Polskie Górnictwo Naftowe i Gazownictwo/Comisia, C-342/18 P, EU:C:2019:1043, punctul 60).

47 În aceste condiţii, Curtea consideră, după ascultarea avocatei generale, că nu este necesar să se dispună redeschiderea fazei orale a procedurii.

Cu privire la recursurile incidente

48 Recursurile incidente formulate de Comisie urmăresc contestarea admisibilităţii acţiunii în primă instanţă, ceea ce constituie o chestiune prealabilă celor referitoare la fond invocate în cadrul recursurilor principale. Prin urmare, este necesar să se examineze mai întâi recursurile incidente (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 decembrie 2020, Changmao Biochemical Engineering/Distillerie Bonollo şi alţii, C-461/18 P, EU:C:2020:979, punctul 43).

49 În susţinerea recursurilor incidente formulate, Comisia invocă trei motive.

Cu privire la primul motiv

Argumentaţia părţilor

50 Prin intermediul primului motiv invocat în susţinerea recursurilor incidente formulate, Comisia reproşează Tribunalului că a săvârşit o eroare de drept la punctele 37-44 din hotărârea atacată, atunci când a reţinut o interpretare largă a noţiunii de "publicare", în sensul articolului 263 al şaselea paragraf TFUE. Aşadar, Tribunalul ar fi considerat în mod eronat că orice publicare în Jurnalul Oficial corespunde acestei noţiuni, independent de aspectul dacă o asemenea publicare condiţionează intrarea în vigoare a actului în cauză în conformitate cu articolul 297 TFUE şi dacă este prevăzută de tratatul însuşi.

51 În primul rând, interpretarea Tribunalului ar fi contrară jurisprudenţei Curţii astfel cum s-ar desprinde din Hotărârea din 17 mai 2017, Portugalia/Comisia (C-339/16 P, EU:C:2017:384, punctele 34-40), precum şi din Ordonanţa din 31 ianuarie 2019, Iordăchescu/Parlamentul şi alţii (C-426/18 P, EU:C:2019:89, punctul 22), şi din Ordonanţa din 5 septembrie 2019, Fryč/Comisia (C-230/19 P, EU:C:2019:685, punctul 15). Prin această jurisprudenţă, Curtea ar fi stabilit o paralelă între articolul 263 al şaselea paragraf TFUE şi articolul 297 TFUE, în sensul că publicarea actului în cauză constituie momentul de la care începe să curgă termenul de introducere a acţiunii numai în măsura în care aceasta condiţionează intrarea în vigoare a acestui act şi numai dacă este prevăzută de tratatul însuşi.

52 Această abordare ar fi confirmată de o interpretare literală, contextuală şi teleologică a articolului 263 al şaselea paragraf TFUE.

53 În ceea ce priveşte, pe de o parte, modul de redactare a acestei dispoziţii, Comisia arată că în toate versiunile lingvistice, cu excepţia versiunii în limba germană, termenii "publicare" şi "notificare" figurează atât la articolul 263 al şaselea paragraf TFUE, cât şi la articolul 297 TFUE, ceea ce demonstrează existenţa unei paralele între aceste două dispoziţii.

54 În ceea ce priveşte, pe de altă parte, spiritul şi finalitatea articolului 263 al şaselea paragraf TFUE, termenele de introducere a acţiunii prevăzute în această dispoziţie ar contribui la obiectivul securităţii juridice. În cazul în care un justiţiabil ar dori să atace un act, el ar trebui în principiu să facă acest lucru în termen de două luni de la data la care versiunea definitivă a conţinutului său i-a fost adusă la cunoştinţă. În schimb, pentru actele cu aplicabilitate generală care nu au destinatari, această dată ar fi cea a publicării în Jurnalul Oficial. Pentru actele care desemnează un destinatar, data menţionată ar fi cea a notificării către acest destinatar. Numai cu titlu excepţional şi subsidiar, în ceea ce priveşte un act care nu trebuie nici publicat, nici notificat, luarea la cunoştinţă ar putea constitui un eveniment care declanşează termenul de introducere a acţiunii. Astfel, paralela dintre articolul 263 al şaselea paragraf TFUE şi articolul 297 TFUE ar garanta că o publicare ulterioară a unui act în Jurnalul Oficial în scop informativ nu determină o prelungire a termenelor de introducere a acţiunii şi, prin urmare, o insecuritate juridică.

55 În al doilea rând, publicarea în Jurnalul Oficial a unei decizii a Comisiei de închidere a unei proceduri oficiale de investigare nu poate fi asimilată unei "publicări" în sensul articolului 297 alineatul (2) al doilea paragraf TFUE. Prin urmare, aceasta nu constituie momentul de la care începe să curgă termenul de introducere a acţiunii.

56 Pe de o parte, o atare decizie ar fi adresată statului membru în cauză şi ar fi notificată numai acestuia. În conformitate cu articolului 297 alineatul (2) al treilea paragraf TFUE, ea ar intra în vigoare prin această notificare, iar nu prin publicarea sa în Jurnalul Oficial, care ar urmări numai să informeze publicul, inclusiv beneficiarii ajutorului de la care statul membru în cauză ar trebuie să recupereze ajutorul înainte chiar de publicarea deciziei. Pe de altă parte, publicarea menţionată s-ar desprinde nu din Tratatul FUE, ci din articolul 32 din Regulamentul 2015/1589, interpretat în lumina considerentului (39) al acestuia. În aceste condiţii, pentru a determina momentul de la care începe să curgă termenul de introducere a acţiunii de care dispune o întreprindere beneficiară pentru a ataca o decizie de închidere a procedurii oficiale de investigare, ar fi necesar să se aibă în vedere luarea la cunoştinţă efectivă a acestei decizii. În lipsa unei luări la cunoştinţă prealabile demonstrabile, data publicării actului în Jurnalul Oficial ar fi considerată data luării la cunoştinţă efective, pe baza unei ficţiuni juridice.

57 În al treilea rând, Comisia invocă o serie de argumente care, în opinia sa, confirmă modul său de interpretare a articolului 263 al şaselea paragraf TFUE.

58 Primo, ea se întemeiază pe economia acestei dispoziţii pentru a susţine că publicarea şi notificarea unui act sunt plasate pe picior de egalitate şi că luarea la cunoştinţă constituie un eveniment subsidiar în raport cu primele două. Acest raport de subsidiaritate s-ar rupe prin interpretarea efectuată de Tribunal, din moment ce, dacă publicarea în conformitate cu articolul 32 din Regulamentul 2015/1589 ar echivala cu o publicare în conformitate cu articolul 297 alineatul (1) TFUE, termenul de introducere a acţiunii ar trebui să înceapă să curgă, inclusiv în privinţa statului membru în cauză şi în pofida notificării, la data acestei publicări.

59 Secundo, Comisia consideră că interpretarea reţinută de Tribunal conduce la o inegalitate a armelor între întreprinderile de la care este recuperat un ajutor şi concurenţii lor care nu au beneficiat de ajutoare. În timp ce primele ar primi în practică o copie a deciziei de la statul membru în cauză, cele din urmă ar trebui să aştepte publicarea deciziei în Jurnalul Oficial, conform articolului 32 din Regulamentul 2015/1589, astfel încât termenele efective de introducere a acţiunii pentru aceste întreprinderi ar fi diferite. Această interpretare ar conduce de asemenea la o inegalitate între Comisie şi întreprinderile de la care trebuie recuperat ajutorul. Astfel, pentru a răspunde la acţiunea unei întreprinderi beneficiare, Comisia ar dispune de un termen de două luni, în timp ce, datorită interpretării menţionate, aceste întreprinderi ar beneficia de un termen mai lung pentru a-şi pregăti acţiunea.

60 Tertio, Tribunalul s-ar întemeia pe o interpretare eronată a Hotărârii din 10 martie 1998, Germania/Consiliul (C-122/95, EU:C:1998:94). Astfel, spre deosebire de decizia în litigiu, decizia în discuţie în cauza în care s-a pronunţat această hotărâre nu ar fi desemnat niciun destinatar.

61 Quarto, punctul 39 din hotărârea atacată, în care Tribunalul a arătat că Covestro putea preconiza în mod subiectiv publicarea deciziei în litigiu în Jurnalul Oficial, nu ar respecta caracterul de ordine publică al termenelor de introducere a acţiunii.

62 Republica Federală Germania răspunde că primul motiv este nefondat. Covestro solicită respingerea acestui motiv ca inadmisibil, în măsura în care ar fi întemeiat pe argumente bazate pe precedente jurisprudenţiale pe care Comisia nu le-ar fi evocat în faţa Tribunalului, şi ca nefondat în rest.

Aprecierea Curţii

– Cu privire la admisibilitatea primului motiv

63 Reiese dintr-o jurisprudenţă constantă că, deşi este adevărat că Curtea, a cărei competenţă în materie de recurs este limitată, nu poate fi sesizată cu un litigiu mai extins decât cel cu care a fost învestit Tribunalul (Hotărârea din 1 iunie 1994, Comisia/Brazzelli Lualdi şi alţii, C-136/92 P, EU:C:1994:211, punctul 59), nu este mai puţin adevărat că un recurent poate să formuleze un recurs invocând în faţa ei motive derivate din însăşi hotărârea atacată prin care să conteste temeinicia în drept a acesteia (Hotărârea din 29 noiembrie 2007, Stadtwerke Schwäbisch Hall şi alţii/Comisia, C-176/06 P, EU:C:2007:730, punctul 17, precum şi Hotărârea din 26 februarie 2020, SEAE/Alba Aguilera şi alţii, C-427/18 P, EU:C:2020:109, punctul 54).

64 Prin intermediul primului motiv al recursurilor incidente, Comisia contestă aprecierea de către Tribunal a excepţiei de inadmisibilitate pe care a invocat-o în faţa acestuia din urmă şi care era întemeiată pe tardivitatea acţiunii formulate de Covestro. Invocarea, în acest cadru, a unor precedente jurisprudenţiale pe care nu le-a evocat în faţa Tribunalului constituie astfel o simplă dezvoltare a argumentaţiei sale şi, prin urmare, trebuie să fie declarată admisibilă (a se vedea prin analogie Hotărârea din 19 mai 1983, Verros/Parlamentul, 306/81, EU:C:1983:143, punctul 9, Hotărârea din 26 aprilie 2007, Alcon/OAPI, C-412/05 P, EU:C:2007:252, punctul 40, şi Hotărârea din 5 martie 2024, Kočner/Europol, C-755/21 P, EU:C:2024:202, punctul 41).

65 În consecinţă, contrar celor susţinute de Covestro, acest motiv este admisibil în totalitate.

– Cu privire la temeinicia primului motiv

66 Prin intermediul primului motiv invocat în susţinerea recursurilor incidente, Comisia contestă temeinicia aprecierilor Tribunalului care figurează la punctele 37-44 din hotărârea atacată. În opinia sa, contrar celor statuate de Tribunal la aceste puncte, termenul de introducere a acţiunii în anularea deciziei în litigiu curge, pentru Covestro, nu de la data publicării acestei decizii în Jurnalul Oficial, ci de la data luării la cunoştinţă efective a deciziei respective de către această societate.

67 În această privinţă, trebuie constatat că, la punctele 37-44 din hotărârea atacată, Tribunalul a respins excepţia de inadmisibilitate invocată de Comisie întemeiată pe pretinsa tardivitate a acţiunii în anularea deciziei în litigiu formulate de Covestro.

68 Din interpretarea de ansamblu a punctelor 37-39 din această hotărâre reiese că Tribunalul a apreciat că termenul de introducere a acţiunii curge în speţă de la data publicării deciziei în litigiu în Jurnalul Oficial, care a avut loc la 16 ianuarie 2019, şi că acest termen a fost respectat.

69 În susţinerea acestei consideraţii, Tribunalul a amintit, la punctul 38 din hotărârea menţionată, că criteriul datei luării la cunoştinţă a actului, ca moment de la care începe să curgă termenul respectiv, prezintă un caracter subsidiar în raport cu cel al publicării sau cu cel al notificării actului. Subliniind totodată că publicarea nu era o condiţie pentru ca decizia în litigiu să producă efecte, Tribunalul a arătat, la punctul 39 din aceeaşi hotărâre, că această decizie trebuia publicată în Jurnalul Oficial în conformitate cu articolul 32 alineatul (3) din Regulamentul 2015/1589, astfel încât Covestro putea preconiza în mod legitim că decizia menţionată va face obiectul unei publicări.

70 În această privinţă, trebuie amintit că, potrivit articolului 263 al şaselea paragraf TFUE, "[a]cţiunile prevăzute de prezentul articol trebuie formulate în termen de două luni, după caz, de la publicarea actului, de la notificarea acestuia reclamantului sau, în lipsă, de la data la care reclamantul a luat cunoştinţă de actul respectiv".

71 Reiese cu claritate din modul de redactare a acestei dispoziţii, în special din expresiile "după caz" şi "în lipsă", că momentul de la care începe să curgă termenul de introducere a acţiunii este determinat în funcţie de situaţia în cauză şi că cele trei criterii susceptibile să declanşeze acest termen sunt ierarhizate.

72 Astfel, termenul de introducere a acţiunii în anulare începe să curgă în principal de la publicarea actului sau de la notificarea acestuia reclamantului. Aceste două criterii principale sunt plasate, în economia dispoziţiei menţionate, pe picior de egalitate, în sensul că niciunul dintre criteriile menţionate nu este subsidiar în raport cu celălalt (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 mai 2017, Portugalia/Comisia, C-339/16 P, EU:C:2017:384, punctul 38).

73 În schimb, după cum Tribunalul a arătat în mod întemeiat la punctul 38 din hotărârea atacată, criteriul datei luării la cunoştinţă a actului atacat ca moment de la care începe să curgă termenul de introducere a acţiunii prezintă un caracter subsidiar în raport cu cel al publicării sau cu cel al notificării acestui act (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 martie 1998, Germania/Consiliul, C-122/95, EU:C:1998:94, punctul 35), aspect care de altfel nu este contestat în prezenta cauză.

74 În speţă, decizia în litigiu, care închide o procedură formală de investigare a unui ajutor de stat, avea drept destinatar statul membru în cauză, şi anume Republica Federală Germania, şi i-a fost notificată acestuia, în conformitate cu articolul 297 alineatul (2) al treilea paragraf TFUE. În mod corelativ, această decizie a făcut obiectul unei publicări în Jurnalul Oficial, în conformitate cu articolul 32 alineatul (3) din Regulamentul 2015/1589.

75 Într-o asemenea ipoteză, reiese din jurisprudenţa Curţii că, pentru destinatarul actului căruia trebuia să îi fie notificat, şi anume statul membru în cauză, termenul de introducere a acţiunii în anulare curge de la data acestei notificări, chiar dacă actul face de asemenea obiectul unei publicări în Jurnalul Oficial (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 mai 2017, Portugalia/Comisia, C-339/16 P, EU:C:2017:384, punctul 37).

76 În schimb, dintr-o interpretare literală, teleologică şi contextuală a articolului 263 al şaselea paragraf TFUE, interpretat în lumina jurisprudenţei Curţii, rezultă că termenul de introducere a acţiunii în anulare curge, pentru celelalte persoane interesate, cum este Covestro, de la publicarea actului în Jurnalul Oficial, inclusiv atunci când această publicare nu rezultă din articolul 297 alineatul (2) al doilea paragraf TFUE, ci dintr-o dispoziţie de drept derivat, cum este articolul 32 alineatul (3) din Regulamentul 2015/1589.

77 Astfel, primo, este necesar să se constate că modul de redactare a articolului 263 al şaselea paragraf TFUE evocă "publicarea" actelor în general (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 septembrie 2013, PPG şi SNF/ECHA, C-625/11 P, EU:C:2013:594, punctul 31). Aşadar, acest mod de redactare nu însoţeşte această noţiune de nicio condiţie specifică, în special în ceea ce priveşte temeiul juridic al obligaţiei de publicare.

78 Cu privire la acest aspect, este adevărat că, după cum afirmă Comisia, Curtea a statuat printre altele că noţiunea de "publicare", în sensul articolului 263 al şaselea paragraf TFUE, vizează o publicare în Jurnalul Oficial care condiţionează intrarea în vigoare a actului şi care este prevăzută de Tratatul FUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 mai 2017, Portugalia/Comisia, C-339/16 P, EU:C:2017:384, punctul 36, Ordonanţa din 31 ianuarie 2019, Iordăchescu/Parlamentul şi alţii, C-426/18 P, EU:C:2019:89, punctul 22, precum şi Ordonanţa din 5 septembrie 2019, Fryč/Comisia, C-230/19 P, EU:C:2019:685, punctul 15).

79 Cu toate acestea, contrar poziţiei susţinute de Comisie, nu se poate deduce de aici că noţiunea de "publicare", în sensul articolului 263 al şaselea paragraf TFUE, se limitează la această ipoteză.

80 Astfel, precedentele citate la punctul 78 din prezenta hotărâre nu pot fi interpretate în mod izolat, ci se integrează într-o jurisprudenţă a Curţii care a interpretat noţiunea de "publicare", în înţelesul articolului 263 al şaselea paragraf TFUE, în sens larg. Aşadar, se încadrează în această noţiune, pe lângă ipoteza vizată la punctul 78 menţionat, o publicare a actului atacat în Jurnalul Oficial care rezultă nu dintr-o obligaţie impusă de tratat, ci dintr-o practică constantă a instituţiilor Uniunii Europene (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 martie 1998, Germania/Consiliul, C-122/95, EU:C:1998:94, punctele 36 şi 39) sau dintr-o dispoziţie de drept derivat precum articolul 32 alineatul (3) din Regulamentul 2015/1589 (a se vedea în acest sens Ordonanţa din 25 noiembrie 2008, S.A.BA.R./Comisia, C-501/07 P, EU:C:2008:652, punctul 23) sau chiar o publicare pe site-ul internet al unei instituţii, al unui organ, al unui oficiu sau al unei agenţii a Uniunii atunci când aceasta este prevăzută de dreptul derivat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 septembrie 2013, PPG şi SNF/ECHA, C-625/11 P, EU:C:2013:594, punctele 30-32).

81 Secundo, în ceea ce priveşte obiectivele articolului 263 al şaselea paragraf TFUE, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudenţe constante, termenele de introducere a acţiunii în temeiul acestei dispoziţii sunt de ordine publică şi nu sunt la dispoziţia părţilor şi a instanţei. Ele au fost instituite cu obiectivul de a proteja securitatea juridică, evitând repunerea permanentă în discuţie a actelor Uniunii care produc efecte juridice, precum şi de a evita orice discriminare sau tratament arbitrar în administrarea justiţiei (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 decembrie 1967, Muller-Collignon/Comisia, 4/67, EU:C:1967:51, p. 479, Hotărârea din 23 ianuarie 1997, Coen, C-246/95, EU:C:1997:33, punctul 21, Ordonanţa din 16 noiembrie 2010, Internationale Fruchtimport Gesellschaft Weichert/Comisia, C-73/10 P, EU:C:2010:684, punctul 52, precum şi Ordonanţa din 31 ianuarie 2019, Iordăchescu/Parlamentul şi alţii, C-426/18 P, EU:C:2019:89, punctul 21).

82 Or, pe de o parte, în ceea ce priveşte o decizie precum decizia în litigiu, care închide o procedură formală de investigare a unui ajutor de stat, rezultă că, spre deosebire de data luării la cunoştinţă, data publicării unui act în Jurnalul Oficial poate fi stabilită, în interesul securităţii juridice, în mod obiectiv şi cu certitudine în privinţa tuturor persoanelor interesate cărora această decizie nu le-a fost notificată. În această privinţă, este irelevant că acestea din urmă au putut lua cunoştinţă de actul respectiv anterior publicării sale.

83 Acest lucru explică de altfel că, în economia generală a articolului 263 al şaselea paragraf TFUE şi în interesul securităţii juridice, data publicării primează în raport cu cea a luării la cunoştinţă, care este, după cum s-a amintit la punctul 73 din prezenta hotărâre, un criteriu subsidiar în ceea ce priveşte momentul de la care începe să curgă termenul de introducere a acţiunii. Prin urmare, raţionamentul Comisiei nu poate fi urmat atunci când ea sugerează, în realitate, inversarea raportului dintre aceste două criterii prevăzute la articolul 263 al şaselea paragraf TFUE.

84 Pe de altă parte, contrar susţinerilor Comisiei, interpretarea reţinută la punctele 76 şi 80 din prezenta hotărâre este de asemenea de natură să evite orice discriminare sau tratament arbitrar în administrarea justiţiei şi să asigure astfel egalitatea armelor între beneficiarii ajutorului de stat şi întreprinderile concurente. Astfel, pentru toate aceste persoane interesate, termenul de introducere a acţiunii începe să curgă de la aceeaşi dată, şi anume cea a publicării deciziei în Jurnalul Oficial. În plus, în măsura în care Comisia este autoarea unei astfel de decizii şi este răspunzătoare de publicarea ei în Jurnalul Oficial, ea nu poate invoca în mod valabil un argument întemeiat pe o pretinsă inegalitate a armelor în detrimentul său.

85 Tertio, în ceea ce priveşte contextul, structura tratatelor militează de asemenea împotriva paralelismului strict, sugerat de Comisie, între noţiunile de "publicare" utilizate la articolul 263 al şaselea paragraf şi, respectiv, la articolul 297 alineatul (2) al doilea paragraf TFUE. Astfel, este suficient să se constate în această privinţă că, deşi aceste două dispoziţii intră sub incidenţa titlului I din partea a şasea din Tratatul FUE, ele nu reglementează acelaşi obiect. În timp ce prima figurează în capitolul 1, consacrat instituţiilor, şi, mai precis, în secţiunea 5, consacrată Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, cea de a doua se înscrie în capitolul 2, consacrat actelor juridice ale Uniunii şi procedurilor de adoptare a acestora.

86 Pentru toate aceste motive, este necesar să se conchidă că Tribunalul a statuat în mod întemeiat, la punctele 37-44 din hotărârea atacată, că termenul de introducere a acţiunii a început să curgă, pentru Covestro, de la data publicării deciziei în litigiu în Jurnalul Oficial.

87 Prin urmare, primul motiv invocat în susţinerea recursurilor incidente trebuie înlăturat ca nefondat.

Cu privire la al doilea motiv

Argumentaţia părţilor

88 Prin intermediul celui de al doilea motiv invocat în susţinerea recursurilor incidente, Comisia reproşează Tribunalului că a săvârşit două erori de drept la punctul 37 şi, respectiv, la punctul 42 din hotărârea atacată.

89 În primul rând, punctul 37 din această hotărâre ar conţine o denaturare vădită a cererii introductive. Comisia afirmă că, contrar celor constatate de Tribunal, acţiunea nu a fost depusă în termen de două luni şi zece zile de la publicarea, la 16 ianuarie 2019, a deciziei în litigiu în Jurnalul Oficial, ci la 20 decembrie 2018, respectiv cu aproximativ o lună înainte de publicarea acestei decizii.

90 În al doilea rând, atunci când a afirmat, la punctul 42 din hotărârea atacată, că "nu s-a demonstrat că [Covestro] a avut o cunoaştere «corespunzătoare» a deciziei [în litigiu]" anterior publicării acesteia, Tribunalul ar fi denaturat faptele şi elementele de probă. Ar fi astfel evident, având în vedere elementele prezentate de Comisie în faţa Tribunalului, că Covestro a avut cunoştinţă de existenţa deciziei în litigiu înainte de publicarea sa în Jurnalul Oficial, cel târziu la 20 septembrie 2018.

91 Republica Federală Germania răspunde că al doilea motiv este nefondat. Comisia consideră că acest motiv este inadmisibil şi, în orice caz, nefondat.

Aprecierea Curţii

92 În primul rând, în ceea ce priveşte pretinsa eroare de drept care afectează punctul 37 din hotărârea atacată, este necesar să se observe că Tribunalul a constatat la acest punct că "acţiunea [formulată de Covestro] a fost depusă cu respectarea termenului de două luni şi zece zile de la publicarea deciziei [în litigiu] în Jurnalul Oficial, care a avut loc la 16 ianuarie 2019".

93 Trebuie să se observe, asemenea Comisiei, că este adevărat că această acţiune a fost introdusă la 20 decembrie 2018, cu alte cuvinte chiar înainte de publicarea deciziei în litigiu în Jurnalul Oficial. Totuşi, această împrejurare este lipsită de orice incidenţă asupra admisibilităţii acţiunii respective şi în special asupra respectării termenului de introducere a acţiunii.

94 Astfel, reiese din jurisprudenţă că împrejurarea că termenul de introducere a acţiunii împotriva unui act precum decizia în litigiu nu începe să curgă, conform articolului 263 al şaselea paragraf TFUE, decât de la publicarea sa nu implică faptul că un reclamant nu poate contesta un act adoptat de Uniune înainte ca acesta să fie publicat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 septembrie 2013, PPG şi SNF/ECHA, C-626/11 P, EU:C:2013:595, punctele 34-38).

95 Prin urmare, argumentul întemeiat pe o pretinsă eroare de drept care afectează punctul 37 din hotărârea atacată trebuie înlăturat ca nefondat.

96 În al doilea rând, în ceea ce priveşte pretinsa eroare de drept care afectează punctul 42 din hotărârea atacată, trebuie observat că, la acest punct, Tribunalul a arătat printre altele că, "în orice caz, nu s-a demonstrat că, în speţă, [Covestro] a avut o cunoaştere «corespunzătoare» a deciziei [în litigiu]".

97 În această privinţă, expresia "în orice caz" indică faptul că acest motiv constituie un motiv neesenţial al hotărârii atacate. Or, potrivit unei jurisprudenţe constante, argumentele îndreptate împotriva motivelor neesenţiale ale unei decizii a Tribunalului nu pot determina anularea acestei decizii şi sunt, aşadar, inoperante (Hotărârea din 21 decembrie 2023, United Parcel Service/Comisia, C-297/22 P, EU:C:2023:1027, punctul 55 şi jurisprudenţa citată).

98 Prin urmare, argumentul întemeiat pe o pretinsă eroare de drept care afectează punctul 42 din hotărârea atacată trebuie înlăturat ca inoperant.

99 Rezultă din ceea ce precedă că al doilea motiv invocat în susţinerea recursurilor incidente trebuie înlăturat în totalitate, fără a fi necesară pronunţarea cu privire la admisibilitatea sa.

Cu privire la al treilea motiv

100 Prin intermediul celui de al treilea motiv invocat, cu titlu subsidiar, în susţinerea recursurilor sale incidente, Comisia afirmă că Tribunalul a încălcat articolul 89 alineatul (1) din Regulamentul său de procedură atunci când a omis să solicite societăţii Covestro să prezinte documente care să indice momentul exact la care aceasta din urmă a avut cunoştinţă de conţinutul deciziei în litigiu.

101 În această privinţă, este suficient să se constate că acest motiv este întemeiat pe premisa că Tribunalul a săvârşit o eroare de drept atunci când a reţinut, ca moment de la care începe să curgă termenul de introducere a acţiunii în anulare, nu data luării la cunoştinţă a deciziei în litigiu de către Covestro, ci pe cea a publicării acestei decizii în Jurnalul Oficial. Or, această premisă este eronată, după cum reiese din aprecierea primului motiv invocat în susţinerea recursurilor incidente.

102 Rezultă că al treilea motiv invocat în susţinerea recursurilor incidente şi, prin urmare, aceste recursuri incidente trebuie respinse în totalitate.

Cu privire la recursurile principale

103 În susţinerea recursului formulat în cauza C-790/21 P, Covestro invocă, în mod formal, patru motive. Cu toate acestea, ea abordează împreună cele pe care le desemnează ca fiind primele două motive şi nu efectuează nicio distincţie între acestea. Prin urmare, este necesar să se considere că Covestro invocă în esenţă trei motive. Primul motiv, care cuprinde patru aspecte, este întemeiat pe o încălcare a dreptului de a fi ascultat şi a obligaţiei de motivare. Al doilea motiv, care se poate împărţi în două aspecte, se întemeiază pe o încălcare a articolului 107 alineatul (1) TFUE. Al treilea motiv se întemeiază pe o încălcare a principiului nediscriminării.

104 În susţinerea recursului formulat în cauza C-791/21 P, Republica Federală Germania, susţinută de Covestro, invocă un motiv unic, întemeiat pe încălcarea articolului 107 alineatul (1) TFUE. Acest motiv coincide în esenţă cu cel de al doilea aspect din cadrul celui de al doilea motiv invocat de Covestro, susţinută de Republica Federală Germania, în sprijinul recursului formulat în cauza C-790/21 P.

Cu privire la primul motiv invocat în cauzaC-790/21 P

Argumentaţia părţilor

105 Prin intermediul primului motiv invocat în susţinerea recursului, Covestro arată că Tribunalul a încălcat dreptul său de a fi ascultată, obligaţia de a motiva hotărârea atacată, articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi articolul 6 alineatul (1) prima teză din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950.

106 Acest motiv cuprinde patru aspecte.

107 Prin intermediul primului aspect, Covestro reproşează Tribunalului că a încălcat obligaţia de motivare care îi revine şi că i-a încălcat dreptul de a fi ascultată atunci când a considerat în mod vădit eronat, la punctul 8 din hotărârea atacată, că taxa de reţea aplicabilă consumatorilor anticiclici era calculată potrivit metodologiei traseului fizic. Contrar celor reţinute de Tribunal la acest punct şi astfel cum ar fi subliniat Covestro în primă instanţă, StromNEV 2005 nu ar fi prevăzut niciodată pentru consumatorii anticiclici o calculare a taxei bazată pe metodologia traseului fizic. În cazul în care Tribunalul ar fi luat în considerare acest argument invocat de Covestro, el nu s-ar fi întemeiat numai pe taxa de reţea individuală prevăzută la articolul 19 alineatul (2) prima teză din StromNEV 2005 pentru a stabili cadrul juridic relevant.

108 Prin intermediul celui de al doilea aspect, Covestro reproşează Tribunalului că nu a luat în considerare, la punctele 12, 94, 103, 129, 135 şi 146 din hotărârea atacată, argumentaţia sa legată de stabilirea cuantumului suprataxei în litigiu. Pornind în mod eronat de la principiul că acest cuantum a fost calculat şi stabilit pentru anul 2012 prin Decizia BNetzA din 2011, Tribunalul ar fi conchis în mod eronat, la punctul 134 din această hotărâre, în sensul existenţei unui control al statului asupra acestei suprataxe. Or, potrivit societăţii Covestro, operatorii de reţea sunt cei care dispun de o marjă de manevră pentru calcularea şi stabilirea suprataxei menţionate, care nu este supusă niciunui control şi niciunei norme adoptate de stat.

109 Prin intermediul celui de al treilea aspect, Covestro reproşează Tribunalului că nu a luat în considerare, la punctele 130 şi 143 din hotărârea atacată, argumentaţia sa referitoare la lipsa rambursării tuturor pierderilor de venituri şi a tuturor costurilor legate de scutirea în litigiu. Procedând astfel, Tribunalul şi-ar fi încălcat obligaţia de motivare, precum şi dreptul societăţii Covestro de a fi ascultată. Dacă Tribunalul ar fi luat în considerare această argumentaţie, ar fi trebuit să conchidă că suprataxa în litigiu nu constituia o taxă.

110 Prin intermediul celui de al patrulea aspect, Covestro reproşează Tribunalului că nu a luat în considerare, la punctele 107 şi 125 din hotărârea atacată, argumentaţia sa referitoare la nulitatea Deciziei BNetzA din 2011. Atunci când a statuat că această decizie a fost aplicată în mod efectiv şi că a putut să îşi producă efectele atât timp cât nu a fost abrogată sau atât timp cât nelegalitatea sa nu a fost constatată, Tribunalul s-ar fi întemeiat pe o interpretare eronată a dreptului naţional. Astfel, potrivit societăţii Covestro, întrucât decizia menţionată a fost anulată cu efect retroactiv de la 1 ianuarie 2012, aceasta era nulă de la început.

111 Comisia solicită respingerea primului motiv ca fiind în parte nefondat şi în parte inoperant.

Aprecierea Curţii

112 Prin intermediul primului motiv, Covestro reproşează în esenţă Tribunalului că a încălcat dreptul său de a fi ascultată, precum şi obligaţia de motivare a hotărârii atacate atunci când a omis să ţină seama în mod corespunzător de mai multe argumente pe care le-a prezentat. Pe de altă parte, aceste omisiuni ar fi condus la aprecieri eronate ale dreptului german şi ale suprataxei în litigiu.

113 În această privinţă, în primul rând, trebuie amintit că obligaţia de motivare care revine Tribunalului în temeiul articolului 36 din Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene coroborat cu articolul 53 primul paragraf din acesta îi impune să prezinte în mod clar şi neechivoc raţionamentul pe care l-a urmat, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoştinţă de temeiurile deciziei adoptate, iar Curţii să îşi exercite controlul judecătoresc (Hotărârea din 14 octombrie 2010, Deutsche Telekom/Comisia, C-280/08 P, EU:C:2010:603, punctele 135 şi 136, precum şi jurisprudenţa citată).

114 Această obligaţie nu impune însă Tribunalului să prezinte o expunere care să urmeze în mod exhaustiv şi unul câte unul toate raţionamentele formulate de părţile în litigiu. Prin urmare, motivarea poate fi implicită, cu condiţia să permită persoanelor interesate să cunoască motivele pe care se întemeiază Tribunalul, iar Curţii să dispună de elemente suficiente pentru a-şi exercita controlul în cadrul recursului (Hotărârea din 30 noiembrie 2016, Comisia/Franţa şi Orange, C-486/15 P, EU:C:2016:912, punctul 80, precum şi jurisprudenţa citată).

115 În speţă, în ceea ce priveşte primul aspect al prezentului motiv, este necesar să se constate că punctul 8 din hotărârea atacată se situează nu în motivarea prin care Tribunalul s-a pronunţat cu privire la motivele şi argumentele părţilor, ci în expunerea istoricului de fapt al litigiului. În măsura în care Covestro susţine că afirmaţia cuprinsă la acest punct omite să ţină seama de argumentele sale, invocate la punctele 29-33 din memoriul său în replică în primă instanţă, trebuie arătat că aceste argumente au fost prezentate în cadrul celui de al patrulea motiv în anulare invocat în faţa Tribunalului. Tribunalul le-a examinat la punctele 194-210 din hotărârea atacată, care nu sunt contestate în cadrul prezentului motiv.

116 În ceea ce priveşte aspectele al doilea-al patrulea ale prezentului motiv, trebuie arătat că, la punctele 84-148 din hotărârea atacată, Tribunalul a examinat şi a respins motivat al doilea aspect al celui de al doilea motiv invocat de Covestro în primă instanţă, care era întemeiat pe inexistenţa unui ajutor acordat prin intermediul resurselor de stat. În acest context, Tribunalul s-a pronunţat în mod explicit cu privire la mai multe argumente invocate de Covestro şi, în special, a înlăturat, la punctele 107 şi 125 din această hotărâre, argumentul său întemeiat pe nulitatea Deciziei BNetzA din 2011, la punctul 130 din hotărârea menţionată, argumentul său întemeiat pe lipsa compensării integrale a pierderilor şi, la punctul 135 din aceeaşi hotărâre, argumentul său referitor la stabilirea cuantumului suprataxei în litigiu.

117 În consecinţă, contrar celor susţinute de Covestro, Tribunalul nu a încălcat obligaţia de motivare care îi revine atunci când a omis să ţină seama în mod corespunzător de aceste argumente. Întrucât afirmaţia societăţii Covestro privind o încălcare a dreptului său de a fi ascultată se întemeiază pe premisa că Tribunalul a omis să ţină seama de argumentele sale, aceasta trebuie de asemenea să fie înlăturată.

118 De altfel, în măsura în care Covestro pare să susţină, sub pretextul unei pretinse încălcări a obligaţiei de motivare, că Tribunalul ar fi trebuit să primească argumentele menţionate, trebuie să se constate că este vorba despre o problemă distinctă de cea a încălcării obligaţiei de motivare şi care are legătură cu temeinicia motivării (a se vedea prin analogie Hotărârea din 30 noiembrie 2016, Comisia/Franţa şi Orange, C-486/15 P, EU:C:2016:912, punctul 79).

119 În al doilea rând, în ceea ce priveşte argumentele referitoare la erorile pe care Tribunalul le-ar fi săvârşit în analiza dreptului german, trebuie amintit că din articolul 256 alineatul (1) al doilea paragraf TFUE şi din articolul 58 primul paragraf din Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene rezultă că recursul se limitează la chestiuni de drept. Prin urmare, Tribunalul este singurul competent să constate şi să aprecieze faptele pertinente, precum şi să aprecieze elementele de probă. Aprecierea acestor fapte şi a acestor elemente de probă nu constituie, aşadar, cu excepţia cazului denaturării lor, o chestiune de drept supusă ca atare controlului Curţii în cadrul unui recurs (Hotărârea din 4 martie 2021, Comisia/Fútbol Club Barcelona, C-362/19 P, EU:C:2021:169, punctul 46 şi jurisprudenţa citată).

120 Prin urmare, în ceea ce priveşte examinarea, în cadrul unui recurs, a aprecierilor Tribunalului din perspectiva dreptului naţional, care, în domeniul ajutoarelor de stat, constituie aprecieri ale unor fapte, Curtea este competentă numai să verifice dacă a existat o denaturare a acestui drept (Hotărârea din 3 aprilie 2014, Franţa/Comisia, C-559/12 P, EU:C:2014:217, punctul 79, şi Hotărârea din 14 decembrie 2023, Comisia/Amazon.com şi alţii, C-457/21 P, EU:C:2023:985, punctul 20, precum şi jurisprudenţa citată). O denaturare a faptelor trebuie să reiasă în mod evident din înscrisurile din dosar, fără a fi necesară o nouă apreciere a faptelor şi a probelor (Hotărârea din 3 aprilie 2014, Franţa/Comisia, C-559/12 P, EU:C:2014:217, punctul 80).

121 În speţă, primo, este adevărat că, aşa cum admite de altfel Comisia, prezentarea dreptului german efectuată de Tribunal la punctul 8 din hotărârea atacată este afectată de o imprecizie. Spre deosebire de ceea ce poate lăsa să se înţeleagă acest punct, numai taxele individuale pentru consumatorii de energie electrică la sarcină de bază, iar nu cele aplicabile consumatorilor anticiclici, erau calculate potrivit metodologiei traseului fizic înainte de punerea în aplicare a scutirii în litigiu. Cu toate acestea, Covestro nu a reuşit să demonstreze, în cadrul prezentului motiv, că această imprecizie, în stadiul expunerii istoricului litigiului, s-a repercutat asupra aprecierii de către Tribunal a temeiniciei acţiunii în primă instanţă.

122 Secundo, în rest, trebuie să se constate că Covestro nici nu a demonstrat, nici măcar nu a invocat denaturarea dreptului naţional şi a elementelor de fapt.

123 În al treilea rând, întrucât argumentul referitor la lipsa efectelor Deciziei BNetzA din 2011 coincide unei argumentaţii prezentate de Covestro în cadrul celei de a treia critici din cadrul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv, el va fi examinat în acest cadru.

124 Ţinând seama de ansamblul consideraţiilor care precedă şi sub rezerva exprimată la punctul precedent, este necesar să se înlăture primul motiv invocat în cauza C-790/21 P ca fiind în parte inoperant şi în parte nefondat.

Cu privire la primul aspect al celui de al doilea motiv în cauzaC-790/21 P

Argumentaţia părţilor

125 Prin intermediul primului aspect al celui de al doilea motiv invocat în susţinerea recursului, Covestro susţine că hotărârea atacată este afectată de o eroare de drept întrucât Tribunalul a considerat în mod eronat, la punctele 47-77 din această hotărâre, că scutirea în litigiu constituie un "avantaj" în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE. Procedând astfel, Tribunalul ar fi extins în mod excesiv noţiunea de "ajutor de stat", în sensul acestei dispoziţii.

126 În special, examinarea, la punctul 56 şi următoarele din hotărârea menţionată, a scutirii în litigiu din perspectiva criteriului operatorului privat în economia de piaţă ar fi eronată. Tribunalul ar fi trebuit să aprecieze scutirea în litigiu ţinând seama de contribuţia adusă de Covestro la stabilitatea reţelei în Germania şi de costurile evitate datorită acestei contribuţii. De altfel, Tribunalul ar fi recunoscut temeinicia argumentelor prezentate de Covestro în această privinţă la punctul 208 din aceeaşi hotărâre.

127 În orice caz, chiar dacă ar trebui să se considere că scutirea în litigiu constituia un avantaj, acesta nu ar fi selectiv. Astfel, pe de o parte, această scutire ar fi o măsură susceptibilă în principiu să profite, fără restricţii, tuturor întreprinderilor naţionale în funcţie de comportamentul lor de cumpărare în reţeaua de energie electrică din amonte. Pe de altă parte, o diferenţiere care limitează domeniul de aplicare al scutirii menţionate la consumatorii de energie electrică la sarcină de bază ar fi justificată de criterii obiective întemeiate pe evaluarea comparativă a principiului potrivit căruia taxele de reţea reflectă costurile de reţea cu contribuţia întreprinderilor la stabilitatea reţelei.

128 Comisia solicită respingerea prezentului aspect ca inadmisibil şi, în orice caz, ca nefondat.

Aprecierea Curţii

129 În primul rând, argumentele referitoare la lipsa unui "avantaj", în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, urmăresc în esenţă să conteste aprecierile factuale efectuate de Tribunal, fără a stabili şi nici măcar a invoca denaturarea de către acesta a elementelor de fapt sau de probă.

130 Or, conform jurisprudenţei citate la punctul 119 din prezenta hotărâre, asemenea aprecieri, cu excepţia cazului unei denaturări a elementelor de fapt sau de probă, nu intră sub incidenţa controlului Curţii în cadrul unui recurs.

131 În măsura în care Covestro pare să susţină, în acest context, o contradicţie de motive între aprecierile Tribunalului cu privire la noţiunea de "avantaj" şi punctul 208 din hotărârea atacată, este suficient să se constate că această afirmaţie este imprecisă şi susţinută insuficient.

132 Prin urmare, ansamblul argumentelor referitoare la existenţa unui avantaj sunt inadmisibile.

133 În al doilea rând, în ceea ce priveşte argumentele referitoare la selectivitate, trebuie observat că, la punctul 194 din hotărârea atacată, care nu este contestat în cadrul recursului în cauza C-790/21 P, Tribunalul a constatat că Covestro nu a contestat aprecierea Comisiei, formulată în considerentele (101)-(121) ale deciziei în litigiu, privind caracterul selectiv al măsurii în cauză.

134 Este vorba, aşadar, despre o argumentaţie nouă, invocată pentru prima dată în faţa Curţii, care, conform jurisprudenţei citate la punctul 63 din prezenta hotărâre, trebuie declarată inadmisibilă.

135 Prin urmare, primul aspect al celui de al doilea motiv invocat în cauza C-790/21 P trebuie înlăturat ca inadmisibil în totalitate.

Cu privire la al doilea aspect al celui de al doilea motiv în cauzaC-790/21 Pşi la motivul unic invocat în cauzaC-791/21 P

136 Prin intermediul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv invocat în susţinerea recursului în cauza C-790/21 P şi prin intermediul motivului unic invocat în susţinerea recursului în cauza C-791/21 P, Covestro şi, respectiv, Republica Federală Germania reproşează Tribunalului că a încălcat articolul 107 alineatul (1) TFUE, întrucât a considerat în mod eronat că scutirea în litigiu constituie un ajutor acordat prin intermediul "resurselor de stat", în sensul acestei dispoziţii.

137 În esenţă, argumentaţia lor priveşte trei aspecte legate, primul, de criteriul juridic care permite să se aprecieze existenţa unei măsuri acordate prin intermediul "resurselor de stat", al doilea, de existenţa unei taxe obligatorii şi, al treilea, de controlul exercitat de stat.

Cu privire la criteriul juridic care permite să se aprecieze existenţa unei măsuri acordate prin intermediul "resurselor de stat"

– Argumentaţia părţilor

138 Covestro, prin intermediul primelor două critici din cadrul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv, şi Republica Federală Germania, prin intermediul primului aspect al motivului său unic, reproşează în esenţă Tribunalului că a aplicat un criteriu juridic eronat pentru a aprecia natura statală a resurselor în cauză.

139 În primul rând, în cadrul concluziilor depuse la Curte, Covestro şi Republica Federală Germania au contestat punctele 84-97, precum şi, respectiv, punctele 95-97 şi 109 din hotărârea atacată pentru motivul că Tribunalul a considerat în mod eronat că, pentru a stabili natura statală sau nestatală a resurselor, existenţa unei sarcini obligatorii care revine consumatorilor sau clienţilor finali şi controlul exercitat de stat asupra fondurilor sau a gestionarilor acestor fonduri sunt două elemente care "fac parte dintr-o alternativă", astfel încât era suficient să verifice dacă suprataxa în litigiu era o sarcină obligatorie asimilabilă unei taxe parafiscale. Dimpotrivă, ar fi vorba despre criterii cumulative, astfel cum ar reieşi din jurisprudenţa rezultată în special din Hotărârea din 17 iulie 2008, Essent Netwerk Noord şi alţii (C-206/06, EU:C:2008:413, punctele 66, 69, 70, 72 şi 75), din Hotărârea din 28 martie 2019, Germania/Comisia (C-405/16 P, EU:C:2019:268, punctul 72), din Hotărârea din 15 mai 2019, Achema şi alţii (C-706/17, EU:C:2019:407), precum şi din Hotărârea din 16 septembrie 2021, FVE Holýšov I şi alţii/Comisia (C-850/19 P, EU:C:2021:740).

140 În plus, pentru Republica Federală Germania, această interpretare a Tribunalului, întemeiată pe criterii alternative, ar intra în contradicţie cu punctele 133-145 din hotărârea atacată, la care Tribunalul ar fi examinat existenţa unui control al statului, deşi acesta conchisese deja în sensul existenţei unei sarcini obligatorii.

141 În al doilea rând, potrivit Republicii Federale Germania, nici această abordare a Tribunalului nu ar fi susţinută de articolele 30 şi 110 TFUE, care ar viza în esenţă eliminarea şi interzicerea măsurilor protecţioniste.

142 În această privinţă, Covestro susţine, la rândul său, că, la punctul 121 din hotărârea atacată, Tribunalul a conchis în mod eronat că suprataxa în litigiu se încadra în noţiunea de "taxă", în sensul articolelor 30 şi 110 TFUE. Această suprataxă nu ar îndeplini criteriile rezultate din jurisprudenţa Curţii referitoare la această noţiune. Suprataxa în litigiu s-ar distinge de contribuţiile în discuţie în cauzele care au dat naştere acestei jurisprudenţe.

143 În al treilea rând, Republica Federală Germania susţine că interpretarea articolului 107 alineatul (1) TFUE, potrivit căreia ar trebui să se prezume că orice taxă are o origine statală, independent de obiectivele urmărite de această dispoziţie, este eronată în drept. Această interpretare ar conduce la o consecinţă care nu este prevăzută de tratate, şi anume că orice reglementare a preţurilor pieţei ar conduce la o utilizare a resurselor de stat şi ar trebui astfel notificată, în conformitate cu articolul 108 TFUE. Or, o asemenea reglementare s-ar încadra în domeniul de aplicare al liberei circulaţii a mărfurilor, iar nu în cel al normelor privind ajutoarele de stat.

144 Comisia contestă temeinicia primei şi a celei de a doua critici din cadrul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv invocat de Covestro şi consideră că primul aspect al motivului unic invocat de Republica Federală Germania este, ca atare, inoperant.

– Aprecierea Curţii

145 Covestro şi Republica Federală Germania reproşează în esenţă Tribunalului că a aplicat un criteriu juridic eronat pentru a stabili dacă sumele care rezultă din suprataxa în litigiu au ca origine "resurse de stat", în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.

146 Potrivit unei jurisprudenţe constante, pentru calificarea ca "ajutor de stat", în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, este necesară îndeplinirea a patru condiţii, şi anume să existe o intervenţie a statului sau "prin intermediul resurselor de stat", ca această intervenţie să fie susceptibilă să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre, ca intervenţia menţionată să acorde un avantaj selectiv beneficiarului său şi ca aceeaşi intervenţie să denatureze sau să ameninţe să denatureze concurenţa (Hotărârea din 12 ianuarie 2023, DOBELES HES, C-702/20 şi C-17/21, EU:C:2023:1, punctul 31, precum şi jurisprudenţa citată).

147 În ceea ce priveşte prima dintre aceste condiţii, reiese dintr-o jurisprudenţă constantă că o măsură poate fi calificată drept intervenţie a statului sau drept ajutor acordat "prin intermediul resurselor de stat" dacă, pe de o parte, măsura este acordată direct sau indirect prin intermediul acestor resurse şi, pe de altă parte, măsura este imputabilă unui stat membru (Hotărârea din 12 ianuarie 2023, DOBELES HES, C-702/20 şi C-17/21, EU:C:2023:1, punctul 32, precum şi jurisprudenţa citată).

148 În ceea ce priveşte, mai precis, condiţia ca avantajul să fie acordat "prin intermediul resurselor de stat", Curtea a stabilit, în cadrul jurisprudenţei sale, două criterii care permit să se stabilească faptul că fondurile prin intermediul cărora se acordă un avantaj tarifar, în temeiul legislaţiei naţionale, constituie "resurse de stat", în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 ianuarie 2023, DOBELES HES, C-702/20 şi C-17/21, EU:C:2023:1, punctele 34, 38, 39 şi 42).

149 Astfel, în primul rând, fondurile finanţate printr-o taxă sau prin alte contribuţii obligatorii în temeiul legislaţiei naţionale şi gestionate şi repartizate în conformitate cu această legislaţie constituie "resurse de stat", în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE (Hotărârea din 12 ianuarie 2023, DOBELES HES, C-702/20 şi C-17/21, EU:C:2023:1, punctul 38).

150 În al doilea rând, faptul că anumite sume rămân în mod constant sub control public şi, aşadar, la dispoziţia autorităţilor naţionale competente este suficient pentru calificarea lor drept "resurse de stat", în sensul acestei dispoziţii (Hotărârea din 12 ianuarie 2023, DOBELES HES, C-702/20 şi C-17/21, EU:C:2023:1, punctul 39, precum şi jurisprudenţa citată).

151 Criteriile menţionate la punctele 149 şi 150 din prezenta hotărâre constituie criterii alternative care permit să se stabilească faptul că o măsură este acordată "prin intermediul resurselor de stat", în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 ianuarie 2023, DOBELES HES, C-702/20 şi C-17/21, EU:C:2023:1, punctul 42), aşa cum au recunoscut Covestro şi Republica Federală Germania în şedinţa de audiere a pledoariilor ca răspuns la o întrebare a Curţii cu privire la domeniul de aplicare al Hotărârii din 12 ianuarie 2023, DOBELES HES (C-702/20 şi C-17/21, EU:C:2023:1).

152 Rezultă, primo, că, la punctele 95-97 şi 109 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat fără a săvârşi o eroare de drept că respectivul caracter statal al resurselor, în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, poate fi stabilit prin două condiţii alternative, una privind existenţa unei sarcini obligatorii ce revine consumatorilor sau clienţilor finali şi cealaltă, privind controlul exercitat de stat asupra gestionării sistemului şi în special asupra fondurilor sau a gestionarilor acestor fonduri. Ţinând seama de răspunsurile date de Covestro şi de Republica Federală Germania în şedinţa de audiere a pledoariilor, trebuie înlăturate toate argumentele prin care se urmăreşte contestarea acestei aprecieri.

153 Secundo, contrar celor susţinute de Republica Federală Germania, nu se poate reproşa Tribunalului că a considerat oportun să examineze, la punctele 133-145 din hotărârea atacată, existenţa unui control exercitat de stat asupra fondurilor colectate în temeiul suprataxei în litigiu sau asupra operatorilor de reţea, după ce a constatat, la punctul 132 din această hotărâre, existenţa unei taxe parafiscale sau a unei sarcini obligatorii care implică utilizarea unor resurse de stat.

154 Este adevărat că Tribunalul ar fi putut renunţa la această examinare referitoare la existenţa unui control al statului, ţinând seama de natura alternativă a celor două criterii pe care le-a examinat. Cu toate acestea, nimic nu se opune ca, în special pentru motive de bună administrare a justiţiei, Tribunalul să îşi continue raţionamentul prin consideraţii neesenţiale, precum, în speţă, cele referitoare la existenţa unui control al statului, în acelaşi mod în care a procedat Curtea la punctul 41 din Hotărârea din 12 ianuarie 2023, DOBELES HES (C-702/20 şi C-17/21, EU:C:2023:1).

155 Tertio, în măsura în care Republica Federală Germania susţine că ar fi contrar obiectivelor articolului 107 alineatul (1) TFUE să se prezume că orice taxă are o origine statală, argumentaţia sa se întemeiază pe o premisă şi pe o interpretare a hotărârii atacate care sunt eronate.

156 Astfel, pe de o parte, după cum reiese din cuprinsul punctului 149 din prezenta hotărâre, nu fondurile finanţate prin orice taxă, ci numai cele finanţate printr-o taxă obligatorie, prevăzută de legislaţia naţională, gestionată şi repartizată în conformitate cu această legislaţie, sunt susceptibile să constituie "resurse de stat" în sensul acestei dispoziţii. Pe de altă parte, Tribunalul s-a străduit, aşa cum reiese din cuprinsul punctelor 109 şi 113 din hotărârea atacată, să verifice tocmai dacă suprataxa în litigiu era impusă de stat şi era transferată integral, printr-o obligaţie legală, debitorilor finali ai acestei suprataxe.

157 Quarto, în ceea ce priveşte argumentaţia dezvoltată de Covestro şi de Republica Federală Germania cu privire la articolele 30 şi 110 TFUE, este necesar să se constate că, la punctul 121 din hotărârea atacată, Tribunalul a ţinut seama, într-un motiv neesenţial introdus prin locuţiunea adverbială "[p]e de altă parte", de jurisprudenţa aferentă acestor dispoziţii. Tribunalul a dedus de aici că era puţin importantă calitatea de debitor al taxei, în măsura în care taxa privea produsul în cauză sau o activitate necesară în legătură cu acel produs. Acesta a adăugat că elementul decisiv constă, aşadar, în faptul că entităţile care au colectat taxa nu sunt doar supuse unei obligaţii de achiziţie din resursele financiare proprii, ci sunt mandatate de stat să gestioneze o resursă de stat.

158 Întrucât acest punct enunţă un motiv neesenţial, argumentaţia care îl critică este inoperantă.

159 În orice caz, este necesar să se considere că Tribunalul s-a referit la jurisprudenţa privind articolele 30 şi 110 TFUE nu pentru a aprecia suprataxa în litigiu din perspectiva acestor dispoziţii, ci pentru a corobora analiza sa cu privire la această suprataxă în raport cu articolul 107 alineatul (1) TFUE. Prin urmare, nu se poate reproşa Tribunalului că a confundat regimurile juridice distincte rezultate din primele dintre aceste două dispoziţii ale Tratatului FUE şi, respectiv, din cea de a treia dintre ele.

160 Din motivele care precedă rezultă că prima şi a doua critică din cadrul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv invocat de Covestro şi primul aspect al motivului unic invocat de Republica Federală Germania trebuie înlăturate ca fiind în parte inoperante şi în parte nefondate.

Cu privire la existenţa unei taxe obligatorii

– Argumentaţia părţilor

161 Covestro, prin intermediul celei de a treia critici din cadrul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv, şi Republica Federală Germania, prin intermediul celui de al doilea aspect al motivului său unic, susţin în esenţă că, la punctele 99 şi 106-148 din hotărârea atacată, Tribunalul a aplicat în mod eronat articolul 107 alineatul (1) TFUE atunci când a calificat suprataxa în litigiu drept taxă parafiscală sau sarcină obligatorie.

162 Covestro susţine, primo, că Tribunalul a încălcat dreptul naţional atunci când a constatat, în mod eronat, existenţa unei obligaţii de colectare a suprataxei în litigiu în sarcina operatorilor de reţea. În acest sens, Tribunalul s-ar fi întemeiat în mod eronat numai pe Decizia BNetzA din 2011. Această decizie ar fi fost însă declarată nu numai nelegală, ci şi nulă de la început de către instanţele germane, astfel încât, contrar celor statuate de Tribunal la punctul 107 din hotărârea atacată, decizia menţionată nu a putut produce efecte. Potrivit societăţii Covestro, funcţionarea mecanismului suprataxei în litigiu trebuia apreciată din perspectiva StromNEV 2013, aplicabilă cu efect retroactiv de la 1 ianuarie 2012 ca urmare a anulării articolului 19 alineatul (2) a şaptea teză din StromNEV 2011. Or, aceste ordonanţe nici nu ar fi prevăzut vreo obligaţie, în sarcina operatorilor de reţea, de a colecta suprataxa în litigiu, nici nu ar fi abilitat BNetzA să impună acestor operatori o atare obligaţie. În plus, Hotărârea Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiţie) din 6 octombrie 2015, pe care s-ar fi întemeiat Tribunalul la punctul 120 din hotărârea atacată, nu ar formula nicio obligaţie de acest tip.

163 Secundo, Covestro afirmă că dreptul naţional nu cuprinde nicio obligaţie de plată a suprataxei în litigiu nici în sarcina utilizatorilor de reţea, pe care Tribunalul i-ar fi desemnat în mod eronat ca fiind "consumatorii finali", nici în sarcina consumatorilor finali propriu-zişi. Chiar presupunând că Decizia BNetzA din 2011 a impus operatorilor de reţea o obligaţie de a colecta această suprataxă, o asemenea obligaţie nu poate fi suficientă, contrar celor statuate de Tribunal la punctele 120, 123 şi 125 din hotărârea atacată, pentru a obliga în mod simetric utilizatorii reţelei la plata suprataxei. O obligaţie de plată nu putea fi prevăzută decât în temeiul unui acord contractual, negociat de la caz la caz, în lipsa, pentru anii 2012 şi 2013, a unei prevederi legale referitoare la adoptarea sau la conţinutul unei obligaţii contractuale de a transfera suprataxa în litigiu către utilizatorii reţelei. Covestro consideră că, în realitate, revenea fiecărui furnizor de energie electrică, în calitate de utilizator al reţelei, sarcina de a decide să transfere suprataxa în litigiu către consumatorii finali, ceea ce Tribunalul ar fi omis să examineze. Chiar dacă toţi furnizorii ar fi decis să transfere în mod sistematic această suprataxă către consumatorii finali, o astfel de practică ar fi insuficientă pentru a se constata existenţa unei obligaţii legale.

164 Tertio, Covestro apreciază că, contrar celor afirmate de Tribunal la punctele 126-130 din hotărârea atacată, operatorii de reţea nu primeau o compensare integrală a pierderilor de venituri şi a costurilor generate de scutirea în litigiu. În special, în cazul insolvenţei consumatorului de energie electrică la sarcină de bază care a beneficiat de această scutire deşi condiţiile nu erau întrunite, atât Decizia BNetzA din 2011, cât şi cadrul juridic aplicabil ar fi exclus compensarea pierderilor din creanţe ale operatorului de reţea faţă de un astfel de consumator.

165 În mod similar, Republica Federală Germania arată, pe de o parte, că, în special la punctele 110, 118, 119 şi 121 din hotărârea atacată, Tribunalul a constatat în mod eronat că relaţia dintre furnizor şi consumatorul final de energie electrică nu era determinantă pentru a se constata existenţa unei sarcini obligatorii, pentru motivul eronat că suprataxa în litigiu este colectată nu asupra consumului de energie electrică, ci asupra utilizării reţelei. Pe de altă parte, la punctele 120 şi 122-125 din această hotărâre, Tribunalul s-ar fi referit în mod eronat şi fără nicio motivare la obligaţia de colectare şi ar fi dedus în mod eronat de aici o obligaţie de plată a suprataxei în litigiu prevăzută de legea naţională. În lipsa unei obligaţii legale de plată a acestei suprataxe, colectarea ei nu ar putea avea loc decât în temeiul normelor de drept civil. Raţionamentul pe care Tribunalul l-a dezvoltat pentru a ajunge la această deducţie ar fi în contradicţie cu jurisprudenţa Curţii.

166 Comisia răspunde că a treia critică din cadrul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv invocat de Covestro este nefondată. Aceasta consideră că argumentele invocate de Republica Federală Germania se întemeiază pe o interpretare eronată a hotărârii atacate şi a jurisprudenţei Curţii şi că sunt, în orice caz, inoperante.

– Aprecierea Curţii

167 Aşa cum reiese din jurisprudenţa citată la punctul 149 din prezenta hotărâre, fondurile finanţate printr-o taxă sau prin alte contribuţii obligatorii în temeiul legislaţiei naţionale şi gestionate şi repartizate în conformitate cu această legislaţie constituie "resurse de stat", în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.

168 În speţă, după ce a apreciat, la punctele 110-131 din hotărârea atacată, suprataxa în litigiu, Tribunalul a concluzionat, la punctul 132 din această hotărâre, că suprataxa respectivă implica utilizarea unor resurse de stat. În susţinerea acestei concluzii, el a arătat că Decizia BNetzA din 2011 impunea operatorilor de reţea de distribuţie obligaţia de a colecta suprataxa în litigiu de la utilizatorii reţelei şi de a transfera veniturile aferente operatorilor de sisteme de transport. Tribunalul a apreciat de asemenea că mecanismul acestei suprataxe asigura operatorilor de reţea compensarea integrală a pierderii de venituri pe care o suportau ca urmare a scutirii în litigiu, întrucât cuantumul suprataxei menţionate era adaptat la cuantumul resurselor necesare ca urmare a acestei scutiri. Tribunalul a mai subliniat că acest cuantum era determinat potrivit unei metodologii stabilite prin Decizia BNetzA din 2011, precizându-se că, pentru anul 2012, această decizie a stabilit cuantumul iniţial al aceleiaşi suprataxe.

169 Covestro şi Republica Federală Germania contestă aceste aprecieri prin trei serii de argumente.

170 În primul rând, Covestro reproşează Tribunalului că a dedus obligaţia de colectare a suprataxei în litigiu din Decizia BNetzA din 2011, deşi această decizie a fost declarată nulă de instanţele germane, iar cadrul legislativ nu permitea BNetzA să impună o atare obligaţie.

171 În această privinţă, pe lângă faptul că, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 107 şi 125 din hotărârea atacată, aceste argumente au fost invocate tardiv în faţa Tribunalului, trebuie arătat că ele nu pot fi primite.

172 Astfel, nici nelegalitatea eventuală a unei scheme de ajutoare, în special în raport cu dreptul naţional, nici anularea acesteia nu îi retrag caracterul de "ajutor de stat", în măsura în care, în pofida unei asemenea nelegalităţi sau anulări, o astfel de schemă a produs efecte în practică (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 martie 2005, Heiser, C-172/03, EU:C:2005:130, punctul 38, precum şi Hotărârea din 21 decembrie 2016, Comisia/Aer Lingus şi Ryanair Designated Activity, C-164/15 P şi C-165/15 P, EU:C:2016:990, punctul 69), aşa cum Tribunalul a statuat în esenţă în mod întemeiat la punctele 107 şi 125 din hotărârea atacată. De altfel, după cum Tribunalul a arătat de asemenea în mod întemeiat la punctul 107 din această hotărâre, efectivitatea normelor în materie de ajutoare de stat ar fi considerabil diminuată dacă aplicarea acestora ar putea fi înlăturată pentru simplul motiv că o măsură de ajutor, care a fost aplicată în practică, a fost ulterior declarată nulă ab initio. Aşadar, este lipsit de relevanţă, în această privinţă, faptul că eventuala anulare a schemei de ajutoare este retroactivă, din moment ce, o anumită perioadă, schema a fost într-adevăr aplicată în practică (a se vedea prin analogie Hotărârea din 6 noiembrie 2012, Comisia/Ungaria, C-286/12, EU:C:2012:687, punctele 44 şi 45).

173 În ceea ce priveşte Hotărârea Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiţie) din 6 octombrie 2015, evocată la punctul 120 din hotărârea atacată, trebuie subliniat că Tribunalul s-a limitat să arate că această instanţă germană a considerat că suprataxa în litigiu constituia o taxă prin intermediul căreia trebuia să fie acoperită pierderea de venituri suferită de operatorii de reţea. Rezultă că, în măsura în care Covestro reproşează Tribunalului că a dedus în mod eronat din această hotărâre existenţa unei obligaţii de colectare a suprataxei în litigiu, argumentul său se întemeiază pe o interpretare eronată a hotărârii atacate.

174 În al doilea rând, Covestro şi Republica Federală Germania susţin că Tribunalul a constatat în mod eronat existenţa unei obligaţii de plată a suprataxei în litigiu în sarcina consumatorilor finali, care au fost, în plus, definiţi în mod eronat ca incluzând utilizatorii reţelei.

175 Primo, în ceea ce priveşte identificarea debitorilor finali ai suprataxei în litigiu, Tribunalul a considerat, la punctul 118 din hotărârea atacată, că această suprataxă nu privea decât raportul dintre operatorii de reţea şi utilizatorii reţelei, din moment ce această suprataxă este colectată nu ca urmare a consumului de energie electrică, ci ca urmare a utilizării reţelei. Tribunalul a dedus de aici, la punctul 119 din această hotărâre, că aspectul dacă furnizorii de energie electrică erau obligaţi la rândul lor să transfere suprataxa menţionată consumatorilor finali de energie electrică este lipsit de pertinenţă. Astfel, în opinia sa, debitorii finali ai suprataxei erau utilizatorii reţelei, cu alte cuvinte furnizorii înşişi, precum şi consumatorii finali direct conectaţi la reţea, iar nu ceilalţi consumatori finali.

176 În această privinţă, consideraţia potrivit căreia suprataxa în litigiu este colectată ca urmare a utilizării reţelei şi cea potrivit căreia utilizatorii de reţea trebuie consideraţi ca fiind consumatori finali ţin de o apreciere de fapt. Or, conform jurisprudenţei amintite la punctul 119 din prezenta hotărâre, nu este de competenţa Curţii să controleze o astfel de apreciere, în lipsa invocării vreunei denaturări.

177 Secundo, în ceea ce priveşte existenţa unei obligaţii de plată în sarcina utilizatorilor reţelei, din cuprinsul punctelor 120 şi 122-124 din hotărârea atacată reiese că Tribunalul şi-a însuşit aprecierile Comisiei potrivit cărora Decizia BNetzA din 2011 impunea operatorilor de sisteme de distribuţie obligaţia de a colecta şi de a transfera suprataxa în litigiu şi că această decizie prevedea transferul lunar al veniturilor generate de această suprataxă către diferiţii operatori de sisteme de transport. Acesta a conchis că suprataxa în litigiu, introdusă de o autoritate administrativă prin intermediul unei măsuri normative, avea un caracter obligatoriu pentru utilizatorii reţelei.

178 Potrivit jurisprudenţei Curţii care precizează criteriul amintit la punctele 149 şi 167 din prezenta hotărâre, sumele care rezultă din preţul suplimentar impus de stat cumpărătorilor de energie electrică se aseamănă cu o taxă aplicată la energia electrică şi au la origine "resurse de stat", în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE. Pentru a fi considerate ca atare, fondurile trebuie să provină din contribuţii obligatorii impuse de legislaţia statului membru în cauză şi să fie gestionate şi repartizate în conformitate cu această legislaţie, indiferent dacă mecanismul de finanţare se încadrează, în sens strict, în categoria contribuţiilor de natură fiscală în dreptul naţional. În schimb, nu este suficient ca operatorii de reţea să transfere asupra preţului de vânzare a energiei electrice către clienţii lor finali costurile suplimentare determinate de obligaţia lor de a achiziţiona energia electrică produsă din anumite surse de energie la tarifele stabilite prin lege, în cazul în care această compensare rezultă nu dintr-o obligaţie legală, ci numai dintr-o practică. Astfel, într-un asemenea caz, contribuţia nu ar putea fi considerată ca fiind obligatorie (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 ianuarie 2023, DOBELES HES, C-702/20 şi C-17/21, EU:C:2023:1, punctele 34-37, precum şi jurisprudenţa citată).

179 În speţă, reiese din constatările factuale efectuate de Tribunal, pe care Curtea nu are competenţa să le controleze, că Decizia BNetzA din 2011 obliga într-adevăr operatorii de sisteme de distribuţie să colecteze suprataxa în litigiu de la utilizatorii reţelei. Este de asemenea cert, având în vedere constatările factuale ale Tribunalului de la punctele 12, 99 şi 129 din hotărârea atacată, că nu revine Curţii sarcina să controleze că această decizie prevedea metoda potrivit căreia cuantumul suprataxei în litigiu trebuie stabilit, în fiecare an, de operatorii de transport şi de sistem.

180 Or, în lumina jurisprudenţei amintite la punctul 178 din prezenta hotărâre, este necesar să se considere că sumele care rezultă dintr-o contribuţie obligatorie care, precum suprataxa în litigiu, este impusă printr-o măsură normativă care identifică entităţile, fie ele şi private, însărcinate cu colectarea acestei contribuţii de la debitori identificaţi de asemenea prin această măsură şi care defineşte metodologia care permite stabilirea cuantumului contribuţiei şi a adaptării sale anuale au ca origine "resurse de stat", în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE. În special, din moment ce aceeaşi contribuţie îşi are originea într-o măsură normativă, care obligă operatorii de reţea să o colecteze, nu se poate afirma că aceasta rezultă dintr-o simplă practică.

181 Nu este relevant, în această privinţă, faptul că măsura normativă prevede numai o obligaţie de colectare a suprataxei în litigiu în sarcina operatorilor de reţea, fără a identifica în mod explicit o obligaţie de plată a acestei suprataxe în sarcina utilizatorilor reţelei. Efectul util al obligaţiei legale de colectare a suprataxei menţionate implică, astfel, în mod necesar o obligaţie simetrică de plată a acestei taxe de către debitorii săi.

182 În al treilea rând, în ceea ce priveşte compensarea costurilor generate de scutirea în litigiu, pe de o parte, Tribunalul, referindu-se la Decizia BNetzA din 2011, şi-a însuşit, la punctele 126, 127 şi 130 din hotărârea atacată, constatarea efectuată de Comisie în decizia în litigiu potrivit căreia mecanismul suprataxei în litigiu asigura operatorilor de reţea compensarea integrală a pierderii de venituri pe care o suportau ca urmare a scutirii în litigiu, având în vedere că cuantumul acestei suprataxe era adaptat la cel al resurselor necesare ca urmare a acestei scutiri.

183 Or, aprecierea potrivit căreia metodologia de stabilire a cuantumului suprataxei în litigiu prevăzută de Decizia BNetzA din 2011 trebuia să permită acoperirea tuturor costurilor legate de scutirea în litigiu ţine de o apreciere factuală a Tribunalului pe care Curtea nu are competenţa să o controleze în stadiul recursului în lipsa invocării vreunei denaturări, în conformitate cu jurisprudenţa amintită la punctul 119 din prezenta hotărâre.

184 Pe de altă parte, în ceea ce priveşte pierderile de venituri cauzate de o insolvenţă, care sunt suportate din punct de vedere economic de operatorii de sisteme de distribuţie, Tribunalul a considerat, la punctul 130 din hotărârea atacată, că o atare pierdere nu constituie o pierdere de venituri în sensul schemei în discuţie şi se justifică prin faptul că raporturile dintre operatorii de reţea şi debitorii finali ai suprataxei în litigiu sunt raporturi de drept privat.

185 Or, reiese din jurisprudenţa Curţii că fondurile finanţate prin contribuţii obligatorii impuse prin legislaţia unui stat, gestionate şi repartizate în conformitate cu această legislaţie, pot fi considerate "resurse de stat", în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, chiar dacă sunt administrate de entităţi distincte de autoritatea publică (Hotărârea din 19 decembrie 2013, Association Vent De Colere! şi alţii, C-262/12, EU:C:2013:851, punctul 25, precum şi Hotărârea din 15 mai 2019, Achema şi alţii, C-706/17, EU:C:2019:407, punctul 54).

186 Prin urmare şi în măsura în care astfel de entităţi, asemenea operatorilor de reţea, sunt supuse unei obligaţii de colectare a contribuţiilor în cauză, împrejurarea că raporturile dintre aceşti operatori şi debitorii finali ai suprataxei în litigiu sunt raporturi de drept privat nu împiedică faptul ca fondurile finanţate prin această suprataxă să fie considerate resurse de stat. Situaţia este aceeaşi în ceea ce priveşte împrejurarea că pierderile de venituri, inclusiv incidentele de plată aferente suprataxei în litigiu, sunt suportate, în caz de insolvenţă, de operatorii menţionaţi. În orice caz, Covestro nu a prezentat niciun argument prin care să urmărească în mod specific să demonstreze că aprecierea Tribunalului potrivit căreia astfel de pierderi nu constituie o pierdere de venituri în sensul schemei în cauză este afectată de o eroare de drept.

187 În lumina motivelor care precedă, a treia critică din cadrul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv invocat de Covestro şi, ţinând seama de consideraţiile expuse la punctul 124 din prezenta hotărâre, primul motiv invocat de această parte, precum şi al doilea aspect al motivului unic invocat de Republica Federală Germania trebuie înlăturate ca nefondate.

Cu privire la controlul exercitat de stat

– Argumentaţia părţilor

188 Covestro, prin intermediul celei de a patra critici din cadrul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv, şi Republica Federală Germania, prin intermediul celui de al treilea aspect al motivului său unic, reproşează în esenţă Tribunalului că a săvârşit o eroare de drept atunci când a statuat că există un control al statului asupra fondurilor rezultate din suprataxa în litigiu.

189 Comisia apreciază că această a patra critică, precum şi acest al treilea aspect sunt nefondate şi, în orice caz, inoperante.

– Aprecierea Curţii

190 Aşa cum reiese din jurisprudenţa citată la punctele 148-151 din prezenta hotărâre, existenţa unei taxe sau a altor contribuţii obligatorii în temeiul legislaţiei naţionale şi care sunt gestionate şi repartizate în conformitate cu această legislaţie şi existenţa unui control al statului asupra sumelor în cauză constituie două criterii alternative care permit identificarea "resurselor de stat", în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.

191 În speţă, Tribunalul a constatat, la punctul 132 din hotărârea atacată, că suprataxa în litigiu constituia o taxă parafiscală sau o sarcină obligatorie care implica utilizarea unor resurse de stat, în sensul acestei jurisprudenţe. Astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 167-187 din prezenta hotărâre, Covestro şi Republica Federală Germania nu au reuşit să demonstreze că această constatare a Tribunalului este afectată de o eroare de drept.

192 Or, constatarea menţionată este, în sine, suficientă pentru a se considera că măsura în discuţie a fost acordată prin intermediul "resurselor de stat" în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, fără a fi necesar să se examineze dacă sumele în discuţie se aflau sub controlul statului.

193 Prin urmare, a patra critică din cadrul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv invocat de Covestro şi al treilea aspect al motivului unic invocat de Republica Federală Germania sunt inoperante.

194 Din ansamblul motivelor care precedă rezultă că al doilea aspect al celui al doilea motiv invocat în susţinerea recursului în cauza C-790/21 P, precum şi motivul unic invocat în susţinerea recursului în cauza C-791/21 P trebuie înlăturate în totalitate.

Cu privire la al treilea motiv invocat în cauzaC-790/21 P

Argumentaţia părţilor

195 Prin intermediul celui de al treilea motiv invocat în susţinerea recursului formulat în cauza C-790/21 P, Covestro invocă o încălcare a principiului nediscriminării pe care Tribunalul ar fi săvârşit-o la punctele 192-210 din hotărârea atacată. Tribunalul ar fi omis să ţină seama de o diferenţă de tratament care decurge din ordinul de recuperare a ajutorului. Astfel, consumatorii de energie electrică la sarcină de bază care, precum Covestro, au beneficiat de scutirea în litigiu ar fi obligaţi, ca urmare a recuperării ajutorului dispuse prin decizia în litigiu, să plătească o taxă minimă în cuantum egal cu 20 % din taxele generale anunţate. În schimb, consumatorii de energie electrică la sarcină de bază care îndeplineau criteriile pentru a beneficia de scutirea în litigiu pentru anii 2012 şi 2013, care o solicitaseră în timp util, dar nu primiseră încă decizia definitivă de scutire la data intrării în vigoare a StromNEV 2013, ar putea beneficia de schema tranzitorie instituită de acesta şi ar fi din acest motiv supuşi taxelor forfetare, care, de la caz la caz, ar fi mai mici decât taxa minimă respectivă.

196 Primo, la punctul 204 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi respins în mod eronat pertinenţa schemei tranzitorii în cadrul aprecierii referitoare la încălcarea principiului nediscriminării. În acest sens, Tribunalul ar fi trebuit să aprecieze situaţia existentă la momentul adoptării deciziei în litigiu, altfel spus la momentul recuperării dispuse de Comisie, şi să ţină seama de evoluţia cadrului juridic german. Ca urmare a ordinului de recuperare a ajutorului, autorităţile germane ar fi fost obligate să trateze situaţii identice în mod diferit, fără niciun motiv obiectiv. În plus, Tribunalul nu ar putea ignora schema tranzitorie pentru motivul că schema respectivă nu ar fi fost notificată Comisiei.

197 Secundo, Tribunalul ar fi omis să examineze dacă inegalitatea de tratament în cadrul grupului de consumatori de energie electrică la sarcină de bază era justificată. Or, potrivit Covestro, aceşti consumatori formau un grup omogen.

198 Tertio, la punctele 207 şi 210 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi săvârşit o eroare de drept atunci când a considerat că consumatorii anticiclici şi consumatorii de energie electrică la sarcină de bază au avut un comportament de cumpărare diferit, afirmând totodată că, în pofida acestei diferenţe, taxele individuale erau rezonabile. Această hotărâre ar fi afectată de o eroare de drept în măsura în care ar considera justificată egalitatea de tratament a acestor două categorii de consumatori care se află însă în situaţii diferite. În plus, hotărârea atacată ar fi întemeiată pe o contradicţie în măsura în care Tribunalul ar fi afirmat, pe de o parte, la punctul 208 din această hotărâre, că tarifele individuale calculate potrivit metodologiei traseului fizic ar putea fi egale cu zero sau aproape de zero şi, pe de altă parte, la punctul 65 din hotărârea menţionată, că un acces aproape gratuit la reţea ar fi de neconceput. În sfârşit, la punctul 209 din aceeaşi hotărâre, Tribunalul ar fi săvârşit o eroare atunci când a considerat că asimilarea utilizatorilor anticiclici cu consumatorii de energie electrică la sarcină de bază ar fi opera legiuitorului german. Tribunalul ar ignora, în această privinţă, faptul că schema tranzitorie a intrat în vigoare în mod retroactiv.

199 Comisia răspunde că al treilea motiv de recurs formulat în cauza C-790/21 P este inadmisibil şi, în orice caz, nefondat.

Aprecierea Curţii

200 Covestro reproşează în esenţă Tribunalului că a încălcat principiul nediscriminării atunci când a respins, la punctele 192-210 din hotărârea atacată, argumentele sale întemeiate pe caracterul discriminatoriu al ordinului de recuperare a ajutorului.

201 În hotărârea atacată, Tribunalul a înlăturat aceste argumente pentru un motiv principal şi două motive neesenţiale.

202 Pe de o parte, Tribunalul le-a înlăturat ca inoperante, la punctele 194 şi 195 din această hotărâre. Tribunalul a arătat în acest sens că Covestro nu a contestat caracterul selectiv şi, prin urmare, discriminatoriu al scutirii în litigiu şi că aceasta nu a explicat în ce măsură ordinul de recuperare a unei măsuri căreia nu i-a contestat natura discriminatorie ar putea fi la rândul său discriminatorie.

203 Pe de altă parte, Tribunalul a înlăturat argumentele amintite ca neîntemeiate, la punctele 196-209 din hotărârea menţionată. În această privinţă, reiese din utilizarea expresiei "[î]n orice caz", la punctul 196 din aceeaşi hotărâre, că motivele care figurează la punctele 196-209 constituie motive neesenţiale.

204 Or, prin intermediul prezentului motiv, Covestro nu a invocat niciun argument prin care să urmărească să conteste în mod specific motivul principal care figurează la punctele 194 şi 195 din hotărârea atacată. Toate argumentele sale urmăresc, în realitate, să conteste motivele neesenţiale cuprinse la punctele 196-209 din această hotărâre.

205 Rezultă că, în conformitate cu jurisprudenţa amintită la punctul 97 din prezenta hotărâre, al treilea motiv invocat de Covestro în susţinerea recursului formulat în cauza C-790/21 P trebuie înlăturat ca inoperant, fără a fi necesară pronunţarea cu privire la admisibilitatea sa.

206 În consecinţă, întrucât toate motivele invocate în susţinerea recursurilor principale în cauzele C-790/21 P şi C-791/21 P au fost respinse, aceste recursuri trebuie respinse în totalitate.

Cu privire la cheltuielile de judecată

207 În temeiul articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curţii, atunci când recursul nu este fondat, Curtea se pronunţă asupra cheltuielilor de judecată. Articolul 138 alineatele (1) şi (2) din acest regulament, de asemenea aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acesta, prevede că partea care cade în pretenţii este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată şi că, în cazul în care mai multe părţi cad în pretenţii, Curtea decide asupra împărţirii cheltuielilor de judecată.

208 În speţă, Covestro şi Republica Federală Germania au căzut în totalitate în pretenţii cu privire la concluziile formulate în recursul principal în cauza C-790/21 P şi, respectiv, în recursul principal în cauza C-791/21 P, în timp ce Comisia a căzut în totalitate în pretenţii cu privire la concluziile formulate în recursurile incidente în aceste cauze.

209 În aceste condiţii, Tribunalul consideră că se realizează o justă apreciere a circumstanţelor speţei prin obligarea fiecărei părţi la suportarea propriilor cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară şi hotărăşte:

1) Respinge recursurile principale şi recursurile incidente.

2) Covestro Deutschland AG, Republica Federală Germania şi Comisia Europeană suportă propriile cheltuieli de judecată.

Semnături

* Limba de procedură: germana.