Ediţie provizorie

HOTĂRÂREA CURŢII (Camera a treia)

26 septembrie 2024(*)

" Recurs – Contracte de achiziţii publice de servicii – Neregularităţi în procedura de atribuire a contractului – Decizie de recuperare a unor sume plătite necuvenit – Decizie care constituie titlu executoriu – Articolul 299 TFUE – Competenţa instanţei Uniunii "

În cauza C-597/22 P,

având ca obiect un recurs formulat în temeiul articolului 56 din Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, introdus la 16 septembrie 2022,

Comisia Europeană, reprezentată iniţial de B. Araujo Arce, J. Baquero Cruz şi J. Estrada de Sola, în calitate de agenţi, şi ulterior de J. Baquero Cruz, F. Blanc, J. Estrada de Sola şi P. Ortega Sánchez de Lerín, în calitate de agenţi,

recurentă,

cealaltă parte din procedură fiind:

HB, reprezentată de L. Levi, avocată,

reclamantă în primă instanţă,

CURTEA (Camera a treia),

compusă din doamna K. Jürimäe, preşedintă de cameră, domnul K. Lenaerts, preşedintele Curţii, îndeplinind funcţia de judecător al Camerei a treia, şi domnii N. Piçarra (raportor), N. Jääskinen şi M. Gavalec, judecători,

avocat general: doamna J. Kokott,

grefier: doamna A. Lamote, administratoare,

având în vedere procedura scrisă şi în urma şedinţei din 27 septembrie 2023,

după ascultarea concluziilor avocatei generale în şedinţa din 25 ianuarie 2024,

pronunţă prezenta

Hotărâre

1 Prin recursul formulat, Comisia Europeană solicită anularea în parte a Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 6 iulie 2022, HB/Comisia (T-408/21, denumită în continuare "hotărârea atacată", EU:T:2022:418), prin care s-a anulat, pe de o parte, Decizia C(2021) 3339 final a Comisiei din 5 mai 2021 privind recuperarea unei creanţe în cuantum de 4 241 507 euro în sarcina HB, în temeiul contractului cu referinţa TACIS/2006/101-510 (denumit în continuare "contractul TACIS"), şi, pe de altă parte, Decizia C(2021) 3340 final a Comisiei din 5 mai 2021 privind recuperarea unei creanţe în cuantum de 1 197 055,86 euro în sarcina HB, în temeiul contractului cu referinţa CARDS/2008/166-429 (denumit în continuare "contractul CARDS") (denumite în continuare împreună "deciziile în litigiu").

Cadrul juridic

Regulamentul financiar din 2002

2 Articolul 103 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităţilor Europene (JO 2002, L 248, p. 1, Ediţie specială, 01/vol. 3, p. 198), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1995/2006 al Consiliului din 13 decembrie 2006 (JO 2006, L 390, p. 1, Ediţie specială, 01/vol. 7, p. 137) (denumit în continuare "Regulamentul financiar din 2002"), care a fost abrogat cu efect de la 31 decembrie 2012, prevedea:

"Atunci când procedura de adjudecare este viciată de erori substanţiale, neregularităţi sau de fraudă, instituţiile suspendă procedura şi pot lua toate măsurile necesare, inclusiv anularea procedurii.

În cazul în care, după adjudecarea contractului, procedura de adjudecare sau executarea contractului se dovedesc a fi viciate de erori substanţiale, neregularităţi sau fraudă, instituţiile pot să nu încheie contractul sau să suspende execuţia contractului sau, dacă este cazul, să rezilieze contractul, în funcţie de stadiul procedural atins.

În cazul în care aceste greşeli, neregularităţi sau fraude sunt imputabile contractantului, instituţiile pot refuza, în plus, efectuarea plăţilor, pot recupera sumele deja plătite sau pot rezilia toate contractele încheiate cu contractantul respectiv, proporţional cu gravitatea greşelilor, a neregularităţilor sau a fraudei."

Regulamentul financiar din 2018

3 Articolul 100 din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European şi al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 (JO 2018, L 193, p. 1) (denumit în continuare "Regulamentul financiar din 2018"), intitulat "Ordonanţarea recuperărilor", prevede la alineatul (2):

"O instituţie a Uniunii [Europene] poate constata în mod oficial o creanţă imputabilă altor persoane decât statele membre printr-o decizie care constituie titlu executoriu în sensul articolului 299 din [Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene].

[…]"

4 Articolul 131 din Regulamentul financiar din 2018, intitulat "Suspendare, reziliere şi reducere", prevede la alineatele (2) şi (4):

"(2) În cazul în care, după atribuire, procedura de atribuire se dovedeşte a fi fost afectată de nereguli sau fraude, ordonatorul de credite competent:

(a) poate refuza să îşi asume angajamentul juridic sau poate anula acordarea unui premiu;

(b) poate suspenda plăţile;

(c) poate suspenda punerea în aplicare a angajamentului juridic;

(d) dacă este cazul, poate rezilia angajamentul juridic în totalitate sau în privinţa unuia sau mai multor destinatari.

[…]

(4) În plus faţă de măsurile menţionate la alineatul (2) sau (3), ordonatorul de credite competent poate reduce grantul, premiul, contribuţia prevăzută în acordul de contribuţie sau preţul datorat prevăzut într-un contract proporţional cu gravitatea neregulilor, a fraudelor sau a încălcărilor obligaţiilor, inclusiv în cazul în care activităţile în cauză nu au fost efectuate sau au fost efectuate necorespunzător, parţial sau cu întârziere.

[…]"

Istoricul litigiului

5 Istoricul litigiului a fost descris la punctele 2-33 din hotărârea atacată şi, în scopul examinării prezentei proceduri, poate fi rezumat după cum urmează.

6 La 25 ianuarie 2006, Uniunea, reprezentată de delegaţia sa în Ucraina, a lansat o cerere de ofertă în scopul de a încheia un contract de achiziţii publice pentru furnizarea de servicii de asistenţă tehnică autorităţilor ucrainene în vederea apropierii legislaţiei ucrainene de cea a Uniunii. Acest contract de achiziţii publice se înscria în cadrul Programului de asistenţă tehnică pentru Comunitatea Statelor Independente (TACIS), al cărui obiect era de a favoriza tranziţia către o economie de piaţă şi de a consolida democraţia şi statul de drept în statele partenere din Europa de Est şi din Asia Centrală (denumit în continuare "contractul de achiziţii publice TACIS"). Acest contract de achiziţii publice a fost atribuit consorţiului coordonat de HB, iar contractul TACIS aferent acestuia a fost semnat la 17 iulie 2006, pentru o valoare maximă a contractului de achiziţii publice de 4 410 000 de euro.

7 La 24 octombrie 2007, Uniunea, reprezentată de Agenţia Europeană pentru Reconstrucţie (AER), a lansat o cerere de ofertă în scopul de a încheia un contract de achiziţii publice pentru furnizarea de servicii de asistenţă tehnică pentru Înaltul Consiliu Judiciar din Serbia. Acest contract de achiziţii publice se înscria în cadrul Programului de asistenţă comunitară pentru reconstrucţie, dezvoltare şi stabilizare (CARDS), al cărui obiect era de a oferi asistenţă comunitară ţărilor din Europa de Sud-Est în vederea participării acestora la procesul de stabilizare şi de asociere cu Uniunea (denumit în continuare "contractul de achiziţii publice CARDS"). Acest contract de achiziţii publice a fost atribuit consorţiului coordonat de HB, iar contractul CARDS aferent acestuia a fost semnat la 30 iulie 2008, pentru o valoare maximă a contractului de achiziţii publice 1 999 125 de euro.

8 În urma unei misiuni de investigare realizate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), acesta a confirmat în două rapoarte finale de investigaţie transmise Comisiei la 19 aprilie 2010 şi, respectiv, la 28 noiembrie 2011, existenţa unor neregularităţi grave şi a unor posibile fapte de corupţie privind participarea HB la cererile de ofertă referitoare la contractele de achiziţii publice CARDS şi TACIS. Pe de altă parte, OLAF a sugerat rezilierea contractelor menţionate şi efectuarea unor recuperări.

9 La 15 octombrie 2019, Comisia a adoptat Decizia C(2019) 7318 final privind reducerea sumelor datorate în temeiul [contractului TACIS] şi recuperarea sumelor plătite în mod nejustificat (denumită în continuare "decizia de recuperare TACIS"), precum şi Decizia C(2019) 7319 final privind reducerea sumelor datorate în temeiul [contractului CARDS] şi recuperarea sumelor plătite în mod nejustificat (denumită în continuare "decizia de recuperare CARDS"). Prin aceste decizii privind printre altele referirile la articolul 103 din Regulamentul financiar din 2002 şi la articolul 131 din Regulamentul financiar din 2018, Comisia a considerat că procedurile referitoare la contractele de achiziţii publice CARDS şi TACIS erau afectate de o neregularitate substanţială, în sensul articolului 103 din Regulamentul financiar din 2002, că această neregularitate era imputabilă consorţiului coordonat de HB şi că gravitatea sa justifica reducerea la zero euro a valorii acestor contracte de achiziţii publice. Toate plăţile efectuate în temeiul contractelor de achiziţii publice menţionate au fost astfel considerate ca fiind efectuate în mod nejustificat şi ca trebuind să facă obiectul recuperării.

10 La 19 noiembrie 2019, HB a sesizat Tribunalul cu două acţiuni având ca obiect contestarea legalităţii deciziilor de recuperare CARDS şi TACIS şi solicitarea unei despăgubiri în temeiul răspunderii extracontractuale a Uniunii. Prin Hotărârea din 21 decembrie 2021, HB/Comisia (T-795/19, denumită în continuare "Hotărârea T-795/19", EU:T:2021:917) şi prin Hotărârea din 21 decembrie 2021, HB/Comisia (T-796/19, denumită în continuare "Hotărârea T-796/19", EU:T:2021:918), Tribunalul a respins aceste acţiuni, pe de o parte, ca inadmisibile, în măsura în care aveau ca obiect anularea respectivelor decizii, şi, pe de altă parte, ca nefondate, în măsura în care aveau ca obiect angajarea răspunderii extracontractuale a Uniunii. La 3 martie 2022, Comisia a formulat recursuri împotriva acestor două hotărâri, care au fost înregistrate cu numerele C-160/22 P şi, respectiv, C-161/22 P.

11 La 5 mai 2021, Comisia a adoptat deciziile în litigiu privind referirile la articolul 299 TFUE şi la articolul 100 alineatul (2) din Regulamentul financiar din 2018. După ce a amintit că, în conformitate cu acest articol 299, executarea silită este reglementată de normele de procedură civilă în vigoare în statul pe teritoriul căruia are loc această procedură şi că controlul legalităţii măsurilor de executare este de competenţa instanţelor naţionale, deciziile respective dispun la articolul 5 că acestea constituie titlu executoriu în temeiul articolului 299 menţionat.

12 Prin Ordonanţa din 25 aprilie 2022, HB/Comisia (T-408/21 R, EU:T:2022:241), preşedintele Tribunalului a admis cererea de măsuri provizorii formulată de HB şi a dispus suspendarea executării deciziilor menţionate, cererea privind cheltuielile de judecată urmând a fi soluţionată odată cu fondul.

Procedura în faţa Tribunalului şi hotărârea atacată

13 Prin cererea depusă la grefa Tribunalului la 9 iulie 2021, HB a formulat o acţiune având ca obiect:

– anularea deciziilor în litigiu;

– obligarea la rambursarea tuturor sumelor eventual recuperate de Comisie pe baza acestor decizii, majorate cu dobânzi de întârziere calculate pe baza ratei aplicate de Banca Centrală Europeană (BCE), majorată cu şapte puncte;

– obligarea Comisiei la plata unui euro simbolic cu titlu de daune interese, "sub rezerva modificării", şi

– obligarea Comisiei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

14 În susţinerea acţiunii formulate, în măsura în care avea ca obiect anularea deciziilor în litigiu, HB a invocat trei motive. Primul motiv era întemeiat pe necompetenţa Comisiei de a adopta aceste decizii, pe lipsa de temei juridic al acestora din urmă şi pe încălcarea principiului protecţiei încrederii legitime. Al doilea motiv era întemeiat pe încălcarea Regulamentului financiar din 2018, întrucât Comisia nu deţinea nicio creanţă certă faţă de HB. Al treilea motiv era întemeiat pe încălcarea normelor fundamentale de procedură, a obligaţiei de diligenţă şi a principiului imparţialităţii consacrate la articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

15 Tribunalul a arătat, pe de o parte, la punctul 43 din hotărârea atacată, că, astfel cum admite Comisia, în cazul în care Curtea, în cadrul recursurilor cu care este sesizată în cauzele C-160/22 P şi C-161/22 P, ar confirma natura contractuală a deciziilor de recuperare TACIS şi CARDS, acest lucru ar priva-o de competenţa de a adopta deciziile în litigiu, care ar trebui, prin urmare, să fie retrase. Pe de altă parte, la punctele 48 şi 50 din această hotărâre, Tribunalul a amintit că chestiunea dacă Comisia putea adopta o decizie care constituie titlu executoriu în temeiul articolului 299 TFUE pentru a reclama o creanţă născută din neexecutarea unui contract a fost examinată în Hotărârea din 16 iulie 2020, ADR Center/Comisia (C-584/17 P, EU:C:2020:576), în care Curtea a statuat că competenţa Comisiei de a adopta decizii care constituie un titlu executoriu în cadrul unor raporturi contractuale este limitată la contractele ce conţin o clauză compromisorie care atribuie competenţa instanţei Uniunii.

16 Din moment ce contractele TACIS şi CARDS cuprind clauze atributive de competenţă care desemnează ca instanţă competentă instanţa belgiană, iar nu instanţa Uniunii, Tribunalul a constatat, la punctul 53 din hotărârea atacată, că Comisia nu dispunea de competenţa de a adopta deciziile în litigiu în temeiul articolului 299 TFUE. În consecinţă, Tribunalul a admis primul motiv, fără a examina critica întemeiată pe încălcarea principiului protecţiei încrederii legitime, nici al doilea şi al treilea motiv.

17 Pe de altă parte, la punctele 55-72 din hotărârea atacată, Tribunalul a examinat cererea de despăgubire formulată de HB şi a respins-o ca nefondată.

Concluziile părţilor în faţa Curţii

18 Comisia solicită Curţii:

– anularea hotărârii atacate, în măsura în care prin aceasta sunt anulate deciziile în litigiu;

– trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului pentru a se pronunţa pe fond cu privire la acţiunea în anulare şi

– obligarea HB la plata cheltuielilor de judecată.

19 HB solicită respingerea recursului şi obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

Cu privire la recurs

Argumentaţia părţilor

20 În susţinerea recursului, Comisia invocă un motiv unic prin care reproşează Tribunalului că a săvârşit o eroare de drept întrucât s-a întemeiat, la punctul 45 din hotărârea atacată, pe constatarea eronată, reluată direct şi "fără discuţie" din Hotărârile T-795/19 şi T-796/19, potrivit căreia deciziile de recuperare CARDS şi TACIS ar fi de natură contractuală, pentru a deduce de aici, la punctul 53 din hotărârea atacată, că Comisia nu era competentă să adopte deciziile în litigiu în temeiul articolului 299 TFUE.

21 Comisia arată că, în hotărârea atacată, Tribunalul nici nu a luat în considerare, nici nu a răspuns la argumentele pe care ea le prezentase în memoriul său în apărare, referitoare la "competenţa Comisiei de a adopta deciziile [în litigiu]" şi care priveau în mod specific "natura juridică a deciziilor de recuperare [CARDS şi TACIS]", care era discutată în cadrul cauzelor în care s-au pronunţat Hotărârile T-795/19 şi T-796/19.

22 Comisia susţine că Tribunalul a săvârşit o eroare de drept, în măsura în care a "contractualizat" prerogativele acesteia de putere publică prevăzute printre altele la articolul 103 din Regulamentul financiar din 2002, prin care ea poate constata neregularităţi care afectează un contract de achiziţii publice, poate reduce în consecinţă preţul acestui contract şi poate recupera sumele plătite în mod nejustificat. O asemenea soluţie, care ar presupune că, atunci când Comisia încheie contracte precum cele în discuţie în speţă, măsurile care ţin de exercitarea acestor prerogative sunt "absorbite" în sfera contractuală şi supuse controlului instanţei competente în materie contractuală, ar reduce la zero prerogativele Comisiei în calitate de putere publică, precum şi competenţele conferite acesteia de legiuitorul Uniunii.

23 Potrivit acestei instituţii, prin hotărârea atacată, Tribunalul "bulversează sistemul juridic al Uniunii", în ceea ce priveşte atât competenţa instanţei Uniunii de a controla legalitatea actelor de drept derivat, cât şi capacitatea Comisiei de a proteja în mod eficient interesele financiare ale Uniunii, în special prin corectarea neregularităţilor din procedura de atribuire a contractelor de achiziţii publice atunci când acest lucru impune adoptarea unor măsuri de natură administrativă. Tribunalul ar fi săvârşit astfel o eroare de drept prin neluarea în considerare a naturii juridice a deciziilor de recuperare CARDS şi TACIS pe care deciziile în litigiu urmăreau să le pună în aplicare. Procedând astfel, analiza Tribunalului ar încălca Hotărârea din 16 iulie 2020, ADR Center/Comisia (C-584/17 P, EU:C:2020:576, punctele 69-72), în care Curtea ar fi confirmat că, atunci când Comisia adoptă măsuri care ţin de exercitarea prerogativelor sale de putere publică, acestea se situează, prin natura lor, în afara cadrului contractual şi pot fi atacate în temeiul articolului 263 TFUE.

24 Calificând drept măsuri de executare a contractelor CARDS şi TACIS deciziile de recuperare CARDS şi TACIS adoptate printre altele în temeiul Regulamentului financiar din 2018 şi care vizau protejarea intereselor financiare ale Uniunii, Tribunalul ar fi încălcat spiritul şi litera acestui regulament, modificând natura însăşi a competenţelor pe care el le conferă Comisiei.

25 HB răspunde că Comisia nu poate invoca în prezenta cauză argumentaţia prezentată în cadrul recursurilor formulate împotriva Hotărârilor T-795/19 şi T-796/19, şi nici nu poate profita de ocazia acestei cauze pentru a critica respectivele hotărâri. În orice caz, în opinia HB, Comisia atribuie acestor hotărâri o întindere pe care nu o au, cu atât mai mult cu cât nu ar fi suficient ca această instituţie să afirme că exercită prerogative de putere publică pentru a fi astfel. În această privinţă, HB arată că, la punctul 72 din Hotărârea T-795/19 şi la punctul 67 din Hotărârea T-796/19, Tribunalul a constatat în mod întemeiat că competenţele conferite Comisiei de Regulamentul financiar din 2002 sau de alte norme de drept derivat, începând de la semnarea contractului în cauză, intră în sfera contractuală.

26 De altfel, din Hotărârea din 16 iulie 2020, ADR Center/Comisia (C-584/17 P, EU:C:2020:576, punctul 67), ar rezulta, pe de o parte, că, deşi regulamentele financiare aplicabile conferă Comisiei puterea de a constrânge un contractant să îşi execute obligaţiile de natură financiară, existenţa unui contract s-ar opune exercitării de către Comisie a competenţelor pe care aceste regulamente i le conferă în mod unilateral. Pe de altă parte, din cuprinsul punctului 73 din această hotărâre ar rezulta că, deşi adoptarea unei decizii care constituie titlu executoriu ţine de exercitarea de către Comisie a prerogativelor sale de putere publică, această instituţie îşi depăşeşte competenţa prin adoptarea unei astfel de decizii în prezenţa unor raporturi contractuale şi atunci când instanţa Uniunii nu este instanţa competentă în materie contractuală.

27 În sfârşit, HB arată că Comisia "nu pare să conteste" teza potrivit căreia, dacă creanţele sunt de natură contractuală şi, prin urmare, instanţa competentă în materie contractuală nu este instanţa Uniunii, ea nu poate adopta decizii în temeiul articolului 299 TFUE.

Aprecierea Curţii

28 Din însuşi modul de redactare a articolului 299 primul paragraf TFUE rezultă că constituie titlu executoriu actele Consiliului Uniunii Europene, ale Comisiei sau ale BCE care impun o obligaţie pecuniară în sarcina altor persoane decât statele membre. Această dispoziţie nu conţine nicio restricţie cu privire la natura actelor care stabilesc o obligaţie pecuniară, cu excepţia faptului că nu se aplică actelor adresate statelor membre. Totuşi, articolul 299 TFUE nu constituie, singur, un temei juridic suficient pentru adoptarea unor acte juridice care constituie titlu executoriu. Astfel, competenţa instituţiilor vizate de această dispoziţie de a adopta asemenea acte trebuie să reiasă din alte dispoziţii (Hotărârea din 16 iulie 2020, ADR Center/Comisia, C-584/17 P, EU:C:2020:576, punctele 51 şi 53).

29 În plus, atunci când Comisia adoptă un ordin de recuperare care constituie titlu executoriu în sensul articolului 299 TFUE, efectele şi forţa obligatorie ale unei astfel de decizii unilaterale rezultă nu din clauzele contractuale, ci din acelaşi articol coroborat cu dispoziţiile regulamentului financiar aplicabil. În această măsură, o asemenea decizie unilaterală întemeiată pe exercitarea unor prerogative de putere publică constituie un act cauzator de prejudicii care poate face obiectul unei acţiuni în anulare în faţa instanţei Uniunii în temeiul articolului 263 TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2020, ADR Center/Comisia, C-584/17 P, EU:C:2020:576, punctele 69 şi 72).

30 Cu toate acestea, Comisia nu poate adopta o decizie care constituie titlu executoriu, în sensul articolului 299 TFUE, în cadrul unor contracte care nu conţin o clauză compromisorie în favoarea instanţei Uniunii şi care, prin urmare, intră în competenţa jurisdicţională a instanţelor unui stat membru (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2020, ADR Center/Comisia, C-584/17 P, EU:C:2020:576, punctul 73).

31 În speţă, deciziile în litigiu cuprind referiri nu numai la articolul 299 TFUE, ci şi la articolul 100 alineatul (2) din Regulamentul financiar din 2018, care conferă Comisiei competenţa de a constata în mod oficial o creanţă imputabilă altor persoane decât statele membre printr-o decizie care constituie titlu executoriu, în sensul acestui articol 299, fără a stabili o distincţie după cum creanţa a cărei constatare este oficializată printr-o astfel de decizie este de origine contractuală sau extracontractuală (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2020, ADR Center/Comisia, C-584/17 P, EU:C:2020:576, punctul 57).

32 În această privinţă, după cum a statuat Curtea la punctul 58 din Hotărârea din această zi, Comisia/HB (C-160/22 P şi C-161/22 P) deciziile de recuperare CARDS şi TACIS, pe care deciziile în litigiu urmăresc să le execute în mod coercitiv, presupun exercitarea unor prerogative de putere publică şi nu se înscriu exclusiv în cadrul unor raporturi contractuale.

33 Prin urmare, Curtea a statuat, la punctul 66 din această hotărâre, că deciziile de recuperare CARDS şi TACIS trebuie să fie calificate drept "act atacabil", în sensul articolului 263 TFUE, astfel încât o acţiune având ca obiect anularea lor trebuie să fie introdusă la instanţa Uniunii.

34 Tribunalul a săvârşit astfel o eroare de drept atunci când a statuat, la punctele 52 şi 53 din hotărârea atacată, că creanţele a căror recuperare este urmărită de Comisie îşi aveau originea în convenţii şi că, ţinând seama de lipsa unei clauze compromisorii în acestea în favoarea instanţelor Uniunii, Comisia nu dispunea de competenţa de a adopta deciziile în litigiu în temeiul articolului 299 TFUE.

35 Având în vedere motivele care precedă, se impune admiterea recursului şi anularea hotărârii atacate.

Cu privire la acţiunea în faţa Tribunalului

36 În conformitate cu articolul 61 primul paragraf din Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în cazul în care recursul este întemeiat, Curtea anulează decizia Tribunalului. În acest caz, Curtea poate fie să soluţioneze ea însăşi în mod definitiv litigiul atunci când acesta este în stare de judecată, fie să trimită cauza Tribunalului pentru a se pronunţa asupra acesteia.

37 În speţă, Tribunalul a anulat deciziile în litigiu în temeiul primului motiv invocat de HB în susţinerea acţiunii sale, fără a examina critica întemeiată pe încălcarea principiului protecţiei încrederii legitime şi nici al doilea şi al treilea motiv invocate în susţinerea acestei acţiuni.

38 În acest context, este necesar să se constate că Curtea nu dispune de elementele necesare pentru a soluţiona în mod definitiv această critică şi aceste motive care nu au fost dezbătute în faţa sa.

39 Rezultă că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului pentru ca acesta să se pronunţe asupra criticii menţionate şi a motivelor menţionate.

Cu privire la cheltuielile de judecată

40 Întrucât cauza este trimisă spre rejudecare Tribunalului, se impune ca cererea privind cheltuielile de judecată aferentă procedurii de recurs să fie soluţionată odată cu fondul.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară şi hotărăşte:

1) Anulează Hotărârea Tribunalului Uniunii Europene din 6 iulie 2022, HB/Comisia (T-408/21, EU:T:2022:418).

2) Trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Uniunii Europene.

3) Cererea privind cheltuielile de judecată se soluţionează odată cu fondul.

Semnături

* Limba de procedură: franceza.