Wolters Kluwer, Recuzarea procurorilor

Regulile referitoare la recuzarea judecătorului se aplică în mod corespunzător şi procurorilor, magistraţilor asistenţi, asistenţilor judiciari şi grefierilor. Desigur, se vor aplica doar acele prevederi procedurale compatibile cu situaţia participantului la judecată a cărui recuzare se cere. Şi această recuzare este facultativă, rămânând la aprecierea exclusivă a părţii dacă deschide sau nu această procedură, chiar atunci când motivele de incompatibilitate îi sunt evidente. Cererea de recuzare se face de partea interesată, verbal sau în scris pentru fiecare participant, înainte de începerea oricăror dezbateri; dacă motivele de recuzare au intervenit după încetarea dezbaterilor, partea urmează să invoce acele împrejurări de îndată ce-i sunt cunoscute.

Cazurile de incompatibilitate sunt expres prevăzute de lege. În acest sens sunt relevante prevederile art. 41 şi 42 NCPC, care înşiruiesc aceste cazuri, dar şi prevederile art. 47 alin. (2) NCPC., potrivit cărora "este inadmisibilă cererea în care se invocă alte motive decât cele prevăzute de art. 41 şi 42 C. pr. civ." Ele trebuiesc aplicate corespunzător situaţiei procurorilor, magistraţilor asistenţi, asistenţilor judiciari şi grefierilor.

Deşi cazurile de incompatibilitate sunt prevăzute expres şi imperativ sub denumirea de incompatibilitate absolută, ele nu operează ope legis, ci numai ope iudicis, astfel încât este necesară formularea unei cereri. Recuzarea poate fi făcută în scris sau verbal, în faţa instanţei, care o va consemna în încheierea de şedinţă. Cererea trebuie făcută personal, iar atunci când se face prin mandatar, acesta trebuie să aibă procură specială. Dacă în cerere nu se indică motivele şi probele, ea trebuie considerată inadmisibilă.

Atunci când există mai multe motive de recuzare cunoscute de parte, ele trebuie invocate deodată.