Wolters Kluwer, Exceptia de conexitate

Conexitatea este situaţia în care două sau mai multe instanţe deopotrivă competente sunt sesizate cu litigii între care există o strânsă legătură, aşa încât, urmare a invocării şi admiterii excepţiei conexităţii, este posibil şi oportun ca ele să fie soluţionate împreună, de către o singură instanţă, pentru o mai bună administrare a justiţiei şi pentru evitarea unor hotărâri contradictorii sau chiar inconciliabile, sub aspectul efectelor substanţiale ale acestora. Pentru existenţa conexităţii este necesar să existe două sau mai multe litigii distincte între aceleaș i părţi sau chiar împreună cu alte părţi, dar al căror obiect ș i cauză au între ele o legătură strânsă. De asemenea, este necesar ca pricinile să fie înaintea aceleiaș i instanţe sau în faţa unor instanţe diferite, dar obligatoriu în prima instanţă. Legătura dintre litigii este o chestiune de fapt, lăsată la aprecierea suverană a instanţei.

Excepţia conexităţii poate fi invocată atât de instanţă din oficiu, cât ș i de partea interesată. Ea nu poate fi invocată decât cel mai târziu la primul termen de judecată înaintea instanţei ulterior sesizate.

Excepţia trebuie invocată la instanţa pe rolul căreia s-a înregistrat ultima cerere de chemare în judecată.

Ca orice excepţie, ș i aceasta trebuie motivată, urmând a se insista pe circumstanţele specifice care determină o strânsă legătură între cele două sau mai multe cauze, legătură care face necesară judecarea acestora deopotrivă. Pricinile trebuie să se afle pe rolul instanţelor române, fiind inadmisibilă conexarea cu pricini aflate pe rolul unor instanţe străine. De asemenea, nu ar fi posibilă, de exemplu, conexarea unei cauze aflate pe rolul unei instanţe cu o cauză în soluţionare la un tribunal arbitral. Excepţia se invocă oral sau în scris.

Excepţia de conexitate este o excepţie de procedură trebuie soluţionată în faţa altor excepţii. Instanţa poate admite sau respinge excepţia invocată, chiar când aceasta s-a făcut din oficiu, de exemplu atunci când constată inexistenţa unei legături puternice între cauze (a se vedea comentariul la art. 139 C. pr. civ. – G.B.).