Wolters Kluwer, Dobanzi la imprumuturi si diferente de curs nete (conditii si calcul)

Începand cu 1 ianuarie 2018 conceptul deducerii dobânzilor şi diferenţelor de curs se schimbă dramatic. Astfel, ca urmare a introducerii prevederilor Capitolului III^1 "Norme împotriva practicilor de evitare a obligaţiilor fiscale care au incidenţă directă asupra funcţionării pieţei interne" în cadrul Titlului II – Impozitul pe profit din Codul fiscal, în ceea ce priveşte regimul de deducere la calculul rezultatului fiscal a cheltuielilor cu dobânzile şi a altor costuri echivalente dobânzii din punct de vedere economic, s-a modificat regula de limitare a nivelului acestor cheltuieli pe care contribuabilul are dreptul să le deducă într-un an fiscal.

Regula generală nou instituită, aplicabilă începând cu data de 1 ianuarie 2018, stabileşte că în cazul în care contribuabilul nu este o entitate independentă, respectiv face parte dintr-un grup consolidat în scopuri de contabilitate financiară şi are o întreprindere asociată şi/sau un sediu permanent, acesta are dreptul de a deduce într-o perioadă fiscală costurile excedentare ale îndatorării în funcţie de un anumit plafon, urmând ca ceea ce depăşeşte plafonul să se deducă limitat din baza de calcul, în perioada fiscală în care costurile sunt suportate.

În vederea aplicării facile a regulii de limitare nou introduse, atât de către contribuabili cât şi de către administraţia fiscală, este necesară exemplificarea aplicării acesteia.

În acelaşi timp, în noul cadru legal, normele metodologice corespunzătoare limitării cheltuielilor cu dobânzile şi diferenţele de curs valutar prin gradul de îndatorare, date în aplicarea art. 27, prevederi abrogate începând cu data de 1 ianuarie 2018, nu mai corespund reglementărilor în vigoare începând cu această dată, motiv pentru care se impune abrogarea acestora.

Acordarea de credite sunt operaţiuni scutite fără drept de deducere.

Art. 292 alin. (2) lit. a) Codul Fiscal