Wolters Kluwer, Cautiunea judiciara

Cauţiunea judiciară este o garanţie pentru creditorul unei obligaţii decurgând dintr-un titlu executoriu.

În noul Cod de procedură civilă, cauţiune se depune:

– în cazul suspendării executării provizorii (art. 450 C. pr. civ.);

– pentru suspendarea executării hotărârii atacate cu recurs [art. 484 alin. (2) C. pr. civ.];

– pentru suspendarea executării hotărârii a cărei anulare se cere (art. 507 C. pr. civ.);

– pentru suspendarea executării hotărârii a cărei revizuire se cere (art. 512 C. pr. civ.);

– pentru suspendarea executării hotărârii până la soluţionarea cererii de recuzare a executorului judecătoresc (art. 652 C. pr. civ.);

– pentru suspendarea executării până la soluţionarea contestaţiei la executare (art. 718 C. pr. civ.);

– pentru înfiinţarea sechestrului asigurător (art. 952 C. pr. civ.);

– pentru apelul împotriva ordonanţei preşedinţiale [art. 999 alin. (2) C. pr. civ.].

– în cazul cererii în anulare împotriva ordonanţei de plată [art. 1023 alin. (5) C. pr. civ.];

Când legea prevede darea unei cauţiuni, suma datorată de parte cu acest titlu se stabileşte de către instanţă în condiţiile legii şi se depune la Trezoreria Statului, la CEC Bank - S.A. sau la orice altă instituţie de credit care efectuează astfel de operaţiuni (a se vedea comentariul la art. 1056 C. pr. civ.).

În condiţiile art. 1056 alin. (2) C. pr. civ., cauţiunea nu va reprezenta mai mult de 20% din valoarea obiectului cererii, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, nu va putea depăşi suma de 10.000 lei.

Cauţiunea se depune, de regulă, în numerar. Aceasta este situaţia obişnuită, având însă neajunsul că implică existenţa unui disponibil bănesc pe care debitorul cauţiunii să-l poată afecta acesteia.

În scopul de a evita un asemenea dezavantaj, noul Cod de procedură civilă diversifică categoriile de bunuri (în sens larg) ce pot fi aduse drept cauţiune, îngăduind, de asemenea, şi aducerea unui garant. În concluzie, sunt posibile:

a) depunerea cauţiunii în instrumente financiare;

b) oferirea de garanţii reale;

c) aducerea unui garant (a se vedea comentariul la art. 1057 C. pr. civ.).

Cauţiunea se depune pe numele părţii care a făcut plata, însă la dispoziţia instanţei sau, după caz, a executorului judecătoresc.

Art. 1058 dispune, la alin. (1), că se poate oferi cauţiune şi un drept de ipotecă imobiliară sau mobiliară ori o creanţă ipotecară, dacă valoarea acesteia este cel puţin egală cu valoarea cauţiunii stabilite de instanţă, în condiţiile legii (a se vedea comentariul la art. 1058 C. pr. civ.).

La cererea debitorului cauţiunii, instanţa poate încuviinţa, cu acordul expres al beneficiarului cauţiunii, ca în locul bunurilor arătate la art. 1056-1058, să fie adus un garant. Când debitorul cauţiunii formulează o astfel de cerere, instanţa are obligaţia de a stabili, cu citarea părţilor, un termen la care garantul să fie înfăţişat (a se vedea comentariul la art. 1059 C. pr. civ.).

Când cauţiunea a fost depusă în numerar sau în instrumente financiare, ea nu poate fi urmărită de creditorii depunătorului decât în măsura în care urmează a-i fi restituită acestuia. Tot astfel, nu va putea fi urmărită nici de creditorii depozitarului, în acest fel existând certitudinea că ea rămâne la dispoziţia aceluia în favoarea căruia a fost plătită. Putem vorbi, aşadar, despre o indisponibilizare a cauţiunii până la limita utilă beneficiarului ei, legea excluzând-o, cu respectarea acestei limite, de la orice urmărire.