Nou PATRU Radu Stefan, Elemente specifice regimului juridic al perioadei de probă

Comentarii practice
Publicare: Comentarii Practice Muncii 2 din 2026
Stare: În vigoare
Autor:

Elemente specifice regimului juridic al perioadei de probă

În sensul Legii nr. 361/2022 privind protecţia avertizorilor în interes public, avertizorul în interes public este o persoană care efectuează o raportare sau divulgă public informaţii referitoare la încălcări ale legii, obţinute în context profesional.

Persoanele care dobândesc această calitate beneficiază de protecţie legală, fapt consfinţit inclusiv de jurisprudenţa naţională şi internaţională.

Statutul legal al avertizorilor în interes public este deosebit de relevant inclusiv în sfera dreptului muncii.

Conf. univ. dr. Radu Ştefan PĂTRU

Facultatea de Drept, ASE Bucureşti

1. Introducere

Legea nr. 361/2022 privind protecţia avertizorilor în interes public, reglementează aspectele juridice referitoare la persoanele care se încadrează în această categorie.

Avertizorul în interes public este persoana care raportează încălcări ale legii, care s-au produs sau care sunt susceptibile să se producă, în cadrul autorităţilor, instituţiilor publice, altor persoane juridice de drept public, precum şi în...

Conținut complet disponibil după conectare pe Sintact