Inalta Curte de Casatie si Justitie, Ordonanţă preşedinţială. Suspendare provizorie a executării silite. Admisibilitate. Condiţii

Articole
Publicare: Revista Romana de Drept al Afacerilor 5 din 2005
Autor:
Tip: Jurisprudenta

Ordonanţă preşedinţială. Suspendare provizorie a executării silite. Admisibilitate. Condiţii

Ordonanţă preşedinţială. Suspendare provizorie a executării silite. Admisibilitate. Condiţii

Potrivit art. 403 alin. (4) C. proc. civ., în cazuri urgente, preşedintele instanţei poate dispune suspendarea provizorie a executării pe cale de ordonanţă preşedinţială, până la soluţionarea de către instanţă a cererii de suspendare formulată în recurs.

Cererea de suspendare provizorie a executării silite trebuie să îndeplinească cumulativ condiţiile cerute de art. 581 C. proc. civ., şi anume: urgenţa, vremelnicia şi neprejudecarea fondului.

În speţă, urgenţa se justifică având în vedere că, prin ridicarea dreptului de administrare, se cauzează prejudicii activităţii societăţii, derularea contractelor încheiate specifice obiectului de activitate.

Cât priveşte vremelnicia măsurii, şi această condiţie este satisfăcută, obiectul cererii fiind suspendarea provizorie a executării silite a hotărârii recurate până la soluţionarea cererii de suspendare din recurs.

Referitor la ultima cerinţă,...

Conținut complet disponibil după conectare pe Sintact