Curtea Suprema de Justitie, Factură. Penalităţi de întârziere. Stabilirea acestora în mod unilateral de către reclamantă. Inexistenţa unei negocieri în fixarea penalităţilor

Articole
Publicare: Revista Romana de Drept al Afacerilor 3 din 2003
Autor:
Tip: Jurisprudenta

Factură. Penalităţi de întârziere. Stabilirea acestora în mod unilateral de către reclamantă. Inexistenţa unei negocieri în fixarea penalităţilor

Factură. Penalităţi de întârziere. Stabilirea acestora în mod unilateral de către reclamantă. Inexistenţa unei negocieri în fixarea penalităţilor

Menţiunea referitoare la penalităţi, făcută unilateral de reclamantă în factură, nu constituie o convenţie legal făcută între părţi, deoarece delegatul pârâtei, care a semnat pentru primirea mărfurilor şi a facturii, nu era abilitat să negocieze pentru pârâtă clauzele unui contract, penalităţile având caracter convenţional.

Împrejurarea că pârâta a achitat preţul nu este de natură a demonstra şi acceptarea penalităţilor stabilite unilateral de reclamantă şi care nu au fost negociate cu contractantul.

(C. S. J. - Secţia comercială, decizia nr. 2858 din 18 aprilie 2002)

CURTEA,

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 713/C din 23 mai 2000 a Tribunalului Braşov - Secţia comercială şi de contencios administrativ a fost admisă acţiunea precizată formulată de S. C. "A." S. A. Codlea,...

Conținut complet disponibil după conectare pe Sintact